joi, martie 28, 2024

Despre Evaluarea națională

În cultura noastră, obiectivul primordial al școlarului este acela de o obține o notă bună, de a promova, respectiv de a trece la o nouă etapă până când ne facem mari și am încheiat cu școală: Abia după ce-ai scăpat de școală începe viața. Satisfacția învățării, contemplarea procesului, bucuria de a fi copil nu există decât în teorie, școala nestabilind nicio punte de legătură între elev și preocupările sale extrașcolare. Examenele naționale dovedesc cu prisosință această idee.

Subiectul de anul acesta de la Evaluarea națională, limba română, îl găsesc de-a dreptul revoltător. Pe de o parte, textul literar – o meditație poetică scrisă sub forma unui monolog imaginar pe tema nostalgiei față de trecut – este inadecvat pentru copiii de 15 ani care nu au nici experiența de viață, nici cea de lectură necesare pentru a înțelege, pentru a rezona cu ideile acestui text. Dacă nu se poate stabili o punte între cititor și text, lectura se suspendă. Nu poți înțelege poezia cu forța. Textul lui A. E. Baconsky este extem de complex pentru un elev de clasa a VIII-a, având un limbaj încifrat, simboluri, asocieri fine de elemente. Neîndoielnic, textul acesta va stârni niște așteptări din partea profesorilor corectori. E de așteptat ca elevul să observe monologul liric realizat prin diferite procedee artistice și să scrie despre rememorarea copilăriei simbolizată de salcâmi, despre nostalgia față de trecutul irecuperabil, puritatea copilului etc. Foarte puțini sunt copiii atât de sensibili și maturi încât să se identifice cu măcar o parte din aceste idei. Și vor mai fi alții care au învățat pe dinafară noțiuni, principii despre viață, dar nici aceștia nu vor rezona cu textul. Însă lectura înseamnă trecerea unor idei poetice prin filtrul propriei conștiințe și experiențe de viață, o experiență care stimulează gândirea și transpunerea ideilor în enunțuri.

Pentru că textul semnat de Baconsky, scris din ipostaza poetului matur, se adresează numai celor cu experiență de viață, i se cere copilului să se transpună cumva în ipostaza adultului, să simtă ca un adult, să aibă înțelepciunea unei persoane care a fost marcată de trecerea timpului, așteptări nerealiste și dăunătoare, care generează o ruptură între text și cititor. Rezultă astfel, un soi de imitare a lecturii. Elevul disperat fentează cerința, scriind câteva fraze învățate pe dinafară care ar trebui să se potrivească pentru toate textele lirice. La literatură, în gimnaziu, copiii nu mai citesc comentarii cum făceau odată, dar învață pe dinafară schelete ale unor compuneri, fraze ample având câteva spații goale de completat în funcție de text. Practica aceasta este extrem de dăunătoare în exersarea limbii. Și nu, nu este nicidecum o evoluție, o practică acceptată de metodica modernă. Am citit zeci și sute de asemenea compuneri care ar fi potrivite pentru o sută de alte texte. Textul literar rămâne pentru elev un zid alb de care se apropie, dar nici nu-l atinge.

Ruptura aceasta dintre text și cititor se realizează foarte devreme în dezvoltarea copilului, de aceea li se pare elevilor cumva firesc să scrii despre un text fără să-ți mai bați capul să-l înțelegi; au mai încercat ei și altădată și textul nu le-a inspirat nimic. Vinovată este ignorarea vârstei și experienței de viață a elevilor, începând din clasa a V-a. Sărim peste etape în dezvoltarea lor, iar reacția normală este respingerea. Rezultă o normalitate anormală în care poți să scrii despre un text fără să-l fi citit și care naște monștri, adulții de mâine închiși și orbi în propria realitate. Școala duce în derizoriu contactul cu învățarea, cu lectura prin aceste texte, foarte frumoase dealtfel, dar nu pentru un elev de 15 ani. Există un timp al fiecărei lecturi, al fiecărei experiențe, un moment în care apropierea ar putea deveni firească, necesară.

Această situație nu este unică în istoria Evaluării naționale; un text literar dificil, pe o temă asemănătoare, a avut la bază subiectul din 2014. Și atunci, copiii nu au receptat textul așa cum s-au așteptat profesorii corectori și notele au fost mici. Rânduri pentru Anul nou, un alt text la care elevii de gimnaziu nu pot rezona, scris în cheie autoironică releva regretul pentru trecerea timpului și apăsătoarea apropiere de moarte care răscolește poetul. Pot copiii înțelege aceste texte sau ne așteptăm doar ca ei să reproducă idei învățate de-a gata? Și în aceasta ultimă situație noi adulții suntem mulțumiți?

Pe de altă parte, în pregătirea pentru examen, copiii învăță și faptul că e inacceptabil să răspunzi la o cerință așa cum crezi tu de cuviință, altfel spus, nu te poți baza pe propriile simțuri, pe propria judecată. Chiar dacă ți se pare că ai înțeles cerința, există unele dedesubturi pe care trebuie să le afli. Problemele se rezolvă într-un anumit fel, copilul nu poate avea încredere în sine căci va greși. Un exercițiu pe baza textului literar dovedește limpede această idee: se cere explicarea semnificației unei secvențe din textul literar. Cerința nu este însă ceea ce pare, nu poți să scrii pur și simplu ceea ce ai înțeles din secvența dată, ci trebuie să abordezi într-un anumit limbaj, cu anumite elemente de teorie literară, să menționezi neapărat figurile de stil și să analizezi versurile la mai multe niveluri ale limbii. Cuvântul „semnificație” desemnează pentru profesorii de română altceva decât „înțeles, sens”. Cerința nu prevede explicit menționarea figurilor de stil, dar la corectare profesorii vor depuncta pe cel care nu a găsit epitetul, metafora sau comparația. Trebuie să afli, să te dumirești ce se așteaptă de la tine de fapt pentru că în spatele fiecărui lucru se află o practică obscură.

Nici la gramatică lucrurile nu stau mai bine, fraza de analizat a fost extrem de dificilă pentru un elev care abia s-a familiarizat cu propozițiile subordonate – o frază amplă conținând patru propoziții subordonate pentru a căror recunoaștere e nevoie de stăpânirea serioasă a gramaticii. Propozițiile secundare sunt punctul culminant al zădărniciei studierii unei discipline. Sunt 13 la număr și toate sunt studiate în clasa a VIII-a. E nevoie de foarte multă dedicare, de o viziune totalizatoare asupra gramaticii pentru a reuși să înglobezi toate noțiunile de morfologie și sintaxă și, în sfârșit, să contempli propozițiile subordonate. Iar unui copil de gimnaziu nu este și nici nu trebuie să fie un specialist în gramatică. Voi face o observație îndrăzneață: subiectiva, completiva directă, consecutiva etc, toate acestea nu au nicio utilitate mai târziu, nicio relevanță în învățarea limbii și sunt nepotrivite pentru elevul de gimnaziu.

Mai revoltător decât orice însă este tipicul acesta al întrebărilor, cerințele standard ale subiectului. Întotdeauna o ceință este formulată în același mod, diferă doar textul la care se referă, dar formularea identică determină o învățare stearpă, cu atât mai mult cu cât școala în genere promovează conținutul inaccesibil pe care elevii îl învață pur și simpu. Și-atunci examenul este o falsă probă a gradului în care elevii știu să folosească limba pentru a transmite mesaje corecte în limba română, verificând în fapt măsura în care elevii au învățat cum să raspundă la cerințele standard. De aici provin scheletele de compuneri. Toate cerințele sunt construite în acest fel.

Și tot din cauza acestei abordări apar uneori situații mărturii, ca cea de la matematică, unde un exercițiu pare să le fi dat mari bătăi de cap copiilor, deși era vorba numai despre citirea unei diagrame, un exercițiu intuitiv. Părinții reclamă ambiguitatea acolo unde este foarte evident ce se cere și care e răspunsul corect. Și totuși mulți copii nu au reușit să interpreteze singurul element al subiectului care trecea dincolo de matematică, în viața reală pentru că s-au depășit așteptările. Interesant este că problema privitoare la geometria în spațiu, la care se cerea să demonstreze că două planuri sunt perpendiculare nu a generat nicio problemă, nicio interpretare. Era un tip de problemă așteptată și exersată în atâția ani de studiu, dar fără nicio utilitate practică în afara domeniilor inginerești. E îngrijorător faptul că școala îi învață pe copii cum să rezolve și să abordeze probleme complicate de geometrie, dar nu-i învață cum să citească o diagramă, un tabel, lucruri pe care, cu siguranță, ei le vor întâlni mai târziu.

Situația aceasta oglindește perfect dezastrul din educație: încercăm să învățăm idei complicate și cât mai abstracte cu putință, dar nu reușim să răspundem la cerințele simple, intuitive. Mai mult, se încearcă exonerarea elementelor care ar apropia elevii de lumea concretă – să renunțăm la subiectul cu diagrama, se cere – până când copiii vor deveni surzi la tot ce nu se încadrează în tiparele învățate. Și mă întreb: Ce înseamnă, de fapt, o medie bună la Evaluarea națională?

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. O mare parte din situatia descrisa de dumneavoastra se datoreaza faptului ca multi dintre dascali un au nicio inclinatie spre pedagogie, ci doar pregatire tehnica pe domeniul in care predau. De fapt multi n-o mai au nici pe aceea fiind mediocri dpdv tehnic.
    Nu numai ca nu au inclinatie ci nu au nici o pregatire serioasa pedagogica. Sa fim seriosi, chiar crede cineca ca acele cursuri de pedagogie filtreaza persoanele care au calitatile necesare de a preda? Chiar acele cursuri de pedagogie se predau si se evalueaza pe metoda descrisa de dvs.

    Pana cand societatea noastra nu va pune omul in centrul ei nu vom realiza nimic de valoare ca si societate. Din pacate comunismul a redus omul la o resursa dispensabila si asta are inca ecouri in cotidian.

    Pe scurt: garbage in…garbage out

    Nu vad o solutie rapida la aceste probleme. Trebuie sa dispara niste generatii care nu mai pot fi recuperate dpdv al gandirii, al moralitatii.

  2. Sunt de acord cu multe idn ideile exprimate – mai putin cu gramatica. Din cate stiu nu se face gramatica dupa clasa a 8-a… e ok sa se ceara propozitii subordonate. Si sa fim seriosi, nu e „prea grea”.

    „dezastrul din educație” (suntem romani… simtim enorm si vedem monstruos) i se datoreaza in special Abramburicai si dedicatiei ei pentru a mari „business”-ul fabricilor de diplome. Nu trebuie adus totul la un numitor comun – trebuie facute mai multe scoli profesionale. Asta e problema, ca sunt prea multe licee, si taram aiurea prin liceu oameni care nu-s instare sa interpreteze un grafic simplu si-s atat de convinsi ca putea fi interpretat in mai multe feluri, ca ajung sa faca tam-tam national pe tema asta. E pacat de ei, pierd aiurea niste ani din viata, ca intelectuali nu o sa ajunga.

    • Si a propos, cred ca ati interpretat gresit de ce subiectul cu chart-ul a generat tam-tam, pe cand cel de geometrie nu. Cred ca in general, la cel cu graficul se asteptau sa raspunda (si sunt ofticati ca au pierdut punctajul), pe cand la cel de geometrie nu aveau mari asteptari, asa ca nu i-a deranjat fiindca era oricum „in alta liga”. mi se pare un alt caz „little london” – pana si jurnalista de pe HotNews care a publicat articolul cu „prof Vlaston e de acord cu elevii” e aceeasi jurnalista care a publica articolele cu „little london vs. Tudor Vianu”. Cine stie ce parinte de elev-problema e de fapt jurnalist(a) si a decis sa porneasca tot tam-tam-ul asta…..

  3. An de an este aceeasi problema a subiectelor discutabile la examenele nationale. Si nu se intampla nimic pentru evitarea ambiguitatilor. E o inertie de neinteles.
    Profesorii de limba romana se tem de textele simple si clare, care ar face mai greu diferenta intre mediile dintre 9 si 10, dar care ar face mai accesibila trecerea de la notele 4-5 spre 6-7.
    Profesorii de matematica sunt blocati in teorie, contactul graphic cu lumea reala fiind pentru ei de neinteles. In lumea reala, un graphic fara denumirea clara a coordonatelor nu ar fi tolerat. Dar, este probabil un lucru mai putin inteles in zona matematicii unde graficele sunt abstracte si clasice, unde f(x) este pe axa Oy intotdeauna.

    • Una este sa spui ca acel subiect este incomplet si alta este sa spui ca este gresit…

      recunosc ca un profesor trebuie sa fie extrem de riguros astfel incat si elevii sai sa fie la fel.

  4. Excelente observatii !!
    Intregul articol puncteaza exact problemele materiei Limba Romana din gimnaziu, copiilor nu li se preda de fapt limba si literatura (si de ce neaparat romana, n-ar trebui sa mai auda si de alti autori ?) ci li se spala de fapt creierul. Sunt „educati” sa NU citeasca, sa NU caute sa inteleaga nimic, sa NU creeze !
    Am observat cu groaza ca elevii de astazi nu mai pot formula singuri un text din trei propozitii legate ca sens, fara indicatii exacte si precise, nu mai sunt capabili sa faca absolut nimic (ca niste mici robotei).
    Autoarea greseste putin doar in fragmentul referitor la matematica si anume la usurinta cu care ar putea fi rezolvata problema de geometrie in spatiu. Nu este adevarat, pentru un copil de clasa a VIII-a, nu este deloc usor sa inteleaga un desen in 3 dimensiuni si relatiile dintre niste plane pe care el le vede doar ca pe niste linii.
    In concluzie scoala romaneasca merge actualmente spre dezastru.

  5. Aveti dreptate. Inadecvarea textelor (celor mai multe dintr ele) este cu adevărat o problema. De aceea copiii nu sunt atrași de citit. Sunt mereu pusi in fata unor texte cu care nu rezonează si asta le creează impresia ca literatura e ceva plictisitor. Sintaxa frazei, pe care o fac numai in semestrul al doilea al cl a VIII-a, e mult prea grea pentru mintea lor. In școală primara si in gimnaziu nu se învăța destul vocabular. In general, copiii nu stiu sa se exprime pentru ca nu au un vocabular activ bogat. Nu cunosc sensul unor expresii idiomatice, al unor neologisme frecvent folosite, nu stiu sa parafrazeze, uneori nu înțeleg nici macar sensul cuvintelor pe care le folosesc in comentarea textelor. Subiectele pe care le rezolva la lucrările de control, la teze, la testarea națională sunt toate croite după același tipar pentru ca astfel sunt mai ușor de corectat. După părerea mea, sintaxa frazei si noțiunile de teorie a literaturii ar trebui studiate in liceu.

    • Orice ce limbă (inclusiv cea maternă) se învață exersând-o. În opnia mea mea, orele formale de gramaticp nu sunt foarte eficiente. Cel mai bine se exersează prin dialog, scris și citit. Practic nu se face compoziție, iar puținul care se face e înțepenit în niște limite rigide prestabilite. Copiii din România citesc puțin pentru că în locul textelor atractive le sunt otrăvite mințile cu tot soul de arhaisme țepene și irelevnte.

      Admit că literatura română e destul de săracă în texte bune pentru copii. Asta e. Dar până la urmă se găsesc destule traduceri foarte bune din literatura străină. Până la urmă care e scopul?! Să-i urască p Coșbuc și Eminescu, sau să fie creativi și capabili să folosească Limba Română dincolod se bolboroseli?

      • Adevarul este ca multe dintre textele studiate in gimnaziu nu sunt adecvate varstei. De ce nu s-ar studia niste traduceri bune? Mark Twain de exemplu. Tin minte ca l-am citit in vacanta dintr-a 7 in a 8-a cu placere. Se pot alege cred jumatate dintre textele actuale, sunt declarate obligatorii si restul se pot lasa la alegerea profesorului. De asemenea in liceu. Sunt sigur ca se pot gasi 2-3 scriitori romani care pot fi inlocuiti cu Dostoievski, Schiller sau Voltaire (nu am ales cateva nume).

  6. „Această situație nu este unică în istoria Evaluării naționale; un text literar dificil, pe o temă asemănătoare, a avut la bază subiectul din 2014. Și atunci, copiii nu au receptat textul așa cum s-au așteptat profesorii corectori și notele au fost mici.”
    Corect: Nici atunci, copiii nu au receptat textul așa cum s-au așteptat profesorii corectori și notele au fost mici.

    Articol bun in fond, ca de obicei.

  7. Referitor la punctul 6 de la matematica:

    Legenda graficului este aceea care i-a incurcat pe multi elevi. Legenda NU inlocuieste NUMELE AXELOR, care erau OBLIGATORII pe un grafic corect intocmit !!! Era greu sa se scrie pe o axa „elevi” iar pe alta „note”? Nici n-ar mai fi existat discutia despre punctul 6!

    Legenda aceea (din Excel) este legenda CULORILOR. Ea nu are sens decat atunci cand sunt MAI MULTE variabile pe acelasi grafic. De exemplu, daca problema cerea „cati baieti si cate fete” in loc de „cati elevi” – atunci pe grafic ar fi aparut doua seturi de date pentru fiecare nota, si ABIA ATUNCI ar fi avut sens legenda, care ar fi aratat, de exemplu, ca baietii sunt marcati cu albastru, iar fetele cu rosu. Legenda aceea NU explica axele, nu asta e rostul ei! Oricine a creat un grafic in viata lui sau a ei stie asta…

  8. Ii plangeti degeaba.

    Analiza textului literar nu a fost usoara – dar de fiecare data, in orice subiect de examen, exista 1-2 puncte care sunt mai dificile si fac posibila departajarea/diferentierea candidatilor.

    Examenul din clasa a VIIIa nu este foarte usor, in primul rand, pentru ca participantii sunt extrem de tineri si se afla, in marea lor majoritate, pentru prima data in fata unei testari cu presiune timpului si a notei. Cei care pariticipa la olimpiade, fara neaparat sa faca performanta, au un antrenament, dar in marea lor parte, participantii la examenul din clasa a VIIIa sunt pentru prima data in fata unei foi de hartie, sub presiunea timpului – si de aceea nu stiu cum sa isi gestioneze emotiile, frustarile si cunostiintele pe care le-au acumulat in acesti ani…

    Cu toate acestea nu sunt de acord cu dvs. ca acesti elevi nu ar trebui sa stie mai multe despre subordonate… Constructia unei fraze este bazata pe logica si daca asta nu faci/dezvolti astfel de structuri, nimic nu mai este de facut mai tarziu… Dvs. cand considerati ca ar trebui invatate aceste lucruri??? Ele sunt extrem de utile in viata, dar noi le folosim de prea putine ori, simplificam nepermis si de aceea facem greseli de rationament, de interpretare, etc…

    Ca si educatori dvs. si alti colegi ar fi trebuit sa ii pregatiti prin prezentarea unor subiecte similare, prin testarea copiilor – in tezele obisnuite prin subiecte similare, nu numai prin simularea realizata la nivel national.

    Prin repetitie copiii pot intelege mai bine despre ce este vorba in acest examen.
    Mi se pare ca sunt prea multi cei care bocesc asupra acestor subiecte si prea putini fac ceva pentru a ii ajuta pe copiii sa inteleaga despre ce este vorba in ele, cum se raspunde si cum se gestioneaza subiectele, pe care poti sa le stii sau sa nu le stii, intr-un examen.

    M-as fi bucurat sa vad – subiectele anexate la care faceti referire, pentru mai mutla usurinta, si mai mult, un exemplu de rezolvare a subiectului de la limba romana – cu comentariile necesare pentru a intelege unde, cum si de ce se puncteaza.

    Absolut ridicola situatia creata de contestarea subiectului de la matematica.

    Ce vrem sa facem cu evaluarile nationale?
    Buna intrebare, dar mai inainte sa ne intrebam de fapt ce stiu tinerii care absolva acum cele 8 clase? care este nivelul lor?

    Va spun ca, in marea lor majoritate, nivelul cunostiintelor acumulate este ingrozitor de scazut – habar nu au pe ce lume sunt, au idei absolut gresite despre viata, traiesc intr-un fel izbit, zdrobiti de presiunea de a avea bani fara sa inteleaga cum se fac cinstiti acestia si de unde vin…

    Bun, deci daca nivelul este ingrozitor de scazut, atunci nu va mirati ca structura acestor examene este extrem de similara de la un an la altul – astfel incat daca citesti putin, te pregatesti relativ putin poti sa iei lejer NOTA 8, cel putin, si la ro si la mate.

    ma repet, consider ca trebuie sa existe subiecte care sa diferentieze candidatii si acestea sa nu fie facile, dar punctarea acestor subiecte lor ar trebuie sa fie de mai mutl de 1,5-2 pct din totalul de 10 pct.

    Nu este mare lucru sa intelegi ce este genul liric sau epic, dar puteti sa constati si dvs. cati de putin stiu si inteleg, pot sa argumenteze atunci cand sunt intrebati despre genul unei opere literare Asa ca de ce sa ii plangem?

    Sa ii trimitem sa invete folosindu-si capetele – NU CA NISTE PAPAGALI.
    Asta face diferenta – invatarea metodica, argumentata, logica.
    Nu este usoara, cere poate alte metode pentru a fi abordata, dar Cést la vie!

    • La urma urmei… care este scopul acestor evaluari? nu cumva sunt doar un instrument pentru repartitia computerizata? privind in urma, la fostii copii (cei de acum vreo treizeci de ani in urma, aceia care „dadeau” la un liceu „bun” si care mai aveau si un examen de treapta – care devenea de multe ori un concurs), vad curaj, mandrie, asumare si mult mai multa onestitate;

      de ce sa fie „tezele obisnuite” un loc pentru subiecte de tip E.N.? si inca o observatie: in vreme ce la clasa intra profesori care nu pun pret pe sintaxa frazei, care comit greseli de exprimare, care ignora cu cerbicie limba romana literara, care nu le cultiva gandirea, logica sau estetica, o sa iasa invingator profesorul de romana in patru ore pe saptamana?

      cati profesori de fizica, de exemplu, sau chimie sau matematica, isi incep prima ora din saptamana prin a le spune copiilor ce au citit la sfarsit de saptamana? cati de geografie sa chiar istorie?

      foarte multi profesori de romana au invatat repede sa fure startul si au ales calea cea mai simpla: pune-i sa invete pe de rost argumentarea la gen sau specie – de exemplu. fara sa-si dea seama ca in felul acesta il pregateste pentru urmatoarele situatii de viata in care sa fure startul – care este urmatoarea? corul argumentatorilor la bac.

      n’en parlons plus…

  9. Se vede treaba ca idealul scolii romanesti ar fi un elev care sa fie 100% compatibil cu orice materie din programa, ceea ce s-ar realiza prin coborarea baremului de performanta la orice obiect; acest elev mediu (copilul bun) ar putea lua nota maxima la orice examen, fara a fi traumatizat prin studiu intens (adica munca grea). Doar prin atentie si intelegere a necesitatii…
    Eu cred ca la aceste subiecte s-a luat si nota maxima de catre elevi normali la cap (nu ma refer la unii ipotetici, care au viziuni sau inspiratii extrasenzoriale si gasesc astfel raspunsul asteptat de examinatori).
    Daca este asa, inseamna ca evaluarea si-a atins scopul: s-a gasit scara de valori in care sa incapa toti si sa se poata face o departajare a valorilor individuale. Asta inteleg eu prin evaluare, daca nu cumva sensul avut in vedere de cei care au initiat programul imi scapa. La urma urmei, este un examen, nu este un concurs. Parintii, in primul rand, ar trebui sa tina cont de diferenta asta. E bine sa afle care sunt aptituddinile reale ale copilului, nu sa-l preseze catre un ideal care nu-i apartine, preocupati numai de nota cat mai mare.
    Daca am aptitudini in stiintele pozitive, pot sa inteleg sensul poetic al unui text literar si intentia autorului (ce-a vrut sa zica poetul despre asta, care este mesajul) dar sa nu-mi cereti sa re-exprim in mod poetic aceste idei sau si mai rau sa creez ceva similar. Deci, mama nu trebuie sa se supere ca n-am luat nota zece cum a luat copilul vecinei.
    In problema cu graficul frustrarea este si mai mare, deoarece problema era atat de banala incat toti se asteptau sa ghiceasca solutia si sa ia punctajul maxim la problema de doi bani; dar, ghinion: nu aveau dotarea necesara. Astfel s-a dat drumul unui scandal in care se vede ca 40000 de oameni care se pretend a fi fost trecuti prin scoala nu fac diferenta intre graficu unei functii si o diagrama in care toate elementele erau prezente fara echivoc, numai ca trebuia sa te gandesti la semnificatia fiecarei figuri si a fiecarui numar. Unii s-au prins, altii nu s-au prins nici dupa ce li s-a explicat.

    Daca s-ar scadea pragul maxim pentru a fi accesibil tuturor, ce s-ar intampla cu cei care au luat nota maxima in conditii grele?

  10. O medie buna la evaluare este… o medie buna la evaluare. Inseamna ca ai invatat.

    De cativa ani, evaluarea nationala este in parte modelata dupa PISA – ceea ce este excelent si mai sterge din pacatele notarii.

    Desigur insa ca nu e o masura absoluta.

    Dupa mine, este doar (inca) un petic pe chinuita educatie nationala. Ajiuta, dar nu schimba esential.

    Altfel sunt perfect de acord cu primele paragrafe ale articolului.

    Doar ca ar trebui totusi pornita rteforma asta a educatiei nationale, ca daca as fi colectat lacrimile plansetelor cu capul pe umerii ei (!) as fi avut acum oceanul meu personal :-)

  11. Autorea are dreptate. Într-adevăr diriguitorii învățământului românesc fac tot ce le stă în puteri spre a-i face pe elevi să urască Limba Română în particular și educația în general. Din păcate asta nu e chestie nouă ci o străveche racilă a sistemului, născută odată cu comunismul românesc. Muntele de inutilități a luat locul calității în acord cu imbecilitatea postulată de Stalin cum că acumulatea cantitativă genereză un salt callitativ.

    Și atunci dă-i să sune! Cât mai multe materii obligatorii (mai nimic opțional)și cât mai multă materie degeaba la fiecare din ele. La sfârșitul liceului tinerii români ar trebui să cunoască chimie organică și anorganică, analiză matematică, algebră matriceală, statistică, elemente de fizică cuantică, termodinamică, teoria relativității, trigonometrie, istorie națională și universală, geometrie 2D și 3D, geometrie analitică, biologie, biochimie filosofie, micro și macro economie, anatomie, gramatică, literatură, muzică, 2 limbi străine, etc. etc. etc. Mergi în România și realizezi că o proportție imensă a românilor trecuți prin școală nu sunt capabili să folosească Limba Română în mod decent. Și mai grav decât atât, nu au nici măcar capacitatea de a înțelege un text simplu. Admit că Limba Română e una dificilă sar totuși, sunt 12 ani de școală li npare 4000 de ideograme :-D Apoi după toți anii ăia de educație carteziană la nivel de freshmen la Harvard sau MIT :-D îi vezi cum pun botul în masă la cele mai ridicole stupizenii și absurdități din media de senzație.

    Întreg sistemul de educație se concetrează exclusiv pe asigurarea normelor didactice și tâmpirea metodică a copiilor. Școala nu a fost și nici nu a devenit atractivă. Iar Limba Română e în fruntea disciplinelor a căror programă e menită să garanteze reacția fermă de respingere a elevilor. În școală aveam sentimentul că manualul de Limba și Literatură Română e clocit de mizantropi scăpați de la balamuc și de babe acrite și învechite în rele. Am avut ocazia să văd și câteva manaule „noi” și tehnic vorbid nu s-a schimbat nimic. Mai nimic care să stârnească interesul. Texte irelevante și neatractive pentru majoritatea celor ce nu au ajuns încă la 114 ani. Apoi dincolo de manualele proste, pretenția stupidă a profesorilor ca elevii să învețe texte pe poezii pe dinafară și să reproducă comentarii învățate papagalicește a rămas neschimbată. Devastator… Ce-i de făcut? Hmmm… Dacă tot m-au făcut în școală să-mi fie greață de poezia lui Eminescu (i-am descoperit abia prin liceu publicistica și proza remaracbile), hai să o citez una din soluțiile sale, cea ma atractivă de altfel:

    „Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

  12. Sunt profesoară de română și, citind articolul, aș întreba: care e propunerea dvs? Am înțeles nemulțumirile:apelul la memorarea mecanică, poezia inadecvată vârstei (deși textul nu mi se pare chiar așa de neclar…desigur, la altă vârstă, altele sunt interpretările. Până și ”Scufița roșie” e susceptibilă de altă grilă de receptare la maturitate). Care e soluția dvs? Scriind (foarte) frumos despre copilărie, creativitate, imaginație, relație sinceră cu textul, totuși nu propuneți nicio soluție. Dar dvs, dragi cititori, dragi părinți, ce propuneți? Să știu și eu eventual cum doriți să vă ajut copiii, la clasă. Întreb sincer, fără nicio ironie. Ce doriți să le predau copiilor dvs? Apoi, cum ați dori să fie construite subiectele pentru copiii dvs? Invit la o analiză rece, echilibrată, ponderată. Pe cât posibil fără patimă și fără ironii. Ce să facem? Ok, putem imagina subiecte care nu activează nicio cunoștință anterioară, și deci subiecte care descurajează memoratul de scheme, principii de teorie literară, chiar și gramatică (sintaxa frazei, de ex). Cu siguranță, aceste subiecte au șanse mai mari să evite ceea ce, pe bună dreptate deplânge autoarea: asocierea disciplinei limba română cu o limbă păsărească pe care o deprindem ca papagalii. Și, cu siguranță, se va încuraja creativitatea. Structură posibilă de examen, pe trei subiecte: 1. Citind fragmentul dat, imaginează într-o compunere o continuare a lui, folosind dialogul și narațiunea. 2. Corectează prin rescriere textul X, unde au fost incluse în mod intenționat mai multe greșeli. 3. Scrie o compunere despre o întâmplare petrecută într-o stațiune turistică.
    Deci…pe o structură ca mai sus, clar se încurajează creativitatea.
    Acum, însă, invit la o analiză rece și vă spun că această structură este imorală și nedreaptă față de copiii dvs. Din mai multe motive, dar prezint doar două:
    1. la acest examen probele fundamentale sunt matematica și româna. Pe o structură de genul de mai sus, exclusiv creativă, admiterea la liceu devine probă vocațională. Cu alte cuvinte, notele mari la română le vor lua doar cei care au talent. Punct. Azi, subiectele sunt concepute astfel încât o notă bună la română să fie luată și de un copil care, de ex, are o gândire și o formație pentru real, dar care înțelege și a învățat gramatica și elementele de teorie literară. De aceea, structura actuală mi se pare onestă. Nu este normal ca o admitere la liceul Mihai Viteazul, de ex, sau Vianu, care nici măcar nu au specializări de uman, să fie decisă de limba română! O spun cu toată sinceritatea, deși sunt profesoară de română. Am întâlnit copii extraordinar de inteligenți, dar care nu aveau talent literar, sau care se exprimau foarte laconic, deși cu observații pătrunzătoare.
    2.o structură de examen care nu verifică achiziția de cunoștințe (de gramatică și de teorie literară) încurajează arbitrariul corecturii. Ne-am confrunta cu valuri de contestații, multe justificate, datorate unor evaluări fondate pe judecată de gust (ele apar și acum, dar baremul reușește, în mare, să întâmpine derapajele).
    Stimați părinți, e greu de găsit o formulă care să împace pe toată lumea. Deși, personal, pe mine o evaluare creativă m-ar fi avantajat în propria școlaritate (conform acelui feed-back pe care mi-l mai amintesc de la propriii profesori), susțin ferm că un examen de română nu este olimpiadă și nici concurs de scriere creativă. Forțez o comparație (sper să nu fie un sofism prin analogie, de care e plină presa manipulativă): e ca și cum am pune probă de muzică pentru admiterea în ciclul liceal teoretic.
    Subiectele actuale sunt cât se poate de oneste și echitabile. Merită să le aruncați o privire. Veți găsi acolo, la subiectul 3, și un exercițiu exclusiv creativ, o compunere – anul acesta a fost exact compunerea amintită mai sus, aceea cu imaginarea unei întâmplări petrecute într-o stațiune turistică. Dar dacă propunem subiecte ce nu verifică nicio achiziție (de teama că aceste achiziții cognitive se pot memora), atunci, apelând doar la intuiție, inspirație și originalitate, de fapt nu facem decât să propunem recompensarea unor înzestrări native, în detrimentul a mii de copii muncitori și care au alt gen de vocație.

    • Avem o programa scolara foarte incarcata, in care accentul se pune pe memorare mecanica. O programa scolara care nu are nici o legatura cu viata reala a inceputului de secol XXI. Iata niste exemple relevante:

      LIMBA ROMANA , CLASA A VII-A (unii copii nu au implinit inca 13 ani !)

      Conjunctia

      Conjunctia este un instrument gramatical care face legatura intre:
      – doua parti de propozitie de acelasi fel si care nu depind una de alta (doua subiecte, doua nume predicative, doua atribute, doua complemente)
      – doua propozitii care nu depind una de alta sau intre o propozitie suboronata si propozitia pe care o determina

      Clasificare:

      1. Dupa forma:
      a) simple (sunt formate din elemente identice in plan morfologic): si, nici, ca, deci, sa
      b) compuse: ca sa, incat sa, cum ca
      2. Dupa functia pe care o indeplinesc:
      a) coordonatoare (fac legatura intre doua parti de propozitie sau intre doua propozitii care nu depind unde de alta):
      – copulative: si, nici
      – disjunctive: sau, ori, fie
      – adversative: dar, insa, ci, iar
      – conclusive: deci, asadar
      b) subordonatoare (fac legatura intre doua propozitii, dintre care una este dependenta de cealalta): ca, sa, fiindca, daca, desi, de, incat, deoarece)

      Locutiunile conjunctionale
      Locutiunile conjunctionale sunt grupuri de cuvinte cu valoarea de conjunctie.

      Clasificare:

      1. Locutiuni conjunctionale coordonatoare:
      a) copulative: precum si, cat si, ci si, atat… cat si
      b) adversative: numai ca
      c) conclusive: prin urmare, de aceea, in concluzie, asa ca, in consecinta
      2. Locutiuni conjunctionale subordonatoare: fara sa, dupa cum, in timp ce, in vreme ce, din cauza ca, din pricina ca, cu scopul sa, pentru ca sa, in caz ca, cu conditia sa, cu toate ca, macar ca, incat sa.

      Predicatul Nominal
      Predicatul nominal este partea principala de propozitie care arata o insusire sau atribuie o calitate subiectului. Este format dintr-un verb copulativ, la mod personal, si unul sau mai multe nume predicative.( a fi+ NP: a se naste, a ramane, a se numi) vb. Copulative

      Predicatul nominal poate fi exprimat prin:

      -substantiv: El este elev.
      -adjectiv: El este frumusel.
      -numeral cardinal: Ei sunt doi.
      -numeral ordinal: El este al doilea.
      -numeral colectiv: Ei sunt amandoi.
      -numeral distributiv: Ei sunt cate doi.
      -numeral fractional: Ei sunt o jumatate.
      -numeral multiplicative: Laptele este indoit.
      -pronime personal: Acesta este el.
      -pronume posesiv: Acesta este al meu.
      -pronume demonstrativ: El este acesta.
      -pronume relativ: Problema este cine invata.
      -pronume nehotarat: El este altul.
      -pronume negativ: Acolo nu este nici unul.
      -verb la infinitiv: Actiunea este a canta.
      -verb la supin: Actiunea este de cantat.
      -interjectie: Sunetul este trosc!
      -adverb: Mersul este agale.
      -locutiuni verbale: Este fara indoiala bine sa inveti.

      Complementul direct
      El raspunde la intrebarile pe cine? ce?
      Este partea secundara de propozitie care dtermina un verb tranzitiv la mod personal sau nepersonal sau o interjectie.

      Este exprimat prin:

      Subsrantiv: Tu citesti cartea.
      Locutiune substantivala: El are o buna tinere de minte.
      Pronume personal: L-ai chemat pe el.
      Pronume demonstrativ: Voi admirati pe aceste.
      Pronume posesiv: Eu ii vad pe ai tai.
      Pronume nehotarat: Tu ii cunosti pe toti.
      Pronume negativ: Nu cumpar nimic.
      Pronume relativ: Iata omul/ pe care il admir./
      Pronume interogativ: Pe cine ai intrebat?
      Numeral cardinal: I-ai vazut pe doi dintre copii.
      Numeral ordinal: L-ai cumparat pe primul.
      Numeral colectiv: I-am vazut pe tustrei.
      Numeral fractional: El a luat o zecime din total.
      Adjectiv: Il respect pe cel harnic.
      Verb la infinitiv: El stie a vorbi romaneste.
      Verb la gerunziu: Aud cantand pe undeva.
      Verb la supin: Tu ai terminat de rezolvat exercitiul.
      Interjectie: Deodata am auzit: buf!

      ETC.

      Rezultatul acestei abordari (punerea accentului pe memorare mecanica) este urmatorul:

      O analiza a domnului Valentin Lazea, economist-sef al BNR, analiza publicata in data de 12.1.2015:

      „Este cunoscut faptul ca nivelul salariilor din Romania este printre cele mai scazute din Europa”.
      „Acest lucru este posibil din cauza valorii adaugate mici incorporate in produsele si serviciile romanesti”.
      „Exporturile romanesti de bunuri si servicii din ultimii ani prezinta in marea lor majoritate o valoare adaugata mica, cu inovatie putina sau absenta. Iar acest lucru trebuie pus in legatura directa cu nivelul scazut de instruire”.
      Ultima editie a testului international PISA, din 2012 (care testeaza capacitatea de gandire si asociere de idei a elevilor de 15-17 ani, mai degraba decat simpla inmagazinare de cunostinte) arata ca Romania ocupa pozitii codase, chiar si in raport cu Europa Centrala si de Est: locul 45 din 60 de tari la matematica, locul 49 la stiinte si locul 50 la citirea si intelegerea textului (!!), lucru deosebit de grav intr-o lume care se bazeaza din ce in ce mai mult pe informatie”.

      http://tinyurl.com/k9ukgmh

      Ce semnificatie mai are nota obtinuta la un examen de limba romana „care verifica achizitia de cunostinte” daca elevii romani ocupa locul 50 din 60 la „citirea si intelegerea textului”?! Cat de „oneste si echitabile” sunt astfel de examene in care „recompensarea unor mii de copii muncitori” insemna de fapt recompensarea „tocilarului” in detrimentul celui care isi dezvolta „capacitatea de gandire si asociere de idei”, care este mult mai importanta pentru individ si societate decat „simpla inmagazinare de cunostinte”?!

      ***

      Cum functioneaza sistemul de educatie FINLANDEZ, unul dintre cele mai bune din lume:

      – „MEMORAT INUTIL NU EXISTA IN FINLANDA„.

      – „Profesorul Ion Petre mentioneaza ca Finlanda apare in topul majoritatii clasamentelor sistemelor nationale de educatie preuniversitara si datorita calitatii programelor de invatamant„.

      – „Profesorul Ion Petre, care conduce propriul grup de cercetare, pe care l-a fondat la doar 28 de ani la Abo Akademi University din Turku, atrage insa atentia asupra diferentelor in studierea matematecii, o materie globala, in cele doua tari. «Aici comparatia cu sistemul romanesc este frapanta: accentul cade pe rationament, pe analogii, pe exemple din viata de zi cu zi a elevilor (internet, bani de buzunar, trafic rutier, relatii cu alti copii, etc)»”.

      – „Materii optionale, in functie de interesul elevilor, inca din clasa a III-a

      – „Curriculum flexibil ii determina pe elevi sa isi aleaga materiile optionale in functie de interesele lor viitoare, chiar si la nivelul invatamantului de baza. Din clasa a III-a, elevii finlandezi pot opta pentru materii optionale sau extra-curiculare precum ore de teatru, de limbi straine suplimentare, de arta, de informatica, de auto-aparare sau de fotografie. «Rezultatul este cel al unui curiculum flexibil, ce este personalizat de catre fiecare elev in parte. Mai mult, scolile au autonomie si pot influenta oferta curiculara», mai spune profesorul Ion Petre”.

      – „Liceul este bazat, in mare parte, pe materii optionale – pana si matematica poate fi aleasa in sistemul «elementar» sau «avansat» – in functie de preferintele tanarului„.

      – „Teme putine, fara controale la scoli”

      – „In Romania, foarte multi parinti se plang ca copiii lor, preocupati de scoala, sunt bombardati cu foarte multe teme acasa. In Finlanda, temele de acasa nu iau mai mult elevilor de 30 de minute pe zi„.

      – „La ultimele teste PISA, Finlanda era pe locul 3 din 65 de tari, iar Romania pe locul 46„.

      http://tinyurl.com/pul9asd

    • Aveți dreptate. Uitasem cu toții de o altă problemă fundamentală a învățământului românsc: Numărul imens de dascăli ce se vând în pe ceva mărunțiș. Firește că e imposibil ca subiectele de examen să apeleze la creativitatea copilului și în același timp să-i ceară profesorului să-și folosească creierul în mod onest. Tot ce nu se poate corecta pe baza unei gile de evaluare rigide e de la bun început sortit eșecului și suspiciunii de fraudă.

      Mă bucur că m-a dus mintea să părăsesc România înainte ca și copilul cel mare să aibă orice contact cu acel loc al pierzanei și speranțelor spulberate care e școala românească.

      Soluția stimată doamnă, e foarte simplă: Plecați oameni buni! Unde vedeți cu ochii! În România orice speranță pentru copii voștrii e de mult pierdută pentru generații. Nu-i forțați să treacă prin ce am trecut noi! Oferiți-le șansa unei școli unde se duc cu plăcere, care le stimulează talentul, creativitatea, unde deprind plăcerea lecturii, unde învață să se documenteze singuri pentru proiectele lor școlare, unde aproape tot ce fac în școală le va folosi odată și odată, unde profesorii nu sunt forțați să alerge după donații ca să aibă material didactic, sau ca să pretindă șpăgi și să se coboare la a da meditații pentru a-și suplimenta lefurile penibile… Unde mai puneți că lăsând sistemul de educație românesc fără copii îi dați șansa să-și atingă scopul suprem: Acela de a asigura norme didactice tuturor, slujbe predictibile care nu cer nici talent și nici dăruire în lipsa acelor creaturi (numite îndeoște „copii”) care încurcă și complică inutil viața dăscălimii…

      În încheiere merită citate versurile maniaco-depresivului Bacovia:

      „Liceu, – cimitir
      Al tinereții mele –
      Pedanți profesori
      Și examene grele…”

      • Doamna profesoara era sincera in demersul domniei sale.

        Nu cred ca merita un astfel de raspuns impanat cu „dascali care se vand pe maruntis” sau ” dascali care nu pot isi foloseasca creierul in mod onest”

        Si, nu, raspunsul nu este emigrarea, pentru ca nu asta era intrebarea

        Intrebarea era pusa pentru oameni care traiesc in Romania si au de gand sa traiasca si aici mai departe si se referea la modul cum se poate imbunatati procesul de evaluare nationala.

        • Și eu sunt cât se poate de sincer în demersul meu. Poate un om cu minimă bună credință să nege putreziciunea, corupția, incompetnța, neputănțele și ticăloșia a unei părți înfiorător de mari a dăscălimii românești?!

          Întrebarea doamnei era „Ce-i de făcut?” Iar răspunsul dumneaei implicit era „Nimic! Totul e bine chibzuit și corect așa cum e…”. Adică lăsați-vă copii tâmpiți, chinuiți, îndobitociți și traumatizați de un sistem inept și fetid gândit doar să asigure lefuri (mizre ce-i drept) unui număr de oameni din România.

          Dincolo de infatuarea dumneaei, unicul răspuns rezonabil pentru cei ce mai stau în cumpănă în România e plecarea. E limpede că nu se poate schimba nimic semnificativ în deceniile următoare. Cei ce au șansa să plece și aleg să rămână le distrug copilăria copiilor lor, le răpesc șansa la o educație de calitate de dragul menajării „sensibilităților” obruzei dăscălimi românești. Asta e mai mult decât o crimă. E o prostie cumplită.

          • Profesorii pe care dumneavoastră îi pomeniţi (am trăit pe propria piele experienţa neplăcută a sistemului de învăţământ românesc, timp de 12 ani) sunt în general cucoane şi tipi, doctori şi doctoriţe, care se comportă cu elevii de parcă aceştia ar fi schimbat paradigma în nu ştiu ce domeniu de studiu ce necesită capacităţi cognitive superioare, iar elevii sunt nişte simple creaturi inapte, din care a evadat orice dovadă de inteligenţă, din craniul cărora s-a scurs materia cenuşie… Imaginaţi-vă, aceşti posesori ai cunoaşterii absolute trebuie să ilumineze plebea îndobitocită.. Jalnic… Şi, ca să vă ofer un exemplu sugestiv, voi relata o şcenă (cu doctoriţe, e de la sine înţeles) în care figurează aceste, repet, posesoare a cunoaşterii absolute, care declină cuvântul INTERPRETARE la singular, şi care ignoră în general interpretările autonome ale elevilor (pe motiv că nu au patalamaua la mână): două profesoare, la bacalaureat, zgrunţuroase, de pe la ceva licee uitate de stat, pe unde mai că nu paşte molima, vin, cu o falcă în cer şi una în pământ, să instruiască elevii ca să completeze fişa de bacalaureat. Mai urlă, se mai ceartă cu elevii . Că n-au scris bine. Că n-au specificat centrul de examen. Că le anulează lucrarea. Că sunt nesimţiţi. În fine, trec cele trei ore. Apoi, după ce s-a consumat fapta, cei 30 de elevi prezenţi în sala respectivă află, uimiţi, că aceste onorabile supraveghetoare nu le-au dictat bine numărul centrului de examen. Mâncaseră o cifră. Elevii, panicaţi. Oare nu le vor considera corectorii această eroare drept un ,,semn”?
            P.S: Şi mania asta a semnelor e ridicolă. Pe semne (!) că or fi tocit bine de tot în facultăţile de specialitate vreun Baudelaire, iar mica idolatrie (fetişism mecanic) din facultate s-a transformat în paranoia: ha, elevul subliniază un nume, e clar, clar, evident, raţional, 100%, ăsta apelează la metode nepermise…. Da, ar urma să completezi că semnul nepermis trebuie să fie pus în corespondenţă cu tragicul existenţial şi cu perspectiva fatală a lipsei de salvare din-nu-ştiu-ce Flori ale Răului

  13. Pe lângă toate acestea mai este și un minunat sistem de corectare care nu permite celui care contestă o notâ să primească nota obţinută după recorectare decât dacă diferenţa dintre acestea este de 0,5 puncte. Astfel, un copil care iniţial a primit nota 0,45 și după recorectare primește nota 9,90, va rămâne cu nota iniţială (9,45).

  14. Despre copiii dopati. (da, ati citit bine)
    Anul acesta mi-a fost dat sa vad una si mai boacana, chiar la mine in curte. Dupa cum toata lumea stie, de la ARACIP incoace exista o si mai mare preocupare pentru statistici si procente. Nu mai intru in discutia despre principii, fiindca mi-ar lua prea mult timp. Si ce s-au gandit unii? precum ani in urma, cand la inv.primar se facea romana si matematica in orele de educatie fizica, asa se face acum – in multe locuri din tara asta – matematica in orele de muzica si desen. Cu inca o „matematica optional”,si cu o ora de pregatire suplimentara, cate ore de matematica are copilul de clasa a VIII-a? patru cu doi sase, cu unu sapte si cu unu – opt si adaugati la asta faptul ca orele de romana sunt plasate in incheierea programului; despre copii disgrafici sau dislexici ati auzit? se intampla ca acestia sunt copii foarte inteligenti, insa nu au „hartii”, iar scoala nu se complica sa-i trateze asa cum se cuvine, ca pe copii cu cerinte speciale.

    ati auzit parinti care sa reclame ca la clasa nu se face muzica sau desen, pentru o minima educatie estetica, pentru o minima cultura generala, pentru dezvoltarea competentelor de a comenta pe marginea unei opere, nu neaparat literare? daca ati auzit vreun aemenea caz, dati-mi de veste si mie – Strada… Romana

  15. Credeti ca la matematica este mai bine? Elevilor le sunt evaluate niste cunostinte care nu le vor folosi in viata practica niciodata. Aria laterala a prismei? Graficul unei ecuatii?

  16. Cea mai bună poantă pe care am auzit-o în ultima vreme: elevul nu rezonează cu textul. Cum să nu rezoneze cu textul liric, domnilor? Dar elevul de-a 12-a de la profilul uman cum să nu rezoneze cu textul dramatic al stimabilului tovarăş Horia Lovinescu, cu alte cuvinte, cum să nu rezoneze cu proletcultismul, cu discursul comunism??? Stalinismul economic, politic, cultural, expresie absolută al umanismului marxist, anti-capitalist, anti-democratic şi naţionalist (dramaturg care activa în perioada acelui personaj a cărui genealogie cobora până la Burebista, pardon, până la celebrul Australanthropus Olteniensis)
    Gluma se transformă în vodevil: în liceu se studiază istoria comunismului românesc, se vorbeşte despre disidenţa Goma, despre guvernul Groza, despre Sighet, Aiud, fenomenul Piteşti, despre protocronism, despre proletcultism şi despre masturbarea marxist-leninist-dejist-ceauşistă din literatura postbelică, despre regretatul tov. Vadim, care îi cântă, toată ziua bună ziua, doctoriţei patriei, sau despre celălalt trubadur care-l acompania, marele scriitor al gropilor şi al hârtoapelor, care după ce plagia, obişnuia să meargă la Australanthropus Olteniensis cu câte o jalbă…. Mai mult, un fost preşedinte condamnă comunismul. Se redeschid arhivele Securităţii (acţiuni lăudabile, dar puţin inadecvate semi-democraţiei postdecembriste) Trăiască democraţia! Mai închidem un ochi, mai închidem doi, uităm că Iliescu & co. au fost nomenclaturişti, uităm şi de mineriadă, îl mai lăsăm şi liber, că e bătrân criminalul. Că mai greşeşte omul. Şi, ipocrizie evidentă ( manifestare a şocului traumatic post-totalitar de care acest popor suferă de 25 de ani ) decidem să creem confuzie, oferindu-le celor care vor promoveze bacalaureatul o mică bucată de proză comunist. În acest context, am o curiozitate: ălora care realizează subiectele de bacalaureat, încă le mai arde de dialectici marxiste şi contradicţii economice?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristina Tunegaru
Cristina Tunegaru
Licențiată în filologie, master în domeniul Literaturii, profesoara de limba română și limba engleză, cu o experiență de 5 ani la catedră, interesată de domeniul pedagogic și de realizarea unor softuri educaționale pentru disciplinele în care sunt specializată.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro