Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Despre rostul duhovnicesc al morții năprasnice

Petre Guran noiembrie 14, 2015 Opinie, Societate/Life
20 comentarii 2,804 Vizualizari

Dincolo de emoțiile vii, care s-au exprimat în media, prin internet și în cele din urmă în strada, dincolo de mecanismul unei schimbări, care pare să se fi pus în mișcare, morții, al căror număr este în necontenită creștere, ne impun o perioadă de doliu, de liniștire și de meditație. Această liniștire însă, deși benefică celor închiși în timp, adică nouă tuturor celor măcinați de scurgerea clipelor printre grijile cotidiene, trebuie să se producă în profunzime și prin interiorizare pentru a nu reexploda traumatic în cugetul celor vizați direct sau indirect. Întrebările și îndoielile subsistă ca o rană sufletească, care se cere îngrijită. Pornind de la informațiile de care dispunem pănă acum, propun o temă de meditație prin lectura Evangheliilor.

Duminică, 1 noiembrie, am participat la liturghie în parohia Sf. Nicolae din Câmpina la invitația părintelui Petru Moga, care, pe lângă faptul că a introdus în liturghie rugăciunea pentru cei răposați și rugăciunea pentru cei grav bolnavi în urma incendiului din București, a făcut și următoarea trimitere la Evanghelia după Luca, pentru ne pune pe gânduri, înainte de a formula o judecată:

„În acest timp erau de față unii care I-au spus despre Galileenii al căror sânge l-a amestecat Pilat cu jertfele lor (adică au fost omorâți pe când aduceau jertfe – n.n.). Și El răspunzând le-a zis: Credeți că acești Galileeni au fost mai păcătoși decât restul Galileenilor, fiindcă au pătimit acestea? Vă spun eu vouă: Nu! Dar dacă nu vă veți pocăi (metanoeo=schimbarea modului de a gândi și a stării de spirit), cu toții la fel veți pieri” (Luca 13, 3)”

Răspunsul lui Iisus nu este univoc în ceea ce privește cauzalitatea absolută a pătimirii, ci pur și simplu neagă capacitatea omului de-a stabili o relație de cauzalitate în ordinea spirituală între moartea unei persoane și starea ei morală. De fapt afirmă caracterul relativ al oricărei judecăți, care poate fi de natură cauzală pentru cel care pătimește (dar aceasta nu poate fi cunoscută decât de către Dumnezeu și de către pătimitor, rămâne o taină a lor), alta pentru cel care se raportează la pătimirea congenerului său și pentru care se tranformă în finalitate. Astfel Iisus se exprimă asupra finalității accidentelor raportate. De altfel miza politică implicită din evenimentul raportat de acei „unii”, anume denunțarea romanilor asupritori în persoana procuratorului Pilat și deci incitarea lui Hristos la o atitudine politică de revoltă, este denunțată și anulată prin continuarea pe care o dă Iisus:

„sau acei optsprezece inși peste care a căzut turnul în Siloam și i-a omorât, credeți oare că au fost ei mai păcătoși decât toți oamenii care locuiau în Ierusalim? Vă spun eu vouă: nu!, dar dacă nu vă veți pocăi, cu toții la fel veți pieri!”

Dacă agentul care produce suferința și moartea nu este acțiunea umană, ci pur și simplu accidentul natural, relația celui care judecă cu cei care au pătimit este tot de natură finală. Scopul acelei suferințe fizice este trezirea la viață spirituală a celui care contemplă dezastrul. Parabola smochinului neroditor (Sunt trei ani de când vin căutând rod în smochinul acesta și nu găsesc; taie-l, de să țină pământul degeaba!), care încheie discursul hristic pe marginea morților năprasnice, pune în discuție posibilitatea ca ieșirea din această lume să fie din cauza păcatelor, adică a lipsei de roadă, dar arată preferința lui Hristos pentru opțiunea vierului (Doamne, lasă-l și anul acesta, până ce-l voi săpa împrejur și voi pune gunoi, poate că va face rod anul viitor, iar de nu îl voi tăia), de îndelungă-răbdare.

Semnalul morții năprasnice trimite în primul rând către urgența roadelor. Rodirea nu poate fi amânată, căci tăierea este în orice moment iminentă.

Exegeza acestui scurt pasaj din Luca este dată pe larg în capitolul 10 al Evangheliei după Ioan, despre orbul din naștere. Capitolul se deschide direct cu întrebarea puțin stângace a ucenicilor de ce pătimește orbul acela, din cauza păcatelor sale sau ale părinților săi, parcă forțând răspunsul spre transferul de cauzalitate de la cel care pătimește spre părinții lui, din moment ce orbul era astfel din naștere. Iisus respinge cu totul ipoteza acestei cauzalități: „nici el n-a păcătuit, nici părinții lui”. Cauzalitatea este de ordin divin, pentru ca „în el să se arate lucrările lui Dumnezeu”. Vederea fizică sau lipsa ei sunt secundare, atâta timp cât „Hristos este lumina lumii”. Vindecatul însă dă mărturie despre Cel care i-a redat lui vederea, dar mărturia lui este în cele din urmă respinsă de farisei în numele prejudecății: „Pe de-a întregul în păcate te-ai născut și tu ne înveți pe noi?” Prin vederea fizică s-a învrednicit orbul din naștere de vederea duhovnicească, iar pătimirea i s-a făcut temei mântuirii. Judecata de care vorbește Iisus în final este a celor fizic sănătoși/în viață, a celor neîncercați, a celor încremeniți într-un confort material, social și spiritual: „spre judecată am venit în lumea aceasta, pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi”.

Moartea năprasnică este cu precădere provocată de inclinația omului spre violența, rod la rândul ei al altor patimi: cei 14.000 de prunci uciși în Betleem, uciderea lui Ioan Botezătorul, uciderea profeților și a preotului Zaharia, omul căzut între tâlhari din parabola bunului samarinean. Sângele nevinovaților strigă de-a lungul istoriei (Luca 11, 49-51). Iar moartea, fie ea și năprasnică, deși nu este din punct de vedere creștin decât o trecere, se înfățișează ca o încercare terifiantă în raportarea la ea a celor care rămân aici.

Adevărata temă spirituală în întâlnirea cu moartea năprasnică este prejudecata celorlalți și refuzul de a reacționa prin introspecție, prin autoevaluare, prin transformare lăuntrică. Dumnezeu poate acorda confort, dar poate cere și fidelitate. Avva Pafnutie în Lavsaicon rezumă răspunsul lui Dumnezeu către Iov în felul următor:

„Nu respinge judecata Mea și nu socoti că eu mă ocup de tine în alt scop decât ca să te arăți drept. Căci tu mi-ai fost cunoscut Mie, care văd cele ascunse; dar deoarece ai rămas necunoscut oamenilor, care cugetau că mă slujești de dragul bogăției, am adus schimbarea, ca să le arăt lor purtarea ta mulțumitoare.”

Rostul suferinței se vădește în roadele duhovnicești. Eroismul, solidaritatea, jertfa de care au dat dovadă unii dintre cei care s-au aflat în incendiu sunt adevărata minune. Într-o societate care părea sufocată de corupția economico-politică, care este însă una sufletească, acompaniată de cinism, violență, șantaj de partea celor puternici și supunere oarbă la toate turpitudinile, din lăcomie, de partea celor slabi, minunea eroismului și solidarității indică o trezire spirituală. Dacă tinerii care au ieșit zilele acestea în stradă vor respinge marasmul spiritual care a făcut posibil accidentul, atunci finalitatea lui este evanghelică. Iar rolul solidarității și compasiunii nu trebuie să se oprească aici, ci să se continue către cei răniți și suferinzi, către cei triști și neconsolați.

Tematica puterii demonului rămâne marginală în această perspectivă, biruită fiind de roadele duhovnicești nebănuite, de dragostea care se naște din durere, de suspinele care se transformă în rugăciuni, de nădejdea învierii.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. Ontelus DG spune:

    Autorul are dreptate, dar discursul teologizant îi îndepărtează pe agnostici. Moartea este o trecere la cele veșnice, pentru teiști, iar dacă este accidentală, nenaturală, violentă, este prilej sporit de smerire. Agnosticii, în schimb și mai cu seamă minoritatea ateistă a acestora văd moartea ca definitivă, o sfidare a tot ceea au mai valoros. Dacă moartea este năprasnică, în cele mai multe cazuri agnosticii se smintesc, acuză în stânga și dreapta, dezvoltă inteligent multiple cauzalități. Moartea tulbură pe orice om și este un semn care poate rătăci multe suflete. Potrivite sunt tăcerea, reculegerea, rugăciunea. Și, mai cu seamă, să nu judecăm pripit. Însă este foarte greu, căci egoismul ne iluzionează în a fi îndreptățiți fără rest în cele pe care le gândim, le spunem ori le facem. Progresul umanității a eliminat și teoretic, și practic atât păgâna vină tragică, precum și iudeo-creștinul păcat originar. Suntem foarte mândri de noi și am pierdut conștiința și demnitatea fragilității noastre. Ne-a împietrit inima, ne-am pervertit voința, ni s-a rătăcit mintea… Ura și violența nasc ură și violență, iar libertatea, fie și iluzorie se restrânge, până când va dispărea, probabil. Să sperăm că nu va fi așa, dar istoria este mai degrabă sumbră, sângeroasă, decât senină, luminoasă…

  2. liviuta spune:

    Excepțional.
    Tot pe 1 noiembrie, la Sf Liturghie din duminica de după incendiu, părintele din parohia de care aparțin a făcut referire la același pasaj evanghelic, Luca 13.

    • Alex spune:

      Popa de la biserica parohiala de linga blocul meu de 1 noiembrie a dat din nou boxele si megafoanele la maxim, tulburind-mi odihna duminica, in singura mea zi libera.
      Au urlat si mers boxele preasfinteniei sale de la 9 la 12, deranjnd juma de cartier.
      O sa ii fac din nou reclamatie pt tulburarea linistii publice.
      Nu e un pamflet, si din pacate asa se prezinta si actioneaza BOR in teritoriu si in lumea reala.

  3. Cosma Lucian spune:

    “Rostul suferinței se vădește în roadele duhovnicești”

    De ce nu stai dumneata domnule Guran undeva la munte și să-ți vezi de cele sfinte?
    Discursul nu este “teologizant” cum spune un comentariu , ci ” imbecilizant” :

    “Semnalul morții năprasnice trimite în primul rând către urgența roadelor.”

    Incredibil!
    După atâta moarte în jurul vostru n-ați înțeles nimic și o dați cu Avva Pafnutie. Și noi agnosticii nu pricepem !. ” Răspunsul lui Dumnezeu către Iov! ” .

    • Magdalena spune:

      Stimate domn,

      Nu stiu ce vreti sa spuneti, dar va percep suferinta. Cautati un sens, altul decat cel pe care autorul il da tragediilor recente. Il aflati in comunitatea imaginara a agnosticilor, moderni, deschisi la minte si alergici la alde avva Pafnutie; a propos, il cunoasteti?

      “După atâta moarte în jurul vostru n-ați înțeles nimic și o dați cu Avva Pafnutie. Și noi agnosticii nu pricepem !. ” Răspunsul lui Dumnezeu către Iov! ” .

      Domnia voastra loveste nu in autor, tratat ca “imbecilizant”, ci in Dumnezeul crestinilor. Care, daca incercati sa il cunoasteti, eventual facand efortul de a citi o pagina de Evanghelie din cand in cand, nu are nimic contra agnosticilor, cum aparent credeti. Pentru crestinii adevarati – nu neaparat cei autoproclamati, nu neaparat toti popii – Dumnezeu este Tatal revelat de catre IIsus Hristos. “Tatal nostru”, NU “judecatorul nostru”, NU o sperietoare, nu un calau. Cum ma tem ca-L considerati, din motive pe care singur le stiti.

      Nu facem fata durerii altfel decat aratandu-ne intelegatori, inclusiv cu cei diferiti de noi, generosi cu cei aflati in nenorocire, solidari, constructivi. Asa cum a fost si este acel Cineva cu care credeti ca va rafuiti. Singurul in stare sa va inteleaga si sa va ajute, intre altele, sa iubiti si sa va iubiti.

      • Decebal spune:

        “Dumnezeul crestinilor”?!… Exista mai multi Dumnezei?!… Este “Dumnezeul crestinilor” altul si mai bun decat “Dumnezeul evreilor” sau decat “Dumnezeul hindusilor”?… Nu cumva treaba asta cu “Dumnezeul meu e mai bun decat Dumnezeul tau!” este jignitoare pentru Dumnezeu si generatoare de multe “morti naprasnice”?!…

        • Harald spune:

          Atât timp cât însăși Biblia spune ”să nu-ți iei ție alți Dumnezei”, e clar că există (sau cel puțin existau) mai mulți. Dumnezeul creștinilor e Dumnezeul lui Avraam (Abraham) însă (big surprise) e unul și același cu Allah.

          Ca să vulgarizăm un pic subiectul, e ca și cum am spune că președintele statului e unic. Da, e unic, un stat anume nu are mai mulți președinți, dar diverse state diferite au președinți diferiți. Cam tot așa e și cu Dumnezeii din Biblie :)

          • Decebal spune:

            Daca exista, Dumnezeu trebuie sa fie unul singur, nu se poate altfel. Mi-e greu sa cred ca-s mai multi, in rai si se cearta intre ei, pe-acolo. Pana si Zeus era unul singur. :)
            Daca religiile lumii nu pot (sau nu vor) sa accepte ca Dumnezeu e unic, e problema lor. Si a celor ce iau de bun ce li se serveste, fara a cerceta. Si a celor ce sunt omorati din motive religioase.

            Nota bene: Vorbesc de Dumnezeu, nu de diversi fii si profeti ai sai, despre care ni se vorbeste in carti mai mult sau mai putin vechi.
            Cum spuneam mai sus, a sustine ca exista mai multi Dumnezei (dintre care doar unul e “adevarat”), mi se pare o jignire la adresa adevaratului Dumnezeu.

            • Harald spune:

              Religia este o chestiune de conștiință. Pentru un creștin adevărat nu există decât un singur Dumnezeu. Același cu al evreilor, același cu al musulmanilor. Cine are alt Dumnezeu, nu e creștin adevărat. Simplu :)

            • Tityre_recubans spune:

              Pana va raspunde dna/dra Magdalena, incerc sa lamuresc eu ce a vrut sa spuna, cu observatia ca mi se pare destul de clar sensul expresiei: “Dumnezeul crestinilor” = “Dumnezeu asa cum e vazut/inteles in crestinism”.

              Cele bune.

            • Decebal spune:

              @ Tityre_recubans

              Este foarte interesant ca-mi raspundeti nu ce ati inteles dumneavoastra din ce a scris Magdalena, ci exact ce a vrut sa spuna dansa. Si nu pot sa nu ma gandesc ca poate sunteti colegi de birou. Si nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva B.O.R. nu are si ea o sala de “troli”. :)

              Lasand gluma la o parte, mi-ar placea sa-l vad pe domnul Daniel, pe sticla, spunand ca Dumnezeu si Alah sunt unul si acelasi.

            • Harald spune:

              @ Decebal – dacă tot discutăm (teologizant sau nu) despre responsabilitate, exact ăsta ar fi un gest necesar din partea ”domnului Daniel” la momentul actual: să apară pe sticlă și să explice oricărui taliban ortodox că se închină la același Dumnezeu ca și orice taliban musulman. Diferența e numai de nuanță: Ismael era fiul servitoarei, nu al soției. Dar asta nu e vina nimănui, așa au fost vremurile.

    • Harald spune:

      OK, haideți să eliminăm teologizarea și să vedem dacă nu cumva cele scrise rămân la el de valabile. Personal, nu dau doi bani pe niciun fel de religie, dar asta nu înseamnă că tot ceea ce susțin diverse religii este 100% aberație.

      Oamenii nu evaluează consecințele faptelor și acțiunilor lor, adică se comportă iresponsabil, mai direct spus. Ca să te aduni 400-500 de inși într-o sală declarată a fi de 80 de locuri și să te joci acolo cu artificii (într-un spațiu nu doar închis, ci și supra-aglomerat) înseamnă exact iresponsabilitate.

      Ca să fii trupa care cântă pe scenă, în condițiile improprii deja enumerate mai sus, dar lăsându-te încântat de perspectiva de a nu plăti nicio chirie dacă aduci minim 400 de spectatori înseamnă exact iresponsabilitate. Ca să fi administratorul stabilimentului respectiv și să pui atâta burete și lemn pe tavan și pe pereți, în condițiile în care orice puști beat îi poate da foc încercând să-și aprindă o țigară înseamnă exact iresponsabilitate. Asta pe lângă amenajarea clubului într-o clădire dezafectată, cu pereții impregnați timp de zeci de ani cu tot soiul de solvenți organici super-inflamabili și super-toxici, folosiți la fabricarea de încălțăminte, care tot iresponsabilitate înseamnă. Hala aia era OK pentru depozitat profile metalice, nu pe post de club.

      Sigur, întodeauna altcineva e vinovat. E vinovat Piedone că ia șpagă, e vinovat șeful de la ISU că nu face controale săptămânale, e vinovat Raed Arafat că nu poate trimite 100 de ambulanțe în 3 minute etc. etc. Victimele nu sunt niciodată vinovate, ele erau pâinea lui Dumnezeu, trăiau în ascetism și pietate, așa e?

      În esență, dacă eliminăm toată teologizarea din articol, e vorba pur și simplu de un apel la responsabilitate și la o educație bazată pe responsabilitate. Trebuie schimbat modul de gândire al fiecăruia, chiar dacă ”a se pocăi” sună evident deranjant în contexte nereligioase.

      • Moshu spune:

        Cel mai grav este să vorbeşti fără să cunoşti. Probabil pe principiul foarte răspândit “eu am dreptate chiar dacă n-am”.

        1. Sala nu era “declarată de 80 de locuri”. Cine nu cunoaşte ar fi bine să nu vorbească până nu se informează suficient. Sala avea 80 de locuri JOS. Adică 80 de scaune. Locurile în picioare, conform legislaţiei actuale, nu intră în discuţie la avizare. Din mai multe motive. De exemplu, un local poate avea 80 de locuri jos deşi poate să primească, la o adică, 1.000 de oameni. Doar că păstrează un spaţiu larg pentru dans, ori pentru alte activităţi, în afară de cel dedicat scaunelor sau băncilor, după caz. Un local nu este un stadion. Şi dacă ar fi să o comparăm cu un stadion, ar însemna că stadionul în cauză are, în afară de zona scaunelor, altele, cu o suprafaţă mult mai mare, pentru cei care vor să urmărească meciul în picioare.

        2. Atât de “excepţionale” sunt condiţiile de la Colectiv, că în două săptămâni au fost închise mai toate cluburile din ţară, dar, ca să vezi, şi foarte multe teatre, case de cultură, etc.
        Ceea ce, mi se pare mie, arată o gravă problemă a sistemului, adică a celor pe care Harald vrea să-i scoată nevinovaţi.

        3. Dincolo de ticăloşia sistemului, avem şi problema oamenilor. Însă aici intrăm într-un cerc vicios, cum spune duhovnicul meu (hai, Harald, împuşcă-mă că am duhovnic!): sistemul impus de tancurile sovietice a creat “omul nou”, “omul nou” susţine sistemul ce propagă mai departe mediul mizerabil şi tot aşa. Desigur, una dintre caracteristicile “omului nou” este ostilitatea faţă de creştinism şi valorile lui morale. Rămâne însă întrebarea cum ieşim din cercul vicios. Aici, paradoxal, şi articolul, şi Harald, şi eu şi alţii ajungem la aceiaşi concluzie: responsabilizare.
        Dar într-un agnosticism sau ateism în care nu există nimic absolut, deci nici repere morale absolute, nu poate exista nici responsabilizare şi responsabilitate. Căci ele cer un sistem de valori morale foarte clar!
        Şi iată că, vrem sau nu, tot la “Hristos, lumina lumii” ajungem.
        Sau nicăieri.

        • Harald spune:

          Stimate domn, am mai scris asta pe-aici, dar se pare că e nevoie să o repet: există morală și fără religie, așa cum există și religie fără morală. În State există moda mersului la psihiatru, în Europa se merge la psiholog, românii care se respectă au duhovnic personal. Fiecăruia cum i se pare de preferat.

          15-20% dintre oameni au un nivel de conștiință destul de înalt încât să nu aibă nevoie de o personificare exterioară a ei. Ceilalți au nevoie de un Dumnezeu care vede tot și știe tot, apără, pedepsește și răsplătește etc. Fiecare după nivelul lui.

  4. Dan spune:

    Interesant punct de vedere. Bravo! Cam rar se găsesc pe aici materiale de asemenea valoare.

  5. Cosma Lucian spune:

    Aici e vorba de ucidere din culpă , nu de pilde religioase . De vinovați și de legi . Ceea ce fac teologii în situația de față este aflare în treabă , ca să nu spun mai mult . Dacă dumneavoastră credeți că prin caracterizarea discursului ca “imbecilizant ” v-am jignit prietenii imaginari vă privește. Raportul lui Dumnezeu față de Iov este unul de putere nu de iubire. Vă pun o întrebare simplă: Trebuie să mai murim mulți ca să aveți voi “creștinii” pilde și modele de viață responsabilă? Chiar numai moartea vă poate clarifica rosturile duhovnicești?
    Am ales citatul :
    “Rostul suferinței se vădește în roadele duhovnicești” , pentru că frizează sadismul. Adică exact raportul Dumnezeu-Iov .

  6. Decebal spune:

    Cred ca despre moartea violenta ar trebui sa vorbeasca cei ce au privit-o in fatza, cei ce i-au simtit rasuflarea hada, cei ce au pierdut oameni dragi si/sau apropiati prin moarte violenta si au trait consecintele psihice (sau spirituale, daca vreti) ale mortii violente.
    Ca si la fotbal, de cele mai multe ori, din tribune lucrurile se vad altfel decat din teren. La “Colectiv”, in teren, din partea bisericii a fost doar preotul (militar) de la ISU, fiindca asta-i era slujba. Poate ca acel preot ar fi mai indreptatit sa scrie un articol despre moartea violenta si semnificatiile ei spirituale.

    Fara indoiala, marile religii ale lumii au virtutile lor. Dar, cata vreme nu renunta la ideea “religia mea e cea dreapta, adeptii altor religii sunt niste pacatosi / necredinciosi”, religiile lumii vor fi responsabile de inca multe morti violente, pe Pamant. Toate religiile lumii ar trebui sa-si invete adeptii ca destinatia e aceeasi si ca se poate ajunge la destinatie pe mai multe cai. Ca Dumnezeu e unul singur, indiferent de ce nume ii dau oamenii.

    Asa cum mai remarca un comentator, zilele trecute, nu pot sa nu observ atentia pe care biserica o acorda mediului contributors.ro, in ultimul timp… articole, comentarii laudative – tot tacamul. Fara indoiala, e un lucru bun, fiindca platforma contributors este si o sala (virtuala) de examen. Bafta! :)

  7. Ela spune:

    “Rostul suferinței se vădește în roadele duhovnicești.” – ale bisericii, mai precis!
    O data ce frica este inoculata oamenilor, se obtine orice de la ei, inclusiv sa considere ca Dumnezeu le-ar fi programat unora (mereu aceiasi :( ), numai belele si suferinta, pentru ca altceva nu merita, fiind pacatosi !
    Dintre religiile monoteiste, numai islamul si crestinii ortodocsi continua sa practice interpretarea (citirea!) literala a textelor sfinte, si sa foloseasca un limbaj greoi, arhaic, pe care nimeni nu-l mai pricepe…!
    Consecintele sunt cele pe care le cunoastem:
    - românii umplu bisericile din “frica de Dumnezeu”, fara ca, intr-un procent ingrijorator de mare, sa respecte valorile universale ale Crestinismului (iubirea, respectul, cinstea) sau, macar, sa stie ce inseamna “concret” marile sarbatori…
    - musulmanii recita Coranul ca pe o mantra, moscheile sunt neincapatoare de fideli, numai ca, majoritatea lor nestapanind limba araba, habar n-au ce spun! Imamii traduc si interpreteaza absolut cum vor ei, in islam neexistand ierarhie institutionala.
    Ca o concluzie (foarte personala), remarc ca astazi in lume, in tarile unde religia nu s-a adaptat, cu intelepciune si umilinta, societatii actuale, se traieste in conditii mai proaste decat in celelalte, oamenii sunt mai nefericiti si mai frustrati, intoleranta fiind singura solutie care le este propusa, obscurantismul indus face restul…!

  8. Mugur spune:

    1. Frumos articol. Felicitari!
    2. Ma bucura sinceritatea unor atei / agnostici care au inteles maximum din ce poate intelege o persoana care nu il intelege pe Dumnezeu si anume chemarea autorului la moralitate. Cred ca este o cale comuna sanatoasa.
    3. Fara suparare, dar ma amuza cand vad mai multi atei discutand si explicand credinciosilor ca de fapt exista un singur Dumnezeu, ei neavand nici unul.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Petre Guran


Petre Guran

Dr. Petre Guran – cercetător la ISSEE al Academiei Române, doctor în istoria civilizaţiilor (2003), cu o teză intitulată Sfinţenie regală şi putere universală în lumea... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)