joi, martie 28, 2024

Despre bătrânii României

Avem impresia că se vorbește foarte mult despre bătrânii din România: când luăm în discuție pensiile, sistemul de sănătate, mijloacele de transport. Imaginarul colectiv e populat de băbuțe care se piaptană taman când arde țara. Umblă vorba că băbuțele s-ar pieptăna de fapt tot timpul, adică nu ar avea niciun fel de interes față de treburile societății. Ceea ce ar fi grozav, după spusele altora, care s-au săturat ca bătrânii să voteze cum vor ei, blocând astfel reformarea societății. De fapt, dacă ne gândim bine, problema bătrânilor din România se pune cu adevărat numai în asociere cu voturile. Bătrânii devin interesanți doar pentru că reprezintă niște voturi care pot fi manipulate sau contestate, după cum e cazul.

Dar ce se întâmplă cu adevărat cu bătrânii României? Care e realitatea lor?

Studiile sociologice îi identifică pe bătrâni ca fiind una din cele mai vulnerabile categorii de populație, care devin din ce în ce mai dependente de serviciile de asistență socială, în contextul în care structurile informale și tradiționale (familia) se destramă. Bătrânii sunt, poate, cei mai supuși schimbările, pentru că trebuie să facă față, din ce în ce mai accelerat și ireversibil, la pierderea de capacități; din persoane active devin persoane pasive, din soț/soție devin văduvi/văduve. Rolurile compensatorii de care se puteau bucura înainte se micșorează și ele: sunt bunici doar de weekend sau de vară.

Apariția internetului, a calculatorului, a tuturor aplicațiile aduse de noile tehnologii pot crește, desigur, autonomia bătrânilor și ar putea contribui la prezervarea stimei de sine și a unui anumit grad de activitate. Să spunem că cei care nu se mai pot deplasa și-ar putea face cumpărăturile online sau că ar putea să plătească facturi online sau că ar putea face cursuri online pentru a-și păstra mintea într-o stare activă și alertă. Dar câți dintre bătrânii României au acces la internet, își pot plăti un astfel de serviciu sau beneficiază de ajutorul cuiva care să îi inițieze în folosirea unor astfel de tehnologii?

Bătrânii României sunt de fapt însingurați și izolați. Nu există mediatori pentru bătrâni, nu există rețele de suport sau centre în care pot lua parte la activități recreative. Cei mai mulți dintre ei, chiar și cei care au familii, sunt de fapt niște oameni abandonați, neglijați, care sunt văzuți de ceilalți ca fiind inutili.

Să nu ne mire în cazul ăsta că voturile lor, pentru că de aici plecasem, merg în direcția indicată de ecranele pâlpâietoare și colorate ale televizoarelor, singurele care le mai vorbesc, care îi mai fac să  simtă că mai contează în vreun fel.

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. Da. Însă tot bătrânii cărora le plângeți dvs.de milă sunt cei care au construit comunismul (cei ajunși azi la vârsta de 80 de ani fiind comandanții de lagăre de muncă și penitenciare, nu deținuții lor politici).

    Tot bătrânii, educați în comunism, își petrec viața în fața televizorului, exact cum remarcați, însă în fața Antenei 3, nu în fața programelor gen Discovery. oricare dintre ei e gata să-ți explice că el a muncit și a plătit contribuții sociale, deși înainde de 1989 nu plătea NIMENI contribuții sociale, ci doar 2% pensia suplimentară.

    Tot bătrânii l-au votat atâția ani pe Ion Iliescu și acum îl votează pe urmașul său Ponta. Tot bătrânii regretă vremurile lui Ceaușescu și țin țara aia pe loc, în timp ce tinerii trebuie mereu să plece, de peste 20 de ani încoace, dacă vor să primească bani pentru muncă cinstită.

    Am astăzi vârsta pe care o avea taică-meu în 1989, dar bătrânii din acele generații nu îmi trezesc nici un fel de compasiune, au exact țara pe care o merită. Bătrânii pe care îi respectam, generația buniclor mei și probabil generația străbunicllor multora dintre cititori, cei care înțelegeau diferența între munca utilă și munca de ochii lumii, aceia au murit demult.

    Bătrânii pe care îi plângeți dvs. au făcut România să arate așa cum arată azi.

    • Corect !

      Mai mult: cei mai „modesti” (si nu chiar atit de batrini) sint atit de profund conditionati de comunism incit ASTAZI sed in mijlocul hipermarketului si privesc tamp-melancolic spre rafturi fara sa se fixeze asupra unui obiect. Asta e rezultatul extraodinarei saracii din vremurile lui ceasca – galantarele erau goale sau pline de borcane cu… spanac (sau orice chestie ce n-o cumpara nimeni puse pentru decor). Ei regreta acele timpuri SI din cauza ca la cumparaturi nu trebuia sa faci nici un efort de alegere ci doar sa dai din coate sau sa tropai ca un cretin la cozi interminabile.

      Vorba glumei „nationale”: „Ce faci bade? Sezi si cugeti ?” „Au ca numai sed.”

      Pe de alta parte articolul vrea sa spuna ceva, dar o face sub o forma ingrozitor de formalist-rece. Pur si simplu e scris fara nici un strop de suflet – desi ar vrea sa para pe dos.

      • Mare e hipermarketul Tău, Doamne!
        Are de toate pentru toți: oameni cu priviri diverse, unele „tâmp-melancolice” de la sărăcia comunistă, altele tâmp-zâmbărețe fie de la mâncat ciuperci aproape comestibile, fie de la sperieturile aceleiași epoci care le-a albit degeaba părul și memoria. Ultimii vor fi cei dintâi.
        Ce frumos le șade când emit semnale profunde direct din șezut! Dovezi cugetate de impolitețe tâmp-binevoitoare față de o distinsă Doamnă de pe aceeași platformă primitoare. Ce frumos le șade – pe la 65 de ani – când suportă „corect!” acuzația tranșantă „Voi ați construit comunismul”! (semn că toată viața lor dinainte de 1990 n-au construit nimic și nici acum nu se simt mai bine) Ce fain le șade când judecă oamenii după timpul în care și-au dus traiul și munca, auto-excluzându-se cu o putere de cugetare tâmp-duplicitară!

    • Cred ca simplificati in alb si negru trecutul s, de aceea, sunteti cam nedrept. Nu toti batranii de astazi au dorit ca tara sa arate asa cum arata. Majoritatea au fost victime ale regimului bazat pe minciuna, teroare, suspiciune si cultivarea non-valorii. De ce astazi sunt nostalgici dupa un regim care i-a schilodit? Pentru ca sunt saraci (majoritatea), pentru ca au probleme de sanatate, pentru ca poate mai au ceva de spus dar nimeni nu ii mai asculta? Unii, da, din cauza asta. Toti, insa, au, pe fond, nostalgia tineretii. Era un banc in care un batran era intrebat care a fost cea maifrumoasa perioada din viata lui si el raspundea ca a fost perioada stalinista (explicatia nu pot sa o dau aici).
      De ce sunt, multi dintre ei, spectatori fideli ai A3? Pentru ca acolo lucrurile sunt prezentate in alb si negru, simplu si desigur mistificator. Nivelul emisiunilor voiculesciene prinde si la cei slab instruiti dar si la cei cu pretentii intelectuale. Emisiunile respective sunt ca filmele de la Hollywood, cu baietiii buni si cei rai. Numai ca aici sunt prezentate in serial.
      De ce au votat si voteaza psd, prm si altele asemenea lor? Pentru ca au impresia ca acestia sunt „ai lor”, pentru ca recunosc limbajul si metehnele fostilor activisti pcr, pentru ca minciunile de azi seamana mult cu minciunile cu care erau obisnuiti e o viata.
      Asta cred despre batranii nostri, cei care ne-au crescut.
      Poate ar fi mai interesant sa ne intrebam de ce un om activ, la 40 de ani, se uita la A3 si voteaza psd, sau de ce un tanar de la o multinationala procedeaza la fel.

    • Mai sa fie! Chiar asa, batranii au facut tara sa arate asa cum este astazi?
      Pai ce-ai fi vrut de la ei, sa iasa in strada in anii ’70 si sa fie arestati/impuscati, sau sa sfarseasca la fel ca inginerul (Babu) Ursu?
      Se pare ca nu stii ce inseamna un regim de teroare, si nici nu realizezi consecintele opozitiei deschise fata de acesta!

      Hai sa-ti explic unele realitati, pe care se pare ca le-ai cam uitat de cand ti-ai luat zborul spre alte zari. In ordine aleatoare:
      1. Daca restituirea s-ar fi facut asa cum o cerea dreptatea, batranii de astazi nu mai aveau motive sa fie tristi. Mai mult, nici clanul USL nu mai avea „masa de manevra” la vot.
      2. Contributiile sociale s-au platit, chiar daca nu erau evidentiate in scripte. Cum crezi ca se plateau pensiile, pe vremea aceea? Desigur, cuantumul pensiilor nu era strict legat de suma platilor populatiei active, dar hai sa te surprind: nici acum nu se intampla acest lucru.
      3. Nu toti batranii se uita la A3. De exemplu, maica-mea (80 de ani in mai putin de o luna) a lucrat 20 de ani pentru o firma privata (dupa ’89), foloseste fara probleme calculatorul, telefonul mobil si nu are probleme in a-si programa receiverul de cablu. Mai mult, citeste, ceea ce nu li se poate „imputa” celor din noua generatie.
      4. Nu toti batranii au votat Iliescu – FSN. De exemplu, in familia mea Iliescu a fost votat o singura data, atunci cand alternativa era Vadim. In rest… (Desigur, poate parintii tai au ales „un presedinte pentru linistea noastra”, dar asta nu-ti da dreptul sa generalizezi).

      Din pura curiozitate, voi cei din tanara generatie ce-ati facut pentru aceasta tara (exceptand bagajelul si viza din pasaport)? Unde sunteti, cand tara asta are nevoie de conceptii liberale si de o constiinta sociala asimilata intr-o democratie? Nu, nu va cer sa mancati „salam cu soia”, ci doar sa renuntati la ipocrizie: daca va pasa de Romania, va asteptam aici, dar nu mai dati cu piatre in cei care au suportat regimul: ei v-au educat, si datorita lor sunteti acum acolo unde sunteti!

      P.S. Si pentru ca pozitia mea sa-ti fie clara, ambii bunici au facut puscarie politica, familia din partea mamei este refugiata din Basarabia iar parintii au avut de infruntat greutati pentru a-si indeplini visul de a absolvi o facultate, deci stiu despre ce vorbesc! Presupun insa ca tu esti rupt de aceste realitati: probabil ai o origine „sanatoasa”!?

      • iosiP
        aporpos de A3… Ia zi si cum a luptata contra comunismului Basesacu Traian, Boc emir sau Umgureanu Razvan?! Da Udrea Elena ?!
        A si cumav pari9ntii tai au ieist in strada?
        Si sa nu uitam : inginerul Ursu nu a iesit in strada. Decta la mitingurile PCR asa cum ii sedea bine poricaui tovaras director!!!

      • Exista zone de idei in care aveti oarece dreptate. Insa m-as referi la pasajul: „Pai ce-ai fi vrut de la ei, sa iasa in strada in anii ’70 si sa fie arestati/impuscati, sau sa sfarseasca la fel ca inginerul (Babu) Ursu?” Tocmai asta a fost problema, ca cei care au avut curajul sa se opuna au fost prea putini iar ticalosia celorlalti prea mare. Asa ca, la fel ca in gluma cu regele pus sa fie judecator pret de o zi, si Harald are mare dreptate.

      • Foarte binevenit comentariul. Oamenii în vârstă nu sunt omogeni, variază de la foști deținuți politici la comuniști cu carnet, la cei care nu-membrii de partid, la torționari, la foști și actuali securiști, până la Ion Iliescu.

      • Chestiile astea îți permit ție să-ți liniștești conștiința, dar în realitate te-ai conformat politiciii partidului, de astaa îi iei astăzi apărarea. Nu știu ce făceai tu pe vremea când eu dădeam extemporale la CI din două în două săptămâni, dar acei ofițeri CI sunt astăzi pe cai mari, chiar dacă ei probabil nu-și mai aduc aminte de mine. Nu am loc în aceeași țară cu ei, iar dacă tu ai, mult succes în continuare.

        • Pai vino si da-i jos!

          Acum este mai simplu, nu, doar nu mai exista opresiune?! Sau, vorba lui @consonant,”ticalosia ta e prea mare”?
          Sau ca sa punem punctul pe i: generatia parintilor (ai tai, ai mei) a fost una de lasi si ticalosi, care nu si-au sacrificat vietile ca sa-ti pregateasca tie o tara mai buna. Pai a trecut un sfert de veac, generatia voastra de neinfricati cu spirit civic a ajuns la varsta la care are, la randul ei, copii. Ce face pentru a le asigura acestora o tara mai buna, ca eu nu vad? A, ca unii au plecat fara sa se uite in urma? – foarte bine, nu-i critic si nu-i judec (ca veni vorba, am dubla cetatenie) – doar ca este „usor” imoral sa stai pe mal si sa-i critici pe cei care dau la vasle!

      • Dl iosiP, cu o istorie similara (difera doar locul: Bucovina) din pacate ii vad pe batranii de azi doar mase de manevra, votaci incapabili sa inteleaga ce voteaza si in general oameni care au niste pretentii fara sa fie in stare sa le justifice. Chiar si proprii parinti au acelasi comportament, desi nu au o varsta foarte inaintata, iar cand le-am explicat cu cifre cam cat au contribuit ei pentru pensie fata de cat primesc acum pensia si cine le-o plateste, de fapt, replica maica-mii a fost: „si ce vrei acum, sa murim ca sa scapati voi de pensionari?”. Asta imi spune ca nici macar nu au inteles care e esenta problemei, din partea mea nici nu ar trebui sa aibe drept de vot pentru ca sunt incapabili sa il exercite cu cinste. Si sunt oameni cu scoala, au fost specialisti in domeniile lor si au umblat prin lume, nu au facut o cariera la Apaca si autobaza Filaret.

        Democratia e o minciuna atunci cand oricine poate vota sa moara capra vecinului, iar batranii sunt primii care fac asta. Din pacate.

      • O gradina, ca sa o cureti, prima data scapi de buruieni. Apoi o aranjezi si o ingrijesti. Exact asta fac acum si tinerii. Sper ca ai inteles analogia. Sincer, nu am nici un pic de mila de pensionarii de acum, au o tara exact pe chipul si asemanarea lor. Problema este ca prostii care sa ii tina incep sa fie tot mai putini. Asta este realizarea lor din ultimii 24 de ani. Este complet nedrept din partea lor sa aiba vreo pretentie acum.

      • Multumesc mult!
        Si pentu ca l-ati pomenit pe Babu (am fost coleg cu Andrei), si pt explicatii.
        Nu toti batranii au fost de partea oprimarii, dimpotriva, tata a facut trei ani la canal, iar unchiul a facut ceva puscarie pentru „sabotaj” – lucra la Ministerul Agriculturii si s-a stricat un lot de conserve.
        Si evident ca in 1990 NU au votat cu Ilici!

    • ma iertatzi ; citesc aci si recunosc romanica !
      dar,desigur,fiecare avetzi dreptate si de aceea romanica va continua sa mearga tot inainte.

    • Harald

      chiar asa toti batranii ajunși azi la vârsta de 80 de ani fiind comandanții de lagăre de muncă și penitenciare? Nu7 ar fi fost cam multe poenitenciare ptr atatia comandanti? Hm.. eu cunosc batrani mde 80 de ani care au fots munctori, agricultoiri sau profesori nu comnadanti de puscarii . Da ma org pesmene ca frecvemtam cercuri diferite.
      Apoi mai trebe sa iti zic ceva .. Sutii ca nainde de 1989 nu plătea NIMENI contribuții sociale, ci doar 2% pensia suplimentară. GRESIT!!!
      Ininate de 78 sau 79 pe „fluturas” erau 2 valori :laeafa bruta si leafa neta (de ex brut 1650 lei net 1400) . Brut insemnand cu cat erai platit si netu find ce primeai in mana dupa ce se retineau impoziteloe si contributiile (de sanate , de asigurai sociale samd) la care se adauga si 2 % poensie suplimentara . Dupa se vedea doar netul .. INSA la nivel de intreoindere era ceva mai mulot. Asta fiindca pe volum titala de masa salariala se platea (la nivel de intreprindere) un impozit „global” de 20%. Adica ca sa zic asa era taxa unica ca cum se lauda Basel ca a introdus. Deci sir Nae este precursorul vostrau al alora de dreapta!!!
      Daca nu8 stii asta .. e „meritul” parintilor tai care credeau ca nu se mai9 plateau impozite!! Sezi9 linstinit RSR ridica impozite ca nu era PCR chia ratat de generos (de fpat era mai dergraba scartzan rau de tot)
      Oricum cand psumegi impotriva batraniulor te arati un fiel urmas al lu sir Nae Ciuruitu’. Ca si ala dorea sa trimita btranii la tara sa fie „i\utili” n u sa consume pensia de pomana !! Ca nu a reusit .. e .. Nici el nu poutea chiar tot!! Ca sucrea luymnera siu lumea nu dorea . Asa la mica barfa Ceasca avorbit de 3 ori prostii in dfirect, Prostrii care au rams fara efect:
      1) a zis ca lumea s a fier imbractat in ceva gen unofrime.Se integea ca ar fi fots una ptr muncitori, lata ptr ingineri alta ptr functionari samd . Cazut cu brio ca cine sa doreasca sa poate asa ceva ? (destui ofiteri ai armatei se schimbau pronti in til civil .. Iar calaiu i8n unofrima la carsma in timp liber nu am vazut! toti se imbracu civil!)
      2) a zis ca sa fie bagati din nou chiriasi in apartamentele propretate personala (ca in anii 50!) Ete na. Cum safaca asta ca cand cipii stabilor si stabuletilor aveau partamente prop persoanal sau oarintii lor stramgeau bai ca sa le cumpere ?!
      3)cestia cu batranii la sate sa strnaga spice. Aveam un coleg de servicu exacta ca tine.. care rura btranii. Insa cum a zis Nae prostia asta colegu a inceput sa zbiere ca de ce tat-su sa plece din Bucuresti?!~

    • @ Harald,
      (dupa nume te cred ramas la lecturile copilariei.)
      Si tot copilareste scrii.
      Iti propun ceva: sa-i condamnam pe batrinii – pe toti – care te oripileaza ca au sustinut comunismul, si tragem acum ponoasele, la inchisoare sau chiar sa-i impuscam.
      Si, cum nu cred ca ai aparut din spuma marii, sa incepem cu parintii/bunicii tai pentru a-ti vedea sinceritatea afirmatiilor. Sau sa ne spui ce iti vor zice cind iei hotarirea.
      Domnule Harald, priveste-te in oglinda.

      • Dacă te interesează detaliile personale, pot să-ți spun că aveam un foarte mare respect pentru bunicul, fost învățător, care fost închis timp de doi ani, fără proces, pentru că în 1952 îi învăța pe copii la școală ”Hora Unirii” și ”Deșteaptă-te Române”, ambele interzise la vremea aceea. Dar acel bunic ar fi trebuit să aibă astăzi 103 ani, dacă ar mai fi trăit.

        În schimb, pentru părinții mei, ambii foști membri PCR, nu am nici cel mai mic respect. Mulțumit?

      • @ Victor L – separat de cele de mai sus, eu îți propun să te limitezi la o dezbatere civilizată de idei și să te abții de la considerații de ordin personal, de genul ”tot copilărește scrii” sau la comentarii despre nick-name-ul folosit. Când o să decidă PSD-ul că pe forumuri ne înregistrăm cu numele complet și CNP-ul, vei putea să-ți urmezi vocația și să-i denunți pe cei care nu se conformează.

    • Zau tovarase? Victimele au fost cele care-au „construit” comunismul? Exact ce puteau face si n-au facut? Trebuiau sa se lase macelariti, generatia aceea de oameni, de un sistem dintre cele mai represive din Europa de est, pe care, chipurile, ar fi putut sa-l combata? Ce au patit cei din Ungaria in 1956, cei din Cehoslovacia in 1968? Am cunoscut prieteni ai parintilor mei cu vietile distruse – o tinara anchetata de securitate in 1956 – nu si-a mai revenit psihic si , desi era profesoara, a murit in mizerie si n-a mai putut munci niciodata, un alt prieten, a fost inchis numai din motive legate tot de Ungaria (era profesor de istorie, n-a mai putut fi). N-aveti grija, ca aia care-au chiar „construit” comunismul , gen Voiculescu si toti plozii securistilor din ministerul de externe o duc bine, sint bogati si n-au depresii, gen colonelul lui Ceausescu, Dogaru. Un om ca dvs. ar trebui sa citeasca sau macar sa gindeasca inainte sa vorbeasca!

      • @ Grammaticus – Corect, „capul plecat, sabia nu-l taie”, asta a fost de sute de ani strategia de supraviețuire la români.

        Dar dacă te întreabă cineva, comunismul nu l-au construit Ceaușescu, Dincă și Bobu. Comunismul l-au construit exact ”victimele” care îi povesteau sectoristului ce-a mai zis vecinul care are rude în RFG și care ascultă Europa Liberă. ”Victimele” despre care vorbești tu s-au comportat exact ca maidanezii care atacă noaptea în haită, dacă se întrerupe iluminatul public, dar la lumina zilei îi vezi cum se gudură cu capul în pământ și nu arată nici cel mai mic semn de ostilitate.

        ”Victimele” despre care vorbești tu au făcut posibil ca în România să nu existe niciun fel de opoziție, de genul celei din Cehia. ”Victimele” despre care vorbești tu au votat ani la rând cu Iliescu, iar asta chiar și după ce nu mai riscau nimic dacă ar fi votat împotrivă. ”Victimele” despre care vorbești tu sunt alea care fac pelerinaje la mormântul lui Ceaușescu, iar asta cred că spune absolut tot.

        • @ Harald – Inteleg ca Dvs. niciodata in viata nu ati pus confortul personal (mic, mare – indiferent) inaintea intereselor tarii, ati fost un martir care s-a jertfit pentru viitorul tarii, al natiunii si al generatiilor urmatoare. Interesant.
          Eu cred ca se vor scrie biblioteci in incercarea de a identifica vinovatii acelei perioade, fara sa se gaseasca un raspuns clar.
          Generatia parintilor nostri a infruntat/suportat un regim comunist extrem de dur. Noi ne-am infruntat si confruntat cu noi, fara se ne ameninte cineva cu munca la canal, cu tortura sau privarea de libertate. In 25 de ani am reusit sa „privatizam” inteligent tara si sa amanetam viitorul copiilor contra a cateva zeci/sute de miliarde de euro. Ceea ce am obtinut pana acum merita acest pret? Viitorul care ne asteapta merita acest pret (pe noi ca tara)? Probabil ca trebuie sa treaca niste ani pana cand vom putea da valoarea reala celor petrecute in acesti 25 de ani (din 89 pana in prezent).
          Moral – nu cred ca se cade sa ne judecam parintii. Poate avem lucruri mai bune de facut, sa vedem intai daca le-am facut si cat de bine.
          Poate ma insel – citindu-va comentariile am senzatia ca sunteti genul care ar extermina tot ceea ce este inutil, impovarator, dizgratios, prost sau lenes in jur.

          • Nu e vorba de interesele țării, e vorba de intereselel societății și de cele mai multe ori chiar și de interesul personal. În momentul când ajungi, ca profesor universitar, să dai șpagă măcelarului și benzinarului, dacă soluția ta este să începi și tu să percepi cafea și țigări de la studenții tăi pentru examene, înseamnă că ai exact țara pe care o meriți.

            Nu a fost niciun comunism ”extrem de dur” după 1965. Era întotdeauna loc de frondă, dar trebuia să ai un pic de demnitate, nu să te conformezi la orice cerință din partea ”organelor”. Vezi că tot pe Contributors are dl.Marcel Căpraru un articol foarte lămuritor, acela cu cerbul și boul. Se numește ”Nimeni nu s-a nsăcut adult” sau ceva de genul.

            • Stiu articolul. Imi aduc aminte de metafora folosita de autor – cerb vs bou. Ca sa ramanem pe idee, cred ca e greu daca nu imposibil sa te nasti si sa cresti intr-un staul de vite si brusc, la un moment dat, sa te transformi intr-un cerb care rupe poarta cu coarnele si fuge in padure (iar asta sa nu se intampple la nivel de exceptie individuala).
              Dupa ce o sa treaca cateva generatii de vitei/pui de cerb o sa putem sa facem o paralela comparativa a vremurilor.

            • Sunt de-acord cu ideea dvs., e greu să devii cerb și să ajungi să preferi să trăiești liber, în condițiile menționate. Însă greu de suportat pentru români e altceva: să vadă că altul preferă să fie cerb, caz în care îl admonestează imediat (după cum se poate constata chiar din comentariile de mai sus :P ). Pentru că alegerea respectivului de a fi cerb îi face să se confrunte cu propria indolență și auto-mulțumire.

              La capitolul ăsta, se potrivește bancul acela cu paznicii cazanelor din Iad: la cazanul românilor nu era pus niciun paznic, fiindcă nu era nevoie: cum încerca unul să iasă, imediat îl trăgeau ceilalți de picioare, înapoi în cazanul cu smoală :)

  2. „Cei mai mulți dintre ei, chiar și cei care au familii, sunt de fapt niște oameni abandonați, neglijați, care sunt văzuți de ceilalți ca fiind inutili.”
    Bizar. Eu tocmai ce am răsfoit un Raport al Institutului de Paralogie Alternativă care spune cu totul altceva:
    „In România post-comunistă, cel puţin in ultima decadă, vârstnicii aşteaptă cu nerăbdare intrarea in faza asistenţei de stat, pentru că astfel rolul lor social este brusc augmentat, recuperînd deficitul de atenţie de care sufereau in anii premergători pensiei in care atât copiii cât şi colegii de muncă mai tineri îi evitau in mod sistematic. Pensia este motorul noilor relaţii sociale pe care vârstnicii le încheagă, element de şantaj faţă de nepoţi care devin debitori şi factor de presiune asupra progeniturilor şi politicienilor. Abia acum persoana captivă contractului social descoperă ce înseamnă să fii in centrul atenţiei, cum e să te linguşească necunoscuţii, cum e să obţii respect fără să lupţi pentru el, cum e să te privească toată lumea cu teamă in tramvai şi cum poţi şicana, apostrofa şi urechea copiii altora fără a exista nicio repercusiune. Nimeni nu se simte atât de util societăţii precum un pensionar in lumea socialistă: adevăraţi stâlpi ai comunităţii, fără de care întreaga lumea s-ar prăbuşi, ei se implică şi decid in toate chestiunile care nu-i privesc – de la nivelul accizei la benzină la numărul de patrupede ce pot sălăşlui pe acoperişul blocului comunist. Parlamentul, guvernul, primăriile, universităţile sunt pline de pensionari activi care îşi rotunjesc venitul prestînd in continuare servicii nesolicitate, doar pentru că legea -alcătuită de ei- le permite să încaseze in acelaşi timp 2 remuneraţii de la acelaşi angajator, Statul. Sunt invitaţi la televiziuni, acostaţi pe stradă de reporteri, căinaţi de artişti şi scriitori, aleşi in comiţii şi comitete locale, împinşi la orice tribună publică să-şi deşerte discursurile pline de înţelepciune [in închipuirea lor].

    E adevărat, din păcate nu toţi bătrânii României au acces la internet şi prea puţini au posibilitatea materială de a-şi achiziţiona un laptop performant care să le permită trasarea de sarcini noi societăţii, in format digital, la orice oră şi orice apartament, dacă se poate in animaţii 3d. Tocmai de aceea noi, cercetătorii de la IPA, susţinem acordarea de urgenţă de fonduri de la buget pentru finanţarea unui Program de tip Primul PC destinat pensionarilor din mediul rural, precum şi înfiinţarea unei Agenţii de Distribuţie a Tehnicienilor Samariteni care să repartizeze in teritoriu, pe lângă Asociaţiile Pensionarilor, Bisericile de cartier şi Administraţiile blocurilor, tinerii studenţi la informatică ce doresc să-şi păstreze bursele; in acest fel, bătrânii vor avea posibilitatea de a fi la curent cu realizările zilnice ale copiilor, vor putea monitoriza online activitatea şcolară a nepoţilor şi vor urmări serialele preferate online. Vor culege roadele muncii intelectuale şi sîrguinţei sociale cu un efort minim, cu un click, nemaifiind nevoie să se deplaseze zeci de kilometri pentru recoltarea atenţiei cuvenite, înfruntînd frigul modernităţii din autobuze, căldura excesivă a semenilor şi lipsa spaţiului decent pentru cărucioare şi sacoşe.”

  3. Nu se vorbeste deloc mult, ba chiar foarte puțin. Bătrînii nu sînt ceva placut nimănui. Cu ei nu se cîștigă audiență sau like-uri. Nu au o imagine placută. Se mișcă greu și sînt bolnavi. Și pe un loc mult în urmă după titlurile și articolele care se refera la copii/case de copii, oameni ai străzii sau chiar animale parăsite. Pentru ei și casele de bătrîni nu sînt campanii de 2%. Sînt prezentati doar prost imbracati, scimonositi de boli si ani, miscindu se greu, imbracati rau si atipic, uneori mirosind. Să ne trăiască cîinii fară de stăpîn si oamenii strazii! Cîndva, mai devreme sau mai tîrziu si parinții dvs vor ajunge la fel. Neputiincioși gri, anosti , plictisitori si bolnavi. Oare cum ii veți vedea?…
    „Bătrânii României sunt de fapt însingurați și izolați. Nu există mediatori pentru bătrâni, nu există rețele de suport sau centre în care pot lua parte la activități recreative. Cei mai mulți dintre ei, chiar și cei care au familii, sunt de fapt niște oameni abandonați, neglijați, care sunt văzuți de ceilalți ca fiind inutili”, singuru fragment la care subscriu pe de-antregul.

  4. Batrinii sunt la fel…difera doar conditiile in care isi tirasc zilele.
    Cei care au unic venit pensia si sunt singuri sunt sortiti sa plece mai repede din viata..
    Statul ,biserica si organizatiile sociale existente nu se preocupa pentru a ii ajuta, a le inlesni supravietuirea..
    Azilele sunt inexistente,cu rare exemple.
    Aceste institute ar trebui sa fie prioritate pentru un stat social..mai ales ca PSD se pretinde a fi..
    Batrinii sunt parintii nostri…care ne-au dat viata..ne-au asigurat educatia..ne-au hranit..ne-au facut mari ..
    Acum ei au nevoie de noi…sa le dam inapoi ce au investit…
    Casele lor sunt darapanate..
    ei nevolnici,tremuratori si resemnati..nu mai vad bine,nu mai aud..pinze de paianjan acopera tavanele…nu mai sunt in stare sa puna nici un lucru la locul sau..nu mai gasesc nimic..nici macar OMENIE..
    Singura lor speranta este un Dumnezeu care prin o Biserica rapace,lacoma,fundamentalista nu VREA sa stea de vorba cu ei..

    • Nu, bătrânii nu sunt toți la fel. Cunosc un exemplu de bătrân din Germania, plecat de vreo 40 de ani din România, iar el pe la 72 de ani (prin 1990 fiind asta) încă muncea pentru acei 480 de mărci neimpozabil la care avea dreptul ca pensionar. Și muncea nu numai în nume propriu, dar și în numele a încă vreo 4 persoane în vârstă din familie, astfel că de fapt obținea în total mai mulți bani decât pensia.

      După încă vreo 20 de ani, la 92 de ani, încă își conducea mașina proprie și distribuia part-time colete pentru o firmă de curierat prin satele din zona unde locuia. Nu-l auzise nimeni vreodată spunând că abia așteaptă să iasă la pensie, pentru el ieșirea la pensie fusese un simplu act administrativ. De muncit, muncise atât înainte, cât și după.

  5. Batrinii sint parintii nostri si nu niste extraterestri. Fara ei n-am fi fost, fara afectiunea lor n-am fi crescut nici moral, nici material. Iar tinerii care scriu mai sus jignitor si generalizator ei nu, n-or sa imbatrineasca niciodata.

  6. batrinii romanicai sint vinovatzi in primul rind ptr ca le a fost frica sa shi educe copii sa fie oameni si au lasat Marele Partid sa i educe

  7. Din pacate problema cea mai stringenta si mai importanta,careia nu i se da atentia cuvenita este cea a TINERILOR.Batrinii nu sint problema si urgenta numarul unu in societatea Romaneasca.Din nefericire vom plati scump in viitor acest dezinteres fata de tineri.

    • Foarte corect! ca tot vorbim de A3, nu cred ca Mircea Badea este idolul generatiei 60+, ci a generatiei 15+. Si asta spune totul despre tineri. Si despre „maturii” care doar cer socoteala.

      • Tinerii au scuza imaturității, dacă au idoli ca Mircea Badea. Și la 15 ani nici nu au drept de vot, iar în rest n-au decât să facă de 10 ori pe zi șpagatul de care e așa de mândru Mircea Badea.

        Dar dacă n-ai văzut niciodată bătrâni de 70+ care fac spume la gură împotriva lui Băsescu, la emisiunile cu Mugur Ciuvică, de exemplu, înseamnă că nu ești la curent cu realitățile vârstei a III-a în RO :P

      • Domnule Stefan eu nu apartin generatiei tinere,dar consider ca tineretul nu poate fi apreciat dupa modelul pe care il pomeniti.Iar batrinii cind merg la vot si ofera girul criptocomunistilor nu fac altceva decit le nenorocesc viitorul copiilor pe care ii lasa in urma lor.Intelegeti cumva ?Incercati atunci cind va ginditi la tineri sa nu considerati propriul dumneavoastra copil egalul lui badea de la A3.

  8. cateva observatii:

    1. Unii au parinti iar altii nu au… eu am banuiala ca majoritatea romanilor nu prea au parinti.

    2. Cine nu are parinti (si nu ma refer la faptul ca parintii s’au prapadit) nici nu are D-zeu.
    2bis. Faptul ca Tatal nostru se refera la D-zeu ca la un parinte are insemnatatea lui.

    3. Regimul politic din Romania nu este un regim reprezentativ. Politicienii au incetat de mult sa fie reprezentativi.

    4. Si oamenii in varsta si cei tineri reprezinta aceiasi problema a societatii noastre. Este vorba despre neputinta ei cronica de a asigura o dezvoltare armonioasa a societatii. Lozinca zilei este: scapa cine poate. Tinerii pleaca si batranii mor, fiecare cum poate.

    5. Si fiind o societate fara parinti suntem o societate fara rusine. De la stanga la dreapta, adica fara nici o importanta in privinta alegerii politice, canaliile romanesti sunt interesate exclusiv de parvenirea lor. Din punctul canaliei de vedere, parintele e bun numai cat asigura ascensiunea sociala si proprietatile necesare pentru succesul financiar si profesional. Iar asta nu este de ieri de azi… ci de 50 de ani.

    Ideia unei rupturi intre generatii e aberanta. Cu canaliile astea au votat si multi tineri. Cu canaliile anterioare au votat la fel multi tineri. Exista si scoli si asociatii de canalii cu ar fii organizatiile de tineret ale canaliilor fiecarui partid. Partidele au devenit asociatii de canalii. Unicul lor scop este sa se ajunga prin orice mijloace. Principiile sunt apa de ploaie iar respectul tine numai de succes (de aceea si marele succes la manelelor). Este o intreprindere piramidala in care fiecare castiga daca adunce mai multi musterii la pervenire. Si fiecare il invidiaza si il adora pe cel care reuseste mai bine.

    Voi credeti ca parintii celor cu vilele din Baneasa traiesc bine ? Aiurea! Voi credeti ca copiii acelor traiesc mai bine? Vai de mama lor! Nici chiar mandrii posesori ai jeep-urilor care intra pe portile respectivelor resedinte nu se simt mai minunat. Canalia in general nu se simte bine. Este intr’o stare cvasi nevrotica, anxioasa, cauzata de frica de a nu pierde o oportunitate, frica de a nu da din coate suficient, frica de a nu obtine maxim profit…. de fapt frica de a nu se intoarce de unde a plecat, adica din mahalaua care va rade de insuccesul sau. Si cam asa e toata societatea nostra pentru ca astea sunt valorile lumii de azi. Castiga sau pieri! e lozinca lor. Si evident ca in povestea asta tinerii si batranii nu au sanse. Tinerii nu mai sunt copii, batranii nu mai sunt parinti, toti sunt ai nimanui. Asa simte canalia. Ce treaba are el/ea cu „aia”? Ce, nu le’a dat destul? Pentru ca el masoara „datul” in bani si dragostea paterna in conturi si timpul in bani.

    asa ca… nu batranii din Romania sunt problema. Si tot asa nu tinerii din Romania sunt problema. Ci oamenii din Romania sunt problema. Poate ca doar o trauma severa ii va indemna sa isi faca candva semnul crucii… si nu asa electoral ci cu smerenie si umilinta.
    (Tristetea faca ca si biserica e dominata de canalii… in tara asta) Si atunci, in vreme de restriste, cuvintele nu vor mai avea importanta ci doar faptele. Si cand vom judeca un om dupa faptele sale si nu dupa vorbe, atunci va inceta aceasta dominatie a canaliei, asa cum vor disparea si canalele antenelor si ale celorlalte companii de televiziune. Si una din faptele care de regula trezesc respect este grija fata de parinti. Nu si la noi… inca.

  9. Autoarea articolului trebuie sa-si dea seama ca daca nu va muri devreme va deveni si dumneaei o babuta care consuma o multime de piaptane numai de dragul coafatului. Batranetea nu e pentru plangaciosi, ne-a spus-o Bette Davis.
    Batranii fac o multime de rele, voteaza gresit- ca absolut toata lumea
    Buba nu e cu cei care voteaza ci cu cei ce pot fi votati- toata gama de la stanga la dreapta. Daca poti spune ca unul e mai rua ca altul, in schimb e foarte riscant sa zici ca altul e mai bun ca unul.
    De la marea mea deceptie cu Emil Constantinescu si PNTCD-ul traiesc intr-o stare continua de disperare electorala si cred ca asa voi si merge pe lumea cealalta..
    Monica

  10. Prin urmare, cum rămâne? Pe de o parte le plăngem de milă bătrânilor, îi prezentăm ca fiind neputincioși, neajutorați, uitați de lume, de societate, etc. etc.; pe de altă parte, îi arătăm cu degetul spunând că ei sunt responsabili pentru România de astăzi, că ei au dus mai departe spiritul comunist, că au fost comuniști cu acte-n regulă, că nu mai sunt utili societății, asta dacă au fost vreodată, etc. etc. Acestea sunt cele două tabere din care putem face parte, cele două perspective pe care le putem apăra ori combate, în funcție de convingerile noastre, corect? Însă, dacă un bătrân ar citi aceste „texte”, cum s-ar simți? Dacă ar vedea că este azvârlit ba într-o parte, ba în alta, exact ca o minge cu care jonglează cei ce se consideră îndreptățiți să o facă, nu s-ar simți ca un obiect de care se folosec unii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Emanuela Ignatoiu-Sora
Emanuela Ignatoiu-Sora
A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universităţii din Bucureşti. A continuat în paralel cu studii de lingvistică romanică şi de drept în Franţa. În 2010 a obţinut doctoratul în drept de la European University Institute din Florenţa, Italia. În prezent face cercetare juridică şi scrie cronici pentru LaPunkt.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro