joi, martie 28, 2024

Despre autocontrol

Se discută destul de mult despre ce este libertatea, oamenii se bucură că există libertate acum mai multă ca altă dată. Și se ceartă între ei care libertate este mai grozavă. Se pare că cel mai mult le place libertatea de a se certa, de a se scuipa (fie și la figurat), înjura (fie și printre dinți), calomnia, da în judecată unii pe alții, amenința, băga la pușcărie, intimida, etc. Cu scopul final de a fi ei mai grozavi, de a domina, de a ieși că au avut ei și numai ei dreptate, de a fi aplaudați la scenă deschisă, când vor zâmbi superiori (sau se vor abține să zâmbească public, ca să fie cool până la capăt, votabili, dar asta le iese doar lui Ilici și Băsescu, uneori și lui Tăriceanu).

Unii pun accentul pe așa numita libertate negativă, de a nu fi restricționat de nimeni în deciziile tale private atâta vreme cât nu deranjezi pe alții. Mi se pare ok această libertate. Alții vorbesc despre libertate ca un fel de putere de realizare, de exemplu să ai resurse ca să poți să faci ce vrei tu, să ai bani și să fii puternic. Adevărul este că și aceasta surprinde ceva important, că degeaba am putere de decizie dacă nu sunt capabil să și pun în practică ce am hotărât. Vreau să merg la Roma să văd columna lui Traian. Dar nu am resurse să merg. Dacă nu am, libertatea negativă nu mi-a folosit la nimic. Rămân la mine în Drumul Taberei și mă plimb în jurul șantierelor de peste tot.

Un viciu este o nevoie a mea care mai mult mă controlează ea pe mine decât eu pe ea. Dacă sunt lacom la mâncare nu mă pot abține să nu mănânc excesiv, dacă fumez sufăr să nu fumez, dacă îmi place să beau beau până mă trezesc mahmur a doua zi, dacă sunt snob dau 20 de lei pe o cafea doar ca să fie că o beau (singur) la o cafenea de fițe, deși o puteam lua cu un 2 lei de la un automat și să o beau din mers spre job, sau 7 lei la o cafenea obișnuită, dacă sunt afemeiat o să zbor din floare în floare lăsând în urmă doar suferință, dacă sunt zgârcit o să îmi invit prietena la o cafea cu fundul pe un gard de piatră sau o bancă în parc și cu două cafele de la un automat, în loc să o duc undeva decent (nu că n-ar fi și asta ok dacă suntem la liceu și fără bani, sau sunt șomer sau așa vrea ea). Dacă sunt mândru și agresiv o să fac chestia cu scuipatul etc din primul paragraf până când cei care m-au votat o să se prostească definitiv ca și mine și o să facă toată țara la fel, prin ziare, pe forumuri, pe stradă în casă, peste tot. O țară înnebunită moral precum liderii ei. Etc.

Problema cu viciile este următoarea:

– dinspre libertatea negativă; când îmi exercit libertatea negativă cu ele e doar o aparență, decid ceva care nu aș putea în mod real să nu decid, sau aș suferi teribil dacă decid altfel, altfel spus ele mă controlează pe mine, nu eu pe ele; degeaba am libertate negativă, că nu îmi este o adevărată libertate pentru că am doar o aparență de decizie liberă.

– dinspre libertatea pozitivă; satisfacerea viciilor necesită resurse, multe resurse, depinde cât de intense și avansate sunt viciile (drogurile sunt scumpe, de ex., unul cu 2000 pe lună brut căruia îi place să bea, dar e și snob, o să ia un whisky fin pentru diseară acasă, nu o țuică două prune – dacă o mai exista), iar aceste resurse sunt bani aruncați pe fereastră, bani cu care aș fi putut să fac altceva; îmi restricționez foarte mult libertatea pozitivă de a face alte lucruri decât satisfacerea viciilor.

Dobândirea autocontrolului este o condiție esențială pentru folosirea libertății negative și pozitive. Pot să fiu singur și cu prietenele și prietenii mei pe planetă Pământ, un libertarian miliardar (zic libertarian pentru că sunt eu însumi un libertarian moderat), dar dacă sunt prins în capcana viciilor sunt doar un sclav. Al cui? Al meu însumi, dacă îmi place să spun asta. A ceva care este în mine, dar care disprețuiesc deși nu spun nimănui. Când încep să spun deja sunt pe drumul de a scăpa de acest mod de viață, de a dobândi autocontrolul.

În limbaj creștin viciul se numește patimă, iar dobândirea autocontrolului despătimire. Cine este despătimit este liber spiritual și va alege în cunoștință de cauză, liber, ce vrea să facă. Fie și să o ia de la capăt cu viciile. One more time. Să le studieze din interior. Fără despătimire facem filosofia libertății fără nici un folos, batem câmpii. Nu e necesar să ne ținem de limbajul creștin, dar am făcut această referire pentru că sunt mulți în societate românească familiarizați cu acest limbaj. Toată povestea cu ritualurile care generează atâta scandal din partea ateilor militant tine de o tehnică de dobândire a autocontrolului din partea participanților. A dobândi autocontrolul este o chestie de ani, dacă ai hotărât că vrei asta. Indiferent de unde pornești.

Acest este un articol în care am argumentat retoric că libertatea negativă și pozitivă depind în practică de libertatea spirituală. Așa cum cea pozitivă și spirituală depind în practică de cea negativă, dar din alte considerente. Și cum cea spirituală și negativă depind în practică de o anumită libertate pozitivă asigurată în dezvoltarea ta personală de alții, nu de tine. Nu ne naștem adulți. Cum spunea o comentatoare la un articol anterior, există de fapt o singură libertate, cu multe fațete, poate fi decupată în multe feluri.

Înainte de orice acțiune publică prima acțiune trebuie să fie una personală. Să trecem la acțiune: mult succes în dobândirea autocontrolului deplin !

P.S. Cineva îmi spunea în privat după articolele anterioare despre libertate că încerc să câștig încrederea oamenilor și apoi să mă folosesc de ei. Îndemnul la autocontrol este un răspuns și la această provocare privată, în sensul că cineva cu autocontrol deplin nu poate fi folosit. Este un om cu adevărat liber. În pușcărie (ce să mai zicem în libertate) nu își trădează prietenii oricât ar fi torturat, ba mai și declară apoi că a fost una din perioadele cele mai frumoase din viață, că n-a avut nicăieri mai multă libertate ca acolo. Simte minciuna cu ușurință. Nu s-a uitat la televizor toată ziua și n-a fost manipulat să devină nici isteric, nici paranoic, nici să rămână în mocirla viciilor personale pour toujours. Dar despre asta, altă dată.

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Exemplul cu Columna lui Traian e oarecum forțat. La cât costă acum transporturile aeriene low-cost, s-ar putea să fie mai scump să ajungeți din Drumul Taberei la Baia-Mare :)

    Prin urmare, dacă nu aveți mijloacele financiare de a călători până la Baia-Mare, călătorie pentru care nici Ceaușescu nu v-a impus restricții, nu are sens să invocați exemplul cu Columna lui Traian. Părerea mea :P

  2. Stimate domnule Iordache,

    Viciile fac lumea să se învârtească- așa cum spune englezul. Capitalismul nu poate exista fără vicii- măcar viciul să-ți cumperi cel mai nou gadget, cea mai luxoasă mașină, etc. De ce-ar fi rău acest lucru ? Dacă drogurile mă fac mai deștept- sau mai bun, dacă băutura mă face mai curajos- ce alternativă am ? O lume ecologistă și fără vicii cred că e un loc foarte trist. Aici ar trebui să adaug- apropo de eseul dvs. despre libertate- că libertatea individuală de decezie este extrem de importantă- atâta vreme cât curge în limitele propriului corp. Nimeni n-ar trebui să mă împiedice să mănânc, fumez, beau, mă droghez- atâta vreme cât am autocontrol și nu deranjez pe alții. Și atâta vreme cât sunt conștient că voi plăti cândva…

    • Vă mulțumesc pentru comentariu.

      Da, Mandeville, fabula albinei.

      Viciile sunt în natura umană dar a lupta cu ele este tot în natura umană.

    • Autorul afirma: „Unii pun accentul pe așa numita libertate negativă, de a nu fi restricționat de nimeni în deciziile tale private atâta vreme cât nu deranjezi pe alții. Mi se pare ok această libertate.”
      Insa „atata vreme cat nu deranjezi pe altii” e greu interpretabil. Deranjul imediat sau simultan e una, insa cel remanent sau cauzat e alta. Fumatorul are nevoie, statistic, de mai multa asistenta medicala, de exemplu. La fel sportivul extrem. Servicii care le platesc si nefumatorii si cei ce nu traiesc periculos. Se poate impune atunci, legal, un fel de „autocontrol”? Sa zicem, o asigurare medicala mai cuprinzatoare sau o asigurare obligatorie pentru accidente?

      E insa foarte interesant si, pana la proba contrarie, foarte adevarat modul in care puneti problema: viciul ne face mai inventivi, asa cum lenea sau, eufemistic, nevoia de comfort ne-a facut mai harnici.

      • „Se poate impune atunci, legal, un fel de “autocontrol”? Sa zicem, o asigurare medicala mai cuprinzatoare sau o asigurare obligatorie pentru accidente?”

        Nu, nu se poate impune! In schimb se poate liberaliza piata asigurarilor medicale, astfel incat sa nu mai fim obligati sa cotizam la CNASS ci sa incheiem (daca dorim, desigur) asigurari private.
        Va asigur (sic!) ca un asigurator privat percepe cu totul alte prime de la un „vicios”, astfel incat fiecare ar plati dupa stilul de viata personal, nu ca acum, „dupa posibilitati” – de parca cei cu venituri mai mari beneficiaza de mai multe servicii medicale (statistic este exact invers).

        Pe langa faptul ca un astfel de demers ar fi logic, ar promova si autocontrolul: nu prea-ti da mana sa-ti „bei mintile” atunci cand stii ca primele aferente ti-ar manca 30% din venituri… Iar alternativa este, desigur, sa mori in sant!

  3. …nici nu a aparut bine acest nou articol al dvs. si deja scena publica confirma in intregime ideea fundamentala pe care o sustineti chiar din primul paragraf ! Fac referire la declaratiile nevricoase ale lui Mirel Palada, un sociolog ale carui intrumente am avut „onoarea” sa le verific pe propria-mi piele de doua ori (am raspuns de doua ori la niste sondaje telefonice interminabile si prost construite). Un om care nu-si stapaneste nervii, care nu e sigur pe competenta sa (neincrerderea in sine e justificata), un om care se defuleaza prin atacuri nedemne de pozitia lui de purtator de cuvant al guvernului, de fapt de simplu servant cu rabufniri ancilare in apararea stapanului….

    • Din păcate… Astfel de ieșiri sunt gândite special ca să răspundă nevoilor de scandal și mahalagisem ale unei părți din cetățeni. Sunt parte din strategia de comunicare menită să asigură succesul politic folosind informațiile despre profilul votanților potențiali…

  4. Libertatile individuale implica atit responsabilitati individuale dar si existent unui garantor. Numarul libertatilor e imens dar pe baza insemnatatii lor in viata oamenilor de zi cu zi si in buna functionare a spocietatii civile se pote spune ca principala libertate e cea de exprimare (indifferent de forma sau modul de exprimare exercitat fie el verbal, viizual sau artistic). Un alt drept individual la fel de important sau chiar mai important decit libertatea de exprimare e dreptul de a detine si de a purta arma ce e de altfel si un fel de garantor al celorlalte libertati. Urmeaza libertatea de constiinta si libertatea de proprietate si bineinteles a comestului or a schimbului liber.
    Cea mai mare parte a liberatilor individuale au deaface cu ingradirea sau limitarea puterii politice fie ea de coersoiune sau de forta a statului si a guvernului iar acete ingradiri trebuiesc cioplite in piatra sau puse in Cponstitutie.
    In ce priveste afirmatia autorului cum ca domnia sa e un fel de Libertarian care mai e si environmentalist sau vegetarian, eu am rezervatii deoarece Libertarianismul inseamna o multime de lucruri la o multime de oameni iar cea ce e clar e ca Liberatrianismul e un fel de Anarhism. La baza ideologiei Libertarianiste sta dreptul individual si libertatile individulale; abolirea sau limitarea rolului guvernului si desfiintarea sau micsorarea agentiilor guvernamentale: neamestecul unia in viata ceiluilalt si in principiu dretul omului de a face ce vrea el si cind vrea el si bineinteles decriminalizarea sau ridicarea restrictiilor in a folosi alcol, tutun, droguri.
    In concluzie nimic din cea ce spune sau ce face autorul nu se defineste ca Libertarianism.

    • Bine. Atunci nu sunt libertarian. Îmi pare rău pentru prietenii mei libertarieni pe care îi voi dezamăgi cu această afirmație.

      Dar rămân un mare fan al gândirii libertariene cu convingerea că deși utopică această gândire este absolut necesară ca o contraparte la aberațiile etatiste ale contemporaneității.

      Dacă totuși mi se mai dă o cât de mică șansă să fiu cât de cât libertarian atunci am să completez că sunt un libertarian din specia lui Tristram Engelhardt, libertarian convertit la ortodoxie, adică un fost libertarian dacă vreți spiritualizat pe calea asta.

      Vegetarian nu sunt (un creștin nu e un vegetarian) și nici ecologist, dar iubesc natura. Mai mult decât natura iubesc doar oamenii.

      cu bine,

  5. Daca libertatea,prin definitie,implica o lipsa totala de ingradiri,autocontrolul reprezinta tocmai mecanismul cu ajutorul caruia acestea se construiesc!?Termeni care se doreau analogi,sau macar complementari,pot deveni astfel contradictorii,in functie de discernamantul cititotului, + sau – dispus sa se (psih-)analizeze…Cu alte cuvinte,tema e pasionanta,vasta,dar si cu 2 taisuri!Simplul bun simt ar impune fiecaruia,ca execitarea libertatii personale sa tina cont de aceeasi libertate,care le este garantata si altora,doar ca in acest context,”bun simt” inseamna spirit civic,sau etic,care nu prea se exprima spontan ;) ,ci are nevoie de educatie,ca sa devina instinctiv!
    Educatia este o forma de dresare,la care unii sunt mai reticenti decat altii,dar si cei mai docili,ca si recalcitrantii,au in comun mimetismul,adica cu totii reproduc ceva,sau copiaza pe cineva care reprezinta un model,la un moment dat…Societatea,in ansamblu ei,facand parte deci,implicit,dintre educatorii fiecarui individ,este normal ca specificul ei sa se reflecte in comportamentul oamenilor,cu sau fara voia lor!
    In momentul de fata,romanului i se (pr)OPUN traditia si modernul,ateismul si crestinismul orthodox,bogatia materiala si cea spirituala,etc,si i se impune sa aleaga „una sau alta”,prin asa-numitul „autocontrol”!Rezulta din aceste antagonisme,servite abundent dimineata,la pranz si seara,o inhibare fortata care se exprima prin resemnare sau agresivitate,exact cum era de asteptat…Extremele dau nastere altor extreme,exprimarea dirijata a autocontrolului nu mai are multe de a face cu discernamantul,etc,cu alte cuvinte deci,in Ro de azi,omul care vrea sa evolueze independent de prejudecatile societatii,are tema grea…
    Ucenicia libertatii este dificila,dar merita facuta!

    • Foarte interesant comentariu, vă mulțumesc.

      Da, valorizarea socială a libertății dată de autocontrol este cu două tăișuri, cel nedorit apărând mai ales când nu alegi liber (în sensul de libertate negativă) să vrei asta. Acest risc este cu atât mai mare cu cât societatea este mai etatistă. Oricând se poate abuza de îndemnul la libertate spirituală pentru a impune o supunere politică, cum mi se pare a fi cazul în Rusia de azi.

      Lucrurile sunt foarte delicate. Nu voi mai veni multă vreme cu articole pe tema libertății. Pentru unde mă aflu existențial acum nu mai am altceva de spus.

      cele bune,

  6. Dezgropati mortii. Eul asta suveran si perfect decident e vechiul ideal al filosofiei vestice. L-ati formulat aproape ca in clasicii filosofiei. Luati schema noumen-fenomen de ex, a facut epoca in perioada iluminista. Are indiscutabil avantajul ca a fost dezbatuta indelung, oricum va ajuta mai mult cand vorbiti de libertate negativa, autonomie, autocontrol, self-realization vs inclinatii, vicii etc. Necazul cu toate schemele astea e ca prezinta omul cel putin ca a) o fiinta sfasiata intre latura lui elementara si idealul libertatii lui spirituale (nu esti liber cand intre datorie si inclinatie tu alegi inclinatia, ca sa mai vorbim ce se intampla cu sanatatea cuiva obsedat de ‘his spiritual self realization’ dar in care inclinatiile sau opozitiile sunt mai puternice) si b) ca fac din el un individ auto-suficient si singur. Cu alte cuvinte, noumen si vointa morala, libertate spirituala si/sau autocontrol –nimic nou sub soare. Si asta cand si in Occident, si in Rasarit au inceput sa faca cariera de peste un secol etici personaliste, heteronome; chiar, cine in Rasarit mai separa azi etica de theosis sau gandeste omul separat de modelul perihoretic al Sf Treimi si eclesiologiile astea euharistice? Dezgropati mortii. Recuperati cu o candoare unica scheletele altora. Va salveaza, daca v-am inteles bine, retorica, indiferent ce-o fi insemnand asta.
    Parerea mea :)

    • Vă mulțumesc pentru comentariu. Ddpv conceptual nu e nimic nou sub soare, aveți dreptate, și cred că nu e nimic rău în asta.

      Pe de altă parte, teoria ca teoria, însă practica ne omoară :)

      Ce mai intereseaza pe direcția libertății este practica, nu teoria. Am incercat să produc un argument retoric de îndemn la practica. Și ca să fiu și mai explicit, din punctul de vedere al acestui articol mă interesează adevarul ca persoană, nu ca si noțiune teoretică :)

      cele bune,

    • @C.Balasoiu,acuzand autorul ca „dezgroapa mortii” atunci cand face elogiul „eului suveran si perfect decident”,ca fiind un VECHI ideal al filosofiei VESTICE,mi se pare ca faceti cateva confuzii…clasice!
      -ceea ce numiti „filosofie vestica” nu este alta decat cea a lui Socrate (via Platon) si Aristotel,si DA este veche(!?),deoarece isi are sursele cu ~2600 ani inainte de zilele noastre,dar ce inseamna „vechi” in termeni de evolutie umana,in general si spirituala,in special…?Vi se pare ca omul modern este fundamental diferit de cel antic…?
      -eul trebuie sa devina suveran (acolo unde nu e cazul!) si perfect decident,este in interesul oricarui om care se vrea liber si independent!!!Nu mi se pare nicidecum a fi o idee depasita,arhaica,ci o tinta de urmarit pe tot parcursul vietii fiecaruia!
      Acolo unde interventia dvs mi se pare notabila,este ca ea revela un anumit tip de mentalitate,des intalnit in societatea moderna,care considera ca simpla trecere a anilor inseamna,automat:progres!…
      Este ceea ce credea si majoritatea elitei florentine din sec 16,cu exceptia catorva pragmatici,dar nu mai putin eminenti ganditori,care au lasat orgoliul la o parte,si s-au dus la Roma ca sa inteleaga secretele arhitecturii,studiind vestigii care datau de 1000 de ani in urma…
      Asa a fost posibila Renasterea,admitand ca simpla „nastere” nu garanteaza nimic fara „cunoastere”…Mi se pare o lectie de umilinta care poate fi utila multora dintre contemporanii noastri
      Deci,a „dezgropa mortii” nu este neaparat o idee proasta…

      • Stimata doamna,

        Problema domnului Balasoiu este ca este pentru religie, si implicit pentru biserica. Dar asta n-ar deranja pe nimeni – cel putin nu pe mine – deci reformulez: problema domnului Balasoiu este ca incearca sa impuna si altora viziunea sa despre religie si biserica!
        Si asa cum bine spunea intr-un comentariu la alt articol domnul George Gafencu, problema societatii romanesti nu este faptul ca este divizata, ci faptul ca fiecare factiune incearca sa-si impuna viziunea „celor din afara”, ceea ce genereaza frictiuni inerente si intoleranta (atat in discurs cat si in comportament).
        Desigur, situatia este deplorabila dar inevitabila: in Romania nu se poate discuta la nivel de principii, intrucat orice concesie la nivelul ideilor se traduce (sub o forma sau alta) intr-o concesie la nivel socio-economic.
        Desigur, mi-ar face placere sa dezbat idei in mod relaxat, (inclusiv) cu domnul Balasoiu, doar ca pentru domnia sa – spre deosebire de mine – o victorie in ringul ideatic justifica automat o transpunere in practica, pe „spezele” perdantilor… de unde incrancenarea reciproca, inutila (doar nu noi „facem jocurile”) dar inevitabila.
        Pacat!

