Home » Analize »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Despre cultura politică a românilor III: regioligarhia

Alexandru Cabuz decembrie 13, 2012 Analize, Opinie, Societate/Life
36 comentarii 4,355 Vizualizari

Cultura politică românească este caracterizată de două trăsături fundamentale, şi faţă de care elita intelectuală reformistă pare să fie în profundă negare. În primul rând, cultura politică românească nu este una, ci mai multe. În al doilea rând, toate sunt variaţiuni pe o temă, nu european-democratică, după cum ne-a plăcut să ne iluzionăm după aderare, ci oligarhică. Combinând cele două trăsături obţinem o definiţie realistă a politicii româneşti: este un sistem regional-oligarhic. A venit momentul să nu ne mai ascundem după deget, să scoatem capul din nisipul utopismului reformist, şi să acceptăm deschis această realitate. Ea defineşte şi va continua să definească politica românească, nu economismul paternalist bruxelez, nici cinismul dictatorial moscovit, şi nici auto-determinarea pragmatic-mercantilă anglo-saxonă, oricât de dezirabile ar putea părea unele din acestea pentru unii analişti sau politicieni români.

Să începem cu aspectul al doilea. Ce presupune o cultură oligarhică?

În primul rând, trebuie subliniat că avem de a face cu un concept umbrelă, acoperind o întreagă varietate de structuri politice, de la aristocraţia britanică imperială, la teocraţia mulahilor din unele ţări islamice, la oligarhia rusească contemporană, la boierimea moldo-valahă ante-monarhică, la sistemul meritocratic al unei comunităţi ştiinţifice. Ce au în comun toate aceste sisteme, aparent foarte diferite? Există cel puţin două elemente comune:

  1. Existenţa unei stratificări sociale. În toate aceste sisteme există o diferenţiere pe verticală între (cel puţin) o clasă conducătoare, o elită, şi o clasă condusă. Caracterul social al acestei stratificări înseamnă că membrii clasei conducătoare sunt dens conectaţi între ei, formând o reală comunitate, că promovează şi operează după un set de reguli, practici şi valori comune, în mod solidar, şi că există un element ereditar important. Aici importă în special ereditatea ideologică, de tip „elevul lui X” sau „protejatul lui X”, şi doar uneori şi cea biologică de tip „fiul lui X”. Esenţială este coeziunea şi continuitatea de practici, moravuri şi valori.
  2. Asumarea şi interiorizarea acestei stratificări de către toţi cei implicaţi; de către conducători, prin asumarea răspunderii conducerii şi guvernării, cu toate tensiunile şi presiunile acesteia, şi de către cei conduşi, prin interiorizarea unui sentiment implicit de deferenţă în materie de administraţie şi guvernare către primii. Aici trebuie subliniat că dezintegrarea răspunderii elitei, de sus în jos („decadenţa”), este, istoric, o cauză la fel de frecventă a prăbuşirii ordinii sociale, ca şi răzvrătirea claselor conduse, de jos în sus. Aşadar, un sistem oligarhic stabil se sprijină în egală măsură pe ambele categorii de moravuri: deferenţa conduşilor, şi răspunderea conducătorilor.

Ca să înţelegem situaţia românilor, este important să privim mai întâi contextul istoric european. Acesta este caracterizat de o cultură politică oligarhică încă de la începutul modernităţii (Sec. 16), după dispariţia sistemului feudal medieval. Aşadar, este important de subliniat că pe tot parcursul unei perioade glorioase a istoriei europene, înglobând Epoca Raţiunii, sau Iluminismul, precum şi Revoluţia Industrială, cultura politică a statelor europene (şi vest şi est), a fost una de tip oligarhic. Este interesant în special de subliniat cazul britanic, unde prototipul clasei conducătoare oligarhice descrise mai sus – aristocraţia britanică – a inventat practic democraţia parlamentară modernă. Democraţia nu este aşadar incompatibilă cu o cultură oligarhică, dimpotrivă. Voi reveni asupra subiectului.

La începutul secolului al 19-lea, însă, a intervenit o bifurcaţie extrem de importantă. În vest a explodat Revoluţia Franceză, transmisă pe cale napoleonică în restul Europei occidentale continentale. Aceasta a fost începutul sfârşitului sistemului oligarhic, şi începutul epocii democraţiilor populare, şi ulterior populiste, epocă în care Europa de Vest se află până astăzi. Această epocă a condus la dezintegrarea treptată, prin contestare populară, de jos în sus, a aristocraţiilor de tradiţie oligarhică, şi a produs cele două forme notorii ale populismului radical, comunismul şi fascismul, precum şi formele lor atenuate de dată mai recentă, modelul social european şi, respectiv, protecţionismul economic. Sistemul oligarhic al Marii Britanii este din nou un caz excepţional, el rezistând valului ideologic al Revoluţiei Franceze mai bine de un secol şi jumătate, dar sucombând totuşi, în cele din urmă, abia după Al Doilea Război Mondial.

Bifurcaţia menţionată constă în faptul că Estul Europei a trăit toate aceste evenimente în cu totul alt registru, în special ţările pe unde trupele franceze nu au trecut niciodată, precum ţările române. Şi la noi vechea boierime a suferit o lovitură de moarte, ducând la dispariţia ei treptată (finalizată în perioada interbelică), dar această lovitură nu a venit de jos în sus, printr-o criză organică de legitimitate, aşa cum s-a petrecut în Occident, ci de sus în jos, adică din interior. Boierimea românească a fost subminată de propriile sale tinere vlăstare, educate în occident, şi revenite pentru a aduce ideile revoluţiilor populare occidentale, în special după 1848. Consecinţa imediată este că în România, democraţia populară nu a prins niciodată rădăcini în popor, pentru că toate aceste evenimente istorice s-au petrecut, mereu, peste capul acestuia. O mişcare care ar fi trebuit să fie populară, a fost adusă în România tot de elite, oarecum paraşutată asupra unui popor nepregătit şi de fapt, neinteresat.

Aveam aşadar în România, spre sfârşitul perioadei interbelice, o situaţie paradoxală de deconectare. O elită ce nu doreşte să conducă se regăseşte la cârma unui popor ce nu doreşte să se auto-guverneze. Elita aşteaptă reflexele de auto-determinare democratică ale poporului, care nu le are, iar poporul aşteaptă reflexele aristocratice ale elitei, care din nou nu le are pentru că este educată în spiritul popular occidental. Pasul următor respectă perfect scenariul lui Montesquieu, absenţa unei elite puternice lasând loc liber tiraniei, care nu întârzie să se manifeste prin cele două dictaturi (Carol II şi Antonescu) urmate de comunism. Acest paradox al deconectării elitei de populaţie este de intensă actualitate şi astăzi, a fost deja evocat într-un articol anterior, şi va reveni mai jos.

Intermezzo-ul comunist de două generaţii adaugă însă un element extrem de interesant la această situaţie. În primul deceniu post-belic, comuniştii extermină până la ultima rămăşiţă a vechii elite, eliminând, în acelaşi timp, cu fermitate, orice posibili germeni de auto-determinare popular-democratică ce s-ar fi putut infiltra în conştiinţa populară în cei aproximativ 80 de ani de democraţie nominală (grosso modo 1860-1940). În două generaţii de comunism însă, se pun bazele unei noi elite, construite organic, de (foarte) jos în sus. Deşi timpul pare prea scurt, trebuie să ne amintim că genealogia elitei comuniste trebuie căutată încă din perioada ilegalităţii, aceasta fiind o trăsătură distinctivă a comunismului românesc (în alte ţări Stalin a avut grijă să înlăture ilegaliştii pentru a-i înlocui cu oameni de încredere, şcoliţi la Moscova).

Rezultatul final al tuturor acestor contorsiuni istorice este că în perioada post-revoluţionară regăsim un popor perfect adaptat unui sistem oligarhic, condus însă de o elită bicefală. Elementul cel mai important este evident elementul descendent al elitei din perioada comunistă, foarte bine adaptat şi înrădăcinat în cultura politică predominantă în populaţie, cea oligarhică. Dar mai există o componentă, o nouă elită, foarte tânără şi lipsită de experienţă şi coeziune internă, dar care se revendică drept urmaşă a vechii elite antebelice, chiar şi fără vreo continuitate sau legătură directă. Această a doua componentă însă, deşi mai puţin numeroasă şi coezivă, şi cu rădăcini mult mai puţin adânci în cultura politică românească, a avut avantajul considerabil, în ultimul deceniu, al unei identificări cu visul bunăstării şi demnităţii în marea familie europeană. Acest vis, însă, a luat sfârşit odată cu începutul crizei economice şi politice europene. Mai mult, această elită suferă de aceeaşi deconectare de la cultura politică populară menţionată mai sus: ea continuă să aştepte reflexele de auto-determinare democratică ale unui popor care nu le are. Deconectarea sa este evidentă, a fost consfinţită prin rezultatele votului popular din 9 decembrie 2012, iar viitorul său pare fără speranţă.

Din această perspectivă, o mare parte din aspectele care au provocat confuzie în rândurile intelectualilor români în ultimii ani devin nu doar clare, ci inevitabile. Majorităţile parlamentare ale elitei de origine comunistă au fost întotdeauna solide (Iliescu, Năstase, Ponta), cele ale elitei pro-occidentale, au fost la limită, mereu instabile şi încropite (CDR, Băsescu). Din această perspectivă, sintagme precum „duminica orbului”, referitoare la alegeri precum cele din 20 mai 1990 sau 9 decembrie 2012, dobândesc o cu totul altă semnificaţie. Orbul nu mai este cetăţeanul, ci reformistul utopic care nu cunoaşte poporul pe care doreşte să îl guverneze.

Tălmăcirea alegerilor din 9 decembrie 2012

Politica românească a revenit la un echilibru de la care se depărtase doar parţial în anii de după 2004. Elita oligarhică formată în perioada comunistă a deţinut întotdeauna o majoritate comfortabilă în parlament. Chiar succesul temporar al PDLului s-a întemeiat pe aceeaşi cultură oligarhică, iar susţinerea sa populară şi parlamentară s-a prăbuşit imediat ce politica partidului a început să vireze către sistemul democratic vest-european discutat mai sus. Elita reformistă pro-europeană nu a reuşit să controleze decât un fragment ultra-minoritar, deşi foarte vocal, din PDL, iar în urma derutei electorale din 2012, ea a devenit o cantitate neglijabilă.

Dar dacă avem de a face cu o revenire la echilibru, cum explicăm nemulţumirea şi pesimismul ce par să domine în rândul populaţiei?

Răspunsul este că elita oligarhică ce a controlat sistemul politic în ultimii 23 de ani, deşi reprezentativă şi adaptată culturii politice a populaţiei, este încă imatură, deoarece încă nu are reflexele unei veritabile aristocraţii responsabile. Făcând referire la cele două elemente cheie evocate mai sus, avem o populaţie deferentă, dar elita încă nu este responsabilă. Deasemenea, formarea unei noi elite este întotdeauna un proces violent, şi fizic, şi moral, iar noua elită românească încă mai păstrează multe din comportamentele relativ barbare tipice elitelor în curs de formare. În cazul de faţă violenţa fizică a avut loc în primul deceniu post-belic, iar violenţa morală, deşi atenuată, continuă până în ziua de astăzi: este vorba de un oarecare primitivism şi lipsă de sofisticare, pe un fond de aroganţă, sfidare şi impunitate. Acestea explică discomfortul sau dezinteresul unei părţi a populaţiei, manifestat prin absenteism electoral. Pentru a progresa la următorul nivel, al unei veritabile şi respectabile aristocraţii, care să atragă respectul şi deferenţa fără reţineri a populaţiei, este necesar ca această elită să depăşească adolescenţa turbulentă a ultimelor două decenii, şi să adopte comportamentul responsabil, demn şi moral caracteristic aristocraţiilor mature, precum cea britanică în secolele 18 şi 19.

Traian Băsescu

În acest context, situaţia preşedintelui Băsescu este una extraordinară şi inedită. Domnia sa face parte din elita oligarhică de origine comunistă, iar succesul său se datorează în principal acestei „genealogii”, restul explicându-se prin carisma sa ieşită din comun (deşi domnia sa şi apropiaţii săi probabil consideră eronat că ponderea este inversă).

Excepţionalismul situaţiei este dat de decizia domnului Băsescu de a părăsi brusc barca culturii oligarhice din care provenea, pentru a sări în barca culturii populare europene. Din păcate însă, distanţa între cele două este mult prea mare, iar cariera sa politică a fost înghiţită de valuri, probabil pentru totdeauna. Singura variantă de reabilitare ar fi o încercare de a reveni în barca de unde a plecat, dar este puţin probabil să fie interesat de acest lucru, şi cu atât mai puţin ca cei pe care i-a părăsit atât de intempestiv să fie interesaţi de a-l primi înapoi. Destinul său politic în acest moment pare tragic, dar va rămâne în memoria populară ca o figură eroică, aproape legendară, în tovărăşia deloc întâmplătoare a domnitorului Cuza.

În următoarea contribuţie voi discuta primul aspect amintit în introducere, respectiv caracterul fragmentat al culturii politice româneşti, care este ultimul ingredient necesar pentru a amorsa o dezbatere constituţională de substanţă.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "36 comments" on this Article:

  1. marina vlaicu spune:

    Traian Basescu face parte din elita oligarhica de origine comunistă? Va rog sa argumentati. Dacă luăm cariera lui politică, din 1989 pana la câștigarea în cateva saptamani a primariei Bucurestiului, pare mai degraba ca ceea ce l-a propulsat în aceasta elita a fost carisma lui. Nu e Adrian Nastase, ginere de membru al elitei oligarhice, nici Petre Roman, fiu, nici Ion Iliescu, nici Ponta, copil din flori al amandurora… etc.etc. Dimpotriva, pare un fel de plebeu intrat in oligarhie gratie carismei. Printr-un malentendu elita oligarhica l-a acceptat, apoi el i-a tradat, pur si simplu, ca unul care nu era deloc de-al lor… Nu va luati dupa functia de la Anvers. Pentru numirea acolo trebuie sa cautati meritele lui profesionale, inainte de a fi politician. In rest, multumesc pentru analiza. Pare un alt punct de vedere, otricand util, deblacand perplexitatile.

    • Alexandru Cabuz Alexandru Căbuz spune:

      Ce am spus despre dl Băsescu nu este o critică. Dar realitatea este că s-a lansat în regimul comunist, ulterior în FSN, şi abia ulterior a avut de-acum celebra sa divergenţă, ceea ce adversarii săi (şi foşti aliaţi) consideră o trădare incalificabilă. Nu aduc nicio critică domniei sale la nivel profesional, ca şi şef de navă, sau şef de partid sau orice altceva. În opinia mea a excelat în aproape tot ce a făcut. Cu o singură excepţie: a dorit să teleporteze România în occident. Acum îşi dă seama că acest lucru era mult mai dificil decât credea. Probabil îşi imagina că a avut ghinion cu criza economică. Dar eu nu cred. Eu cred că ar fi eşuat oricum. Ţările nu se pot teleporta, indiferent câtă carismă ai… mai ales o ţară cu o inerţie atât de mare ca România. Ba mai mult, nici măcar nu ar fi fost bine să ne teleportăm… ceea ce e o idee mult mai greu de digerat pentru cititorii contributors…

  2. Vlad A spune:

    frumos scris
    din 90 incoace n am avut schimbari decisive (ale noastre, nu impuse de conjunctura externa)
    pseudo reformatorii chiar daca au incercat (unii nu pot fi acuzati de rele intentii), au fost fie ei fie cei din anturajul lor, depasiti de vremuri.
    chiar si acum (sau poate tocmai acum) este greu de separat bobul de neghina. foarte multi au parasit tara. multe pseudo valori se ascund in spatele mormanelor de titluri si diplome. trebuie sa distingem intre aparenta si substanta.

  3. Adi Rus spune:

    Nu sunt de acord cu analiza dvs. Nu neg ca unele aspecte sunt corect identificate si chiar daca ele descriu o majoritate a poporului roman, asta nu inseamna ca toti suntem asa. Exista insule de exceptie destul de mari si in viitor acestea se vor mari tot mai mult pe masura ce generatii vechi sunt inlocuite cu generatii noi care sunt expuse culturii occidentale prin Internet, filme, etc., calatoresc, studiaza in strainatate sau lucreaza in multinationale. Va mai dura 20 de ani probabil pana cand 80% din pensionarii de astazi care voteaza USL vor disparea, iar atunci fata europeana a Romaniei va fi cu totul alta. Suna cinic? Poate, dar asta e adevarul.

    • Alexandru Cabuz Alexandru Căbuz spune:

      De departe, ideea care va fi cel mai greu de digerat, din cele prezentate în articol, pentru cititorii contributors, este că de fapt, non-convergenţa la sistemul occidental nu este deloc un lucru rău! Ba chiar poate să fie un avantaj major pentru România, pe termen mediu şi lung. De aceea, poate că în următorii ani, şi intelectualii care citesc articolele de pe contributors vor începe să vadă că 9 decembrie 2012 nu este deloc o calamitate, ci doar un moment al adevărului. Şi cu siguranţă, un intelectual este capabil să aprecieze valoarea adevărului, oricât de neaşteptat ar fi, şi este capabil să îşi reorganizeze ideile (wrap his mind around…).

      Ba mai mult, acest adevăr nu este incompatibil cu democraţia, ci chiar foarte compatibil, dar cu alt tip de democraţie decât cea pe care ar dori unii să o teleporteze din Franţa. Teleportarea funcţionează doar în filmele ştiinţifico-fantastice.

  4. ampersand spune:

    Daca as putea, v-a oferi un premiu de exceptionalitate pentru articol. Minunat scris, multumiri!

  5. Peter Gluck spune:

    Ceva mai simplu spus esenta politicii noastre este CUDIAHISMUL
    Cudiah, haiduc scris invers face exact vitza-vercea ca haiducul, adica
    ia bani de la saraci si ii da la bogati- o frumoasa traditie Moneyteista.
    La altii Moneyteismul e mai bine temperat la noi e scapat de sub control.
    550 de parlamentari ne vor cudiahiza pe toti.

    Peter

  6. Stimate domnule Alexandru Cabuz
    Interesanta perspectiva ! Imi cer scuze daca va inoportunez ! Dar Securitatea lui Ceausescu unde o clasificati !? Dar ramasitele acestei Securitati, care s-a adaptat si a performat economic si politic dupa 1990 , in Romania, cum o catalogati !?
    Uite ce va propun !
    Hai sa ne imaginam urmatoarele, cu privire la elitele romanesti din ultima suta de ani !
    Dupa primul razboi mondial, in Romania au aparut conditiile armonizarii culturale si sociale a diferitelor populatii ce locuiau in provinciile romanesti ! Astfel pe linga romani, maghiari, sasi, evrei, armeni, turci , lipoveni,etc.
    In urma Unirii s-a produs o emulatie, sociala, economica si politica, care a determinat aparitia unei noi elite, care intr-o prima instanta s-a manifestat in mediu artistic, cultural, iar apoi in mediul politic !
    Tot in perioada interbelica au aparut ca si in ultimii 20 de ani, imbogatiti si favorizati de oportunitatile timpurilor pe care le traiau ! Cei care nu au reusit la fel de bine erau frustrati, asemenea multor concetateni de-ai nostrii in zilele noastre !
    Asa cum bine ati aminti, in prima jumatate a secolului 20, au aparut cele doua ideologii, fara radacini, fascismul si comunismul, care amindoua au speculat frustrarile populatiilor nefavorizate din societatile in care au aparut ! Lipsurile acestor populatii au fost atit din vina lipsei de educatie, cit si din cauze contextuale ! Aceste frustrari au fost si mai sunt folosite de cei interesati, pentru a stimula simpatia sau antipatia politica ! Numai ca din nefericire, in opinia mea in ultimii 25 de ani(! ! ! ) in Romania s-au intimplat numai acele lucruri dorite de Securitatea din timpul lui Ceusescu, care dupa 90, a reusit, cel putin o parte a ei, sa asimileze putere economica, iar de la un anumit moment si putere politica, (PD in urma fuziunii prin absortie a partidului lui Magureanu !) pentru a beneficia financiar, de schimbarile intervenite in Europa ! Elita despre care doriti sa vorbiti, ca fiind la putere dupa 90, este in in opinia mea, aceasta parte a Securitatii care dupa 90 a reusit sa-si transfere fonduri si active apartinind tuturor, in buzunarele lor private, sau a unor interpusi obedienti lor, iar cind s-au considerat suficient de puternici, si-au realizat si un partid cu ajutorul caruia sa conduca legitim, dar nu mai putin oneros ! Esgte adevarat ca exista si multi oligarhi post comunisti, dar si ei cunosc frustrarea ca nu au putut sa se razbune pentru caderea lui Ceausescu ! De aceea este Nastase unde este ! (Printre altele …..!? )
    Iata de ce va rog frumos sa incercati si in alt registru analiza dvs, care ar putae fi in acest fel mult mai interesanta !

    • Alexandru Cabuz Alexandru Căbuz spune:

      Conform argumentului meu, Securitatea, în special eşaloanele superioare, managementul, a fost chiar exponentul principal al noii elite născute în perioada comunistă. Practicile ei sunt acea violenţă fizică şi morală menţionată în articol. Adică lichidarea oricărei opoziţii, şi practicile imorale de intimidare. Realitatea este că acest gen de comportament violent, şi fizic şi moral, este caracteristic proceselor de formare a noilor elite. Şi aristocraţia britanică, în perioada ei de formare, a fost doar un fel de castă războinică, care teroriza ţărănimea engleză în evul mediu. Ulterior, s-au mai şlefuit, şi au produs Magna Carta, în 1215, şi ulterior revoluţia parlamentară, în 1688. Dar iniţial erau nişte războinici (a se citi şefuitori şi violatori în serie…).

      Rămăşiţele elitei comuniste, din care Securitatea formează un segment important (deşi nu majoritar), sunt exact noua elită de care vorbesc, şi care a câştigat alegerile pe 9 decembrie. Aceasta este clasa conducătoare a României, şi acum, şi în viitor. Problema principală este lipsa sa de maturitate şi responsabilitate, care explică comportamentul uneori primitiv, sfidător şi imoral. Argumentul este că ea trebuie să înceapă să îşi asume rolul de clasă conducătoare cu mai multă seriozitate şi responsabilitate.

      • SilviaM spune:

        “Rămăşiţele elitei comuniste, din care Securitatea formează un segment important (deşi nu majoritar), sunt exact noua elită de care vorbesc, şi care a câştigat alegerile pe 9 decembrie. Aceasta este clasa conducătoare a României, şi acum, şi în viitor. Problema principală este lipsa sa de maturitate şi responsabilitate, care explică comportamentul uneori primitiv, sfidător şi imoral. Argumentul este că ea trebuie să înceapă să îşi asume rolul de clasă conducătoare cu mai multă seriozitate şi responsabilitate.”
        Viitor de aur tara noastra are!Cu asa elita nici nu poate fi altfel.
        In sfarsit m-am dumirit si eu care sunt motivele pentru care exista o continuitate a discursului “elitei” de la Brucan la DPA, Socaciu et.co.Intr-adevar prost trebuie sa fii daca iti doresti o schimbare in Romania.Trebuie sa ne acceptam soarta si sa asteptam o mie de ani sa se aristocratizeze baietii de la Seku.
        Multumim dragi toarasi si pretini. De ce l-au impuscat pe Ceausescu securistii astia?Ii complexa printr-un IQ mai mare? Pe Elena Ceausescu au impuscat-o ca a comandat o teza de doctorat originala?Ce sa intelegem? Luminati-ne ca ne-am tampit definitiv.Europa ce zice? E ok?Inca o data multumesc autorului care se chinuie sa ne destepte odata pentru totdeauna si trage o concluzie terifianta: securitatea trebuie sa isi asume rolul de clasa conducatoare!Mai bine emigrez in Congo.Daca ramaneti careva pe aici sa asteptati o mutatie genetica si o transformare a grobienilor in nobili englezi, va urez la randul meu: sa traiti bine!

        • Răzvan spune:

          Cred că dl. Căbuz NU argumentează aici că este ideal că rămăşiţele elitei comuniste formează clasa conducătoare din România, ci doar că aceasta este realitatea, iar cauzele sunt date de cultura prevalentă în România, care are anumite cauze istorice expuse aici. Dacă vrem să se schimbe această situaţie, trebuie să spargem modelele culturale prin care ne plângem în privat dar nu facem nimic şi în final acceptăm oligarhia existentă ca o stare de fapt. Sunt curios câţi din cei care se plâng aici au acţionat cumva pentru a schimba situaţia – de exemplu, să contribuie la activităţile unei asociaţii, să înfiinţeze o asociaţie dacă nu găsesc una care să-i reprezinte, să contribuie la înfiinţarea unui nou partid. Dacă fiecare din cei care au scris acum aproximativ un an nenumărate articole şi comentarii pe tema unui nou partid Albă ca Zăpada ar fi făcut ceva activ pentru a chiar face un astfel de partid, poate că acum am fi avut un început de alternativă la oligarhia de origine comunistă. Un partid nou, care să aibă un candidat în fiecare colegiu, ar fi luat undeva între 10-25% din voturi (vedeţi exemplele Nicuşor Dan, Biriş, candidaţi independenţi, etc.). Din păcate Noua Republică nu a reuşit să se înregistreze ca partid în timp util pentru a avea proprii candidaţi, iar în final ea şi Forţa Civică au devenit anexe ale PDL. Şi, în afară de cazul Nicuşor Dan, care e mai mult un exemplu de haiducie individuală decât de organizare a elitelor (nu a reuşit să găsească un grup solid de independenţi care să se sprijine reciproc în alegerile parlamentare), nu există alte exemple de încercări de auto-organizare non-oligarhică care să dezmintă teoria expusă aici. Ceea ce demonstrează din nou superioritatea practică oligarhiei de origine comunistă. PPDD demonstrează şi posibilitatea emergenţei unei noi oligarhii – faptul că PPDD e o oligarhie e demonstrat chiar de faptul că partidul poartă numele lui Dan Diaconescu, ca să nu mai vorbim de condiţiile contractuale de loialitate faţă de partid impuse parlamentarilor. Concluzie: dacă vrem să nu fim dominaţi de oligarhi, să ne autoorganizăm şi să acţionăm pentru a schimba această situaţie; dacă doar ne plângem de situaţie, nu se va schimba nimic.

          • SilviaM spune:

            @Razvan
            “Cultura este un fel de programare a mintii umane care deosebeste intre ei membrii unui grup sau colectivitati.” Geert Hofstede
            Cultura nationala poate fi cuantificata si analizata.Se folosesc dimensiunile modelului Hofstede.Cultura romaneasca nu a fost analizata in mod direct, nu cunosc motivul.Insa daca este sa ne raportam la “clasa conducatoare” de la Romanica, iata ce reiese din analiza dimensiunii relevante a modelului Hofstede(Power distance-pe romaneste distanta fata de putere):Scorul Romaniei este 90, ceea ce inseamna in primul rand o inegalitate mare intre cetateni.Romanii accepta o ierahie prestabilita, in care fiecare accepta locul sau, ierarhie care nu necesita justificari suplimentare.” Daca ar fi sa raportam la o organizatie(partidul, asociatia, fundatia sunt organizatii nu?!) iata ce ar iesi : Ierarhia intr-o organizatie reflecta la randul sau inegalitatea dintre membrii sai, centralizarea este populara, subordonatii asteapta sa li se spuna ce au de facut, iar seful ideal este autocratul binevoitor.”
            Romanilor nu le place sa iasa din tiparele prestabilite.Originalitea unei idei sau atitudini nu ii atrage.Si daca ziceti ca modelul Hofstede minte, iata ca stam foarte bine si la a patra dimensiune culturala:atitudinea fata de necunoscut, unde avem un scor baban, tot 90.
            Ce inseamna asta? Pai in primul rand intoleranta fata de idei si comportamente noi de care vorbeam un pic mai sus. Cine schimba programarea mintii umane? Un Partid, o asociatie, un programator?O asociatie de tipul cei pe care o propuneti necesita resurse materiale imense nu doar o turma de membri indiferenti. Despre necesitatea resursei materiale OBLIGATORIE accesului la mansa nu vreau sa ma credeti pe cuvant sau pe tastatura.Va recomand sa va aplecati si asupra cartilor lui Alvin Toffler.
            Cat despre ce a vrut sa zica in acest articol distinsul autor, observ ca fiecare intelege ce vrea.Speranta moare ultima!

  7. Isailă Brătfălean spune:

    ți să spuneți că Băseascu nu cultivă sistemul dependențelor personale? Băsescu este o parte foarte potrivită a procesului: „noua elită românească încă mai păstrează multe din comportamentele relativ barbare tipice elitelor în curs de formare. În cazul de faţă violenţa fizică a avut loc în primul deceniu post-belic, iar violenţa morală, deşi atenuată, continuă până în ziua de astăzi: este vorba de un oarecare primitivism şi lipsă de sofisticare, pe un fond de aroganţă, sfidare şi impunitate. ” Și sunteți foarte jignitor cu ardelenii, bănățenii și bucovinenii. ‘Or fi ei contaminați, înșelați de același Băsescu, căci ei l-au pus la putere – alături de diaspora plecată în Occident -, iar nu l-a votat pe Băsescu instinctul de supușenie al moldo-vlahilor. Dar s-a dovedit că transilvănenii nu sunt contaminați de tot și este absolut normal ca decontaminarea, sau contaminarea cu cultura europeană să înceapă de la acești absenteiști. Problema României este decuplajul dintre filfizonii reformiști de Bucale și electoratul plin de năduf din Ardeal. De fapt „reformiștii” centraliști și anti-secui nu vor decât să devină ei ciocoii, alături de ceva parveniți din Ardeal. Dar decuplajul este definitiv, înșelatul cu un al doilea Băsescu „reformist” nu va mai ține.

  8. chishtocu verde spune:

    Uau! Excelent! Felicitari pentru felul in care punctati si explicati deconectarea dintre populatie si patura conducatoare (nu as numi-o elitista tocmai din lipsa responsabilitatii).

  9. Dan spune:

    Foarte bun articolul. Dar pana la Basescu. Carisma lui trebuie ca v-a pacalit. Nu este si nu a fost niciodata un reformator. A fost insa mult prea carismatic. Si-a propus sa foloseasca puterea pentru a “creste PDL in detrimentul PNL”. Avea insa nevoie de ajutorul PSD care insa s-a simtit amenintat de aparitia unui lider asa de puternic.

    Avand in vedere scandalurile de coruptie din PDL, de la Ritzi (care i-a favorizat fiica), Anastase, “lobiul” pentru Rosia Montana, purtarea fata de Arafat, pana la felul in care a vorbit despre Regele Mihai,
    “figura eroica” nu i-se potriveste.
    Si nu in ultimul rand, chiar Basescu este cel care a oprit reforma aliindu-se cu PSD impotriva Prim-Ministrului sau Ciorbea.

    • Harald spune:

      Inversezi cauze si efecte, domnul meu. Inainte ca Tariceanu sa se “razgandeasca” asupra demisiei planificate (care ar fi adus o majoritate autentica Aliantei DA la alegerile anticipate care ar fi urmat) nu a incercat nimeni nimic pentru a “creste PDL in detrimentul PNL”.

      Iar scrierea cu majuscule a “Prim Ministrului sau Ciorbea” tradeaza un singur lucru: esti un roman autentic, exact dintre cei la care se refera articolul. Aversiunea ta fata de Basescu provine exact din faptul ca a sfidat / tradat oligarhia, pe care ceui ca tine au fost crescuti sa o respecte si sa i se supuna.

      • Dan spune:

        Am respect pentru Ciorbea, asa cum respect o elita. Si cred ca a reprezentat mult in 1996.
        Am scris “Prim Ministrului sau Ciorbea” pentru ca mi-se pare o tradare ca un membru al Guvernului sa atace echipa din care face parte. (Traian Basescu era Ministru al Transporturilor si a dat un interviu critic la adresa lui Ciorbea care a dus la inlocuirea acestuia cu Radu Vasile.)

        Cu privire la razgandirea lui Tariceanu, nu cred ca intelegerea dintre el si Basescu includea obligatia ca Tariceanu sa demisioneze.

        Inca un argument: Stiti pe cine a ridicat in slavi Basescu drept cel mai bun premier? Adrian Nastase…

  10. capcaunu' spune:

    Excelent articol! Felicitari!

  11. vida clara spune:

    Viata are multe (nenumarate) fatete.
    Ramurile sportive sunt fiecare, o alta analogie a conceptului Viata.
    Iar conceptul Viata si conceptul “Politica” sunt … una si acelasi lucru.

    Sa luam spre exemplificare analogica “fotbalul”.
    Messi este “jucator”. Injura cineva pentru ca “jucatorul” in domeniul asta
    este “jucator” si nu este vanzator de bilete, de seminte, paznic la poarta
    stadionului, antrenor, sau patron al clubului ?
    In acelasi sens in politica avem subiecti care vor sa concureze (la propriu)
    inlauntrul cadrului stabilit de Regulament (100 m lungime/ 65 m latime).
    Imediat ce pasesti in afara acelui cadru, in domeniul fotbal, est “aut”.
    Incetezi a mai fi “jucator”.
    Ceilalti “actori” din stadion au alte roluri.
    Spectatorul “nevinovat” se afla in rolul celui care da cu mamaliga pe
    geamul borcanului mintindu-se pe el insusi ca mananca mamaliga cu branza.
    Smantana borcanului pe geamul caruia care da spectatorul cu mamaliga
    o ia (pe deasupra) Becali, Copos, Muresan, Nicolae, Pinalti ( ma rog,
    fiecare “apicultor” in ograda lui.
    Dupa ce “seful” smantana raman subsefii care iau branza.
    N-o iau insa nici “sefutii” pana la fund (adica nu baga mana decat pana
    la cot) ca pe urma raman fara “muste”. Analogic “muncii” la stup, (sau .
    .. ca la “dat la peste”) ii tine in momeala.

    Basescu s-a nascut a trait si va muri “jucator” (si la propriu, si la figurat).
    Aplicand analogia altui tip de “gladiatori”, Basescu va ramane pentru
    jucatorii contemporani ceea ce Spartacus a fost (si a ramas) pentru
    “jucatorii” contemporani timpului sau.

    Usl-eii tanjesc spre pozitii de patron, de presedinti de federatie.
    L-am vazut pe “nasul” dand in besica. Era un ponta mititel.
    Baiat finut. Cu “obraz”. A domnit aproape cat Stefan cel Mare.
    S-a ridicat dintre “ai lui”, peste ei. Asta o poate face doar cel ce e
    jucator “de forma”, nu “si de forma si de fond”.
    Spartacus, fizicamente se putea ridica peste “ai lui”, patandu-si
    pielea. Fiind “jucator” insa, nu a avut cum sa iasa din propria-i piele.
    “Jucatorul” insa, cel “si de forma si de fond” nu se poate desface
    in doua (lepdandu-si pielea, ca sarpele, sau coada, ca soparla).
    Ponta e ca tipul ala de la Dinamo (care nu-mi “vine” acum).
    Am vazut la tv ca si-a cumarat niste apartamente prin State.
    Nu dupa mult am auzit si ca Dinamo intra in faliment. Sa aiba
    ceva legatura cu principiul vaselor comunicante?

    Rumanul este “caritas”-ist. 70% din populatie joaca la “Lozul cel
    mare”. Ori … ori. Nu incap toti deodata pe varful acestui everest spre
    care tintesc, dar, cei din jos ii imping pe cei din fata ca la coada la
    hale, nadajduind sa-i zboare pe aia de pe treapta de sus pentru a
    mai urca el insusi (impingatorul) o treapta.Intre timp se hranesc cu
    ceea ce li se scurge, unii de la altii. (obrero europeo de transporte)

  12. vlad spune:

    Se vede omul de stiinta (exacta) in acest articol. Exprimare precisa, rigoare, mesaj clar… si o anumita prospetime, ca sa nu-i spun naivitate, in abordarea temelor “specificului politic national”, teme mult dezbatute si razbatute in tara asta de cand lumea. Mai importanta decat fondul articolului, care pana la urma nu spune nimic nou, mi se pare insa forma lui. Si nu-i bai ca nu-i original – ideile originale sunt desigur importante in stiinta, dar nu atat de mult in publicistica generala. Felicitari asadar pentru articol; astept partea a IV-a cu nerabdare.

    • Alin spune:

      Subscriu la ceea ce spune Vlad în privința stilului și originalității din articol. Stilul este limpede, chestiunea originalității nu importă. Mi se pare admirabil că un om cu background tehnic își asumă aceste idei și le re-exprimă.

      Asocierea lui Băsescu cu Cuza mi s-a părut riscantă. Scrieți pe muchie. Înțeleg argumentul dar poate îndepărta cititori. Aceasta mi se pare o idee mai greu de “digerat” decît contraproductivitatea teleportării sau referirile subînțelese la intervalul de timp necesar pentru responsabilizarea elitei. Poate greșesc.

      Vă citesc cu interes în continuare.

  13. Sabin spune:

    Ceea ce mi se pare incredibil este ca desi avem in spatiul public tot felul de specialisti in stiinte sociale si politice de tipul Dragos Paul Aligica, Cristian Preda, etc., dl.Cabuz, specializat in fizica si inginerie este singurul care la momentul actual produce analize de asemenea nivel intelectual in teoria elitelor in spatiul public romanesc. Aceste analize nu sunt perfecte, au o conceptualizare inca discutabila din perspectiva stiintei politice sau a filozofiei politice, insa sunt de departe cele mai interesante si deschizatoare de dezbateri serioase si fecunde, inclusiv cu privire la aspecte ce tin de interesul nostru cetatenesc imediat: cum s-au format elitele actuale, care este cultura politica generala, care sunt consecintele asupra alegerilor, etc….Dl. Cabuz ar trebui sa insufle un pic de rusine unor politologi care ar avea ce invata din gradul de complexitate si nuantare a analizelor sale. Unde sunt diatribele facile si cu totul ne-analitice impotriva “celor care voteaza impotriva interesului lor”, unde sunt simplistele “implicari in politica” a intelectualilor fara nici o perspectiva serioasa asupra a ceea ce se poate infaptui realmente.
    Cred ca a venit momentul ca toti cei care ne credem (deseori fals) educati si informati sa reflectam impreuna cu dl. Cabuz asupra limitarilor pe care istoria noastra politica le impune reformismului. Monica Macovei si agenda reformei prin justitie reprezinta un reflex revansard, iluzoriu care oricat de salutar ar fi este nociv in practica realitatii.
    Pentru mine dl. Cabuz reprezinta adevaratul curent “junimist” reincarnat la inceput de secol XXI, critic, atent la nuanta, sceptic , sclipitor prin punerea accentelor acolo unde trebuie…

    • Isailă Brătfălean spune:

      Nu există acea elită junimistă visătoare care ar considera cetățenii cu mai mult spirit de independență decât îl au în realitate. În niciun caz nu este domnul Aligică o astfel de persoană. Dimpotrivă critica îi privea pe „bugetari” și „asistații sociali” că și-au permis să-și urmeze interesele lor „mioape”, care dăunează „țării” pe termen lung. Altfel spus, cu câți mai mulți muritori de foame care nu se revoltă, cu atât mai bine pentru țară. Această logică a „dictaturii de dezvoltare” nu se potrivește cu critica domnului Căbuz pentru poporul lipsit de initiativă. După Aligică poporul nu e atât de moale cât de obraznic, nu atât „mioritic” cât de „socialist”.

      După mine domnul Căbuz are dreptate, în sensul că sărăcimea s-a dus în direcția în care s-a simțit mai bine protejată, fără să aibă viziuni socialiste și interese elaborate. Și electoratul a intuit bine, că în partea ceastălaltă nu era nicio „junime” doritoare de educație și de emancipare. Ălea-s povești din alt secol, de pe vremea lui Inocențiu Micu-Klein (ca să arăt că nu numai boiernașii din Moldova și Valahia complexați de Paris au avut astfel de vise).

      • Sabin spune:

        Domnule Bratfalean, nu sunt complet in dezacord cu dumneavoastra. Eu insa nu afirmam ca Dragos Paul Aligica face o analiza slaba sau gresita, spuneam ca are pozitii publice de sustinere a unui partid sau a unor masuri care presupun o analiza “pasoptista”…pe care poate nici nu o face constient. E o nuanta importanta aici. Una este sa spui ca dl. Cabuz: atentie poporul e oriental/paternalist si nu trebuie sa te astepti de la el ca va intelege pana la urma modernismul si drepturile individuale si alta e sa il vezi paternalist, socialist daca vreti si sa crezi in continuare ca se poate ajunge la un rezultat sustinand PDL si modernizarea prin parchet si anchete penale. E o distanta importanta pe care un Titu Maiorescu nu ar fi ignorat-o. Daca junimistii criticau ceva era nu atat dorinta de modernizare a liberalilor (care ei erau visatorii utopici cu incredere totala in natura umana) ci mijloacele, credinta ca modernizarea se poate peste noapte hic et nunc. Or sa am pardon, nu doar Dragos Paul Aligica ci si altii (cu care personal uman sunt complet de acord) au avansat prea mult pe drumul unei sperante de schimbare la fata a Romaniei si sistemului institutional-juridic in 4-6-8 ani. Or din perspectiva unei analize si constientizari dureroase ca cea a dl.. Cabuz nu mai poti sa ai o asemenea iluzie. E pur si simplu utopic, iluzoriu si la limita ridicol sa crezi ca o societate post-rurala si post-comunista, cu o cultura politica orientala (in sens montesquieu-an) la nivelul Romaniei, cu traumele sale si cu populatia asistata poate sa sustina si sa faca eficienta o reforma in care masurile se limiteaza la intarirea DNA, cota unica de impozitare si gata. Ca ne enervam, ca vrem sa nu fie asa, ca am fi dorit cu totii ca schimbarea din 2004 sa duca la ceva mai mult si nu la scorul pe care il vedem astazi pentru niste indivizi fara substanta, e omenesc insa nu e tocmai rezonabil si intelept din partea unor oameni care se presupune ca stiu sa citeasca mai profund o realitate sociala. Imi pare rau, insa exact din aceasta cauza suspectez ca au fost pierdute paturi largi ale tinerilor dinamici, pro-occidentali care acum nu au votat: ei au inteles mai corect ca sustinerea asta a unei pretentii de modernizare vida (cum era cea a PDL-ului) de sens nu este sustenabila, nu le aduce nimic cu adevarat. Noi sutem oripilati de USL, dar de ce ar fi cineva entuziasmat de PDL? sa cautam in punctele dl. Aligica din ajunul alegerilor justificari pentru un entuziasm electoral pro-ARD? mi-e teama ca am cere prea mult electoratului cu discernamant. Indiferent de pozitia din care privim e clar ca ne-am asteptat ca de obicei la prea mult. Ar fi fost mai intelept sa nu sustinem o agenda personala (a presedintelui) ascunsa in spatele unei agende nationale doar pentru ca nu era nimeni sa sustina o agenda nationala cu adevarat. Daca intelectualii nu gasesc o alternativa viabila, ea nu trebuie inventata sau identificata cu patul lui Procust, ramanem critici si asteptam…

        • Isailă Brătfălean spune:

          Așa este. Și nu e vorba numai de „modernizare vidă”. Când le explicam colegiilor francezi deosebirea dintre români și țigani a trebuit să povestesc despre agricultura de subzistență, despre viața de pe urma unei vaci, a unui porc și a cinci găini (un tip mi-a explicat că și în satele franceze găsești câteodată așa ceva). Și despre un folclor și o cultură milenare păstrate în acest context românesc economic precar, care le-a dat mentalitatea și celor plecați la oraș. Trăim totuși în plin postmodernism și informaționalism, cel cu vaca are poate și acces la Internet, dacă are unde să vândă niște lapte. Ar trebui să ne sincronizăm cu lumea de azi, impresionând-o cu anumite particularități locale, căci azi particularitățile locale sunt la mare preț. Deci moderniștii ăștia sunt cam… depășiți, exclud prea multe. Sau ar exclude dacă ar face ceva…

  14. vida clara spune:

    Pai cu Basescu intr-un fel sau altul ne relationam toti, de 8 ani, ca doar ne
    este Presedinte.

    Zice ca un usl-u ramasese cu masina in pana. Coborat din masina,
    si dandu-i ture, facand din maini, semne, doar doar o opri cineva sa-l
    scoata din galeata. In masina … mama, soacra, frati, bunici …
    Se opreste un pdl-ist:
    - Ce-are nene?
    - Nu stiu mancati-as ca dau de cheie si nu scoate nici un fum.
    - Bine, ia salta capota ….
    Baga pdl-istu capu pe acolo, si-l scoate si zice:
    - Ai un ciocan?
    N-am mancati-as, decat cheia asta de sub volan…
    Se duce pdl-istu la masina lui, isi ia un ciocan, vine inapoi, si da
    “pâc” o lovitura de ciocan in “curu” electromotorului.
    - Ia da-i bre o cheie
    Suceste usl-istu de cheie, motoru porneste, usl-istu porneste si el
    la a-si face cruce.
    - Ptiu, mancati-as, cum ai facut? Cat ma costa?
    – 100 de lei
    - Aoleo mancati-as. Pentru o lovitura de ciocan?
    – Nu bre. 5 lei pentru lovitura de ciocan. 95 pentru ca am stiut unde
    sa o dau.
    Scoate usl-istu suta,o da bodoganind. Pdl-istu se duce in drumul lui.
    Usl-istu se pune la volan, porneste, si zice “pasagerilor:
    – Ai dracului basisti. Aroganti. Se cred ei destepti.
    Si … pleaca si el, in drumul lui.

  15. Adrian Muresan Adrian spune:

    Bun articolul, ne face sa privim in perspectiva ceea ce se intampla acum. Marturisesc totusi ca nu prea am incredere in maturizarea elitei oligarhice. Nu de altceva, dar daca ne uitam la exemplele elitelor din Anglia, s-ar putea sa dureze mult prea mult. Iar aceasta elita oligarhica isi trage seva din cei care depind de altii, aici intrand si asa zisii membrii ai clasei de mijloc, educati, care insa nu au libertate economica fiind salariati (ori la stat ori in multinationale care nu-si pot permite sa se puna rau cu politicul). Aceasta elita va izola antreprenorii ce nu depind de contracte cu statul. Asadar, daca nu dorim sa continuam istoria de 600 de ani de debandada din Tarile Romane, elita pro-europeana va trebui sa invinga si sa nu se bazeze pe evolutia benigna fostilor securisti.

  16. tio_soft@ spune:

    Exceptional! Mai vrem! ;-) Urmeaza si solutii?

    “aristocraţia britanică – a inventat practic democraţia parlamentară modernă”?

    Da si nu. A inventa-o…dar doar intr-un sens formal…pt ca democratia, as acum o stim/vrem, a fost impusa de o clasa noua:burgezia (e meritul aristocratie britanice ca a aceptat transferul de putere unor elite cu adevarat meritocratice).
    Totul a fost urmat de un parteneriat, de un “secol al poporului”. Exista, intr-o democratie, o dependenta totala si reciproca intre elite si popor.
    Natiunea asta e prea mutilata pt un asa parteneriat. Fara un parteneriat ajungi la situatia cind elitele vorbesc cu nimeni si bat la usi inchise (MRU la alegeri de ex.) . Nu exista oferta fara cerere sau doar cu o cerere impusa de Europa sau de un sens al datoriei prost inteles…

    • Alexandru Cabuz Alexandru Căbuz spune:

      Stimate tio_soft@,

      Vă mulţumesc pentru comentariu şi pentru precizare.

      Cele două tipuri de elite, aristocratică-clasică şi burghezia, corespund celor două tipuri de democraţii, cea clasică-britanică, o democraţie elitistă care aminteşte de democraţia greacă, şi cea modern-populară, care predomină în occident în prezent.

      Componenta burgheză în politica românească este un ingredient foarte interesant şi important, pe care îl voi integra în următoarele contribuţii.

  17. dum.dum spune:

    Daca priviti maturizarea noii elite oligarhice cu sperantza, eu o privesc cu regret. Intr-un stat oligarhic oamenii nu isi pot valorifica destinul in mod creativ. Cred ca mirajul acesta pe care il aveti pt maturizarea unei elite oligarhice este un simptom conservator, si adevarul e ca multi romanii au obosit sa mai alerge de ei inshisi, poate ca si dvs. Ne vom intoarce la stadiul politic al sfarsitului de veac XIX cu bataia intre liberali si conservatori. Mare pacat ca reforma liberala in educatie a eshuat, de acum e somn de voie si D-zeu cu mila.

    Eu privesc spectacolul din afara, asha ca liberalismul mi se auto-impune, pt cei care isi doresc sa mai activeze inauntru inteleg ca tentatia absolutismului conservator e foarte puternica. In realitate, e dupa vorba cantecului nostru predestinat. Romanii s-au desteptat, asha vreo 20 de ani, s-au uitat in jur zapacitzi iar acum se culca iarashi. E probabil destinul nostru, sau al regiunii.

  18. Dan Masca spune:

    Buna ziua domnule Cabuz
    Interesant articolul. Sunt de acord ca a fost omorita mare parte din elita interbelica, dar nu toata. Chiar ar merita sa vedeti ca nivelul doi a ramas in mare parte.
    Teoria mea legata de alegerile din 9 decembrie este Alta.
    Nu am votat marea majoritate pentru ca multi sunt plecati si din cauza fostului ministru Basescu si a actualului presedinte Basescu.dar si din cauza ca nu cavemen usurinta de a-I concura gascarii actuali.
    Aici gasiti un studiu
    http://blog.inmures.ro/2012/12/conditii-de-infiintare-a-partidelor-politice/

  19. Ioan Botezatu spune:

    Burghezul gentilom a intrat la o idee. Modelul social european fiind o forma atenuata a comunismului, neaparat trebuie condamnat. Another 2p pentru contributia cu constitutia: o Camera speciala pentru starea sa, a domnisorului?!

  20. Diaconescu spune:

    Stimate Domnule Cabuz,
    Trebuie sa recunosc ca asteptam cu nerabdare o replica a Dvs. la cele comentate, dupa parerea mea, cu multa dreptate, de doamna Silvia M in 14.12.; din pacate…nu s-a “produs”.
    In felul in care vedeti Dvs. lucrurile, ar parea ca orice dictatura, caracterizata, nu-i asa, prin excese de toate felurile, ar putea deveni, la rigoare o…perfecta “democratie”, cu mici retusuri, pe ici pe colo, …in partile esentiale, ca sa nu ne departam prea mult de spusele genialului Caragiale!

    • Alexandru Cabuz Alexandru Căbuz spune:

      Stimate Dle Diaconescu,

      Reacţia doamnei Silvia este întru totul îndreptăţită şi o aşteptam. Răspunsul va veni în următoarele contribuţii. Încerc să nu forumizez prea mult discuţia pentru a da ocazia cât mai multor cititori să urmărească argumentul, chiar dacă e întins pe mai multe săptămâni. Majoritatea nu cred că urmăresc forumul…

  21. Diaconescu spune:

    MULTUMESC.
    Cu stima,
    Costin Diaconescu

  22. Sergiu Simion spune:

    De la etica cercetarii stiintifice la reabilitarea fostei Securitati

    Alexandru Căbuz spune:
    13/12/2012 la 17:56

    ” Conform argumentului meu, Securitatea, în special eşaloanele superioare, managementul, a fost chiar exponentul principal al noii elite născute în perioada comunistă. Practicile ei sunt acea violenţă fizică şi morală menţionată în articol. Adică lichidarea oricărei opoziţii, şi practicile imorale de intimidare. Realitatea este că acest gen de comportament violent, şi fizic şi moral, este caracteristic proceselor de formare a noilor elite. Şi aristocraţia britanică, în perioada ei de formare, a fost doar un fel de castă războinică, care teroriza ţărănimea engleză în evul mediu. Ulterior, s-au mai şlefuit, şi au produs Magna Carta, în 1215, şi ulterior revoluţia parlamentară, în 1688. Dar iniţial erau nişte războinici (a se citi şefuitori şi violatori în serie…).
    Rămăşiţele elitei comuniste, din care Securitatea formează un segment important (deşi nu majoritar), sunt exact noua elită de care vorbesc, şi care a câştigat alegerile pe 9 decembrie. Aceasta este clasa conducătoare a României, şi acum, şi în viitor. Problema principală este lipsa sa de maturitate şi responsabilitate, care explică comportamentul uneori primitiv, sfidător şi imoral. Argumentul este că ea trebuie să înceapă să îşi asume rolul de clasă conducătoare cu mai multă seriozitate şi responsabilitate.”

    Aceste opinii sunt deconcertante cu atat mai mult cu cat pregatirea si competentele stiintifice de exceptie ale unei persoane, nu pot constitui niciodata o scuza pentru sustinerea unor teze ( sa le spunem asa ) de tip securist . Nici chiar in regimul comunist nu s-a sustinut vreodata ca Securitatea a fost exponentul principal al puterii comuniste. P.C.R. avea atunci de fapt si de drept rolul conducator ( chiar daca poate la randul lui stia de frica Securitatii ) , dar de la autor aflam acum oficial ca Securitatea , care constituie de fapt adevarata elita a societatii ( ?!) , a condus de fapt nu numai atunci , ci conduce chiar si acum, cu toata intrarea noastra in Europa, si va conduce si in viitor ! Cu alte cuvinte, ceea ce face autorul acum „ cu seriozitate si responsabilitate” , nu este nimic altceva decat albirea si reabilitarea Securitatii in toate prerogativele ei. In mod bizar , acesta albire si reabilitare are loc la 6 ani dupa condamnarea oficiala ( e drept, formala) a comunismului in Romania si implicit a Securitatii ca politie politica, dupa cum se vede intr-un document oficial care sigur nu este strain unui cercetator preocupat de etica cercetarii stiintifice :

    COMISIA PREZIDENŢIALĂPENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE
    DIN ROMANIA RAPORT FINAL – http://www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf

    Modul in care faceti aceasta reabilitare este unul simptomatic , respectiv prin paralogisme si amestecand epocile, societatile , culturile ,elitele,etc.:

    „Realitatea este că acest gen de comportament violent, şi fizic şi moral, este caracteristic proceselor de formare a noilor elite” ( sic! ).

    Ce legatura exista intre Romania anului 2012 ( cu securistii ei cu tot… ) si Anglia anului 1215/1688 ( cu nobilii ei medievali cu tot… ) ?! Nici una. Daca voiati totusi sa spuneti adevarul despre elita engleza , care dupa dvs „ initial era formata din razboinici ( a se citi jefuitori si violatori in serie …) „ era foarte simplu sa trimiteti cetatenii romani la „Istoria Angliei” a lui Andre Maurois ( sunt doua volume aparute de foarte multa vreme si in romaneste ) pe care o poate citi orice elev de liceu si din care putea afla oricine cum erau crescuti si educati in realitate tinerii nobili englezi ( „ jefuitori si violatori in serie”, dupa dvs ) . La Oxford de exemplu , exista o zi de exemplu in care studentii erau imbracati in frac si dusi in padure…sa taie lemne. De ce ? Ca sa invete sa poarte aceasta haina firesc si cu eleganta , nu sa stea pe ei ca pe gard cum stateau hainele civile pe securistii nostri de profesie fara , pe care romanii de altadata ii simteau , de cele mai multe ori , de la o posta.
    Daca ceea ce dvs spuneti acum pe fata incercau sa spuna oficial studentii si intelectualii nostri prin anii `90 , conform practicilor de control social folosite in perioada anterioara , erau acuzati imediat de mania persecutiei, scenarita, teoria conspiratiei si tendinte paranoice , argumentul forte fiind acela ca in mod oficial P.C.R. si Securitatea au disparut inca de la Revolutie, cu alte cuvinte discutau despre “fantome”. Dvs nu numai ca le reactivati , dar postulati in mod gratuit o teza care transforma aceste fantome intr-o eterna „ clasa politica conducatoare” in termenii de altadata :

    „ Rămăşiţele elitei comuniste, din care Securitatea formează un segment important (deşi nu majoritar), sunt exact noua elită de care vorbesc, şi care a câştigat alegerile pe 9 decembrie. Aceasta este clasa conducătoare a României, şi acum, şi în viitor.”

    Sincer, ati citit cumva in stele viitorul acestei tari, aveti argumente pentru aceasta foarte interesanta teza sustinuta calm DUPA intrarea Romaniei in NATO si UE, sau considerati ca asa ar trebui sa fie ? Pentru ca este bizar ca o persoana cu competentele dvs sa discute despre “noua elita” , exact acolo unde ziaristii prezinta inclusiv dosare penale :

    http://www.gandul.info/politica/rezultate-alegeri-parlamentare-2012-cine-sunt-penalii-care-au-castigat-un-mandat-in-noul-legislativ-10382835

    Tertium non-datur : ori dosarele nu sunt penale ( deci judecatorii, ziaristii si cititorii nu au o perceptie corecta asupra zonei penale ) , ori in acceptiunea dvs definitia elitei este una absolut originala deoarece include si comportamente de natura penala. In acest din urma caz , sistemul dvs de valori este unul absolut original in raport cu sistemele de valori intelectuale , nationale si europene, aflate in uz.
    Personal optez pentru a doua varianta , dar opiniile pot fi desigur diferite pentru ca dreptul la opinie este garantat. Problema in cazul dvs este ca opiniile practicate intra pur si simplu in conflict cu valorile declarate si practicate oficial :

    ” Alexandru Căbuz a obţinut licenţa în inginerie electronică în SUA şi doctoratul în fizică în Franţa. Revenit în ţară în 2010 pentru a se implica în procesul de reformă a sistemului de cercetare-dezvoltare şi inovare din România, a fost consilier al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică între 2010 şi 2012. În această calitate a contribuit la elaborarea şi implementarea reformei eticii în cercetare, a sistemului de evaluare şi finanţare instituţională a cercetării, precum şi a sistemului de granturi competitive pentru cercetare.”http://www.contributors.ro/author/alexandru-cabuz/?bio

    Sa intelegem de aici ca „elaborarea şi implementarea reformei eticii în cercetare” , sistemul de evaluare şi finanţare instituţională a cercetării ” si „sistemul de granturi competitive pentru cercetare” au la baza „sistemul de valori police, sociale si culturale” pentru care pledati in articolul de fata ? Sau articolul de fata este scris pe baza sistemului de valori folosit in cercetare si a presupozitiilor filozofice implicite ?

    Numai dvs stiti raspunsul , dar nu cred ca mai are vreo importanta care dintre variante este cea preferata ( oricum faptul ca Uniunea Europeana a sistat recent fondurile pentru POSDRU este unul simptomatic pentru calitatea reformelor din Romania ) , deoarece perseverati intens exact in aceeasi directie :

    „ Problema principală ( a elitei cum o definiti dvs –n.n.) este lipsa sa de maturitate şi responsabilitate , care explică comportamentul uneori primitiv, sfidător şi imoral .”

    A justifica si eluda faptele constiente si penale ale unor maturi imbatraniti in rele prin „ lipsa de maturitate si responsabilitate” , este o strategie la fel de ridicola ca argumentul iluminist prin care strategii bisericii ortodoxe ar teologhisi ( ca sa-l citam pe Dan Puric ) ideea ca pot combate jaful national de partid si de stat , sau furtul individual… rugand hotii sa nu fure . In acest caz,va asumati in mod benevol rolul de pedagog al acestei noi „elite” :

    „ Argumentul este că ea trebuie să înceapă să îşi asume rolul de clasă conducătoare cu mai multă seriozitate şi responsabilitate.”

    Viziunea dvs absolut originala asupra culturii politice a romanilor, se bazeaza pe cateva postulate fundamentale .
    Mai intai sustineti teza conform careia apartenenta societatii romanesti la un sistem european-democratic ( desi ca tara am intrat deja in el ) este o iluzie , deoarece romanii sunt atasati ombilical de un sistem regional-oligarhic :

    ” În al doilea rând, toate sunt variaţiuni pe o temă, nu european-democratică, după cum ne-a plăcut să ne iluzionăm după aderare, ci oligarhică. Combinând cele două trăsături obţinem o definiţie realistă a politicii româneşti: este un sistem regional-oligarhic. A venit momentul să nu ne mai ascundem după deget, să scoatem capul din nisipul utopismului reformist, şi să acceptăm deschis această realitate. Ea defineşte şi va continua să definească politica românească( s.n.)”

    Motivul acestei aderente ( de altfel, des invocat in ultima vreme de catre unele cercuri ) ar fi incapacitatea funciara a poporului roman, chipurile refractar ideii de a asimila reforme democratice :

    “O mişcare care ar fi trebuit să fie populară, a fost adusă în România tot de elite, oarecum paraşutată asupra unui popor nepregătit şi de fapt, neinteresat.(s.n.)”

    In al doilea rand , sustineti teza ” deconectarii de popor” a tinerei elite reformiste pe care o condamnati ab initio la moarte, inainte de a fi apucat de fapt sa traiasca :

    ” Dar mai există o componentă, o nouă elită, foarte tânără şi lipsită de experienţă şi coeziune internă, dar care se revendică drept urmaşă a vechii elite antebelice, chiar şi fără vreo continuitate sau legătură directă. Această a doua componentă însă, deşi mai puţin numeroasă şi coezivă, şi cu rădăcini mult mai puţin adânci în cultura politică românească, a avut avantajul considerabil, în ultimul deceniu, al unei identificări cu visul bunăstării şi demnităţii în marea familie europeană. Acest vis, însă, a luat sfârşit odată cu începutul crizei economice şi politice europene (s.n.). Mai mult, această elită suferă de aceeaşi deconectare de la cultura politică populară menţionată mai sus: ea continuă să aştepte reflexele de auto-determinare democratică ale unui popor care nu le are.
    Deconectarea sa este evidentă, a fost consfinţită prin rezultatele votului popular din 9 decembrie 2012, iar viitorul său pare fără speranţă( s.n.).”

    In aceasta logica a lumii intoarse pe dos , concluzia finala nu mai poate surprinde. Prin rezultatul ultimelor alegeri interpretat “a rebours” , negrul devine alb si invers, regresul devine progres, si totul revine la matca “echilibrului originar” statuat de dvs :

    ” Politica românească a revenit la un echilibru de la care se depărtase doar parţial în anii de după 2004 ”

    Dupa eludarea acelui inexplicabil accident, in prezent respingerea reformelor devine o atitudine absolut fireasca , orice reforma fiind din start sortita esecului :

    ” Orbul nu mai este cetăţeanul, ci reformistul utopic care nu cunoaşte poporul pe care doreşte să îl guverneze.( s.n.)”

    Suntem in plin paradox . Romania este deja membra a UE , integrarea Romaniei prespune ca cetatenii ei isi schimba deja statutul prin asimilarea unor noi competente :

    “Pentru cetateanul est-european procesul integrarii inseamna desprinderea dintr-o societate bazata pe control social si pe excludere in care ”totii sunt egali dar unii sunt mai egali decat altii” si intrarea intr-o societate bazata pe cunoastere, combaterea excluderii si centrata pe noi competente de baza ( WG B).La randul lor, competentele de baza cuprind competente cheie (DeSeCo) care vor fi explicate pe scurt mai jos. Daca in societatea traditionala de tip est-european cetateanul era considerat un reprezentant al “fortei de munca”, care trebuia sa dispuna de un minimum de abilitati (citit, vorbit, scris si folosirea matematicii cat era necesar la locul de munca ) deci un executant docil (in realitate fara drepturi ) a carui viata era controlata si planificata aproape complet de catre stat, in societatea europeana actuala situatia este complet diferita. Cetateanul european este privit ca o fiinta autonoma care are drepturi si isi poate planifica singur viata deoarece dispune de noi competente (pachete de cunostinte, aptitudini si atitudini transferabile, multifunctionale ) care permit implinirea si dezvoltarea personala , incluziunea sociala si angajarea.” ( http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Integrarea%20Romaniei%20in%20UE%20de%20SS.htm)

    In schimb, in mod bizar, dvs sustineti mentinerea Romaniei intr-o cultura de tip oriental , regional-oligarhic si bazata pe controlul si dependentele politice si sociale specifice regimului comunist anterior.

    In aceeasi logica non-standard , abordati si problema spinoasa a starilor de spirit ale populatiei ( nemultumire , pesimism , absenteism electoral ) pe care le explicati ad-hoc din aceeasi perspectiva pedagogica auto-asumata , dojenind cu eleganta elita “reprezentativa si adaptata culturii politice a populatiei” :

    ‘Răspunsul este că elita oligarhică ce a controlat sistemul politic în ultimii 23 de ani, deşi reprezentativă şi adaptată culturii politice a populaţiei ( ?!- s.n.) , este încă imatură, deoarece încă nu are reflexele unei veritabile aristocraţii responsabile.”

    Problema este ca incercand sa validati aceasta “noua elita romaneasca” , o puteti face numai prin paralogisme, decredibilizarea si demonizarea conceptului clasic de elita :

    “… formarea unei noi elite este întotdeauna un proces violent, şi fizic, şi moral (?! – s.n.) , iar noua elită românească încă mai păstrează multe din comportamentele relativ barbare tipice elitelor în curs de formare.
    În cazul de faţă violenţa fizică a avut loc în primul deceniu post-belic, iar violenţa morală, deşi atenuată, continuă până în ziua de astăzi: este vorba de un oarecare primitivism şi lipsă de sofisticare, pe un fond de aroganţă, sfidare şi impunitate(s.n.).”

    Concluziile la care ajungeti sunt exact pe masura calitatii argumentelor folosite :

    “Acestea explică discomfortul sau dezinteresul unei părţi a populaţiei, manifestat prin absenteism electoral.
    Pentru a progresa la următorul nivel, al unei veritabile şi respectabile aristocraţii, care să atragă respectul şi deferenţa fără reţineri a populaţiei, este necesar ca această elită să depăşească adolescenţa turbulentă a ultimelor două decenii, şi să adopte comportamentul responsabil, demn şi moral caracteristic aristocraţiilor mature, precum cea britanică în secolele 18 şi 19.(s.n.)”

    Ce legatura exista intre “adolescentii turbulenti” ( romantica sintagma ! ) securistii si (post)comunistii din ultimele doua decenii care ne conduc , si aristocratia britanica “matura”din secolele 18 si 19 ( ne aflam deja in secolul 21 ) , numai dvs stiti. Chiar fara sa vreti , sunteti inca o data original , deoarece ceea ce dvs numiti “elita” , este ceva ce nu atrage respectul populatiei, iar “deferenta fara retineri a populatiei” a fost specifica Orientului, dictaturilor de orice fel , si cultului personalitatii, dar in nici un caz unei democratii europene in care respectul pentru cetateni este o valoare sociala . Acest lucru il spune foarte clar un strain ( si in acelasi timp prieten al Romaniei ) care nu se fereste de cuvinte si nu poate fi acuzat de “partizanat politic”. Tom Gallagher de exemplu, nu vede nici pe de parte o viitoare “aristocratie” ci numai o elita politica ( ?) vinovata de starea in care au ajuns , si tara , si cetatenii ei:

    “Romania’s post-communist transition was captured by a political elite that consolidated its power, enriched itself and led the country into a European Union that preferred not to notice. Its people are the losers.”( http://www.opendemocracy.net/tom-gallagher/romania-and-europe-entrapped-decade)

    In realitate , ceea ce faceti dvs acum este cautionarea gratuita a unei elite dubioase, in dauna cetatenilor carora le pretindeti supunere neconditionata ( “respect si deferenta fara retineri”) , adica exact este ceea ce acum mai bine de doua decenii se numea cultul functiei .

    Reactiile oamenilor sunt pe masura :

    SilviaM spune:14/12/2012 la 10:03
    “Rămăşiţele elitei comuniste, din care Securitatea formează un segment important (deşi nu majoritar), sunt exact noua elită de care vorbesc, şi care a câştigat alegerile pe 9 decembrie. Aceasta este clasa conducătoare a României, şi acum, şi în viitor. Problema principală este lipsa sa de maturitate şi responsabilitate, care explică comportamentul uneori primitiv, sfidător şi imoral. Argumentul este că ea trebuie să înceapă să îşi asume rolul de clasă conducătoare cu mai multă seriozitate şi responsabilitate.”

    “Viitor de aur tara noastra are! Cu asa elita nici nu poate fi altfel.
    In sfarsit m-am dumirit si eu care sunt motivele pentru care exista o continuitate a discursului “elitei” de la Brucan la DPA, Socaciu et.co.Intr-adevar prost trebuie sa fii daca iti doresti o schimbare in Romania.Trebuie sa ne acceptam soarta si sa asteptam o mie de ani sa se aristocratizeze baietii de la Seku.
    Multumim dragi toarasi si pretini. De ce l-au impuscat pe Ceausescu securistii astia?Ii complexa printr-un IQ mai mare? Pe Elena Ceausescu au impuscat-o ca a comandat o teza de doctorat originala?Ce sa intelegem? Luminati-ne ca ne-am tampit definitiv.Europa ce zice? E ok? o data multumesc autorului care se chinuie sa ne destepte odata pentru totdeauna si trage o concluzie terifianta : securitatea trebuie sa isi asume rolul de clasa conducatoare ! Mai bine emigrez in Congo . Daca ramaneti careva pe aici sa asteptati o mutatie genetica si o transformare a grobienilor in nobili englezi, va urez la randul meu : sa traiti bine! (s.n.)”

    In sfarsit, logica particulara din argumentarile dvs este foarte vizibila in interpretarea data unor comportamente politice recente :

    “In acest context, situaţia preşedintelui Băsescu este una extraordinară şi inedită. Domnia sa face parte din elita oligarhică de origine comunistă, iar succesul său se datorează în principal acestei „genealogii” (s.n.), restul explicându-se prin carisma sa ieşită din comun (deşi domnia sa şi apropiaţii săi probabil consideră eronat că ponderea este inversă)”.

    O batalie politica a carei amploare a inflamat o tara intreaga, a ingrijorat Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii, dvs o reduceti la o singura persoana, iar pe aceasta o striviti prin ideologia din care a provenit si care nu-i poate ierta faptul ca a tradat-o prin comportamentul sau. Pentru orice evalutor extern obiectiv , problema nu a fost si nu este presedintele Basescu ( credeti cumva ca doi mari actori politici internationali innebunesc brusc si sar in apararea unei singure persoane si intr-o lupta politica interna ?) ci apararea principiilor democratice ale statului de drept. Ceea ce este cu totul altceva.

    Cred ca nu trebuie sub nici o forma sa confundam politica Romaniei , ca stat, cu “politica” politicienilor ei , si cel mai bun exemplu este recentul acord semnat intre presedinte si premier :

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/acordul-ponta-basescu-coabitare-fara-epitete-intre-presedinte-si-premier-ce-parere-aveti-1.html

    Din acest foarte interesant document este evident faptul ca Romania , desi ca stat a trosnit din toate incheieturile , a rezistat la presiunile teribile din aceasta vara nebuna si inainteaza ( e drept, cu viteza de melc ) in directia corecta. Pe de alta parte, cum spunea pe acest forum un expert in probleme juridice, ” nici o lume nu se prabuseste pe tacute” si unii ( publicisti si cititori) chiar vorbesc despre ceea ce se intampla. Dovada sunt deocamdata numai discutiile din spatiul public romanesc a caror intensitate a atins cote de neimaginat in urma cu doua decenii. Acestea vor provoca si o schimbare a comportamentelor din spatiul public ( e adevarat , nimeni nu stie si in cat timp ).

    Cert este faptul ca dupa mai mult de doua decenii de pasivitate mentala, oamenii nu mai accepta cu usurinta paralogismele, transformarea albului in negru si invers, si incep sa respinga manipularea , respectiv ceea ce domnul Gabriel Liiceanu numea recent la un post de televiziune ” transformarea mintilor oamenilor in faina ” prin mass-media in asa fel incat sa nu mai inteleaga nimic din ceea ce se intampla . Mai greu de inteles este faptul ca persoane cu competente de exceptie , instruite in Occident , si platite din bani publici sa contribuie la integrarea europeana si la progresul Romaniei , pledeaza exact cauza opusa.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Cabuz


Alexandru Cabuz

Alexandru Căbuz a obţinut licenţa în inginerie electronică în SUA şi doctoratul în fizică în Franţa. Revenit în ţară în 2010 pentru a se implica în procesul de refo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)