vineri, martie 29, 2024

Dezmățul în limbi străine al revistelor academice românești de filosofie

A avea drept condiție de publicare într-o revistă românească de cercetare filosofică, pe lângă limba engleză, germană și franceză, limba spaniolă și italiană[1], însă a exclude, în același timp, limba română dintre condițiile de publicare, nu numai că reprezintă o greșeală și o nedreptate față de limba și cultura română, ci, acest gen de atitudine denotă și un afurisit complex de inferioritate față de alte limbi și culturi. Cei care stabilesc condițiile de publicare pentru astfel de reviste parcă se încăpățânează cu tot dinadinsul să perpetueze acest complex de inferioritate la nesfârșit, chiar prin „înalte și dinstinse” modalități academice. Acești domni, fie ei profesori universitari, lectori sau cercetători, fac, pe termen lung, un deserviciu limbii și culturii române, pentru că o astfel de atitudine reprezintă o chestiune contraproductivă pentru mediul academic de la noi. Dacă tot avem astfel de condiții de publicare în revistele noastre de filosofie, la ce bun să ne mai chinuim atunci să traducem în limba română operele fundamentale din alte limbi și culturi? La ce bun să mai traduci în genere ceva în limba română, din moment ce toți citim în engleză și în alte limbi străine și suntem nevoiți să publicăm în revistele noastre academice în alte limbi[2], numai în română nu? La ce bun să mai traduci lucrări de filosofie în limba română? Pentru a le discuta mai apoi în engleză[3], italiană sau spaniolă în revistele noastre academice? Sau ce ar trebui să facem? Să așteptăm să vină italienii și spaniolii să discute în limba română despre traducerile pe care le facem noi din alte limbi? Mai bine ne apucăm cu toții să scriem în engleză, franceză, germană, dar mai ales în italiană și spaniolă. Poate astfel am fi ceva mai apreciați pe scena dialogului limbilor și culturilor. Popun chiar să nu se mai predea nici la școală în limba română. Mai bine predăm direct în spaniolă sau italiană, pentru că aceste limbi vor fi de un real folos viitorilor absolvenți. Unii dintre ei se vor duce direct la căpșuni în Spania, alții la făcut curățenie în Italia, iar cei mai încăpățânați și cu aere mai filosofice sau academice în genere se vor apuca de scris articole ISI sau mai puțin ISI în limbi străine în revistele de pe la noi cu statut internațional. Cu limba română oricum nu mai avem ce face, oricum nu ne mai folosește la nimic. Poate doar la interminabilile lamentări în privința a ceea ce nu merge bine în această țară și la exprimarea unor înjurături colorate (pe care nu le putem găsi în alte limbi „de circulație internațională”). Dar pentru aceasta nu avem neapărată nevoie de reviste academice de filosofie. Pentru a fi însă politic corect, propun totuși să păstrăm  „dialectul” dâmbovițean (pentru politica locală) și eventual neegalatul grai manelistic ce merge direct la sentiment. În rest, limba română ar fi oricum de prisos.

În graba sau fuga lor după recunoaștere și apreciere (fie ea și internațională!), cei ce stabilesc asemenea condiții de publicare pentru revistele de filosofie pe care le coordonează au uitat poate faptul că unul precum Noica sau Blaga nu a considerat a fi nedemn sau lipsit de importanță să-și scrie întreaga lui operă filosofică în limba română. Poate că mai avem totuși câte ceva de învățat de la unii ca aceștia și nu e cazul să ne fandosim atât cu revistele noastre de filosofie în care publicam „în limbi străine”. Pentru că, altfel, mai bine ne mutam cu totul în acele limbi și culturi (sau în acele țări) străine și nu mai avem pretenția la recunoaștere și apreciere din partea celor care încă mai vorbesc, mai citesc și mai scriu în limba română.

Eu unul nu înțeleg această politică paguboasă și cred că ea poate conduce, pe termen lung, la un rezultat dezastruos pentru limba și cultura română. Cred ca acest „dezmăț în limbi străine” al revistelor noastre academice de filosofie și aceste condiții absurde, de a publica obligatoriu în orice altă limbă numai în română nu, nu ne sunt de niciun folos și nu contribuie în niciun fel la dezvoltarea și întărirea comunității academice sau filosofice din România. Din contră.

Această situație din mediul academic de la noi denotă, în ultimă instanță, lipsa unui adecvat și autentic spațiu de dialog filosofic și, mai larg, cultural. Faptul acesta este simptomatic pentru cultura română și arată că, în fond, cultura noastră nu a fost până acum capabilă să ceeze un spațiu consecvent de deschidere față de celălalt, un veritabil spațiu al dialogului cultural (poate cu unele mici excepții, printre care aș aminti aici spațiul de dialog cultural deschis de către revista Idei în Dialog, o revistă foarte bine gândită, de nivel academic, dar în același timp cu o bună priză la public, revistă care, din păcate, a dispărut prea repede de pe piață și de pe scena culturală românească).

În spațiul cultural de la noi nu există cel mai adesea loc pentru reale discuții, ci doar pentru antagonisme. La noi nu se citește nimeni pe nimeni, fiecare vrând să fie el cel mai bun și mai apreciat, fără a fi bun, la rându-i, să citească și să aprecieze critic contribuțiile celorlalți. La multe dintre conferințele și simpozioanele de filosofie din România fiecare vorbește pe limba lui, nimeni nu ascultă pe nimeni, critica e luată la persoană și considerată impolitețe, interesul pentru ce spune celălalt devansat și devastat de goana nebună după „prezență” și „recunoaștere internațională”.

Un contraexemplu la această politică contraproductivă și absurdă promovată de mai toate revistele din cercetarea filosofică de la noi[4] este Revista de filosofie, scoasă de Institutul „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române din București. O poziție critică față de această politică păguboasă, de a scrie în revistele noastre academice în alte limbi, a susținut de-a lungul ultimilor ani și profesorul Valentin Mureșan de la Facultatea de Filosofie din București și director al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată al Universității din București. Vezi în acest sens remarcile profesorului Mureșan, exprimate în recenta lui lucrare Un filosof rătăcit în agora sau cele făcute publice pe Academia.edu.

Profesorul Mureșan a propus chiar ideea de a ne crea propriile noastre baze de date, idee nu numai îndrăzneață, dar, în primul rând, practică și inteligentă. Astfel am putea să nu mai fim „sclavi” pe „plantațiile” datelor de baze academice „recunoscute internațional” ale altora. După cum interesant remarca un prieten, politica aceasta de indexare în baze de date internaționale și recunoașterea revistei tale doar dacă ajunge să fie indexată în astfel de baze de date seamnănă izbitor de mult cu un procedeau capitalist dus la extrem.

Trebuie să mai specific aici și faptul că profesorul Mureșan se ocupă în mod special cu filosofia analitică. De aceea nu pot să nu mă întreb retoric, oare nu cu atât mai mult ar trebui să fie promovată această condiție a păstrării limbii române printre criteriile de publicare de cei care se ocupă cu filosofia culturii, cu istoria filosofiei, cu filosofia așa-zis continentală sau cu ramuri din filosofie care au mult mai mult de-a face cu literatura și cu limbajul metaforic, decât cei care se ocupă de filosofia analitică? Cei care ar trebui să promoveze cel mai intens dezvoltarea limbii nu par însă să fie prea preocupați de aceste aspecte. Pe de altă parte, desigur că vei avea cu ce te lăuda în fața colegilor tăi din țară dacă ai articole scrise în spaniolă, italiană, chineză, mongoleză, afrikans etc. etc.

Pentru a da doar un exemplu personal, în această perioadă lucrez la elaborarea unor articole despre filosofia lui Edmund Husserl și mă întrebam unde le-aș putea trimite spre publicare, dacă ar fi să le public în reviste academice de filosofie de la noi. Nu a trebuit să cercetez prea mult pentru a-mi da seama că, dacă aș vrea să le trimit în țară spre publicare, nu prea aș avea de fapt unde. Și atunci vine întrebarea: de ce aș publica aceste articole exegetice despre Husserl într-o revistă românească dar în limba engleză, franceză sau germană, în condițiile în care în aceste limbi sunt deja zeci de articole și cărți de exegeză pe aceste teme, iar în română mai nimic. În aceste condiții, nu ar fi oare mai firesc și mai folositor să le public în română? Nu ar fi oare mai logic, dacă vreau să public în germană, franceză sau engleză, să-mi trimit articolele spre publicare direct la reviste din Germania, din Franța sau din spațiul anglo-saxon?

Ceea ce nu înțeleg acești corifei ai goanei după publicații în limbi „de circulație internațională” este faptul că limba nu e un simplu instrument de comunicare, ci ea e cu mult mai mult decât atât; ea este o deschidere, poate una dintre cele mai profunde și revelatoare deschideri către celălalt. Iar cine a trăit mai mulți ani în străinătate înțelege din prima la ce mă refer. Poate că nu ar strica, în acest context, să ne gândim ceva mai bine, înainte de pune astfel de condiții de publicare, la ce înseamnă de fapt limba și la cum vrem să arate ea și cultura română peste 50 sau peste 100 de ani. Și poate că nu ar strica să ne reamintim din când în când și îndemnul: „citește în alte limbi și scrie în limba ta”. Sau, cel puțin, pe acesta: „citește în alte limbi și scrie și în limba ta”.

______________________________


[1] A se vedea, de pildă, reviste precum: META. Research in Hermeneutics, Phenomenology, and Practical Philosophy (http://www.metajournal.org/display_page.php?title=submission_guidelines), CULTURA. International Journal of Philosophy of Culture and Axiology (http://www.pdcnet.org/cultura) sau Analele Universității din Iași – Secția Filosofie (http://anale.fssp.uaic.ro/?publicatie=filosofie&chapter=Desprenoi&lang=ro&worksession). (Cum să ai drept condiție de publicare în Analele unei universități românești de tradiție precum e cea din Iași aceste limbi și să nu ai prezentă româna printre ele?!? Ce pretenții să mai avem în privința „culturii române” în aceste condiții? Mi se pare absurd și caraghios totodată). Țin să precizez în mod expres că nu pun aici sub semnul întrebării valoarea contribuțiilor din aceste reviste sau revistele ca atare, ci doar politica lor editorială. În același timp, menționez și faptul că, nominalizând revistele de mai sus, nu am făcut decât să dau câteva exemple la întâmplare. Există multe alte reviste de cercetare de la noi ce au același tip de politică editorială și aceleași condiții de publicare.

[2] Există și alte reviste care au drept condiții de publicare engleza, franceza și/ sau germana (nu și spaniola sau italiana), cum ar fi: Argumentum. Journal of the Seminar of Discursive Logic, Argumentation Theory and Rhetoric (http://www.fssp.uaic.ro/argumentum/), Hermeniea: Journal of Hermeneutics, Art Theory and Criticism (http://hermeneia.ro/?page_id=17) sau Analele Universității de Vest din Timișoara – Secția Filosofie (http://www.pfc.uvt.ro/cercetare/publicatii-stiintifice/auvt/). Însă și acest aspect constituie în fond o problema la fel de serioasă pentru mediul academic de la noi, ținând cont de repercursiunile pe care le pot avea pe termen lung asemenea politici editoriale asupra dezvoltării acestuia.

[3] Cred că unul dintre principalele motive pentru care aceste reviste exclud articolele în limba română e dorința de vizibilitate și recunoaștere internațională. Sunt și cazuri, cum e cel al revistei Analele Universității București – Secția Filosofie (http://blogs.ub-filosofie.ro/filosofie/2013/02/08/call-papers-analele-universitatii-din-bucuresti-seria-filosofie/), în care editorii pun drept condiție de publicare doar engleza pentru că doresc probabil să indexeze revista ISI. Din această dorință se ajunge la urmatoarea situație paradoxală: trăim în România, traducem în română, vorbim și discutăm despre cărțile traduse tot în limba română, dar nu mai putem publica decât în alte limbi. O situație nefirească și total contraproductivă pe termen lung pentru mediul academic de la noi. Cred că ar trebui menținut un mai mare echilibru între prezența și recunoașterea internațională și dezvoltarea propriului tău mediu academic. Întreb din nou însă: cum să ai Analele unei universități de prestigiu, cum e cea din București, în mod exclusiv în limba engleză? Suntem oare într-o țară vorbitoare de limba engleză, nu în România?

[4] O excepție de la regulile de publicare pe care le-am menționat mai sus o face și revista Analele Universității din Craiova – Secția Filosofie, unde, printre alte limbi, este prezentă și româna la condițiile de publicare (http://rophidas.ro/page.php?url=http://cis01.ucv.ro/analele_universitatii/filosofie/).

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Hilarious! (Ilar! pe romaneste)

    Sa scrii o pledoarie pentru publicarea in limba romana cu fraze ca acestea…

    „A avea drept condiție de publicare într-o revistă românească de cercetare filosofică, pe lângă limba engleză, germană și franceză, limba spaniolă și italiană, însă a exclude, în același timp, limba română dintre condițiile de publicare, nu numai că reprezintă o greșeală și o nedreptate față de limba și cultura română, ci, acest gen de atitudine denotă și un …”

    „În graba sau fuga lor după recunoaștere și apreciere (fie ea și internațională!), cei ce stabilesc asemenea condiții de publicare pentru revistele de filosofie pe care le coordonează au uitat poate faptul că unul precum Noica sau Blaga nu a considerat a fi nedemn sau lipsit de importanță să-și scrie întreaga lui operă filosofică în limba română. Poate că mai avem totuși câte ceva de învățat de la unii ca aceștia…”

    Nu mai vorbesc de suita de non-sequitur-uri si straw men („Popun chiar să nu se mai predea nici la școală în limba română.”)

    Si toate acesteade la un doctorand bursier al U din B…

    • Un rector (ASE) aparea ieri la tv si, intrebat fiind de ce nu se mai solicita examen de admitere, a raspuns „pt ca se suprapunea cu tematica examenului de la BAC”. Ne considera tampiti daca ne livreaza astfel de argumente: pana acum examenele de admitere (de la diverse facultati) nu se suprapuneau pe tematica examenului de la BAC? se cerea pana acum cativa ani viitorilor studenti sa invete altceva decat au invatat in liceu? Pp. ca acum nu mai conteaza ce examene ai dat la BAC, poti sa intri cu dosar la majoritatea facultatilor. Am facut paranteza de mai sus pt a arata cat de mult s-a degradat nivelul educational din Romania. Vad acum ca degradarea continua si la nivel doctoral si probabil pana la profesor universitar. De ce sa publicam in reviste din strainatate cand putem sa ne jucam „la noi in curte” ca , nu-i asa, in ultimii 20 de ani nu am demosntrat ca am avea ceva relevant de comunicat lumii in materie de filozofie ( Ciocan si inca cativa mai persista sa publice „afara”, restul nu vor/pot).

      Argumentul forte cu Blaga & Noica care au fost patrioti: nu luati in considerare vremurile in care au trait ei, dificultatile accesului si diseminarii informatiei academice in acei ani, etc.Faptul ca ei nu au realizat cat de imp e sa le fie tradus in franceza, engleza, germana ce au scris, a sfarsit prin a le afecta serios impactul international (Noica a realizat insa ca limba romana va muri in marginalitate).

      Sunt sigur insa, ca daca d-nul doctorand ne poate impresiona cu o carte monumentala, originala si sclipitoare, se vor gasi doritori sa o citeasca si in strainatate (eventual va fi tradusa acolo daca e valoroasa , caci „Pro captu lectoris habent sua fata libelli”). Pana atunci, asteptam cu interes sa citim macar un capitol de-al sau publicat de ex. aici:
      http://www.routledge.com/philosophy/series/

      Genul acesta de articole carcotase arata ca nu intentionati sa va traiti „fără rest viaţa în idee” (Noica) … trist

  2. Credeti „că unul dintre principalele motive pentru care aceste reviste exclud articolele în limba română e dorința de vizibilitate și recunoaștere internațională.”? Sunteti foarte perspicace :))
    Chiar asa, Ce-i cu atata „dezmăț în limbi străine”? :)))

    • Textul mai tânărului coleg a primit (mai mult sau mai puțin meritat) atacuri pe formă. În esență chestiunea adusă în discuție e vie și merită mai mult. În opinia mea publicațiile în limbi străine (ISI în speță cele care nu percep taxe de publicare NB) funcționează pentru universitari ca un soi de „cheie de control” a valorii. Cine publică ISI apare ca un interlocutor avizat pe un anumit domeniu și asta nu pe baza vreunei ierarhizări pritocite de amici politici ori (mai rău) colegi de guvernare. Desigur genul ăsta de raționament nu e infailibil – mulți publică ISI doar banalități orchestrate impecabil din punct de vedere statistic.
      Acuma, o idee din text e totuși importantă: de ce știința în alte limbi merită mai mult respect decât cea în lb.. română? Personal mă tem că rezerva pentru ideile autohtone e mai degrabă expresia neîncrederii față de ierarhiile ce ar putea lua naștere de pe urma „exploatării” mercantile a „gândirii de dragul CV-ului” (folosesc expresia doar de dragul conciziei…). Cred că, pe fond, ceea ce ne spune dl. Gelan, are sens. România nu vede, acum, în epoca noastră, primii tineri (în general de bani gata) întorși de la Paris ori Londra cu geamantane doldora de Dior și orgolii imbecile.

      • Cred ca veti gasi argumente valide in comentariile de mai jos ref. importanta publicarii in lb engleza (asta daca articolul aduce ceva original , altfel puteti sa-l publicati in limba romana cu rol de diseminare a unor cunostinte deja stiute dar reambalate diferit)

        Cat de mare e comunitata filozofilor din Romania (care nu doar citesc carti si articole ci si comenteaza / raspund in reviste, jurnale, scriu alte carti)? Cred ca e o comunitate restransa, de aceea e nevoie sa ne adresam unui public international (cum lb romana nu este limba de circulatie …)

        Daca autorul acestui articol vrea cumva sa obtina in cativa ani un oarecare prestigiu international atunci trebuie sa publice macar 3-5 articole bune in jurnale relevante pt comunitatea academica internationala – asta nu inseamna articole in engleza publicate in jurnale romanesti (daca nu vrea prestigiu „afara”, o cariera academica in Romania o poate face si cu articole publicate in gazeta de perete, daca are relatii)

      • SB: Va multumesc pentru comentariu.

        Poate că nu e de prisos să ne întrebăm din când în când: de ce filosofia (scrisă sau făcută) în alte limbi, merită mai mult respect decât cea (scrisă și făcută) în limba română? Putem face filosofie de anvergură și în limba română? E mai potrivită sau mai bună o limbă (de pildă italiana sau spaniola) decât alta (româna) pentru a face filosofie?

        Nu ajungem oare să „facem filosofie” de dragul CV-ului, tocmai din dorinta de a publica cât mai multe articole ISI?

  3. Cine dorește să se adreseze unei audiențe cât mai largi va trebui să folosească o limbă de circulație internațională. Este firesc să fie așa. Unde este dezmățul?

  4. O sugestie ce poate fi aplicata nu doar filozofiei ci si psihologiei si sociologiei din Ro ar fi urmatoarea:
    -prioritar este inca sa se traduca si popularizeze cartile de valoare publicate pe plan international (ca sa putem discuta avand puncte comune si intelegand ce se intampla acum pe plan international caci inca suntem cu zeci de ani in urma lor);

    -jurnale academica in limba romana unde sa fie publicate articolele celor ce considera ca au ceva de impartasit colegilor lor si studentilor;

    -un singur jurnal in limba engleza in care sa se publice (traduse) cele mai bune articole din anul anterior (publicate initial in limba romana; ele beneficiaza astfel de reactii inainte si dupa publicarea initiala; mai trec printr-un proces de selectie si imbunatatire la traducerea si adaptarea lor in vederea publicarii in limba engleza.
    In jurnalul in limba engleza se publica articolele originale, care au ceva nou de adus, ceva ce ar interesa o audienta internationala (poate fi jurnalul Academiei Romane, de ex.).
    Un sistem asemanator cu cel descris aici se practica in Spania, pe zona psihologiei (dar cred ca si in alte domenii). Nu stiu daca in Romania ar fi acceptat un astfel de sistem deoarece exista multe orgolii si interese de doi bani in lumea academica locala.

    Desigur, in Ro e pericolul ca articolul sa nu-ti fie selectat pt jurnalul in limba engleza deoarece nu esti prieten cu cine trebuie…de aceea, cine are ceva de spus si vrea sa iasa din mocirla locala a jocurilor meschine de putere isi publica ideile in jurnale Springer, Wiley, Taylor & Francis, Elsevier.

  5. Unde ne-a dus izolarea in limba nationala?
    Cati cercetatori din Romania (cartile /articolele lor) sunt mentionati in bibliografiile cursurilor tinute la universitati din top 100 si in ce limba au publicat ei?
    Ce filozofi romani (care traiesc in Romania) sunt azi recunoscuti internationali?
    Unde este Levinas-ul Romaniei, Foucault-ul Romaniei, Zizek-ul Romaniei (ca sa nu vorbesc de clasici)?

    Suntem invizibili in lumea academica internationala pe zona stiintelor sociale si umaniste (unde nu ai nevoie de bani pt experimente ci doar de idei si acces la baze de date, baze usor accesibile azi prin diverse programe)…
    Care sunt citarile pt articolele si cartile lor (caci acesta este un indicator rezonabil al valorii unei creatii academice)?

    Tindem spre „zero” prin prisma relevantei internationale iar acesta este in primul rand un esec al universitatilor din Ro, al modului mizerabil in care se poate avansa spre profesor universitar, a mediocritatii academice ce este simbolul normalitatii in Romania.

    Au trecut ani de la Revolutie, timp in care trebuia recuperat decalajul istoric…AM ESUAT LAMENTABIL SI LUMEA ACADEMICA DIN ROMANIA NU PARE A FI DERANJATA DE SITUATIE!!!

  6. Problema care va ingrijoreaza pe voi romanii a fost deja solutionata deja de Frantuzi cu mult in urma si anume: Academia Franceza nu mai accepta spre publicare decit lucrari concepute si scrise in Engleza iar motivul te las pe matale sal ghicesti… iti dau totu un hint: e ceva logic si rational.

  7. In Stiinte lucrurile sunt mult mai simple.
    Daca articolele sunt de cercetare si aduc ceva nou, este un „must” sa fie publicate in reviste cu recenzori (ISI) care sa confirme validitatea noutatilor. Cum in Ro, pe un domeniu foarte specific ar putea fi maxim 3-4 specialisti, pentru evitarea favortismelor sau orgoliilor personale, nu exista alte alegeri decat revistele in limba engleza.
    Daca articolele sunt doar de studiu – gen Review, poti alege sa publici in reviste ISI specializate pe Reviewuri sau reviste stiintifice generale.
    Daca articolele sunt de comunicare a stiintei catre publicul larg, absolut ca articolele trebuie publicate in Limba Romana si in reviste cu cat mai larga circulatie.
    Publicarea depinde de material si de publicul tinta.

    La Umanioare probabil lucrurile sunt mai discutabile.
    Studiul dumneavoastra poate fi o interpretare personala a filosofiei lui Edmund Husserl, cu elemente de noutate si conexiuni nemaintalnite in studiile de pana acum. Atunci evident, ar trebui sa il adresati specialistilor in domeniul filosofiei care il cunosc pe Husserel, deci intr-o revista cu revizori internationali – o revista ISI in engleza / franceza / spaniola.
    Daca studiul dumneavoastra nu aduce absolut nimic nou fata de alte studii de specialitate existente la nivel international dar este o cercetare a filosofiei, un studiu gen Review, puteti incerca sa il publicati fie intr-o revista specializata pe Reviewuri din domeniu, fie in orice revista de filosofie.
    Daca studiul dumneavoastra se vrea un articol de popularizare a filosofiei lui Edmund Husserl in spatiul umanist romanesc, recomandabil ar fi sa aveti un public tinta cat mai larg si cat mai diversificat. Chiar Contributors poate fi o astfel de platforma.
    Cam asta.

    Cat despre limba romana… sa nu uitam ca Limba este doar un „tool”, o unealta. Pe care o folosim mai bine sau mai rau atunci cand avem nevoie de ea. Nu e necesar sa o ridicam in slavi. Pentru ciobanul de la stana, Limba Romana este mult mai putin importanta decat cainii sai si fluieratul pe diverse tonuri. Ambele sunt unelte de supravietuire.

  8. Eu stiu limbile de mai sus (ha-ha, si multe altele): româna cea mai bine evident (deși nu prea contează). Unde pot sa aplic? :)

    Mai știu și engleza (destul de bine, pot să văd niște filme fără subtitrare), franceza acceptabil (pot să cer o banană dacă mă duc intr-un restaurant din Franța), în germană știu vreo 200 de cuvinte (cea mai importantă expresie: Wurst und Sauerkraut). În spaniolă știu „Hasta la vista, baby!”, „Vaya con Dios!” și „Paella”. În italiană „Pizza” și „A rivederci, bambina!”. Și știu multe limbi străine, în sensul filozofic, de ex. chineza (xie-xie, „ni hao” si „Láizì luómǎníyǎ”). În rusă tot repetau unii „Я идиот”, iar maghiarii nu reușeau să numere decât până la patru (edin, dva, tri, citiri). Ah, eram să uit, știu și țigăneasca – mișto (deși s-ar putea să aibă origini germane) și nashpa.

  9. Domnule,

    Standardele EVOLUEAZA, nu sunt impuse de cel de sus.

    Absolut de acord cu scaderea productiei *culturale* in limba romana; pe de alta parte, alde Liiceanu si Cartarescu nu s-au impiedicat de aceste detalii. Au scris, au vandut, au fost tradusi.

    Pe de alta parte, productia academica este peer reviewed. In secolul 21 nu poate fi altfel. Si chiar in conditii de peer review tot mai scapa cate-un Mang. Ce zic eu „cate-un”, sunt destui.

    Bref, doriti productie filozofica in limba romana? Din cate stiu eu, e o tara libera: scrieti! Puneti de-o revista. N-o sa foloseasca la avansari, dar va fi o revista autentica de filozofie. Sau, scrieti carti. Nimeni nu e obligat sa va serveasca (gratuit e cuvantul subinteles) o platforma de exprimare.

    Nu neg faptul ca limba nativa e probabil cea mai buna platforma de exprimare, insa, repet, nimeni nu v-o interzice. Aveti 19 milioane si ceva de potentiali cititori. Abordati-i!

  10. :) Adică cum „La noi nu se citește nimeni pe nimeni…”? Mai uşor cu limba română pe scări, dacă tot e adusă în discuţie!
    Vorba lu’ Teo Trandafir: „nu mai vorbiţi bă în infinitive şi mai citiţi şi voi Şerban Foarţă, ce dracu’!” Altfel, cred că într-o zi chiar că n-o să se mai citească nimeni pe nimeni şi ne-om prăpădi părinte…

  11. Bune si corecte observatiile! Poate ca ne intorc la intrebarea lui Gheorghe Lazar cu privire la posibilitatea filosofiei in limba romana. Dar, in orice caz, ne trimit la observatia D-lui Patapievici cu privire la lipsa unei reale comunitati domeniale, neutre si bine inchegata la nivelul informatiei comune. Si in care critica sa fie asumata intr-o miscare de elaborare si specializare si nu sa fie lecturata ad hominem. De ce sunt lucrurile asa cum sunt?
    a) Bovarismul (inevitabil) al unei mici culturi. Vrem sa-i epatam pe nemti, pe francezi, pe americani, sa fim „in rand cu lumea buna”, sa ne fie luate in considerare parerile. Ignoram proximitatea si traim cu mirajul departarii.
    b) Constiinta – trista – a faptului ca, in lumea noastra, cunoasterea nu se decanteaza institutional. Altfel spus, nu creaza prestigiu, cariera, vizibilitate de orice fel. In fapt, aceste lucruri – la fel ca si recunoasterea profesionala propriu-zisa (mai ales pe o nisa restransa) – au nevoie de medierea strainatatii.
    c) Absenta unei culturi a dialogului – care prespune, intre altele, atentia, obiectivitatea, claritatea formularii, rigoarea judecatii, eleganta formularii, etc. Traducandu-ne in limbi straine ni se pare ca le imprumutam pe toate o data cu limba in care ne dorim a fi publicati.
    d) Adamismul nostru originar, care ne impiedica sa avem o traditie (bazata pe o comunitate de idei) la care sa ne raportam. Fiecare generatie incepe de la zero, ca si cum n-ar fi existat nimic – aici – inaintea ei. Nu avem decat paternitatea universitatilor straine in care ne-am facut studiile.

    Ceea ce inseamna ca, aici, suntem orfani. In fond cine sunt cei care scriu (nu din obligatie!) aceste texte. Niste oameni care traiesc, adanc, drama faptului de a nu fi acolo si-ar dori sa fie. A scrie in limbi straine poate fi si o modalitate de a uita fatalitatea propriei limbi.

    Un gand bun,

    Mihai Maci

    • Stimate domnule Mihai Maci,

      Vă mulțumesc pentru comentariu. Mă bucur să văd că cineva a surprins exact esențialul din textul meu. Consider nu numai că ați punctat foarte bine unele dintre cauzele principale ale acestei nedorite situații, ci că ați mers mai departe, chiar spre miezul problemei. Ce înseamnă de fapt un mediu cultural (și academic) bine închegat și ce rol poate juca filosofia și limba proprie în dezvoltarea unui astfel de mediu?

      Rezultatul la care conduc astfel de politci editoriale este în fond, pe termen lung, acela de a ne perpetua propria marginalitate filosofică și culturală. Astfel, după cum bine ați punctat, nu facem altceva decât să ne ignoram mai departe proximitatea si să traim cu mirajul departarii.

      Ganduri bune,
      Victor E. Gelan

  12. Salut articolul, e binevenita observatia cu privire la acest fenomen de pervenitism academic al publicatiilor de specialitate din Romania. Toate vor sa fie omologate dupa standarde straine, fara sa caute sa-si creeze standardul lor. Ofera oportunitati de publicare celor care vor sa bifeze articole cotate, dar care nu isi pun problema de mai mult. Or, poate ca e loc si de mai mult … Poate ca, de la un moment dat incolo, conteaza ma mult sa te exprimi filozofic si sa spui ce ai de spus, decit sa mergi cu aceasta turma in cautare de indexari. Da, totul vine dintr-un complex… Dar si dintr-o dorinta de afirmare/omologare rapida..

    • Din dorința noastră de afirmare rapidă ajungem să alergăm, precum o turmă flămândă, după indexări, omologări, recunoaștere etc. Goana aceasta după recunoaștere și indexări deturneaza chiar actul de a face filosofie.

  13. Am stat puțin în cumpănă dacă să intervin sau nu, fiind și eu doctorand la filosofie în aceeași instituție.

    Poziția pe care o exprimați reflectă destul de mult opiniile multor oameni din lumea filosofiei românești. Atât nume mari, monștri sacri în domeniu, cât și persoane mai tinere la vârsta maturității profesionale.

    Personal nu împărtășesc această opinie, cu următoarele argumente:

    1 orice autor de text filosofic are nevoie de o reacție la textele lui. Procesul de criticare constructivă a unui text, de citare a lui în operele altor autori este cel care asigură în comunitatea filosofilor care tratează domeniul respectiv dezvoltarea ideilor, iar pentru cei care sunt tineri, chiar calitatea modului de organizare și argumentare a ideilor. Dar nu numai pentru tineri. Einstein s-a simțit ofensat de opiniile unui evaluator anonim la un articol al său cu privire la natura fenomenelor cuantice și a retras manuscrisul, trimițându-l unei reviste unde a fost publicat direct în virtutea prestigului său. Ulterior punctul de vedere al lui Einstein s-a dovedit a fi greșit, iar argumentele evaluatorului anonim corecte (se știe și numele lui, un fizician american foarte bun, dar nu de anvergura lui Einstein). Eu cred că și Critica Rațiunii Pure putea fi mai bună, de ex. fără capitolul istoria rațiunii pure, dacă exista un sistem de peer review încă de atunci. De altfel Kant simțea permanent nevoia unor opinii, și le căuta, dar erau prea puțini cei capabili să îl dea. Și marii noștri filosofi în viață simt nevoia unui feed-back.

    Contrargument: E foarte posibil ca marii noștri filosofi să rămână în istorie cu o contribuție importantă și fără publicare în reviste internaționale, așa cum a rămas și Kant, sau pe plan local Noica. Răspuns la contraargument: câți dintre noi intrăm în această categorie? Cum va rămâne contribuția noastră în memoria colectivă, cum vom contribui noi la dezvoltarea ideilor filosofice?

    – procesul de evaluare colegială competentă și obiectivă nu poate avea loc într-o comunitate mică. Cel care evaluează nu trebuie să cunoască personal pe cel al cărui text îl citește și trebuie să știe despre ce e vorba tehnic în text, nu doar să priceapă. Cine poate în România să dea un feed-back la o carte tehnică despre Kant fără să îl cunoască pe autor? Cine poate să facă în România o evaluare colegială obiectivă, sub anonimat, la studiile de filosofia biologiei? Cine poate să facă la studii de logică filosofică?

    Contrargument: evaluarea la reviste străine poate să fie nereceptivă la ideile românilor, există idei preconcepute cu privire la români. Răspuns la contrargument: numai prin insistență la toate revistele internaționale posibile se poate sparge această barieră de subiectivism. Cine insistă poate avea succes, de exemplu Gabriel Vacariu.

    – dar nu este vorba doar despre evaluare colegială, ci și despre recenzii. Câte recenzii au în România cărțile importante de filosofie publicate?

    Nu îmi pot imagina un contrargument la idee că o carte e bine să aibă multe recenzii.

    – și nu este vorba doar despre evaluare și recenzii, ci și despre simpla citire. Câți cititori au în România cărțile tehnice ale filosofilor români? Care este tirajul nu al cărților scrise într-un limbaj accesibil publicului larg, ci al celor să zicem din seria Humanitas Academica?

    Nu îmi pot imagina un contraargument la ideea că o carte e bine să aibă mulți cititori avizați.

    Am citit numeroase cărți în engleză de filosofie, am citit și cărți ale filosofilor români. Multe dintre acestea puteau foarte bine să fie cărți de impact dacă erau publicate ȘI la edituri internațional. Unele pot și acum fi dacă ar fi promovate și traduse.

    Nu ar fi elegant să dau exemple din alți autori. Dar la șase ani după publicare lucrarea mea despre Hayek și North are doar două citări în google scholar, http://scholar.google.ro/scholar?cites=3641758222486557735&as_sdt=2005&sciodt=0,5&hl=en Dacă făceam efortul și dacă aveam resursele de timp să sintetizez din ea un articol la o revistă cotată ISI afară alta era situația. Datorită subfinanțării activităților de predare și cercetare a trebuit să fac multe alte lucruri ca să am un trai decent. Publicare în reviste internaționale nu asigură venituri imediat, din contră, cedezi copy-right-ul. Veniturile pot veni doar după câștigarea unei recunoșteri internaționale.

    Efortul de a publica afară poate fi foarte frustrant. Dacă filosoful român vine cu o temă sau o abordare care nu este pe direcția discuțiilor principale din comunitatea internațională poate să nu fie citit și citat, chiar dacă revista în care a publicat este importantă. Dar va fi mai citit și citat dacă publică doar în română? Până la urmă este un efort natural de a crește șansele de receptare a operei de către oameni. Nu scriem doar pentru noi înșine, scriem și pentru alții.

    Pe baza argumentelor de mai sus am opinia că este nu doar bine, ci crucial pentru dezvoltarea filosofiei românești să publicăm și în reviste internaționale, iar ce publicăm în țară să fie și în limbi de circulație internațională. Filosofia românească nu cred că se poate dezvolta fără să fie cuplată direct cu dezvoltarea filosofiei în spațiul occidental.

    gânduri bune,

    • Stimate domnule Virgil Iordache,

      Va multumesc în primul rând pentru comentariu și pentru argumentele aduse.

      Sunt de acord cu ceea ce ați scris la punctul 1. Eu nu sunt contra sistemului peer-review. Din contră. El este foarte eficient si presupune tocmai faptul că tu, recenzentul, nu cunoști numele autorului articolului. Așadar, și dacă acea comunitate de specialiști e mică în România, sistemul ar trebui să funcționeze fără prea multe probleme.

      În plus, cred că ar fi ok să plecăm de la ideea că specialiștii (autentici) pe care-i avem în diverse domenii (de pildă în filosofia lui Kant) sunt nu numai specialiști, ci și profesioniști și onești. Dacă sunt astfel, chiar de ar ști numele celui care a scris articolul pe care ei îl recenzează, atunci vor face și păstra diferența dintre ceea ce autorul respectiv scrie – calitatea intrinsecă a ideilor lui sau a modului său de argumentare – și faptul că, poate, îl cunosc personal pe acel autor. Tocmai aceasta și înseamnă o dezbatere autentică sau o raportare autentică la ceea ce scrie celălalt: a te raporta critic, în mod constructiv și cât mai obiectiv, la ideile celuilalt, fără a ține cont de alte detalii private, nu?

      Eu puneam în discuție doar politica aceasta absurdă a revistelor de filosofie de la noi, care accepta spre publicare articole în engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, dar nu și în română. Problema nu e că scriem și în alte limbi (ceea ce, după cum bine ați remarcat, e chiar foarte important!), ci modalitatea în care o facem. Dacă ajungem să excludem limba romțnă din revistele de filosofie pe care le avem (și să promovăm articole în italiană și spaniolă), atunci e trist. Dacă o revistă de filosofie de la noi acceptă să publice articole în engleză, franceză, germană, italiană și spaniolă, de ce nu ar accepta și în română? Și-ar pierde acea revistă ceva din statutul ei „internațional” dacă ar accepta să publice și articole în limba română? Sau e cu ceva mai potivită limba italiană și spaniolă pentru a face filosofie decât româna?

      „Pe baza argumentelor de mai sus am opinia că este nu doar bine, ci crucial pentru dezvoltarea filosofiei românești să publicăm și în reviste internaționale, iar ce publicăm în țară să fie și în limbi de circulație internațională.”

      Perfect de acord cu această concluzie a Dvs.! Eu nu susțin că nu trebuie să publicăm și în alte limbi, ci doar în română. Ar fi absurd! Sau că ceea ce avem în limba română nu ar trebui tradus și în alte limbi (a se vedea, de pildă, exemplul traducerii lui Noica, Șora și Alexandru Dragomir). Eu susțin că goana aceasta după indexări, recunoaștere internațională și faptul de a accepta spre publicare în revistele proprii de filosofie articole în orice alte limbi, nu însă și în limba română, e una nefirească și contraproductivă pentru mediul filosofic și cultural de la noi. Pentru că ajunge să submineze însăși actul de a face filosofie. Nu mai faci filosofie, în primul rând, pentru că „te chinuie” o idee, pentru că încerci să înțelegi și să judeci totul cu mintea ta sau pentru că ai o problematică ce te pasionează și nu-ți dă pace, ci o faci pentru a ajunge să fii indexat în nu știu care baze de date internaționale sau pentru a apărea publicat în nu știu ce revistă și în nu știu care limbă.

      Cine citește cu atenție textul meu, nu are cum să nu înțeleagă ce anume problematizez eu acolo.

      Cu cele mai bune gânduri,
      Victor E. Gelan

      • „Cine citește cu atenție textul meu, nu are cum să nu înțeleagă ce anume problematizez eu acolo. ” O fraza aroganta, menita sa arate ca autorul a fost perfect capabil sa-si exprime coerent si clar ideile, insa o mare parte din comentatori sunt probabil prosti, incapabili sa „inteleaga” ce a vrut in subtext sa exprime autorul. Marturisesc ca am inteles care se doreau a fi ideile articolului (departe de „dezmat”) abia dupa interventia in comentarii a d-lui Virgil Iordache si raspunsul autorului care isi reformuleaza ideile „din mers”. Consider ca este grav ca un cercetator postdoctoral al Academiei Romane sa nu poata sa-si sustina adecvat argumentatia (in alte comentarii a fost probabil iertat de replici acide deoarece biografia postata initial il prezenta ca „doctorand”). In celebra lauda a publicarii filozofiei in limba romana probabil se include si efortul de a face cat mai ermetica si daca se poate incoerenta cartea in cauza, pt a arata publicului cat e incult si cat de „geniu neinteles” ar fi autorul cartii. Cartile de filozofie pe care le-am citit eu (marturisesc, scrise doar in lb engleza) explicau idei complexe intr-un limbaj accesibil, avand rolul sa atraga cititorul in lumea ideilor (nu sa-l alunge).

        Daca autorul textului e „bantuit” de o idee filozofica mareata care nu-i da pace si care nu prezinta interes pt lumea academica internationala va gasi cred sprijin in publicare la o editura ca Humanitas. O carte de filozofie publicata la Humanitas conteaza la CV, poate nu atat cat un articol intr-un jurnal de filozofie important (macar ii creste vizibilitatea in tara). Strainii, pe de alta parte, sunt probabil un fel de „radical other” deoarece publica doar articole ref probleme „la moda” la ei, articole care sunt neinteresante si neaplicabile in context filozofic romanesc, context atat de atent la explorarea „proximitatii” – filozofia feminista straluceste la noi prin absenta, de ex.). Inchei cu impresia mea, a unui cititor ocazional de filozofie: daca in Romania ar apare printr-un miracol un filozof de talia lui Foucault, propria breasla l-ar linsa/ marginaliza academic daca nu fizic in cadrul universitar, ca reactie de autoaparare in fata valorii autentice. Nu se poate? S-a putut deja (cu cineva capabil, al carui impact academic promite, fara a atinge insa vreodata nivelul lui Foucault):
        http://www.contributors.ro/dezbatere/cazul-ciocan-o-palma-la-adresa-reformei-invatamantului/ Acest caz arata de ce conteaza sa fi validat international dpdv al valorii academice vs sa publici in jurnale locale articole ca nu atrag atentia. La un moment dat, in viata academica a fiecarui cercetator, poate veni un moment in care va fi comparat cu altul, deoarece o alegere pt o functie, o bursa, etc trebuie facuta intre cei doi. Fiecare trebuie sa se pregateasca cum poate pt acel moment, unii cu articole internationale, altii poate cu linguseli, altii cu ce pot.

    • Domnule Iordache,

      Imi permit sa relatez o intamplare din timpul studiilor mele postuniversitare: aveam un coleg (si prieten) vietnamez pe care il poreclisem „creierul”. Acesta m-a abordat intr-o zi, foarte trist pentru ca presigioasa publicatie IEEE Transactions on Information Theory ii refuzase articolul care sintetiza o mare parte din rezultatele cercetarilor sale (parte din teza sa de doctorat).
      Ei bine, m-am mirat sincer – ii cunosteam ideile si rezultatele si le consideram revolutionare – deci i-am cerut textul supus spre „peer review”. Cand l-am citit: oroare! N-am recunoscut nimic din ceea ce discutasem atat de des impreuna, totul era confuz, ideile principale erau ingropate in tehnicisme in schimb banalitatile nu erau sustinute printr-un minim de calcule etc. Pe scurt, o catastrofa!
      Da, omul era – si este inca – un geniu, doar ca habar n-avea sa-si exprime ideile, iar faptul ca gandea (probabil) in vietnameza, traducea in franceza si apoi in engleza (!!!) nu ajuta cu nimic.

      Ma opresc aici, restul sunt doar amintiri personale; vreau doar sa subliniez doua lucruri:
      – fara capacitatea de a ne exprima ideile intr-o limba de circulatie universala vom ramane limitati la „recunoastere” pe plan intern;
      – faptul ca recenzorul il cunoaste pe autor are o mare influenta in procesul de evaluare, si nu (neaparat) din cauze de subiectivism ci din asimilarea unor clarificari obtinute in cadrul unor discutii informale.

      Ganduri bune,
      iosiP

  14. Lipsa de relevanta a cercetarilor filosofice contemporane din Romania se datorează supra- valorizarii unor orientari filosofice straine, in detrimentul consolidarii unei problematici filosofice romanesti.

    Limba romana este marginalizata in facultatile romanesti de filosofie ca urmare a inexistentei unei problematici filosofice romanesti. Avem un simptom, nu o cauză.

    • De acord cu dvs, suntem martorii (victimele?) unui simptom! al carui cauza probabila poate fi, asa cum remarca foarte just dl V. E. Gelan, un absurd si extrem de pagubos complex de inferioritate, pe care niste academicieni prafuiti, tristi si incruntati, frustrati de propriile lor esecuri, insista sa-l insufle tinerilor filosofi care, ei, ar mai avea o sansa…!?

      • Stimata Ela, revin, ca sa fiu bine inteles:

        Nu este vorba despre nici un complex de inferioritate. Este vorba despre lipsa oricarei problematizari specific romanesti in cadrul facultatilor de filosofie care se ambitioneaza sa scoata publicatii in limbi straine. Neavand teme care sa intereseze spatiul romanesc, publica fel de fel de marginalii despre autori si teme straine. Originalitatea acestor marginalii tinde catre zero. Interesul fata de ele, la noi și in afara, este, de asemenea, zero.

        Daca va interesează cine este de vina pentru aceasta situatie, cautati un raspuns la intrebarea urmatoare: care facultate de filosofie din tara dispune macar de un filosof cu contributii originale incontestabile, macar pe plan romanesc?

        • Stimate domnule Popescu,

          Va multumesc pentru comentariu.

          În perspectiva a ceea ce ați remarcat Dvs. ar fi interesant de văzut câte facultăți de filosofie de la noi au măcar unul, două cursuri seriose pe filosofi români (Noica, Blaga, Șora etc).

          Gânduri bune,
          Victor E. Gelan

          • Stimate domnule Gelan, nu vreau sa fac judecati in necunostinta de cauza: poate ca exista cursuri foarte bune despre filosofia lui Blaga, Noica etc. in Romania. Cu toate acestea, preocuparea pentru filosofii romani nu pare mai putin exotica decat cea pentru filosofia analitica, Husserl sau Heidegger. De ce? Oare nu pentru ca problematica filosofica in general, la noi, nu depaseste nivelul exegezei, al prezentarilor generale de opere si idei?
            Nu exista curajul (ori, poate, capacitatea) de a pune o problema pe riscul propriu, de a o solutiona si de a apara solutia gasita.
            Fiindca s-a remarcat mai demult ca productia de lucrari autohtone de filosofie nu e din cale-afara de originala, s-a impus administrativ publicarea de materiale indexate ISI, PISI sau mai stiu eu ce. S-au cheltuit bani destui pentru redactarea si publicarea de asemenea materiale zadarnice. Ei, care a fost rezultatul? Același… rezumate ale unor teorii la moda in vest, prezentari de idei ale altora, dari de seama, compilatii…

            Un lucru este totusi clar: daca problemele luate in discutie in productia filosofica ar fi cu adevarat de actualitate, semnalul l-ar da tocmai faptul ca NU S-AR PUTEA PUNE MAI BINE IN NICI O ALTA LIMBA DECAT IN ROMANA. Obligatia de a scrie in alte limbi decat romana mascheaza o carenta de gandire personala, nu surplus de idei…

            Toate bune.

  15. Aflu astazi – daca inteleg bine cele reportate in acest surprinzator articol? – ca in Ro, filosoful care nu e poliglot nu e „adevarat(?)” filosof!
    Ma grabesc deci sa consult cativa prieteni filosofi (incontestabili si necontestati de nimeni…inca! :) ) care ma reconforteaza, asigurandu-ma ca trebuie sa fi inteles gresit…
    Insist, gratie reminiscentelor mentaliatii romanesti, si-i intreb cum si in ce conditii au fost (inainte de celebritate!) si sunt ei publicati (pentru ca i-am citit doar in limba lor materna!) ?
    Mi se raspunde practic la unison ca, daca ar fi foat obligati sa se exprime in engleza, de ex, ar fi facut o noua revolutie!
    Sunt aproape convinsa, deci, ca nu am inteles bine subiectul (intriga!) acestui remarcabil articol…
    Daca cineva ar putea sa ma lamureasca, i-as fi recunoscatoare, multumesc.

  16. Daca vorbim de recunoastere profesionala – si, mai direct sau mai voalat, despre asta vorbim – atunci putem fi usor sedusi de ideea ca limba e un simplu instrument. Nu ne ramane decat sa invingem „fatalitatea propriei limbi” scriind intr-o limba mai apta sa ne apropie de recunoasterea ravnita. Doar ca limba e mult mai mult decat o unealta sau un vehicul: in articulatia gandului, in urzeala conceptului, e o prezenta deloc inocenta!
    Pe de alta parte, ce peisaj trist: sa produci texte (uneori doar cu ambitii) filosofice, motivat de aspiratia catre o vizibilitate mai buna si o cota de piata superioara. Imi vin in minte cuvintele lui Alexandru Dragomir: „De ce [scriu]? Ca sa inteleg. Ca sa nu mor bou!”

  17. În dulcele stil clasic. Se identifică o „falsă problemă” și se răspunde prin comentarii care sunt și mai rău intenționate decât rezolvarea unei false probleme. Nu sunt absolvent de filosofie și dacă subiectul ar fi fost unul filosofic nici nu m-aș fi încumetat să îl comentez. Ceea ce știu însă este că filosofie fără logică nu se poate face, nici măcar presupunerile „mistice”, „ilogice”, cu valoare axiomatică (sau leme religioase, mai degrabă) nu pot constitui o bază pentru un sistem dacă nu clădești pe ele folosindu-te apoi de rațiunea logicii pe care o pricepem noi, oamenii (bun, accept lemele tale de la care pornești, existența dumnezeirii și atotputernicia ei, etc, etc, după care, dacă nu mă aduci puțin și pe firul logicii omenești și mă subjugi unei gândiri pe care „omnul nu o poate înțelege”, că numai ”unora le este dat să înțeleagă” și numai unora li se relevă marile taine, atunci aceea nu mai este filosofie religioasă, ci religie pură pe o temă filosofică: aceea a existenței (cauzele, legile, modul ideal de a trăi, scopul). Dă-mi să fumez ierburi și îți spun și eu care e treaba, cum stau lucrurile.

    Problema stării filosofiei în țara noastră nu este cu limba publicării articolului, ci cu nivelul intelectual al autorului, cu interesul general pentru filosofie (nu că în multe țări populația este mai interesată de idei decât la noi), cu scopul personal al publicării (că studiezi, că este obligație de serviciu, că ai nevoie de articole). Luându-le ușor și scurt pe rând: uneori, pus fiind stă traduc în engleză articole scrise în limba română, am fost obligat să fac muncă de cercetare, pentru a aduce varianta publicabilă (EN) la un nivel cât de cât civilizat de logică și exprimare, fiindcă cea românească era (în umila mea opinie) jalnică. Încearcă să traduci o idee întortocheată, neclară, sincopată, impertinentă și nepertinentă în limba engleză sau în germană: dacă reușești, ești un AS al traducerii! Sau un ass. Fiindcă nu ar trebui să îți iasă. Nu te lasă gândirea de om normal să traduci non-sensurile într-o formă fără sens. Poți, dar este foarte, foarte dificil. De multe ori trebuie să întrebi omul ce a vrut să spună: și de ce exprimați ideea ca o negație întortocheată și nu ca o afirmație scurtă, ușor de înțeles? (asta fiind un exemplu). De ce parafrazați ce a spus filosoful X într-o formă mult mai complicată decât a făcut-o el? Citind cursuri de lingvistică ale unor conferențiari români și apoi studiile originale pe care le prezentau am concluzionat că atâta pierdere de timp putea fi evitată citind autorii (ideal în original, dar și traducerile sunt bune, foarte bune chiar, căci pentru original trebuie să cunoști bine și limba, și uzul ei în contextul scrierii). Nu vreau să mă întind, merg la următoarea chestiune: interesul populației pentru filosofie. Dacă credeți că cititorul român care ar dori să se cultive sau tânărul cercetător care vrea să devină profesionist în domeniu nu are suficient material tradus de la care să își înceapă cariera vă înșelați. Scrierea în limba română a adus servicii majore națiunii noastre în momentul profilării identității ei, a fost un catalizator în împlinirea proiectului identitar, în cel al unității naționale, în cel al subjugării de sub autoritățile venetice. Astăzi, nescrierea în limba română ar mai fi o pierdere doar pentru teme de interes actual (a căror lipsă ar avea un impact nefavorabil imediat: adică se descoperă metode de tratare a unei boli rare și la noi încă mor oameni că nu înțelegem italiana) din știința medicinii, din inginerie etc, etc, în ideea că aici te faultezi singur dacă nu oferi acces în timp util către informația ușor perisabilă: până formezi tu oameni care să stăpânească bine o limbă în cele mai grele segmente ale vocabularului ei (chimie, tehnică, medicină etc, etc) se pierd neuronii care le-ar trebui și să își însușească știința avansată exprimată prin acei termeni. De acord, astea trebuie traduse de traducători experimentați astfel încât tinerii studenți să înceapă studiul cât sunt ele proaspete, nu să facă mai întâi studii de licență în limbi străine, să obțină aviz de traducător autorizat și să se specializeze pe vocabularul unui domeniu în care doresc să devină specialiști. În schimb, cu filozofia și literatura, nu se clatină economia dacă acordăm mai mult timp până la traducerea în limba română.
    TREI: Scopul personal al publicării. Acest criteriu pare unul fals: ce îmi pasă mie că ești student și vrei o notă pentru articolul publicat, că ești lector și îți trebuie puncte pentru dosar de conferențiar, că ești dr hc hc și publici că este ocupația și plăcerea ta în viață, calitatea nu ar trebui să aibă de suferit (cel puțin la nivelul exprimării). Cu toate astea, ființe raționale fiind, putem accepta, susținuți de statistică și practica vieții, că în orice domeniu, începătorii și cei aflați într-un stadiu intermediar nu vor scrie mai bine ca cei cu experiență vastă sau măcar că nu vor scrie cele mai bune lucrări ale lor la tinerețe (desigur, mă contrazic câțiva dintre marii filosofi, dar mă îndoiesc să se nasc peste noapte ca florile cu zecile în universitățile românești! – tot practica vieții și statistica mă susțin). La început ești invitat să demonstrezi capacități de sinteză, analiză, consistența în a menține nivelul de concentrare (scrii despre o temă, stai pe subiect, nu divaga, nu te împrăștia), adică KEEP THE MOST IMPORTANT THE MOST IMPORTANT. Ai un subiect în titlu și scrii despre el 50% doar, restul îmi faci rama la tablou. Au vreo șansă textele unor studenți să fie citite în masă? Și dacă ar fi, credeți că ar schimba ele nivelul intelectual sau cultural la capitolul filosofie al populației? Nu e așa că, dacă nu ești interesat de cariera în domeniu, abia ai timp să citești profund câțiva mari filosofi, iar pe alți câțiva să îi cunoști în marile lor doctrine ideologice fie din rezumate ale originalelor, fie din ediții de popularizare, tip ”Introducere în filosofia lui… ”? Eu asta cred. Eu sunt un cetățean cu relativ puține lecturi de filosofie, dar știu foarte bine, dacă ne plângem de absența textelor filosofice în limba română ne plângem degeaba! Mergi la raftul unei biblioteci județene, întreabă de clasa UNU (din clasificarea zecimală) și găsești cel puțin câteva sute de cărți expuse la raft, cu acces liber, plus mii în depozite. Toate în limba română! Dacă crede cineva că eu, ca simplu muncitor, mă duc la bibliotecă și îi rog să îmi dea ce a scris aseară, în transă, sub presiunea extraordinară a unui ”DEADLINE” studentul doctorand al înaltpreafericitei facultăți de filosofie din universitatea X ca să îmi lărgesc orizontul cultural, ATUNCI ACEL CINEVA SE ÎNȘEALĂ AMARNIC! ”Amarnic” pentru că eu prefer să îl citesc tradus în suedeză sau în spaniolă, tocmai pentru că nu sunt convins că vreau să înțeleg și să cred ce a sintetizat sau analizat cineva care nu îmi oferă nicio garanție a originalității, creativității, personalității sau utilității scrierii sale: a scris-o pentru interesele lui, nu că este convins de un sistem filosofic (ori eu, când vreau să mă bucur de literatură, spre exemplu, prefer opere originale și monografii, nu studii comparative, gen: iubirea la Creangă și Iubirea la Frunzulescu, nu pentru că nu ar putea fi interesantă comparația, ci pentru că nu vrea creierul ăsta prost să accepte că e interesat de o problematică a cărei geneză nu o pricepe: de unde până unde înre X și Y, de ce nu între X și M sau între A și P?).
    FInal de bun simț: da, publicarea în limbi străine este o problemă și o pagubă, într-un fel, ÎN PRIMUL RÂND UNA FINANCIARĂ pentru omul care dorește să studieze. Este un neajuns că avem pretenția VIZIBILITĂȚII INTERNAȚIONALE în cazul în care discutăm de studii ale unor persoane aflate încă în formare sau cercetare inițială. De ce spun acest lucru chiar cu riscul să par impertinent? Pentru că, odată ce ai publicat ceva în limba română, chiar dacă ești un geniu care merită citit, ai obținut dreptul de autor pe ideea aceea, ești liber oricând, la un nivel mai experimentat, să revii și să „dai gata” universul cu genialitatea ta. Nu e vorba de veșnicie, ci de câțiva ani. Pentru ce se aruncă atâția bani pe traduceri și publicări pe hârtie frumoasă, dincolo sau aici, a unor studii care, repet, nu sunt proaste, slabe, ilogice (NU AR TREBUI SĂ FIE, DESIGUR!), dar nici nu reprezintă material de interes pentru cei EXPERIMENTAȚI măcar, d-apoi pentru publicul larg? Da, nu spun nimic: de multe ori citând la lucrarea de licență, master, la teza de doctorat, cărți ș.a.m.d. un autor publicat în engleză prin nu știu ce strălucită editură îți asumi imediat că (mai ales dacă omul este menționat pe vreo copertă și ca lector sau nu știu ce la o catedră) ai citat cine știe ce mare geniu al filosofiei… poate ai citat 20 de articole ale unor doctoranzi (repet, nu că îmi asum eu că sunt slabe sau inutile) și te crezi mare analist. Revin, că e de bun simț: până la urmă, nu persoana contează, ci ideea. Dar tot până la urmă, cu tristețe o spun, istoria fiind foarte critică în selecția ei, va păstra doar numele MARI în HEADLINES, pe cei de la subsol îi dă uitării, iar tu, chiar citând și studiind părerea GroZaVĂ a umilului-dat-uitării doctorand-la-acea-dată dar inVIziBil ulterior nu ai adus mari beneficii științei, nici umanității, nici populației, ci doar ai făcut un exercițiu sau te-ai folosit de prilej/idee/concept pentru a îți practica meseria. Din răutate o spun: nu trebuie să publici nici în română, nici în alte limbi, pentru astfel de articole ar trebui inventată o limbă pe care să o înțeleagă doar cei care se ocupă cu filosofia și nimeni altcineva de pe lumea asta. Ar fi cel mai corect, lumea asta nu ar mai arăta ca un motor de căutare în care interoghezi despre ”vitamina C” și primești într-o pătrime de secundă 1,8 milioane rezultate, din care 1,7 inutile ție. Dar, să fie! Așa îmi zicea tata mereu… când mă înărca cu de toate, pe care eu le consideram inutile mie și nu voiam să le car după mine pe unde umblam: Ia-ți, să ai, nu se știe când îți trebuie! Nu se știe.. da, tată.. nu se știe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Victor Eugen Gelan
Victor Eugen Gelan
Cercetător postdoctoral în cadrul Academiei Române, Filiala Iași. Doctor în filosofie al Universității din București, cu o teză despre fenomenologia lui Edmund Husserl. Membru al Societății Române de Fenomenologie. Cercetător în cadrul Centrului de Studii Fenomenologice, Universitatea din București, Cercetător invitat (2009-2013) al Arhivelor Husserl, din cadrul Albert-Ludwig-Universität Freiburg, Germania.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro