Home » Opinie » Citesti:

Despre Referendum și murdarul joc al PSD

Mircea Morariu mai 25, 2019 Opinie
4 comentarii 1,424 Vizualizari

Urmăresc de câteva săptămâni încoace cu maximă atenție perfidul și ipocritul joc făcut de PSD în privința Referendumului pe justiție, convocat de președintele Klaus Iohannis.
Dacă ALDE a preferat jocul cu cărțile pe față, anunțându-și deschis boicotul, PSD mimează prost și fals întruchiparea europenismului și a spiritului democratic. Dl. Liviu Dragnea a calificat drept normale întrebările la care ar urma să răspundă cu DA sau NU mâine românii în vreme ce ceilalți membri din conducerea de factură peremistă a partidului au anunțat că membrii și simpatizanții PSD pot să voteze cum doresc și cum le place. Doamna premier Viorica Dăncilă s-a dedat jocului de-a alba-neagra dovedind că nici vorbă să fie o disidentă. Doar o insă căreia i se întâmplă frecvent să își piardă busola partinică.
La urma urmei, dl. Liviu Nicolae Dragnea nici nu putea să procedeze altfel. Căci un îndemn la boicot pe față ar fi însemnat implicit recunoașterea faptului că din ianuarie 2017, adică din prima zi a guvernării, social-democrații români și-au formulat drept principale teme de lucru subminarea legilor justiției, salvarea președintelui partidului de închisoare și legalizarea corupției și a furtului la drumul mare.
Numai că ceilalți vectori de imagine ai PSD, începând cu d-na Ecaterina Andronescu, pe zi ce trece tot mai uitucă și mai expertă în încurcatul borcanelor și în amplificarea haosului din școala românească, și continuând cu domnii Codrin Ștefănescu, Valeriu Steriu și mai recentul scos la înaintare Lucian Romașcanu se dau de ceasul morții pentru a ne convinge fie de imoralitatea, fie de inutilitatea consultării populare, fie de scopurile pur electorale ce l-ar fi determinat pe președinte să ceară convocarea acestui exercițiu democratic.
Am scris deja în repetate rânduri că Referendumul este de o importanță colosală. Rezultatele lui vor fi cel mai clar indiciu asupra a ceea ce vor cu adevărat românii. O viață într-o țară turcită, în care mita, peșcheșul, traficul de influență, angajările fictive să devină regulă de existență sau o conduită pro-europeană. Și chiar dacă are o valoare consultativă, consultarea populară de mâine va împiedica legiferarea împotriva a ceea ce a afirmat limpede votul.
Am admis deopotrivă faptul că Referendumul este învestit și cu o incontestabilă componentă politică. Validarea lui va fi echivalentul unui vot de blam dat de electorat felului în care PSD a înțeles să conducă țara. Practic, un succes al consultării populare va arăta în cel mai limpede mod posibil că electoratul demască și nu mai înghite imensa păcăleală grație căreia PSD a câștigat alegerile în decembrie 2016.
Iată numai câteva motive pentru care mai marii PSD se tem de Referendum și vor ca acesta să eșueze. Iată și cauza în virtutea căreia atât de decredibilizatul CNA , puternic tincturat politic, a oprit difuzarea clipului președintelui. Degeaba se bagă în seamă fostul cititor de prompter Herjeu Radu, degeaba îl amenință el cu plângeri penale pe dl. Klaus Iohannis. Degeaba face sus-numitul ceea ce aș califica doar un teatru de proastă calitate. Adevărul este cu totul altul. În ireductibilă contradicție cu ceea ce debitează fostul angajat al lui Voiculescu și Ghiță. Care la CNA nu este decât o simplă sculă a PSD și a lui Dragnea Nicolae Liviu.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. Consatntin spune:

    “…se dau de ceasul morții pentru a ne convinge fie de imoralitatea, fie de inutilitatea consultării populare”

    Sperau să fie puțini participanți, astfel încât referendumul să nu fie validat. Unele sondaje de opinie arată însă că participarea ar putea fi mare. În aceste condiții, se încearcă determinarea cetățenilor, chiar dacă merg la vot, să nu voteze pentru Referendum. Bun, acum și sondajele…Toate sunt lipsite de credibilitate, cu predicții contradictorii, în contextul în care toate instituțiile de sondare a opiniei publice sunt apropiate de PSD, sau aripa sa ProRomânia. Prin urmare, unele pot fi exagerat de optimiste în favoarea unor partide pentru a le descuraja electoratul, altele pesimiste, pentru a-l determina să meargă la vot etc.

  2. o voce di public spune:

    Vine baba Safta la “sufragiu”, domnii din comisie îi bagă sub nas trei formulare despre care mare lucru nu știe; știe doar că trebuie să voteze (DA! să voteze) și uite-așa se validează referendumul, cu “Yes la vot” fără număr, fără număr…
    Despre primul formular, ducă-se! Oricum alegerile europarlamentare n-au prea mare importanță în momentul actual, numa’ referendumu’ “să treacă”. O fi economie de parale de la buget, o fi iuțeală de mână și nebăgare de seamă, naiba știe. Pomenea cineva de alba-neagra? :)

    P.S. Apropo de referendum, după umila mea părere un răspuns avizat la prima întrebare necesită ceva cultură juridică iar la a doua ceva mai multe cunoștințe de Drept. Vă rog frumos nu trageți în pianist, pardon, în baba Safta. :)

  3. gamma spune:

    Unde am votat eu se striga de-a lungul sectiei daca X voteaza sau nu si la referendum . Poti recunoaste de la o posta un teleghidat dupa cum cere doar buletinul de la europarlamentare . Nu imi pare a fi legal .



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


Colectia Contributors.ro

Cumpara editia cartonata cu autograful autorului

Volumul ”Aspecte ale economiei românești în timpul Războiului Rece (1946-1991)” va fi lansat joi, 20 iunie 2019, la librăria Modul Cărturești (strada Academiei nr. 18-20, la parterul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București).

E randul tau

Mulțumesc pentru timpul acordat lecturii și pentru aprecieri, domnule George Gafencu.Da, extensia ...

de: Dumitru Sandu

la "Votul „diasporei de acasă” pentru instituții „ca afară”"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Festival de Film

Cauta articole

iunie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)