        • Aveți un comentariu foarte folositor cu o excepție. Judecarea d-lui Bălășoiu ca persoană. Aici se simte lipsa valorilor creștine, care cere judecarea doar a faptelor nu a oamenilor.

          Nu îl cunosc personal pe dl Bălășoiu, dar din contribuțiile de pe contributors și din comentarii este exact genul celor care vă plac dvs, adică pot să aibă o dezbatere relaxată de idei, crezând totodată în ideile dânsului. Mi se pare că și dumneavoastră sunteți în aceeași categorie.

          În acest caz dânsul a tratat articolul ca având miză de idei, în timp ce eu aveam o miză practică, de aici problemele. Intervenția dânsului cu dezgroparea morților are mai mult caracter de glumă, în lumea umaniștilor se mai poartă și astfel de glume.

          Mi-am asumat în acest articol o miză formativă, ceea ce nu e uzual pentru articol de pe contributors. De fapt toată strategia celor trei articole despre libertate a fost de a ajunge la asta, la justificarea unor valori ale toleranței și autocontrolului, în speranța că li se va aprinde beculețul și altora.

          cele bune,

          • Domnule Iordache, nu pot disocia oamenii de faptele lor, respectiv de opiniile pe care le exprima, intrucat consider ca orice persoana are datoria morala sa „faptuiasca” dupa cum vorbeste.

            Daca cititi unul dintre comentariile domnului Balasoiu la articolul despre numarul „necesar si suficient” de preoti veti vedea ca domnia sa considera perfect normala finantarea religiei din bugetul statului si predarea religiei in scoli (tot pe bani publici, desigur).

            In acest context imi este greu sa port o discutie relaxata, finualizata eventual cu britanicul „let’s agree to disagree”, pentru ca agreementul are loc (inclusiv) pe banii mei, pe timpul meu si… pe nervii mei, consumati in mod inutil ca sa-i explic copilului ca Universul nu a fost facut in 6 zile, nu are varsta de (aproximativ) 5500 de ani, ca nu toate vietuitoarele puteau fi facute simultan, ca evreii (popor de pastori, care stiau sa se orienteze dupa soare) nu puteau sa rataceasca 4 decenii pe un teritoriu cam cat judetul Prahova etc. Si sa fac toate acestea in asa fel incat copilul sa nu se ridice in picioare la urmatoarea ora de religie, clamand ca ceea ce-i spune profesorul sunt povesti de adormit copii (ca asa i-a explicat tata acasa). Desigur, ramane si varianta sa imi educ copilul astfel incat sa fie ipocrit, dar chiar n-as vrea sa fac asta!

            • @IosifP. Parca va plangeati de forma discutiei nu de continut, si nu dvs, ci eu eram tipul nerelaxat, intolerantul. Ma simt putin frustrat din cauza asta.
              Nu foloseste nimanui sa se vorbeasca despre om si lumea in care traim pe o singura voce. Dintr-o lume unde doar unii au dreptul bine finantat de stat de a se pronunta, e mai bine sa fugi decat sa ramai, indiferent cine sunt aia. Ca sa nu mai lungesc vorba, puteti vedea finantarea bisericii, invatamantul public religios etc in cheia unui pluralism metafizic, altminteri legitim judecand dupa cum arata lumea azi.
              Si da, lumea a crezut intr-o vreme ca universul are 5500 de ani, ca zilele creatiei au fiecare 24h etc, dar n-ati vrea sa stiti presupun cum arata stiinta pe vremea aia. Biserica n-a intrat in istorie doar cu adevaruri, ci si cu probleme.
              Vedeti ca discutia pe text e alta. Aveti trei comentarii dar n-ati atins-o cu niciunul. Va dau voie sa mai dati vina odata pe mine.
              :)
              PS Nu cred ca-l cunoasteti pe dl Iordache (sic).

            • Domnule Bălășoiu, Domnule IosiP,

              Vă mulțumesc foarte mult pentru comentariile pe micul forum al acestui articol.

              Am avut o corespondență în privat cu dl IosiP, căruia îi respect anonimatul aici, pe tema stat-religie.

              Subscriu la ideea pluralismului metafizic, doar că este una greu de lămurit celor cu formație în științele naturii. E tipică pentru cei cu formație religioasă filosofi. Mai mult, cred că poți face switch-uri ontologice și în diversele domenii ale vieții, de ex în ceea ce ține de utilizarea științei față de ceea ce ține de utilizarea religiei. Undeva la nivel mai profund s-ar putea să fie niște structuri fundamentale de tip heideggerian care permite ontologiile mai superificiale.

              Înțeleg și poziția d-lui IosiP cu privire la neplata salariilor preoților de către stat. E o poziție normală pentru un libertarian.

              La fel de normală e poziția cuiva care crede în Dumnezeu ca din taxele lui să se susțină Biserica în care alături de el fac parte încă 80% din cetățeni. Pentru el asta e un serviciu public.

              Situația nu se rezolvă cu argumente, ci prin joc politic. Majoritarea impune în Ro ce este, în timp ce în Cehia ateii impun ce este, pentru că sunt majoritari.

              Numai bine tuturor.

        • @iosiP,multumesc,datorita comentariului dvs,nu m-a mai intristat „elegantul si amabilul” raspuns pe care mi l-a dat C.B.,cu toate ca,informatia pe care mi-o dati,ca este „pentru religie”,ii agraveaza cazul :)
          Ma intreb:daca oameni respectuosi de cele sfinte sfideaza cu atata usurinta,si folosesc jigniri fara sa-si faca,aparent,multe scrupule,mai surprinde oare pe cineva ca lipsa de toleranta si agresivitatea gratuita,s-au generalizat in Ro?
          Sunt de acord cu dvs,deocamdata discutii principiale nu se pot desfasura in conditii optime,sa speram ca mentalitatile vor mai evolua…!

          • Am fost animat de un regret neinteles in ce va priveste pana am ajuns acolo unde spuneti ca ‘imi agraveaza cazul’. Nu stiam ca sunt chiar un caz. Asta schimba situatia, ma face daca vreti si mai scuzabil :)
            Si da, am fost putin suparat pe dvs cand am vazut ca tot ce v-am evocat e mentalitatea megalomana a unora din secolul XVI. Eu ii livrasem un pic altceva dlui Iordache; ca sa fiu cinstit si sa devoalez, ii indicam niste cimitire inca si mai vechi luate la profanat de multi de vreo 100 de ani incoace.
            Altminteri, dl IosifP e clar un tip delicat cu fetele, si e bine ca e asa. Dar n-ar trebui sa amestecati dovezile de mentalitate evoluata, toleranta etc cu asta, vedeti de ex ce intolerant e in scoala cu astia care cred ca lumea a fost facuta in 6 zile. A nu se intelege ca nu-mi plac discutiile cu domnia sa, le prefer multora de pe aici. Doar ca nici principialismul, nici confortul discutiilor nu sunt atuurile lui cele mai bune
            Numai bine
            :)
            PS Purtati un nume care mie unul imi e foarte aproape. Singura supararea mea e de vina. Dar cum sunt un caz, ma tem ca mare lucru nu prea mi-a ramas de facut

            • O ultima intrebare, domnule Balasoiu, dupa care promit sa ma abtin de la alte comentarii „pe langa subiect”.
              1. Cineva ii preda fiului meu un neadevar (de exemplu, ca lumea a fost facuta in 6 zile).
              2. Eu unul doresc ca fiul meu sa cunoasca adevarul (in fine, cel stabilit stiintific pana in acest moment, si la nivelul la care il poate el intelege).
              Cum imi propuneti sa procedez?

              Precizez, daca mai era cazul, ca intrebarea nu este retorica – sunt sincer interesat cum ar proceda o persoana cu formatia dumneavoastra intr-un astfel de caz.

            • @IosifP: sa va abtineti de la alte comentarii? Pai n-ati comentat inca pe text, ati vorbit doar de necazurile dvs. Nu e prea fair :)
              Bun, sunteti liber sa nu vreti ora de religie. Faceti o cerere, si v-ati scapat fiul de dileme si pe dvs de bataie de cap. Daca n-aveti timp, n-am ce sa va fac. Acasa descurcati-va, scoala e altceva si asa ar trebui sa fie. Ma frapeaza ce unitate de vederi vreti sa stabiliti intre viziunea dvs si scoala. Cam putin pentru cineva cu un acut simt al libertatii.

            • Domnule Balasoiu, aveti dreptate: de ce m-as abtine? (mai ales ca articolul nu se mai afla pe prima pagina a platformei).
              Se pare ca v-a judecat corect: folositi logica formala, uneori cu lux de termeni mai putin cumoscuti „neofitilor”, astfel incat sa eludati realitatea. Sau altfel spus, ceea ce lipseste din argumentarea dumneavoastra este buna-credinta!

              Iata pe ce imi bazez afirmatiile:

              1. Propuneti sa fac cerere pentru a-mi retrage copilul de la ora de religie, „uitand” ca aceste ore sunt puse in mod intentionat la jumatatea zilei (si nu la inceput sau la sfarsit, asa cum ar trebui sa fie orice materii facultative). Prin urmare, daca nu participa la ora de religie copilul trebuie sa-si gaseasca ceva de facut timp de o ora (si nu, nu poate merge la biblioteca scolii, intrucat nu exista personal de supraveghere alocat pentru aceste cazuri). Sa mentionez presiunile la care sunt supusi cei care isi retrag copiii de la orele de religie, presiuni la care sunt expusi in mod direct (si abuziv) chiar si copiii, la recomandarea „parinteasca” adresata celorlalti elevi de catre dascalii de religie?
              Pe seama carei trasaturi de caracter ar trebui sa pun aceste omisiuni: ipocrizie sau becunoastere?

              2. Scoala e „altceva”, in sensul ca are datoria de a transmite informatii reale si utile, nu aberatii cu suport mistico-istoric. De altfel, sunt convins ca n-ati fi deloc multumit daca la lectia de geografie copiii dumneavoastra ar invata ca Alpii se afla in Asia sau ar afla la lectia de fizica „realitatea” ca acceleratia gravitationala este de 9,82m/s2 pentru ca asa a vrut Dumnezeu. Sau, desigur, ca paleoliticul n-a existat, fiind plasat inainte de „Facerea Lumii”?

              3. Avand un acut simt al libertatii, v-o recunosc pe aceea de a va educa dupa dorinta copiii: sunteti liber sa ii inscrieti la ore de religie, si vorba dumneavoastra, acasa sa va descurcati cu contradictiile intre ce invata la scoala si ceea ce le preda „dascalul”. In schimb, nu va recunosc libertatea de a-mi impune mie sa fac acest lucru! Mai mult, daca aveti credinta ferma ca varianta reala a cosmogoniei si preistoriei se afla in Biblie, va invit sa faceti o petitie pentru a elimina din scoala „blasfemiile” privind orogeneza, succesiunea temporala a speciilor, preistoria omenirii si altele asemenea.

              Si nu este cazul sa fiti „frapat”, nu este vorba de unitatea intre scoala si viziunea mea, ci de unitatea dintre scoala si realitate!

            • Si inca un lucru, domnule Balasoiu: ca libertarian, consider ca nu aveti dreptul sa dispuneti de felul in care imi organizez activitatea si bugetul. Prin urmare, daca doriti ca ai dumneavoastra copii sa invete religie in scoala sunteti liber sa depuneti o crerere in aceste sens, si sa finantati cursurile suplimentare oferite. Dorinta dumneavoastra, beneficiul dumneavoastra, efortul dumneavoastra – nu vad de ce as fi eu obligat sa actionez astfel incat sa elimin (macar partial) deserviciul pe care consider ca mi-l face indoctrinarea religioasa a copiilor mei.

            • @iosiP. Va raspund la al doilea comentariu din coada. Pe primul nu l-am vazut, si nu rescriu acum ce am scris. Eram pe celalalt text.
              Bun, nu sunt de accord cu cererea, indiferent cine ar trebui sa o scrie. V-am sugerat-o fiindca m-au emotionat probl dvs cu copilul.
              Foarte foarte scurt, pluralismul metafizic e compatibil cu o viziune liberala. Nu e cazul acum pentru o discutie prea evoluata. Teoretic, pluralismul recunoaste diversitatea de vederi din societate si ca unul care nu privilegiaza pe nimeni, gaseste sa le sprijine public pe toate (ar mai fi si alte motive care tin de cultura, istorie etc, dar nu discutam acum). Practic, pluralismul poate fi vazut daca nu in cheia unui dialog si/sau al cunoasterii reciproce, atunci macar in termenii unui exercitiu al alteritatii celuilalt, indispensabil in lumea in care traiti (nu e doar fizica, sa ne intelegem, e si metafizica -sic). Finantarea publica nu e altceva atunci decat pretul pe care acceptati sa-l platiti pentru a trai intr-o societate cat mai libera, deschisa. Ar trebui sa fiti ingrijorat in materie de libertati daca biserica ar fi intr-adevar silita sa plece din scoala.
              Nota bene: daca viziunea si lecturile dvs libertariene sunt dictate de Mises, Rothbard etc, de astia v-am auzit vorbind oricum, ma tem ca discutam degeaba. Aici intreaga chestiune se intinde in problematica interventionismului, indiferent de domeniu. Inclusiv invatamanul public e o mica anomalie in logica asta, nu doar educatia religioasa publica. Daca de ex i-ati citit Birocratia lui Mises, stiti ca el identifica totalitarismul cu birocratia; Rothbard si Hans Hermann Hoppe sunt pur si simplu anarhisti. In sfarsit, pe terenul asta nu prea avem ce discuta. Democratia nu e in realitate decat celalalt cuvant pentru capitalism, ceva ce are nevoie de cateva cuvinte ca piata, proprietate, consumator, money rate of interest, eventual laissez faire. Toata discutia dvs despre drepturi e de un penibil aproape insuportabil in termenii astia.

            • @iosiP. PS Biserica sa plece din scoala sau sa fie sprijinita preferential -e acelasi lucru in plan public (poate putin mai rau, o cerere inseamna un precedent pentru altele, if you know what I mean).
              Daca celalalt comentariu aduce ceva nou, va raspund la el

      • Vedeti ca nu toti cei pe care ii mentionati dvs acolo au fost animati de idealul Eului perfect autonom si suveran. Filosofia vestica luata la gramada cu atat mai putin, chiar daca omul ultimelor cateva zeci de mii de ani e foarte probabil acelasi. Ma tem ca sunteti in situatia de a profana la nimereala cimiterele fara vreun rezultat interesant in materie.
        :)

  7. Domnule Balasoiu,

    A. Teoria serviciilor (in fine, una dintre ele) se bazeaza pe doua criterii: (1) Existenta costurilor marginale pentu prestator sau utilizatorii legitimi, in conditiile existentei unor „free riders”, si (2) posibilitatea practica de a refuza acestor „free riders” serviciul pe care nu sunt dispusi sa il plateasca.
    Intrucat criteriile sunt ortogonale, se poate alcatui o matrice simpla, de genul
    NU/NU NU/DA
    DA/NU DA/DA
    Un exemplu clasic pentru prima categorie (NU/NU) este serviciul public de radiodifuziune (sau televiziunea publica): in mod evident, nu costa nimic in plus daca cineva isi instaleaza o antena si nici receptia celorlalti nu este afectata. In plus, este practic imposibil sa controlezi daca cineva asculta sau nu radioul public. Concluzia: acest tip de serviciu trebuie oferit de catre stat, finantat din taxe si impozite, iar piata privata nu are vreun stimulent sa se implice.
    La polul opus se situeaza serviciile de tip DA/DA: de exemplu, „bufetul” pe care o firma il pune la dispozitia angajatilor. In mod evident, utilizarea acestuia de catre persoane din afara firmei implica un cost suplimentar pentru prestator (mai multe portii) sau pentru utilizatorii legitimi (reducerea portiilor, „coada”, inghesuiala la mese etc.). In schimb, utilizatorii neautorizati sunt usor de eliminat: este suficient ca accesul sa fie permis doar pe baza legitimatiei de serviciu. Concluzia: acest tip de serviciu poate fi oferit de catre piata, iar statul nu are niciun motiv sa se implice.

    In acest context, va propun sa incadram „serviciile religioase”: in mod clar, costul marginal al ofertei este pozitiv, cresterea numarului de beneficiari implicand cheltuieli suplimentare si/sau degradarea calitatii serviciilor pentru beneficiarii existenti. Pe de alta parte, excluderea utilizatorilor ilegitimi este pe deplin posibila, accesul la servicii putand fi limitat destul de simplu la enoriasii platitori.
    Concluzia: ne situam in cazul DA/DA, caz in care serviciile respective ar trebui prestate si finantate in mod privat, neexistand o justificare pentru finantarea acestora prin taxe.

    B. Sa trecem la punctul urmator: da, invatamantul public este o anomalie in viziunea libertariana. Cu totte acestea, el este acceptabil (si acceptat) in masura in care permite, cel putin teoretic, transmiterea unor realitati obiective catre noua generatie, in beneficiul (presupus) al intregii societati. In schimb, invatamantul religios nu indeplineste aceste conditii deci utilitatea sa este relativa (sau subiectiva, daca preferati) ceea ce exclude incadrarea sa in categoria serviciilor publice.

    C. Daca aduceti argumentul pluralismului metafizic si al necesitatii sprijinirii tuturor vederilor compatibile cu valorile societatii, ar trebui sa militati pentru predarea tuturor religiilor acceptate, nu numai a crestinismului ortodox. Cred ca nu este cazul sa precizez ca argumentul majoritatii este invalid, in masura in care minoritatile sunt obligate sa finanteze exclusiv invataturile unui anumit cult (multe dintre aceste fiind contrare propriilor credinte), fara a beneficia de servicii echivalente. Deci sau sunteti pluralist, caz in care promovati accesul tuturor religiilor la invatamantul „gratuit”, sau sunteti dualist, caz in care nu puteti privi dincolo de alternativa ortodoxie-scientism (cred ca nu este cazul sa va spun eu ca diferentele intre diferitele doctrine religioase sunt aproape la fel de mari ca cele intre doctrinele religioase si ateism).

    D. In fine, ramane situatia practica (dupa cum stiti, practica ne omoara): cum credeti ca se pot impaca realitatile stiintifice cu „realitatile” religiei? Va rog, din respect pentru interlocutor, sa nu-mi aduceti argumente metafizice – vorbim de copii cu varste cuprinse intre 7 si 10 ani, care nu au capacitatea de a „armoniza” informatii antagonice predate la interval de cateva (zeci de) minute distanta. Doar nu credeti sincer ca este posibil sa le explicati ca cele doua versiuni contradictorii ale genezei sunt ambele reale, si este necesar sa le accepte pe ambele ca „exercitiu de alteritate”?

    • Sau eu sunt prea prost, sau dvs nu intelegeti nimic. A argumenta pentru eliminarea predarii publice a religiei in termeni de cost/utilitate/calitate si/sau free riders inseamna sa nu intelegeti ca discutati despre un serviciu care e deja public, adica despre ceva ce oricum se inscrie in matricea dvs la solutia NU/NU. Daca totusi utilitatea unui serviciu ca cel al radioului poate fi evaluata in termenii astia (asta faceti la B), ma tem ca sunteti in situatia de a desfiinta si pastra in egala masura tot ce e public la ora actuala, plus altele (totul depinde de cine argumenteaza sau, si mai bine, de majoritatile existente –vezi interventia dlui Iordache de mai sus). Merg totusi pe premisa ca sunt prea prost pt discutia asta.
      La celelalte pct v-am raspuns deja. In locul dvs as fi incercat sa-mi sustin pozitia in termenii dlui Iordache, libertate negativa/pozitiva (nu m-as incurca cu cea spirituala, nu inca, asa cum e formulata, o gasesc inutila in registrul libertatii pozitive inteleasa ca ‘a fi liber sa’). Eu cred ca v-am livrat un concept inca si mai bun la probl dvs, pluralismul metafizic.
      Vedeti ca bisericile isi pot preda religiile in scolile publice de la noi, n-au doar dreptul de a-si infiinta propriile scoli. Parca asa stau lucrurile. Cererea e secretul si aici. Daca nu se intampla totusi asta e pentru ca unele prefera invatamantul confesional. BOR oricum nu e mai e biserica nationala sau altceva asemanator, cum era pe vremuri, pentru a revendica unitatea de vederi sau asa ceva.
      Natura plurala si conflictuala a adevarului e probabil un alt mare adevar despre lumea in care traiti. E probabil principala descoperire a liberalismului. Ar fi bine sa-l invatati in/din scoala si in modul cel mai concret, mai tarziu s-ar putea fie prea tarziu.
      PS Incercati sa intelegeti ca opozitia stiinta vs religie e fara valoare pe terenul liberalismului. Va spun intr-una si nu intelegeti. Liberalismul tine mai curand de domeniul eticii in timp ce si religia si stiinta de cel al ontologiei. Cum nu ontologia e, eo ipso, principala preocupare a liberalismului, rezulta ca a transfera ceva ce tine de domeniul ontologiei in domeniul eticii ar putea fi un abuz, mai ales cand el tinde sa se instaleze unidimensional.
      Pentru uz personal, va sugerez cartile unor John Polkinghorne, Alister Mcgrath (in special polemica cu Dawkins). Primul e tradus la noi. Ati putea vedea ca dracul nu e chiar atat de negru
      Succes si multumesc pt raspuns.
      :)

      • 1. Matricea nu analizeaza serviciile prin prisma situatiei existente ci are exact scopul de a preciza modul in care AR TREBUI sa fie oferite si finantate aceste servicii, in functie de incadrarea lor in matrice. Intrucat serviciile religioase indeplinesc ambele conditii, incadrarea lor naturala AR TREBUI sa fie DA/DA.
        Sau altfel spus, preexistenta unui abuz nu ii poate servi drept justificare.

        2. Presupunand (prin absurd) ca predarea religiei ar fi un serviciu public, nu mi-ati raspuns la obiectia privind limitarea pluralismului la religia crestin-ortodoxa. Aceasta actiune nu incalca dreptul adeptilor altor religii la un tratament echitabil, in conditiile in care contribuie in mod egal la finantarea invatamantului religios? Sau credti sincer ca orice biserica isi poate preda religia in scolile de stat, beneficiind de finantare de la buget?

        3. „Natura plurala si conflictuala a adevarului” se refera la domeniul etic, nu la cel ontologic. Prin urmare, as considera (eventual) acceptabila predarea religiei sub raportul conceptelor (la nivel metafizic, daca doriti), nu al realitatilor cosmogonice, geografice, istorice etc. (deci nu cu referire la universul fizic).

        4. Pentru libertarieni, acceptarea naturii plurale a adevarului (etic) este insotita de conditia non-interferentei actiunilor derivate din natura particulara a adevarului fiecaruia. Ca atare, accept adevarul dumneavoastra, oricare ar fi acela, atata timp cat nu aduce atingere exercitarii preceptelor derivate din adevarul meu. Si reciproc, desigur!
        Si ca sa preintampin eventuale obiectii privind faptul ca adevarul meu (etic) interfereaza cu practicarea adevarului dumeneavoastra (prin restrangerea „dreptului” la educatie religioasa) va reamintesc ca doctrina liberala nu recunoaste decat drepturile negative.

        5. Si ca sa revenim putin cu picioarele pe terra firma, va invit sa faceti un experiment: anuntati ca orele de religie vor ramane in continuare disponibile in scoli, dar ca vor fi finantate printr-o taxa speciala, achitata doar de catre cei care s-au declarat crestin-ortodocsi. Mai anuntati si faptul ca oricare dintre acestia este liber sa-si modifice apartenenta religioasa declarata la referendum, si studiati rezultatele… Dupa care, va invit sa reconsiderati afirmatia ca „Cererea e secretul si aici”.

        In subsidiar, va recomand si eu o lectura: „Galosul”, de Ilf si Petrov. Nu pentru profunzimea ideilor, desigur, ci pentru o secvanta pe care o rezum in cele ce urmeaza: aflat la „bâlci”, eroul principal mananca (si mai ales bea) bine, dupa care afla ca in seara cu pricina „datul in lanturi” (iujuri, cum li se spune in Moldova) este gratuit. Se „da” odata, se da de doua ori, i se face cumplit de rau, vomeaza, iar dupa ce isi revine… se intoarce la caruselul cu pricina si intreaba:
        – Tot gratis este?
        – Tot gratis, sefu’!
        – Bun, pai atunci mai hai odata!
        Asa si cu cererea pentru invatamantul religios: „Tot gratis este?” :)

        • Ricanati in gol. Odata acceptata discutia despre pluralismul metafizic, intreaga discutie despre religia in scoli sta sau cade odata cu invatamantul public. Un invatamant public de unde religia sau pleaca, sau devine optionala e un invatamant preferential (metafizic) si nedrept. Lumea in care traiti e fizica, dar e si mai mult metafizica. A nu recunoaste acest lucru e deja metafizica.
          Invatamant public. Toate bisericile au/pot avea invatamant confesional de stat. Aici nu discutam, nu asta ne intereseaza, si ca liberali asta e un lucru pe care nu trebuie sa ni-l dorim la toate nivelurile. E un soi de discriminare pozitiva si stim la ce duce in timp. In domeniul educatiei publice generale, toate bisericile recunoscute isi pot preda doctrinele, vezi Legea Educatiei Nationale /2011, art 18, aliniat 1. Asa cum e gandita legea asta, e probabil un compromis intre un principiu si realitatea de pe teren. Discutiile sunt deschise. Am discutat, sper ca e mai clar acum.
          Natura plurala si conflictuala a adevarului nu poate fi solutionata ontologic (dvs dimpotriva asta faceti), ci etic; asta e rolul unor cuvinte ca dreptate, echitate etc, se dezintereseaza mai mult de adevar (ontologie) si sa se intereseza mai mult de bine (etica). A gestiona o probl care tine mai curand de domeniul eticii cu mijloacele ontologiei e abuziv, uneori cel putin.
          Ma tem ca nu mai pot participa la discutia asta, nu e printre preocuparile mele directe, si oricum a devenit cam repetitiva.
          Altminteri multumesc pentru feed back.
          Toate cele bune
          PS Poate ca cererea nu e chiar o idee proasta, cu conditia sa o extindem. Ramane evident atunci sa ne descurcam cu ghetourile
          :)

  8. Nota bene
    Sa nu va lasati pacalit de cuvantul ‘domeniu’, nu e vorba de ceva ce se preda pe la filosofie sau de epistemologie. Nu intru acum in explicatii, e destul de lunga discutia si asa. Inlocuiti cuvantul domeniu cu, sa-i spunem, ‘vocatie’ si atunci exprimarea mea o sa fie mai clara, de ex ‘vocatia liberalismului e mai curand etica, in timp ce vocatia stiintei/religiei e mai curand ontologica’ sau asa ceva. Ma las purtat de obicei de primele cuvinte care imi vin in minte
    :)

    • Toată această discuție a dvs cu dl IosiP și intervențiile altor comentatori ar merita recuperate din on-line, unde după ce se duce articolul în arhivă nu mai intră nimeni, și făcute o carte de editor.

      Poate că o sa fac chestia asta o dată, am niște bani din regia de secție din care am putea scoate o carte de editor(i).

      Oricum, treaba merge, contributors e o idee bună.

      cu bine,
      V.I.

      • Ideea de a-mi vedea imortalizate „partidele de scrima” de pe contributors ma amuza… Dar cine stie, poate astfel ma incadrez si eu in „linia” familiei (bunica a publicat poezii, mama publica proza pentru copii, matusa este co-autor la tratate medicale, doar eu am ramas inactiv din punct de vedere editorial).
        Si cand ma gandesc ca lucrez de vreo patru-cinci ani la un „compendiu de audiofilie” si n-am mai apucat sa-l termin…

        Oricum, mi-ti dat o idee: voi publica o „stenograma” a unei sedinte de guvern, in care premierul propune finantarea orelor de religie printr-o taxa perceputa EXCLUSIV de la cei care s-au declarat crestin-ortodocsi la referendum… Urmata de „reactiile” BOR si ale societatii civile, si amendata prin decizia de a permite modificarea declaratiei initiale printr-un „formular on-line”.
        Cu directionare catre o adresa de mail a Ministerului Finantelor Publice, desigur!

        Noroc ca este iarna, daca deschid toate geamurile poate au sansa sa nu le intre serverele in „melt-down” :)

      • S-au cam incins lucrurile, clar. Sper ca o sa-i platiti bine pe cei de la corectura. Vorbesc in dreptul meu, se intelege. Iar ptr dl IosiP neaparat un premiu. Si daca ma gandesc bine, cred ca si baiatul merita ceva, adica ce ar fi fost intreaga discutie fara aceasta nemimpacata framantare colectiva cu adevarul si inerenta imperfectiune a lumii in care traim sau a libertatii, negativa/pozitiva daca preferati? :)
        Toate cele bune

        • „Nice”, Harap Alb: nu va mai tine ontologia sa discutati cu zmeul, asa ca urcati pe martoaga metafizica si o taiati etic (in fine, mai mult sau mai putin) spre marginea padurii, aruncand peste umar „binele” (chiar, binele cui?) si un pumn de sofisme, cum ca singurul lucru „drept” (in antiteza cu nadrept, fata de cine?) ar fi religia obligatorie.

          Domnule Balasoiu, chestiunea cu facutul lumii din brisca, in 6 zile, „including but not limited to” populatul simultan cu saurieni si pisicute n-are aface cu etica ci cu ontologia.

          Cat despre existenta, cu sensul de realitate obiectiva, independenta de constiinta celui care gandeşte sau percepe această realitate, astept inca lamuriri privind Divinitatea… dar nu in sens ontologic (aici sunt lamurit!) ci etic, al „binelui” revarsat asupra copiilor educati in „pluralismul” lui <>.

          Exista una bucata stiinta numita matematica, al carei rol este sa modeleze realitatea. Desigur, unealta poate capata o viata de sine statatoare, astfel incat sa prefigureze (imagineze) realitati multiple – plurale si conflictuale, ca tot va place sintagma – doar ca utilitatea lor este strict teoretica (metafizica).
          Daca va indoiti, imaginati un univers in care printr-un punct dat nu se poate duce nicio paralele la o dreapta. Ei bine, constructia este valida (raspunde tuturor cerintelor unui sistem autoreferential), dar asta nu inseamna sa-mi „educati” copilul ca poate sta linistit pe calea ferata… Si culmea, sa ma puneti sa platesc pentru asta!

          • Clar, discutia cu mine nu v-a folosit la nimic, dincolo de simpla inversunare. Uitati de vocabularul meu si transferati-va probl in termenii libertate negativa/pozitiva. Sunt bine prelucrati, in anumite medii sunt conventionali deja, in sfarsit va livreaza cu ceva superior in materie.
            Tocmai v-am furnizat un pont, buzduganul dvs e cam zdrentuit, si oricum asa ceva nu se face in basmele dvs. Ramane daca e sa ne regasim in alt registru de actiune, dar nu acum. Pana si dvs aveti nevoie de mici reparatii, una la buzdugan cel putin :)
            http://www.scribad.com/doc/186017527/Isaiah-Berlin-Doua-Concepte-de-Libertate
            Toate cele bune si sarbatori fericite tuturor in caz ca nu ne mai intalnim
            :)

            • Inutilitatea discutiei pare a fi reciproca, doar ca eu evit condescendenta (din respect pentru interlocutor, dar mai ales fata de mine insumi: ar insemna ca mi-am pierdut vremea polemizand cu peretii).

              Oricum, daca il recomandati pe Berlin consider ca, intr-adevar, dialogul este inutil: nu agreez sofismele, indiferent la ce nivel ar fi ele exprimate.

              Dar hai sa uit de vocabularul dumneavoastra: predarea religiei in scoli incalca dreptul meu (negativ, deci natural) de a a-mi gestiona timpul si bugetul, prin impunerea obligatiei de a „achizitiona” un serviciu caruia nu ii confer valoare. Pe de alta parte, este dreptul dumneavoastra (tot negativ, deci natural) sa-l achizitionati fara interferente din partea mea – ceea ce va invit sincer sa faceti.
              Privit astfel, este clar ca optiunea mea nu va incalca libertatile, in timp ce a dumneavoastra le incalca pe ale mele, lucru pe care il resping, prin natura convingerilor mele libertariene.

              Va precizez ca acceptarea unei discutii este in esenta o deschidere catre dialog (esentiala in contextul doctrinei liberale), dar nu atrage dupa sine adoptarea pozitiei interlocutorului.

              Voi incheia cu doua intrebari, la care nu astept raspuns – cel putin, nu unul clar, de tipul „da” sau „nu”:
              1. A fost Universul creat in 6 zile, incluzand popularea Pamantului cu „animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor”?
              2. Daca nu, care este beneficiul (personal, social sau de orice alta natura) obtinut de catre copii prin predarea acestei „realitati” in scolile de stat, folosind (inclusiv) contributia financiara a celor care ofera acelasi raspuns negativ la prima intrebare?

              In rest, toate cele bune si sarbatori fericite dumneavoastra si familiei.

              Eu unul le voi petrece in traditia religiei romano-catolice, al carei adept sunt. Si o voi face cu grija de a nu afecta optiunile celorlalti…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro