vineri, martie 29, 2024

Despre luciditate politică și încredere

Vi s-a întâmplat vreodată să faceți o ispravă demnă de laudă și să constatați că ați stârnit în jur un vânt rece, înghețat? Că nu doar dușmanii, ci și prietenii vă privesc disprețuitor, vă găsesc nod în papură din orice, abia așteaptă vreun prilej ca să vă arate cât de mici sunteți? Ei, și ce mare brânză a făcut?

Dacă toate astea ar veni doar de la dușmani n-ați simți nici pe departe atâta obidă. Dar când prietenii și cei apropiați te critică pe la toate colțurile de stradă parcă te cuprinde o mare lehamite și îți vine să-ți lumea în cap. Îți trebuie multă credință în ceea ce faci și în ceea ce ești ca să poți merge mai departe.

Dar de câtă credință ai oare nevoie atunci când ceea ce ți-ai propus să faci este adresat mai ales prietenilor? Când îți sacrifici timpul și energia și pentru ei? Ce anume te mai poate motiva să mergi mai departe când ți se râde în nas sau ești privit cu ironie superioară? Trebuie să mărturisiți că mulți, foarte mulți dintre noi ne-am lăsa păgubași.

Am crezut întotdeauna că meseria de politician implică jertfă. Din păcate, până acum, prea mulți dintre cei care au ales-o s-au jertfit doar pentru propriul interes, mințind, furând, distrugând viața normală a acelora care i-au investit cu încrederea lor. Și-au jertfit probabil nopțile (îmi închipui că au avut destule nopți albe), și-au jertfit liniștea, reputația, uneori familiile. Au ales politica doar în folosul lor, dar nu a fost destul ca să-i facă pe deplin fericiți. Sunt bogați, unii chiar putred de bogați, dar, în mod cert, nu sunt fericiți.

De aceea, pe bună dreptate mulți se întrebăm dacă chiar este cu putință să intri în politică dedicându-te celorlalți. Să te mulțumești doar cu salariul de funcționar, să respingi toate ispitele (căci sunt multe) care te îndeamnă să faci ce au făcut cam toți politicienii de până acum. Cum să nu devii, chiar și prin forța împrejurărilor, ca ei? Vrem politicieni noi, necompromiși, dar când apar nu putem crede în ei și le căutăm tot felul de bube și păcate. Iar când le găsim câte un coș jubilăm apocaliptic. Am avut dreptate! Și ei sunt ca ceilalți! Poate că tocmai această credință slăbănogită ne face să privim cu prea mult scepticism în jur și, cu toate că sunt destule semne că ceva s-a schimbat semnificativ și în lumea noastră, îndoiala rămâne mai tare.

A apărut de curând nou partid. Îl așteptam de doi ani, iar acum că abia iese din găoace nu contenim să-l sucim pe toate părțile și să-i găsim fel de fel de hibe. Ba că are o siglă care mârâie, ba că s-a lansat vinerea, ba că e prea de centru stânga, ba că nu are ideologie, ba că are apucături canibale. Și așa, încet-încet, reușim să aruncăm copilul cu tot cu apa din albie. Ne reîntoarcem astfel, mândri de spirtul nostru critic care s-a dovedit pentru a câta oară infailibil, la pesimismul rece al oamenilor superiori. Nu ne lăsăm noi așa ușor păcăliți de un tehnocrat care, până la urmă, se pricepe doar la agricultură. Dar oare, în miezul acestei judecăți necruțătoare nu se ascunde și ceva invidie, și ceva neputință, și ceva sterilitate, și nițică mândrie?

Binele comun atârnă de o relație de încredere extrem de fragilă. Te lași pe mâna unui medic, fiindcă ai încredere că te poate face bine. Ai încredere în știința lui, în calitățile lui profesionale. Te lași pe mâna unui politician fiindcă ai încredere că împărtășește aceleași idealuri cu tine. Dacă medicul are o diplomă care îi atestă profesionalismul, nicio diplomă nu poate dovedi onestitatea unui politician. În el trebuie să ai pur și simplu încredere, să ai încredere în cuvintele lui, care pot deveni și fapte. De câte ori, veți spune, nu ne-a fost trădată această încredere, de câte ori nu ne-am întors răniți din această luptă? Câți dintre noi nu și-au întors spatele de la tot ceea ce înseamnă comunitate, sau pur și simplu au plecat în lumea largă?

Și totuși asta este singura soluție pentru a funda binele comun. Să știi să-ți investești încrederea în celălalt. Desigur acest gest implică pragmatism, luciditate, vigilență, spirit critic, bună informare, discernământ, dar și bună-credință. Și, de ce nu, puțin entuziasm!

Altminteri singurul discurs electoral credibil va fi cel al lui Spirache din Titanic Vals: ”Fraților, nu mă votați!”

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. La centenar tinerii părăsesc țara.
    Tinerii sunt viitorul țării. Lipsește încredere. Lipsește încredere între locuitorii țării. Lipsește încredere între locuitori și instituțiile statului. Lipsește încredere în partidele politice.

    … „ … Binele comun atârnă de o relație de încredere extrem de fragilă. …… Câți dintre noi nu și-au întors spatele de la tot ceea ce înseamnă comunitate, sau pur și simplu au plecat în lumea largă? „ ….

    După 29 de ani de democrație originală a rămas la mulți nemulțumirea cu viața zi de zi, frustrare din cauza celor de sus de la cârmă, resignarea din cauza stării în serviciile publice, furie din cauza eșecului „statului național unitar centralizat” în momentul aniversării centenarului.

    Ce va urma?

  2. As adauga, pentru ca se potriveste de minune sistemului politic de la noi, o alta replica celebra din acelasi nemuritor „Titanic Vals”:
    „Voteaza fiecare cu cine vrea si … din urna iese cine trebuie!”

  3. in romania totu i inteles anapoda. daca i dai votul sa ti faca canalizare, considera ca l ai ales ca i elita, destept, si merita sa te fure si batjocoreasca. daca i judecator sau militian cu bita n dotare, inseamna ca i special si merita privilegii, dupa marimea ciomagului, nu dupa competenta si moralitate, ca prostimea care l plateste. cum sa construiesti un stat de drept, o democratie autentica (nu originala) pe scheletul PCR ului, cu aceleasi institutii birocratice si anchilozate ? e ca si cind intr un meci de fotbal jucatorii sint neglijabili, meciul fiind decis de arbitri.

  4. Ma apropii de varsta de 94 de ani. Pot sa marturisesc ca am strabatut fragila democratie pana in anul 1938, cand implinisem 14 ani. Ce au facut oamenii politici in aceastas perioada? Au impropietarit taranii, au facut o constituie in 1923 si au orientat tara spre valorile occidentale. S-a injghebat o mica industrializare, dar criza economica 1929-1933, a culminat cu greva muncitorilor de la Grivita si asasinarea primului ministru I.G.Duca. In 1930 politicienii l-au adus pe Carol al II-lea, care a suprimat partidele politice, instuind dicatura regala pana in 1940, an in care au cedat politicienii parte mare din Transilvania, intrega Basarabie si Bucovina si Cadrilaterul. In 1938 a fost asasinat Armand Calinescu. Carol II-lea a abdicat. Puterea politica a incaput pe mana unui general, Ion Antonescu, asociat cu legionarii, care au asasinat pe Nicolae Iorga, V.Magearu si lista e lunga, pana in 21 ianuarie 1941, cand a avut loc rebeliunea legionarilor, dupa ce in toamna anului 1940, adusese trupele germane, iar in 21 iunie 1941 a pornit alaturi de Hitler razboiul ,, sfant” trimitand la moarte romanii pasnici, iar cei ramasi acasa au indurat poamea frigul, mizeria, timp de patru ani. La 23 august ,, s-au inors armele.” Alti morti, alti schloditi, alte distrugeri si, mai ales, alti civili nevinovati, morti si traniti, schiloditi pe viata.
    Dupa 1945, cand razboiul s-a sfarsit, au aparut alti politicieni, care, care, acum, in timp de pace, au distrus tot ce mai ramasese, dar au distrus sufletul poporului roman, pe care promiteau ca-l vor face fericit.Toti, alde neica nimeni au devenit oamenii politici, omorand, intemnitand, persecutand pe toti care le stateau in cale. A venit vemea ,, rivulutiei”, in 1989. Para comentarii,
    Pot sa mai am incredere in oamenii politici ? Sunt veteran de razboi. Si ? Ce folos daca nu-s ,,rivulutionar!”Ni se dau bilete de autobuz, iar din 2013, nu le mai putem folosi, fiindca nu le ia nimeni in seama. Guvernul n-are bani sa le deconteze, zic soferii de autobuze.

    • Vă multumesc.

      Tinerii de azi află de la un martor al timpului ce înseamnă secolul 20, ce înseamnă război, moarte, violență, sălbăticie, asuprire politică. Pentru familiile care au pierdut fii rămâne tristete și durere. Tineri de azi trăiesc în pace, libertate, democrație. E cea mai bună sansă pentru o generație tânârâ dintr-un secol.
      România e azi în NATO, are granițele sigure. România e azi în UE, are parteneri care sprijină tânăra democrație. România deține 2019 președinția UE, se poate prezenta continentului și lumii în lumina libertății.

      Am încredere în tinerii de azi.

  5. sa ne revenim

    nu exista meserie de politician – exista meseria de profesor, doctor, cercetator, inginer, economist, maturator, ingrijitor si cate mai cate altele…

    de aceea, dpmdv, a te impune in fata oamenilor pentru o pozitionare ca politician ar trebui sa vorbesti
    A. despre performata ta profesionala, cea legata meserie, de de adevarata meserie, si
    B. de viata ta personala care ar trebui sa fie cat se poaTe de onesta, clara si puternica, ca un diamant.

    daca a aparut un nou partid este oare bine?
    pai la cate partide sunt mai aveam nevoie de inca unul?

    de un partid curat era nevoie, o sa spuneti Dvs., dar este chiar asa si ne ajuta efectiv???
    este nevoie de timp pentru a impune un nou partid, si, ca sa fim sinceri pana la capat, acel partid nou infiintat s-a cerut cu bani mai multi, ceea ce este de inteles, dar nu era momentul atunci, ceea ce nu s-a inteles la vremea respectiva, si acum avem ceea ce avem…
    adica curat sa fie, dar totul pana la banutzul propriu/interesul buzunarului propriu…

    ce lipseste in politica?
    intr-adevar lipseste increderea, luciditatea si dorinta de a colabara onest in favoarea unui bine destinat celor mai multi si mai putini vocali.

    cum sa ajungem la mai bine in politica?

    prin doua cai va propun:
    – promovarea competentei, actiune ce este asigurata de nou partidul infiintat,
    – promovarea onestitatii cu luciditate, care, ma iertati, dar mai schiopata, pe ici pe colo..
    sigur, o sa spuneti Dvs., dar uitati-va la cum sunt altii si o sa vedeti cum arata un rau mai mic, aproape neglijabil, o sa argumentati Dvs.- si deci ne-am intors de unde mai plecat.

    vreau sfinti in politica?
    nu, dar o oarece luciditate decenta se cere
    puterea corupe si daca caracter nu este atunci nimic nu este.

    • ‘nu exista meseria de politician’ …. Yeah, nah: in sistemele napoleoniene, nu, dar in Commonwealthul britanic ma gandesc ca exista. Daca legislatia de limba engleza poate fi priceputa de oricine, la fel si procedura parlamentara de inspiratie britanica, cea de inspiratie franceza cere avocati sau macar oameni foarte familiarizati cu
      limbajul si practicile juridice. Altfel spus, un om ‘de pe strada’ poate fi un parlamentar foarte eficient in commonwealth, mai greu in sistemele celelalte. Dar, asta vine cun trade-off, performanta politicianului va depinde de cunoasterea in profunzime a procedurii parlamentare, de unde profesia de politician devine o adevarata meserie – ori o ai, si performezi, ori nu, si poti fi Mesia nu va conta.

  6. Stimata d-na,

    Dvs. aveti perfecta dreptate( si e chiar emotionant felul in care pledati). Oamenii dezamagiti si lehamisiti („prietenii stiu de ce!”) au si ei insa dreptate, in neincrederea lor…Ce ne facem?!
    Miligramul care ar inclina balanta sta, dupa mine (cetatean activ in pericol de…lehamisire) intr-un CEVA greu de definit, pe care-l va face sau nu noul partid.
    Cu orice risc, noul partid trebuie sa ne dovedeasca Altfel-ul pe care-l clameaza, pe care-l speram. Ei stiu ca noi (potentialii lor votanti) suntem in curs de lehamisire, poate si de-aia incearca ce incearca, deci stiu si ca E MORTIS sa ne zdruncine neincrederea.
    Sa nu-i criticam aprioric dar nici sa nu-i aparam aprioric, nu?! Mai bine sa-i convingem sa ne convinga. Oare cum sa facem asta?! Ce flash mob le-ar da un fior de genul ” Doamne, astia chiar asteapta ceva de la noi!…”?!

    Paste fericit tuturor!

  7. Frumos scris. Dar more of the same – scrieri si comentarii pe siteuri, realitatea hada afara. Plecati oameni buni, speranta voastra de viata este mai scurta decat cea mai optimista previziune despre schimbarea in bine a Ro. Kurt, nu mai bea omule, toti vrem sa fie bine nu rau, dar uite, realitatea ne plezneste peste ochi de treij de ani.

  8. „Te lași pe mâna unui politician fiindcă ai încredere că împărtășește aceleași idealuri cu tine”

    Ei, vedeti dumneavoastra, asa mi-am dorit, de aceea am ascultat cu mare atentie recentul interviu luat „specialistului”, ca sa stiu si eu pe mana cui ma las. Si nu faptul ca nu-i nici de stanga nici de dreapta m-a pus pe ganduri, ci altceva. Rugat de ziarist sa vorbeasca despre activitatea domniei-sale de pana acum, specialistul a spus ca trebuie sa lasam trecutul, sa uitam ce s-a intamplat pana acum, pentru ca domnia-sa priveste catre viitor. S-a transformat astfel dintr-un posibil specialist bun, intr-un politician de proasta factura.

    Adica, nu putem vorbi despre bilant, nu avem invataminte trase din experjenta anterioara, nu cladim pe o fundatie si o manam ‘nainte fara sa analizam mai intai unde si cum am ajuns?! De vizionari sunt satul. Politicienii care conduc in batjocura astazi Romania spun zilnic ca vor construi autostrazi, ca tara va prospera iar cetatenii ei vor trai mai bine. Asta, in timp ce puterea de cumparare si nivelul de trai scad, iar autostrazile sunt cu totul inexistente; ceea ce se inaugureaza sunt closetele. Niciunul nu vorbeste despre ceea ce a facut, toti privesc slre viitor. Il inteleg pe politicianul D Ciolos, dar nu vad de ce as avea incredere in el, daca nu poate discuta in fata electoratului despre activitatea sa. Inclusiv cea ddsfasurata alaturi de domnii Borc si Dancu.

    • Corect in principiu, dar nu-s convins ca omul s-a facut inteles corect. Bineinteles ca nevoia de, pana la urma, dreptate, retributie, reasezare morala e incontestabila. Dar la fel este nevoia de actiune, aici si acum. Simplificand grosier – ai zece dolari. Cui ii dai, justitiei sau departamentului care se ocupa de protectia copilului?

      • Ridicați mingi la fileu.. Desigur, vă va răspunde și autorul comentariului, d. Constantin, dacă consideră a face precizări, dar fiindcă am comentat și eu vă spun/aduc aminte de un banc de pe timpuri, care se încheia astfel: -Ei, și pe cine credeți c-a angajat? [-Pe.. -Nuuu, ]pe fra-su’.
        Exact aceasta ar fi, în opinia mea, și concluzia d. Constantin. La care, mă repet, subscriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristina Cioaba
Cristina Cioaba
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București unde a obținut și titlul de doctor (2007). A editat volumul, Monica Lovinescu Jurnal esențial (Humanitas 2010). Activează ca profesor de limba română.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro