joi, martie 28, 2024

Despre rostul igienic al demisiei în politica românească

În acest text, accepțiunea dată termenului igienic reprezintă o interpretare liberă a teoriei lui Frederick Herzberg referitoare la motivație. Teoria identifică două seturi de factori. Spre deosebire de factorii motivatori, care produc satisfacție, cei igienici nu au un asemenea efect atunci când există, dar absența lor generează insatisfacție.

Dezbaterile despre identificarea și aplicarea, în politica românească, a celor mai bune standarde de conduită au o tradiție îndelungată. Pentru a nu încărca excesiv textul, sper să fie suficientă menționarea premiselor sale principale: a) există, și în politică, bune practici; b) unele dintre ele aparțin factorilor igienici, deoarece respectarea și îndeplinirea lor nu sunt recompensate ca atare (reprezintă, într-un context democratic matur și stabil, fapte banale), dar c) ignorarea sau relativizarea lor este costisitoare politic.

Standardele duble, oricum și în orice context s-ar manifesta, sunt ruinătoare pentru credibilitatea actorilor politici și, dincolo de efectele negative imediate, diminuează forța și impactul acțiunilor viitoare. Iar credibilitatea face parte din categoria resurselor redutabile, dar fragile, care, odată pierdute, sunt foarte dificil de recuperat.

După înfrângerile înregistrate la alegerilor prezidențiale, liderii USR, domnul Dan Barna, și PSD, doamna Viorica Dăncilă, oferă cele mai recente exemple de fugă de răspundere. Sunt și ultimele? Puțin probabil.

Oricât ar părea de inacceptabilă ideea pentru susținătorii fiecăruia din cei doi, ei se aseamănă în ceea ce privește ignorarea cerinței igienice de asumare a răspunderii personale pentru eșec. Explicit și ofensiv, ambii împărtășesc opinia conform căreia „quod licet Iovi, non licet bovi”!

Există, cred, și o diferență: șansele de reușită ale doamnei V. Dăncilă în tentativa de evitare a pierderii funcției de președinte de partid sunt semnificativ mai mici. Va însemna aceasta și un prim pas spre reformarea democratică a PSD? Și, în ceea ce privește USR, ce ne spune acest episod, în afara unor auto-complezente certificate de merit și unicitate, despre funcționarea actuală și viitorul partidului?

Dincolo de discursul stereotip (în care la loc de cinste se află cuvinte și expresii nobile precum curaj și rezistență în fața dificultăților), asistăm la încercări de înlocuire a unui mecanism clar și exigent de corecție, confirmat și aplicat în democrațiile mature – acestea fiind, de altfel, un reper frecvent invocat în discursurile politice autohtone – cu soluții costisitoare al căror obiectiv principal este statu-quo-ul de partid.

Reacția imediată, și neabătută de justificări variate referitoare la „circumstanțe adverse”, a liderilor la eșecuri și erori, personale sau ale organizației pe care o conduc, ar trebui să fie demisia. Desigur, valabilitatea acestei norme igienice nu este limitată la pozițiile de vârf din politică; domeniul său normal de aplicabilitate acoperă totalitatea posturilor și funcțiilor din administrația publică.

Acceptarea regulii igienice a demisiei clarifică, de la bun început, faptul că acțiunile, deciziile și comportamentele greșite au efecte directe1.

Gestionarea eșecului – un caz particular al problematicii mai ample a informațiilor reale, dar nefavorabile – reprezintă un test ce nu îi privește numai pe lideri. Ea este semnificativă și pentru organizație. Onestitatea, speranța și sinceritatea există, desigur, în multe demersuri ce consideră demisia o eroare. În egală măsură, însă, nu cred că pot fi eliminate subordonarea, conformismul, oportunismul, calculele politicianiste și, nu în cele din urmă, mediocritatea și greșeala.

Nu știu care este ponderea specifică a acestor elemente în cazurile menționate, dar cred că este validă ipoteza că multe influențează rezultatul de etapă discutat în acest text.

De asemenea, nu pun semnul egalității între cele două categorii descrise mai sus. Dar, dincolo de resorturile diferite, ele au în comun ignorarea preeminenței regulii demisiei.

Premisa principală, dar nu și merituoasă, a adepților alternativei de salvare a liderilor o constituie utilitatea practică a respingerii recunoașterii eșecului și erorilor. Deoarece admiterea acestora – iar demisia reprezintă o confirmare explicită – ar transmite un mesaj negativ și descurajator votanților partidului și ar reprezenta o fisură ce dă satisfacție și poate fi exploatată și amplificată de adversarii politici.

Odată promovată validitatea acestei abordări, argumente diverse sunt convocate în sprijin. Este dificil de făcut o listă completă, dar unele dintre acestea sunt: eroizarea și victimizarea; comandamentele superioare ale unității, încrederii și răbdării, deoarece cetatea este asediată de barbari; externalizarea completă a responsabilității (partidul și candidatul au muncit mult, eficient și competent; în pofida rezultatului, partidul/ candidatul reprezintă alegerea corectă); criticile ca instrumente de destabilizare a partidului.

Respingerea rolului reglator al demisiei în politică și administrație publică diminuează disponibilitatea și potențialul de analiză critică și de identificare a soluțiilor valide. Cu costuri semnificative pentru stabilitatea și eficiența organizației.

În ceea ce privește răspunderea pentru erori și eșecuri, tăietura lamei lui Occam – demisia – este evidentă și clară!

NOTE_______

1 . Tema are numeroase aspecte. De exemplu, decizia parlamentului/ a președintelui de convocare a unui referendum și respingerea prin vot a alternativei sprijinte de acesta, ar trebui sau nu să producă efecte în ceea ce privește continuarea mandatului inițiatorului? Eu cred că da. Iar argumentul că o asemenea prevedere ar limita folosirea unui instrument democratic este, cred, pe deplin echilibrat de cel contrar referitor la inhibarea utilizării referendumului ca mijloc de presiune politică sau de promovare electorală.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Cu totul de acord cu aceasta analiza. Asta nu inseamna ca persoana respectiva este exclusa si interzisa de la a invata din esecuri! Dar nu poate si invata din esecuri dar si a exercita functia in exercitarea careia a gresit! Si asta pentru ca procesul de invatare nu este ceva care se petrece în mod instataneu! Invatarea cere timp. Nu poti sa si inveti sa exerciti functia si sa o si exerciti in acelasi timp! Este aberant! De aceea este nevoie de demisie în astfel de cazuri!

  2. Exista si o demisie neigienica ? s-au mai pe scurt, un sut in partea dorsala, aplicata de cine crede de cuvinta, ieri sutul a fost aplicat de electorat.
    Nici in democratiile occidentale demisia igienica nu functioneaza imediat insa presa in general si opinia publica au grija ca presiunea sa devina insuportabila pt candidatul respectiv.
    La noi, acesta presiune nu de multe ori este trasformata de presa in victimizarea persoanei respective si incercare de alibire a acesteia motiv pt care ea nu vede nici un motiv sa-si dea demisia, din contra, se simte sustinuta.( Antena 3, Romania TV . TV publica cu intreg apanajul uman format din personajele bine cunoscute si „consacrate”)
    Poate mai tineti minte , „zidurile” ridicate de PSD-isti in jurul celor cu probleme penale ? doar justitia resusind sa-i scoata din joc.
    Pe de alta parte un esec in politica nu trebuie intotdeauna urmat de o demisiei igienica depinde de context si imprejurari in care esecul a vut loc.
    Daca madam Dancila nu-si da demisia din functie de buna voie, mecanismele interioare de igineizare ale partidului vor avea girja daca ele sunt destul de puternice sa se intempla, daca nu, iar e bine, partidul sa va infunda si mai tare spre bucuria noastra a celor care nu-i mai suportam. Comunsitii nu cunosc o iginizare dupa cutumele si bunul simt dictat de constiinta, ei nu au consttinta, pt ei igienizarile fiind egale cu epurari si in trecut cu elimanrea fizica.
    Deratizare ar fi termenu potrivit si mai putin blanda igienizare.
    N-a ajunge sa treca cu mopul, trebuie ceva mai toxic.

  3. Unul din rosturile superioare ale ”reacției rapide” în publicistică se împlinește atunci când, dacă reacția este chiar foarte rapidă și pătrunzătoare, ea poate anticipa evenimentele, căci iată, Dăncilă va demisiona: textul acesta fiind scris aseară/azi dimineață, de parcă autorul ar fi citit ziarul de mâine.

    Asocierea lui Barna cu Dăncilă în refuzul lor de a demisiona m-a surprins la început, pentru ca odată cu parcurgerea textului, să constat – vai! – cât de pertinentă și adevărată este.

    Demisia politică este întotdeauna un semnal de asumare, adică exact ce lipsește omului românesc – asumarea, consecvența, mersul până la capăt, la fundul amar și înveninat al paharului. Nu și în țara lui Caragiale.

    Putem căuta o explicație în eterna contradicție românească dintre arhaic și modern: în lumea premodernă, orientată de cunoașterea direct intuitivă, unde relațiile sunt nemijlocit personale, iar judecățile se fac după particularul lucrurilor, oamenii nu renunță de bună voie la putere, ci se tocmesc, uneltesc, luptă, pentru că puterea e întotdeauna personală și personalizată, a renunța e strașnic semn de slăbiciune, o sinucidere. Doar în lumea modernă, condusă de normativitate abstractă și dominată de raționalitatea rezultatului, cu procedurile ei standardizate, unde relațiile tind să devină impersonale iar rolurile sociale iau locul personalităților individuale, doar acolo renunțarea benevolă la putere ca asumare de rol reprezintă un gest simbolic necesar și … igienic.

    În România societatea (Gesellschaft) nu a luat locul comunității (Gemeinschaft), solidaritatea organică nu o predomină pe cea mecanică, sistemul încă n-a biruit lumea vieții. În pieptul hipsterist bate o inimă țărănească.

  4. Nu sunt de acord, si vad in aceasta atitudine obsesia romaneasca conform careia daca nu esti olimpic international, esti automat un idiot. Daca ai luat doar premiul 2 sau 3 la scoala, te lasi de studii? Daca ai luat argintul sau bronzul la olimpiada, te lasi de sport? Daca nu ti-a iesit prima afacere, te lasi de antreprenoriat? Daca s-a intarziat deadline-ul la proiect, iti dai demisia din firma?

    Argumentele dvs pornesc de la premisa ca un candidat este, cumva, datoria morala sa castige. Ca, daca nu castiga, atunci se face de rusine, sau ii face de rusine pe alegatorii sai, rusine care apoi se cere spalata. Or, asta e o atitudine daunatoare, din doua motive:

    – se internalizeaza o rusine care nu are ce sa caute in poveste. Candidatulul trebuie sa-i fie rusine daca minte, daca fura, dar nu daca obtine un scor mai mic decat se astepta.
    – se propaga o vanatoare isterica de vrajitoare. Dan Barna si Viorica Dancila nu au de ce sa-mi dea mie, alegator, socoteala. Nu l-am numit nici eu si nici Andrei Musetescu candidat, nu eu si nici Andrei Muestescu n-avem caderea sa-i cerem demisia. Nu ne datoreaza nimic nici unul dintre ei doar pentru faptul ca au candidat.
    – nu se respecta munca depusa de candidat si cei din jurul sau. Nu divortezi la prima cearta in familie, nu arunci la gunoi munca catorva ani pe ifose. Asa ceva poate spune doar cel care nu s-a gandit el insusi vreodata la demisie :)

    Candidat ii reprezinta pe cei care l-au numit acolo. Lor trebuie sa le raspunda candidatii. In cazurile de fata: daca Dan Barna a fost revotat de membrii partidului sa ramana in functia de presedinte, atunci cui prodest demisia? De ce sa ii fie rusine? Daca Viorica Dancila cerea un vot de incredere in CEx-ul care a numit-o, cu ceea era mai degradant? In principiu, daca se cere un vot de incredere, nu putem sa mai vorbim de o „fuga de raspundere”. Cu atat mai mult cu cat, la Dan Barna, au votat toti membrii partidului (parca).

    Admit ca lucrurile stau altfel atunci cand nu se poate cere un vot celor care te-au numit, de ex. daca esti presedinte dupa 2 ani de mandat, nu mai poti cere un vot de confirmare populatiei. Atunci demisia este o optiune.

    Eu zic ca evaluarea performantelor trebuie privita mai degraba ca o chestiune de business, pragmatica. Morala nu are ce cauta in poveste. Nu e o rusine sa fii slab, e o rusine sa furi si sa minti.

    • Aţi punctat excelent, felicitări!
      Barna oricum nu avea mari şanse, şi faptul de a nu fi ocupat locul doi şi a intra in turul doi de fapt nu ţine de el, ci de strategia lui Johanis. Pur şi simplu în confruntarea cu Barna ar fi ieşit atât de şifonat moral, încât guvernul i-ar fi fost afectat.
      Din acest punct de vedere se impune remarcarea orbirii strategice a PSD. Cum Dăncilă oricum nu avea şanse, dacă ar fi manevrat astfel încât să o sacrifice pentru ca în turul doi Johanis să fie şifonat de Barna, aveau şanse să scuture zdravăn guvernul PNL. Dar ar fi fost totuşi o victorie pirică, întrucât prestigiul PSD s-ar fi scufundat la cote abisale.

    • Mulțumesc Kinn, sunt perfect deacord cu dumneavoastră.
      Suntem balcanici și (puțin) isterici, batem din picior și vrem soluții peste noapte. Cu o competitivitate foarte prost dezvoltata in anii dinainte de „revoluție”. O competitivitate prin înjunghiere.
      Și domnul Barna, și doamna Dancila au făcut maximul posibil, dpmdv. O demisie a unuia dintre ei ar înseamnă risipirea lecțiilor învățate. Pentru că domnul Barna avea nevoie de această lecție, la fel cum și doamna Dancila, s-a calit in război. Orice demisie în favoarea unor novici ar scădea valoarea lecțiilor. Le-ar reduce la „luatul de la capăt”, risipirea investițiilor. Cel puțin în usr.
      Din nefericire, psd-ul este exact cum este, o adunătură de șacali care s-au sfârșit și se sfâsie între ei, fără vreo șansă de reformare, tocmai datorita auto-fagiei.
      Dar da, locurile 2 și 3 au rostirile lor, pregătește luptătorii de cursa lunga. Usr-ul și-a pregătit în această campanie startul pentru „cursă lunga”. Orice schimbare ar însemna resetarea la necunoscut/zero, ceea ce ar fi un deserviciu pentru viitor. Psd-ul…se comporta tradițional. Nu avem așteptări. :|

    • Nu zice nimeni să nu mai facă politică un învins în alegeri. E vorba doar de demisia din funcția în care a înregistrat eșecul. Adică „atletul” poate să facă sport dar nu e igienic să poarte tricoul de învingător sau însemnele unui învingător.

      Cred că și reconfirmarea d-lui Barna a fost o eroare. Demisia înseamnă tocmai eliberarea partidului (grupului) de povara eșecului, pe care un șef adevărat o preia el însuși. Nu e o rușine decât pentru o minte necoaptă. Dimpotrivă!

      Recomand această poezie a lui Doinaș:
      http://poetii-nostri.ro/stefan-augustin-doinas-alexandru-refuzand-apa-poezie-id-26747/

  5. Este dezamagitor ca si dupa 30 de ani partidele din Romania sunt tot de tip PCR, cu congrese, comitete centrale, birouri politice (denumite altfel), cu judetene de partid si cu organizatii locale. Pasul in fata este ca au disparut cele de intreprindere, desi n-au fost departe sa le infiinteze. Sau chiar sunt infiintate, din moment ce directorii sunt politici.
    Ca si atunci la congrese sunt delegati si ei alesi pe sprinceana.
    USR incearca sa miste ceva, dar e departe inca de un partid occidental.
    Evident, sefii de partid cind sunt alesi, majoritatea prin sforarii, prin simpla devenire de sef de partid devin nemuritori. Fara ei moare partidul. Dan Barna trebuia sa demisioneze asumind esecul intrarii in turul II. Se lansa o competitie interna si ajungea un altul sef.
    La PSD e ca la PCR. O demisioneaza pe Viorica…
    Personal nu ma astept la cine stie ce democratie nici la PSD, nci la PNL, nici chiar la PMP. Dezamagirea cea mare sunt cele 3 formatiuni spun ei noi, USR si PLUS. Se pare ca nu inteleg ca ei au nevoie sa fie dinamici, sa-si gaseasca candidati foarte, foarte buni. EI nu au resursele PSD si nici ale PNL. Fiecare din cei doi avind primari, presedinti de consilii judetene, deci pixuri in virful carora stau diverse sume de bani. Au avut un virf si n-au fost capabili sa-l valorifice.
    Mai au sansa localelor. Daca o rateaza, s-a sfirsit.

    • De ce considerați că neintrarea in turul 2 a fost un eșec pentru usr? Chiar cred că domnul Barna a luat un scor bun pentru un cvasi-necunoscut. Sa nu comparam, doamna Dancila a fost prim-ministrul României timp de aproape 2 ani. Că și vizibilitate a fost mult înaintea Domnului Barna.
      Aceste alegeri au fost un excelent exercițiu de imagine și de capital pentru usr. O reclamă, chiar și „proasta” este tot o reclamă. cu ocazia acestor alegeri prezidențiale usr și-a făcut cea mai buna reclama posibila. Și domnul Barna inclusiv. De ce s-ar renunță la toate acestea pentru a se porni iar de la zero, cu un candidat nou, chiar necunoscut? Doar așa, pentru orgoliul și „onoarea” unor demisii? Nu se poate câștiga daca se tot restareaza partidele iar și iar. Nu cele mici, care riscă să rămână în cvasi-necunoscut prin restartare.

  6. Domnule Mușetescu, respect: pentru punerea de problema si felul in care ati facut-o

    e de la sine inteles ca unde nu-i higiena, locul se impute, egal care-i acel loc

    necazul e ca falsele valori sint tare guralivi / dau tare din coate, si se impun

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrei Musetescu
Andrei Musetescu
Andrei Mușetescu (1953, București) Sociolog. Activitate: Cercetări de piață, studii media, cercetări cu tematică socială și politică.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro