Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Despre inutilitatea disperarii generice

Teodor Tita decembrie 23, 2010 Opinie, Societate/Life
7 comentarii 1,724 Vizualizari

Sa sari de la balconul parlamentului aflat in plina sesiune e, in acelasi timp, un act de temeritate si un  act de prostie. Spun temeritate pentru ca nu e putin lucru sa iti iei inima in dinti, stiind ca gestul tau poate fi fatal desi a fost gandit, poate, ca un strigat disperat de ajutor, o cautare a unei maini ferme care sa intervina macar in ultimul moment.

E si un act de prostie pentru ca ranile care te astepta la capatul unei secunde de cadere nu te ajuta nici pe tine, nici pe cei care probabil depind de tine fie si doar cu sufletul daca nu si cu viata.  E inca o data prostie pentru ca nu iti trebuie prea multa minte sa stii ca nu rezolvi mai nimic, in afara de provocare unor emotii de moment si a unui val cinisme  mai tarziu.  E si mai mult prostie daca, fie si pentru o secunda, ti-a trecut prin cap ca vor fi unii care vor incerca sa te imite si ai ignorat gandul asta.

Asta despre gestul propriu-zis. Despre  momentul, locul ales, asistenta si reactii se pot spune multe insa ceea ce ramane este semnul unei incontestabile tensiuni care domneste in societate.  O tensiune care nu are legatura cu instigarile de la tv sau cu cine stie ce discurs idiotic-populist al vreunuia din politicienii zilei. E vorba de abandonarea sperantei pe care cei cativa ani de crestere economica o inventasera si o crescusera cu o rapiditate pe care nimeni nu a prevazut-o. Asa cum nimeni nu a prevazut  prabusirea brusca si dureroasa din ultimii doi ani.

Veti spune ca e greu de probat asa ceva.  Ca  aparatul de masurat nervii societatii nu este inca reglat corect.  Ca un incident izolat nu dovedeste nimic.  Probabil asa e.  Dar uitati-va la curajul banditilor care jefuiesc banci. Uitati-va  la numarul lor.  Ascultati un pic ce va spun cunoscutii si o sa vedeti cum, ca o fantoma insistenta, discutia despre “plecare” revine. Maxilarele sunt iar inclestate.  Viitorul e gri. Entuziasmul piere, increderea dispare.

Vad in comentariile de pe net amintite obsesiv nume ca Iliescu, Basescu, Boc.  Fiecare cu pacatele lui, impartite aproape democratic. Unul si-a vandut trecutul si ne-a amanetat viitorul, altii ne distrug prezentul si mai ucid o data viitorul si tot  asa, intr-un soi de sarabanda a acuzatiilor generice si vagi al caror unic rost este de a marca, in spatiul public, mica bucatica de disperare a fiecaruia.

Despre disperare vorbim, dar mai vorbim si de inadecvare, de furie neputincioasa si inutila.  Ne aplecam prea rar, mult prea rar,  asupra aspectului tehnic al problemelor Romaniei.  De ce e coruptie? Cine da banii, cui si de ce? Ce nu merge in justitie? De ce judecatorii voteaza fosti securisti in fruntea CSM? De ce unii castiga tot si altii nimic? De ce politistii patriei se fac ca nu vad atatea lucruri: de la micul trafic de tigari pana la bataile de strada sau vanzatorii de heroina?   Cum se cheltuiesc banii publici?  De ce un sistem sanitar din ce in ce mai umflat cu fonduri pare tot mai sarac, tot mai debusolat, tot mai vecin cu crima? Si multe, multe alte intrebari de acelasi fel…

Atunci cand vorbim de astfel de subiecte, cautam vinovatii de principii (pe care le dezbatem la nesfarsit) si nu de fapte concrete, evaluabile, bune de pus in vitrina sau de trimis in sala de judecata.  Cand se intampla sa ne ajunga cutitul la os, comitem gesturi dramatice in fata parlamentarilor, pupam mana candidatilor, ne multumim cu drama si castigul mic.

O sa ne mai emotionam vreo doua zile si de gestul angajatului TVR. Apoi il asteptam pe urmatorul, fara sa tragem vreo concluzie.

Problema este undeva si in modul de raportare la autoritate. In “Delirul” lui Marin Preda, un personaj din vremea razboiului se gandea  cate lucruri s-ar schimba daca seful statului, “conducatorul”, ar sti ceea ce se intampla “in teren”.  Situatia pare sa se fi schimbat acum: nu numai ca presupunem ca “ei” stiu totul dar asteptam ca tot “ei” sa rezolve fiecare situatie particulara. Le reprosam “lor” toate mizeriile si nefericirile “noastre”. Depindem de “ei” intr-un mod bolnav si nefiresc. Incapabili de pragmatism sau de autonomie,  asteptam mana divina pe care o uram si o iubim in acelasi timp. Ne refuzam luxul de a avea curaj, pastrandu-l pentru cate un moment dintr-asta in care sfintii de la televizor sunt aproape. Va trebui sa ne obisnuim o data si cu ideea ca traim independent iar pentru fiecare cauza exista un efect, masurabil, previzibil si independent de  ”ei”.

Ce omagiu mai sinistru puteau sa primeasca parlamentarii Romaniei decat  ranile unui disperat?  As putea sa jur ca macar unii dintre ei au simtit fiorul propriei importante.   Si atunci, la ce bun?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. Pareristul spune:

    E practic imposibil de cuantificat, plecand de la gestul lui Adrian SOBARU, cata disperare si cata prostie a continut saltul lui in gol de la balconul Parlamentului.
    Un amestec, poate, de disperare, prostie, bravura si inconstienta. Un gest inutil insa. atat pentru autor cat si pentru privitorii (mai mult sau mai putin interesati) gestului suicidar.
    Daca toti romanii care se simt “cu spatele la zid” in acest sfarsit de an 2010 ar gandi la fel…am asista la sinucideri in masa. Problema e ca “we are not the same”…asa ca e imposibil ca toti romanii loviti de aceasta criza economica sa procedeze la fel.
    Dar cum…cu o floare nu se face primavara…nici cu un salt in gol de la balconul Parlamentului nu se face dreptate.

    Realitatile Romaniei de azi sunt efectul sinergic al celor 21 de ani de furt generalizat (al caciulii, sport preferat de romani!), prostie generalizata, decizii amanate sau prost luate, minciuna, spoiala, negarea realitatii in favoarea “imaginii”…intr-un soi de schizofrenie sociala tipica societatii romanesti.

    Sentimentul datoriei, al lucrului bine facut, lipeste la majoritatea romanilor. Pentru ca solutia este SI la guvernanti, dar SI la fiecare roman in parte!!!
    De la strungarul din Arad, la brutarul din Slobozia, la neuro-chirurgul din Bucuresti sau profesorul din Cluj-Napoca….TOTI, DAR ABSOLUT TOTI TREBUIE SA-SI FACA JOBUL CAT MAI BINE! De undeva TREBUIE inceput. Cercul vicios al neputintei, iresponsabilitatii sau ineficientei cronice TREBUIE SPART, indiferent din ce directie! Altfel…amagirile vor deveni dezamagiri si invers!
    Nu vad alta cale!

    Debusolarea si disperarea sunt granitele ultime ale unui ciclu istoric nefast. Dar ele trebuie trecute si cladita o societate functionala.
    “Omul este masura tuturor lucrurilor” – spunea Protagoras.
    Nimic mai adevarat!
    Romanii sunt masura Romaniei actuale!
    Tot ei vor fi masura Romaniei de maine!
    De ei depinde mersul societatii spre bunastare sau dezastru!
    Parerea mea…
    :)

    • Sorin Paveliu spune:

      Un prost sau un temerar se arunca de la balcon in picioare pe culoarul dintre banci nu planeaza cu fata in banci. Nu este un act de bravura constient ci un gest de disperare al unui om care a pierdut contactul cu realitatea. Drama lui a debutat spectaculos, in ochii tuturor si se va sfirsi pe tacute, nestiut, ca un asistat social, cu o pensie insuficienta, ca a tuturor celor pensionati medical, impreuna cu alti 5 asistati (sotia casnica, copii dintre care unul autist, si doi parinti pensionari).

  2. Gino spune:

    Pentru ca a fost un gest constient, asumat, presupun ca si-a asumat si consecintele, adica va plati spitalizarea si nu va pretinde concediu medical platit… de la guvernul asta “de doi lei”.

    • Loda spune:

      Gino :
      Nu ma asteptam :( ; nu guvernul ii plateste spitalizarea si concediul ci omul si-l plateste singur ;a fost peste 20 de ani asigurat, a cotizat bani frumos la CAS si statul ce i-a dat inapoi ? Dispoerare si dispretz ,crezi ca mai trebuia sa-l ironizezi si tu? Guvernul nu ,, ne,da ‘ nimic, nici concedii medicale platite, nici pensii celor care am lucrat si am platit toata viata taxele la stat ,cel mult ne restituie o parte din ce am dat, cui mai apuca, desigur si nu ,,iese natural din sistem”.!

  3. camil spune:

    e riscant să ne hazardăm în ecithetări de felul „nebun”, „erou”, „prost” sau „temerar”, chiar dacă am fi într-o situație similară. dar cum logic observa și un antecomentator, oamenii nefiind la fel, nici măcar atunci nu ne-am putea risca în judecăți de valoare. dar tentația interpretărilor respectivului gest este extrem de mare, ce-i drept

  4. om bun spune:

    Saritura la ‘punct fix’
    Ii privim admirativ, uimiti, pe saritorii cu parasuta care, dupa ce coboara din vazduh, sute si chiar mii de metri, reusesc sa atinga pamantul in interiorul unui cerculet cu diametrul de doar cativa metri.
    Sectretul acestei reusite este antrenamentul prealabil ‘la greu’, care s-a facut treptat, repetat temeinic, de la inaltimi in crescendo.
    Niciodata, niciun parasutist ‘de succes’ nu abordeaza o inaltime inainte de a-si fi consolidat priceperea (succese repetate) de a sari de la inaltimi inferioare. (ste-by-step).
    In acest fel, parasutistul performant ‘merge la sigur’.
    Parasutistul serios are (accepta) un antrenor, traieste in mediul (atmosfera) saritorilor cu parasuta deveniti performanti. Nu se aventureaza de unul singur, nu incepe sa sara cand se afla inca in stadiul de ‘a nu stii ce nu stie’ despre cum poti deveni ‘un saritor de succes’.
    Un saritor serios (ca saritor, deci ca om, in general) nu procedeaza ‘orbeste’, nu merge ‘la risc total’- ‘totul sau nimic’, el are rabdare, foloseste, pas cu pas, medoda ‘riscului controlat’.
    Nefericitul tata de doi copii mici, sot al unei femei fara serviciu, a procedat ca cel mai nechibzuit diletant, mai iresponsabil tata, atunci cand s-a aruncat, pentru prima data, de la inaltimea de sase metri, catre un spatiu liber (coridoare de circulatie) de latime oarecum mica, prestatie ce presupunea multa pregatire anterioara, fara public (publicul ii intimideaza pe unii, le reduce capacitatea, sansa de succes).
    Daca ar fi respectat procedurile aplicate de parasutistii seriosi, tatal iresponsabil ar fi reusit 100% sa sara ‘la punct fix’, pe coridorul liber, nu s-ar fi lovit cu capul de scaune, nu s-ar fi desfigurat, s-ar fi ales, cel mult, doar cu cateva mici echimoze ( pete vinetii), abia vizibile, repede trecatoare.
    Din cate scriu ziarele, ‘saritorul de ocazie’ de la balconul parlamentului, devenit celebru prin originalitatea gestului sau, aflat acum pe patul spitalului, isi regreta fapta nasabuita, cere iertare familiei, colegilor, spectatorilor uluiti.
    Daca ar fi un om rau, aventurierul ar spune : ‘Cine va face ca mine, ca mine sa pateasca’ dar, din cete ce spun colegii lui, el are suflet bun si isi va alege indemnul ‘Nu faceti ca mine, fiti oameni cu scaun la cap’.
    Antrenorii de parasutism vor folosi acest caz de insucces in domeniu pentru a-i potoli pe aceia dintre elevii lor, nerabdatorii care sunt vanatori de succese rapide, care nu respecta procedurile de baza, inscrise in ‘Manulalul de Asigurarea Calitatii’; ‘biblie’ care guverneaza, sunt convins, si aceasta manifestare umana de mare raspundere, in care nu poata fi admis jocul cu viata unuia sau mai multor oameni.
    Daca, printr-un noroc exceptional, saritorul aflat la prima sa incercare (‘Curajosul din parlament’) ar fi reusit sa sara la punct fix, ar fi contat pe norocul sau si s-ar fi incumetat, ar fi ars de dorinta sa incerce, ‘din prima’, pilotarea unui avion de pasageri- transatlatic..
    Aventurierul a strigat ‘Libertate’, ca sa ne arate ca acum, in democratie, este liber ‘ ca pasarea cerului’, liber sa intre in parlament, sa asiste la lucrari, sa sara cand vrea de la balcon, sa fie, si el ‘cineva’, nu doar un electrician onest, bun meserias, de la TVR.

  5. om bun spune:

    In pozitia sa de ‘vultur in zbor planat’, din care isi ochise prada, ne-am intrebat pe cine si-a pus ochii parasutistul nostru aventuros. Ne-a lamurit strigatul lui,lansat in vazduhul parlamentului, prin care si-a caracterizat net, onest, optiunile sale politice : ‘Ne-ati ciuruit”, si prin altul simultan : “Mi-ati luat painea de la gura copiilor”. Da, guvernul i-a luat o bucatica din bucatica pe care o avea asigurata deja. El, tata bun, mai radical, a vrut sa ia toata painea de la gura propriilor copii.
    Unii tati dau usor curs impulsurilor de moment, chiar daca este in joc soarta propriilor copii si chiar in preajma sarbatorii crestine de cea mai mare importanta, care ar trebui sa le lumineze mintea daca sunt adevarati credinciosi, Nasterea Fiului lui Dumnezeu.
    O mama nu ar face face asa ceva, n-ar juca in bumbi soarta copiiilor lor.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Teodor Tita


Teodor Tita

Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)