vineri, martie 29, 2024

Despre deontologie și jeg în provincie

Până mai ieri aș fi fost gata să cred că, în provincie, potrivit opiniei comune, până și timpul are mai multă răbdare cu oamenii. Cu toate astea, după cum vă puteți închipui, apa nu curge mai lin pe Criș decât pe Dâmbovița. Poate cu singura diferență că în provincie mizeria e totdeauna mai urât mirositoare și jegul mai gros.

Un act cât se poate de banal, o demisie personală fără mize și subtilități speciale mi-a dovedit că viața nu e la capătul (dinspre Landstrasse al) țării cu nimic mai plicticoasă decât în Capitală, umorile și mitocănia au însă nuanțe mai primitive. M-aș fi oprit la această constatare amară dacă un tabloid minor, unde mulți dintre redactori sunt foști ori actuali studenți, nu și-at fi permis să lanseze cu titlu de  pamflet un text plin de jigniri, adjective și epitete în fața cărora orice coală albă de hârtie ar roși pe loc.

M-am întrebat unde am greșit și ce anume mi-aș putea reproșa în calitate de dascăl al secției universitare de profil, de vreme ce, dintr-un motiv sau altul, unii dintre cei ce au citit câte ceva din cursul meu de deontologie au găsit cu cale să consimtă( fără să clipească) la un limbaj pe care orice pușcărie l-ar înghiți cu noduri. Știu bine că unii nu au salarii mari și nici nu au unde să plece pentru a face presă în mod decent. Nu le fac o vină din asta. Tabloidul are un redactor șef care mă urăște de mult  pentru bunul motiv că nu am acceptat echivalarea ilegală a unor examene pe care le-ar fi luat cândva la o prezumptivă școală universitară de jurnalism. Cazul a făcut cândva obiectul unei anchete de presă. (http://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1721749-profitorul-ciucas.htm) Asta nu mi se pare acum atât de important, în anumite cercuri era oricum de notorietate faptul că diploma obținută de insul respectiv a fost și este un document fraudulos și acest lucru poate fi oricând dovedit. Dar acest fond pătimaș al chestiunii nu explică chiar totul.

Universitățile livrează de o bună bucată de vreme competențe și nu caractere, acest lucru îl percep azi la modul cel mai direct cu putință. Dincolo de caracterul corupt al unui sistem care a dat totuși cazuri mai sonore și mai grave decât potlogăriile comise de un ins care a făcut din onestitatea mea un dușman personal, rămâne o întrebare fundamentală: cum ar trebui să reacționeze un om care nu are motive să se teamă și nu este șantajabil, atunci când, prin scandaluri și alegații de presă, cei cu care nu are contact personal și-ar putea pune semne de întrebare cu privire la buna credință și cinstea lui? Care ar trebui să fie reacția firească a unui om conștient de faptul că procesele de calomnie și insultă durează ani întregi și succesele apar mai degrabă retorice și irelevante în spațiul public ?

Nu cred că reluarea unor clișee despre libertatea de expresie ori cenzura presei te ajută în situații de genul acesta. Iar expresia potrivit căreia războiul cu presa nu l-a câștigat nimeni e, în sine, parte integrantă a procedurilor de șantaj. Tabloidul în discuție are acum un director care licitează prin cârciumile de pe centru apartenența lui la o ocultă ale cărei reguli ar trebui să îl împiedice să folosească limbajul murdar atacul la persoană ori minciuna. Și dacă ar fi cumva posibil ca masoneria să se fi schimbat în așa măsură, iar eu am citit despre asta în cărți mult prea vechi, sunt convins că regulile bunului simț ar fi de ajuns pentru a opri pe cineva să insulte în atari termeni o persoană care a anunțat public o banală demisie. Nu-mi închipui că sunt un caz singular și presupun că în viață lucruri mult mai importante ar putea să ne preocupe. Și totuși întrebarea continua să nu îmi dea pace: ce anume poate și trebuie să facă un om obișnuit care nu a călcat niciodată într-o sală de tribunal atunci când „pamfletari” (șantajiști) fără scrupule îl insultă liber și îl calomniază cu metodă ?

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. „Universitățile livrează de o bună bucată de vreme competențe și nu caractere” – ce gluma proasta! Deci sorbonica famigliei mang umple de „competente” Crisana si nu numai. In ce hal a ajuns sistemul pretins „universitar” al rrrominichii!

  2. Raspunsul ar fi simplu, daca am face abstractie de… realitatea romaneasca: Justitia este singura cale de urmat. Numai ca in Romania situatia de la firul ierbii nu seamana cu cea din… documentatie niciodata, aproape. Sa luam un exemplu, poate cel mai flagrant posibil :) : relatia telespectatori – televiziuni – legislatie in domeniu – CNA. Oricum am combina, fie si numai cate doi, factorii din insiruirea precedenta, gasim o relatie cel putin bolnava si putreda. Nimeni nu are, cred, o solutie adevarata pentru asemenea situatii; nici pentru cea descrisa in acest articol. Asa cred ca a si ajuns romanul sa fie (taxat ca) fatalist…

  3. La razboi ca la razboi. Stimate domn, inteleg intrebarea cruciala careia nu-i aveti raspuns. Totul depinde de ce armament aveti in dotare. Daca aveti blindaj bun si nu va pasa, la un moment dat se vor plictisi. Daca aveti buget, incercati armament modern, exterminator. Totul in cadrul legii (sau la limita legii). Nu va bazati pe avocati sau interpusi. Uneori o ideie (scinteie) face minuni. Succes.

  4. Domnule profesor, sunt convins ca nu aveti naivitatea de a astepta „ceva” – adica indiferent ce – de la justitia romana. Prin urmare, va ramane recursul la urmatoarea metoda:
    1. Identificati aservirea politica a fituicii la care va referiti (desi cred ca detineti deja aceasta informatie).
    2. Luati legatura cu un ziar (preferabil central) de aservire – scuzati, orientare – opusa si relatati-le cazul.
    Probabil ca nu vor pierde ocazia sa-i balacareasca bine pe detractorii, utilizand un limbaj „deontologic echivalent”.

    Dar orice ati decide, eu va urez succes!

  5. Nansen rupe o pisică în două

    Maestrul Nansen văzu nişte călugări din cele două aripi [Est şi Vest ale mănăstirii] certându-se pentru o pisică [ce se afla între cele două grupuri şi pe care fiecare grup şi-o dorea pentru a o alinta]. Luând pisica, acesta zise : « O singură vorbă dreaptă şi pisica va fi salvată ! ». In faţa tăcerii călugărilor, acelaşi a rupt pisica în două. Joshu, care fusese absent, se întoarse seara. Atunci, Nansen îl întrebă el ce ar fi făcut. Fără să spună niciun cuvânt, Joshu îşi scoase una din sandale şi şi-o puse deasupra capului [şi dădu să plece]. Atunci, Nansen îi spuse : « Dacă ai fi fost acolo, pisica ar fi şi acum în viaţă ! ».

    Legat de livrarea de „competente” (deci nu de competenti) de catre universitati (ce cuvant mare, in fata unor realizari atat de mici!), evident ca surasul sau tot punerea sandalei deasupra capului ar fi cel mai bun raspuns.

    • Sper că am înțeles ceea ce trebuie ( “What is the Way?” “Ordinary mind is the Way,”) S-a marcat. Mulțumesc. Cu privire la competențe, nu mai am demult iluzii. În text am preluat pur și simplu sintagma din legea educației, fără nici un fel de pretenție.

  6. Am doua intrebari punctuale despre deontologie si jeg cu aplicatie la universitatea unde profesati, Universitatea din Oradea:

    1. Cand dl Maghiar, rectorul, a fost condamnat pt. ca a umflat nr. de locuri (si deci a primit illegal bani in plus de la bugetul de stat), dvs, ca profesoror acolo ati protestat? Sau nici macar nu mai amintiti subiectul? Ati facut ceva pentru ca scandalul sa nu fie acoperit, ci sa iasa toata mizeria (tot jegul, va citez) la suprafata?
    2. (mai recent) De ce tac pana la unul toti profesorii (sau aproape toti, ca parca au mai fost niste curajosi) legat de plagiatul penibilului Ioan Mang?

    „Universitatile livreaza de la o vreme competente si nu caractere” …hmm….ma intreb daca o fi valabil si pentru profesori, pt. ca si ei sunt, intr-un fel, produsul universitatilor….sau parte din ecosistem.

    • „De ce tac pana la unul toti profesorii…”

      Dupa moartea lui Stalin, plenara (congres?) cu Hrusciov la tribuna. Una din manifestarile dezghetului era dreptul acordat activistilor partidului de a formula intrebari in scris, in pauza sedintei, biletelele anonime putind fi lasate pe masa prezidiului, urmind ca Hrusciov si ceilalti de foarte sus sa raspunda. Hrusciov isi facea o placere din a raspunde si a vorbi deschis si relaxat, mai ales ca oamenii erau inca foarte speriati si nu se aventurau sa formuleze intrebari „grele”. Totusi, atunci cind a citit de pe un biletel intrebarea: „De ce ati tacut atitia ani toti cei care erati in apropierea lui Stalin?”, in sala s-a facut liniste. Inainte de a da un un raspuns, Hrusciov a cerut sa se ridice in picioare tovarasul care a formulat intrebarea. Linistea din sala a devenit terifianta. Se auzea musca. Dupa citeva zeci de secunde de asteptare, concluzionind ca autorului intrebarii ii e frica, Hrusciov a raspuns: „Si noua ne-a fost frica.”

      „De ce tac pana la unul toti profesorii” (nu doar cei din Oradea, asa e peste tot, chiar si la Harvard)? De frica, domnu’ Orasanu. De frica sa nu-si piarda jobul. Ca au rate la banci, neveste care le tot cer bani, copii de crescut etc. Pentru ca sint 100% dependenti de salariul urmator. Odata ce te-ai insurubat intr-o pozitie de universitar (sau ai prins o sinecura la guvern, primarie etc.) tii cu dintii de locul ala, nu vorbesti ca proasta-n tirg, pentru ca altceva nu stii sa faci, o meserie adevarata nu prea ai, proprietati nici atit si daca te zboara mafiotii sefi ajungi muritor de foame, ori profesor de scoala generala in vreun catun noroios, departe de asfaltul orasului. Sint vremuri grele, saracia e peste tot in jur si nu pe toti ne cheama Ed Snowden.

      Dar nu tot asa e si la stapin privat? Ce faci daca il vezi tinindu-se de gainarii? Il reclami si ramii fara job, sau inchizi un ochi si il slugaresti in continuare pentru ca, macar, el iti plateste piinea de pe masa si acoperisul de deasupra capului?
      *123*

      • O explicatie buna, cu cateva amendamente:
        1. Cei care lucreaza la stapanul privat isi permit uneori sa-i arate degetul mijlociu, pentru ca sunt real-calificati sa gaseasca de lucru in alta parte.
        2. Spre deosebire de firmele private, universitatile ar trebui sa formeze – vorba dumneavoastra – in primul rand caractere, iar acestea nu pot fi formate de catre dascali lipsiti de caracter.
        3. Angajatul „la privat” are in primul rand o obligatie morala fata de angajator, care-i plateste salariul, in timp ce profesorul universitar are o obligatie fata de societate (din acelasi motiv).
        4. Angajatii in sectorul privat nu cer(sesc) respect public neconditionat, in timp ce profesorii universitari iau acest respect ca pe un „dat”.

        Concluzia: vorbim de alte cerinte privind moralitatea! Sau cum ar spune Radio Erevan: „Da, dar nu era un ceas Pobeda ci o masina Pobeda, si nu i s-a dat ci i s-a confiscat”.

      • Foarte corect. Doar ca in atari conditii:
        1. Nu mai ai stupori morale/etice gen „Despre deontologie și jeg în provincie”.
        2. Admintand ca le-ai avea, nu le faci publice; inca si sub forma unor intrebari.
        2. Le rezolvi consecvent, in consecinta fricii, a nevestelor, a ratelor etc. Daca poti.
        Asta e…

      • Denuntarea plagiatului mang-litorilor si, mai ales, al ordinarului plagiator copy-lot s-a facut prin petitii deschise semnate de sute de persoane carora nu ne-a fost frica. Nu ne-a fost frica tocmai pentru ca ne stim valoarea si nu riscam – chiar in statul uslinos-izat de azi – sa ajungem la scoala generala. Din pacate, cei care am semnat reprezentam doar cca 10% din aza-zisii „profuniv”-i si „confuniv”-i ai rrrrominichii, grosul de 90% fiind balastul, cei carora le-a fost intr-adevar mare frica de scara valorilor pe care a incercat sa o impuna Funeriu. S-au linistit insa dupa mai 2012, si acum – sub pastorirea penibililor pricopie&costoiu – desavarsesc prabusirea invatzamantului romanesc. Dovada: un sfert din absolventii de anul acesta nici macar nu s-au mai inscris la bacalaureat.

    • @Răzvan Orășanu și TBP. Dacă veți căuta puțin o să vedeți că am cerut în Senat încă de anul trecut ca președintele Comisiei de Etică să justifice public deciziile și rezoluțiile date în cazurile de plagiat. Și rezultatele, din păcate le puteți afla, sunt publice. Un decan mi-a cerut sancționarea, alții au privit pe sub sprâncene și au taxat discret chestiunea drept atitudine „medievală”.

      Povestea fostului rector a fost tranșată în justiție.

      Acuma că ați pus punctul pe J, m-aș putea desigur întreba, dvs. personal (R.O.) de ce nu vă gândiți să faceți front comun cu cineva care (nefiind vreun erou) și-a păstrat bunul simț și crede în soluții decente de sistem și nu în gălăgia profitabilă a discursului la televiziuni cu rating peste medie…

      • Zice un comentator:

        Odata ce te-ai insurubat intr-o pozitie de universitar (sau ai prins o sinecura la guvern, primarie etc.) tii cu dintii de locul ala, nu vorbesti ca proasta-n tirg, pentru ca altceva nu stii sa faci, o meserie adevarata nu prea ai…

        Eu un delir mai ciucurat ca ăsta nu cred să fi apucat pe aici… După mintea lui @TBP, universitarii lumii sunt, la grămadă, niște mutelci ahtiate, o tagmă de pușlamale al căror țel ultim e rozul salarial. Totodată, a preda studențimii e un soi de joc de glezne, un trucaj profesional, o îndeletnicire fantomatică și convenabilă. „Meseriile adevărate”, folositoare traiului în comun, sunt în altă parte, poate în atelierele de făcut cosoare (după rețeta Moceanu?)…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Borza
Sorin Borza
Conferențiar la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Oradea. Doctor în filosofie Universitatea Babeş Bolyai Cluj cu teza „Conceptul de eikôn în filosofia lui Platon”, cu distincţia Magna Cum Laudae

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro