vineri, martie 29, 2024

Din bube, mucegaiuri si noroi, isca-vom frumuseti si prețuri noi?

Să pornim de la un lucru evident, dar ascuns sub preș: peste 2-3 decenii, România nu va mai avea bani nici de a întreține ceea ce (nu) a construit – pentru că în România și ceea ce nu se construiește mănâncă bani. În fine, revenind și privim statisticile legate de dinamica populație. Îngrozitor! Populația îmbătrânește iar tineri care să le ia locul nu mai sunt. Pe lângă faptul că nu mai sunt întrucât sporul natural este într-un colaps din 1990 încoace, cei care totuși se mai nasc vor dori, cu ardoare,  să părăsească țara. La aceștia, se mai adaugă, deloc neglijabilă, o cifră de tineri care își pierd viața prostește, fie prin incedii, accidente rutiere sau prin spitale, în urma malpraxisurilor.

Dacă astăzi statul se descurcă cât de cât cu pensiile, ce va face peste câteva decenii? (Se descurcă este impropriu spus, dacă ne uităm la ce pensii sunt astăzi prin România sau, de cealaltă parte, la nesimțirea pensiilor speciale). Se va produce o dublă tragedie: bătrânii nu vor mai avea după ce bea apă iar tinerii, clasa activă, vor trage la jugul lor. Aici mi se pare principala problemă a României. Șicanale politicii românești vin și trec, însă politica dezastruoasă dusă de ei va duce țara în colaps în scurt timp. Se pare că politicienii nu mai au deloc viziune politică (și acest lucru este valabil pentru toată clasa politică internațională). Ei sunt puși numai pentru a trage câteva sfori și a reprezenta anumite categorii sociale care, la rândul lor, sunt într-o mai mare competiție. Cât tupeu să ai să mai faci astăzi un copil (am zis unul, nu doi sau trei!)? Ce viitor mai are el într-o astfel de țară? Mai poate spera la o eventuală îmbunătățire a lucrurilor? Cert este că la ora actuală, locul lor nu este în România. Cunosc multe persoane care și-au luat bocceluța și au plecat spre alte zări, unde poate viața e mai grea, dar unde copiii lor vor avea un viitor. Întrebați adolescenții ce vor să facă în viață, cel puțin trei sferturi introduc în răspunsul lor opțiunea străinătății. Dacă aceasta este perspectiva tinerilor asupra țării, am un sentiment că lucrurile nu merg deloc bine, ca că folosesc un eufemism.  În acest caz, se pune întrebarea: la ce bun să mai avem, de exemplu, sistem educațional performant? Dacă tinerii vor fi bine educați ei fie vor pleca din țară fie vor lucra aici pe salarii de nimic și frustrați. Ambele cazuri nu sunt de dorit pentru țară.

Foarte greu cu politica pe scări. Este clar că sistemul promovat de peste 25 de ani este distructiv. Cumpărarea trusturilor media și îndoctrinarea populației, ținerea oamenilor într-un nivel accentuat al sărăciei pentru a asigura un capital de voturi, promovarea corupției în scopul fragilizării statului, utilizarea funcțiilor politice nu pentru a conduce țara ci pentru a o subjuga. Totuși, văd că astfel de politici încă funcționează. PSD-ul este fruntaș, dar nici cu PNL-ul nu-mi este rușine.

În primul rând, madame La Maire anunță transport public gratuit. S-a discutat mult pe acest subiect. Bref, ideea în teorie nu este rea dar, mioritic implementată, va duce la degradarea și mai accentuată a mijloacelor de transport. Vom merge gratis dar în niște cocine numite autobuze sau tramvaie. Oricum, nu-mi explic deloc faptul cum într-o capitală europeană mai pot rula tramvaie de 40 de ani. Mărturisesc, o declarație așteptam din partea primarului, aceea că va cumpăra o flotă nouă, nicidecum că va face transportul gratuit. Prefer să plătesc un leu și jumătate și să călătoresc civilizat decât să merg gratis în niște cutii pe roți infecte. Nu știți despre ce vorbesc? Mergeți cu oricare din tramvaiele 8, 24, 32, 45 etc. Nu numai că sunt depășite tehnic (gradul de uzură depășește 100%) dar sunt adevărate bombe pentru sănătatea călătorilor.

În al doilea rând, actualul primar continuă politica falimentară a RADET-ului. Să ne fie clar, RADET-ul este, ca și alte companii – printre care TVR, o gaură în bugetul de stat. O oază politică unde stau bine-mersi oamenii de nădejde ai politicienilor. O reminiscență comunistă, refardată în scopuri neocomuniste. Un mijloc de întârire a spatelui politic. Noi, oamenii, nu înțelegem de ce trebuie să plătim 10 milioane de euro pentru niște datorii ale RADET-ului și ELCEN-ului. Situația este similară cu cea a TVR-ului. Madame La Maire a anunțat că va aloca din bugetul local această sumă pentru a mai plăti din datorii. Aceasta este opțiunea d-nea ei, să continue scurgerea banilor. Este absolut evident pentru toată lumea că RADET-ul este iresuscitabil: 85% din rețea este la un grad de uzură abominabil (cu peste 4000 de avarii înregistrate anual). Toate  punctele termice ale cartierelor arată ca niște vechi construcții abandonate, cu geamuri sparte și, de obicei, flancate de ghenele de gunoi. Și este la fel de evident că peste 2-3 ani, primăria iarăși va elibera aceeași sumă, și tot așa. Fără a mai lua în considerare faptul că agentul termic al celor aproximativ un milion de locuințe branșate se presupune (sic!) că ar fi subvenționat tot din bugetul local, lucru nu prea ortodox.

Acestea sunt doar două realități contemporane pentru care Bucureștiul arată la fel de 20 de ani, construcția unei linii de metrou durează 5-6 ani iar un pasaj rutier atât cât trebuie să ne facem de râs în fața Europei. Banii nu merg în investiții ci în sinecuri și obligații politice.

Acum este sigur: clasa politică românească este imposibilă de relansat. Șansa a avut-o PNL-ul care, după episodul Colectiv, putea să dea tonul schimbărilor politice mult așteptate. Nu a fost așa, cu toate că ar fi putut instaura un set de legi și norme care să ne ducă spre normalitate. A ales varianta compromisului, a liniștii. Cu alte cuvinte, PNL –ul nu a dorit schimbare; a vrut numai să o mimeze. Din acea debusolare a ieșit totuși ceva bun: prim-ministrul Cioloș. De atunci încoace, încrederea populației se scurge de la Palatul Cotroceni spre Palatul Victoriei. Johannis de abia se mai menține în sondaje și nu văd deloc cu ochi buni PNL-ul la alegerile din toamnă.

Peneleul a procedat ca Dănilă Prepeleac, după cum ne anunță un articol de presă. La început a avut o pereche de boi (vă rog, fără insinuări!). Apoi a considerat că este mai bine să-i dea pe un car. Întrucât carul devine inutil, decide să îl schimbe pe o capră. Capra pe un gânsac și, în final, necuvântătorul pe o plasă goală. Cam aceasta ar fi politica peneleului de după Colectiv, pe mai toate palierele. Cu mențiunea că în privința nominalizărilor la candidatura capitalei, nu știm exact cine a fost perechia de boi, carul și gânsacul, deoarece valorile lor se confundau și tindeau spre zero. Acum plasa este goală, bate vântul prin ea, iar din politica penelistă, mai odinioară vânjoasă, nu a mai rămas nimic.

O nouă dezolare politică a acestei veri este și Marinarul. Considerat a fi un politician mai de soi în comparație cu predecesorii săi, în special datorită luptei anticorupție pe care – se părea – ar fi introdus-o în spectrul societății românești, acum pare să se răzvrătească împotriva propriei politici duse timp de două mandate de președinte. Ce iluzie! De fapt, lupta anticorupție nu a pornit-o el ci a fost pornită din substrat. Atât timp cât a fost la putere, el a profitat de această situație, atribuindu-și ceva ce nu era a lui. De fapt, Băsescu nu este decât un politician care nu iese din tiparele dâmbovițene. Ne dovedesc cu vârf și îndesat ieșirile televizate (chiar și la Antena 3) și ideile aruncate parcă pentru un popor tembel.  Dacă o continuă la fel, riscă în mod serios să devină un Victoraș, mai bătrân și chel. Demagogia poate fi numită o pseudo-știință, însă ceea ce face el este o jignire la adresa minimului bun simț. Când era în fotoliu, zicea că vrea să scape de lumea politică, iată-l iar disperat de a smulge câteva voturi care să-i confere un spațiu în politica actuală. Îi condamna pe plagiatori („doctorași”), dar iată-l acum înconjurat de o mulțime de politruci, majoritatea plagiatori. Ținea isonul luptei anticorupție și acum s-a întors la polul opus, o atacă virulent. Statul de drept funcționa perfect – și datorită procurorilor fără pată -, astăzi însă el nu mai este democratic, iar procurorii sunt aserviți diferitelor persoane/servicii. Până unde merge lipsa simțului de ridicol? Marinarul își face partidul, unde altundeva decât pe… vapor. Un partid făcut pe vapor. Iei de aici, de acolo, merge și de dincolo și hop!, iată un partid, cică a treia forță în politica românească. Marinarul vrea să devină premier: un alt articol ne sfătuiște să nu încercăm să ne imaginăm un guvern de pesediști și peneliști condus de Marinar întrucât, pe bună dreptate, vom muri de râs.

Mă întreb când se va termina cu telenovela aceasta în care vedem în fiecare seară noi arestați pentru delapidarea fondului public. Nu că aș vrea să se termine mai repede, nu sunt unul dintre aceia care să susțină că „justiția este organ de teroare”, dar îmi pun întrebarea și mă mir: cât s-a putut fura din țara asta?! De câțiva ani pușcăriile se înfundă cu hoți care nu au furat o găină ci de la un milion de euro în sus. Azi am descoperit că X a furat un milion, mâine că Y a deturnat fonduri de zece milioane, poimâine că Z a păgubit statul roman de un miliard. Cam cât fac toate sumele acestea la un loc? A avut cineva curiozitatea să le numere? Până acum ne puteam amăgi că nu se fură, atât timp cât nu era prins nimeni. Acum însă hoții sunt demascați și este evident: de 26 de ani s-a furat inimaginabil de mult. Și frustrarea este un sentiment normal pentru cei care au muncit, au plătit impozite acest sfert de veac pentru ca a lor contribuție să fie furată cu atâta nonșalanță. Mă mir când mă gândesc la cât s-a putut scoate din țărișoara aceasta. Și încă nu s-a terminat telenovela. Cât o mai dura? Cu cât va dura mai mult cu atât vom ști că, de fapt, România a fost – latent – o țară nesperat de bogată.

Accelerarea dosarelor de către DNA a scos la lumină și o altă hibă a României: plagiatul. Impostorii, în dorința de a fenta încă o dată sistemul, s-au dat mari scriitori. Un fel de balzaci, zoliști, dumasieni mioritici. Un soi de erudiți care, odată așezați la masa de scris, pot compune dintr-o răsuflare vreo zece tomuri. Ceea ce era de neconceput, acum, să zicem, un deceniu, iată că vedem cu ochii noștri astăzi. Mă refer la răspunderea (și pe cale juridică) asupra proprietăților intelectuale. Cine își imagina că mai marii țării vor fi trași la răspundere pentru că au… plagiat? Acum vreo zece ani ar fi fost o glumă bună, ne-am fi prăpădit de râs. Plagiatul este o infracțiune care, în mod normal, nu ar trebui să se bucure de o asemenea popularitate. Cazuri de plagiat au existat dintotdeauna și vor mai exista, dar într-o societate normală aceste cazuri sunt izolate și, atunci când apar, sancționate imediat. Constatăm la noi un cult pentru impostură. Iată un arbore genealogic al imposturii ce poate fi găsit numai prin unele regimuri criminalo-dictatoriale africane: Iliescu-Năstase-Ponta. Iarăși, ar fi foarte amuzant, dacă nu ar fi adevărat. Impostura pare să fie un fel de ciumă neagră, ebola, zika. O maladie care se ia. Se ia de la un individ la altul și, în plus de asta, se mai și înmulțește. Precum bacteriile asupra unui organ, impostura ajunge să paraziteze instituțiile. Vezi bunăoară Academia Națională de Informații a SRI, condusă de personagiul care a atins performanța de a folosi escorta poliției în 1600 de „misiuni” într-un an! Această instituție face parte din grupul acela (foarte mare) de instituții care nu fac absolut nimic, nu au nici o responsabilitate, nici un scop. Mănâncă banii statului pentru a pune în scaun niște politruci și dăm de ele numai atunci când ies la iveală, când sucurează ca niște bube pline de puroi. Deci acest personagiu care și-a copiat teza de doctorat cu care mai apoi avea să avanseze în carieră conduce Academia Națională de Informații și a fost, la rândul lui, conducător de doctorat. Nu știm câte astfel de doctorate s-au susținut sub egida lui dar știm că nu mai puțin de nouă nume importante din societatea românească și-au dat doctoratul cu persoana în cauză și, în consecință & morți de frică, și-au depus cererile de renunțare la titlul de doctor. Noi știm că au tezele corect redactate, dar protestează într-o formă de solidaritate cu al lor maître.

Chestia aceasta cu solidaritatea nu este de lepădat. S-ar putea să ne trezim că toate scursurile societății se solidarizează, și atunci ar fi destul de dificil. Vă dați seama ce ar însemna un boicot masiv reprezentând toți hoți și pungașii pe care îi vedem azi la televizor? Ideea nu le este străină, dar avem noroc că există politica. În politică, hoții nu se înțeleg între ei.

Impresia generală este că poți renunța la un doctorat la fel cum îți schimbi șosetele. Ce zic ei: „Este munca mea și am dreptul de a renunța la ea, dacă vreau”. Nu este întocmai așa. În primul rând, statul îți plătește taxele de școlarizare adică toate costurile directe și indirecte aferente acestor studii. Apoi, pe baza competențelor dovedite, tot statul îți oferă distincția academică de doctor, adică de specialist în domeniul respectiv. Cu această distincție, doctorii au acces la locuri mai bune de muncă, la sporuri salariale, la încadrarea în diferite instituții fără examen, la ocuparea unor posturi de conducere etc.; cu alte cuvinte, la beneficii materiale. Dacă cineva vine și spune că renunța la titlul de doctor, atunci normal ar fi să vină și cu un geamantan de bani să-l restituie păgubiților (statului sau diferitelor persoane). Este realistic, mai ales dacă ne gândim că acțiuni de genul acesta, cu geamantane de bani care se plimbă de colo-colo, sunt preferatele politicienilor. În fine, rămâne ca justiția să analizeze și să sintetizeze efectele acestor retrageri (voite sau nu) ale doctoratelor.

Plagiatul este o boală, e adevărat. Dar este ruda multor boli pe care societatea românească le are. Impostura și șarlatania nu sunt la noi realități izolate într-un peisaj – am vrea noi – curat și funcțional. Ele au ajuns să domine peisajul. În acest minister de tehnocrați avem nevoie de miniștri curajoși. Am avut unul, din păcate numai cu numele. Noii miniștrii ar trebui să audă de la șeful lor ceea ce Nicolae Steinhardt a auzit de la tatăl lui, în prejma arestării: „Să nu fii [jidan] fricos şi să nu te caci în pantaloni”.

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. Induiosator cum tot mai multi se pling ca nu merge aia-si-aia (si au dreptate sa se plinga, plus ca lamentatiile sint sport national; pacat ca nu si proba la Olimpiada :P ), dar cind vine cineva cu o initiativa, perfectibila, perfect nu-i nimeni, il huiduim pen`ca nu ne place de nevasta ori de presupusa amanta.
    Sa fredonam in cor: nu mai plinge, baby!
    NB,
    daca nu ne-a reusit cu frontul (de salvare nationala), poate reusim cu uniunea (de salvare a tarisoarei).
    Frontul a promis ca nu se va transforma in partid, uniunea nu vrea sa se alize cu politicul: vor sa ne salveze din altruism mioritic :D

      • Intrebare de „puishanghai” :P
        NB,
        Nicusor al tau declara pe unde poate ca USR nu va face aliante cu niciun partid. Concluzie; vrea sa conduca tara singur, ca mai fu un partid maret de asa maniera.
        In plus, vrea guvern tehnocrat; atunci dece se mai fac alegeri? dece trebuie sa avem partide?
        Ne ajunge Iohannis si Nicusor. Eventual cu Ciolos impreuna cu un desant de functionari bruxellezi, din care unii o sa-ti spuna ca drepturile omului sint un lux.
        Democratia originala marca Ion Iliescu va rasari :D

  2. Cand am citit ca Noi, oamenii, nu înțelegem de ce trebuie să plătim 10 milioane de euro pentru niște datorii ale RADET-ului și ELCEN-ului te-am cautat iute in lista de restantieri ( 300 apartamente ) – si nu am gasit nici un Daniel Iosif …. ca am si eu „oameni” din astia care nu inteleg de ce trebuie sa plateasca pentru intretinere . Bine-nteles ca juma din aia care platesc nu inteleg ca si avocatii costa , ca daca faci dosarul unui restantier mai dai niste bani la xerox samd. Voi „oameni” vreti totu pe gratis ca NU MAI ESTE COMUNISM! (Ca in „comunism” era normal sa platesti intretinerea ba si sa dai o mana de ajutor … ) Ba ma auzit ca nu ar trebui sa platiti nici apa rece ca deh.. „e drept la omului, scrie in Constitutie”!

    Apropos sa stii ca un tramvai este jegos nu din cauza vechimii ci a intretinerii …

    Per total cestia este ca „voi oamenii” ati inteles ca in 1989 ati iesit din Imperiul Necesitatii in ala al Libertatii Absolute prin libertate intelegang ca s-ar fi abrogat si Legea conservării energiei si cam toate principiile termodinamicii ….

    Bizonu’
    presedinte de Asociatie de Propretari dintr-un bloc „comunist” ramas (iar!) fara apa calda! (bloc „comunist” :te-ai mira cat costa o propretate intr-un bloc „cutie de chibrit” construit in 66! Si ptr cati tineri o garsoniera de 28 mp din anii 60 este un ideal de neatins)

    • @ Ghita Bizonu’

      Dati informatii gresite.

      Legea 230/2007 (privind si infiintarea si functionarea asociatiilor de proprietari) prevede la art. 50(1) ca
      „Asociatia de proprietari are dreptul de a actiona in justitie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

      Cele doua parti in proces sunt :
      *Reclamant: Asociatia de proprietari reprezentata de presedintele ei si
      *Parat: proprietarul restant

      Asociatia NU PIERDE NICI UN BAN. Asociatia castiga procesul.

      1. Presedintele Asociatiei de proprietari depune la judecatorie un dosar ce contine:
      – cererea ca proprietarul restant sa fie obligat sa plateasca sumele datorate de proprietar
      – copii (printate) ale actelor asociatiei din care sa rezulte ca proprietarul restant nu a platit pe mai mult de 3 luni (90 de zile)

      Nu este necesar un avocat, se va judeca in baza actelor din dosar. (Este in avantajul paratului, care poate fi obligat sa plateasca si onorariul avocatului, cheltuieli de judecata).
      La judecatorie nu se plateste taxa de timbru, conform art. 50 (2), Legea 230/2007.

      2. Judecata se poate face intr-o singura sedinta, iar Asociatia de proprietari CASTIGA. Restantierul va fi obligat de instanat sa plateasca sumele datorate.
      Conform art. 50(3) din Legea 230/2007, recuperarea sumelor datorate se poate face in doua moduri:
      – restatierul plateste de bunavoie sumele.
      – restantierul nu plateste si atunci se apeleaza la un executor judecatoresc. Asociatia il plateste pe executor, dar acesta ia de la restantier si banii primiti pentru serviciile sale si ii restituie Asociatiei de proprietari.

      • Cornelia Neagu

        Care informati gresite ?
        Aveti macar idee cati banii a dat blocu asta la avocati ?! Cate sentinte sunt date la executior ptr executare ? Cate diosare sunt la o firma de recuperare?!
        Ins aprocedurile dureaza si dureaza. Sa nu mai zic ca nu am nici o sansa ca sa bat la usa :”scuzati da ca sa va prpresc fiti amabil/a si dati-mi o copie dupa actu de deces al neregretatului sot si CNP ul dvoastra ca sa va pot popri!!!” Ala este rau platnic incrait .. asa ca va dati seama ce iute imi va zice „da te rog CNP ul mesu este si de abia astept sa mi se puna poprire!”

  3. A .. da.

    Ar trebuo sa imtegei ca daca ai o idee despre cum ar trebui sa mearga treburile intr-un sat, oras, judet sau tara (in mare asdtea sunt niste poleis) faci politica . Cand zici ca strazile trebuiesc matirate zilnic si gunoiul trans zilnic ai o opinie … politica. A „implementa” opinia intr-o decizie iar este politica (se localitate, judet, nationala) Daca te cipuo de asdtfkle de politici (referitoare la gunoi, invatamnt, liniste publica samd) devi politician.
    Daca candidezi la primarie, consiliu local, parlament … apai faci politica.
    Daca candidezi de 2 ori deja esti politician!

    As zice si ca daca esti autor la Contributors esti politician (platforma find una accentuat „politica” …

    Iar matale tinere domn esti un politician de slaba factura si cam demagog si populist . Inca unu care are ca platforma „vai di mini ce ma fac m-am nascut langa Carpati” si „schimbarea” (apai scumpe intelctualele si o dictaura tzapana cu bagarea tutulol in lagare de munca ar fi tot …… schimbare!) insa ai o propunere concreta ?! NU!
    Mai rau .. ai pornit de la cestii grele – politica transporturilor, a energiei si o termini cu „Doamna Gigel copiaza!!!! (nu zic ca Gigelus nu ar merita 1 si o duzina de linii la palma .. doar ca parca era vorba despre energie nu ?! Ori in domeniul politicii si adtiei .. poti copia cat vrei daca copii bine oretata de succes!!!) Mi se pare o lipsa de maturitate sa reduci politica la plagiat…

    PS : cam am scris ca poti copia in domneiulpoliticii si adtiei – NORMAL! Fiinda politicle corecte sunt putine la numar INSA cele incorecte sunt … nenumarate!

    • @Ghita Bizonu’ – asta e permanenta confuzie a românului între policy și poltics. Da, inclusiv măturatul străzilor este policy, iar dacă șeful măturătorilor este numit politic pe bază de șpagă și are drept sarcină principală să aducă bani pentru partid, nu să măture străzile, atunci devine politics. Mulțumit? :)

  4. domnule autor ; popoarele se nasc si dispar, unele dureaza mai mult,altele mai putin. constructia poporului dvs s a facut pe minciuni, iar patriotismul in tara rominilor e in opinia mea de fatada.de altfel un om de cultura regatean a spus ca a fi romin ii o meserie.patriotismul practicat, ii profitabil, el a propulsat multe origini sanatoase, bine spalate pe creer, sau cum o spus un mare ieuroparlamentar, „cu mintea odihnita”in pozitiile de comanda ale tarishoarei
    ajung sa spun si io ca tovarasul ceausescu a fost un mare patriot, ha ha.patriotismul rominilor a fost construit cu pistolul ,iar azi e benefic ptr cei care l au,il practica

  5. un articol foarte bun, cu care sint de acord in totalitate, felicitari !
    as zice insa ca lucrurile despre care vorbiti acum (devoalate in toata splendoarea lor dupa un sfert de veac), au fost intrezarite / amticipate de o patura subtire de oameni (majoritatea au parasit romania) inca de la inceput ! doar ca erau in minoritate, vocea lor era imediat acoperita de jivinele propagandiste. celulele cancerigene care n au fost extirpate la timp au invadat corpul sanatos si s a ajuns la metastaza. cauzele ? sint mai multe dar as mentiona in primul rind lasitatea. nu te poti astepta la onoare din partea neispravitilor si lingailor de profesie, dar in orice corp social (invatamint, mass nedia, sanatate, justitie, milite, finante etc) au existat si oameni onesti a caror voce ar fi putut face diferenta. de ce ce nu s a facut auzita ? din naivitate (intr o mica masura) si lasitate (deja am mentionat o) in principal. s au multumit cu sinecurile si frimiturile scapate de la masa jigodiilor / pungasilor lipsiti de scrupule care au confiscat romania

  6. articolul e plin de adevaruri, dar cam amestecate…
    Departe de mine de a lua apararea politicienilor, dar a-i face vinovati de tot si de toate mi se pare nu numai exagerat dar si contraproductiv, se naste ideea ca nimeni nu mai trebuie sa faca nimic ci doar sa astepte de la politicieni. Mai ales problema natalitatii nu vad cum ar putea s-o rezolve politicienii! Ma uit in Germania unde se fac eforturi imense in acest scop, de la impozite avantajoase pt. parinti, la pensii pt. mame, la construirea de crese, gradinite, scoli de vis si totusi succesele sunt extrem de modeste.

    Singura data cind a crescut masiv natalitatea a fost la noua luni dupa campionatul mondial de fotbal din 2006… e drept ca a fost si o vara splendida, nu ca asta de acum, urmarea incalzirii globale, cu temp. din timpul noptii, la cimpie, de 5-6 grade. In Danemarca se-ncepuse o campanie mass media cu titlul „F…-va”.

  7. Autorul este un pesimist! Guvernul ne anunta ca treburile in Romania merg bine: avem cresterea economica cea mai mare din UE, la Olimpiada castigam medalii de aur si argint, ne-am facut scut antiracheta la Deveselu cu NATO sa ne aparam de extrateresti, pensiile s-au marit si reintregit, veteranii au mai primit ceva scutiri de impozite, salariile la bugetari cresc an de an la unii cu 20-30%, dam despagubiri de milioane de euro gratis la tot felul de mostenitori, valizele cu bani umbla pe la sedii de partide sau cabinete de ministri si atunci care este problema? Hai sa nu mai fim carcotasi, nu ati vazut ca oricine care a vrut sa stranga mai tare de haturi, sa puna oamenii la munca, sa scape de datorii si credite a sfarsit prost? E foarte bine asa cum este acum: poporul este vesel si multumit merge la concerte si meciuri de fotbal, mallurile sunt pline la filme si cumparaturi, toti se duc la munte si la mare in weekend ca nu mai ai loc pe sosele de masini, ce vrea autorul sa spuna cu acest articol este un atentat la siguranta si bunastarea tarii!

  8. la naiba
    nu m-am mai distrat atata de multa vreme
    am sorbit fiecare cuvant
    o intrebare care am pus-o de mai multe ori
    daca in locul Romaniei ai decupa harta si ai pune Olanda ,o tara mai mica dar de success ,aici in coasta Rusiei , ti se pare ca ar functiona la aceeasi parametri ?
    normal,nu trebuie sa ne complacem intr-o fatalitate mioritica
    lucrurile se vor schimba
    Cortina de fier s-a mutat la granita de est a Romaniei
    iar cand vestul va epuiza prezumtia de nevinovatie acordata estului
    insula de latinitate va fi rasplatita

  9. De la situatia dramatica a Romaniei la mucegaiurile lui Tudor Arghezi

    O tema captivanta cum este starea de fapt a Romaniei contemporane a fost analizata recent pe Contributors.ro ( Daniel Iosif – Din bube, mucegaiuri si noroi, isca-vom frumuseti si prețuri noi? ) .
    Din nefericire , abordarea superficiala , cliseele comune si limbajul colocvial, neglijent, neşlefuit , tradeaza improvizatia :

    „ În fine, revenind și privim statisticile legate de dinamica populație. Îngrozitor! Populația îmbătrânește iar tineri care să le ia locul nu mai sunt. Pe lângă faptul că nu mai sunt întrucât sporul natural este într-un colaps din 1990 încoace, cei care totuși se mai nasc vor dori, cu ardoare, să părăsească țara. La aceștia, se mai adaugă, deloc neglijabilă, o cifră de tineri care își pierd viața prostește, fie prin incendii, accidente rutiere sau prin spitale, în urma malpraxisurilor.
    Dacă astăzi statul se descurcă cât de cât cu pensiile, ce va face peste câteva decenii? (Se descurcă este impropriu spus, dacă ne uităm la ce pensii sunt astăzi prin România sau, de cealaltă parte, la nesimțirea pensiilor speciale). Se va produce o dublă tragedie: bătrânii nu vor mai avea după ce bea apă iar tinerii, clasa activă, vor trage la jugul lor. Aici mi se pare principala problemă a României.”

    In realitate , problema societatii romanesti este una legata de sistem , dar autorul nu analizeaza determinismul social, nu diferentiaza cauzele de efecte , in schimb propune scenarii ambigue, gratuite sau chiar fanteziste :

    „ Chestia aceasta cu solidaritatea nu este de lepădat. S-ar putea să ne trezim că toate scursurile societății se solidarizează, și atunci ar fi destul de dificil. Vă dați seama ce ar însemna un boicot masiv reprezentând toți hoți și pungașii pe care îi vedem azi la televizor? Ideea nu le este străină, dar avem noroc că există politica. În politică, hoții nu se înțeleg între ei.”

    Rezultatul este unul pe masura investitiei . Autorul ramane blocat intr-un cerc vicios si ajunge chiar sa puna sub semnul intrebarii necesitatea unui sistem educational performant :

    „Întrebați adolescenții ce vor să facă în viață, cel puțin trei sferturi introduc în răspunsul lor opțiunea străinătății. Dacă aceasta este perspectiva tinerilor asupra țării, am un sentiment că lucrurile nu merg deloc bine, ca să folosesc un eufemism.În acest caz, se pune întrebarea: la ce bun să mai avem, de exemplu, sistem educațional performant ( s.n.) ?”

    Mai mult decat atat, cu toata pregatirea sa universitara si deschiderea europeana de care a beneficiat , autorul nu poate depasi o anumita mentalitate si retine din intreaga disidenţă politica si intelectuala de la noi doar sabloanele primitivismului social de tip Vanghelie redate intr-un limbaj buruienos ca sa citam un clasic in viata :

    „Am avut unul, din păcate numai cu numele. Noii miniștrii ar trebui să audă de la șeful lor ceea ce Nicolae Steinhardt a auzit de la tatăl lui, în prejma arestării: „Să nu fii [jidan] fricos şi să nu te c… în pantaloni”.

    Cum ar spune un vechi aforism , nimeni nu poate sari peste umbra lui, nici chiar autorul acestui text dat publicitatii.

    • sa culegi un paragraf dintr un articol si sa l dezbati e una
      sa faci analiza literar politica e de prost gust, domnule simion; e lipsa de respect ptr persoana

      • Domnule dusu,

        Credeti cumva ca daca stati ascuns dupa un psedonim aveti dreptul sa scrieti si sa spuneti orice ? Va inselati amarnic. Aici suntem in spatial public unde toti trebuie sa respectam anumite reguli, si nu in ograda dvs personala unde sunteti liber sa va ccomportati dupa cum va taaie capul.
        In ceea ce ma priveste sunt exact cine spun ca sunt , imi asum opiniile in nume propriu si respect din proprie initiativa regulile etichetei publice pe care dvs va permiteti sa le incalcati.
        Dvs in schimb v-ati arogat dreptul de a decreta ( chiar daca nu vi l-a dat nimeni ) si de a debita orice despre oricine :

        “sa culegi un paragraf dintr un articol si sa l dezbati e una
        sa faci analiza literar politica e de prost gust (?!) , domnule simion; e lipsa de respect ptr persoana (?!) ”

        Nu zau !

        Mai exact , va lipsesc argumentele , dar probabil pe dvs v-a pacalit cineva ca aveti o derogare in acest sens si ca aveti dreptul suveran sa definiti prostul gust , lipsa de respect , etc. dupa cum aveti chef, adica dupa chipul si asemnarea dvs.
        Sa fiti sanatos cu ele cu tot, intr-o dezbatere publica este nevoie de argumente, dar dvs nu dezbateti , ci etichetati in mod gratuit orice ceea ce inseamna ca de fapt poluati dezbaterea publica , dar probabil ca asta este principala dvs ocupatie :

        dusu spune:
        13/08/2016 la 11:27

        domnule autor ; popoarele se nasc si dispar, unele dureaza mai mult,altele mai putin. constructia poporului dvs s a facut pe minciuni ( 1) , iar patriotismul in tara rominilor e in opinia mea de fatada( 2) .de altfel un om de cultura regatean a spus ca a fi romin ii o meserie( 3) .patriotismul practicat, ii profitabil, el a propulsat multe origini sanatoase, bine spalate pe creer, sau cum o spus un mare ieuroparlamentar, “cu mintea odihnita”in pozitiile de comanda ale tarishoarei
        ajung sa spun si io ca tovarasul ceausescu a fost un mare patriot (4), ha ha.patriotismul rominilor a fost construit cu pistolul (5) ,iar azi e benefic ptr cei care l au,il practica(6).

        Dupa ce debitati asemenea enormitati in spatiul public despre „romini” , tara si poporul lor asta ca forma de respect si bun-gust ( e tare bine sa existe pentru unii libertatea de a insulta , pardon , de exprimare, nu ? ) , mai vreti sa tineti si cursuri de morala publica dupa chipul si asemanarea dvs ?! Daca tot aveti chef de vorba , cautati-va postacii si troll-ii dvs si discutati pe limba dvs ( „romina” nu este sigur ) si a lor cat va tin curelele, promit ca nu va deranjez. Sanatate.

  10. Voi sprijini primarul bucurestean care face cateva lucruri elementare pentru a imbunatati aspectul orasului, nu pe cel care declara ca-mi va risipi banii pe transport gratis, ori alte masuri ineficiente din punct de vedere economic. Veniturile din turism, care ar putea fi probabil de cateva ori mai mari decat in prezent, judecand dupa numarul turistilor din capitalele statelor vecine si potentialul Bucurestiului, sunt nesocotite. Imi doresc, spre exemplu, sa se opreasca demolarea imobilelor vechi si valoroase cultural. Sa fie intretinute strazile si spatiile publice in general. Sa fie adunate animalele fara stapan. Sa se decida soarta imobilelor si constructiilor abandonate. (Ma gandesc, de pilda, la magazinul Bucuresti, aflat in centrul Capitalei, la Casa Radio samd.) Sunt lucruri pentru care exista prevederi legale ce nu sunt aplicate, spre deosebire de capitalele statelor din vestul Romaniei. Imi doresc un primar care pur si simplu sa-si faca treaba pentru care este platit, onest, fara sa-mi dea nimic gratis si fara sa-si insuseasca ilegal banii mei. Imi doresc sa traiesc intr-un oras curat, civilizat, indiferent carui partid politic apartine edilul-sef. Doar ca pe actualul primar nu l-am auzit vorbind despre cele ce-mi doresc.

    • Veniturile din turism nu sunt realizate / încasate de primărie, sunt realizate / încasate de agenții economici din domeniu. La fel ca în cazul oricărei activități economice. Asta e partea care în vest se înțelege, în RO mai puțin.

      În România, ostilitatea la adresa agentului economic privat e generală, de la alegătorul cu 4 clase până la primarul care percepe șpagă, dar desconsideră actvitatea economică reală, bazată pe cerințele pieței, nu pe obligații stabilite prin lege.

      Tot ce vă doriți dvs.se rezumă la costuri, iar în România costurile pentru o activitate dată sunt în general de 2-3 ori mai mari decât ar trebui, datorită incompetenței (modelelor de business disfuncționale), datorită fiscalității excesive asupra muncii, datorită parafiscalității (obligații legale adesea absurde, însă generatoare de costuri) și datorită șpăgilor pentru contracte pe bani publici, excesive ca număr (atât șpăgile, cât și contractele).

      Astea nu sunt lucruri pe care să le rezolve un primar, astea sunt probleme de mentalitate ale întregii societăți. Rezultatul acestei mentalități e faptul că societatea ajunge să voteze un premier ca Victor Ponta sau un primar ca Gabriela Firea. Primari sau premieri care se comportă conform așteptărilor celor de la care au primit voturi.

      Un singur exemplu: ”oprirea demolărilor imobilelor vechi și valoroase cultural” necesită și mai mulți bani publici, deci se poate realiza doar găsind noi taxe și impozite de aplicat. Asta într-o țară în care amenzile sunt deja de multă vreme o formă de fiscalitate, aplicată în mod direct de funcționari publici.

      • Este adevarat ca agentii economici bucuresteni uita adesea sa-si plateasca darile, dar consider ca veniturile (directe si indirecte) din turism ar trebui sa fie luate in seama de autoritatile bucurestene. Astept cu interes, spre exemplu, momentul in care vor disparea vanzatorii de facturi false din Colentina. Totodata, cred cu tarie ca obiectivele turistice autohtone (inclusiv imobile vechi) ar trebui conservate. Ele reprezinta, bine puse in valoare, precum in Occident, surse de venit si bunastare. Intrucat turistii le cauta (eu ma intorc mereu din vizitele in strainatate cu sute de poze ale unor edificii), sunt de acord cu dumneavoastra, autoritatile bucurestene ar trebui sa priveasca cu mult mai multa atentie spre cerintele pietei. De fapt, raspunsul meu vine in replica la textul „Tot ce vă doriți dvs.se rezumă la costuri”. Regret sa va contrazic. Imi doresc multe, dar comentariul anterior se refera precis la decizia politica. Ea reflecta vointa politica. Observatia mea si mesajul comentariului este ca in patria noastra vointa politica nu coincide cu binele public. Afirmatia ca aceasta este este o problema de mentalitate si ca lucrurile se vor schimba odata cu modul romanilor de a gandi, intr-un timp imprecis, reprezinta cel mai adesea justificarea hotilor de a ma fura dezvinovatindu-se totodata. Carevasazica, nu ei sunt condamnabili, ci eu, pentru ca mentalitatea mea nu corespunde exigentelor statului de drept. Este fals. Faptul ca hotii sunt votati in functii publice este posibil doar pentru ca din banii furati [inclusiv] de la mine si-au finantat un aparat de manipulare eficient.

        • „Faptul ca hotii sunt votati in functii publice este posibil doar pentru ca din banii furati [inclusiv] de la mine si-au finantat un aparat de manipulare eficient.”

          Excelenta remarca.

        • ” De fapt, raspunsul meu vine in replica la textul „Tot ce vă doriți dvs.se rezumă la costuri”. Regret sa va contrazic. Imi doresc multe, dar comentariul anterior se refera precis la decizia politica. Ea reflecta vointa politica. Observatia mea si mesajul comentariului este ca in patria noastra vointa politica nu coincide cu binele public. Afirmatia ca aceasta este este o problema de mentalitate si ca lucrurile se vor schimba odata cu modul romanilor de a gandi, intr-un timp imprecis, reprezinta cel mai adesea justificarea hotilor de a ma fura dezvinovatindu-se totodata. Carevasazica, nu ei sunt condamnabili, ci eu, pentru ca mentalitatea mea nu corespunde exigentelor statului de drept. Este fals.”

          Acestea sunt mecanisme esentiale ale manipularii de sistem de la noi prin care cetatenii onesti au ajuns sa fie reprezentati si condusi cu tupeu de indivizi cu dosare penale si este lesne de inteles de ce toate aceste probleme sunt evitate in discursul public, inclusiv in subteranele Internetului unde postacii si trolii tac subit sau schimba subiectul.

  11. „Cum într-o capitală europeană mai pot rula tramvaie de 40 de ani” ? Iata cum pot sa circule in Viena (o treime din parc): http://tinyurl.com/zn7ovjh. Durata de viata a tramvaielor chiar este de 50 de ani datorita simplitatii constructive (spre deosebire de autobuze care au maxim 10 ani). Asta nu inseamna ca nu au nevoie de reparatii capitale la 10 ani.
    Iar daca tot suntem „dispusi” sa platim, pretul real ar trebui sa fie cam 3-4 lei, nu 1,5. Romanul fudul vrea autobuze de ultima generatie (pe care le are de fapt, Mercedes Citaro), daca se poate cu aer conditionat, dar sa nu plateasca. Trebuie sa intelegem ca trenurile de metrou, autobuzele, piesele de schimb si contractele de intretinere costa la fel, indiferent ca esti in Romania, Franta sau Germania. O vorba romaneasca spune, „cat dai, atata face”.
    Si adevaratul motiv pentru care transportul gratuit in Bucuresti ar fi o greseala e altul. In momentul in care bagi miliarde in constructia si subventionarea exploatarii metroului, ar insemna sa-ti faci singur concurenta neloiala. Eventual ar fi o idee transport gratuit pe linii scurte, de cartier, pana la prima statie de metrou.

    • “cat dai, atata face”_Intocmai, nu-mi doresc sa fie gratis, adica zero. Mercedes Citaro (0530) este o serie de produse ale fabricantului Mercedes, care cuprinde modele diverse, cu variate echipari. Generatia anterioara de autobuze urbane de la Mercedes si-a incheiat existenta cu mai mult de 10 ani in urma, perioada pe care dumneavoastra o mentionati ca fiind durata de viata a produselor. Prin urmare, daca sunt noi, autobuzele bucurestene pe care le cumaparam de la Mercedes nu pot fi decat de ultima generatie. In alta ordine de idei, dincolo de fudulie, costurile de exploatare si intretinere a autovehiculelor noi sunt sensibil mai mici decat ale celor rulate. Asadar, fiind prea saraci pentru lucrurile ieftine, economic este mai eficient sa cumparam autobuze noi. De ultima generatie, dupa cum spuneti dumneavoastra. Desigur, costurile de intretinere difera in functie de zona in care sunt exploatate autovehiculele. Aerul conditionat este absolut necesar, avand in vedere pozitia geografica a Municipiului Bucuresti si intervalul de variatie a temperaturilor atmosferice in aceasta zona.

  12. Orice persoana cu permis de conducere de categoria D (autobuz) ar trebui sa poata oferi servicii pe orice linie de transport urban. Alte autorizatii de transport de persoane sunt invitatii la coruptie.
    Primaria sa stabileasca doar traseele – de comun acord cu furnizorii de servicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Daniel Iosif
Daniel Iosif
Iosif Daniel este geograf, Doctor al Universității Paris 10 și Editor al revistei științifice de geografie Cinq Continents. A efectuat studii și stagii de pregătire la universități din europa ca Université de Sorbonne, Université de Bourgogne, Université de Lausanne si a publicat până în prezent peste 30 de articole științifice si de popularizare în reviste de pe patru continente. Absolvent, de asemenea, al Collège de France (Paris) și al Facultății de Litere, Universitate București. Volume publicate: Trecutul în Prezent. Eseuri pariziene (2014), Studii și Cercetări de Geografie Interdisciplinară (editor, 2012).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro