Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Din lupta cetățeanului cu sistemul sau când, prin lege, lui “we, the people” i se trântește ușa-n nas. De două ori

Oana Almasan martie 18, 2012 Opinie, Societate/Life
13 comentarii 2,317 Vizualizari

Ni s-au născut cetățenii. S-ar putea să fie doar o impresie personală, dar cred că în România chiar a început să se simtă presiunea cetățenilor asupra sistemului. Poate că, așa cum îmi tot spun prieteni dragi, eu văd lumea mult prea optimist. Dar poate că am (încă o dată!) dreptate: cetățenii activi au apărut. Oameni care nu se mai lasă manipulați, care pun și își pun întrebări, care vor să înțeleagă, să ajute și să se asigure că părerea lor contează. Oameni simpli, oameni din afara sistemului, dar care luptă cu sistemul zi de zi. Oameni care vor să pună umărul, vor să muncească, să dezbată argumentat, să creeze și să ofere României viitorul pe care-l merită. Da, sunt convinsă că acești cetățeni s-au născut. Încep să se facă auziți. Dar sistemul și-a pregătit de mult contraatacul: împachetate frumos în forme zornăitoare, dar goale de fond, capcanele legislative din domeniul participării publice fac, practic, aproape imposibile accesul și implicarea cetățenilor în procesele decizionale care le influențează viața.

Aceste imperfecțiuni legislative, aparent neimportante și, prin urmare, ușor de trecut cu vederea, pot produce neajunsuri majore în ceea ce privește abordarea cu adevărat democratică a guvernanței, trimițând în derizoriu practica cetățeniei active în cadrul dezvoltării de politici publice și privând administrația publică din România de un important și valoros instrument de eficientizare a guvernanței și de generare și implementare de decizii durabile. Pot exista mai multe motive pentru această abordare deficitară – fie cei care au redactat proiectul de lege, ca și cei care l-au votat, nu aveau habar de principiile participării publice și au bifat doar o cerință europeană la repezeală, fie legiuitorului i-a fost teamă că se vor scăpa hățurile deciziei din cercurile restrânse ale puterii, indiferent de culoarea ei politică. Oricare ar fi aceste motive, nu am urmărit să le analizez aici ci, prin acest demers, doresc să atrag atenția asupra inconsistenței crase a suportului legislativ al cetățeniei active în România. Mai precis, să subliniez cât de puțin contează cetățeanul în viziunea membrilor Parlamentului, care au ajuns acolo chiar prin votul direct al acestuia.

Dintre mult prea numeroasele probleme legislative, vă propun astăzi o analiză punctuală, cu referire doar la Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și la principiile pe care aceasta ar fi trebuit să fie construită, dar pe care le ignoră aproape în totalitate, cu promisiunea să revin cu analize amănunțite și pentru celelalte segmente dureroase ale legislației din domeniul participării publice și al cetățeniei active în România.

Deși administrația publică din România a avut, în teorie, parte de restructurări și reforme, singurul rezultat vizibil al acestora a fost o supra-producție de legi, norme legislative, reglementări și regulamente a căror scop general pare să fie ineficientizarea guvernanței prin împiedicarea mecanismelor specifice participării reale a cetățenilor la procesul decizional.

Legea 52 nu face deloc excepție. Pe de o parte, susține că vrea “să sporească gradul de responsabilitate a administraţiei publice faţă de cetăţean [...]; să stimuleze participarea activă a cetăţenilor [...]; să sporească gradul de transparenţă la nivelul întregii administraţii publice[1].

Pe de altă parte, însă, aceeași lege stipulează că “participarea persoanelor interesate la şedinţele publice se va face în limita locurilor disponibile în sala de şedinţe, în ordinea de precădere dată de interesul asociaţiilor legal constituite în raport cu subiectul şedinţei publice, stabilită de persoana care prezidează şedinţa publică[2].

Așadar, nu numai că orice funcționar inspirat poate scăpa de deranjul cetățenesc dacă are grijă să scoată, din timp, din sala de ședință câteva scaune, în așa fel încât, total în conformitate cu legea, cetățenii care ar fi vrut să participe „din proprie inițiativă[3] să poată fi lăsați pe dinafară, dar această lege a creat cea mai simplă și mai ales LEGALĂ posibilitate ca statul, cu cinica sa neobrăzare, să trântească ușa direct în nas lui „we, the people”!

Și acesta e doar începutul. În continuare, legea ne spune că “Persoana care prezidează şedinţa publică oferă invitaţilor şi persoanelor care participă din proprie iniţiativă posibilitatea de a se exprima cu privire la problemele aflate pe ordinea de zi[4], că data și locul dezbaterii publice, precum și agenda întâlnirii sunt stabilite de către autoritatea publică, iar informarea cetățenilor se va face cu cel puțin trei zile înainte[5]. Se creează, așadar, o serie de contradicții majore cu principiile fundamentale ale legilor din domeniu, aplicate în țări cu lungă tradiție democratică, unde interesul cetățeanului nu este respectat doar declarativ, la o oră de maximă audiență. Iată unul dintre principiile fundamentale ale participării publice, enunțat de Asociația Internațională pentru Participare Publică (IAP2): “prin participarea publică se urmărește continuu și se facilitează implicarea tuturor celor potențial afectați sau interesați de o decizie”, iar  Legea privind Participarea Cetățeanului (The Citizen Participation Act, 2007) din statul american Illinois aplică acest principiu:  “dreptul constituțional al cetățenilor și organizațiilor să se implice și să participe liber la procesul guvernării trebuie încurajat și protejat cu maximă diligență”.

În schimb, aplecându-se probabil prea mult asupra cetățeanului, legiuitorul român s-a dezechilibrat puțin și, astfel, i-au scăpat printre degetele votului asupra Legii 52/2003 chiar interesele acestuia. Astfel, printr-o nefericită abordare, legea limitează numărul de potențiali participanți, atât prin precizarea privind numărul disponibil de locuri în sala de dezbatere, cât și prin stabilirea arbitrară a datei și locului evenimentului. În același timp, se reduc șansele cetățenilor de a contribui cu informații la luarea deciziei, prin impunerea unei agende ne-negociabile, stabilite de către autoritatea publică, o agendă de lucru care poate foarte bine să difere fundamental de agenda cetățenilor.

Din toată plaja de niveluri de participare publică utilizate în lume, cadrul legislativ românesc promovează doar două: acelea cu cel mai mic impact al publicurilor asupra deciziilor luate, respectiv informarea și consultarea. Chiar și acestea, însă, sunt abordate într-o manieră tipică pentru parlamentarii români, făcându-se apel la cel mai mic grad de interacțiune posibil: informarea publicurilor este, în general, limitată la a plasa anunțuri pe site-urile de internet ale agențiilor / instituțiilor publice sau la publicarea acestora în presă[6] și la gazeta de perete a instituției. Dincolo de acest mod restrictiv de a informa publicul, mesajul având chiar de la început șanse reduse de a ajunge la toate categoriile de public interesate, legislația românească impune consultarea obligatorie a cetățenilor doar atunci când aceștia au depus o cerere scrisă[7] prin care solicită consultarea.

Să admitem că asta a fost abordarea Parlamentului din 2003, care funcționa sub ochii vigilenți ai inventatorului mătușii Tamara, când cetățeanul nici măcar nu visa să numere ouăle puterii. Dar, ca în multe alte ocazii, deși Parlamentul a avut șansa să-și spele parțial păcatele și să creeze o lege model pentru Europa, votacii noștri dragi, au găsit de cuviință să adauge texte pe ici pe colo, în locurile neesențiale. Astfel s-a născut Legea 242/2010. Folosind expresii cheie precum “transparența decizională în administrația publică”, destinate ochilor europeni atenți la formele legislative fără fond, Parlamentul a cârpit nesemnificativ rătăcirea legislativă din 2003, care golește de conținut ideea de participare publică a cetățenilor la procesul decizional.

Aceeași lege deficitară din 2003, rămasă în vigoare, stipulează clar că toate informațiile primite de la publicuri nu au decât caracter de recomandări[8], care pot fi foarte bine ignorate de către decidenți la momentul adoptării deciziei finale. Mai mult, cele mai semnificative niveluri de participare pe lângă implicarecolaborarea și asumarea deciziei – sunt respinse de la bun început, de vreme ce legea arată clar că deciziile sunt apanajul exclusiv al autorităților publice[9].

Și, pentru o transparentizare maximă, chiar dacă ședințele sunt publice (sau poate tocmai de aceea!…) votul aleșilor poate fi secret, așadar degeaba ai bătut, tu, cetățean activ, drumul până la ședința publică, pe care ai cerut-o expres în scris, degeaba te-ai chinuit să primești un loc în sală, să-ți spui păsul cu speranța că vorbele tale vor conta, pentru că la luarea deciziei votul poate fi secret, rezultatul va fi fost același, iar tu nu vei ști niciodată dacă reprezentantul tău a votat așa cum i-ai cerut sau exact pe dos…

Și dacă votul secret în ședință publică nu-ți pare suficient, atunci află tu, cetățene, că și  ședințele pot să fie secrete, depinde doar de votul aleșilor. Dar nu-i bai, legea rezolvă și această problemă: cu un raport anual de transparență, în care trebuie specificate foarte, foarte clar câte ședințe publice au fost, în fapt, secrete… Așa că, națiune, poftește și participă… de poți!

Și, totuși, ignorând legile dedicate, ciuntite și găunoase, exact așa cum albinele se încăpățânează să zboare, în ciuda legilor fizicii,  proaspeții Cetățeni ai României pun piciorul în prag și se încăpățânează să se facă auziți în spațiul public. Să (ne) fie într-un ceas bun!


[1] Legea 52/2003, art.1, alin.2

[2] Legea 52/2003, art.7, alin. 3

[3] Legea 52/2003, art.8 și art.15

[4] Legea 52/2003, art.8

[5] Legea 52/2003, art.7, alin.1

[6] Legea 52/2003, art.6, alin.1

[7] Legea 52/2003, art.6, alin.7

[8] Legea 52/2003, art.9, alin.2

[9] Legea 52/2003, art.9, alin.1

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. Sile spune:

    Eu incadrez aceste,,capcane legislative la capitolul,, lex sccelerata” si ,,cotet legislativ.” Si cred ca e momentul sa incepem sa umblam si acolo. Incepind prin a arata cu degetul asupra propozitiilor incorecte gramatical logic si juridic. Si propunind bineinteles corectarea acestora.Pentru ca acesti cetateni autentici de care vorbiti exista de mult.Iar jurnalistii trebuie doar sa-i ia in seama si si sa le sustina public ideile. O zi buna !

    • Oana Almasan Oana Almasan spune:

      Aveti mare dreptate cu analiza pe legislatie. Exact asta mi-am propus sa fac, dar cu precadere pe domeniul meu de expertiza. Daca mai aveti si alte sugestii, le astept cu cea mai mare placere.

  2. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Dar asta facem de 22 de ani: luam idei din occident si le “aplicam” golindu-le de continut. Spre deosebire de “formele fara fond” ale lui Maiorescu acuma (dupa ’89) actiunea este constienta si concertata cu scopul bine definit de a eterniza la conducere gasca de activisti-securisti si “apartinatorii” lor. Cum, vorba autoarei, au inceput si “ei” sa simta ca unii oameni s-au mai trezit (in ciuda bombardamentului “atomic” al televiziunilor) ne trag presul de sub picioare cu maxima perversiune.

  3. ioan drimus spune:

    Hm !
    Multi cetateni dezgustati de ceea ce in Romania se numeste politica publica nici nu mai participa la alegeri.
    PErsonal, sunt de parere ca, in calitatea noastra de cetateni onesti, avem o portita prin care sa trecem si sa “luam taurul de coarne” Sistemul de vot de la locale, spre deosebire de cel pt parlament, ne-ar da posibilitatea sa ne prezentam liste de candidati ai cetatenilor care sa sparga monopolul impus de partide. Conditia este sa ne organizam, sa trimitem candidatii nostri, candidati carora sa le pretindem ca acestia o data trimisi acolo vor rezolva problema transparentei.

  4. eu****** spune:

    Cateva chestiuni procedurale si legale:

    1. ordinea de zi este supusa aprobarii, la inceputul sedintei, dupa intrebarea mai mult sau mai putin retorica daca mai sunt alte puncte de discutat, daca agenda se amendeaza….

    2. sedinta nu define secreta decat daca se incadreaza in art.5 din legea mai sus mentionata. Personal m-am aflat intr-o sedinta de consiliu local cand un consilier a propus sedinta secreta – nu a avut justificare – stiam legea, practic dorea sa nu particip la aceea sedinta – si nici nu a fost sustinut.

    3. vot secret – legea 215/2001 art. 46(4) “Consiliul local poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane vor fi luate întotdeauna prin vot secret, cu excepţiile prevăzute de lege.”

    Acum sa privesc si la cetateanul roman: chiar se inghesuie insedinta de consiliu local?
    Nu imi face aceasta impresie cetateanul din RO. Mai mult, mijloacele moderne ajuta cetateanul sa se exprime in timp real in sedinta pentru ca sedinta se poate transmite live, iar skype poate inregistra mesajul, intrebarea, propunerea cetateanului…

    Cetateanul este reprezentat in sedinta de un ales local, sau se poate singur prezenta si face propuneri. Decizia apartine celor alesi – democratie reprezentativa – nimic de adaugat.

    • Oana Almasan Oana Almasan spune:

      Da, sunt relevante exemplele pe care le dati (caracterul retoric al intrebarii, votul – mai mult sau mai putin influentabil – pentru secretizarea sedintelor, etc.).
      De asemenea, si legea 215/2001 merita sa fie analizata cu atentie deosebita.
      Cat despre despre democratia reprezentativa, implicarea cetateanului roman, nivelul și ritmul de dezvoltare a unei culturi și conștiințe participative/deliberative la nivelul întregii societăți românești, precum și instrumentele și mecanismele utilizate în participarea publică, toate reprezinta problematici importante ale acestui domeniu, pe care doresc sa le abordez in articole viitoare.

      • eu****** spune:

        Multumesc pentru raspuns.

        Va doresc succes!

        Daca imi permiteti, un mic sfat: practicati prin participarea la sedintele locale din RO, dar mai ales practicati in mediul rural si atunci se va putea intelege mai bine mereu surprinzatoarea Romanie unde este ea si mai ales ce trebuie facut ca sa ne fie mai bine.

        Personal am practicat, m-a atras domeniul, am incercat sa inteleg legile si mai ales minunata natura umana care populeaza administratia locala.

        Nu uitati, va rog, ca aici, in administratia locala, inca mai este loc pentru restructurare – intr-un articol din ZF cred se punea intrebarea indreptatita, din punctul meu de vedere, daca chiar s-a restructurat sectorul public in perioada 2010-2012.

        Bafta!

  5. Petrica spune:

    Personal cred si eu ca “cetatenii” au inceput sa existe pt politic people. Citi vor mai trece pina cind vom atinge standardele institutionale occidentale?

    • Oana Almasan Oana Almasan spune:

      Sper ca nu foarte mult. Dar eu m-am nascut optimista.
      Oricum, asta depinde in primul rand de noi, Cetățenii!

  6. grig spune:

    Sper sa inceapa sa apara si cetatenii cu ceva experienta juridica care sa inceapa sa dea in judecata primarii, agentii si alte structuri.

  7. [...] Aceeași lege deficitară din 2003, rămasă în vigoare, stipulează clar că toate informațiile primite de la publicuri nu au decât caracter de recomandări[8], care pot fi foarte bine ignorate de către decidenți la momentul adoptării deciziei finale. Mai mult, cele mai semnificative niveluri de participare pe lângă implicare – colaborarea și asumarea deciziei – sunt respinse de la bun început, de vreme ce legea arată clar că deciziile sunt apanajul exclusiv al autorităților publice[9]. [...]

  8. eu****** spune:

    Si inca o vorba si ma duc:

    Interesant de vazut cum este cetateanul, justitia si administratia… Aici sa te tii…
    Nu sunt chiar ff multe cazuri pe contencios administrativ, dar unele…

  9. Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

    Felicitari pentru optimism! :-) Chiar daca democratia romaneasca este, inca, imatura si plina de contradictii, semnele unui inceput de maturizare se vad, in atitudinea cetatenilor si in presiunea crescanda exercitata asupra politicienilor. Un pas inainte ar fi impunerea, prin lege, a unor discutii libere intre candidatii la functii publice (primari, deputati, presedinte) si cetateni alesi aleatoriu. In campaniile electorale precedente, s-a pus totdeauna accentul pe confruntarea dintre candidati si mai putin pe contactul nemijlocit cu alegatorii.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Oana Almasan


Oana Almasan

Asistent universitar, doctorand în Management Public, fost bursier Fulbright 2010-2011, la School of Public Affairs, Arizona State University, șase ani de experiență în cercet... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)