Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Despre idei și reguli ”mici” sau ”mari”, poduri suspendate și alei desfundate

Florin Bondar august 23, 2018 Opinie, Societate/Life
4 comentarii 1,912 Vizualizari

Oricine are un parc de care își aduce aminte, o poiană, o stradă sau un loc pe care să-l fi considerat la un moment dat greu de crezut ca schimbându-se vreodată. De foarte curând, am trecut și eu prin noul parc Drumul Taberei. Desigur, acest lucru nu reprezintă în sine mare lucru, chiar dacă atunci când am trecut pe acolo am fost frapat de cât de mult s-a schimbat. Configurația aleilor este alta. Sere noi (nefuncționale, încă), locuri de petrecut timpul pentru cei în vârstă (multe), bolovani ornamentali (mulți) pe malul lacului, alei cumva pietruite și, peste toate, falnic, măreț, neobișnuit de mare, se desfășoară un pod suspendat (unul) care servește cel mai posibil plimbărilor și traversării lacului.

Pentru cei care nu știu, un pod suspendat a fost mereu o soluție practică necesară, dar mai puțin obișnuită, potrivită pentru cazurile în care condițiile geografice, contextul economic sau alte considerente de acest gen impun o variantă mai ieftină, dar de mai mare efect, de conectare a două maluri. S-ar putea spune că, într-un parc, un pod suspendat asigură efectul vizual de esplanadă. Priveliștea largă, orizontul generos contrastează cu parcul simplu și limitat pe care îl știam eu. „Ce frumos!”, mi-am spus. Iată, putem privi orizontul de sus, din mijlocul parcului, la înălțime. Un motiv de laudă fără îndoială, dincolo de starea aleilor, de micile amănunte care chinuiau ochiul, el era mare, cu priveliște și aproape complex prin realizare. Mândria și probabil emblema noului parc! Ce dacă aleile erau dezafectate iar materialele din care erau făcute s-au deteriorat de la utilizare în foarte scurt timp, ce dacă băncile sunt rupte, ce dacă serele sunt nefuncționale, parcul are pod suspendat.

Am constatat că, la fel ca această discrepanță, ideile ”mari”, atotcuprinzătoare, maiestuoase și de ”efect” sunt mult mai importante decât ideile ”mici”, ușor de ignorat și de ”la firul ierbii” dar de care ne lovim în fiecare zi. Nu mi-a fost greu să constat că aceste idei ”mari” pot fi ușor asociate cu o sumedenie de acțiuni, de aspirații, de moduri de gândire, de planuri sau de atitudini care depășesc amărâtul de pod de la care pornisem.

De la aceste idei ”mari” se formează și reguli pe măsură. De exemplu, Casa Poporului poate exprima ideea ”mare”, atotcuprinzătoare, de unitate centrală națională, întru comunism. Iar regulile care urmează vor fi pe măsură: resurse alocate preponderent, proiecte mici intrate în umbră, toate energiile îndreptate fără excepție către realizarea ideii ”mari” de Casă a Poporului; Biserica Mântuirii Domnului – altă idee ”mare”, o construcție maiestuoasă care poate desemna printre altele triumful credinței asupra statului păgân, împlinirea virtuții comune și izbăvirea generală de vreun ”păcat” național. Iar regulile, pe măsură: resurse alocate preponderent, proiecte mai puțin importante cad în umbră etc. Nu mai contează că imediat alături străzile sunt murdare și pline de gropi. Ideea ”mare”, indiferent de natura ei, încălzește, ghidează, face suferința mai suportabilă. Ce idei pot fi mai importante decât asta? Cu siguranță nu regulile ”mici” după care sunt reparate niște amărâte de străzi dosnice neasfaltate, niște alei desfundate, sau niște sere dezafectate. Realizarea ideii ”mari” le întrece pe toate. Dacă planificarea însoțește aceste idei, cu atât mai bine. Vom ști mai bine atunci ce trebuie făcut. Vom atinge mai sigur mântuirea prin realizarea ideii ”mari”, maiestuoase, care ține de cald.

Nu mult mi-a trebuit până m-am încumetat să încerc să văd cât de departe ideile ”mari” se suprapun până la înlocuire cu cele ”mici”. Astfel, m-am întrebat: Cum este posibil ca după atâta vreme să nu existe autostrăzi sau măcar drumuri asfaltate? Cum este posibil ca după atâta vreme să fim statistic cei mai săraci (cu unele nuanțe de nebăgat de seamă), chiar dacă se vede cu ochiul liber că suntem mult mai avuți decât mulți care și-au găsit bunăstarea chiar și în lipsa resurselor? Cum este posibil ca după atâta vreme să nu fie gata canalizarea țării sau asfaltarea? Adică, de ce în aproape toate statisticile ocupăm constant ultimele locuri în Europa? Ce ne face să ocupăm aceste locuri, când este evident că acest lucru nu ne convine?

Explicațiile pot fi dintre cele mai diverse: Sechelele interminabile ale comunismului – lenea generalizată, anomie, lipsa regulilor și a respectării lor; postcomunism sălbatic – ravagiile neoliberalismul, lipsa regulilor și respectării lor; tranziția și aderarea agresivă – sărăcie generalizată, lipsa regulilor și a respectării lor; post-tranziție și rezistența la aderare – discrepanțe sociale atenuate, lipsa regulilor și a respectării lor.

În toate cazurile, indiferent de referențialul de explicații, apare o sub-condiție care pare că se repetă: lipsa regulilor/lipsa respectării regulilor. Este firesc să ne întrebăm despre ce fel de reguli e vorba? Nu este vorba, desigur, de regulile ”mari”, cum ar fi regulile constituționale, nici de legile ordinare, cum ar spune un jurist, sau de cele și mai mici, cum ar fi ordonanțele sau metodologiile, ci abia despre cele de ”la urmă”, cele care fac ca părerile unuia sau altuia să devină practică, prin puterea de decizie care le însoțește. Despre aceste reguli ”mici” se poate spune că ne sunt impuse sau ni le impunem singuri, zi de zi. Sunt cele care produc, de fapt, rezultate și care țin de un așa-numit bun simț, anterior formării oricăror reguli sau idei ”mari”. Aceste reguli nu sunt formate de un curent sau de o ideologie politice, nici nu sunt ”date” de vreo conducere politică luminată, ci ele sunt atât de simple încât, fără să vrem, fiecare dintre noi le trece cu vederea în economia acțiunilor noastre. Pentru mulți dintre noi aceste reguli sunt atât de mici, încât poate nici nu merită un material scris, darmite un timp de gândire. O astfel de regulă ”mică” pare a fi aceea că preferăm, de exemplu, să călcăm pe un caldarâm solid și rezistent, mai degrabă decât să ne lăfăim în priveliștea covârșitoare a ceea ce pot face regulile sau ideile ”mari”, cum ar fi case ale poporului, biserici ale mântuirii neamului sau poduri suspendate în parcuri. Aceste idei ”mici”, sau practice cum le-ar numi unii, ne fac deopotrivă să preferăm să avem canalizare, mai degrabă decât a nu avea niciuna, dar și să preferăm foarte tare să avem străzi circulabile sau lucruri elementare, precum umbră în parcuri, decât lucruri mari, covârșitoare, dătătoare de priveliști și melancolie.

Cu toate acestea, indiferent de natura, amploarea sau măreția regulilor și ideilor ”mari”, regulile ”mici” sunt, de fapt, cele care contribuie cel mai mult la configurația unui parc, de exemplu. Tot ele stau în spatele ideilor unora despre ce cred ceilalți despre amploarea construcțiilor publice, relaxare, sensul locașurilor de cult sau, de ce nu, siguranța la adunările publice. Aceste reguli ”mici” sunt, de fapt, cele care implementează în realitate un pod suspendat deasupra parcului plin de alei neasfaltate, o casă a poporului care tronează deasupra unui oraș care pare a-și fi pierdut identitatea sau o biserică a mântuirii neamului care pare a pretinde că induce automat virtutea publică într-un oraș atât de divers și cosmopolit, încât ideea de păcat nici măcar nu mai are sens. Tot aceste reguli ”mici” sunt cele care permit atribuirea unui contract de renovare sau construcție unei anumite firme, la fel cum tot ele sunt cele care decid dacă rezultatul este pe măsura așteptărilor, de vreme ce tot prin ele sunt definite discreționar aceste așteptări. Nu se știe exact și nici nu mai contează dacă oamenii care trec prin parc sunt majoritatea de acord sau nu cu faptul că un pod suspendat este mai important decât aleile nefuncționale. Nici măcar nu se știe exact dacă ideile ”mici” sunt mai mult sau mai puțin importante decât ideile ”mari”. Dintre toate, pare că cel mai mult contează respectarea însăși a unor reguli, indiferent de amploarea, natura sau sensul lor. Respectarea regulilor devine astfel măsura performanței și, mai ales, a succesului.

O posibilă schimbare ar putea viza așadar acest nivel al ideilor și regulilor ”mici”, respectiv alegerilor sau preferințelor, și mai puțin cel care se referă la ideile sau regulile ”mari”. Acestea din urmă pot fi de cele mai multe ori luate de pe ”raft” sau concepute doct, dar inevitabil părtinitor, în birourile elitelor. Ceea ce contează sunt, de fapt, aceste reguli și idei ”mici”, cele care stau în spatele nu numai a realizării regulilor ”mari”, dar cele care asigură garanția îndeplinirii lor prin contribuția insignificantă a fiecăruia dintre noi. Importanța acestor idei ”mici” este dată în această stare de schimbare de faptul că, deși pot fi discutabile, ele rămân totuși importante prin ceea ce ajung să producă și care pare a fi principala noastră sursă de disconfort: trotuare sparte, infrastructură lamentabilă, servicii publice cu mult sub standarde etc.

Acesta este și motivul pentru care cei care fac, aplică, implementează și evaluează regulile ”mari” susțin că, indiferent de rezultat, important este că regulile au fost, de fapt, respectate. De aceea orice funcționar sau ”reprezentant al interesului public” este absolvit moral de orice vină. Este mai puțin important dacă podul suspendat a fost sau nu realizat cum trebuie, dacă el este cu adevărat util sau dacă el răspunde preferințelor majorității celor care traversează sau petrec timp în parcul menționat, ceea ce contează este că orice fel de acțiune care a contribuit la realizarea podului este ”conformă” regulilor, indiferent de ele. De cele mai multe ori, calitatea rezultatului aplicării regulii ”mici” dispare, fiindu-i luat locul de amploarea și măreția ideilor și regulilor ”mari”. Probabil din această cauză discuției despre aceste reguli ”mici” i-a fost luat locul de discuția despre ideile/regulile ”mari”, singurele suficient de consistente și de maiestuoase încât să merite un efort de gândire sau chiar o abordare ”ideologică”.

Singura șansă de schimbare reală este, în aceste condiții, de a începe cu regulile ”mici”: cum se alege asfaltul, cum se concepe, cum se lucrează, cum se verifică, cum se recepționează, cum, mai ”sus”, se legiuiește, cum se guvernează, cum mai departe administrația este influențată de politic, cum ”politicul” central este influențat de ”politicul” local și așa mai departe. Toate acestea nu reprezintă, de fapt, teme sau justificări doar pentru modificarea

regulilor ”mari”, ci oportunități de a începe pornind de la modul de formare a regulilor ”mici”. O posibilă analiză a unor reguli ”mici” ne poate arăta cum acționează de fapt cei implicați, cum aleg, cum decid și, mai ales, de ce decid. Rezultatele acestui gen de analiză nici nu pot apărea într-o strategie sau într-o soluție universală, într-o idee sau regulă ”mari”, dar sigur afectează însăși sustenabilitatea acestora. Nu soluțiile concepute în laboratoare elitiste, convenabile și probabil deopotrivă de limitate, contează pentru această sustenabilitate, nici cele care ni se oferă extern pe tavă, ci începutul onest în această analiză sau observație atentă a efectelor acestor reguli ”mici”. Acestea sunt singurele care pot educa și dezvolta în același timp, oferind mai târziu drumul către ideile și regulile ”mari”. Deși mărețe și covârșitoare, regulile ”mari” impuse fără o astfel de analiză par a fi sfârșit de cele mai multe ori în sânge – chestiunea țărănească, chestiunea unificării naționale, chestiunea naționalismului interbelic, chestiunea comunismului naționalist, chestiunea neo-liberalismului post comunist au apelat mai întâi la idei ”mari”, cu intenția declarată de a rezolva ceea ce apărea ca ineficiență a ideilor și regulilor ”mici”. Sustenabilitatea pare a fi însă rezolvată prin exact apelul la rezultatele unei analize a impactului acestor reguli ”mici”, în detrimentul perpetuării arbitrare a unei abordări care începe cu formularea atât de importantă a regulilor ”mari”.

Oricât de surprinzător ar părea, se poate afirma că avem istoric oportunitatea de a ne concentra pentru prima dată pe aceste idei și reguli ”mici”. Oportunitatea este dată de ceea ce noi credem că este, de exemplu, influența ideii ”mari” de Uniune Europeană. Aceasta nu îndeamnă însă prin instituțiile ei la o revoluție abruptă și o modificare a regulilor și ideilor ”mici” prin schimbarea bruscă și exclusivă a regulilor și ideilor ”mari”, ci la crearea condițiilor pentru modificări mărunte și constante care împreună să conducă, de fapt, la idei și reguli ”mari”, sustenabile, consistente, atent concepute și bazate, dacă nu pe propria experiență, măcar pe date reale și oneste despre experiența altora. Dacă o idee și regulă ”mari” probabil au condus la o alianță cu UE, schimbarea reală trebuie să vizeze schimbarea acestor idei ”mici” care produc reguli ”mici” care să fie suficient de sustenabile pe termen lung, încât să devină mai ușor reguli și idei ”mari”, poate chiar ”vandabile” prin consistență la nivel european sau aiurea. Cu alte cuvinte, schimbarea înseamnă ca bordurile sparte, aleile desfundate să fie considerate pentru prima dată rezultatul inițierii, implementării și evaluării autentice a unor idei și reguli ”mici”, dar a căror formare a fost ignorată până acum constant prin atenția sau adoptarea necritică, disproporționată, dar convenabilă de care s-au bucurat ideile și regulile ”mari”, cum e cea a podului suspendat.

În același registru pot fi abordate și probleme aparent complexe, dar similare cu cea a podului suspendat și a aleilor desfundate: ”reforma administrației publice”, „depolitizarea”, ”planificarea strategică”, ”bugetarea responsabilă” sau ”achizițiile publice”. Acestea pălesc din ce în ce mai mult în fața ineficienței unor soluții care, de fapt, nu au în spate idei sau reguli ”mari”, ci pe cele ”mici”, singurele care fac ca asfaltul să fie cel care este, grija publică pentru interesul celuilalt să fie cea pe care o știm, sau faptul că podurile suspendate continuă să fie construite, fiind preferate aleilor trasate în funcție de alegerea unei majorități receptive și conștiente de propriile drepturi și preferințe, susținută ulterior de instituțiile pe care, de fapt, le plătește.

Respectul pentru reguli este înlocuit pe zi ce trece de interesul pentru performanță, adică pentru caracterul rezultatelor pe care, de fapt, aceste reguli le produc. Aceasta este și cauza pentru care îndeplinirea unilaterală și dogmatică a regulilor devine insuficientă și, mai ales,

inutilă. Formularea lor, ca și, pe nedrept, rezultatele pe care le produc, cad în desuetudine. Este, cu alte cuvinte, inutil doar a formula, a aplica și a verifica un set de reguli, dacă acestea produc în cele din urmă insatisfacție generală față de rezultate. Regula însăși cade în mod periculos în derizoriu pentru că referențialul, cel puțin în cazul unei administrații publice de exemplu, nu este parcurgerea riguroasă, consistentă în sine a unor etape ca cele juridice, ci rezultatul concret pe care acestea l-au produs.

Schimbarea amintită ar trebui să modifice așadar accentul de la respectarea arbitrară a regulii, pe consecința ei practică imediată – rezultatele. Schimbarea propune, în sensul folosit în acest text, o trecere de la ideea și regula ”mari”, la ideea și regula ”mici”, astfel încât să fie mai simplu și mai eficient a formula concluzii cu privire la caracterul unor rezultate practice, decât simpla coerență internă a unor reguli care se dovedesc mereu prost concepute sau chiar inutilizabile.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. Prototipescu Fanel spune:

    ca tot ati adus vorba de construirea unui pod, finalizarea lui este conditionata de nenumarate reguli mici, a caror respectare trebuie temeinic documentata in nenumarate proceduri, formulare si procese verbale justificative; practic, degeaba te-ai numi Saligny si ai garanta cu viata la testul suprem de rezistenta, prioritatea e in favoarea hartogariei regulilor mici, care doar ele pot satisface foamea cronica de justificari, prin aparentele certitudini induse de detalii temeinic cuantificabile, cu autoritate de repere concrete, ferme si incontestabile;
    regulile mari, fiind preponderent principiale, contin doze prea mari de substante abstracte pentru a fi operabile de catre o societate reglata sa functioneze numai dupa ghiduri si ghidulete; un pod peste Dunare sau o autostrada sunt prea abstracte, cum la fel de abstracte sunt principiile de baza ale liberei concurente, care, desi definite la loc de cinste in legea primara, nu au deocamdata autoritatea de a reprezenta repere efective, fiind inca supuse tiraniei inflexibile a regulilor mici din diverse reglementari excesiv detaliate la nivele inferioare; orice regula mare se va denatura cu atat mai mult cu cat va fi detaliata in reguli mai mici, artificial restrictive, in detrimentul oricarei performante si in favoarea contradictiilor absurde.

  2. MIHAI 2 spune:

    Subiectul este mult prea interesant si important
    ca sa il considerati epuizat prin acest unic articol.

    Apoi parabola cu podul MARET , suspendat
    peste alei esuate
    ca si trimiterile la Casa Poporului sau la Catedrală ,
    mijlocesc intr-o anumita masura intelegerea filosofiei pe care o propuneti ,
    dar poate nu indeajuns..

    Ca sa ma fac – desi nu vreau – avocatul Diavolului –
    aveti de dizlocat nedumeririle unui popor deja indelung tranchilizat
    cu ideea ca CEEA CE CE E MARE E SI FRUMOS ,

    Dar si cu realitatea PALPABILA ca primul drum pe care
    un strain il face cand vine in Bucuresti estela Casa Poporului.

    Iar al doilea va deveni – intr-un timp relativ scurt – Catedrala – si , iarasi
    nu din cine stie ce fervoare religioasa , ci din considerente ce tin de
    mediocritatea culturala a turismului de consum.

    Pentru inceput cred ca ar trebui sa reveniti cu niste analize ”sectoriale” insotite
    si de alte exemple mai proaspete.

    Cred de exemplu ca in articolul Dvs gasim ideile care explica de ce
    NIVELUL CORUPTIEI NICI VORBA SA SCADA
    desi rapoartele anuale si transmisiunile cotidiane , televizate din fata DNA ului
    vreme de 15 ani, au ilustrat din plin MARETIA luptei anticoruptie.

    Nu in ultimul rand cred ca va trebui sa reveniti si cu o nuantare – nu chiar tot ce e MARE e si RAU , iar un individ si chiar o – scuzati vorba indrazneata – chiar o NATIUNE – au nevoie pe parcursul lor si de ceva maretie ca sa nu se piarda pe aleile mici si umbroase (pe care musai sa le puna totusi la punct)

  3. Florin Bondar Florin Bondar spune:

    Va multumesc mult pentru aprecieri si pentru sugestii sau critici. Mi-a fost de la bun inceput clar ca e insuficient un articol. Pe alta parte, genul acesta de pozitii nu pot fi sustinute in declaratii seci, de tipul unei liste executive menite sa ia fata prin presupusa pertinenta. Voi incerca sa aprofundez mai mult si sa dau exemplele cuvenite.

  4. PAFI spune:

    Una dintre reguli, de baza, este regula fricii. Frica de lege. “Frica pazeste via”, amintiti-va ca asaltul asupra legii si institutiilor care aplica legea are ca motivatie chiar anularea fricii functionarilor puiblici si sefilor lor de a “semna acte importante pentru tara”. Cand frica lipseste, vine haosul, adica acea epoca in care hotii prospera si omul muncitor emigreaza.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Florin Bondar


Florin Bondar

Florin Bondar, este consultant în domeniul reformei administrației publice, politici publice și schimbare instituțională din 2009. Deține o diplomă de licență în filosofi... Citeste mai departe


E randul tau

Bun, poate ca ar fi util sa sintetizam putin, sa facem abstractie de "floricele", placute la citit d...

de: MirceaM

la "Draci peste tot (II). Sau despre misterioasa aspirație a aghiotantului lui Dragnea la filozofie"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

aprilie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)