vineri, martie 29, 2024

Despre reguli în universități

Ca studentă ori student la începutul carierei persoana tânără poate percepe constrângerile formale ca pe niște mijloace de efectuare a unor abuzuri dacă există excepții de la ele pentru unul și altul, tratamente preferențiale, etc. Exact situația din universitățile românești.

În fapt regulile sunt însăși arhitectura unei organizații, dau identitatea acesteia. O organizație în care nu există reguli și proceduri clare și respectate care permit luarea deciziilor cât mai obiectiv posibil în funcție de niște criterii generale fără nici un rabat de la misiunea organizației nu își merită numele de organizație. Aceiași oameni structurați de interese clientelare produc mult mai puțin decât ar face în alt cadru instituțional, așa cum e de notorietate că produc toți românii când pleacă în organizații din occident. Când o instituție funcționează predominant pe baze tribale și/sau netransparente s-a ales praful de ea și de societatea pe care o deservește.

O parte crucială din arta managementului constă, pe de o parte, în proiectarea regulilor formale în așa fel încât să nu sufoce producția bazată pe creativitate și libertate de inițiativă, ci doar să o structureze în direcția bună și să reducă pierderile rezultate din lipsa de comunicare între oameni sau din competiția exagerată între ei, și pe de altă parte în aplicarea hotărâtă a acestor reguli astfel încât să nu existe impresia că oamenii s-ar putea strectura pe lângă ele și ca urmare să le structureze comportamentele în mod eficient.

Doar în acest fel cei care nu sunt capabili să aibă comportamentele dorite nu vor veni în organizație, cei care sunt deja vor pleca singuri, și se va trece de la o resursă umană (profesori și studenți) extrem de heterogenă și, ca rezultat, conflictuală în urma intereselor diferite, la o resursă umană suficient de omogenă, capabilă să acționeze eficient în echipe care deservesc scopurile organizaționale, atingerea celor personale rezultând firesc din acest proces, și nu împotriva intereselor instituției și cetățenilor care plătesc pentru funcționarea ei.

Adaptarea la un sistem disfuncțional, fie că ești profesor, cercetător sau student, este o iresponsabilitate civică, o contribuție la subminarea propriei țări, la menținerea ei într-un stadiu incipient de dezvoltare. Cei care au valori comune și sunt capabili de performare conform misiunii organizației au obligația morală și interesul personal să comunice și să acționeze în comun. Puterea exemplului personal în care succesul a fost obținut și altfel decât prin miș-maș-uri și pile este decisivă pentru demonstrarea viabilității modelului organizațional corect și pentru răspândirea comportamentelor adecvate în organizație și societate.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

    • Nu mă pricep la toată societatea :) Este adevărat că sunt principii manageriale generale, însă sunt și diferențe inter-organizaționale specifice.

      gânduri bune,

      • Sigur va pricepeti, doar ati propus recent un partid democrat-crestin; prin definitie politica afecteaza intreaga societate si Parlamentul e fix locul in care se fac aceste reguli.

        Sa aveti o logica buna, coerenta.

        • Am propus pentru că am nevoie să votez așa ceva și am și câteva argumente. Cum ar trebui construit intern asta nu știu. Poți să ști că ai nevoie de apă că ți-e sete, dar cum se sapă fântâna știu cei care au mai săpat fântâni.

          Alt aspect relevant este că societatea nu este o organizație ci un sistem de organizații în interacțiune, cele ale statului fiind una dintre ele. Nu se pune problema să gestionezi societatea decât atuni când statul a acaparat toate organizațiile. Doamne ferește.

          gânduri bune,

          • Aveti dreptate… partial, in sensul ca o organizatie nu poate stabili reguli interne care contravin legislatiei in vigoare, deci in final tot Parlamentul (adica clasa politica) stabileste regulile.
            Desigur, dupa cum spunea Mies van der Rohe, „perfectiunea sta in detalii”, iar pe acestea le poate (inca? pana la un punct? in mod tacit?) stabili fiecare organizatie in parte.

            • Vă mulțumesc pentru comentariu.

              Aveți intervenții atât de variate ca stil și domeniu de interes încât uneori mă întreb dacă sunteți una și aceeași persoană.

              gânduri bune,

  1. Pastișând, „O universitate/țară în care nu există reguli și proceduri clare și respectate … nu își merită numele de universitate/țară”. Perfect adevarat! De aceea, din păcate, în RO, NU există universități! Și, la limită(?), nu avem nici țară!

  2. Nu ati oferit niciun exemplu concret de probleme care a condus la scrierea acestui text. :-)
    (desi trebuie avut intr-adevar grija sa nu ne concentram pe partea negativa)

    • Exemple negative am tot dat, încerc să țin discuția la nivel principial. Heterogenitatea respectării standardelor academice de către pofesori și studenți, de exemplu.

      gânduri bune,

    • Va pot da un exemplu eu, la facultatea de Matematica, in care secretara experta la tratat studentii cu posteriorul este sefa secretariatului facultatii acum, iar sursele mele din interiorul facultatii imi spun ca nu s-a schimbat prea mult situatia fata de ’98-2002 cand am fost eu pe acolo :

      ” In timp ce secretariatele facultatilor isi bateau joc, ne tineau cu orele la cozi, ne aruncau cererile pe jos daca nu le convenea felul cum era pusa o virgula, unii lideri ai organizatiilor aveau loc de parcare asigurat in curtea interioara a Universitatii sau la Drept. ”

      mai multe detalii pe la mijlocul articolului de aici : https://lloopp.wordpress.com/2015/04/29/cum-au-evoluat-parerile-mele-politice-de-a-lungul-vietii/

  3. Stimate domnule Iordache,

    După modesta mea părere- cine se află în învățământul superior și în cercetare- reprezintă niște valori. Un sistem eficient de selecție (nu bazat pe parametrii abstracți ci pe capacitățile individuale ale fiecărei persoane) ar trebui să asigure separarea valorilor de non-valori.
    Odată selectate doar valorile- întrebarea e ce facem cu ele ? Putem să ne batem joc de ele obligându-le să umble cu căciula în mână după fonduri (a se vedea cercetarea) să întocmească rapoarte kilometrice, etc. Sau le putem folosi la adevărata capacitate-asigurându-le un minim de condiții decente și posibilitatea de a lucra în domeniu- nu de a-și irosi existența în hârțogărie. Cam asta e problema- cel puțin ceea ce văd eu…

  4. O să arunc și eu vreo doi cenți în discuție. Am predat și eu vreo câțiva ani într-o universitate românească și m-am lovit și de realitățile academice americane.

    Adevărul este că universitățile americane au un cod de conduită morală care este obligatoriu atât pentru studenți, cât și pentru salariații universității. Între documentele pe care le primesc noii studenți la înrolare este și codul de conduită morală, care e valabil pentru prezența în campus și în unele privințe și în afara campusului.

    Abaterile de la codul de integritate sunt luate foarte în serios și nu există favoritisme.

    De un cod de conduită morală au nevoie universitățile românești, și fiecare universitate e liberă să creeze propriul cod de conduită morală.

    Însa la dimensiunile corupției și nepotismului din România, a imposturii și incompetenței, a vorbi de un cod moral al universității este ca și cum a vorbi de frânghie în casa spânzuratului.

    Însă universitățile de prestigiu ar putea trece ușor-ușor la a implementa coduri de conduită morală.

    Și ca să pun o săgeată la adresa autorului, un cod de conduită morală nu trebuie neapărat să fie un cod de conduită creștin-ortodox.

    • Vă mulțumesc pentru comentariu :)

      La nivel organizațional în interiorul universității susțin coduri formale decuplate de orice valori religioase și politice anume, dar care să fie compatibile potențial cu întreg spectrul de opinii politice și spirituală (inclusiv ateiste și agnostice) practicabile într-o societate democratică pe care le-ar putea avea membri comunității academice.

      Pe de altă parte acceptarea acestor coduri formale depinde de relația lor cu valorile informale ale membrilor comunității academice. Și aici se face joncțiunea cu ce este în afara universității, unde valorile religioase pot avea un rol important în stabilizarea regulilor informale dezirabile și înăuntrul universității, cel puțin într-o societate cu o componentă tradițională consistentă ca cea românească.

      gânduri bune,

      • Poate ca ar fi preferabil sa formalizati aceste coduri astfel incat sa respecte valorile societatii moderne?
        Desigur, ar intra partial in conflict cu codurile informale existente in restul societatii dar ar fi o buna ocazie de a modela viziunea socio-economica a unei categorii sociale din care, in ultima instanta, se vor recruta valorile.
        Cred ca tocmai diferentierea prin reguli formale diferite de cele informale ar putea induce sentimentul apartenentei la un grup de elita si ar permite (ulterior si gradual) schimbarea ansamblului mentalitatilor retrograde manifeste in societate.
        Practic, daca va pliati pe „ceea ce este” va fi greu sa pretindeti ca absolventii sa sustina ulterior „ceea ce ar trebui sa fie”.

        Ganduri bune,

        • D. C. North a luat Nobelul și pe ideea că dacă regulile formale nu sunt compatibile cu cele informale nu vor fi eficiente. Nu se poate sufla într-un copac să crească mai repede decât permite biologia lui, la fel și o cultură. Distrugerea tuturor informalelor duce în anomie pentru că au cea mai mare legitimitate, noile formale sunt puțin legitime. Cred că e nevoie de o abordare pas cu pas ca să nu colapseze societatea, dar în direcția pe care vrei să schimbi starea sistemului.

          gânduri bune,

          • Va multumesc pentru raspuns.

            Reluand analogia botanica, eu vad aici un proces similar celui de altoire a pomilor fructiferi: un pomicultor avizat nu va abuza de altoiuri (risca sa provoace daune copacului originar) si nici nu va folosi altoiuri din soiuri diferite (nu stiu ce rezultat ar produce, in cel mai bun caz niste „frankenfructe” care pot avea calitatile ambelor soiuri sau, dimpotriva, inconvenientele ambelor si calitatile niciunuia). Prin urmare, altoirea responsabila se face in cantitate limitata si cu altoiuri din „genul proxim”.

            Aceasta este ideea pe care o propuneam: absolventii de facultate sunt in numar mic iar daca li s-ar impune reguli formale cu diferente specifice relativ reduse fata de cele informale s-ar putea obtine o „pepiniera de altoiuri”.
            Evident, un efect similar se poate (?) obtine prin cursuri specifice de etica, morala, logica etc. dar nu stiu cat de interesat de aceste cursuri ar fi un student la… electronica, de exemplu. In schimb, instituirea unor reguli formale ar contribui – poate in mod insidios – la propagarea acestora in societate.

            Ganduri bune,

    • Culmea este că există coduri sau mai pe limba de lemn regulamente. Dar ele reprezintă maculatură organizatorică. Am avut surpriza ca la nivel de rector într-o mare universitate atunci când i-am pomenit de un articol din regulament mai întâi habar n-avea că au aşa ceva, iar după aceea a ridicat din umeri ca şi cum pomenirea regulamentului e o glumă. Dl rector nici o clipă nu s-a gândit că nişte ditirambe din regulament ar trebui aplicate. Regulamentu era ceva ce se prezintă cu vraful de documente atunci când ARCIS-ul vinea(sau venea) în control. Viaţa de zi de zi are alte regului.

      • In firmele americane mari fiecare, de la vladica pana la opinca, este obligat sa citeasca in fiecare an codul de conduita morala si sa semneze ca l-a citit. Ba mai sunt si sesiuni de prezentare pe teme speciale. Departamentul de resurse umane se ocupa de toate astea si exista o linie verde pentru un consultant extern care investigheaza abaterile de integritate, ca sa asigure independenta.

        De ce nu ar fi asa si in Romania? In cazul universitatilor romanesti consultantul de integritate ar putea fi o organizatie independenta de guvern care sa poata dicta sanctiuni.

        • Din pacate insa regulamentele aplicabile in firmele din SUA se bazeaza excesiv pe PC.
          Citeam mai demult ca elevele dintr-un colegiu american au depus plangere impotriva unui coleg care se imbraca „macho” (de fapt, conform traditiei americane – bocanci Timberland, jeans si jacheta de vanatoare, plus ca era tuns „marine-like”), si citeam relativ recent ca regulile dintr-o corporatie americana solicita angajatilor sa se arate interesati de detaliile casatoriilor gay si de problemele familiale ale acestora.
          Mie unul ideea de a ma arata interesat de subiecte care nu prezinta interes pentru mine mi se pare ipocrizie! Si ca sa nu fiu acuzat de atitudini homofobe precizez ca sunt la fel de putin interesat de durerile menstruale ale colegelor, si nici nu am pretentia ca acestea sa fie preocupate de prostata mea.

          • Domnule IosiP,

            Nu știu cu ce companii americane ați avut de a face, însă eu am avut de a face cu cel puțin 5-6 dintre cele mai mari.

            Discuțiile despre familie și toate cele în nici un caz nu sunt încurajate de firmă. Există unele evenimente la care familia este invitată, însă numai atât.

            Discuțiile despre viața particulară a angajatului în general sunt lăsate în domeniul particular. Nici la interviu, nici după, nimeni nu e obligat să răspundă la orice fel de altă întrebare decât situația lui profesională, și câteodată starea lui de sănătate. Însă nu e nici o problemă dacă apare în discuții private în firmă.

            Nu exclud însă ceva corporații din California care să aibă o conduită ca cea descrisă de Dv. Însă aceea e excepția mai mult decât regula.

            • Domnle Gafencu,

              Stirea a fost publicata pe Yahoo News acum cateva luni. Recunosc, nu-mi amintesc exact daca era vorba despre o companie privata sau despre municipalitatea unui oras din SUA.

              Regret dar sincer nu m-am gandit sa salvez linkul (chiar nu prezenta interes pentru mine, exceptand prin confirmarea ipocriziei miscarii PC in SUA).

              „Land of the free” my ass :(

    • La noi la Facultatea de Mate-Info a Universitatii din Bucuresti, exista un asemenea cod de conduita: http://fmi.unibuc.ro/ro/pdf/2015/consiliu/Regulament_etica_FMI.pdf
      In primul curs de obicei il amintesc si spun cateva cuvinte despre el pentru a-l promova. Anul acesta am fost surprins ca studentii deja stiau despre el si contnutul lui. Deci exista si semnale bune. (De asemenea, la lucrarile de licenta si master studentii ma tot intreaba cum sa formuleze „teoria” din literatura care trebuie prezentata la inceput pentru a nu fi considerat plagiat – deci plagiatele semnalate prin presa au avut si aspecte pozitive).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro