joi, martie 28, 2024

Despre excomunicarea lui Hristos din Biserică

Se discută în aceste zile despre excomunicarea lui Hristos din Biserică pentru că e responsabil de eșecul referendumului.

Nu s-a arătat iubitor de oameni și nu ne-a ridicat pe noi a slăvi puterea statului. Ne-a dus în ispita unei situații în care nu trebuia să intrăm. Nu ne-a adus aminte de umilință. Nu ne-a dat cuget să mărturisim greșelile noastre din ultimul secol. Nu ne-a dat ascultare de porunca dragostei. Nu ne-a dat rădbdare, voie nebiruite și blândețe. A sădit în noi curaj nebunesc. Ne-a îndemnat să fim agresivi, certăreți și să închidem ochii la căutarea plăcerilor și banilor, zicând că ne fac mai ușor de auzit într-o societate căzută, că fără astea ar fugi lumea de noi. Nu a făcut voia noastră, să ne treacă peste cvorum și facă din țara asta o cetate a simfoniei, așa cum gândeam noi că e bine.

E curios cum din discursurile publice lipsește aproape complet acceptarea unui fapt care ți s-a dat să îl primești, să îl înțelegi și să schimbi ceva fundamental la tine. Nimeni nu pare dispus să creadă că scopul urmărit era greșit, toate discuția e concentrată pe mijloace. Reacțiile sunt de adversitate. N-am auzit o binecuvântare a celor care nu au participat la referendum. Șocul de a pierde ceva lumesc domină, asemenea și frica de evoluții indezirabile în realitatea de aici, din timp.

Dacă purtătorii de mesaj ar fi cerut explicit și din vreme ca nici un fel de om politic să nu se asocieze cu referendumul, dacă ar fi criticat pe oricine îndrăznea să o facă, dacă în biserici nu s-ar fi rostit o singură vorbă despre vot, dacă marxiștii culturali ar fi fost tratați cu dragoste și înțelegere, dacă fiecare era îndemnat să gândească și să ia o decizie, cvorumul era cu mult depășit. Nici o încercare de a controla autoritarist ce fac persoanele nu poate fi plăcută lui Hristos, pentru că El ne-a făcut liberi.

E reconfortant să vezi că Biserica funcționează în termenii libertății și ai dragostei la bază și nu e o surpriză să vezi că lucrurile merg mai puțin în acest fel la vârf. Există o presiune administrativă uriașă care limitează spațiul de mișcare. Nimeni din cei de la bază puși în vârf nu ar performa mai bine în sistemul existent de ascensiune. Înduhovnicerea vieții, sfințenia, contează prea puțin.

În măsura în care oamenii de pe aici vor avea o viață mai sfântă și inițiativele lor cetățenești vor avea mai mult succes. În măsura în care vor radia în jur pace și bucurie, vor fi urmați. Excomunicarea dragostei nu ajută.

Distribuie acest articol

45 COMENTARII

    • Care pacat, ca sunt mai multe. Dragostea de furt, dragostea de minciuna, dragostea de fariseism?

      Preotimea din BOR e multipla campioana mondiala la asta. O tineti una si buna ca homosexualitatea e un pacat. De ce? Ca scrie in biblie ca un pacat. In biblie scrie si sa nu furi, sa nu minti, sa fii cinstit.

      Daca esti credincios cu adevarat, respecti toate astea? Sau esti fariseu?

      • @un ateu – a propus BOR legalizarea minciunii, legalizarea furtului sau legalizarea fariseismului?

        Eu nu sunt credincios, nu merg la biserică decât la înmormântări (și chiar nu văd cum aș putea evita asta) așa că vă stau la dispoziție pentru orice schimb de idei fără implicații religioase. Homosexualitatea în sine este dăunătoare individului, iar acceptarea ei publică și legalizarea căsătoriei între persoane de același sex sunt dăunătoare societății, indiferent ce părere are BOR despre asta.

        • @Harald (10/10/2018 la 20:18)

          Referendumul a demonstrat ca majoritatea romanilor nu sunt interesati despre faptul ca
          „Homosexualitatea în sine este dăunătoare individului…..”…. bla bla.

          Iata un alt comentariu mult mai realist despre preocuparile romanilor ( a se vedea ultima fraza). Il gasiti la articolul d-lui Mircea Morariu (Autoamăgirile și minciunile de după Referendum)

          http://www.contributors.ro/editorial/autoamagirile-%C8%99i-minciunile-de-dupa-referendum/

          ===============================
          mike spune:
          10/10/2018 la 12:17
          Dureros de adevarat comentariu. Gandirea carteziana a romanilor este in functie de maririle de salarii. Cred ca PSD trebuia sa faca un referendum pentru altceva, nu pentru familia traditionala. Daca intrebarea de pe buletinul de vot ar fi fost alta (ex: ceva legat de un atac iminent organizat de statul paralel impotriva tarii, urmat de reducerea pensiilor, salariilor si fondurilor UE) sunt convins ca ar fi iesit la vot oamenii.

          Insa un referendum privind orientarile sexuale, lesbiene, gay, copii furati, nu impresioneaza pe nimeni, ba ar putea deveni subiect de glume prin carciumile de la sate.

          =================================================

          • @dang – nu cred că ar fi o idee bună să discutăm despre agenda unui autor sau a altuia, că s-ar putea să iasă cam șifonați. Propaganda are picioare scurte, iar unii dintre ei or să scrie peste 10 ani cam ca Brucan: ”am fost stalinist și am făcut lucruri de care azi îmi e rușine”.

            Astăzi, fiecare scrie ce crede el că i-ar servi mai bine cauza și interesele. Dar trecutul vine întotdeauna din urmă, ar fi bine să nu uităm asta.

            • @Harald (11/10/2018 la 10:58)

              Ai drepate cu o singura conditie: daca cele spuse despre „autor” ti se aplica in egala masura (asa se spune oin matematica) in tie insuti. Altfel e doar ipocrizie intelectuala, politica etc.

            • @ Harald (11/10/2018 la 21:13)

              Eu n-am nicio grijă.
              Las 3-rd party (ceilalti contributors) sa judece.
              Eu nu sunt ca altii care se cred ca fiind cei mai tari din parcare in orice situatie. domeniu sau subiect.

        • BOR, din fericire, nu legalizeaza. Nici minciuna, nici hotia nici fariseismul… Ea doar sta magnanim deasupra tuturor si, chiar daca taxeaza tot, rugaciunile ei se indreapta mai degraba spre intaistatatorii natiei.
          Ce sa mai insemne leutul saracului fata de daniile penalilor? A fost o vreme cand, la lumina lumanarii, omul intrezarea chipul Domnului. Acum in reflectia neoanelor si pe peretii bisericilor se rasfrange fara rusine portretul becalilor.
          Desigur BOR nu are nici o vina…

          • @M. Constantin – BOR, din fericire, nu legalizeaza

            Unde am scris eu că BOR legalizează? Puteți dialoga pe o temă dată, fără a o contorsiona?

            Ce sa mai insemne leutul saracului fata de daniile penalilor?

            Arătați unui psiholog propoziția asta, să vedeți ce vă spune.

          • @Leon – dacă ”toleranța” înseamnă dispariția ca individ sau ca societate, aceea nu e toleranță, e prostie cruntă. ”Toleranța” e bună când e invocată de comunitatea LGBT în favoarea ei, dar ei sunt cât se poate de intoleranți.

            Hai să facem o paralelă cu România lui Dragnea: vi se pare că el e ”tolerant” cu oamenii cinstiți și competenți? Cine a avut de înțeles, a înțeles deja.

      • Dragostea de orice pacat nu e dragoste, ci perversiune. Chiar si in absenta motivatiei religioase, sunt suficiente argumente de natura biologica, sociala, logica etc. impotriva homosexualitatii. Multumit? Alta intrebare.
        N-am auzit inca vreun preot sa spuna ca minciuna, furtul etc. sunt „normale”, pentru ca se intampla de mii de ani si ca ar trebui sa fim mandri de ele, daca asa suntem noi. Si chiar daca ar fi spus, subiectul referendumului nu a fost daca clerul BOR e fara pata sau nu.

        Bine, pentru un ateu, nu exista motive obiective pentru a condamna nimic. Nici minciuna, nici furtul, nici violul etc. Ipocrizia maxima e sa vina un ateu cu aere de superioritate morala.

        • @George,
          Greșești comparând homosexualitatea cu minciuna sau furtul. Poruncile decalogului nu se referă la relațiile homosexuale, însă la furt si minciuna da.
          Relațiile intre parteneri majori de același sex sunt liber consimțite și nu periclitează bunurile sau siguranta aproapelui tău. Iar in raport cu statul cuplurile obtin niste drepturi, care nu sunt comditionate de sexul biologic, ci doar de relatia pe care au stabilit de comun acord sa o aiba. E firsc atunci, ca doar din aceasta perspectiva, sa nu fie nimeni discriminat.

            • Harald,
              Dacă ai fi citit Biblia, ai fi constatat cu destulă ușurință că nu atât homosexualitatea este păcatul pentru care Dumnezeu a decis pucioasa pentru Sodoma și Gomora, ci mai ales violul, desfrânarea, sexul în grup, cu necunoscuți.
              Îngerii trimiși și adăpostiți de Lot asta au văzut: un grup de bărbați care îi cereau lui Lot să le ofere străinii sosiți pe înserat, pentru a se împreuna cu ei. Iar Lot le oferă cele două fete neprihănite ale sale, la schimb pentru a-și proteja oaspeții.
              E vorba în primul rând deci de sex neconsimtit, deci viol, care seamănă din acest punct de vedere mai bine cu hoția sau minciuna.

              P.S. Doar așa că un fapt divers: despre temele biblice se vorbește mult și au putut fi identificate cu precizie locurile în care s-au petrecut „poveștile” din vremea lui Avraam. Cu excepția Sodomei și a Gomorei. A fost deci doar o poveste plină de învățăminte sau episodul din Geneza s-a petrecut cu adevărat?
              Am, pe lângă traducerea lui Cornilescu, și o ediție trilingva a Bibliei, iar acum încerc să deslușesc ultima variantă, cea franceză. Nu sunt exeget, dar cu siguranță nu homosexualitatea este primul și cel mai incriminat păcat.

          • @Amatoare – Comparatia era facuta intr-un anumit context al discutiei in care te-ai bagat fara sa o citesti. Cativa comentatori mai sus criticau referendumul prin faptul ca in BOR ar exista minciuna, furt etc.

            Scrie undeva in Biblie ca numai ce scrie in Decalog conteaza, restul nu?
            In Decalog nu scrie sa nu fii zoofil. Sau pedofil. Sau violator. Inseamna ca zoofilia, pedofilia si violul sunt mai putin grave? In schimb in Biblie scrie in multe locuri ca actul sexual homosexual e ceva anormal si abominabil. De furt si minciuna nu scrie asta.

            Dupa Biblie, Dumnezeu a creat barbatul si femeia complementari, biologic si psihologic, ca sa se uneasca, sa devina „una” si sa se reproduca. In Biblie casatoria e definita ca uniunea dintre un barbat si o femeie, iar sexul in afara casatoriei e interzis. Homosexualitatea e un comportament deviant, impotriva biologiei si impotriva modului in care au fost creati oamenii. Deci din punct de vedere religios, e ceva impotriva lui Dumnezeu, o sfidare.

            Nu orice e liber consimtit e si bun si moral. Nu orice e liber consimtit trebuie legalizat de stat. Homosexualitatea e foarte daunatoare, atat pentru individ, cat si pentru societate. Nu e ca in filmele seriale.

            Nu e nimic firesc si nici logic in ce spui. Ti-a intrat prostia asta cu „discriminarea” in cap si o folosesti fara sa gandesti. Nu e nimeni discriminat. Definitia casatoriei e aceeasi pentru toata lumea. E o aberatie sa reduci casatoria sa o relatie de orice fel, intre oricine si oricine. Mai bine am desfinta-o, atunci, pentru ca isi pierde semnificatia complet. Casatoria este DOAR DESPRE UN ANUMIT TIP DE RELATIE, intre un barbat si o femeie, iar statul e implicat pentru ca e interesat sa protejeze copiii, care sunt viitorul societatii.

  1. Domnule,

    Intotdeauna ma simt dezorientat cand interlocutorul nu se pozitioneaza.

    „Nimeni nu pare dispus să creadă că scopul urmărit era greșit, toate discuția e concentrată pe mijloace. ” Era sau nu? Pare ca lasati sa se inteleaga ca scopul era gresit. Dar un paragraf mai jos:

    „Dacă […] dacă fiecare era îndemnat să gândească și să ia o decizie, cvorumul era cu mult depășit.” Adica era corect scopul?

    Ce doriti sa intelegem? Ca scopul a fost rau si mijloacele rele? Ca scopul a fost bun si mijloacele rele? Ca scopul a fost rau si mijloacele bune? Sau ca si scopul si mijloacele au fost bune? Alta varianta nu mai vad.

    As fi bucuros sa aflu opinia dvs.

    • Discuțiile cu privire la moralitatea unei fapte nu țin seamă de felul cum persoanele evaluează proprietatea de a fi valoros a unei entități, în acest caz o faptă.

      Pe piața ideilor și în realitatea a ce asumă oamenii sunt cel puțin trei modalități diferite de înțelegere a ce e valoros, despre care nu se poate spune că vreuna e mai bună ca alta dintr-o perspectivă superioară. Ele există și funcționează în viața oamenilor: Oamenii cu anumite asumări tind să spună că perspectiva lor e superioară celorlalte, dar socialmente asta e nerelevant, rezultatul net vine din jocul de forțe, din interacțiuni.

      Cele trei moduri:

      – a fi valoros e o proprietate intrinsecă a obiectului (fapta). E tipică sistemelor cu norme absolute de respectat: religioase, biocentrice, ecocentrice. Scara evaluării e cea mai mică, a faptei. Pot să nu mai existe oameni care să facă așa ceva, fapta e bună în continuare (sau rea). Valoarea faptei e bătută în cuie.

      – a fi valoros e o proprietate relațională între obiect și un evaluator. E tipică normelor evaluate utilitarist, prin consecințe. Scara de evaluare e mai mare, cea a sistemului format din obiect și evaluator, faptă și cine o evaluează. Valoarea diferă de la evaluator la evaluator și în funcție de contextul în care se face evaluarea.

      – a fi valoros e o proprietate emergentă a sistemul format din faptă și o rețea sociale extinse care adoptă un anumit mod de viață considerat bun. Modul social de viață respectiv nu există decât în mod comunitar, în comunități de diferite amplori.

      Felul cum gândesc oamenii ce e valoros se schimbă la scara de timp a deceniilor și secolelelor. Din perspectiva cuiva care vrea să elaboreze politici publice la scara de timp a 4-20 de ani aceste moduri de a gândi ce e valoros sunt un dat, o variabilă de intrare care trebuie cunoscută empiric prin cercetare sociologică.

      Nimeni practic nu este interesat de o optimizare reală a binelui public în funcție de ce vor cetățenii pentru că nu există decidenții care să poată ieși din modul lor de a gândi ce e valoros.

      Dacă e cineva totuși interesat nu poate avea cunoașterea empirică despre cele de mai sus: cum sunt distribuite în societate la diferite scări. Costurile sunt enorme, iar metodologiile de cercetare nu sunt general acceptate.

      Se pot aplica cele de mai sus la chestiunea referendumului.

    • După cum poate constata oricine se uită din perspectiva cunoașterii disponibile în științele sociale și în discipline filosofice este teoretic și practic imposibil de găsit soluții optimizate (însuși conceptul de optim e discutabil) pentru politici publice în societăți pluraliste, deschise.

      În acest context decisive pentru funcționalitatea societății sunt internalizarea de către persoane a unor valori de felul următor:
      – rezonabil
      – dsicernământ
      – toleranță

      Toate renunță la pretenții de maximizare a ceva, ca fiind lipsite de discernământ, nerezonabile și cu consecințe intolerante față de alte feluri de trăi.

      Îmi asum toate aceste valori pe linia Isaiah Berlin și patristică.

      Mă delimitez de ideologii maximaliste de tip neo-liberal, neo-marxist progresist sau creștin holist naționalist. Ele distrug sau batjocoresc persoane în numele unor maximizări utopice.

      Mă interesează politica rezonabilă, echilibrată, făcută cu discernământ, pentru că îmi pasă de persoane, și cred că poate crește așa ceva la noi pe filonul creștin-democrat și pe cel liberal-conservator (în tradiția Burke-Hayek).

    • În sistemele complexe poți să susții ceva fără susții efectul acelui ceva, și invers. Cauza și efectul sunt în relații de feed-back și nu acționează univariat, mai intervin mulți alți factori.

      Dacă o specie produce daune în efectiv populațional mare nu însemnă că trebuie să dispară cu totul, la efective mici poate să fie benefică. E dezirabil și un efectiv mare dacă alți factor de context sunt îndepliniți, sau nu e dezirabil să aibă nici un efectiv mai mic în alte contexte.

      Tehnic vorbind interesează nu dispariția unei variabile sau a alteia din structura sistemului, ci mărimea valorii variabilei. Managementul în astfel de sisteme este unul adaptativ.

      În relația dintre religii și efectele lor instituționale se poate gândi în același mod.

      Gândirea pe piața publică a ideilor tinde să fie univariată pe lanț cauzal mecanicist. Este inadecvată înțelegerii proceselor sociale și ecologice.

      • Interesantă și binevenită precizare, dle Iordache.
        Găsesc o oarecare similitudine cu adevărul conținut în afirmația ca otrava constă nu în substanță, ci în excesul acesteia. Prin reflexie și hrana, inclusiv cea spirituală, ar putea fi definită ca fiind echilibrul optim între diferite ingrediente. Eliminarea completă chiar și numai al unuia dintre ele ar putea determina excesul altuia, cu probabile implicații negative.
        Devine limpede de ce ar trebui să mizăm, precum dumneavoastră, pe doctrine coerente, stabile și testate, precum ultimele enumerate în intervenția dumneavoastră precedentă.
        Mulțumesc pentru elocinta și răbdarea explicatiei!

  2. Iubirea nu e în primul rând afecţiune şi sentiment, ci act de voinţă şi respect pentru adevăr. Îl iubeşti pe apropele şi cu adevărul şi cu spritul critic. (Faptele de milă sufletească sunt: a sfătui pe cei ce sunt în îndoială; a învăţa pe cei neştiutori; a dojeni pe cei păcătoşi; a mângâia pe cei mâhniţi; a ierta celor ce ne-au supărat; a suferi cu răbdare nedreptatea; a ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii şi pentru cei morţi.) Nu cred că marxiştii culturali vor accepta vreodată critica, oricât de iubitoare şi înţelegătoare ar fi, dar, măcar în ceasul al 13lea, cineva ar trebui să spună clar oamenilor ce este marxismul cultural, cum funcţioneaza minorităţile bolşevice, ce ţintesc, de ce limbaj se folosesc, cine a inventat toate astea şi cine le propagă acum.
    Sunt de acord că arghirofilii şi certăreţii nu pot să dea lecţii de creştinism.

  3. Foarte frumos text, felicitari. Are implicatii multiple cred, mai ales ca observatiile facute de dvs. au sens nu numai in contextul referendumului, este o problema mai veche a Bisericii de pretutindeni si inca una mai acuta a celei de la noi.
    Ce poate fi mai crestinesc decat „sa nu ridici piatra” ? Sa nu inciti la ura impotriva unei minoritati care, hai sa spunem lucrurilor pe nume, in afara de acele Pride Parade la care nu participa toti, nu deranjeaza pe nimeni cu nimic. Ce capcana am evitat ! Sunt convins ca aici nu e nimic maret, fiindca absenteismul la vot s-a datorat unei doze de miserupism si egoism, de genul ( nu ma afecteaza pe mine direct, nu imi iese nimic la faza asta, nu misc un deget ). Vom vedea la urmatoarele alegeri, sper sa ma insel.

    Dar eu cred ca asa se pun bazele unei societati civilizate: primul pas e sa nu te mai lasi atras in vanatoare de vrajitoare si sa nu participi cu bucurie la executii publice doar pentru ca mai marii vor sa se lepede de niste personaje incomode. De aici mai e mult inainte, fiindca a fi civilizat inseamna sa ai empatie pana la urma iar asta se cultiva in multe generatii, inclusiv de Biserica.

    • @Gigel – aveți aici un exemplu elocvent de comportament al acelei minorități care ”nu deranjeaza pe nimeni cu nimic”, activistul homosexual Gareth Lee a târât prin tribunalele britanice un cuplu creștin de cofetari din Belfast care n-au vrut să-i facă după mofturile lui tortul cu care să sărbătorească ”ziua împotriva homofobiei”

      https://uk.news.yahoo.com/christian-bakers-win-supreme-court-ruling-discriminated-support-gay-marriage-cake-091910770.html?.tsrc=bell-brknews

      Abia la Curtea Supremă, un complet de 5 judecători l-a trimis la plimbare cu prostiile lui, hotărând că n-a fost niciun fel de discriminare. Dar până la Curtera Supremă, instanțele inferioare au dat câștig de cauză activistului gay. Exact la fel o să se întâmple și în România în câțiva ani cu minoritatea care ”nu deranjeaza pe nimeni cu nimic”.

    • „Sa nu ridici piatra” – expresie atat de folosita de oameni care fie au doar cunostinte folclorice despre Biblie, fie distorsioneaza cu buna stiinta episodul.

      Cine a ridicat piatra? Erau homosexualii pedepsiti si omorati cu pietre daca era validat referendumul? Era incitare la ura? Executie publica? Esti chiar dement?
      Astea sunt metodele ateilor progresisti. Orice nu le convine, orice le incetineste agenda, e „ura”, e „crima”, e „nenorocire”.

      „Vanatoare de vrajitoare”? Adica exact ce fac militantii LGBT#!@(Y%* cand primesc drepturi nelegitime si putere? Vaneaza pe oricine are o parere diferita e ei.

      Casatoria a fost intotdeauna intre persoane de sex opus si e numai normal si logic sa fie asa. Ce treaba au homosexualii cu ceva ce nu e si n-a fost niciodata al lor?

      Empatia nu presupune ca trebuie sa pui imparat pe schizofrenul care se crede Napoleon sau Cezar.
      Empatia este fata de persoana, nu fara de comportament, oricum ar fi el.
      Exista o diferenta fundamentala intre empatie si ingaduinta tampa.

  4. Un erudit crestin practicant, scriitor si academician francez, Bossuet (1627 – 1704), spunea cu trista ironie :
    „D.zeu rade de cei care se plang de efectele actiunilor produse de cauze pe care le agreeaza”, si cred ca se pot invata multe din aceste cateva cuvinte…Cu conditia, sine qua non, sa intelegi ca ai gresit, si sa cauti solutii de indreptare, nu justificari!

    Este deci un moment crucial (…) ptr BOR, as zice cel mai important din perioada post-decembrista, pentru ca rezultatul referendumului reprezinta un esec, or e stiut ca omul invata EXCLUSIV din greselile comise, atunci cand are sansa ca ele sa se transforme in esecuri!
    Or, ultimul lucru de facut era cel pe care au ales sa-l faca in primul rand : o comunicare plina de ambiguitati si fara nicio urma de asumare a vreunei responsabilitati.
    Sa speram ca a fost o nefericita reactie de aparare a unor egouri care s-au simtit ranite, si ca va urma ceea ce e necesar, in opinia mea, o profunda introspectie, in paralel cu o comunicare mai…inspirata.
    Mi se pare inadmisibil ca intelectuali publici respectati, profesori de religie in scoli sau preoti, sa sustina acum ca cei 3.7 milioane sunt adevarati crestini ortodocsi, si restul ori depravati, ori pagani, in orice caz, dusmani!
    BOR nu ar trebui sa mai cautioneze, ca in cazul asocierii cu CpF, interpretarile extreme si separatiste ale mesajului cristic ,romanii nu sunt americani si nici brazilieni!, asa cum nu ar trebui nici sa „dea vina” pe politicieni care, de fapt, nu s-au dezmintit cu nimic, inseland, pentru ca asta fac mereu…E chiar de neinteles ca cineva mai e surpins de versatilitatea lor!
    Mi se pare ca este momentul ideal, pentru BOR, sa faca o revizuire completa a actiunilor concrete desfasurate sub autoritatea ei : continutul manualelor scolare, calitatea profesorilor, predicile preotilor, comunicarea responsabililor, relatiile cu politica, etc.
    …last but not least, as afisa la sediul patriarhiei un mesaj cu care, poate ca, chiar si Isus ar fi de acord :
    „forta comunitatii se masoara dupa bunastarea celor mai vulnerabili dintre membrii sai”.

    • Frumos spus. O singura remarca – BOR trebuie sa se uite si in ograda proprie. Fariseismul si minciuna au atins cote inimaginabile in sanul preotimii BOR. Ori aici e marea problema pe care credinciosul o resimte. Omul nu e orb si nici prost. Vede ce se intampla si intelege ce se intampla.

      E greu de pastrat autoritatea si respectul credinciosilor in dumnezeu cand tu insuti ca preot bagi mana in borcanul cu miere si vorbind pe nas strigi in gura mare ca cel care ii atrage atentia ca nu face bine e ne-credincios (dai in mine dai in biserici si catedrale).

      Nimic nou sub soare, in 1517 Martin Luther a protestat impotriva ceea ce devenise decadenta bisericii catolice. Sa vedem daca BOR se va curata, dar ma indoiesc. Cu un patriarh pentru care cuvantul mandrie (slava de sine = pacat capital) nu inseamna nimic (vezi chipul Patriarhului Daniel este încrustat pe toate cele şase clopote ale catedralei mantuirii neamului in valoare totala de 550.000 de euro), sanse ZERO.

    • De acord.
      Mai puţin (de fapt, deloc!) cu afirmaţia, întărită cu MAJUSCULE, că oamenii nu învaţă decât din greşeli. Filozofic, dar şi logic.
      Mai gândiţi-vă! Invăţ iubirea prin iubire, învăţ frumosul, hm, pe mai multe căi. Obţin rezultate, în sport sau fac o muncă manuală mai bine, prin repetiţie, învăţ fizica meditând la fenomene naturale etc..
      Aş spune că omul e dresat prin greşelile comise!

  5. „Sa nu te asociezi cu diavolul nici cand iti spune sa semnati impreuna o hartie pe care scrie ca Dumnezeu exista”.

    „Drumul spre iad e pavat cu intentii bune”

    Cunosc multi amici credinciosi si sinceri care iau in serios „fa-te frate cu dracul pana treci puntea”.

    Atat de serios ca au impresia ca daca accepta fariseismul si negustoreala BOR-ului, ei de fapt fac un bine spiritual natiunii romane. Nu inteleg povestea biblica in care IIsus a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat.

    Nu inteleg ca in bilie scrie „sa nu minti, sa nu furi”. Minciuna nu poate fi un motiv sub nici o forma. Dar sunt prea „orbi” sa vada (nici pilda omului orb din nastere nu o inteleg – iau totul in mod literar, fara sa inteleaga semnificatia „orbirii”).

    • @un ateu – orice persoană care a citit în viața ei mai mult de două cărți ar trebui să fie capabilă să înțeleagă că pe ansamblul societății, o autoritate coruptă e mai bună decât niciun fel de autoritate. România lui Dragnea e mai bună decât Somalia lui Farmajo, iar structura ierarhică a BOR, oricât de coruptă ar fi, e mai bună decât independența mullahilor șiiți, care pot emana decrete oricând li se năzare.

      Atât timp cât vă declarați ateu, în ce calitate stabiliți pașii de urmat pentru BOR? Nu e ăsta un mod de a plânge la mormânt străin? Asta trebuie să facă BOR, să se conformeze cerințelor adversarilor ei?

      • @Harald – mmmmnu! Daca biznisul firmei e indrumarea morala, jumatatile de masura nu sunt tolerabile. Si ce-aveti domnule cu poporul frate somalez? Vive la Somalie!

  6. Din păcate Biserica s-a îndepărtat atât de mult de învățăturile intemeietorului său încât, fără să realizeze, a devenit cam același tip de instituție religioasă pe care Isus a încercat să o schimbe: aceiași conducători avizi de putere, ascultare și poziție socială, aceleași principii ”păstrătoare de tradiții și valori” rigide, aceiași mireni gata să dea cu piatra asupra oricui nu corespunde modelului tradițional. Sunt aproape sigur că dacă am lua Biserica de astăzi (prelați, reguli/principii, mireni) și i-am duce în vremea lui Hristos, ar striga cu aceeași ură” răstigiți-l” și s-ar bucura că au scăpat de cineva care a venit să le schimbe lumea.

    • Si ce legatura are asta cu intrebarea de la Referendum? Nici una. N-a fost referendumul „Bisericii”.
      Daca votezi pentru pastrarea nealterata a unei definitii normale si biologic, si logic, si religios, „dai cu piatra”? Compari schimbarea definitiei casatoriei, cu schimbarea pe care vroia sa o faca Hristos?

      Sunt aproape sigur ca daca te-am lua si te-am duce in vremea lui Hristos, l-ai batjocori si l-ai numi „bigot”, „inapoiat”, „cu valori rigide”, „gata sa dea cu piatra asupra oricul nu corespunde modelului traditional” si alte asementea imbecilitati, pentru ca doar a spus:
      „Oare n-ati citit ca Ziditorul, de la inceput i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca si a zis: „De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa, si cei doi vor fi un singur trup”? Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.”

      Asta e definitia casatoriei.
      In Suedia, un profesor universitar de neurostiinte a fost anchetat pentru ca a spus studentilor ca intre barbati si femei exista diferente biologice. In alte parti esti amendat daca te adresezi unui barbat care se crede femeie cu „domnule”. Catre asta ne indreptam. In timp ce propagandistii si victimele lor spalate la creier tot incearca sa ne convinga ca o sa fie bine si ca asta e „iubirea” si „toleranta”.

      • Dacă nu a fost referendumul Bisericii, al cui a fost? Să nu-mi ziceți că al Coaliției pentru Familie care nu are nimic de-a face cu Biserica. Ne place nouă românilor să ne mințim singuri. Si citatele astea din Biblie mă omoară…metoda neoprotestanților, citate cu grămadă, să-i convingem pe proști. Ce-ați fi vrut să zică acum 2000 de ani Isus despre homosexuali? A spus exact ceea ce trebuia să spună pentru a fi înțeles și acceptat de oamenii de acum 2000 de ani la nivelul cunoștințelor pe care le aveau despre om și natură. Doar a luat apărarea unei prostituate și a creat controverse chiar și între discipolii săi. Credeți că dacă ar fi spus că homosexualitatea este lăsată de la Dumnezeu l-ar mai fi urmat vreun discipol? Suntem în anul 2018 și cunoștințele despre natura umană ne ajută să înțelegem că homosexualitatea nu este un act de voință, este o afecțiune, chiar dacă nici lor nu le place să recunoască asta. Până acum vreo 20 de ani era trecută în DSM ca un comportament sexual deviant. Faptul că a fost scos din DSM nu înseamnă că nu mai este o afecțiune, de orice natură o fi ea, genetică, hormonală, biochimică (în scurt timp se va afla și asta). Prin urmare este o afecțiune lăsată de Creator, ca toate celelalte. Acum știm asta. Ceea ce nu înțeleg este de ce Biserica vede homosexualitatea ca marele ei dușman. Spuneți sincer, câți homosexuali cunoașteți și câți dintre ei v-au deranjat atât de mult încât să merite zeci de milioane de euro să luptați și să-i infierați ca pe cei mai mari criminali. Cred că un violator produce mult mai multă suferință decât un homosexual și pentru asta nu am văzut biserica să propună un referendum pentru castrarea biochimică a violatorilor sau interzicerea de a sta în preajma femeilor. De asemenea cred că hoția este mult mai dăunătoare pentru toată comunitatea și nu văd Biserica să propună un referendum pentru interzicerea hoților în funcții publice. Mai vreți exemple de rele mult mai mari decât homosexualitatea, rele prevăzute în decalog, cu care Biserica poate conviețui liniștită. Nu mă așteptam ca Biserica să-i binecuvinteze dar nici să-i infiereze ca pe cel mai mare pericol pentru rasa umană. Asta i-a deranjat pe oameni, discursul urii și al neacceptării. Ce făceau evreii acum 2000 de ani? Le omorau pe prostituate cu pietre. Ce fac mai marii Bisericii astăzi? Încearcă să limiteze libertățile unor semeni a căror singură vină este că suferă de o afecțiune lăsată de D-zeu. Asta este iubirea și acceptarea aproapelui din învățătura lui Isus?!

  7. E unul Harald pe aici pe Contributors care vede conspiratii oriunde. le intoarce si le scoate din context, pune vorbe proprii in gura altuia, nu vede decat doua optiuni radical si opuse la orice problema inchipuita sau nu.

    Afirma ceva si pe urma zice cu nonsalanta, cand am zis eu asa ceva :-)

    Nea Harald, nu prea ai ce face cu timpul? ca la o dezbatere serioasa nu prea te bagi, esti un simplu Gica-contra cu un sens super inflat de ego. Cum le zici matale asa e bine, restul nu stie nimi.

  8. Ateu sau credincios, un lucru e clar – BOR-ul a transformat casa Domnului intr-o negustorie unde mai nou se indica pe cine sa votezi. Diavolul colcaie acolo unde Adevarul ar trebui sa fie sfanta. E timpul sa isi vada propria goliciune morala.

    • Ateii nu au nici o baza morala obiectiva care sa le justifice si sa le valideze critica. Deci critica lor e egala cu zero.
      Subiectul discutiei nu e BOR. Iar BOR e o institutie, nu „crestinismul”. Sa critici principiile crestine pentru ca….BOR e cum e, e o dovada de infantilism intelectual si rea vointa.

      • George gresesti ! Asa numitele principii ale crestinismului sunt principii morale ale umanitatii ! Nu au nici o legatura cu religia si cu atat mai putin cu religia crestina (care de fapt este o simpla religie printre multe altele foste, prezente si probabil viitoare).

        A raporta adevarul numai la credinta intr-o asa zisa divinitate e complet gresit. A nu fura e un adevar pur si simplu, fara nimic divin in el. Ateii au tot dreptul sa judece aceste Adevaruri Umane pe care religiosi le-au furat zicand ca sunt ale lor.

        Adevarurile acestea sunt umane si se regaseau in filozofia si morla romana si greaca inca inainte de aparitia crstinismului.

        Vorbind despre asa zisa divinitate crestina – nici macar nu e dovedida existenta sa, e asa hai sa credem ca e unul acolo sus care ne iubeste atat de mult ca daca indraznim sa spunem ca nu exista ne arde in foc pentru eternitatea – nu iti suna ilogic?

        Iar BOR-ul trebuie critic de oricine. Sunt niste farisei care una zic si alta fac. Negustori de indulgente care profita (si amplifica pentru propriul buzunar) temerile oamnilor simplii. Poti sa crezi daca chiar vrei, insa nu obliga pe altul sa creada si nu ii inchide gura cu „nu ai nici un drept”.

        Am toate drepturile consfintite (sic !) in Declaratia Universala a Drepturilor Omului !

        • Ba nu gresesc deloc. Tu nu gandesti. Lozincile nu pot fi argumente. Ca spui tu ca e gresit, e egal cu ZERO.
          Crestinismul nu a „aparut”, a existat de cand lumea. Cand evreii au deraiat de la religia initiala, a venit Isus Cristos, a corectat ce era gresit, a aratat cum trebuie traita cu adevarat religia adevarata si a readus-o pe calea initiala. Nu a inventat ceva nou. Cei care l-au urmat pe Cristos nu s-au numit ei crestini, ci altii i-au numit asa.

          De unde au aparut aceste „principii morale ale umanitatii”? Si de ce ar trebui sa ma doara in cot de ele? Pe multi nu ii doare, e plina lumea de criminali.

          De ce ar trebui sa ma intereseze ce au inventat niste fiinte aparute ca urmare a unui accident, intr-o lume aparuta tot accidental, fara sens sau scop? Ca tu asta crezi. Ce valoare au astfel de „principii”? ZERO. Ca iti pasa de aceste principii, sau ca nu-ti pasa, tot aia e. Mai devreme sau mai tarziu mori si asta-i tot. Deci intr-un sistem de gandire ateu, nu exista vreo justificare pentru astfel de principii. Poti doar sa spui „pentru ca asa vreau eu”. Dar si altul poate sa spuna, cu aceeasi legitimitate „eu nu vreau asa, eu vreau sa te omor, sa te mananc si sa iti iau nevasta si bunurile. Pentru ca pot.”

          Inca odata, pentru ca vad ca pricepi greu: SUBIECTUL REFERENDUMULUI NU E BOR. Nu ma intereseaza ce face BOR. E alt subiect. BOR nu e „crestinsmul”, e o institutie. Nu obliga BOR pe nimeni sa mearga la biserica. Critica-i cat vrei, nu ma intereseaza. Dar mai uita-te si in oglinda, din cand in cand.

          „e unul acolo sus care ne iubeste atat de mult ca daca indraznim sa spunem ca nu exista ne arde in foc pentru eternitatea – nu iti suna ilogic?”

          Filozofia e ceva ce evident te depaseste, dar totusi te intreb: de ce trebuie sa fie „logic”? Cine ti-a zis asta? Si mai ales, de ce crezi ca trebuie sa fie dupa logica ta, bazata pe nimic? Si pe asta cu „daca indraznim sa spunem ca nu exista ne arde in foc”, de unde ai scos-o? Din putzul gandirii atee? „Iubirea” e numai daca esti lasat sa faci absolut orice?

          Crezi ca ai „drepturi” pentru ca asa au scris unii pe o foaie. Foarte tare argumentatie. Drepturile tale sunt doar o iluzie, o credinta a ta, fara nici o baza. Oare de ce s-a dezvoltat ateismul intr-o societate crestina? Pentru ca e foarte convenabil sa te razvratesti si sa vii cu tot felul de nazbatii intr-o societate care nu a fost creata pe baze atee, in care ai drepturi, iar crima, furtul etc sunt pedepsite. E ca intr-un banc: „cum as putea sa fac si eu o afacere mica? Pai, simplu: iei o afacere mare, si o faci mica!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro