Dezolantul sentiment de zădărnicie

„Se pare că s-ar închide cercul. Că jocul de-a democrația început cu atâta entuziasm în decembrie 1989 ar fi pe sfârșite. Că iluzia că România și-ar fi găsit, în fine, rostul și-ar fi epuizat valoarea de întrebuințare.”.
Nu degeaba se spune „cine nu-si cunoaste Istoria risca s-o repete”.
„Se simte peste tot un tot mai dezolant sentiment de zădărnicie, de oboseală, încât aproape că nu ar mai trebui să mai mire pe cineva că puțini sunt cei care, în aceste zile, și-au mai amintit de începutul Revoluției Române, de zilele de foc și de sacrificiul Timișoarei, de morții și de evenimentele încă nedescâlcite de acum 28 de ani.”
Asta pentru ca jucam tontoroiul pe dosarele Revolutiei si Mineriadelor.
Ne e frica sa spunem cine le-a inchis si sa aflam dece.
Inchise acum 8 ani. Redeschise pentru o frectie la ghipsul lui Stanculescu.

As fi vrut sa postez ieri, cum s-ar fi cuvenit. N-am avut unde, dar ultima fraza a articolului imi da ocazia s-o fac acum.

De mortuis nihil

Ne-au schimbat decoru’,
E democrat poporu’,
C-avem televizoru’,
Ca sa uitam … omoru’.

De va trece infractoru’,
Unde nici durere nu-i,
Lui i se va da onoru’;
Si dreptate, nimanui.

S-or agita candèle,
Le va parea solemn.
Vor cuvanta lichele,
In limba lor de lemn.

Si-n tacerea de-apòi,
Ei, mortii, vor sopti,
Vorbind pentru noi:
„Nu ne uitati, copii!”

Si nu-i vor ierta
Pe cei ce i-au ucis,
Ci le vor striga,
Asa cum am scris:

„Fa-le, Doamne, cadou
Si monument funerar,
Blestemul nostru, ecou,
In al neamului pisoar.”

………………..

Nu-s, inca, doua mii,
Ci-s, anii, douasopt.
Si-i moarta, pentru vii,
Trairea celui mort.

unu’
Duminica, 17 Decembrie 2017

Stimate domn, desi e absolut firesc sa rezisti la orice, dar nu si la tentatie (O.Wilde), eu as fi mai exigenta cu cei care se exprima in public, fie si la numai cateva mii de oameni, ca aici.
Le-as impune sa scrie cand au ceva de spus, nu numai cand simt nevoia sa o faca…nuanta!
Remarc din ce in ce mai des, ca editorialistii scriu despre preocuparile (obsesiile?) lor intelectuale, care nu coincid mereu cu acea „valoare adaugata” necesara intelegerii constructive a unui subiect de interes major, si articolul de fata este, pentru mine, un exemplu elocvent.
„Dezolantul sentiment de zadarnicie” poate fi titlul unui eseu literar destinat pesimistilor de profesie, (care se cred realisti, cum altfel?) ca sa-i convinga sa se arunce de la etaj, dar nu poate fi asociat cu evenimentele din aceste zile istorice, si atitudinea remarcabila a romanilor!
Desigur, asa cum ne avertiza Kant, nimeni nu vede lumea asa cum este ea, ci asa cum este el insusi, si tocmai acest adevar necesita un fel de autocenzura a formatorilor de opinie, dezamagiti, dezolati sau convinsi de zadarnicie, DAR preocupati de impactul vorbelor lor in spatiul public…adica responsabili.
Atunci cand deznadejdea devina palpabila, de ce mai adaugati un strat si dvs? Doar ca sa va spuna cititorii ca aveti dreptate?
Dar, cand se vede o licarire de revitalizare a omului, pana mai ieri apatic si agonizant, cand se simte un elan general catre demnitate, respect si integritate, nu e mai responsabil sa-l sustineti? Sau, stiti deja ca e degeaba, si nu va puteti priva de placerea de a ne spune maine ca ati anticipat corect haul in care suntem impinsi si in care, iata ca am cazut…uraaa!
As sugera, deci, ghicitorilor de viitor, sa joace la loto sau la cazino, si sa-i lase sa ne vorbeasca pe aceia care nu stiu ce va fi, dar stiu ce este: o ocazie de sesizat, si ce avem: un potential intact de reusita, care trebuie utilizat cu inteligenta, imediat!

ps Ce bine ar fi fost sa fi avut si noi un Jean d’Ormesson cu care sa stam de vorba in momente de cumpana…

În cancelariile occidentale cred că îngrijorarea privește evoluția europeană a lucrurilor, nu măgăriile pesediștilor. Iar lipsa de reacție a UE, a SUA și a ambasadorului american (nu declarațiile de formă) arată că ei sunt dezamăgiți de noi. Privit dinspre ei, toți dezamăgiții din România de azi sunt neputincioși. Per ansamblu, am demonstrat lipsa vocației pentru democrație și, indiferent de sforăriile rusești sau de altă natură, nu am manifestat tropism pentru valorile europene. Am alunecat spre Levant, nu înspre Occident. Ne place mai mult să pupăm moaște decât să riscăm să devenim moaște. Nici conjunctura nu ne ajută (să ne gândim spre exemplu la fenta de plecare spre Rusia și China a lui Orban, care ne-a izolat astfel de Occident și la modul fizic).
Gândim monstruos, scriem articole înfocate și comment-uri deștepte, dar am făcut puțin și facem puțin, drept pentru care vom plăti mult.
Nici nu mai suntem drumeți în calea lupilor – ne mănâncă din traistă și ne sfâșie chiar câinii din curtea noastră. Ăsta-i adevărul: dezamăgirea mea și-a dumneavoastră și-a altora declanșează zădărnicie și oboseală, nu acțiune.

Admitand ca alianta PSD-ALDE reuseste sa castige actuala batalie, ea nu va putea supravietui. Va fi o victorie a la Pyrrus.