Home » Analize »Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Despre stat și indivizi în Constituția României

Virgil Iordache iunie 20, 2013 Analize, Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
4 comentarii 699 Vizualizari

În acest articol îmi propun să contribui la discuţia actuală desfăşurată în jurul noii Constituţii a României. Abordez cinci aspecte din Constituţie care mi se par mai relevante:

1. Utilizarea noţiunii de stat în două sensuri complet diferite, neexplicitate în context (stat1ca ansamblu socio-economic şi stat2 ca sistem organizaţional prin care se exercită puterea politică [1];

2. Sinonimia dintre termenii de stat1 şi de ţară (sau patrie) [2];

3. Modul holist de a prezenta raportul dintre individ şi societate; proprietăţi care sunt caracteristice doar indivizilor umani (cum, voi argumenta, este suveranitatea) sunt atribuite unor sisteme supraindividuale de organizare (poporul în Art. 2 alin. 1 şi statul1 în Art 1 alin. 2);

4. Existența în structura binelui public a unor elemente ce ţin de interesele de grup ale celor cu puţine resurse şi ale celor altruişti (spre exemplu statul1 este social conform Art. 1 alin. 3)

5. Faptul că nu este stipulată necesitatea controlului extern al contribuabililor (prin societatea civilă) asupra statului2.

Voi argumenta căelementele de mai sus inhibă productivitatea sistemului socio-economic naţional (în acest sens, este vorba de aspecte negative) şi că, în măsura în care cineva este interesat de productivitatea acestuia, ar trebui să renunţe la abordarea holistă, să promoveze controlul extern (din partea societăţii civile) asupra statului2.

Analiza acestor stări de fapt se bazează pe câteva premize:

a) Fiecare individ uman tinde să maximalizeze atingerea scopurilor sale. Orice lucru care poate fi folosit pentru atingerea scopurilor va fi folosit. Prin urmare şi etica interpersonală (ca de altfel şi statul), care va fi manipulatăastfel încât să fie utilă maximalizării libertăţii ontice a unor anumite persoane. De asemenea şi conceptul de etică personală va fi manipulat, mai ales în ce priveşte semnificaţia şi conţinutul libertăţii, pentru a induce asumarea unui anumite etici personale, astfel încât persoana care adoptă această eticăsă funcţioneze mai bine ca resursă (sau să funcţioneze mai puţin ca competitor) pentru persoana care promovează asumarea de către altă persoană a unei anumite etici personale. În condiţiile în care credinţa în ceilalţi, altruismul şi iubirea sunt scopuri determinate (deşi nu de bază, şi neprezente în mod necesar la toate persoanele), această manipulare nu se face în mod necesar spre răul celorlalte persoane, ci se poate face şi spre binele altor persoane.

b) Fiecare individ uman şi resursele din proprietatea sa formează un sistem care produce servicii şi, eventual, resurse, şi consumă alte servicii şi resurse. Să numim acest sistem “Sistem individual de producţie şi consum” – SIPC. Unităţile elementare ale sistemelor socio-economice (SSE) sunt organizaţiile, SIPC fiind un anumit tip de organizaţii. Organizaţiile sunt componente ale SSE constând din capital uman şi capital neuman (inclusiv capital natural) care au rolul de a transfera fluxurile de materie, energie şi informaţie cu originea în capitalul natural (corespunzând unor fluxuri de resurse şi servicii naturale)şi cu originea în SIPC (în primul rând servicii), în formă neprocesată (un serviciu) sau procesată (ca alte tipuri de servicii şi ca resurse) către consumatorul final, SIPC. Prezenţa organizaţiilor statale este o proprietate structurală a sistemelor socio-economice naţionale, iar prezenţa organizaţiilor globale o proprietate a SSE global. Proprietăţile  funcţionale ale SSE naţionale şi global sunt productivitatea mai mare de resurse şi servicii ca rezultat al modulelor funcţionale emergente şi ca urmare a schimburilor de resurse şi servici dintre SES naţionale, care are loc prin intermediul organizaţiilor din structura acestora. Organizaţiile pot produce nu doar bunuri materiale, ci şi conceptuale (limbi, teoriiştiinţifice, ideologii politice, modele de dezvoltare – cum ar fi modelul de dezvoltare durabilă, sau constituţii). Emergenţa a noi organizaţii la nivel naţional şi global este strâns legată de producerea de bunuri conceptuale cum ar fi teorii sociologice, politice sau ecologice. Astfel de organizaţi emerg deoarece scopurile unor indivizi sunt mai uşor deatins folosind o parte din resursele private în comun (de exemplu managementul capitalului natural la nivel ecoregional şi global). În acest context, apare că statul1este, în cadrul sistemului socio-economic, un modul funcţional cu o singurăorganizaţie, şi ca urmare nu este tot una cu sistemul socio-economic (ţara). Statul2 este un modul funcţional cu mai multe organizaţii care furnizează resurse şi servicii publice organizaţiilor care îl plătesc, şi care este şi el doar o parte a sistemului socio-economic.

Deoarece individul uman tinde să maximalizeze atingerea scopurilor sale, şi indivizii implicaţi în organizaţiile de stat vor avea aceeaşi tendinţă. Prin urmare controlul asupra calităţii serviciilor furnizate de stat este absolut necesar, altminteri resursele furnizate vor fi folosite predominant în interesul indivizilor care sunt implicaţi în organizaţiile statului2. Deoarece acest control presupune resurse suplimentare investite de organizaţiile contribuabile, ele vor putea exercita controlul doar dacă au aceste resurse. Absenţa resurselor în SIPC (minimizarea proprietăţii private) face acest control imposibil. Prin urmare controlul poate avea loc doar dacă proprietatea privată este acceptatăideologic, sau dacă nu există o sărăcie generalizată. Teoriile holiste stricte permit statului2 ca în numele statului1 să promoveze un flux unidirecţional de resurse (de la contribuabili la stat2). Teoriile strict individualiste nu permit rezolvarea problemelor care nu se pot rezolva la nivel individual, cum ar fi problemele de mediu sau de apărare. Aşadar teoriile holiste şi individualiste stricte sunt disfuncţionale in ce priveste aplicarea lor politică. Numai în SSE avansate succesional (foarte productive şi cu rată mare de autoconsum) SIPC includ suficiente resurse pentru a putea controla eficient statul2, prin societatea civilă. Aceasta are un efect stimulator asupra dezvoltării, prin creşterea eficienţei cheltuirii resurselor furnizate de contribuabili. În SSE puțin dezvoltate (cu productivitate scăzută de resurse şi servicii înalt procesate şi capacitate scăzută de autoconsum), absenţa resurselor la nivelul SIPC, care să permită controlul, are un efect inhibitor asupra dezvoltării, şi favorizează exportul de resursăumană performantă şi resurse naturale puţin procesate către SSE avansate, menţinând polarizarea globală.

c) Binele public real, așa cum poate fi observat în sistemele socio-economice, are trei componente în structură: binele oamenilor de stat, binele grupurilor dominanteşi binele general (nerealizabil separat de toţi indivizii din sistemul socio-economic naţional, dar urmărit de toţi aceştia). Binele general este un lucru conceptual, un instrument pentru atingerea binelui individual în situaţiile când organizaţiile private nu pot produce anumite categorii de resurse şi servicii. Alături de binele general, binele public va include, periodic şi permanent, şi bine de grup, care este un lucru conceptual instrumental pentru un grup mai restrâns decât cel naţional, cel mai frecvent în vedere redistribuirii într-o formă de alta a resurselor (inclusiv prin sisteme publice de educaţie şi asistenţă medicală), dar în funcţie de contextşi corespunzând intereselor unor minorităţi (de exemplu naţionale). Binele public va include şi binele personal al celor care au puterea îşi asumă riscul încălcării regulilor sau profită de situaţiile care nu sunt reglementate.

Acest bine personal rezidual poate fi minimizat prin modul cum este structurat statul2 (în special prin separarea şi controlul reciproc al puterilor) şi prin acceptarea constituţională şi existenţa controlului extern al statului2 (al tuturor puterilor din afara statului2, dar din aceeaşi ţară). Fenomenul corupţiei priveşte extinderea ponderii binelui individual în structura binelui public a unui sistem socio-economic ca urmare a absenţei controlului extern asupra statului2,şi el nu pote fi contracarat decât în mică măsură prin acţiuni exclusiv din interiorul statului2. Redistribuirea intensă a resurselor conform binelui de grup al celor cu resurse puține este o fază inevitabilă într-o democraţie funcţională (fază social democrată), care are loc în alternare cu fazele dominate de acumularea individuală a resurselor (fază liberală), dar permanentizarea ei este un simptom de blocare în stadii incipiente de dezvoltare.

Pornind de la aceste premize, chiar în situaţia considerării statului1 drept o imensă organizaţie publică din care indivizii umani fac parte ca cetăţeni, nu putem echivala statul cu ţara (aspectul 2), deoarece în aceasta intră şi multe alte organizaţii private, cele mai importante fiind SIPC. Ţara devine identică cu statul1 doar în situaţia în care toate resursele private, inclusiv corpurile indivizilor, au fost naţionalizate [4]. Atâta vreme cât există organizaţii private, ţara (sau patria) este un sistem mai complex decât statul1. Este evident de asemenea că un astfel de sistem complex și fără creier prin care să gândească precum un om nu posedă ca proprietate suveranitatea [5].

Suveranitatea nu poate fi a unei naţiuni decât în sens metaforic. Suveranitatea este o trăsătură a indivizilor umani dintr-o naţiune, pe care și-o asumă sau nu și pe care, dacă doresc, şi-o pot exercita prin intermediul unor reprezentanţi; dar în urma acestei delegări, a cărei formulare poate fi cea holistă întîlnită în constituţii şi în dreptul constituţional sau în filosofia şi teoria politică, suveranitatea nu rămâne mai puţin a indivizilor. Ea aparţine acestor în mod necesar, deoarece este esenţială din punct de vedere practic, atâta vreme cât conştientizarea ei permite anularea semnificaţiei costurilor de revoltă împotriva stării de fapt, ceea ce constituie cheia răsturnării oricărui regim cu accente totalitare [6].

Renunţarea complet la terminologia holistă nu este însăpotrivită în momentul actual în sistemul socio-economic românesc. Alternativa, contractul, nu poate fi între cetăţeni (aşa cum se teoretizează originea statului în teroriile contractualiste), ci poate fi între SIPC şi alte organizaţii private, pe de o parte, şi o organizaţie din structura sistemului socio-economic concepută pentru a presta servicii publice, statul2, pe de altă parte. Un astfel de contract însă poate surveni doar într-o etapă în care forţa culturală economică a indivizilor poate asigura coeziunea naţiuniişi doar prin conştientizarea necesităţii menţinerii binelui public, materializatăîntr-un contract explicit cu statul2. Doar într-o astfel de etapă s-ar putea renunţa la organizaţia holistă stat1, văzută ca o continuatoare a grupului de natură biologică dominat de un lider (aspectul 3). Menţinerea organizaţiei holiste naţionale este necesară nu atât din considerente interne, cât mai ales externe, de dominare a altor grupuri sau de apărare (în cazul românesc programatic doar de apărare).

SSE românesc este într-un stadiu de dezvoltare relativ incipient, în pofida regimului constituţional adoptat. Felul cum au răspuns la stimuli materiali minori potenţialii votanţi de la ultimul referendum de validare indică o absenţă a resurselor care nu permite exercitarea libertăţii. Într-un sistem socio-economic cu polarizare extremă a cantităţii de resurse controlate de indivizi mecanismele democratice nu pot funcţiona, iar statul2 poate deveni cu uşurinţă instrument pentru grupul care controlează resursele, indiferent din cine este format acesta. Ponderea binelui de grup şi individual în structura binelui public real pare să fie mai mare decât cea a celui general.

Deoarece grupurile de interese au motivaţie mult mai puternică în a se organiza pentru obţinerea de avantaje din partea statului decât au contribuabilii pentru a controla statul şi limita prezenţa binelui individual în structura celui public, consolidarea societăţii civile nu poate fi lăsată exclusiv la latitudinea pieţei organizaţiilor neguvernamentale, ci trebuie promovată încă din legea fundamentală. Totuşi ea fost lăsată exclusiv la latitudinea acestei pieţe (aspectul nr. 5), ceea ce arată că forţa grupurilor de interese domină forţa restului cetăţenilor. Echivalarea între statul1(holist) şi statul2 (aspectul 1) contribuie şi ea la reţinerea politică manifestată de cetăţenii români. Că situaţia nu este întâmplătoare, ci reflectă interesele de grup ale celor care controlează statul, pare a fi sugerat şi de faptul că societatea civilă a fost prin reglementări direct conexată cu partidele, ceea ce împiedică exercitarea funcţiei de control extern asupra statului [8].

Un grup social definit într-un sens naţional are atât proprietăţi intrinseci (limbă, cultură), cât şi relaţionale (prin rolul în reţeaua succesională globală). Recunoaştere dreptului de acces la cultură (aspectul 4) este pozitivă deoarece va consolida producţia de bunuri publice culturale, iar a celui la un mediu curat este de asemenea pozitivăpentru că permite dezvoltare politicilor care să ducă la prezervarea ofertei de servicii a capitalului natural de nivel regional şi macroregional. Dar în condiţiile unei constituţii care permite menţinerea conexiunii inverse (eng. feed-back) pozitive către o productivitate scăzută a sistemului socio-economic naţional, este discutabil în ce măsură o simplă recunoaştere va avea efectele scontate. Fără o alocare substanţială de resurse publice deteriorarea acestor proprietăţi pe termen mediu este inevitabilă. Apare că semnalele pesimiste ale unor oameni de cultură în acest sens sunt justificate (spre exemplu cu privire la alterarea ireversibilă a limbii), iar contrareacţiile fundate doar pe exemple istorice şi pe propunerea unor măsuri instituţionale pentru care nu pot exista resurse în actualul context politic şi legislativ reflectă o abordare sectorială a problemelor (strict dinspre cultură).

Politicile bugetare actuale în domeniul educaţiei şi culturii sunt simptome clare ale tendinţei de resorbţie a unor caracteristici esenţiale pentru funcţionarea oricărei populaţii în sens naţional. Direcţionarea fondurilor publice preponderent către asistenţă socială directă sau mascată reprezintă de asemenea un paleativ în stabilizarea populaţiei în sens naţional. Discursul naţionalist nu poate compensa decât pe termen scurt degradarea culturală, conducând pe termen lung, prin accentele antidemocratice, la scăderea productivităţii şi implicit la crearea premiselor pentru slăbirea şi mai accentuată a coeziunii grupale.

Acest text a fost scris în 2003, forma lui inițială se află aici : www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_106.pdf

__________________________

Note :

[1] De exemplu stat1în Art. 1 alin. 1: “România este stat naţional, suveran şi indivizibil” cuplat cu Art. 3 alin. 1 “Teritoriul României este inalienabil”, iar stat2în Art. 1 alin. 4 “Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor [...]”, sau în Art. 43 alin. 1 “Statul este obligat săia măsuri de dezvoltare economică [...]”. Pentru o discutare a distincţiei stat1– stat2 din perspectiva dreptului constituţional, a se vede de exemplu Vrabie, G., 1995, Drept constituţional şi instituţii politice contemporane, Ed. Team, Iaşi

[2] Art. 1 alin. 1 cuplat cu Art. 3 alin. 1 (nota 1) şi cu Art. 3 alin. 2“Frontierele ţării sunt consfinţite [...]” sau cu Art 4 alin. 2 “România este patria [...]”

[3] Iliescu, A. P., 2002, Introducere în politologie, Ed. Bic All, Bucureşti, p. 34

[4] A se vedea incitanta analiză a lui Hoppe (Hoppe, H. H., 1989, A theory of Socialism and Capitalism, Boston, 1989, Cap. 2)

[5]Suveranitatea aparţine persoanei. “Să ne redescoperim pe noi în autenticul și firescul nostru, în profunzimea trăirilor și simțirilor noastre, pentru a nu mai fi altora slugi, ci nouă înșine suverani”, http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/parintele-arhimandrit-justin-parvu-erou-al-demnitatii-nationale-aparator-al

[6] Ceea ce revine la anularea raţională a termenului C, costuri, din ecuaţia propusă de Gordon Tullock cu privire la reacţia revoluţionarului potenţial. Anularea acestor costuri este inteligibilă din perspectiva libertăţii ontologice.

[7] A se vedea Matei, O., 2003, Societatea civilă şi finanţare partidelor, Sfera Politicii, 102-103, 18-20

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. kinn spune:

    Nu pot spune ca am patruns textul, dar am impresia ca formalizarea excesiva ciunteste realitati infinit mai complexe, si nici macar nu ajuta la clarificarea unor idei. De exemplu spuneti ca stat1 difera de tara/partie, prin existenta resurselor private, inclusiv cetatenii. Dar atunci ce mai inseamna definitia de la care ati plecat stat1=ansamblu socio-economic, din moment ce dvs excludeti atat socio (inclusiv corpurile cetatenilor) cat si economicul (privat)? Asadar stat1 = ansamblu socio-economic dar fara socio si fara economic. De fapt stat1 e diferit de tara pentru ca din el v-a mai ramas nimic dupa ca ati eliminat totul din definitia data mai inainte.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      O astfel de detaliere este necesara cand vrei sa prezici ceva cu privire la functionare si sa faci modele matematice, sau cu valoare explicativa.

      Sistem socio-economic este sistemul format din toate organizatiile (in sens larg, managerial, ca sisteme de resurse umane si neumane, nu in sens juridic, adica inclusiv organizatii familiale, si inclusiv SIPC, adica cele individuale) dintr-o anumita zona. Nu e suprapus semantic cu cel de stat.

      O parte dintre aceste organizatii sunt statul2, adica organizatii publice care vor sa gestioneze cumva niste servicii public pentru organizatiile private (o viziune) sau vor sa conduca tot sistemul socio-economic ca un anasamblu (a doua viziune).

      Ce este statul 1 asta nu mai e la fel de clar. Daca e tot SSE, sau e altceva. E o chestie de interpretare.

      Nu stiu daca am spus ce ziceti dvs, dar ipoteza articolului este cumva ca intr-un sistem socio-economic holist statul 2 este integrat pe verticala si orizontal cat mai mult cu celelalte organizatii, in sens managerial, si este considerat ca fiind tot una cu statul1. Asta a fost in timpul comunismului.

      Un stat minimal inseamna un stat2 minimal. Oricum e clar ca nu se lucreaza cu un concept unitar de stat in Constitutie, si asta nu e pentru libertatea indivizilor.

      • Guardian spune:

        De acord cu dv…desi lectura e intradevar greoia la prima vedere (se poate simplifica , da desigur dupa aia nu mai e publicistica, ci design document :-) ). modelarea dv si statica si dinamica (flow/sequence) e pe gustul meu… sistemele sociale ori socio-economice tind sa aibe entropia mare si sunt si foarte greu de modelat matematic, pentru ca entitatea fundamentala a acestor sisteme e omul, iar omul are o doza foarte mare de un-predictability…de aia buclele de feed-back trebuie foarte atent gindite, ca si punctele de return…a nu se intelege super-reglementare, acest lucru in exces e cu mult mai daunator decit lipsa reglementarilor…nu cred ca zgonea pricepe o propozitie din ce-ati scris, si nici “parintele” constitutie”…oricum am sa recitesc articolul mai atent in weekend…toate bune..

  2. Alexandru Cabuz Alexandru Căbuz spune:

    Construcţia sistemelor formale introduce o complexitate suplimentară în limbajul natural, dar care trebuie să se justifice prin aceea că face posibilă elaborarea de METODE formale, care se sprijină pe structura fixă a formalismului, şi care acţionează ca pârghii de amplificare a analizei deductive. Construcţia unui sistem formal echivalează deci cu roţile, şi metoda formală cu motorul unui vehicul deductiv.

    În contextul de faţă însă, sistemul în discuţie este mult prea complex, făcând imposibilă proiectarea unui motor, lăsând orice încercare de formalizare la nivelul roţilor, lipsită de forţă motrice. Astfel, complexitatea suplimentară introdusă nu se justifică.

    Pe scurt, ce vreau să spun este că ideile expuse puteau fi formulate mult mai simplu şi explicit în jumătate din lungimea textului, şi într-un limbaj accesibil unui public mai larg.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)