vineri, martie 29, 2024

Din nou despre a doua victorie a Securității

Așa după cum era de așteptat, vestea că vinerea trecută Curtea de Apel a dat dreptate CNSAS și a hotărât că fostul președinte al României, dl. Traian Băsescu, la ora aceasta europarlamentar, a fost ofertat de fosta Securitate comunistă pe vremea când era student la Institutul de Marină din Constanța, că a acceptat oferta și a devenit informator nu a lăsat insensibilă societatea românească.
Unii, mulți, și-au frecat mâinile de bucurie. Au declarat chiar cu multă, nedisimulată satisfacție, cu auto-admirație, cu încântare de sine că hotărârea judecătorească de vineri nu face decât să îi confirme, să le dea dreptate. Și aceasta fiindcă era la mintea cocoșului că nu puteai, în România comunistă, să devii nici măcar șeful unei șlep ori al unei amărâte de șalupe, darămite comandant de navă și mai apoi șef al Biroului Navrom de la Anvers, fără să fii omul serviciilor secrete, fără să fii informator, poate chiar să ai grade, poate chiar înalte, în ierarhia Securității.
Au fost și oameni care au mers până într-acolo încât au scris pe rețelele sociale că dobândirea oricărui post mai acătării, a unui serviciu ceva mai ieșit din comun, de la director de instituție, fie aceasta numai o amărâtă de școală generală, bibliotecă sătească, la condiția greu accesibilă de tânăr cadru didactic universitar era obligatoriu plătită prin semnarea pactului cu Diavolul. Cu brațul înarmat al partidului. Că toți politicienii care au apărut îndată după 1989 se află într-o situație similară celei a d-lui Băsescu drept pentru care se impune reverificarea grabnică și drastică a acestora.
Au fost și voci care au exprimat justificate semne de întrebare. Mai exact, s-au întrebat cum a fost posibil ca vreme de aproape 30 de ani să nu se găsească în arhive documente despre activitățile în slujba Securității comuniste ale celui care a fost rând pe rând secretar de stat, în câteva rânduri ministru, șef de partid, primar general al Capitalei și, în fine, președinte. Cum s-a făcut că dl. Traian Băsescu a primit de 4 ori din partea CNSAS adeverințe de necolaborare, așa-numite certificate de bună purtare, și că de abia acum s-a descoperit că lucrurile ar sta, în realitate, cu totul altfel. Că sunt rău de tot urât mirositoare.
Am citit suficiente comentarii care susțineau că și în această dezvăluire se regăsește mâna Serviciilor secrete, Ion Cristoiu văzând chiar mâna Marelui Licurici (Doamne păzește-l și iartă-l!) care livrând de abia acum CNSAS documentele incriminatorii au desăvârșit opera de lăsare din brațe a fostului președinte. Începută încă din ultimul an petrecut de acesta în intimitatea Palatului și a Administrației Prezidențiale de la Cotroceni. An în care toate Serviciile se pregăteau să își schimbe stăpânul și așteptau ori chiar pregăteau persoana care ar fi urmat să fie noul domn Puntilla.
Au fost comentatori care au scris negru pe alb că tot ceea ce a făcut dl. Băsescu preț de zece ani în calitatea lui de președinte al României trebuie recitit, reinterpretat, explicat prin apartenența lui încă din tinerețe la Servicii. Că odată intrat în ele le ești pe viață dator și parte. Mai mult, că toată istoria post-decembristă a României s-ar impune rescrisă prin prisma verdictului dat vineri, în primă instanță, de Curtea de Apel din București. Dl. Stelian Tănase a exultat scriind pe Deskreport că moare de curiozitate să vadă cum vor reacționa, pe unde vor scoate cămașa așa-numiții „intelectuali ai lui Băsescu”, adică cei care au avut parte de nenumărate privilegii, de recompense, de burse, de finanțări exorbitante, de promovări artificiale în străinătate doar fiindcă și-u folosit pixul ori tastatura computerului spre a-l glorifica pe Dictatorul chiar mai rău în multe privințe decât Nicolae Ceaușescu.
Aparent, dl. Traian Băsescu este cel care prin dezvăluirea unor momente din trecutul său deloc onorabil mai dezbină încă o dată, a câta?, o țară. În realitate, vina dezbinării ar trebui căutată în cu totul altă parte. În faptul că în primele luni ale anului 1990 ne-am lăsat mințiți de ticăloasele apeluri la o pretinsă reconciliere națională, apeluri făcute de Ion Iliescu, că am privit cu neseriozitate, chiar am luat în derâdere punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, că l-am catalogat drept resentimentar și că l-am lăsat singur pe Constantin Ticu-Dumitrescu.
Că astfel am pregătit terenul pentru ceea ce fostul disident Adam Michnik numea cu mulți ani în urmă a doua victorie a Securității.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Corect, criminalul abominabil este Ion Iliescu! Sper sa-l vad macar o zi in puscarie si in zeghe! Asa ca ii doresc viata lunga! :)

    PS Iar noi in majoritate am fost cu adevarat idiotii lui Brucan! :)

  2. De cele mai multe ori cei care condamnă cu înverșunare patologică derapajele morale ale semenilor ascund la rândul lor comportamente imorale. Cum vă expilcați că cei care au suferit la propriu în închisorile comuniste și care erau îndreptățiți să ceară în gura mare pedepsirea denunțătorilor și torționarilor nu au făcut-o la modul cum o fac astăzi moraliștii nației. Nu știu cât de condamnabilă este o adeziune sau un acord cu securitatea într-un regim în care aceasta era omniprezentă, dacă prin informațiile date nu a avut nimeni de suferit, nu și-a pierdut locul de muncă, nu a fost dat afară din facultate etc. Nu am înțeles niciodată înverșunarea celor care au crucificat-o pe Mona Muscă pentru niște note, sau ce-or fi fost, date despre studenții străini, dacă nu a existat nicio plângere a vreunuia dintre ei care să arate că ar fi avut de suferit urmare a acelor note. Înainte de 89 aveam un vecin, asistent medical, care săptămânal primea vizita unui ofiter de securitate. În ultimii ani ai regimului nu se mai ascundeau, știam toți securiștii din oras deși aveam doar 14 ani. Era clar pentru toată lumea că acea vizită săptămânală avea un rost. Prin specificul meseriei sale vecinul intra în casele multor consăteni pe care ii ajuta cu o injecție, un tratament, un sfat. A fost de multe ori la noi în casă și știa faptul că se asculta Europa liberă, că se spuneau bancuri cu ceaușeștii, dar nu am auzit ca ai mei sau vreunul dintre consătenii care au fost vizitați de asistentul medical să fi avut de suferit. După 89 acel om a continuat să intre în casele noastre, să ne ajute, dar niciodată nu i s-a reproșat legătura pe care a avut-o cu ofițerul de securitate. Ce vreau să spun este că nu mă interesează existența acelor note informative cât conținutul lor.
    Pentru mine este clar că România a pierdut șansa schimbării prin respingerea punctului 8 de la Timișoara. Întrebarea este cum ar fi trebuit să arate o lege a lustrației care să garanteze o clasă politică complet ruptă de fostul regim. Credeți că ar fi fost posibil așa ceva?

    • Cred ca ti-ai raspuns singur.

      A fi fost colaborator cu Secu era o imoralitate. Imoralitatile sunt greu de clasificat in mai mici sau mai mari. Pacatuiesti cu gandul sau cu trupul, tot aia e ne spun cele 10 porunci.

      Tot asa, semnezi o adeziune, chiar daca nu dai in gat pe nimeni si nu sufera nimeni in mod direct, intaresti sistemul care isi gaseste el cozile de topor ca sa ii faca pe altii sa sufere in mod direct.

      Chestia cu moralitatea e putin inteleasa de noi. Sunt de acord ca sistemul comunist a creat o tesatura de complicitati pe verticala si orizontala cum poate nu au existat in istorie. Practic, erai complice cu sistemul sau la puscarie. Alte variante nu aveai. Faptul ca ascultai Europa Libera, spuneai bancuri cu Ceausescu, samd, uneori tinea (doar) de teribilism. De facto, daca nu erai un dizident sortitt puscariei, erai cu sistemul, chiar si daca nu faceai nimic.

      De aici si groapa morala in care ne-am afundat imediat dupa revolutie. In loc sa iasa oamenii si sa se caiasca ca au fost chiar simpli membri de partid, pionieri, UTC-isti, ca au strigat lozinci pro-Ceausescu la defilari, ca au strans cureaua pentru Partid, in loc sa le spuna mai multe satrapilor din teritoriu si sa ii puna pe ganduri, toti au iesit si au zis: „dar eu n-am facut nimic, mi-am vazut de treaba, altii au facut”.

      Sa nu intelegi ca si simplul „mi-am vazut de treaba” nu insemna decat o complicitate destul de stransa cu sun regim criminal, inseamna sa nu ai moralitate.

      Sa vii sa spui ca ai fost membru de partid sau ca ai dat note Securitatii dar ai fost de fapt unul din baietii buni, e schizofrenie.

      De altfel, acelasi tip de schizofrenie s-a intamplat dupa 89 cand multi se credeau revolutionari, anti-comunisti, etc. dar au facut cu precizie jocurile esalonului 2 din PCR, gen „noi nu ne vindem tara”.

      Revenind la Basescu, oricum el e de mult in moarte clinica dpdv politic si nu a lasat vreo mostenire viabila. Ramane ca noi, ceilalti, sa fim mai vigilenti cand votam, sa nu ne mai lasam pacaliti de securisti sau interpusii lor.

    • Cu titlu informativ, fiindca inteleg ca nu ati apucat sa lucrati in sistemul dinainte:
      Ofiterul de securitate care avea „in grija” un anumit compartiment dintr-o „unitate socialista” se prezenta in mod oficial, la putine zile dupa ce te prezentai la un nou loc de munca: sunt locotenetul cutare si am ca sarcina de serviciu sectia in care lucrati dvs. Misiunea mea este sa stiu cand apare ceva care pune in pericol securitatea tarii (blabla vreo 5 minute)
      Vreau sa-mi spuna careva dintre eroii de dupa razboi, cine ar fi mintit la intrebarile puse de locotenentul cutare? si de ce? Ma refer nu la ceea ce stiai numai tu si nu te putea forta sa spui, la o adica.
      Unii dintre baietii astia pareau chiar oameni de societate, aparent frecventabili, dar nu -ti venea sa mergi cu ei la o bere.
      Poate ar fi prins bine, pentru ca, ulterior ei au ajuns niste respectabili oameni de afaceri, utilizand chiar si numai „baza de date” obtinuta tragand cu urechea si cu coada ochiului la tot si la toate.
      Ehei, daca nu ne incapatanam sa nu-i chemam cu noi la masa de bere cand ziceam bancuri pe care oricum le aflau…

  3. Este o lovitura dirijata spre ceea ce a facut Basescu bun pentru statul de drept din Romania, si nu impotriva lui Basescu – fostul colaborator al Securittatii. Indirect, este o lovitura data celor care, cu buna credinta, l-au sustinut. Iesit din randurile fostei nomenclaturi, Basescu a actionat, in prima parte a mandatelor sale, contra acestei nomenclaturi (vezi lovitura de rasunet cu condamnarea lui Nastase), care a reactionat prima data in 2007, cu prima suspendare. In al doilea mandat, Basescu a inteles ca se lupta cam singur cu un leviatan hidos 9din care si el provenea, dar incerca sa se detaseze) si a ajuns la pactul de coabitare. Este adevarat ca ar fi putut evita multe greseli si ca ar fi putut la randul lui sa loveasca mult mai dur cangrena securisto-comunista care sufoca Romania. Dar nu se stie daca pentru asta ar fi avut sustinerea externa necesara.

  4. …”am pregătit terenul pentru… a doua victorie a Securității.”
    conteaza (cred) a carei parti din securitate: cea infestata cu virusul kgb ori cea neinfestata.
    e cvasicunoscut ca orice reprezentant roman din alte tari era obligat sa treaca prin scoala die. fara exceptii.
    reprezentantul comercial roman in japonia a fost inmormantat cu onoruri militare in calitate de general die-sie (de exemplu).
    contraspionajul securitatii nu se ocupa de politie politica ci si de cei precum generalul serb, magureanu, brucan, iliescu… in general infestatii moscovei.
    suntem inca grav infestati pana la varful statului.

  5. Corect. Eu cred ca atunci, cand Proclamatia de la Timisoara era inca „calda”, avea sens si un astfel de verdict. Adica o semnificatie palpabila, ce putea fi aplicata intr-un sens clar si strict, cum e frumos intr-o societate matura cu valori bine definite.

    Intre timp, fie am uitat, fie ne-am saturat, fiindca am auzit prea multi care au fost colaboratori, pentru unii fiind doar o tinichea de coada. N-au dat in gat pe nimeni, doar au incercat sa profite de sistem. Ar trebui nuantat si ce a insemnat colaborator al Securitatii la fel ca si ce inseamna membru PCR.

    Raul facut de unii din acesti oameni din aceste pozitii a fost incontestabil. Altii au fost doar niste profitori fara scrupule. Ar trebui sa stim si noi, care a fost obiectul colaborarii ( contractul ) si ce actiuni s-au facut in virtutea acelui contract. Imoralitatea ramane oricum, chiar daca a fost o singura semnatura . Pe de alta parte, „a te face frate cu Dracul ca sa treci garla” e in fibra noastra. Mai exact, sistemul de pile, relatii si alte trucuri imorale era oarecum natural si larg acceptat de societatea noastra. Si inca mai este.

    Ce vreau sa zic: noi am gresit fundamental din 89 incoace, aratand cu degetul niste oameni imorali, corupti, parveniti samd. Mai corect ar fi fost sa vedem toate aceste defecte la fiecare din noi. Stiu ca sunta a relativizare sau stereotipuri, dar schimbarea incepe cu noi. Ori noi nu ne-am schimbat. O spun cu toata responsabilitatea.

    Inchei prin a va spune o poveste care mi se pare mai relevanta decat faptul ca Basescu a colaborat cu Securitatea – repet, ramane de vazut cat rau a facut din pozitia aceea.

    Intr-un orasel de provincie, caz real, un proaspat absolvent de master s-a mutat cu bunica lui. Ce face acolo: nimic. Asteapta ca cineva de la serviciul parintilor sa iasa la pensie si sa ii ia locul, aranjat de mult de parintii lui, absolventi ai aceleiasi facultati.

  6. Prin 1984 am fost si eu „inghesuit” de Securitate si invitat imperativ sa scriu un angajament de colaborare. Am scris asa:
    „In situatia, putin probabila, in care imi vor parveni informatii despre infractiuni a caror nedenuntare este pedepsita de legea penala, ma angajez sa informez de indata organele in drept”.
    (Precizez ca in codul penal ceausit erau definite cateva infractiuni grave – tradare, genocid etc. pe care era obligatoriu sa le denunti)
    Au facut spume, dar n-au mai insistat.

  7. Domnule Morariu,
    Să fim serioși.
    Cei care au trăit ultimii 30 de ani știu bine cine a fost Traian Băsescu.
    A fost cel care a subminat guvernarea CDR în perioada 1996-2000 și a contribuit neprețuit la distrugerea simpatiei pentru PNTCD.
    Este un tip extrem de inteligent, dar care a știut să folosească pervers puterea și forța sa demagogică.
    A reușit să facă din PDL un partid de 5-6% un partid de 33%, egalul PSD.
    Dar a contribuit la stilul autoritar de guvernare, la manipularea majorităților, cum să o face și a făcut-o apoi PSD.
    A știut să gâdile vanitățile intelectualilor, care sar acum ca arși când le amintești de partizanatele cu Băsescu.
    A promovat o foarte bună procuroare, pe doamna Kovesi pe care o înjură de când a instrumentat dosare ale camarilei lui Băsescu.
    Sunt și lucruri bune făcute de regimul Băsescu, dar destule oribile.
    Cu regret nu am nicio simpatie pentru cineva care a pozat în cavalerul corupției și a practicat corupție cu aroganță și nerușinare.
    Pentru toate acestea Băsescu s-ar putea să fie doar un hiatus în istora recentă a României, să nu mă exprim cum a spus el însuși despre perioada Constantinescu, lucru care spune foarte multe despre caracterul acestui personaj politic.

    • „…cum a spus el însuși despre perioada Constantinescu”

      Of, Doamne! Dar cum a spus dl T Băsescu despre perioada regelui Mihai!

      Și totuși, „lucrurile bune” par să fie mai multe și mai importante, iar de acest fapt ne dăm seama abia acum, când le pierdem…

      Cât despre distrugerea simpatiei pentru PNȚCD, eu, simpatizant al democrației creștine, nu pot să nu-mi afirm admirația pentru dl Aurelian Pavelescu, fost membru PD, care a făcut pentru PNȚCD și simpatia cetățenilor români pentru acest partid mai mult decât a făcut ori ne-am gândi măcar că ar fi putut face vreodată dl Traian Băsescu. Felicitări!

  8. “ Terapia de natie” sau a treia victorie a Securitatii

    Dupa 30 de ani de tranzitie este remarcabila indarjirea unor formatori de opinie care au o pasiune nedezmintita pentru “metoda inductiva” cum o numea marele conu` Iancu , respectiv trec fara nicio tresarire de la “ unii” , la “ toti”, confunda padurea cu uscaturile ei si cultiva in mod constant generalizarile la scara intregii societati aruncandu-i pe toti in aceeasi oala indiferent daca au fost victime sau calai.
    Un exemplu recent este filozoful Mihai Sora care pornind de la infioratorul caz Caracal ajunge la o concluzie stranie :

    “ Avem nevoie de reparații sistemice.
    De terapia de nație ( s.n.).”

    https://www.facebook.com/mihaisora/posts/2390404087682260?comment_id=2390693534319982

    Un alt exemplu este cel al politologului Stelian Tanase care initiaza o discutie cu cetatenii despre “ O tara bolnava psihic “ pornind de la o opinie exprimata pe Facebook de o prezentatoare TV :

    ” Am ales pentru astăzi la rubrica „Să stăm de vorbă” ultima postare a Cristinei Țopescu, extrasă de pe pagina sa de fb.Aștept ca de obicei comentariile dvs pro si contra”
    https://www.stelian-tanase.ro/o-tara-bolnava-psihic/.

    Cea mai interesanta abordare a avut-o filozoful Gabriel Liiceanu care a glosat pe marginea lui “noi “ reusind o adevarata prestidigitatie in care “toti” se regasesc in aceeasi oala :

    „ Ne-am fi așteptat ( noi- s.n.) ca după 1989 să i se ridice Doinei Cornea o statuie a recunoștinței noastre, una care să apere puținele legende ale rezistenței şi bruma de demnitate dobândită prin numele celor câțiva care, în singurătatea curajului lor, au îndulcit batjocura şi umilinţa la care ne condamnase regimul lui Ceaușescu.”

    „ Cum ne-am purtat noi cu Doina Cornea după 1990? I-am lăsat ( noi –s.n.) pe urmașii Securității, reveniți la putere după o scurtă sincopă a Istoriei, să-i inventeze copii din flori, să-i adauge în paranteză numele de Iuhasz (ca şi cum un nume maghiar ar fi o infamie), să o tragă aici, jos, între noi, cu spe­ranţa că astfel vor putea șterge diferența și o vor reduce la numitorul comun al precauțiilor colective.”

    „Doina Cornea, în schimb, n-a mai existat pentru noi ( s.n.) de peste două decenii. N-a devenit un model, așa cum s-ar fi cuvenit.”

    „ Cultul eroilor nu-l au decât oamenii unui popor care pot recunoaşte ca superior ceea ce le este cu-adevăr superior. Noi (s.n.) ne acceptăm eroii abia atunci când şi-au luat locul într-un trecut care nu ne obligă.”

    Gabriel Liiceanu

    http://www.contributors.ro/cultura/singuratatea-unei-doamne/

    In sfarsit , ultima revelatie vine de la un cunoscut formator de opinie care identifica in acelasi indistinct si atotcuprinzator “ noi” ( care amesteca victimele si opresorii ) cauza degradarii societatii romanesti :

    “ În realitate, vina dezbinării ar trebui căutată în cu totul altă parte. In faptul ca în primele luni ale anului 1990 ne-am lăsat mințiți ( s.n.) de ticăloasele apeluri la o pretinsă reconciliere națională, apeluri făcute de Ion Iliescu, că am privit cu neseriozitate, chiar am luat în derâdere punctul 8 al Proclamației de la Timișoara(s.n.) , că l-am catalogat drept resentimentar(s.n) și că l-am lăsat singur pe Constantin Ticu-Dumitrescu.
    Că astfel am pregătit terenul ( s.n.) pentru ceea ce fostul disident Adam Michnik numea cu mulți ani în urmă a doua victorie a Securității.”

    Mircea Morariu – Din nou despre a doua victorie a Securitatii

    http://www.contributors.ro/editorial/din-nou-despre-a-doua-victorie-a-securitații/

    Problema este ca dincolo de “ ticaloasele si pretinsele apeluri” marca Ion Iliescu , a mai existat un celebru ( si utopic) apel la reconciliere nationala , dar de o cu totul alta natura si factura .
    Este vorba de celebrul “ Apel catre lichele” al filozofului Gabriel Liiceanu care oferea “lichelelor” ( termen foarte vag ) in 30 decembrie 1989 o sansa pentru redresare morala si acceptarea lor in sanul societatii asigurandu-le de “ recunostinta si iubirea noastra (s.n.)” :

    “ Nu vă mai ridicați glasul decât pentru o scurta căință( s.n.) , căci altfel îl ridicați din nou în minciună.
    Lăsați cuvintele să spună ceea ce spun; nu mai folosiți o vreme vorbele “demnitate”, “libertate”, “conștiință”, “dreptate”, “popor”. Nu asasinați aceste cuvinte.
    Renuntati la alibiuri morale spunându-vă că ați făcut neîncetat răul ca să puteți face din când în când binele.
    Să nu vă fie frică, ci doar, din când în când, o lungă și insuportabilă rușine. Căutați un părinte care și-a pierdut în zilele acestea copilul și cereți-i iertare. Intrați în noul an meditativi. Și aprindeți o lumânare pentru cei morți și pentru voi.
    Iar dacă veți da curs acestei chemări, veți înceta să fiți lichele și veți primi recunoștința noastră. Vă vom iubi (s.n.) .”

    Gabriel Liiceanu, “Apel către lichele”, 30 decembrie 1989

    http://inliniedreapta.net/insemnare/un-sfert-de-secol-de-la-apel-catre-lichele/

    Cu alte cuvinte, inainte de a numara victoriile Securitatii ( probabil a treia… ) , exista o problema de principiu evitata cu obstinatie de catre formatorii de opine si anume distinctia esentiala intre informatorii Securitatii si ofiterii respectiv angajatii ei ” cu carte de munca” .
    Exceptand un mic procent al fanaticilor regimului care deveneau informatori din convingere si /sau la cerere, ceilalti erau obligati sa devina informatori prin santaj, presiuni si amenintari inclusiv in randul copiilor (!) (https://evz.ro/copii-informatori-securitate.html ) si exact asta ii diferentiaza pe acesti nefericiti de angajatii Securitatii prin “ fisa postului”.
    Acestia din urma , spre deosebire de victimele lor , au beneficiat in mod permanent de imunitate penala si omnipotenta financiara .
    In cazul de fata , ceea ce trec cu vederea formatorii de opinie este ca Securitatea a fost definita in mod oficial si intr-un document al statului roman , de la inceput si pana la sfarsit , drept “ o institutie criminala” ( implicit si angajatii ei prin ” fisa postului” )(https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/RAPORT%20FINAL_%20CADCR.pdf) .

    In esenta , dupa 30 de ani de tranzitie, a enunta a n-a oara si pana la saturatie principiul cu “ În realitate, vina dezbinării ar trebui căutată în cu totul altă parte” respectiv paralogismul cu “ noi (toti) am fost vinovati” ( in alt plan, echivaleaza cu definirea Revolutiei din 1989 drept o degringolada in care cetatenii revoltati s-au impuscat intre ei … ), dincolo de pluralul majestatii folosit atat de abil de formatorii de opinie , echivaleaza cu a vinde castraveti gradinarilor , respectiv cetatenilor acestei tari , care dupa ce s-au fript cu atatea ciorbe sufla si in iaurt.
    Pe de alta parte ( si aici este frumusetea jocului democratic ) formatorii de opinie au si ei dreptul democratic de a-si promova propriile convingeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro