joi, martie 28, 2024

Despre starea României

Ieri la Ateneu era sala pe sfert ocupată la un concert cameral minunat în condiţiile în care biletul costa cât două pachete de ţigări. Într-un oraş cu milioane de locuitori. Nenumăraţi tineri fumează compulsiv în căutarea plăcerii de moment sau ca să-şi elimine stresul, îi văd prin curţile universităţii sau când merg cu ei pe teren.

Românii cred că imaginea televizată sau pe net înlocuieşte arta vie. E ca şi cum ai crede că produsele pornografice înlocuiesc împreunarea trupească naturală. Românii sunt ca şi morţi cultural, aşa cum o arată şi stadiul subscripţiilor pentru Cuminţenia pământului. Pentru români poza gratuită cu această statuie pe desktop e suficientă, când şi atât nu e prea mult.

Dar nu numai. Ei sunt ca şi morţi biologic şi educaţional.

Mecanismul prin care chirurgii au ajuns să se spele pe mâini înainte de operaţie cu apă este de aceeaşi natură cu cel prin care milioane de tineri şi profesori şi cercetători au fost formaţi în absenţa unor standarde academice şi au devenit plagiatori la diferite niveluri, de la referate de şcoală generală la teze de doctorat şi cărţi. Cei care vor să fie sancţionat plagiatul nu cu domnul Ponta luptă, ci cu aceste milioane de oameni care îl susţin în tăcere din spate.

În ambele cazuri cei care au construit schema au primit bani grei pentru ce au făcut, direct sau prin simplul fapt că nu au muncit pentru banii primiţi ca să facă altceva decât au făcut.

În ambele cazuri a fost distrus în mod deliberat câte un pilon al naţiunii, cel al sănătăţii fizice şi cel al capacităţii de a gândi autonom.

O diferenţă importantă este că în cazul spitalelor cei îmbolnăviţi sunt vizibili şi cer tratare, dacă nu au murit deja, în cazul educaţiei cei bolnavi se cred normali şi vor să îmbolnăvească şi pe ceilalţi ca să elimine orice i-ar putea să le pună în pericol avantajele câştigate prin nemuncă.

România şi-ar putea reveni în gândire doar dacă bolnavii cu diplome şi titluri ar accepta că au nevoie de tratament, ar renunţa la pretenţia că sunt sănătoşi şi s-ar resemna cu gândul că ce pot oferi ei cultural şi profesional nu are nici o legătură cu pretenţiile de cunoaştere pe care le emană. Ori asta nu se poate întâmpla decât în mod miraculos, în general ei vor ţine cu dinţii de capitalul câştigat, de impostură folositoare social, îşi vor cultiva cu sfidare orgoliul şi cinismului.

România este o ţară fără viitor pentru decenii de acum înainte, o ţară cu o elită administrativă militarizată, o masă manipulabilă şi mici oaze de normalitate fie rural tradiţionale, fie urbane care pot supravieţui doar prin racordare cu tuburi de oxigen la spaţiul culturii occidentale sau la cel spiritual religios autentic.

Nu ştiu dacă s-a urmărit în mod deliberat asta sau era inevitabil în post-comunsm, însă e clar că un român de azi nu poate aspira la ceva înalt, la o viaţă superioară intelectual, civic, politic, spiritual, dacă se raportează doar la ţara, dacă trăieşte în mod autarhic. Nu e nimic de construit doar cu valorile pe care le avem acum aici. Nu suntem un centru de civilizaţie şi nu iradiem nimic valoros în jur cu excepţia celor capabili care pleacă permanent spre occident. Suntem mai bine ca alte ţări, dar într-un marasm din care nu putem ieşi singuri.

Apartenenţa la NATO şi Europa e singura şansă a României ca ţară.

Ar putea să pară că acest mic text este un prohod. Nu este. A şti care e punctul de plecare e doar condiţia necesară ca să putem construi ceva în mod realist, fără naivităţi şi minţire de sine, chiar şi aici.

Tot ce putem spera este un stat care să nu ne transforme în victime iresponsabile pe toţi. Vom produce ca români în ţara noastră cultură universală decenii de acum înainte doar printr-un război de gherilă împotriva propriilor concetăţeni, apărându-ne micile organizaţii sau grupuri funcţionale împotriva asaltului nesfârşit al imposturii agresive.

Dar vom produce.

Distribuie acest articol

50 COMENTARII

  1. Nu stiu ce sa mai cred citindu-va. Acum cateva luni cred ca discursul dumnevoastra public era sa zic la polul opus, marcat de un optimism molipsitor si as spune ingenuu.

    Nu sunt sigur ca stiu in ce cheie sa citesc textul de fata … In cheia materialelor cu caracter publicistic bazate pe promovarea unui trinom: idei-institutii-valori sau in cel al realitatii curente in care vedem un alt trinom malversatiuni-institutii-nonvalori. Nu sunt sigur care e miza pozitionarii in asa numitele ‘enclave autonome’ cum le numeste domnul Tismaneanu in articolul ‘Scopul si mijloacele, reflectii despre secolul xx’ si cum ar fi ea vazuta din ancorarea in trinoamele mai sus mentionate.

    Nu sunt din nou sigur ca pot discerne linia subtila intre educatie si calp promovat ca aurul cel mai pur intr-o piata a ideilor. Cu alte cuvinte incerc sa ma raportez la niste repere si gasesc acest demers nu lipsit de dificultate.

    • Probabil că presupuneţi că am o strategie de comunicare, un program personal de influenţare a opinie publice, care ar trebui să fie coerent şi bine identificabil.

      Nu am un astfel de program şi nu fac parte din nici un grup de influenţă.

      Am un set de valori şi în rest sunt un simplu membru al societăţii civile. Când mi se pare că am ceva de spus care ar fi de folos în spaţiul public propun un text. Când e considerat acceptabil pentru platformă e publicat, când nu nu.

      Optimismul e ceva relativ la situaţia din jur. Ce era optimism acum câteva luni acum ar fi naivitate.

      Din punctul meu de vedere este un articol în notă opimistă. Să privim spre Rusia şi să realizăm că România stă bine. Sunt la periferia lumii civilizat, dar totuşi facem parte din ea. Este excepţional.

      gânduri bune,

      • Cand ai incertitudini, presupunerile sunt paguboase intrucat nu fac decat sa sporeasca starea de incertitudine.

        Eu incerc sa-mi clarific aceasta stare lucrand cu niste coordonate fixe.

        Anume, valorile la care faceti referire pe de o parte si realitatea institutionala si legislativa pe de alta parte.

        In mod normal ca realitatea institutionala si legislativa sa inspire incredere ea trebuie sa aiba un corespondent real in plan valoric-uman. Adica trebuie sa existe oameni care sa serveasca aceste institutii si care sa traiasca in spiritul legii, legile ajungand sa fie o expresie a acestor trairi.

        • Eu încerc să evit certitudinile folosind coordonate mobile :) Asta a fost pe jumătate glumă.

          Nu restricţionez gradele de libertate ontice, ci doar le aplica o structură valorică ca un fel de năvod aruncat peste lume. Acest năvod este valoric, dar ce prind cu el n-am de unde să ştiu până să scot plasa în barcă. Şi asta a fost pe jumătate glumă.

          E ca şi cum aş opera cu valorile la nivelul grupurilor abstrancte, în sens matematic, iar chestiile concrete ar fi la nivelul modelelor specificate ale acestor grupuri. La nivelul modelelor se vine cu o încărcătură concretă de cele mai diverse feluri.

          Interesant că fie şi în aceste condiţii se diferenţiază probabil un anumit stil, o anumită abordare, o constanţă publicistică. Nu neapărat şi un mood de acelaşi fel mereu.

          gânduri bune,

  2. Alt articol „apocaliptic”. Pesemne ca e ceva in aer, astazi… :)

    Nicio sansa ca „bolnavii cu diplome si titluri” sa constientizeze ca sunt bolnavi – ar fi un prim pas catre vindecare, dar ei sunt mai presus de vindecare (sau mai prejos). Doar in ziua in care vor plati pentru ce-au facut vor reveni cu picioarele pe pamant.

    Eu as adauga si parteneriatul strategic cu SUA, langa apartenenta la UE si NATO, ca sansa de mai bine, pentru Romania. Citesc prin presa ca astazi sunt ceva ceremonii, pe la Deveselu…

      • Din pacate, se pare ca, pentru inalt-prea-impozantul presedinte al Romaniei, parteneriatul cu SUA nu este atat de important incat sa merite o deplasare la Deveselu, cu ocazia ceremoniei de inaugurare.
        Dar banuiesc ca a postat ceva pe FB, deci si-a facut datoria… :)

  3. Sunt in mare de acord cu textul, dar as constata ca istoria ne arata ca inainte de a aduce ceva nou major si pe un nivel superior la nivelul unei intregi societati este necesar ca mai intai sa dai la o parte, sa distrugi ceea ce este vechi. Acest proces este evidentiat de toate revolutiile de la 1789 incoace … Pana nu se ajunge la o criza profunda ceva nou nu poate fi impus in constiinta majoritara. La 20 milioane de indivizi un asemena proces dureaza, iar noi suntem inca abia pe la inceputul acestui proces. Romanii fiind un popor mai degraba pasiv asa cum arata istoria, criza va trebui sa ajunga mai intai extrem de adanca inainte sa accepte ceva atat de nou care sa le deranjeze confortul mult … Aceasta criza moral-intelectuala de care vorbeste autorul va trebui mai intai sa se transforme si in criza economica adanca, nu ca cea de acum, apoi intr-una de supravietuire efectiva cum a fost in 1989 la noi, inainte ca mamaliga sa sara in aer. Abia atunci se vor crea premizele unei reasezarii valorilor …. ma rog, a celor care vor mai fi inca pe aici …

    • Am sentimentul că e prea târziu să mai fie distruse mentalităţile comuniste. Tot ce se mi se pare că se mai poate face e să apărăm enclavele din ce este nou.

      Evident e ceva subiectiv. Dar tot ce văd în jur şi în media mă îndreaptă către acest gut feeling.

      gânduri bune,

  4. Romanii cred ca imaginea de la televizor inlocuieste arta vie. Dumneavoastra credeti ca arta vie e mai importanta decat televizorul si sunteti revoltat ca nu are toata lumea aceeasi parere.

    Cred ca va trebuie un pic de smerenie in gandire. Incercati sa faceti oamenii sa gandeasca, dar nu neaparat sa fie de acord cu dumneavoastra. Poate ca uneori au si ei dreptate. Poate ca latina, concertele de camera si literatura franceza nu mai sunt cele mai bune alegeri ale momentului; desi recunosc ca am o slabiciune pentru muzica clasica, apreciez si unii artisti contemporani.

    Recunoasteti ca poate nu aveti dreptate, ca poate nu sunteti in situatia de a judeca obiectiv ce fac ceilalti. Poate chiar incercati sa va pese mai putin de capra vecinului, viciul generalizat al zilelor noastra in care nimenu nu poate fi fericit daca vecinul asculta alt gen de muzica, are alt model de masina, are alta meserie, alt salariu (aici ati castigat, traiasca redistribuirea), ca are alta religie, orientare sexuala, alte preferinte culinare decat cele pe care dvs. credeti ferm ca trebuie sa le aibe.

    Incercati sa traiti si sa ii lasati pe ceilalti sa traiasca. Oferiti-le mai mult informatii si mai putin judecati de valoare. Au creier, unii chiar gandesc, sunt diferiti si pot avea pareri diferite.

    Daca reusiti, scrieti va rog un articol despre asta. Mi-ar face placere sa il citesc.

    • Nu voi înceta să susţine că arta vie este mai importantă decât cea văzută la televizor.

      Aşa cum banii în buzunar sunt mai importanţi decât cei văzuţi la televizor.

      Aşa cum aerul proaspăt de munte e mai important decât să vezi o emisiune despre Retezat pe Discovery.

      Cine crede invers n-are decât să susţină invers. Eu asta cred, asta susţin.

      Au şi textele informative rolul lor, dar acesta nu este un text informativ. E un text formativ prin prisma valorilor în care cred.

      Neavând abonament la televiziune de 13 ani şi informându-mă doar de pe net nu văd cum aş putea susţine altceva :) Aparatul există, îl folosesc pentru filme şi îl păstrez pentru când se va putea cumpăra ce post vrei, nu pachete.

      gânduri bune,

      • Felicitari pentru cei 13 ani de consecventa dle Iordache! Timpul probabil si ora exacta au si alte surse de propagare, mult mai putin toxice.

    • Adrian B: Latina, concertele de camera, literatura franceza, germana si altele asemenea sunt fundamentul real al lumii (nu doar al Europei). Noi, provinciali mizeri, păcătuim tocmai prin „realism”. La chose artistique pe de alta parte nu e DECÂT vie: ceea ce vedem noi ca sculptură este reziduul unei sculpturi. Treaba zisa „artistica” nu dureaza decat in clipa in care sculptorul loveste dalta. Cand a pus-o jos a și lăsat in urma un semicadavru, care mai mișcă încă dar care nu e e viu. (constatarea apartine lui Michelangelo). Cand vezi doar poza sculpturii e ca si cum ai vadea radiografia și nu poza iubitei. Lucrul e particularmente vizibil in muzică. O interpretare proasta dar live e de multe ori mai buna decat o inregistrare perfecta pe CD

  5. Eu am inteles din textul asta ca tinerii din ziua de azi, spre deosebire de tinerii de altadata, isi irosesc averile abandonandu’se unor vicii si obiceiuri frivole dar, din fericire, fiind membri NATO si UE, avem o sansa sa ne culturalizam la cap sorbind esenta nobila a Occidentului ce transpare in legi minunate precum cele anti-fumat. O fim salvati, dar mai incolo, peste cateva decenii, prin adoptarea unei legislatii iluminate care sa eradicheze ‘plagile’, ‘flagelurile’, bubele si metehnele poporului iresponsabil. O sa avem campanii [de stat] anti-alcool, anti-grasimi, anti-fastfood, anti-jocuri de noroc, anti-prostitutie, anti-cafea-si-cacao, anti-cultura-digitala, o sa ne rezolve niste birocrati superiori dependentele, slabiciunile, obsesiile, o sa ne distruga chiar si fatalismul stramosesc si o sa devenim in sfarsit cetateni consumatori rationali de bunuri, servicii si sentimente inalte elaborate si aprobate conform programelor europene. Haleluia!

    Pana atunci insa, niste patroni ‘egoisti’ au gasit o solutie simpla pentru propagarea ‘culturii vii’: au organizat concertele [de jazz, nu de simfonica] in aer liber unde studentii inconstienti au putut fuma in nestire si asculta muzica buna la un pret de 2-3 ori mai mic decat un pachet de tigari.

    • Nu cred că e cazul să generalizăm, din toate vârstele sunt în toate categoriile. Iar dintre tineri pleacă pe bandă în străinătate la studii şi nu mai revin. Nu ştiu câţi dintre profesorii universitari mai au copii majori prin România.

      Şi eu sunt un consumator de jazz, a propos – e un concert excepţional la Radio seara asta.

      gânduri bune

  6. Da, aceasta este România in 2016, dupa mai bine de un sfert de secol de libertate!
    Fara indoiala ca precedentii 50 de ani de comunism si-au lasat amprentele bocancilor lor greoi si hidosi, pâna si in sufletele oamenilor, numai ca astazi constatam ca nu-i suficient ca politicienii sa poarte Louboutin sau Berluti, pentru ca ceea ce lasa in urma lor sa fie mai putin hidos…
    Sursa dezastrului este, in opinia mea, mentalitatea!
    Se basculeaza necontenit intre extreme, cu hotarâre si agresivitate, motiv pentru care calea de mijloc, acolo unde se afla orice solutie constructiva, nu reprezinta vreo optiune, pentru ca pur si simplu nu se vede!
    Daca, deja din enuntarea problemelor, ceea ce primeaza pare a fi invinuirea, mi-e teama ca niciodata nu se va obtine altceva decât liste de vinovati!
    Desigur, acestia trebuiesc descoperiti si pedepsiti, dar ce ne facem când rândurile lor se ingroasa si ajungem (ca astazi !) la situatia in care TOTI cei care ne inconjoara sa fie vinovati de ceva?
    Unii, pentru ca vor sa-si satisfaca placeri imediate, altii pentru ca nu si-au educat bine odraslele, unii pentru ca pun note prea mari elevilor, altii pentru ca ii persecuta, unii ca sunt prea laxi, altii prea rigurosi, unii ca fura, altii ca se lasa furati prosteste, unii ca sunt „prea” crestini, altii ca sunt de-a dreptul atei, etc,.etc.
    Pentru cine crede, ca mine, ca mentalitatea actuala este complet paguboasa, iata o sugestie : fiecare sa puna, acelasi patos cu care critica ceea ce dispretuieste, in a gasi motive de admiratie si respect! Oriunde si la oricine! E un fel de triere selectiva, in care nu ne concentram pe gunoaie, ci pe ce e bun!
    Exemplu:
    1- Ponta este un tip corupt, un plagiator si un mincinos PUNCT. Nu mai dezvoltam deci, ca am facut-o din plin si stim unde ajungem: ne infierbântam si tot nu-i facem lista exhaustiva a pacatelor!
    2- Acelasi Ponta a fost desemnat, la nici 40 de ani premierul Ro, ceea ce este un exemplu remarcabil de reusita! Din p.d.v. personal, inteleg ca isi respecta parintii, are prieteni fideli, si a reusit ca, dupa un prim esec, sa-si reconstruiasca o familie.
    In judecata personajului, daca am retine numai ce e pozitiv in VP, acesta nu s-ar transforma brusc in „Alba ca zapada”, nici nu l-ar lasa in pace DNA, nu! Nimic nu s-ar schimba concret pentru el, dar multe pentru noi !
    Atunci cand judecam o situatie sau un om, din p.d.v. psihologic este indicat sa ne focalizam pe bine, fara teama ca raul s-ar strecura neobservat! Raul il mentionam, binele il retinem!
    Desigur, e mai simplu sa vedem raul, dar nu tot ce e simplu e si benefic.
    Intransigenta datorita careia am devenim obsedati de rau, continua sa ne insele vigilenta mult mai usor, dovada : ultimii 26 de ani in Ro!
    Abuzati, furati, pacaliti, deci patiti!!!, unii dintre noi am devenit atat de vulnerabili incat sa primim cu bucurie si usurare chiar, ceva ce e gratuit, dar care se adevereste a fi un cadou otravit, pentru care platim deseori toata viata….dovada : ultimii 26 de ani in Ro.

    • Aveţi dreptate cu gândirea pozitivă, am devenit însă mai sceptic că se mai poate întoarce cineva din drum. Mă străduiesc să păstrez ce mai există prin jur. Poate că vor veni şi vremuri mai bune, de atitudini proactive.

      gânduri bune,

      • „Poate că vor veni şi vremuri mai bune, de atitudini proactive.” – scuzati-ma daca insist, dar va contraziceti!
        Faptul ca asteptati (sperati la) vremuri mai bune, ca sa actionati, este o atitudine putin favorabila progresului la care aspira, cred, fiecare societate.
        Mi se pare o situatie de-a dreptul dramatica, cand putinii oameni de bine care au mai ramas integri, si care ar avea inca influenta asupra oamenilor, isi irosesc talentul cu banalitati!
        Or, daca nici elita nu-si modifica o abordare care s-a dovedit a fi complet paguboasa, cum vreti ca restul oamenilor sa gandeasca si sa actioneze „altfel”? Ce i-ar determina pe unii sa-si schimbe atitudinea, sa se amelioreze, pe ei insisi si societatea in care traiesc?
        Cand le spuneti tinerilor, de ex, ca „nu se mai pot intoarce” dupa drumul pe care se afla in prezent si care, aparent, nu ii satisface, ce credeti ca le insuflati?
        Incredere ? Motivatie ? Mi-e teama ca nu…
        Este teribil pentru cineva care se afla intr-o stare de nemultumire si care se simte neputiincios, sa auda ca asta-i singurul drum pentru el! … daca nu se schimba!
        Nimeni nu-i spun insa ce si cum sa schimbe?
        De cele mai multe ori aude ca nu e bun de „nimic” si ca „totul” e de schimbat ! Pe cat de abstract, pe atat de descurajant !
        Ca sa capete forta de rezilienta necesara, orice om are nevoie de incurajare si de valorizare, altfel e foarte complicat, chiar si pentru cei mai solizi psihic…
        Copiilor dvs le-ati spune ca sunt „morţi biologic şi educaţional” :( ca sa-i incurajati?

        • Vă mulţumesc pentru insistenţă şi comentariu, mă bucură dialogul cu dumneavoastră.

          Dacă aţi observat în general am o atitudine pozitivă. Acest articol este mai degrabă o excepţie. Este o atitudine adaptată la realităţile dezastruoase ale momentului. Cred că luciditatea e o premiză necesară pentru un optimism sănătos. Optimismul decuplat de realism e compensatoriu, autoîncurajare sau nebunie.

          Copilul meu, e admis la Cambridge, a aplicat fără să mă consulte, doar l-am susţinut material, şi din câte înţeleg nu intenţionează să îşi dezvolta cariera doar în România, asta ca să mă exprim eufemistic. Sigur, e tânăr, timpul poate schimba decizii de acum, însă cred că nu singurul care gândeşte astfel. Copiilor dotaţi România nu le oferă în universităţi decât un loc marginal, perspectiva de a fi la cheremul celor cu standarde joase care au puterea.

          Pe de altă parte, ca profesor în România fac tot ce depinde de mine pentru copii care fac studiile aici. Cu eforturi şi sacrificii profesionale pe care n-are rost să le prezint, ca să păstrez standarde occidentale în ceea ce fac.

          Există o rezistenţă încrâncenată la aceste standarde din partea majorităţii comunităţii academice, profesori şi studenţi împreună. Cu aceleaşi eforturi într-o universitate occdientală eram personal în carieră mult mai departe decât sunt. Nu regret aceste eforturi, dar mă interesează efiecienţa lor, iar pentru asta mă interesează realismul evaluării situaţiei actuale din România.

          gânduri bune,

    • Pai ce familist bun era Hitler, conita, mai bun decat Ponta. Si soldatii germani erau atat de politicosi, deschideau usa doamnelor cand le conduceau la camerele de gazare, le lasau sa intre si apoi inchideau. Daca ne concentram si mai mult pe aspectele pozitive putem sa ne culcam, caci ratiunea va fi dormit deja de mult.

      • :) daca ati stii ce bun e somnul pentru regenerarea organismului si limpezirea mintii!?
        Dvs preferati sa vedeti ce-i mai detestabil in oameni, este dreptul dvs si, slava Domnului, sunteti servit din abundenta!
        Atentia insa la indigestia inevitabila care, cert va va tine treaz, doar ca e vorba numai de insomnie…
        Mai serios insa, si pentru ca EVIDENT ca nu exista nicio reteta unica de comportament sau gandire care sa garanteze progresul si succesul, fiecare cu metoda lui!
        Dvs, ca si altii, aveti dreptate sa nu schimbati nimic, daca va convine asa.
        Numai bine!

      • Vedeti dvs,e bine sa rationalizati,dar nu ajunge! Puteti avea motor de Rolls,fara benzina nu merge,iar cu benzina proasta da rateuri ca Trabantul.
        Deci,Hiter nu a fost casatorit (decat in ultima zi de viata!,)a frecventat multe dame si fetite,printre care o nepoata minora,nu a avut copii,deci nu ca nu era bun familist,nu era familist de loc!
        Politetea e un defect,pentru ca o practicau calaii?
        Un rationament ca sa fie just,trebuie sa aiba materie prima de calitate.Asa ca al dvs aici,face mai mult rau decat bine!

  7. ati punctat bine. sobolanimea a stat ascunsa si a simtit frica doar citeva zile la sfirsitul anului 1989, pina cind mutantul (avid de putere, cu zimbetul pina la urechi si cu nimic romanesc in el) le a redat „speranta”. toate secaturile (precum gindacii) au iesit din ungherele infecte la lumina zilei, s au puit si s au imprastiat peste tot in romania mai abitir ca inainte. nu mai aveau nici o stavila. romania era o prada facila. eu sint optimist, exista o Doamna si niste Romani (DNA) care inca se mai gindesc la bunicii si strabunicii lor. nu mor caii cind vor ciinii.

  8. „România este o ţară fără viitor pentru decenii de acum înainte” – putin exagerat, dar posibil daca ne raportam la situatia din prezent;
    „o ţară cu o elită administrativă militarizată” – mult spus elita;
    ” o masă manipulabilă” – nimic de comentat;
    ” şi mici oaze de normalitate fie rural tradiţionale, fie urbane care pot supravieţui doar prin racordare cu tuburi de oxigen la spaţiul culturii occidentale sau la cel spiritual religios autentic” – excelent, cred ca numai din aceste „oaze” va putea renaste Romania (daca se va intampla vreodata);
    „Nu ştiu dacă s-a urmărit în mod deliberat asta sau era inevitabil în post-comunsm” – nici una, nici alta. prostie&imbecilitate 100% autohtone;
    ” însă e clar că un român de azi nu poate aspira la ceva înalt, la o viaţă superioară intelectual, civic, politic, spiritual, dacă se raportează doar la ţara, dacă trăieşte în mod autarhic” – trist, dar adevarat;
    „Nu e nimic de construit doar cu valorile pe care le avem acum aici” – corect, cu exceptia oazelor de normalitate de mai sus;
    „Nu suntem un centru de civilizaţie” – in sfarsit cineva o spune cu subiect si predicat;
    „Suntem mai bine ca alte ţări, dar într-un marasm din care nu putem ieşi singuri’ – corect;

  9. Câți ani aveți, dle Iordache?
    …pentru un tânăr, păreți prea vârstnic, pentru un bătrân – ce să mai zic?!

  10. „România este o ţară fără viitor pentru decenii de acum înainte,…pot supravieţui doar prin racordare cu tuburi de oxigen la spaţiul culturii occidentale sau la cel spiritual religios autentic.”

    Ce tristete sa ganditi asa la 47 de ani,atat de pesimist si cu atata dispret pentru tara in care traiti. Ganditi-va totusi ca proverbul spune ca „omul sfinteste locul”,nu invers!

    Am fost cateva zile in Nepal,pentru trista aniversare a 1 an de la cutremurele din martie-aprilie 2015, care au facut 9000 victime si au lasat 500 000 nepalezi fara adapost.

    Astazi,oamenii incep sa vada capatul tunelului,cu toate ca mai sunt inca multe de facut.Cuvantul de ordine este : actiunea! Tibetanii numesc asta : compasiunea activa!

    De altfel,compasiunea adevarata nu poate consta doar in intentii,nu?

    Nimanui nu-i trece prin minte sa faca discriminari sau sa tina discursuri moralizatoare,nici nu e stilul lor!
    Fiecare om,cat ii de sarac sau incult,educat,drogat sau prostituat,este considerat indispensabil,pentru ca are ceva esential de adus comunitatii,nimeni nu este exclus!

    Rezultatul este spectaculos!Scoli moderne,gradini bio,catunuri izolate echipate cu panouri solare,analfabeti la cursuri intensive de prepare in caz de catastrofe sau,de prim ajutor! .Fiecare om e bun la ceva,si e respectat pentru asta.

    Acum un an in Nepal era haos, acum viata incepe sa devina agreabila datorita actiunii tuturor!
    Fara elite,fara figuri,numai cu 2 exigente: actiune si respect.

    Daca in Ro haosul nu s-a oprit de 26 ani,o fi si pentru ca se face morala,teorie,se critica,se contrazice,se acuza,se asteapta si se spera : vremuri mai bune!

    Cineva spunea ca,daca astepti ziua de maine ca fii fericit,n-o sa fii niciodata.

    • Vă mulţumesc pentru comentariu.

      Îmi iubesc ţara, dar nu e de nici un folos să mă îmbăt cu apă rece, cum se spune.

      Prea multora le convine ca o minoritate să tragă jug să ridice cât pot în jurul lor pentru ca restul să poată să îşi bată joc.

      Cel puţin adevărul nu ne poate opri nimeni să îl spunem. Când voi vedea altceva am să spun altceva.

      gânduri bune,

      • Pai asta e treaba minoritatii … sa traiasca pentru ca lucrurile sa mearga in directia vietii, a frumosului, a iubirii, a adevarului.

        • Asta e doar un rezultat net. nu e treaba doar a minorităţii. Dumneavoastră transformaţi o situaţie de fapt într-o regulă care trebuie respectată.

          De respectat e exact pe dos. Treaba e a tuturor. Sau are cineva în fişa postului să plagieze şi să înveţe studenţii să facă la fel ?

          gânduri bune,

          • Tehnic evolutia se produce tot timpul intr-un pluton fruntas daca vreti sa-i spunem asa, care prin natura lui, a fost si este minoritar.

            • Planul descriptiv e una, planul normativ e alta.

              Chiar şi descriptiv clasificarea în două plutoane e doar un mode, există un gradient între cele două, o zonă în care se poate trece dintr-o zonă în alta în ambele sensuri la scara de timp a vieţii active a unei persoane.

              Poate fi o strategie raţională argumentarea că merită făcut efortul de a face saltul în zona minorităţii în numele unor valori superioare. Publicul ţintă dacă vreţi sunt cei pentru care efortul de trece în altă categoria poate duce la succes şi recompense în termenii valorilor superioare.

              Vă înţeleg şi strategia dvs, care tehnic vorbind are rolul să-i facă pe cei din minoritate să tragă o sarcină şi mai mare la căruţă.

              Doar să nu se rupă oiştea, că pică toată şandramaua.

              gânduri bune,

      • „Prea multora le convine ca o minoritate să tragă jug să ridice cât pot în jurul lor pentru ca restul să poată să îşi bată joc.”
        Daca va inteleg bine, problema dvs e ca majoritatea care va inconjoara nu e ca minoritatea din care faceti parte!?
        Daca-mi pot permite, este o situatie absolut fireasca si veche ca lumea…
        Apoi, e clar ca nu toate societatile evolueaza identic, cele mai de invidiat fiind acelea unde diferentele de comportament sunt atenuate, datorita mentalitatii, adica a unui intreg sistem de valori inculcat oamenilor de-a lungul timpului…
        Aici este, cred, sursa problemei: „de-a lungul timpului” nu inseamna simpla trecere a anilor!
        Fara actiunea decisiva a celor putini, cei multi ar continua sa-si „bata joc”, oriunde in lume…
        Desigur, nimeni nu prefera adversitatea si ghiolbania manifesta, armoniei sau civilizatiei, exista insa si care trec peste aceste „detalii” de parcurs, de dragul binelui, al frumosului, al lui Dumnezeu, etc, valori care sporesc cand sunt impartasite de cat mai multi…
        Nu cred ca românii sunt mai putin receptivi decât japonezii, francezii, britanicii, sau altii, cred insa ca au prea multi judecatori si prea putini invatatori…
        Or, cum cea mai eficace pedagogie este exemplul dat, mentalitatea este…conforma cu modelul :(

        • Nu, nu asta e problema mea.

          Vă legaţi prea mult de fiecare detaliu al unui comentariu. Nu aplic tehnici de PR când comentez, nu periez comentariile conform tehnicilor de comunicare. Încerc să port un dialog constructiv cu comentartorii, dar uneori totul se depărtează prea mult de text.

          gânduri bune,

          • „Vă legaţi prea mult de fiecare detaliu al unui comentariu.” – fac si eu ce pot…
            Reactiile dvs contradictorii la comentariile mele ma flateaza!
            Multumesc pentru atentie!

    • Daca, asa cum inteleg din comentariul dvs, sustineti Karuna Shechen, va felicit si va multumesc pentru aceasta marturie, capabila sa faca lumea un pic mai buna…daca vrea!?

  11. @Virgil Iordache (13/05/2016 la 22:42)

    Sa inteleg din raspunsul dvs. ca sunteti de acord cu comentariul d-lui Falstaff dar continuati sa ramaneti in Romania ca parte a minoritatii descrise :

    „Prea multora le convine ca o minoritate să tragă jug să ridice cât pot în jurul lor pentru ca restul să poată să îşi bată joc.”

    Deci ramaneti cu spusul: „Cel puţin adevărul nu ne poate opri nimeni să îl spunem” si nu „actiune si respect.” (cum sugereaza in finalul comentariul domniei sale d-l Falstaff).

    • Multe comentarii nu pricep prea clar ce vor să spună, sincer. Nu urmăresc un răspuns exhaustiv în nici un caz.

      De ex. nici al dvs nu am înţeles ce este: comentariu la ce ? La text nu este. La al domnului Falstaff nici atât. E o parte dintr-un interogatoriu încrucişat ?

      Sau vă imaginaţi că autorul unui articol are obligaţia să se lase bombardat cu întrebări fără nici o legătură cu textul din partea unor oameni sub anonimat.

      După experienţa de la acest articol o să mă gândesc dacă nu e mai bine să adopt ratica majorităţii autorilor de a nu da nici un răspuns la comentarii. E un forum care vă aparţine al urma urmei.

      gânduri bune,

  12. O „scaldati”, draga autor, sunteti prea modest. Realitatea este, ca de cand sunteti liberi – ati ingropat inca o generatie de tineri ! Nea-ti ingropat si pe noi. Basarabia ! Balticii au avut noroc de vecinii scandinavi… – si sunt departe !
    Cu tot respectul, un basarabian.

  13. @ Virgil Iordache (14/05/2016 la 21:36)

    E ma simplu; incercam sa ma clarific din raspunsul dvs. la raspunsul d-lui Falstaff (la cele scrise in articolul dvs.) care-i de fapt pozitia dvs cu privire la rolul acelei minoritati din care faceti parte (asa cum spuneti) si cum ar trebui sa actioneze ea – bineinteles tot in opinia dvs. – pentru schimbari in societate..

    Decizia este a dvs. daca cum veti proceda in continuare: a emite idei tip axioma (ca in matematica) sau a le sustine cu argumente

    Zi buna !

  14. Eu intelesesem ca doriti sa va refugiati in plutonul majoritar … intrebarea era cine mai ramane in plutonul minoritar in acest context ? Totusi nu inteleg cum aveti de gand sa faceti asta, daca am inteles bine intentia, avand in vedere faptul ca lucrati in cercetare.

    • Nu ştiu de unde aţi înţeles chestia asta. În cel mai rău caz o să mă refugiez în plutonul majoritar dintr-o ţară mai civilizată, care corespunde standardelor celui minoritar de aici. Să sperăm că nu va fi cazul.

      Cine rămâne aici ? E problema celor care iau deciziile care duc la aceste fenomene, nu a mea.

      gânduri bune,

      • In era conectivitatii si al celui de-al patrulea val tehnologic s-ar putea sa schimbati doar un furnizor de Internet local pe unul din alta tara.

        Oricum imaginea globala nu e foarte roz. Orientul Mijlociu, Rusia, China, America de Sud, Africa in mare nu prezinta perspective imbucuratoare. In Europa creste populismul, o America cu Trump nu pare nici ea prea roz. Canada ? Antarctica ? Australia ? Noua Zeelanda ?

        • Sincer, nu m-am documentat. Dacă plec o să găsiţi pe pagina mea de FB :)

          Un lucru e cert: când ceva merge bine nu schimbi nimic, dacă nu merge bine schimbi ceva. Ştiu să fac ceva, am capacitate de muncă şi rezistenţă la stres, caut.

          În momentul ăsta educaţia universitară din România este un dezastru generalizat, a se vedea şi articolul domnului Popescu:

          http://www.contributors.ro/editorial/scutul-anti-educa%C8%9Bie/

          „sunt unii rectori, decani, directori de departamente și școli doctorale, precum și cadre didactice care își fac datoria întrun context mai degrabă advers. Oameni ai comunității academice care fac față cu greu nivelului slab al pregătirii celor care vor să facă studii superioare. Și care nu abdică de la principii simple de etică, integritate, competență și profesionalism.”

          Deci nu sunt singurul care această percepţie.

          Niciodată nu am perceput că suntem în halul de acum, şi nu exagerez.

          gânduri bune

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro