Home » Analize »Opinie »Politica & Doctrine »liberalism »social-democratie » Citesti:

Discursurile puterii

Codruta Gosa decembrie 18, 2017 Analize, Opinie, Politica & Doctrine, liberalism, social-democratie
Deocamdata nu sunt comentarii 908 Vizualizari

Analiza discursului ca parte a analizei lingvistice pleacă de la premiza că o comunicare (scrisă sau vorbită, verbală și/sau non-verbală), produsă într-un anumit context, trebuie investigată nu doar din punct de vedere al coerenței și eficienței dar și în privința valorilor, practicilor și comportamentelor pe care le ilustrează, acestea din urmă fiind astfel asociate grupurilor de oameni care aparțin unor comunități (cvasi)instituționalizate. În acest mod, putem avea de-a face, spre exemplu, cu discursuri de tip militar, religios, extremist, liberal, xenofob, iar lista este aproape inepuizabilă. Din această perspectivă vă supun atenției trei asemenea tipuri de discurs care se conturează pornind de la comunicările unor reprezentanți ai puterii.

Primul tip de discurs pe care l-am identificat este unul de tip dictatorial și se manifestă pe două paliere: „statul paralel și ilegitim” și reducerea la tăcere a opoziției. Astfel, „statul paralel” deși nu este clar din cine este compus, cuprinde de fapt toate instituțiile care nu țin isonul puterii. Cu alte cuvinte, cine nu este cu puterea face parte din acest stat paralel și este ilegitim doar prin faptul că exprimă păreri contrare și se opune înfăptuirii oricăreia din poftele puterii. Opoziția, la rîndul ei, trebuie să fie de partea puterii sau va fi sugrumată sau ignorată. Cea parlamentară trebui să tacă, iar cea din stradă trebuie să-și dea seama că e inutilă. Mecanismele discursive sunt: construirea opoziției parlamentare ca fiind incompetentă (doar de aceea i se resping toate amendamentele propuse) și inutilă, iar pentru a nu-i mai deranja, ca o muscă enervantă, puterea a schimbat intempestiv un regulament. Opoziția din stradă, la rândul ei, este în cel mai bun caz ignorată (dacă nu intimidată). Și în fond, chiar dacă opoziția ar fi bună la ceva, tot ar trebui anihilată ca parte a „statului paralel”. Asta doar dacă nu e prezentă doar cu numele, pe ici pe colo, pentru a da puterii un dram de legitimitate, nu-i așa? Acest discurs de tip dictatorial (unii îi spun iliberal sau de dictatură a majorității), de genul am-ajuns-la-putere-fac-tot-ce-vreau , este fără doar și poate unul profund anti-democratic.

La aceeași direcție anti-democratică cu aromă izolaționistă se aliniază și cel de al doilea tip de discurs pe care l-am identificat ca fiind de sorginte comunist-naționalistă, un tip de discurs pe care aș îndrăzni să-l numesc ceaușist. Discursul ceaușist a fost unul original între tipurile de discurs comunist datorită elementelor de extremă stângă și dreaptă combinate într-o rețetă proprie dictatorului. Discursul ceaușist al puterii se regăsește în alocuțiunile și intervențiile care evocă izbitor „neamestecul în treburili interne” precum și rolul „agenturilor străine” în revoltele „huliganilor” din strada anului 1989.

Există destule voci ale puterii care pot fi menționate ca purtătoare ale celor două tipuri de discurs menționate mai sus. O analiză și exemplificare amplă nu cred că-și găsește locul aici. Am să exemplific doar recurgînd la trei cazuri reprezentative. Prima este vocea estompată, din umbră, adresată doar anumitor canale auditive, și aparține Președintelui Camerei Deputaților, susținută de cea penetrant-vocală, obsesiv-repetitivă a Președintului Senatului. O altă voce care li se alătură, interesantă prin singularitatea și disonanța ei, vine din partea guvernului și aparține, așa, nitam-nisam, domnului ministru pentru mediul de afaceri, Ilan Laufer, care găsește de cuviință să-l certe pe ambasadorul Canadei pentru amestec în „treburili” noastre interne de justiție.

Cel de al treilea tip de discurs, ilustrat de vocea notorie a unui exponent seminificativ al puterii, senatorul Șerban Nicolae (căruia, din păcate, nu îi pot adresa apelativul „domn”), este unul fără echivoc de tip sexist-discriminatoriu. Lăsând la o parte suburban-mafiotismul ilustrat de expresia cu „fasolea rânjită inutil”, vreau să mă concentrez asupra imaginii pe care o colegă (iritantă sau nu, chiar nu are nicio relevanță) o ițește în mintea senatorului Nicolae: cea de obiect într-o ipostază degradant-pornografică. Extrapolând, senatorul Nicolae consideră, în mod visceral, femeile ca fiind simple obiecte al căror rol în societate este eminamente unul de natură sexuală. Desigur, ar fi de dorit ca autorități în domeniul psihologiei să ateste sau să conteste validitatea observației mele, dar nu acest aspect mă preocupă în mod particular acum.

Ceea ce mă preocupă este o „altă” întrebare: ce atitudine au membrii și membrele pesdiste și aldiste față de tipurile de discurs menționate mai sus? Le susțin?

În contrapartidă le propun următorul citat:

„Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața… Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești…”

Nu îl citez pe cel căruia îi aparține fragmentul de text (care face parte dintr-o memorabilă comunicare adresată Parlamenului României în 2011) pentru că îl respect prea mult pentru a-i alătura ilustrul nume celor deja menționate. Îi las pe cei cărora le adresez această „altă” întrebare să-l descopere singuri pe autor, precum și ce tip de discurs ilustrează.

Rog doar pe membrii și membrele partidelor din arcul puterii să spună public dacă susțin sau nu tipurile de discurs prezentate. De asemenea, îi îndemn să arate verbal și non-verbal (poate prin acțiune?) dacă se regăsesc, și în ce formă în fragmentul citat . Ca să detaliez întrebarea anterioară, doresc să știu ce tip de valori, practici și comportamente susțin membrii celor două partide din arcul puterii? Poate răspunsurile lor, acțiunile sau chiar tăcerile lor (pentru că și tăcerea este o formă de răspuns) ne vor ajuta pe noi, simpli votanți, să încercăm să rezolvăm dilema care ne macină ca nație de la începutul vieții noastre democratice: Eu cu cine votez? (dacă mai e cazul să vorbim de un vot democratic în timpurile tulburi pe care le trăim, iată, o „altă” întrebare, poate ultima liberă pe care mai pot s-o adresez.)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro





Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Codruța Goșa


Codruta Gosa

Doctor în Lingvistică Aplicată acordat de Universitatea Lancaster, Marea Britanie Conferențiar la Universitatea de Vest din Timișoara Citeste mai departe


E randul tau

Orice temă mediatică se dezumflă după vreme, însă reflectarea problemei nu este problema. Cum ...

de: W

la "Creșterea și descreșterea interesului public pentru încălzirea globală "

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

iulie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)