Home » Opinie » Citesti:

Despre virtuţi, patimi şi metehne

Zeno Sustac mai 10, 2017 Opinie
2 comentarii 1,019 Vizualizari

Gradul de integritate morală al unei naţiuni este un barometru cu o acurateţe remarcabilă a traiectoriei sale viitoare. Avem un resort interior nativ de a scrie istoria corectă, si un altul-vulnerabilizant, de a permite oricui interpretarea sa.

Cu mai mult de un secol în urmă, I. L. Caragiale mărturisea cu vădită amăraciune că în România, linguşirea şi hoţia sunt ridicate la rang de virtuţi. O sumară radiografie a societăţii româneşti ne-ar putea face să credem că spusele marelui dramaturg sunt şi acum de actualitate.

Şi totuşi, suma virtuţilor individuale fundamentează virtutea colectivă a unei naţiuni. Însuşirile dominante ale caracterului colectiv al naţiunii noastre, sistemele de valori tradiţionale şi cele nou însuşite precum  şi sistemele proprii de referinţă ne oferă suficiente garanţii pentru o dezvoltare socială durabilă, pe termen lung.

Expresia “ne descurcăm noi” se regăseşte în adn-ul nostru. Adaptabilitatea a fost mereu o trăsătură specifică nouă, indiferent de vremuri. Vorbim mai mult şi mai des despre antimodele decât despre cei care ne inspiră. Muzele noastre rămân de cele mai multe ori bine ascunse în intimitatea simţirii noastre. Suntem obişnuiţi să reacţionăm doar atunci când “ne ajunge cuţitul la os”, într-o Românie preponderent reactivă.

Politicul este oglinda mai mult sau mai puţin distorsionată a societăţii. Nu ne simţim foarte determinaţi să ne privim în oglindă, uneori uităm ca o avem la dispoziţie la anumite intervale de timp dar în mod paradoxal, suntem mereu preocupaţi de aspectul nostru “estetic”! Politicianul român – păstrator al unei datini postdecembriste -   consideră că a face concesii este un semn de slăbiciune, confundă compromisul cu ideea de compromitere, este sfios atunci când vorbeşte despre “înţelegeri” sau “concesii” şi vindicativ atunci când îşi susţine discursul. Nu acceptăm nicio altă viziune cu excepţia celei proprii, contraargumentele sunt percepute a fi atacuri directe iar cultura dialogului o vedem sinonimă cu monologul repetitiv. De cele mai multe ori, în spatele discursului se ascund argumente, scopuri, convingeri, nevoi şi interpretări false. Inducem mereu ipoteze favorabile scopurilor noastre. Evidenţa este negată în mod constant iar consecvenţa acestui demers a ajuns să fie catalogată ca fiind o virtute.

Îmbrăţişăm fără rezerve tiparele sociale impuse, proiectate după parametri cu totul străini nouă. Ne raportăm mereu la ele din lipsă de alternative sau dintr-o comoditate autoimpusă. Multiplicăm idei fără a le testa coerenţa, ne aventurăm în lumea simpatiilor şi a antipatiilor altora fără a dori să ne aflăm acolo. Punem uşor etichete scrise de alţii şi distribuite în mod subtil către noi. Suntem atraşi de hăul generalizării, într-un exerciţiu nefiresc de impunere a propriului adevăr. Discutăm adesea despre oameni şi rareori despre idei. Apartenenţa consimţită sumar la anumite grupuri aparent reprezentative ne caracterizează demersurile mai mult decât ceea ce ne defineşte ca români. Apetenţa către scindare este mai mare decât dorinţa de a construi. Suntem atraşi de subdiviziuni, acceptăm cu uşurinţă teoria conspiraţiei şi nu avem exerciţiul asumării răspunderii, indiferent de împrejurări. Construim tranşee în loc de poduri, închidem din reflex uşi care nu mai pot fi ulterior deschise. Spunem mai uşor “adio” decât “îmi pare rău”. Culpabilizarea este mereu pentru alţii şi nu pentru noi. Disputele altora ajung să ne transforme în beligeranţi de conjunctură. Suntem mereu în tabere diferite, într-un razboi în care fiecare pare a deţine adevărul absolut. Afişam pozitii rigide şi totuşi sperăm să obţinem cele mai bune rezultate. Ne supraapreciem în mod constant iar singura unitate de măsură acceptată este cea propusă de noi. Suntem atât de atraşi de mituri încât suntem dispuşi să ignorăm realităţi. Implicarea noastră, adesea conjuncturală, se manifestă preponderent în zona reproşurilor şi doar în mod ocazional, în zona generării unor soluţii constructive.

La o privire atentă descoperim că toate aceste lucruri ne-au fost străine cu ani şi ani în urmă. Toleranţa specifică nouă a fost ramforsată în mod constant în încercarea –parţial reuşită – de a fi transformaţi în ceea ce nu suntem dar ce şi-ar dori unii să devenim. Spusele lui Francis Bacon sunt de mare actualitate: “cel care nu are nicio virtute, invidiază totdeauna virtutea altora”. Nu construim piedestaluri pentru că pare mai la îndemână să confecţionăm eşafoduri. În mod paradoxal, deşi dezbatem frecvent metehnele existente în societate, ne înclinăm cu  respect nedisimulat în faţa virtuţilor. Reverenţa noastră sinceră intervine însă uneori după momentul în care valorile în cauză sunt deja consacrate internaţional. Şi desigur, apreciem ceea ce am pierdut dar nu am apreciat atunci când am avut şansa de a o face. Recunoaştem merite postum dintr-o teamă dificil de decriptat.  Căutăm modele “în afară” deşi avem nenumarate în mijlocul nostru. E necesar să  începem cât mai curând tranziţia de la “Je suis” sau “I am” la mândria de a spune “Eu sunt”! Printre “caracteristicile” noastre notorii se numară ospitalitatea, căldura, optimismul, creativitatea, ingeniozitatea. Aşa cum spunea Aristotel, “virtutea morală o dobândim prin obişnuinţă”. În tumultul ultimilor zeci de ani, obişnuinţa de a fi noi înşine şi de a ne lăsa ghidaţi de valorile perene care ne definesc, este un exerciţiu pe care trebuie să îl redescoperim. Am reuşit să păstrăm în forme nealterate trăsături sociale dispărute sau nenăscute în alte zone ale lumii. Avem datoria de a le conserva şi de a le transmite, cu mândrie nedisimulată, generatiilor viitoare! Acestea ne vor ghida cu o precizie fără cusur spre ceea ce avem potenţialul şi obligaţia să (re)devenim!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. luci spune:

    ¨suma virtuţilor individuale fundamentează virtutea colectivă a unei naţiuni¨. Foarte interesant ; si cum este aceasta virtute colectiva , este ¨mai mare¨ , ¨mai multa¨ ? Sa intelegem deci ca si suma indivizilor constituie vietuitorul ¨national¨ ? In acest ¨noi¨ , ¨al nostru¨ , fiecare luam , prin simpla apertenenta , din ¨virtutea nationala¨ , in ¨noi¨ , de asemenea , orice responsabilitate se dilueaza , ne putem piti foarte usor ( ¨fuga de libertate¨ ) . Natiunea ca sera sau ca turma , gospodarita de tarani si ciobani predestinati ( nu ducem lipsa , slava Domnului ! ) . Reincarcarea democratica-liberala a misticii sufletului si ¨geniului¨ national , ca e la moda , religia nationalista ( nu aceea de grota , ci aceea cyber , postmoderna ) predicata de noua speta de intelectual , homo totus (meta)politicus , difuzorul si hierofantul ¨natiunii¨ . Iar cine nu e de acord sa fie stampilat ca specimen in cireada nationala e trecut la progresisti , globalisti si alti reptilieni .

  2. Kurt spune:

    Natura omului e natura noastră a tututor. Omenirea nu se schimbă dacă suntem numai spectatori nepăsători. Societatea civică poate dezlănţui în libertate virtuţile pe care le cere fiecare de la el însuşi. Societeatea civică românească a dezlănţuit după 1989 creativitatea cultural- artistică încă de la primii paşi în libertate. E un izvor de speranţă şi încredere în viitor.
    De ce a fost cu totul altfel în sectorul politico- administrativ românesc, cu deformări, amputări 1939- 1989 în societate şi cu explozia nemulţumirilor cetăţenilor manifestanţi pe stradă în ianuarie 2017. Solidaritatea, simpatia cîştigată 2017, de cei mulţi de pe stradă, din partea partenerilor în UE27 e îndemn pentru cei hotărîţi: nu cedăm. Ce va urma 2017- 2019?

    …. „….. Gradul de integritate morală al unei naţiuni este un barometru cu o acurateţe remarcabilă a traiectoriei sale viitoare. Avem un resort interior nativ de a scrie istoria corectă, si un altul-vulnerabilizant, de a permite oricui interpretarea sa.
    Cu mai mult de un secol în urmă, I. L. Caragiale mărturisea cu vădită amăraciune că în România, linguşirea şi hoţia sunt ridicate la rang de virtuţi. O sumară radiografie a societăţii româneşti ne-ar putea face să credem că spusele marelui dramaturg sunt şi acum de actualitate.
    Şi totuşi, suma virtuţilor individuale fundamentează virtutea colectivă a unei naţiuni. Însuşirile dominante ale caracterului colectiv al naţiunii noastre, sistemele de valori tradiţionale şi cele nou însuşite precum şi sistemele proprii de referinţă ne oferă suficiente garanţii pentru o dezvoltare socială durabilă, pe termen lung….. „…..

    In dictatură şi sub influenţa manipulărilor în societate, violenţa şi cruzimea par fără limite în secolul 20. Istoria ne averizează: nu are voie sa se repete în seolul 21. E aşa?

    Visul „puritate etnică” în România Mare are la Iaşi 1941, Cernăuţi, Transnistria … urmări sîngeroase. Impuşcarea evreilor, femei şi copii, în lulie 1941 la Iaşi de către români e unul din primele masacre antisemite în estul continentului. Urmează împuşcări la Riga, Baby Yar- Kiev unde în 36 de ore sunt împuşcaţi 36.771 evrei. Peste 2 milioane evrei sunt împuşcaţi în estul Europei 194-1943. Urmează cea mai mare ruptură în civilizaţie: Ausschwitz şi 1943-1945 uciderea industrială în lagărele naziste de exterminare a peste 4 milioane de evrei.

    Nu ar fi fost voie să se întîmple a spus de repetate ori Hannah Arendt (a scris: România are un holocaast autohton românesc). Urmăresc de mult timp documentaţiiile acestei rupturi groaznice în civilizaţiia omenirii. Am văzut şi am auzit cum Ruth Klüger a vorbit despre cartea ei „Trăiesc mai departe (Weiter Leben)”. Ea a fost la Ausschwitz ca copil de 13 ani. Cărţiile lui Imre Kertesz, (premiul Nobel), sunt un document literar al acestei părţii întunecate în fiinţia omului.

    Nu are voie să se repete (Comisia Wiesel în România)?

    … „…. De cele mai multe ori, în spatele discursului se ascund argumente, scopuri, convingeri, nevoi şi interpretări false. Inducem mereu ipoteze favorabile scopurilor noastre. Evidenţa este negată în mod constant iar consecvenţa acestui demers a ajuns să fie catalogată ca fiind o virtute. Îmbrăţişăm fără rezerve tiparele sociale impuse, proiectate după parametri cu totul străini nouă…… „….

    Stanley Milgram a arătat 1961 (probanzii lui urmau să aplice şocuri electrice unui alt om după indicaţiiile conducătorului acestui experiment. De fiecare dată cînd victima a făcut o greşeală urma să fie aplicat un şoc electric mai mare. Probanzilor le-a fost explicat că la fiecare repetare creşte intensitatea Volt a şocului electric şi probandul poate înceta experimentul oricînd. Experimentul a fost o simulare. La sfîrsit majoritatea probanzilor a aplicat şocuri electrice de 450 Volt. Milgram a arătat 1961 cît de simplu pot fi influentaţii oamenii pentru a tortura şi ucide pe alţiii. Experimentul lui a fost repetat, verificat.

    Rezultatul e aşa cum avertizează autorul în textul de faţă.

    Cum ar fi azi? Da: spun cercetători de la SWPS University of Social Sciences and Humanities în Polonia. 72 din 80 de probanzi de toate vîrstele au mers în experimentul lor (150 Volt) pînă la capăt cu aplicarea şocurilor electrice, deşi la început le-a fost expilicată posibilitatea de înceta oricînd.

    Psihologii s-au pus pe treabă. De ce natura omului are această latură întunecată (cu umbre care nu sunt…. M.E.), de ce devine omul diavol? Explicaţii: comportarea conducătorului (Studienleiter) experimentului are un rol important. El reprezintă o autoritate pe care probanzii o consideră legitimă. Ei se bazează pe capacitatea sa de judecată (Urteilsvermögen). Pe de altă aparte pentru porbanzi situaţia e complet nemaiîntîlnită. Probanzii nu ştiau cum să se orienteze şi au urmat pilda altora. Si în acest experiment polonez e comportarea conducatorlului de studiu care asigură că totul e în ordine. Tensiunea electrică creşte în mărimi mici şi probanzii pot să înainteze pas cu pas. Răspunderea e deci a lui, probanzii urmează (Legea românizare 1941 Antonescu- expropierea, deportarea şi eliminarea cetăţenilor evrei) numai indicaţiile primite.
    Psihologul sociolog Tomasz Gryzb ajunge la concluzia: o jumătate de secol după studiul original al lui Milgram asupra supunerii probanzilor sub autorităţi, majoritatea e în stare să ucidă un alt om cu şocuri electrice (din Der Spiegel, Jana Hauschild 2017).

    Nu a fost permis să se întîmple a spus Hannah Arendt după 1945 în repetate rînduri (am văzut mai multe interviuri TV).

    … „… Aşa cum spunea Aristotel, “virtutea morală o dobândim prin obişnuinţă”…. „….

    Ce se sărbătoreşte la aniversarea 1918 – 2018? Conceptul de INCLUZIUNE din Declaraţia de la Alba Iulia 1918 (30 % minorităţi 1919) sau conceptul de EXCLUZIUNE & visul purităţii etnice practicat 1939- 1941-1989 prin eliminarea (şi parţial exterminarea) a 1,5 milioane de cetătţeni evrei, saşi, şvabi din cultura, economia şi civilizaţia românească.

    Nu-mi place proiectul preşedintelui francez E. Macron de EXCLUZIUNE 2017. Numai zona Euro primeşte investiţii din noul fond Euro (acceptat deja la Berlin). Noua structură UE27 cu două viteze „franceze” nu e un proiect de INCLUZIUNE, cea ce e de fapt prevăzut de la început în preamblul EWG 1957& Roma 2017 „uniune în diversitate“.

    Ce a urmat cu constituţia 1923 „stat naţional UNITAR (visul puritate etnică?) centralizat“ în România Mare şi naţionalcomunismul ceauşist?
    Ce e de aşteptat 2017- 2019 pînă la preşedinţia UE27?

    … „.. . Am reuşit să păstrăm în forme nealterate trăsături sociale dispărute sau nenăscute în alte zone ale lumii. Avem datoria de a le conserva şi de a le transmite, cu mândrie nedisimulată, generatiilor viitoare! Acestea ne vor ghida cu o precizie fără cusur spre ceea ce avem potenţialul şi obligaţia să (re)devenim!
    … „….

    Cuvintele şi speranţele autorului sunt o călăuza credibilă şi un ţel de INCLUZIUNE. Viitorul e deschis, în ţară şi în UE27.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Zeno Sustac


Zeno Sustac

Zeno Daniel Șuștac este Doctor în domeniul „Alternative Dispute Resolution”, expert internațional în domeniul medierii, vicepreședinte al Consiliului de Mediere, autor î... Citeste mai departe


E randul tau

Copilul nu este proprietatea părinților. Niciun om nu poate fi proprietatea altui om. Am explicat ...

de: Cristi Danilet

la "Familia pe înțelesul tuturor – Partea a patra: Părinții nu au drept de viață și de moarte asupra copiilor"

România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu: „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă."

Cauta articole

august 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)