Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Disponibilitatea ”Rugului Aprins” și inexistența laicatului

Andrei Gaitanaru august 21, 2015 Opinie, Societate/Life
6 comentarii 2,610 Vizualizari

Nu știu care a fost trăsătura esențială a Grupului ”Rugul Aprins”. Că a fost cel mai important fenomen al inteligenței teologice românești. Că a fost un pol de iradiere duhovnicească a cărei apariție providențială a pregătit Biserica pentru străbaterea regimului totalitar comunist. Că a fost punte de trecere mai departe a tradiției isihaste – trecere care a inclus mediile extra-monahale. Că a fost emblemă a laicatului ortodox, laicat care, acum, în zilele noastre, a încetat să mai existe. Nu îmi dau seama ce a fost mai mult din toate acestea.

Dar e ceva care pare a-i fi fost propriu. O stare comună membrilor acestuia, care a făcut posibil totul cu cea mai eficientă discreție. Starea de disponibilitate. Întâlnim conceptul de ”stare” atât în teologia ortodoxă, cât și în mistica sufită. În greaca veche este ”stasis” și este menționat, pe lângă tratatul ”Despre numele divine”, în tratatul Despre Ierarhia Cerească, acolo unde Dionisie Areopagitul îi înfățișează pe îngerii stând împreună în jurul tronului Dumnezeirii. Această postură nu semnifică doar oprirea lor din a face altceva decât voia lui Dumnezeu. Și nu trimite doar către stabilitatea cu care asumă această ascultare. Ci vorbește și despre faptul că îngerii un fel anume de a fi statornic în identitate, și că acest fel de a fi apropiat de al altora permite comunicarea, relația dintre ei. Îngerii care nu sunt în aceeași stare sau măcar într-o stare proximă nu pot comunica. La fel stau lucrurile și cu oamenii. O știm mai ales atunci când spunem că suntem sau nu suntem în aceeași stare de spirit cu cineva. În mistica sufită, de exemplu la Djalal od-Din Rumi, ”starea” este readată de conceptul de ”hal”. În limba română cuvântul ”hal” a fost preluat ca atare și îl auzim în expresiile ”în ce hal ești!” sau ”a fi într-un hal fără de hal”. Relația maestru-ucenic este făcută posibilă de starea comună. Dacă cei doi nu au o astfel de stare, realația nu poate funcționa. Maestrul nu poate transmite, ucenicul nu poate recepționa. Fără o stare comună nu există disponibilitate. Pur și simplu, mediul nu poate fi.

Starea comună este condiția de posibilitate a oricărei comunități. Ea nu poate fi redusă la stabilirea unui obiectiv comun. Nu este suficient să vrem să atingem împreună scopul propus, ci trebuie să fim și în stare de a o face. Iar asta presupune delicatețe, perseverență, disponibilitate. Cel mai adesea și perfect elocvent, proiecte colective grandioase s-au împotmolit în schițarea organigramei. Doar pentru că cei aduși împreună de un scop nu au găsit modul de a fi împreună cu celălalt. Or, când mă gândesc la cei care au format ”Rugul Aprins” intuiesc o stare. Un fel de a fi comun care a născut o disponibilitate aparte. Și nu mă refer doar la cei care au format nucleul acestei mișcări, Sandu Tudor, Ioan Kulîghin, părintele Andrei Scrima, Părintele Benedict Ghiuș, Alexandru Mironescu, Părintele Sofian Boghiu, Anton Dumitriu, Părintele Adrian Făgețeanu, Felix Dubneac, Alexandru Elian, Paul Sterian, Olga Greceanu, arhimandritul Roman Braga sau Părintele Nicolae Bordașiu. Ci cred că ar trebui incluși și cei care aveau legătură, într-un fel sau altul, cu acest nucleu, precum Părintele Dumitru Stăniloae, Constantin Noica, Părintele Cleopa și mulți alții. Cu toții erau animați de o ardență comună care durat, a rezistat și a deschis o stare de disponibilitate față de cei care aveau aceași căutare.

În anul doi de facultate, generozitatea lui Vlad Alexandrescu a făcut să pot participa în cadrul întâlnirilor cercului de ”Filosofie modernă” organizate joia, o dată la două săptămâni, într-una dintre sălile Colegiului Noua Europă. Acolo l-am întâlnit vreme de un an pe Părintele Andrei Scrima. Prin el aveam posibilitatea de a trăi pe viu harul disponibilității. La finalul primei întâlniri la care participam, Andrei Scrima a venit zâmbind către mine și m-a întrebat cum de sunt interesat de cele ce se discută acolo. Întrebarea spunea mai mult decât rostea. Era o ușă care se deschidea, cum ar fi spus el, o invitație de a păși împreună pe cale. Eram luat într-un împreună de care eram hrănit fără încetare. Iar în întrebarea lui o auzeam ca într-un ecou pe cea pe care, în 1946, Ioan Kulîghin o adresase în legătură cu Andrei Scrima. ”Cine este acest tânăr? Simt că are nevoie de mine”. Și chiar aveam nevoie de acea stare de disponibilitate pe care o simțeam susținând fiecare întâlnire. Acolo, la locul ce mi se cuvenea, adică jos de tot, la poalele unui munte simbolic, învățam să deprind treptat și firesc faptul că facultatea credinței nu exclude orizontul deschis al chestionării inteligente.

”Învățătorule, bine este ca noi să fim aici; și să facem trei colibe. Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una” (Marcu, 9, 5).

Starea disponibilității este ilustrată și de Evanghelii. În cazul episodului Taboric al Schimbării la față ceea ce atrage atenția în primul rând este chiar epifania hristică, arătarea lui Iisus în slava dumnezeiască. Evenimentul relatat de Evangheliile sinoptice oferă imaginea emblematică a isihasmului, manifestarea luminii necreate a Dumnezeirii. Mai puțin remarcată este reacția lui Petru. După ce Hristos se arată în slava Sa, Petru vrea să stea, să facă în așa fel încât să rămână în stare. La o adică, să construiască trei corturi, în care să fie reținută Dumnezeirea sau starea întânirii cu Aceasta. Evanghelia după Luca, subliniază că Petru ”nu știa ce spune” (Luca 9, 33), iar cea după Marcu arată că Petru ”nu știa ce să spună, pentru că erau înspăimântați” (Marcu 9, 6). Fiindcă Petru este excedat de vederea slavei dumnezeiești, gura vorbește fără el – așa cum fac adesea oamenii atunci când anumite experiențe le trezesc anxietatea. Această idee izvorâtă din inconștientul său (”nu știa ce spune”) poate fi citită în mai multe feluri. Fie o privim prin lentilele inocenței lui Petru, simplitate care îl face să vrea să construiască așezări făcute de mâna omului pentru divinitatea cea necreată care tocmai i se arăta. Fie o vedem ca pe o manifestare a voinței de putere care ar vrea să prindă și să rețină pentru ea ceea nu poate fi cuprins și se dă în mod gratuit. Însă, pe lângă toate acestea, știm sigur că celor trei apostoli prezenți în momentul Schimbării la față le era bine. ”Învățătorule, bine este ca noi să fim aici” (Marcu 9, 5). Iar binele creează o stare de disponibilitate, de ieșire din sine. El prilejuiește faptul de a fi împreună. Dumnezeu este cel care face posibilă relația cu El și cu ceilalți. Schimbarea la față nu este doar despre vederea energiilor necreate, ci și despre starea de a fi împreună, de deschidere, pe care cercetarea harului o prilejuiește.

Membrii ”Rugului Aprins” erau în stare de disponibilitate. Nu cred că era ceva asumat în mod oficial. Ci, mai degrabă, o văd ca pe un rod al exercițiului generozității, obligatoriu pentru cel care caută constant dezanchilozarea din vechile reflexe ale egoismului.

În filmul pe care Radu Găină l-a dedicat Părintelui Andrei Scrima, Horia-Roman Patapievici povestește că atunci când Părintele intra într-o cameră plină cu oameni, fiecare dintre aceștia avea să aiba senzația, mai devreme sau mai târziu, că el fusese motivul pentru care Andrei Scrima venise. Indiferent de cât de multă lume era prezentă, Părintele avea abilitatea de a le oferi măcar o privire plină de înțeles, una care să îți arate că erai împreună cu el. La fel, despre Alexandru Mironescu chiar Andrei Scrima spunea că ”dacă am zice că avea geniul prieteniei nu am exagera nicidecum simțământul confirmat la fiecare întâlnire” 1. Sandu Tudor era un interlocutor vulcanic. Nu dădea înapoi de la nici o dispută și își folosea spiritul critic cu generozitate, motiv pentru care, de exemplu, era cu profund antipatizat atât de comuniști, cât și de legionari. O discuție cu el se putea transforma foarte ușor într-o polemică. Și totuși, delicatețea lui sufletească a fost adesea mărturisită de cei care l-au cunoscut. Năpraznicul vorbelor sale era dublat de o uriașă disponibilitate declinată în hărnicie și în abilitatea de a-I îndruma cu delicatețe pe ceilalți, fie ei prieteni, fii duhovnicești sau ucenici. Ioan Kulîghin, la rândul său, simte că cineva are nevoie de el. Și iese în întâmpinarea acestei nevoi. Nu este vorba doar despre episodul întâlnirii cu Andrei Scrima, ci despre o atitudine fondatoare. Pentru că, la scurtă vreme de la înființarea Grupului, Ioan Kulîghin (cel Străin), călugăr rus refugiat la mănăstirea Cernica din calea prigoanei comuniste, află de întâlnirile de la mănăstirea Antim. Apare acolo într-o duminică, întâlnindu-i pe Sandu Tudor și pe membrii Grupului. Părintele Roman Braga avea să își amintească: ”el a văzut imdiat că noi bâjbâiam ceva, căutam ceva, dar nu știam nici unde, nici cum. De aceea a venit el a doua oară cu cele două volume ale Sbornicului. Aș putea spune că Părintele Ioan Kulîghin a fost întemeietorul Rugului Aprins. Părintele Sandu Tudor, pe vremea aceea doar frate, era în fond tot un căutător, ca toți ceilalți” 2. Iar această căutare a lor avea să fie providențial răsplătită.

Am scris acest text gândindu-mă la cum arată în prezent laicatul ortodox dn România. De fapt, el nu arată în nici un fel pentru că nu există așa ceva. Avem niște laici, dar nu avem laicat. În mod normal, ar trebui să existe mai mulți poli ai acestuia. Membrii acestora ar trebui să dea vocea valorilor Tradiției în cadrul dezbaterilor publice. Ar putea media între laici și ierarhi. Ar putea răspunde provocărilor adresate Bisericii. Ar putea semnala restanțele misiunii pastorale ale Bisericii, sugerând fără patimă soluții. Din păcate, nu avem așa ceva. Nu suntem disponibili. Predomină tonul răstit, arțagul explicativ și, deasupra tuturor, complexul asediatului. Urmărind vocile laicilor ai cel mai adesea impresia că Ortodoxia este o cetate încercuită ai cărei locuitori se zbat între deznădejde resentimentară și neliniște continuă. Atitudinea față de ierarhi e curat bipolară. Când nu avem conformism orb, defulează brusc revolta anticlericală. În partea cealaltă, a slujitorilor Bisericii, observația critică și binevoitoare e receptată ca un fel de atentat la persoană, tocmai într-o instituție în care mărturisirea greșelilor și exercițiul smereniei sunt practici esențiale. Dacă nu te ții bine, riști să nu mai înțelegi nimic.

Deși este evocată din ce în ce mai des istoria Grupului ”Rugul Aprins”, nu este împrumutat mai nimic din statura publică a acestuia. ”Rugul Aprins” are parte de o muzeificare pioasă. Biserica și-a pierdut laicatul, iar mulți ierarhi par a se simți bine pe această tăcere de fond. Efectul este anchilozarea credinței și se manifestă prin formalismul rugăciunii, îmbălsămarea comorilor Duhului, solipsism pastoral. Totul în dauna conținutului firesc al Ortodoxiei: explorarea vie a rugăciunii personale și liturgice, adăparea continuă la sursele Tradiției, conștiința faptului de a forma împreună, clerici și laici, Ecclesia, comunitatea celor care îl strigă pe Dumnezeu. Împreună! Cuvânt care, fără exercițiul disponibilității, sună din ce în ce mai mult, chiar și în aglomerația duminicală a liturghiilor, ca un chimval zăngănitor.

NOTE

1. Andrei Scrima, Timpul Rugului Aprins, Editura Humanitas, București, 1996, p. 142

2. Dinu Cruga, Trepte Duhivnicești. Interviu cu Părintele Roman Braga, Arhiepiscopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1998, p. 39.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. caidee spune:

    ca să (mă) zic așa, stasis e un pharmakon: o fi „stare” pentru latini, dar e „război” pentru greci: https://en.wikipedia.org/wiki/Stasis_(political_history) [vezi și Stasis la Agamben]. Pare-mi-se că (pseudo)Dionisie a scris în greacă, nu în latină.

    • Andrei Gaitanaru spune:

      “Stasis” e un cuvant grecesc. La origine înseamnă “revoltă”, “răzmeriță”. Mai apoi, devine “stare”. La Dionisie Areopagitul înseamnă “stare”. Este unul dintre cele mai importante concepte din cadrul tratatelor sale si sta in relatie cu alte doua: “proodos” (purcedere) si “epistrophe” (intoarcere).
      Nu e chiar un pharmakon.

  2. Falstaff spune:

    Superb text, multumesc pentru cadou, dle A. Gaitanaru.
    Imi dau seama acum ca, cuvantul care revine cel mai des, “disponibilitate”, este utilizat rar in limbajul curent…poate ca din lipsa fenomenului pe care-l defineste?
    De ce romanul modern nu mai este disponibil? Eeste generos, ospitalier, cum se cade, ajuta la nevoie, pe scurt, are mult mai multe calitati decat defecte si, cu toate astea, e drept ca nu pare debordant de disponibilitate…
    Ce-i drept, ii lipsesc si modelele, iar personalitatile care au astazi rolul formator, modelator, adica cei care dau tonul, pur si simplu, “nu sunt in stare” sau, sunt intr-un hal fara de hal”, la alegere ;)
    Poate ca gresesc, dar cred ca nici in biserici nu dainuie vreo adevarata comuniune intre oameni, acea stare privilegiata survenita din tacere, empatie, priviri ingaduitoare, complicitate spirituala, indulgenta…Daca ar exista, si avand in vedere procentul important de crestini ortodocsi practicanti din Romania, ca si studiul intensiv al religiei in scoala publica, sunt de parere ca intreaga societate s-ar purta mai bine…nu?
    Nu caut neaparat un vinovat, cred cu tarie ca, asa cum e RO azi, un rol primordial in educatie il poate juca biserica. Niciodata nu este prea tarziu ca sa se arate, cu adevarat, disponibila!

    • Andrei Gaitanaru spune:

      Nu în toate bisericile. Sa nu în multe dintre ele. Dar mai sunt și insule ale firescului.
      Înainte de toate, este nevoie de o primenire a misiunii catehetice. Manualele arată prost, pregătirea profesorilor nu e grozavă. Iar întâlnirile catehetice din Biserică sunt încă subțiri – câteva excepții nu schimbă starea generală de fapt. In același timp, nu avem nici institute sau centre laice de teologie. Pe scurt, totul e de făcut.

  3. adrian spune:

    Foarte frumos articol . Nu pot sa nu ispitesc putin , imi imaginez ca P. S. Tudor , caruia ii faceti o descriere minunata , ar fi avut de obiectat cite ceva .Sau Socrate , ar fi inceput sa vorbeasca despre lucruri ,vulgare, , despre pielari , cizmari , bucatari , despre oale si mai stiu eu ce , coborind discutia din inaltimile sublime , retezindu-i , adica , aripile , aducind-o cu picioarele pe pamint .Sau , ar fi spus , pesemne : Domnii mei , pt. dialog ,pt. dialectica , sa incepem prin a ne defini termenii , sa fim siguri ca vorbim despre aceleasi lucruri . Ce e o ,stare, , are ea un posesor si , daca are , care este natura acestui posesor de ,stari, , s.a. .Socrate nu obisnuia sa se rasteasca , zimbea tot timpul , minunindu-se de intelepciunea inteleptilor care , e drept , mai intotdeauna se infuriau , veneau cu citate din poeti , cu proverbe , pt. a-si sustine tezele , spirite delicate .Stiti cum e , hrana sufleteasca trebuie incercata , exista riscuri de indigestie , e aur , e arama sunatoare … De unit , ne-om uni , dar sa ne cunoastem mai bine , sa ne fie cu iertare daca nu ne incredem in cuvintele frumoase si glorioase , ne orientam , cum s-ar spune , dupa miros … Sper sa nu o luati in nume de rau , e doar o gluma ,cam am obiceiul sa supar oamenii , cred ca sinteti un om ,de spirit, , cum se spune .Respectele mele sincere .

  4. Peter Manu spune:

    Reactia lui Petru are radacini indepartate:.

    When the people of Israel saw it, they said to one another, “What is it?” For they did not know what it was. And Moses said to them, “It is the bread that the LORD has given you to eat. Ex 16-15.

    Cu alte cuvinte, apostolul isi exprima ignoranta si stia foarte bine ce spune. A nu stii provoaca neliniste.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrei Găitănaru


Andrei Gaitanaru

Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti, cu o Lucrare de Diplomă intitulată Dublul discurs apofatic. 2002-2003: absolvent al programul de masterat al... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)