joi, martie 28, 2024

Doamna noastră

Întreaga lume – adică nu doar cea occidentală – a fost șocată de imaginile ușor suprarealiste ale catedralei Notre-Dame cuprinsă de flăcări. Prin rețelele de socializare a circulat o emoție aproape palpabilă și s-a propagat un tsunami de tristețe și dezolare. Catedralele gotice – inegalabile expresii ale geniului Europei creștine – s-au așezat în decorul cotidian al marilor orașe continentale cu naturalețea piscurilor profilate într-un masiv muntos. Aceste edificii admirabile au fost martorii tăcuți ai unei stări de fapt și emblemele concentrate ale trecutului care nu poate fi abolit prin decrete ideologice. Știm că Goticul s-a născut în Ile de la Cité, atunci când abatele Suger de Saint-Denis a proiectat arhitectonic traducerea corpusului areopagitic, datorată lui Scott Eriugena. De 850 de ani, catedrala Parisului concentrează atât viziunea ierarhiilor celeste, cât și speranța unui oraș care și-a ales drept deviză formula fluctuat nec mergitur. Fiecare moment crucial din istoria Marii Națiuni s-a reflectat în corul și nava acestei minunății de artă și pietate. Revoluția franceză – explozie de irațional în numele Rațiunii zeificate – a transformat-o temporar în depozit de provizii alimentare. Napoleon a redat-o cultului când s-a încoronat, manu propria, ca nou Cezar al Galiei. În veacul romantic, Victor Hugo a folosit-o ca scenă a unuia dintre cele mai populare romane din literatura modernă. Viollet-le-Duc i-a adăugat o fleșă (cea care a fost distrusă ieri noapte) căutând, cu mijloace adesea criticate, să idealizeze paradigma originară. În cele două războaie mondiale, frica parizienilor – și grija lor maximă – viza tocmai integritatea catedralei Notre-Dame.

Spre dimineață, incendiul a fost conținut. Zidurile sunt negre. Nu se știe dacă vitraliile, cu legăturile lor de plumb, au putut fi salvate. Nici marea orgă nu e în siguranță. Șarpanta de stejar, datând din secolul XIII, a fost complet distrusă, pe un perimetru de 100m/13m. În pline desfășurare a sinistrului, preoții au reușit să salveze câteva relicve inestimabile, precum coroana de spini a lui Hristos și tunica sfântului rege Louis.

Zeci de mii de parizieni s-au strâns, adesea înlăcrimați, pentru a-și clama neputința: au privit dezastrul de la doi pași, aflând prin mass-media de ce nu s-a putut opera cu un avion Canadair: masa de apă slobozită aerian ar fi periclitat structura de rezistență a bisericii. Președintele Macron s-a aflat mereu la fața locului, după ce a fost nevoit să-și amâne o alocuțiune către națiune, programată chiar în acea seară. Aș spune că Franța adormită spiritual sub dogma laicității și-a depășit indolența, regrupându-se spontan în jurul unui simbol federator. Inima Parisului – unde, pe lângă catolicii strânși la cele cinci slujbe zilnice, intrau anual 15 milioane de pelerini străini – nu va mai fi la fel, chit că șeful statului a și anunțat o subscripție publică menită să colecteze fondurile necesare restaurării (care ar putea dura două decenii). În mod ironic, ”pădurea”, cum era numită labirintica schelărie a șarpantei, nu conținea niciun sistem electric, tocmai pentru a fi ferită de riscul unui incendiu. Fără să excludă ipoteza (hidoasă) a unei intenții criminale, anchetatorii vor ajunge probabil la concluzia că dezastrul a fost cauzat de neglijența personalului aflat in situ, pentru un șantier de… patrimoniu. Un banal reșou supraîncălzit sau ceva de acest soi. Fatalitate, accident, hazard… Și totuși, mulți dintre cei care au asistat la devastatorul incendiu vor reflecta asupra acestei ”întâmplări” într-o cheie mai gravă, amintindu-și de felul pervers-orgolios în care modernitatea târzie s-a dezis, în mare parte, de Dumnezeul întrupat al religiei care a construit civilizația noastră. E destul de straniu, dacă ne gândim că tocmai Franța a fost una dintre opozantele ideii ca Tratatul de la Maastricht și cel de la Lisabona să menționeze în preambului său rădăcinile iudeo-creștine ale Uniunii Europene. Să sperăm că, printr-o reașezare a conștiinței și o reconstrucție a memoriei obnubilate de secularism, Maica Domnului va redeveni, cumva, Doamna Noastră.

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

  1. Dacă ne uităm la cine-a construit UE, într-adevăr, găsim rădăcini iudeo-creștine. Mai precis iudeo-protestante. Notre Dame este un monument catolic. Incendiul este un eveniment minor în pagube, în comparație cu tratatul de la Aix-la-Chapelle. (Tiens – un autre chapelle ou la France est grillee!!!) C’est la main des sarazins!, cum ar zice Jacqouille-la-fripouille.

    • Pentru cei care nu au inteles nimic din acest tratat d’Aix La Chapelle, o descriere clara facuta de jurnalistii de la Les Echos, unul din jurnalele cele mai serioase din Franta. Din pacate nu s-au gandit sa faca si desene.

      lesechos.fr/monde/europe/les-mesures-phares-du-traite-daix-la-chapelle-803751

    • Țineți cont că doamna Firea va dona vreme de trei luni 10% din salariu pentr refacerea Catedralei Notre Dame și 0,1% din banii de coafor pentru demolarea construcției ilegale de lângă Catedrala Catolică din București!

  2. „Întreaga lume – adică nu doar cea occidentală – a fost șocată de imaginile ușor suprarealiste ale catedralei Notre-Dame cuprinsă de flăcări.”

    Am citit articole, am văzut numeroase reportaje la emisiunile de știri ale televiziunilor (nici nu le-am putut evita, deși nu mi-aș fi dorit să le văd chiar pe toate). Incendiul la Catedrală este un eveniment, a transmis mesaje emoționante întreaga „lume bună”, inclusiv dl D Trump, prin urmare, presa se bucură de multă audiență, iar jurnaliștii, chiar și cei care nu prea aveau mare lucru de spus, găsesc de cuviință să scrie câte un articol. Din „întreaga lume – adică nu doar cea occidentală…”

    În Săptămâna Patimilor, cred că lăcașul de cult al Doamnei Noastre ar trebui privit drept ceea ce este, adică, lăcaș de cult. Focul acesta cred că ne amintește că înainte de a fi obiectiv turistic cunoscut în „întreaga lume – adică nu doar cea occidentală” și agent economic care aduce venituri substanțiale atât administratorilor, cât și autorităților pariziene, este Catedrală. Și dincolo de a fi locaș de cult catolic, protestant, ortodox șamd., este un simbol al creștinătății.

    Uitați pentru câtva timp, în Săptămâna Patimilor, vă rog, de turism și selfiurile făcute în fața ei, uitați de banii obținuți de Primărie din suveniruri și cazări, gândiți-vă la Catedrala Doamnei Noastre ca la o Catedrală creștină.

    • Orice pe lume este trecator dar si, ce e facut de mana omului tot omul poate sa faca (si sa desfaca)

      „Află că noi știm
      Oricând să zidim
      Altă monastire
      Pentru pomenire,
      Mult mai luminoasă
      Și mult mai frumoasă! ”

      Totul e sa nu dispara spiritul omului.

  3. „”Fiecare moment crucial din istoria Marii Națiuni s-a reflectat în corul și nava acestei minunății de artă și pietate. Revoluția franceză – explozie de irațional în numele Rațiunii zeificate – a transformat-o temporar în depozit de provizii alimentare. „”

    Nu e chiar asa: timp de secole Notre Dame de Paris a fost un lacas de cult ca multe altele, nimic mai mult. Biserica Saint-Denis este cea unde se depuneau ramasitele regilor Frantei, in catedrala din Reims aveau loc incoronarile si in Sainte- Chapelle se pastrau cele mai pretioase relicve ale crestinitatii. In afara de cateva casatorii regale, Notre Dame de Paris nu a cunoscut o mare faima inainte de revolutia franceza, cand a fost tratata ca multe alte lacase de cult pariziene. Poate autorul ar trebui sa se intrebe si de ce la acel moment a existat acea ura viscerala fata de biserica si reprezentantii sai, ura materializata prin distrugerea multor lacase de cult, sau transformarea lor:

    Cat despre ” Franța adormită spiritual sub dogma laicității și-a depășit indolența” intr-adevar, Franta si francezii s-au trezit la realitate.
    Filmul „Grâce à Dieu” este un exemplu in acest sens. Biserica ar face bine sa nu mai ascunda mizeria sub pres si poate ca oamenii se vor intoarce spre ea.
    Pana atunci Franta si francezii plang ceea ce reprezinta pentru ei Notre Dame de Paris: istoria Frantei, un monument de arhitectura, capacitatea extraordinara de a construi acest monument acum 850 de ani cu mijloace extrem de reduse, unul din simbolurile Parisului.

    • Filmul “Grâce à Dieu” este un exemplu in acest sens.

      Mon Dieu, tre vre flimu e tre jolie… si sa nu uitam ca La Grand Nation are matematicieni celebrii pe cimpii, daca ar avea si citiva mesteri.. sau ceva pompieri… da, nu-i bai Micron a zis ca gata.. face el una.

      P.S Sa compari o catedrala fantastica cu un film… nasol ca s-a emis codoi la greu..

    • Intrebarea asta cu motivele urii francezilor fata de biserica lor e la fel de relevanta cu o eventuala intrebare despre motivele urii nemtilor in timpul lui Hitler fata de evrei. In ambele situatii este vorba de fapt de frustrare si nevoia unui tap ispasitor. Odata ce declansezi acest mecanism gasirea sau inventarea de justificari devine floare la ureche.

      • Paralela asta e destul de divergentă :) Hitler era un exponent tipic al extremei drepte, în cazul lui era vorba de dezgust natural, de nevoia nestăpânită de a da foc la gunoaie. În cazul francezilor e vorba de altceva, de conștientizarea disfuncționalității lor ca persoane. Așa ajung să urască biserica, pentru că le aduce mereu aminte cât sunt de disfuncționali.

  4. Fara indoiala, un simbol. Al crestinismului, al Occidentului, al francmasoneriei (spun unii). A ars ca o torta, la un moment dat cu un ciudat fum galben, iar subconstientul meu a suprapus, irational, imaginile incendiului peste cele ale Turnurilor Gemene in flacari… Un alt „breaking news” ce a facut inconjurul lumii…
    Nu-i invidiez pe anchetatori, presiunea este imensa, iar concluziile anchetei trebuie sa fie inatacabile. Lucrari ample de reparatie si renovare inseamna accesul mai multor persoane diferite (ca nationalitate, confesiune religioasa, simpatii politice etc.) in zona catedralei si, in caz ca focul a fost pus, va fi dificila identificarea vinovatilor. Sunt curios daca va revendica vreo entitate incendierea…
    Oricum, evenimentul nefericit poate fi o ocazie pentru Uniunea Europeana de a exersa munca in echipa, ca reactie la o situatie de criza acuta neprevazuta. Si, avand in vedere incarcatura emotionala puternica, evenimentul poate fi si un pretext pentru oarece masuri mai radicale.

    • „Nu-i invidiez pe anchetatori, presiunea este imensa, iar concluziile anchetei trebuie sa fie inatacabile”. Sa imprumute de la noi anchetatorii dosarului Colectiv

  5. Va rog sa notati – de inventat niste drone specializate in interventii pe acoperisuri.
    Pe termen lung de montat niste cupole care sa inconjoare instat cladirile
    care au luat foc si sa elimine oxigenul din interior.

    A fost , printre altele, o proba de PR – toata maretia stiintei si tehnologiei
    umane putea da ieri SAH MAT ”obscurantismului religios” chiar pe terenul lui.

    In speta insa tehnologia nu a facut decat sa permita transmiterea pe tot Pamantul
    a imaginilor celor care se rugau fix ca stramosii lor care au pus
    bazele catedralei acum 850 de ani.

    In asteptarea asteroidului lui Bruce Willis ne cam impotmolim la mal (ay WTC , ay,Fukushima !) singura mangaiere rezonabila ramanad rugaciunea.

    PS. Verbul ”A ARDE” si locutiunea ”A LUA FOC” au fost izgonite din
    limbajul prompteristic inca de pe vremea cand Andreea Esca era intre
    doua varste. Ieri insa absolut toate televiziunile au descris fenomenul
    inflamabil folosind exclusiv verbul A MSTUI .
    Psihanalitic vorbind ai zice ca foamea e tot mai mare in domeniu.

  6. Incendiul de la Catedrala Notre-Dame sau, de loc exclusa, incendierea acestui simbol material al crestinatatii catolice, caz in care ar fi ceva satanic, a provocat emotie si tristete aproape globale. Nu numai Trump, ci si Putin le-a exprimat-o, ca “durere in inima rusilor”. Evenimentul este insa consumat, mai importante vor fi concluziile si ce urmeaza.

    Reconstructia din cenusa a Catedralei ar putea fi mult mai miraculoasa decat nasterea ei. Incepand de a doua zi, au inceput sa curga donatiile. Dar cea mai semnificativa mi se pare proba de solidaritate, fara frontiere, intra-crestina si inter-religioasa. Daca in Saptamana Patimilor pentru Catolici a fost o incendiere globalista, de altfel singura sursa arhicunoscuta de a face rau si a supune prin teroare, ar fi maleficenta cea mai neinspirata si contrara, ca de bumerang.

    Pe de alta parte, trebuie avute in vedere ca sacrul este spirit, care e imaterial, ca simbolurile spirituale sunt eterne si ca ele sunt cele care fac ca o natiune sa dainuie. Cred ca acestea sunt motive suficiente de imbarbatare. Sediul spiritului e in suflet, care creeaza legaturi invincibile intre oameni ai credintei. Simbolurile credintei sunt in inima si in minte. Rugaciunile si unirile in cuget pot avea loc in orice punct al spatiului si in orice moment al timpului. Credinta si unirea prin credinta sunt dincolo de ziduri. Prin urmare, emotiile privind arderea sau ruinarea unui simbol material, perisabil trebuie stapanite, vindecate.

    Inteleg ca autorul denunta ipocrizia laicitatii. Crucea crestina ar trebui, oare, sa fie ridicata din nou pe steaguri? Precum semiluna islamica sau steaua iudaica? Intr-adevar, radacinile Uniunii Europene sunt iudeo-crestine. Dar, dupa parerea mea, acestea sunt radacini politice, crescute se pare din interese convergente, cel putin secventiale si temporale. Religios insa, cred ca e prea mult si nefondat spus “iudeo-crestinism”, cel putin prin prisma realitatii potrivit careia crucea si steaua sunt diferite.

    In fine, vehicularea ideii de “iudeo-crestinism” ar putea fi insotita la fel de bine de cea de “crestino-islamism”, in aceasta ultima varianta avandu-se in vedere abordarea apropiata a unor probleme precum cele privind dobanda sau sexualitatea.

    • Conceptul de iudeo-crestinism este corect si nu este nici o „inventie recenta pe filiera protestantilor” o aberatie bazata pe necunoastera trasaturilor elementare ale crestinismului.
      Este inutil sa ne scufundam in maruntaiele religiilor, exista mii de carti despre religii , parerile fiind impartite insa un lucru este cert, Vechiul Testament este baza atat a crestinismului cat si a religiei iudaice. Bibila crestinilor este compusa din texte atat din Vechlul cat si din Noul Testament.
      Vechiul Testament se poate considera „biblia hebraica”
      Isus a fost evreu si nicidecum crestin si a fost nevoie de sute de ani ca acest crestinism sa se poata dezvolta si sa fie acceptat ca religie.
      Protestantii sunt crestin care s-au rupt din catolicism in urma protestului impotriva acestora ei nemaifiind de acord cu practicile catolice, conducatorul miscarii fiind Martin Luther caruia ii datorim si o forma noua a Bibliei.
      Neoprotestantii sunt considerati o secta, ca multe altele care au aparut in siajul noilor miscari crestine, care insa incerca sa acapareze viata de zi cu zi a credinciosilor inducand idea ca numai cei care se supun sistemului rigid al acestei miscari pot primi dragostea divina.

      • Noi nu ne inchinam la Biblie, ne botezam, cununam, impartasim si participam la sfanta Liturghie, batem cruci si matanii… Juratul pe BIBLIE e de data fel de recenta ca iudeo-crestinismul.

  7. Aproximativ in perioada inceperii constructiei la Paris a catedralei Notre Dame, in Transilvania , la Corona/Brasov s-a inceput constructia bisericii Sfantei Ficioare Maria , Notre Dame insemnand Doamna Noastra , Sfanta Fecioara Maria.
    In 1689 in urma asedierii de catre trupele austriece a Brasovului a fost incendiat orasul si biserica care ar ars doar zidurile ramand in picioare.
    Dupa reconstructie , numele bisericii a devenit Biserica Neagra, negrul fiind asimilat culorii zidurilor ramase dupa incendiu.
    Ambele biserici sunt construite in stil gotic , cea din Brasov, cel mai mare lacas de cult in acest stil din Sud-estul Europei.
    Asa cum a fost recladita biserica din Brasov asa va fi recladita si catedrala Notre Dame, dorinta si vointa cetatenilor orasului si al tarii fiind de neinvins.
    Am luat exemplul acestor doua catastrofe intamplate la distante de sute de ani, dorinta oamenilor ramand insa aceeasi.
    Este un exemplu graitor intre legaturile culturale, sentimentale, mentale ale cetatenilor aflati la o distanta de ca. 3000 km unii de altii, unii in apus altii la rasarit fapt care arata, exista o Europa comuna si solidara, de la Paris si pana la Brasov.

    • Dacă francezul nu se mișcă iute și cu talent și are de gînd să o lălăie vreo douăzeci de ani cu reconstrucția, s-ar putea ca în loc de la flèche să ne trezim că răsare un minaret, pe model Hagia Sophia ot Istanbul.

  8. un preambul la ce va sa vina (nu mi o doresc)
    notre dame unde se rugau credinciosii crestini (prostii epocii globalizante) a inceput sa arda. trogloditii cu nisip in urechi (businessmanii) si tuciurii fara Dumnezeu ce se nmultesc ca sobolanii, jubileaza. poate s fatalist si ma nsel.

  9. O metafora pentru criza civilizatiei Occidentala. Decrestinata, despiritualizata, degenerata fizic si moral, in colaps demografic si sub asaltul migratiei musulmane si africane.

    • Mintea umana confera semnificatii evenimentelor in functie de propriile convingeri, conditionari si „bias”-uri.
      Pina una alta, nu e nicio indicatie de sursa criminala a incendiului, asa ca eu nu vad aici nicio criza a civilizatiei, ci doar un accident tragic, care insa risca sa se intimple la un moment dat (daca ne raportam la perioade de ordinul sutelor de ani) intr-o structura care continea atit de mult lemn.
      O sa fie recladita in mod identic, doar ca sarpanta nu va mai fi din lemn, asa ca o sa parcurga urmatoarele secole mult mai ferita de riscul de incendiu.
      Civilizatia occidentala inseamna astazi si tehnologie, nu doar istorie si valori.

  10. „”Și totuși, mulți dintre cei care au asistat la devastatorul incendiu vor reflecta asupra acestei ”întâmplări” într-o cheie mai gravă, amintindu-și de felul pervers-orgolios în care modernitatea târzie s-a dezis, în mare parte, de Dumnezeul întrupat al religiei care a construit civilizația noastră. E destul de straniu, dacă ne gândim că tocmai Franța a fost una dintre opozantele ideii ca Tratatul de la Maastricht și cel de la Lisabona să menționeze în preambului său rădăcinile iudeo-creștine ale Uniunii Europene. Să sperăm că, printr-o reașezare a conștiinței și o reconstrucție a memoriei obnubilate de secularism, Maica Domnului va redeveni, cumva, Doamna Noastră.”
    ……………………….
    O fi fost acest incendiu intamplator, nu zic nu, desi eu am o retinere aici, dar faptul ca acest pasaj va fi considerat incorect politic in Franta e cert. Din cel putin doua motive ar considera vajnicii activisti ai progresismului: 1. discriminarea religiei islamice tot mai relevanta pentru Franta „moderna” si 2. discriminarea de gen prin folosirea inadecvata a cuvantului „maica” in expresia „Maica Domnului” in loc de „Parinte2 al Domnului”. Mai ales ca interdictia aceasta e din perioada Macron, cel care plangea cu lacrimi de crocodil dupa dezastrul cu incendiul.El plangea de fapt, banii din turism. Deci concluzia nu poate fi decat una singura: Viitorul suna bine !!! Vivat progresismul !!

  11. Iar trebuie sa incep citandu-l pe Kant : „nimeni nu vede lumea asa cum este ea, ci asa cum este el.”
    Asadar, milioanele de oameni care veneau, si vor mai veni la ND, nu erau PELERINI, ci vizitatori!
    Stiu, e tentant sa strecurati ideea ca nu se poate sa intri intr-o Catedrala fara nicio emotie particulara, transcendentala, ci doar ca sa te uiti in jur si sa admiri, pur si simplu, un monument exceptional, dar se poate!
    Omenirea nu e univoca, nici atat ortodoxa (in sensul larg, specific tuturor religiilor monoteiste) si nici psiho-rigida, gratie Domnului!
    Astazi, oameni de toate confesiunile, sau atei, resimt o profunda tristete si isi exprima solidaritatea cu francezii, nu din considerente dogmatice, ci „doar” pentru distrugerea unui giuvaer al artei universale!
    Inteleg ca nu va place laicitatea, si ma intreb ce va deranjeaza in separarea, din spatiul public, a politicului de spiritualitate…? Lipsa de uniformitate? Absenta icoanelor si a crucilor din Parlament, scoli si alte primarii? Sau liberatea fiecaruia de a crede sau a nu crede, insotita de obligatia de a pastra aceste aspecte in sfera intima a fiecaruia…?
    Da, Dumnezeu este creatorul suprem, arhitectul Universului, omnipotent si omniprezent, dar nu mi se pare corect sa fie folosit drept alibi pentru unii, sau trambulina politica pentru altii! (vezi poruncile nr. 2 si 3.)

    • Separarea politicului de spiritualitate sună bine în teorie, dar în realitate naște monștri: marxismul devine el însuși religie, asta se întâmplă în practică.

      Când omul politic se declară el însuși atotputernic și atotștiutor, dezastrul social e doar o chestiune de timp.

    • Exista o dimesione sociala a Bisericii. Adevaratele atacuri asupra Bisericii in Occident se manifesta prin dorinta de a limita manifestarea religioasa la lacasurile de cult. In Franta a purta o cruce la vedere mai mare de 10 cm intr-un loc public este „ofensiv” si interzis prin lege.
      Tem ziua in care pentru a spune adevarul trebuie sa ne refugiem in biserici si sacrestii. Un om intelept si sfant spunea nu cu mult timp in urma: „O credinta care nu devine cultura nu a fost primita in mod deplin, nu a fost inteleasa in mod deplin, nu este traita cu adevarata fidelitate”

      • 1.Confundati „locurile publice” cu institutiile publice!
        Legea nu va interzice sa va plimbati pe strada cu cruce de 10cm, ci sa nu o afisati cand sunteti la serviciu, daca locul de munca este intr-o institutie publica (administratie, scoli, spitale)
        2.Credinta face parte integranta din cultura credinciosului, altfel nu este „credinta”…logic, nu?
        Apoi, modul ei de exprimarea in societate nu este acelasi la toti credinciosii…unii sunt mai discreti, alti mai exuberanti, unii respecta diferentele vizibile dintre confesiuni, altii nu.
        Pentru ca viata sociala sa se desfasoare cat mai armonios posibil, in respectul tuturor cetatenilor, in Franta, si in toate tarile civilizate, exista lacasuri pentru mai toate cultele, unde oamenii pot sa-si exprime liberi „adevarul”.
        Fidelitatea este o calitate individuala si de natura intima, care nu are nevoie de aclamatii si nici de declaratii publice ca sa fie autentica…Cred ca insusi Isus era de aceasta parere.

  12. SAPTAMINA SFINTA, SAPTAMINA PATIMILOR.Orga de la Notre Dame ca si la Rosace care au ramas intacte.Soc, stupoare, deruta. in inima Parisului.  apare un nor de fum.  De unde vine ?  De unde ne asteptam mai putin.  De acolo de unde credeam ca nu se poate intimpla niciodata , de acolo de unde ne simteam, ne credeam invulnelabili.  Unul dintre cele mai importante edificii ale lumii civilizate, cea mai renumita catedrala, simbol al Crestinismului, inima Parisului, inima Frantei, simbol a ceea ce a fost si dorim sa mai fie Europa.   Oamenii in soc se aduna in jur, doua tinere americane plangeau, una dintre ele tremurind nu se poate exprima pentru ca este inecata de lacrimi, reuseste doar sa spuna abia perceptibil « So many years of history are gone ».   Mai tirziu oameni se aduna in jur ingenuchiati in rugaciune si cantind in surdina.  Privim neputinciosi sperind ca pompierii sa actioneze mai repede.  Revoltati ca nu sunt mai eficace si ca nu pot opri incendiul imediat.  Accesul la catedrala cu masinile mari ale pompierilor este aproape imposibil fiind liber doar de o parte a Catedralei pentru ca cealalta parte este bordata de Sena.  Cartierul a fost, sa nu uitam, construit cu multe secole inaintea aparitiei masinilor.  Imagini apocaliptice care fac repede inconjorul lumii.  Cu sufletul la gura speram sa nu continue, speram ca orga cea mai celebra din lume sa nu fie distrusa, speram ca tevile ei sa nu se incalzeasca si sa fie afectate, speram ca clopotele din cele doua turnuri, clopote care canteres tone, unul dintre ele 13 tone, sa nu cad, ceea ce ar antrena darimarea celor doua turnuri cunoscute in toata lumea sa se prabuseaca.Scenele apocaliptice fac inconjourl lumii, cum am mentionat.   Presenintele Amercii sugereaza un fel de bombardiere cu apa.   Francezii spun ca nu este posibil.  Privim neputinciosi. NEPUTINCIOSI. Omul secolului XXI care are tendinta sa creada ca poate totul ramine neputincios in fata unei scantei care s-a extins, extins cu o viteza incredibil de mistuitoare si cu o furie turbata, nemiloasa.    Cade turnul sageata din partea din spate a catedralei, flacarile se extind in loc sa fie limitate, acoperisul se prabuseste.   Continuam sa refuzam realitatea, sa ne revoltam, sa strigam ca pompierii sunt ineficace pentru ca dorim ca totul sa se opreasca.  Dar flacarile mistuie in cateva minute opere care au fost construite in saptamini, luni, ani de munca asidua, de daruire, de dragoste.  Un roman francez pe care il descoper cu ocazia aceasta scrie : Je pense sans cesse aux mains – combien de milliers ? – qui l’ont élevée vers le Ciel, aux mains qui ont dressé les plans, aux mains qui ont taillé les pierres, aux mains qui ont façonné le bois, aux mains qui ont transformé le verre et le plomb en vitraux pour que la lumière devienne foi. Il me semble aujourd’hui apercevoir les ombres de tous ces bâtisseurs et je crois deviner des larmes leur remplissant les yeux. J’ai l’impression, pour avoir touché ces pierres, regardé ces poutres et ces vitraux, que j’ai connu chacun de ces hommes, que j’ai serré toutes ces mains fatiguées par le travail et anoblies par leur œuvre.Nous ignorons leurs noms, mais leur souvenir est inscrit dans l’être de ce pays et aucune flamme ne pourra jamais le dévorer.

    Fragment din articolul pe care l-am scris pe blogul PARNASSIENNE PASSAGERE

    • Partea „bordată de Sena” ar fi furnizat un excelent acces pentru ambarcațiunile de pompieri, dacă ar fi existat așa ceva în dotarea lor.

      • Dece oare este nevoie de o tragedie sa adaugi legi de Securitate a constructiilor?
        Sa definim problema.
        Constructia de lemn- uscat – 6% umiditate si 800 de ani vechime! Rascopt.
        Forma A al acoperisului, forma ideala de a actiona ca un cosh. Suctiunea aerului si intretinere al focului.
        In plan longitudinal nici un zid de protectie , de separare a zonelor
        Ca analiza sunt mii de intrebari: dece asa de repede, a pornit dela baza A , in ambele parti?
        Cum de a inceput in toate cele 4 laturi ale crucii? Dece?

        Pana nu se va stabili, sursa este difficil de a face prezumptii!

        Am vazut lemn care arde si deodata explodeaza. Ce a fost in plus sub stratul metallic
        , intre lemn si tabla?
        Privesc sub alt aspect – focul si ce daune poate face!
        In California astazi masurile de lupta contra incendiilor sunt foarte stricte. Astazi am ajuns sa construim Cladiri de locuinte din lemn de 5 etaje.

        Acuma daca nu reconstruiesti asa cum a fost, valoarea istorica arhitectonica este diminuata .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Teodor Baconschi
Teodor Baconschi
După un doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995), a urmat studii post-doctorale la New Europe College (București, 1996). A fost director al Editurii Anastasia (1995–1996), apoi redactor-șef în TVR (emisiunea Viața spirituală, 1997). În 1997 a intrat în diplomaţie, fiind, pe rând, ambasador al României la Sfântul Scaun, Ordinul Militar Suveran de Malta și Republica San Marino (1997–2000); director general în Ministerul Afacerilor Externe (2001–2002); ambasador al României în Republica Portugheză (2002–2004); secretar de stat pentru afaceri globale (MAE, 2004–2006); consilier prezidențial (2006–2007); ambasador al României în Republica Franceză și Principatul de Monaco (2007–2009); ministru al afacerilor externe (2009–2012). A fost distins cu Marea Cruce a Ordinului Pius IX (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (San Marino), Comandor Stella della solidarieta italiana, Cavaler al Ordinului de Merit (Portugalia), Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios (România). Publicații, sub semnătura de autor Teodor Baconsky: Le rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, Desclée de Brouwer, Paris, 1996 (Râsul Patriarhilor, Anastasia, 1996; Humanitas, 2008); Iacob şi îngerul, Anastasia, 1996; Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței, Anastasia, 1997; Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică, Curtea Veche, 1999; Roma caput mundi (împreună cu Horia Bernea), Humanitas, 2000; Pe ce lume trăim, Editura Pro, 2004; Insula Cetății. Jurnal parizian, Curtea Veche, 2005. Despre necunoscut, Humanitas, 2007; 111 incursiuni în Cotidianul românesc (ilustrații de Devis Grebu), Curtea Veche, 2009; Bisericile de lemn din Maramureș (album UNESCO), 2010. Sub semnătura Teodor Baconschi: Creștinism și democrație, Curtea Veche, 2011; Legătura de chei. Mărturii diplomatice (în dialog cu Armand Goșu),Curtea Veche, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro