joi, martie 28, 2024

Domnule Nicolicea, nu ați vrea să avem și altfel de discuții?

Decembrie este luna cadourilor pentru oamenii obișnuiți și cu suflet mare, una din perioadele minunate ale anului în care cu toții încercăm să uităm de griji și să facem bucurii semenilor noștri, dăruindu-le lucruri frumoase și căldura inimilor noastre. Bucuria de a dărui este măsura a ceea ce alegem reprezentăm pentru familie și în societate, și ne aduce ea însăși fericire.

Am o mare compasiune și un imens regret când întâlnesc oameni care nu se pot bucura în acest fel de luna decembrie. Dar, ca bun creștin, știu că există speranță pentru toți, chiar și pentru cei care, fiind atașați de lucrurile și problemele lor mici și lumești, nu mai au niciun pic de dragoste și considerație pentru semenii lor. Pentru acești oameni cu inimi mici, noi, ceilalți, trebuie să devenim ucenici ai lui Moș Crăciun și să-i ajutăm să devină mai buni. Da, exact ca în filmele cu happy end produse la Hollywood.

Astăzi mă voi opri cu dragoste și compasiune asupra omului Eugen Nicolicea, cel care, chestionat la un moment dat de un tânăr jurnalist de la ”Adevărul” asupra studiilor sale de drept, a ales să își piardă răbdarea și să-l expedieze agresiv folosind replica: Mă, băiatule, tu chiar nu înţelegi? Vrei să avem altfel de discuţii?[1]

Sigur, la ce se întâmplă astăzi cu unii dintre politicienii noștri, această ușoară amenințare la adresa unui tânăr jurnalist poate trece neobservată. De fapt, în afară de faptul că redacția ”Adevărul” a repudiat incidentul în mod public, mai ales că nu a reușit să obțină un răspuns onest în chestiune de la Eugen Nicolicea, incidentul nu a mai impresionat aproape pe nimeni. Și nu am auzit ca asociațiile ziariștilor să se fi raliat în sprijinul tânărului ziarist și al publicației pe care o reprezenta.

Eu, însă, m-am gândit cum ar fi dacă domnul Eugen Nicolicea, parlamentar cu vechime, ales de șapte ori de o parte a cetățenilor României pentru a-i reprezenta, iar astăzi unul din liderii de opinie și membru marcant al Comisiei Iordache, chiar s-ar ține de cuvânt și ar dori să discute și altfel cu jurnaliștii, cu tinerii care protestează în Piața Victoriei sau au conceput și construit civilizat flashmob-urile de la Sibiu, București, Oradea ori Iași.

Chiar așa, domnule Nicolicea, cum ar fi să discutați și altfel, la o cafea, cu un grup de hipsteri? Credeți că ar fi degradant pentru dumneavoastră? Credeți că v-ați pierde timpul, că nu ați avea cu cine vorbi? Credeți că tinerii aceștia, care din munca lor vă vor plăti mâine pensia specială, nu pot dezvolta împreună cu dumneavostră subiecte de mare interes pentru noi toți, că nu vă pot da idei, că nu pot fi decenți și coerenți într-o conversație politică? Și poate așa, la o cafea, le-ați destăinui și ce ați refuzat, enervat, să-i spuneți public jurnalistului de la ”Adevărul”.

Episodul la care m-am referit și care i-a implicat pe Eugen Nicolicea și pe tânărul jurnalist de la publicația ”Adevărul” mi-a adus aminte de un episod de pe vremea dictaturii Ceaușescu, când într-o sâmbătă seara mă întorceam spre casă de la o activitate studențească pe străzile întunecoase (Partidul făcea economii) ale orașului. M-a oprit o patrulă de milițieni, condusă de un plutonier adjutant, deci om cu vechime: ”Bă, ia stai așa, ia dă buletinu′!”

Trebuie să mă opresc aici puțin și să fixez mai exact scena, spunându-vă că eram student la Institutul de Mine din Petroșani, unde se purta o uniformă specifică, cu care eram și îmbrăcat în seara respectivă. Adică milițianul văzuse că sunt student și nu vreun infractor, dar, probabil din plictiseală, a decis să mă legitimeze, chiar dacă nu avea niciun motiv.

M-am oprit și am întrebat, poate cu o ușoară aroganță, cine mai știe: Dar ce am făcut? Replica mea era ceea ce și aștepta subofițerul de miliție, ca să se poată pune în evidență în fața militarilor din patrulă. ”Bă, tu vrei să avem și altfel de discuții? Bă, io te duc acu′ la secție și-ți dau acolo o mamă de bătaie de mă ții minte! Bă, a cui ești tu bă nesimțitule?” Pentru că mi-am dat seama imediat că poate ieși urât, chiar și pentru părinții mei, am scos carnetul de student, m-am legitimat și am decis că este mai bine să nu-l mai provoc.

După evenimentele din 1989 speranțele noastre, năzuințele către libertate și respectarea drepturilor și libertăților civile au avut ca temei și construirea unei societăți în care astfel de situații să nu mai existe. O societate a celor egali nu pentru că, din punct de vedere material, trebuie să fim cu toții pe aceeași treaptă, ci pentru că trebuie să ne respectăm unii pe ceilalți ca semn de civilizație și apartenență la națiunea din care facem parte.

Atunci când un deputat din Parlamentul României alege să folosească cu un tânăr membru al națiunii noastre, care încearcă să își facă meseria tot în interesul națiunii, un limbaj similar cu cel al membrilor din aparatul de represiune al partidului comunist din vremea dictatorului Ceaușescu, se cheamă că nu suntem pe calea către o democrație consolidată, ci către o nouă dictatură.

Pentru că nu pot să cred că domnul Eugen Nicolicea își dorește o nouă dictatură, aș vrea să cred că, de fapt, cuvintele pe care a ales să le adreseze jurnalistului de la ”Adevărul” erau o invitație pentru o discuție relaxată, civilizată, la o cafea. Nu am să mă îmbăt singur cu apă rece. Reflexul domnului Nicolicea vine dintr-o sferă comportamentală pe care cel mai bine a explicat-o Adrian Năstase, cel care, de la tribuna Parlamentului, în vremea în care era premier, invita opoziția: ”Cineva, la un moment dat, voia să vină să îmi numere găinile…I-am sugerat că mai bine să vină să îmi numere ouăle”.

Mai târziu, fără să regrete o clipă aroganța și cinismul din spatele replicii, Adrian Năstase completa: ”Nu vreau să spun acum cui îi era adresat îndemnul. Avem o altă relație acum. Probabil că acum nu aș mai spune același lucru, știam care pot fi interpretările. Era un mod de a arăta că eram conștient de responsabilitățile și nevoia de autoritate în relația cu membrii opoziției”[2].

Cu alte cuvinte, mergând pe aceeași logică – de partid – probabil că și domnul Eugen Nicolicea a devenit, la momentul chestionării de către jurnalist, conștient de responsabilitățile și nevoia de autoritate în relația cu presa și a ales nu să-l invite la o cafea, ci la o discuție altfel, cine știe, poate cam tot atât de contondentă cum era cea pe care mi-ar fi livrat-o la secție și plutonierul adjutant de miliție.

Aș fi bucuros să mă înșel judecându-l – fără să ne cunoaștem în prealabil – pe domnul Eugen Nicolicea doar după aparițiile și prestațiile sale publice sau prin logica de partid extrasă de la domnul Adrian Năstase, ori în asocierea cu colegi ai săi ce au livrat doar replici nepotrivite poporului în mod public, așa cum este cazul lui Șerban Nicolae, Codrin Ștefănescu sau a deputatului de Olt, Florin Iordache.

Chiar dacă voi intriga pe mulți, eu mai sper că, în adâncul sufletului său, Eugen Nicolicea este personajul care înțelege cel mai bine, dintre ceilalți menționați anterior, consecințele sociale ale demersului Comisiei Iordache, dar și ale rupturii dintre segmentul de clasă politică pe care îl reprezintă și electorat. Cred că este timpul pentru Eugen Nicolicea să regrete replica pe care a dat-o jurnalistului de la Adevărul și să-l invite la o cafea. Apoi să coboare în stradă și să invite câțiva tineri la o cafea și o discuție care, îl asigur, va fi relaxată și cât se poate de utilă. Ar putea chiar să-i provoace o mulțumire sufletească mult mai mare decât a avut vreodată, cel puțin din decembrie 2016 încoace.

Ce ziceți, domnule Eugen Nicolicea, încercați? Până la urmă este decembrie, luna cadourilor. N-ar strica să vă faceți acest cadou, să arătați nu doar că aveți o inimă, dar și că știți ce să faceți cu ea. Sărbători fericite!

Post Scriptum:

Pentru că sunt sărbători, unul din rosturile acestui articol este acela de a trezi o conștiință și nu de a leza pe cineva. Dar nu sunt naiv. În 2011, chestionat asupra modului în care Traian Băsescu a ales să-l jignească, MSR Mihai I a avut următoarea replică: „Nici nu merită să reacționezi la așa ceva, pentru că, știți, este un lucru atât de mărunt. Și ăsta este genul lui. Cu cât sunt mai mărunte jignirile sale, cu atât se crede mai important. Prea puțin îmi pasă.”
De fapt articolul meu este dedicat în principal tânărului jurnalist de la ”Adevărul”. Dacă a ajuns să fie ținta unei replici transparent amenințătoare din partea deputatului Eugen Nicolicea, înseamnă că își face cu probitate datoria de ziarist. Și, așa cum spunea și MSR Mihai I, n-ar trebui să-i pese de reacțiile necivilizate ale unor exponenți ai clasei politice.

NOTE_______________

1. http://adevarul.ro/news/politica/nicolicea-trecut-laamenintari-Intrebat-an-absolvit-facultatea-drept-deputatul-psd-araspuns-ma-baiatule-vrei-altfel-discutii–1_5a2e75565ab6550cb8144898/index.html

2. https://www.antena3.ro/actualitate/adrian-nastase-despre-celebra-replica-mai-bine-vine-sa-vina-sa-imi-numere-ouale-probabil-ca-acum-nu-427048.html

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Tovarășul Nimiculicea nu/și dorește dictatura, dacă alt partid o administrează. Dacă o desăvîrșește PSD, urmașul PMR, PCR,FSN, FDSN, atunci e una bună, o susține cu ambii plămîni, roșii de/atâta strigat pt. Partidul Comunist Român.

    Treziți/vă, că aștia sunt mai jigodii decît Ceaușescu, sunt fiii lui ucigași, desăvîrșitorii distrugerii Țării!

    • Probabil cu totul si cu totul intamplator si doar din pura coincidenta „multimea” din garile (cu indulgenta spus) aflate pe drumul „regal” era aceeasi care umplea stadioane/bulevarde cu doar cateva zeci de ani in urma. Este insa adevarat ca lozincile erau diferite. Dar numai lozincile. Pe fond, doar in creeri topiti de idolatrie se aplauda trecerea unui cortegiu.

  2. In timpul celui de al 2lea razboi mondial, doi prizonieri de razboi rusi erau supusi unor teste intr-unul din lagarele naziste (evident ca supunerea la astfel de teste a unor prizonieri era ilegala, dar asta este alta poveste). Nici faptul ca erau rusi detinuti intr-un lagar nazist german nu conteaza. Cu siguranta ca lucrurile s-au intamplat la fel si prin „alte parti”.

    Testul avea ca scop masurarea rezistentei rusilor la frig si consta in scufundarea celor doi prizonieri in apa rece ca gheata. Ofiterii SS germani se asteptau ca cei doi sa nu reziste mai mult de 30 minute, moartea producandu-se prin hipotermie, o moarte lenta si dureroasa. (ca fapt divers, rusii au rezistat cateva ore bune, ore pline de agonie si durere).

    Unul din prizonieri ii spune celuilalt sa incerce sa se roage de tortionari sa ii impuste caci nu mai suporta durerea. Celalalt i-a raspuns ca nu va face asta pt ca nu se asteapta la vreun semn uman din partea unor fascisti.

    Si avea dreptate, cu astfel de „oameni” nici nu trebuie sa ne gandim ar putea intelege si sa fie rezonabili umani. Aceasta e morala si povestii noastre cu privirea la parlamentarul militian. Sa nu ne facem iluzii desarte, nu au sentimente, ci numai fortza ii poate opri (ma refere la fortza structurilor democratice, vai, nu as vrea sa ajungem in lupte de strada ca la revolutie).

    Episodul de fatza se refera la prizonieri rusi intr-un lagar SS german. Personal, consider comunismul cu ale sale gulaguri si ai lui „fascisti” ca fiind cea de a 2a fata a aceleasi monede totalitare.

  3. Retorica inutila si contraproductiva deoarece nu face altceva decat sa unfle mushkii unor „reprezentanti” ai septelului. Desigur ca de la majestatea-sa nicioplicea, calita-n lupta de clasa dusa-mpotriva iesploatatorilor creati de basmele cu happy-end din programa „scolara” si/sau din repertoriul unor parinti rezultati din aceeasi „programa” si pana la cashul din pixul iobagului-gurnalist care spera sa dea lovitura vietii ridiculizandu-i formatia ‘telectuala de savant jurizd de renume mondial a fost o cale lunga (zi de vara pana-n seara). Si la fel de firesc, dar taman contrar „intelepciunii” din basmele populare, majestatea sa regala in procentele viilor plimbati cu otocaru si mortilor care s-au sculat intru exercitarea dreptului-democratic l-a trimis in tarana pe fat-formos-din-lacrima minoritarilor care spera si tot spera deoarece asa stiu ei sigur ca se-ntampla-n povesti.

  4. Nicolicea e unul din cele mai toxice personaje din adunatura de condamnati, anchetati si (inca) neprinsi care traiesc pe spatele contribuabililor de-o viata, fara sa produca nimic folositor. Cu mare greutate se abtine sa fie „politicos” prin studiourile tv, iar cind se scapa, isi da toata arama pe fata… E tipul care ar impusca oameni cu mina lui, fara regrete… Din cauza unora ca el au aparut si apar razboaie… Jurnalistul de la Adevarul ar trebui sa-l dea in judecata, amenintarea nu e o declaratie politica.

  5. Sa credeti Dle Felea: Nicolicea si cei al caror exponent este, isi doresc o noua dictatura,, pe care aproape au si realizat-o.
    O dictatura a mirlaniei, a lipsei de educatie si bun simt elementare, a hotilor si mincinosilor !
    O dictatura in care virtutile fundammetale sa fie minciuna, hotia, lenea si delatiunea !

    Vorba Dlui Liiceanu , NO, HAI !

    Lucrurile au ajuns insuportabile , ameninta insasi existetna poporului si natiunii romane , cit a mai ramas din ele !

    Numai rezistenta verbala, prin scris , este total ineficienta ! Miine va fi deja prea tirziu.
    Dvs. sinteti cei chemati a iesi in fata si a indemna clar si fara echivoc la greva generala, manifestatii de strada si blocarea parlamentului si a guvernului !

  6. D-le Liiceanu, rafinatul Dvs articol releva in mod silentios ceea ce altii injura galagios pe FaceBook.
    Ideea de baza e aceeasi, personajul, asmenea. Vedeti, am ajuns o mana de intelectuali sau elite sa isi piarda vremea cu asemenea specimene contraexemple ale normalitatii. E greu de crezut ca astfel de oameni sunt de o viata in Parlament si au si facut cariera din asta !
    Dar iata ca stau sub legitimitatea votului popular si asta le confera „dreptul” de a bate cu pumnul in masa si de a dispune atat tonul cat si subiectul.
    Bietul tanar ziarist de la Adevarul a primit doar un „dislike” sau „unlike” de la Tovarasul Nicolicea, insa nu intr-un limbaj democratic cu intr-unul cu care Tovarasul este familiarizat !
    Ati subliniat sublim si subliminal foarte bine faptul ca acest absolvent de Stefan Gheorghiu este de fapt doar o victima a sistemului care l-a procreat. Nu putem avea alte asteptari de la „Tovarasul Frankenstein” si nici nu il putem invita la o discutie decat „altfel”, dar „altfelul” lui.
    Este foarte trista directia in care ne indreptam !
    Drumul spre iad este pavat cu intentii „bune” !
    Sa speram ca Tovarasul e totusi parte a speciei umane si se supune implicit selectiei naturale ! Avem rabdare, si timp, tic tac.

    • Multumesc pentru comentariu, dar daca doriti sa-l citeasca domnul Liiceanu, totusi, ar fi bine sa postati comentariul la articolul scris de domnia sa.
      Ganduri bune si Craciun Fericit!

  7. ” A facut Dreptul la Spiru Haret, forma de Invatamant la Distanta. A ramas repetent la prima facultate – investigatie Adevarul ”
    Daaaa, despre Nicolicea e vorba :P

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro