Home » Analize »Asigurari Sociale »Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

Doua Proiecte de Lege privind malpraxisul medical: Ministerul Sănătății versus Noua Republică.

Valeriu Todirascu iunie 24, 2013 Analize, Asigurari Sociale, Opinie, Politica & Doctrine
9 comentarii 2,459 Vizualizari

Erori profesionale pot fi întâlnite în orice meserie dar, în medicină, spre deosebire de alte profesiuni, erorile sunt mai puţin evidente, mai greu de recunoscut şi mai puţin cuantificabile. Pe de altă parte ele se soldează nu numai cu pierderi materiale ci şi cu multă suferinţă şi chiar deces. În plus, în mdeicină se petrec multe incidente sau accidente inevitabile, ca rezultat al reacţiei diferite a oamenilor la terapii standardizate care, pentru unii, se pot dovedi ineficiente, iar altora le provoacă chiar suferinţă suplimentară.

Persoanele care suferă prejudicii materiale şi morale în contact cu serviciile medicale, în loc să primeasă alinarea la care se aşteaptă, sunt îndreptăţite să primească despăgubiri. Peste tot, în lumea civilizată, despăguburile de malpraxis medical sunt reglementate prin lege. Şi la noi, legea prevede o metodologie de acordare a despăgubirilor dar, din păcate, funcţionarea practică a dispoziţiilor legislative este cu totul deficitară. Există o asigurare, obligatorie prin lege, de malpraxis a furnizorilor de servicii (instituţii, medici şi asistenţi) dar mai puţin 10% din sumele colectate de firmele de asigurare se întorc ca despăgubiri către pacienţii prejudiciaţi, detalii aici: http://www.tody.ro/document/2013-03-18-Senator-Valeriu-Todirascu-Raspuns-primit-Comisia-Supraveghere-Asigurari. Procedura este greoaie, încărcată de subiectivism şi uneori de rea credinţă şi, de cele mai multe ori, cei păgubiţi, dacă au iniţiat demersul, se lasă păgubaşi pe parcurs. Cele mai multe cazuri în care cei prejudiciaţi insistă, totuşi, ajung în instanţă unde se sfârşesc, după ani de zile şi chieltuieli semnificative, cu acordarea unor despăgubiri mai mari sau mai mici, dar care sunt greu de obţinut rapid. Firmele de asigurări găsesc numeroase motive de a nu rambursa despăgubirile care rămân, de cele mai multe ori, în sarcina medicilor al căror salariu nu poate acoperi decât o mică rată lunară din cuantumul despăgubirii. Contractele de asigurare sunt concepute în aşa fel încât societatea de asigurări poate să evite, de cele mai multe ori, plata daunelor.

Consecinţa situaţiei actuale, pe lângă nemulţumirea celor prejudiciaţi, favorizează o alterare profundă a relaţiei pacient-medic, o scădere marcată a încrederii reciproce, cu consecinţe dezastruoase pentru calitatea actului medical. O îmbunătăţire a mecanismului de acordare a despăgubirilor de malpraxis şi o grăbire a procesului ar duce la recăpătarea încrederii pierdute şi la exercitarea unor presiuni pentru îmbunătăţirea siguranţei şi calităţii actului medical. Este mare nevoie de astfel de presiuni în medicina românească, dar acestea ar trebui îndreptate în special către instituţiile medicale şi mai puţin către medici. Medicii ar trebui să poată lucra netimoraţi, fără teama că ar putea deveni datori toată viaţa pentru o greşală care poate fi inerentă în activitatea oricărui om care munceşte zi şi noapte în condiţii de stres enorm, fără o recompensă socială corespunzătoare a muncii sale. “Numai cine nu munceşte nu greşeşte”, nu-i aşa?

Recent, la Senat Noua Republică a depus un proiect de lege de modificare a reglementării malpraxisului medical: http://www.tody.ro/document/2013-06-18-Senator-Valeriu-Todirascu-Propunere-legislativa-Malpraxis-modificarea-Legii-95-2006 şi, ulterior, Ministerul Sănătăţii a publicat pe site-ul său, spre dezbatere publică, un proiect propriu cu acelaşi subiect, elaborat, ne spune dl. Ministru Nicolăescu, după îndelungi consultări cu asociaţiile de pacienţi, firmele de asigurare şi instituţiile medicale: http://www.ms.ro/documente/Proiect%20de%20lege%20pentru%20modificarea%20Titlului%20XV_792_1567.pdf

Amândouă proiecte încearcă sa îmbunătăţească legea veche. Reuşesc însă? Şi care mai mult decât celălalt? Care ar fi abordarea mai utilă pentru pacienţi şi pentru medici, în acelaşi timp, din moment ce piaţa asigurărilor de malpraxis este reglementată de Stat? Iată o comparația între cele două propuneri legislative:

  • definiţia malpraxisisului: MS (Nicolaescu & Arafat) o definesc “comportament neglijent” iar Noua Republică o definește “eroare medicală”.
  • responsabilitate în caz de eroare medicală: MS (Nicolaescu & Arafat) o atribuie “medicului, în principal, şi instituţiei secundar” iar Noua Republică o atribuie “în primul rând instituţiei şi apoi medicului”.
  • responsabilitate în caz de dotare insuficientă, condiţii improprii, vicii ascunse: MS (Nicolaescu & Arafat) o atribuie către “nimeni”, iar Noua Republică o atribuie “instituţiei”.
  • despăgubire în caz de vătămare accidentala, reacţie advesă, reacţie particulară: MS (Nicolaescu & Arafat) o atribuie către “nimeni”, iar Noua Republică o atribuie către un “Fond special din fondul neutilizat al asigurărilor de malpraxis”.
  • responsabilitate infecţie nosocomială (intraspitalicească) de cauză externă: MS (Nicolaescu & Arafat) o atribuie către“nimeni”, iar Noua Republică o atribuie “instituţiei”.
  • despăgubiri imediate prin înţelegere amiabilă: MS (Nicolaescu & Arafat) o definesc “după evaluarea unui expert şi stabilirea prezenţei malpraxisului”, iar Noua Republică o defineste “imediat, prin negociere cu instituţia şi asigurator”.
  • cine plăteşte expertul?: MS (Nicolaescu & Arafat) stabilesc a fi “Asiguratorul (de fapt medicul prin poliţa de asigurare)”, iar Noua Republică prevăd că “nu este cazul pentru că nu este implicat un expert”.
  • cât durează negocierea amiabilă?: MS (Nicolaescu & Arafat) o definesc “6 luni sau mai mult”, iar Noua Republică propune “30 de zile”.
  • ce urmează după negocierea amiabilă?: MS (Nicolaescu & Arafat) definesc calea prin “Instanţa”, iar Noua Republică propune prin “Comisia de malpraxis sau Instanță”.
  • cine reglementează contractul de asigurare?: MS (Nicolaescu & Arafat) desemnează pe “Asigurator”, iar Noua Republică îl propune pe “MS şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor”.
  • cine formulează modelul de consimţământ informat? MS (Nicolaescu & Arafat) desemnează pe “Nimeni”, iar Noua Republică îl propune pe “Ministerul Sănătaţii”.
  • cine suportă despăgubirile morale?: MS (Nicolaescu & Arafat) îi desemnează pe “Medicul, direct sau prin asigurare suplimentară”, iar Noua Republică îl propune pe “Asigurator, în cadrul aceleiaşi poliţe”.
  • cine limitează despăgubirile?: MS (Nicolaescu & Arafat) îi desemnează pe “Ministerul Sănătăţii, numai pentru cele morale”, iar Noua Republică propune “prin Lege”.
  • cine este vinovat dacă nu există ghiduri naţionale pentru afecţiunea în cauză?: MS (Nicolaescu & Arafat) îi desemnează pe “nimeni”, iar Noua Republică propune “Ministerul Sănătăţii”.

Încă de la început, proiectul MS pare că porneşte cu stângul. Definiţia malpraxisului, după proiectul MS, se referă la comportamentul medicului şi nu la rezultatul activităţii instituţiei şi personalului care poate determina eroarea medicală. Din proiectul MS pare să reiasă ideea că, aprioric, există medici cu comportament inadecvat şi că aceştia ar trebui sancţionaţi. Cine apreciază comportamentul şi cum poare fi sancţionat prin lege un anumit comportament?

Proiectul MS, spre deosebire de proiectul Noii Republici, prevede că răspunderea primară este a medicului şi nu a instituţiei care l-a angajat şi ar trebui să îi supravegheze permanent activitatea. Proiectul PNR, în schimb, pune iniţial presiune pe instituţie pentru ca un medic care a avut ghinionul ca pacientul lui să nu evolueze bine să nu fie tracasat cu reclamaţii şi să-şi piardă timpul în negocieri în loc să îngrijască în continuare pacienţii săi. Ulterior, dacă consideră că vina este numai a medicului respectiv, instituţia se poate adresa cu cerere de despăgubire asupra acestuia, dar în primă instanţă medicul trebuie scutit de presiunea unor reclamaţii care se pot dovedi, de multe ori, neîntemeiate.

În cazul unor prejudicii aduse pacientului din cauza dotării insuficiente, condiţiilor improprii de muncă sau viciilor ascunse ale aparaturii sau mijloacelor terapeutice, în proiectul MS, nimeni nu plăteşte despăgubirea întemeiată, pe când proiectul Noii Republici susţine că instituţia medicală trebuie să fie dotată corespunzător pentru a satisface exigenţele ghidurilor şi protocoalelor naţionale, să evite calitatea îndoielnică a dotării şi că, dacă apar prejudicii în acest domeniu, cel prejudiciat este îndreptăţit să fie despăgubit de către instituţia furnizoare de servicii. Furnizorul de aparatură trebuie să răspundă el, ulterior, de viciile ascunse ale aparaturii.

Ce se întâmplă, însă, dacă pacientul este vătămat, în cadrul contactului cu instituţiile medicale din cauza unor reacţii adverse sau particulare ale sale. Acestea se întâmplă relativ frecvent dar, în sistemul medical, accidentele nu sunt acoperite de asigurări ca în transportul aerian, de exemplu. Simpla plată a serviciilor medicale, prin asigurare sau direct, ar trebui să îndreptăţească pacientul la despăgubiri pe care să le acopere asiguratorul furnizorului de servicii medicale. Proiectul Noii Republici prevede un fond special constituit din sumele plătite ca asigurare de malpraxis dar care nu se cheltuiesc pentru despăgubirile din anul respectiv.

Infecţiile intraspitaliceşti trebuie combătute şi prevenite cu mijloace eficiente. Apariţia lor, chiar dacă nu se poate stăbili o vinovăţie directă a instituţiei medicale, presupune totuşi o insuficienţă a măsurilor profilactice şi împune despăgubiri din partea furnizorului de servicii medicale. (Aici prevederea legală trebuie să fie similară celei din Codul Rutier unde se impune, de exemplu, reducerea vitezei până la limita evitării oricărui pericol).

Pentru evitarea prelungirii litigiilor şi a frustării pacientului prejudiciat, a medicului şi a istituţiei, majoritatea cazurilor de malpraxis medical ar trebui rezolvate rapid, prin întelegere amiabilă. Ambele proiecte prevăd aceasta, dar exista mari diferenţe de rezolvare a problemei între cele două. Proiectul MS întelege aceasta negociere după pronunţarea unui expert, ales dintr-un grup de experţi şcoliţi şi selectaţi de MS, care să stabilească sau nu existenţa malpraxisului. Plata acestui expert ar trebui să fie realizata de societatea de asigurări, evident din primele de asigurare plătite de medici. Şi dacă pacientul a greşit şi nu a fost vorba de malpraxis? Nu s-ar putea evita această procedură pe care proiectul MS o declară obligatorie. Mai ales ca durează 6 luni, cu anchete şi declaraţii şi contraexpertize. Proiectul PNR stabileşte o procedură, de asemenea obligatorie, cu durată de numai 30 de zile, în care conflictul se poate stinge fără consum de fonduri şi tracasări inutile, prin acceptarea de către prejudiciat a unei despăgubiri oferite de asigurator, înainte de a se stabili dacă a fost malpraxis sau nu. Asiguratorul, firmă privată, poate plăti aceşti bani, fără să aştepte un verdict al unui expert sau al justiţiei, tocmai pentru a evita costurile mari ale unor astfel de proceduri.

Proiectul PNR introduce, în plus, o a doua etapă, neobligatorie, în care o comisie independentă a statului, stabileşte dacă a fost vorba de malpraxis şi recomandă eventual despăgubiri, asta pentru a se putea evita cheltuielile enorme şi durata mare ale demersului în Justiţie. Calea Justiţiei trebuie evitată ori de câte ori este posibil.

Contractul de asigurare trebuie să fie în aşa fel alcătuit încât societatea de asigurare să fie obligată să suporte întreaga despăgubire de malpraxis, în special dacă se ajunge în Justiţie. De aceea, modelul de contract trebuie să fie stabilit de instituţiile statului, care impune obligativitatea asigurării, şi nu de către societăţile de asigurare. De asemenea, tot instituţiile statului trebuie să furnizeze un model de consimtământ informat al pacientului pentru ca actul să nu fie atacat, cum frecvent se întâmplă, de societăţile de asigurare care nu doresc să plătească dauna invocând încălcări ale legii. Toate aceste lucruri sunt rezolvate în proiectul Noii Republici şi nu sunt atinse în proiectul MS (Nicolaescu & Arafat).

S-a spus, pe bună dreptate, că despăgubirile trebuie să fie limitate pentru că, altfel, costul polițeleor de asigurare ar putea depăşi capacitatea de plată a medicilor şi instituţiilor medicale. Proiectul MS (Nicolaescu & Arafat) limitează numai despăgubirile morale, lăsând însă aceasta la latitudinea MS pe când proiectul Noii Republici limitează cuantumul întregilor despăgubiri la limita a 60 de salarii medii brute pe economie. Nu se poate risca depopularea suplimentară cu medici a spitalelor din ţară din cauza unor prime de asigurare prea mari pentru medicii care sunt salarizaţi, adesea, sub salariul mediu pe economie.

Nu în ultimul rând, proiectul Noii Republici stabileşte că vinovăţia în cazul lipsei unor reglementări profesionale corespunzătoare să aparţină Ministerului Sănătăţii, cu speranţa că acesta îşi va îndeplini sarcina de reglementare în domeniul medical aşa cum stipulează legea. Ceea ce a publicat, cu ani în urmă MS drept ghiduri de practică medicală este cu totul insuficient şi depăşit şi nu poate reprezenta un îndrumar pertinent şi un reper pentru stabilirea malpraxistului, în acest moment. Prea de multe ori, în România, medicina se practică “după ureche” ceea ce reprezintă o cauză majoră a deficitului de calitate a actului medical.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. iosiP spune:

    In general, sustin proiectul Noii Republici.

    Unica exceptie este articolul privind intelegerea amiabila: acesta ar obliga firmele de asigurare sa plateasca despagubiri chiar si in absenta malpraxisului, deci asigurarea de malpraxis s-ar transforma intr-o “asigurare de procesomanie”.

    De altfel, ati ridicat si dumneavoastra aceasta probleme atunci cand ati scris: “Şi dacă pacientul a greşit şi nu a fost vorba de malpraxis?”. In astfel de cazuri nu credeti ca atat medicul cat si firma asiguratoare ar prefera totusi sa plateasca, pentru a evita (citez din nou) “consum de fonduri şi tracasări inutile”, chiar daca stiu bine ca nu a fost vorba de malpraxis?

    • Cetatean spune:

      Si mie mi se pare mai bun proiectul Noii Republici. Cred insa ca mai exista un punct slab: “proiectul Noii Republici limiteaza cuantumul intregilor despagubiri la limita a 60 de salarii medii brute pe economie”. Sa presupunem ca tatal a 5 copii minori decedeaza sau ramane cu o invaliditate grava care il impiedica sa mai munceasca toata viata, in urma unui caz dovedit de malpraxis. In cazuri de acest fel, “60 de salarii medii brute pe economie” reprezinta o despagubire modica, ce va avea ca efect colateral limitarea drastica a sanselor de reusita in viata a celor 5 copii. Cuantumul despagubirii nu poate sa fie calculat doar tinand cont de “capacitatea de plata a medicilor si institutiilor medicale”. Daca despagubirile ar duce la “depopularea suplimentara cu medici a spitalelor din tara” asta ar insemna ca ar exista foarte multe cazuri grave de malpraxis si in consecinta, un astfel de sistem (medical) nu si-ar mai indeplini menirea. In acest caz este de preferat ca astfel de spitale (“depopulate” datorita cazurilor multiple de malpraxis) sa se inchida decat sa nenoroceasca pacientii.

      • ioan spune:

        Depopularea s-ar produce imediat ce instanta va stabili despagubiri foarte mari in citeva cazuri de malpraxis. Ca urmare, companiile de asigurare ar creste imediat cuantumul despagubirii acoperite si medicii ar fi nevoiti sa plateasca polite mult mai scumpe decti isi pot permite din salariile de mizerie. Va fi un motiv in plus pentru ca medicii romani sa paraseasca tare pentru salarii decente si conditii mai bune de munca, in tari in care medicul este respectat.

        • Cetatean spune:

          Medicii parasesc deja tara in masa. Solutia pentru ca medicii sa nu paraseasca tara nu este limitarea despagubirilor in caz de malpraxis (“pedepsirea” victimelor) ci cresterea salariilor medicilor. Medicii castiga foarte putin raportat la alte categorii profesionale, cum ar fi magistratii. In acelasi timp, profiturile companiilor de asigurari obtinute pe legea malpraxisului ar trebui limitate prin lege si astfel acestea nu ar putea sa creasca valoarea politelor de asigurare in mod arbitrar (in cazul asigurarilor pentru malpraxis – obligatorii – nu avem aceeasi situatie ca de exemplu in cazul asigurarilor pentru dezastre naturale – facultative – unde pot sa existe evenimente catastrofale imprevizibile, care justifica existenta unei marje de profit mari – nereglementata prin lege). Ar putea sa existe un sistem flexibil (ca si la asigurarile auto) in care medicii care ar comite erori grave ar plati polite mai scumpe. Reper: nu este corect sa fie “pedepsite” victimele erorilor de malpraxis datorita politicilor salariale gresite din Romania.

      • safir spune:

        Sumele pe care trebuie sa le plateasca medicii sunt platite de firmele de asigurari.
        Sunt foarte putine cazuri in care s-au platit despagubiri pt ca e foarte greu de dovedit in RO malpraxisul. Am lucrat in asigurari si medicii oricum nu vroiau sa-si incheie asigurari de malpraxis pt “ca ei nu gresesc”
        Deocamdata medicii isi fac asigurari la sume asigurate foarte mici, sume impuse de CAS. Iar contractul de asigurare este in functie de legea in vigoare.
        Se pot face asigurari la valori mai mari deci medicii nu vor plati din buzunarul propriu.

    • ioan spune:

      Nimeni nu obliga societatea de asigurari sa plateasca daca pacientul nu are dreptate. Societatea de asigurari si institutia medicala ar trebui sa aiba specialisti care, in intilnirea cu pacientul reclaman,t sa ii poata explica acestuia, pe baza datelor existente, daca s-a procedat corect sau daca s-a gresit. De multe ori este vorba de o intelegere gresita si de blocaj de comunicare.
      Daca vor cadea de acord ca nu a fost vorba de malpraxis, este OK. Daca vor recunoaste ca s-ar putea sa fie o astfel de problema, vor avansa o propunere de despagubire imediata care sa stinga conflictul, daca aceasta este acceptata de pacient. Este in avantajul ambelor tabere.
      Nu exista posibilitatea unui abuz pentru ca nimeni nu este obligat sa accepte opinia celuilalt.
      Daca nu se inteleg in acel mod, exsta si o a doua cale, inaintea instantei, cea a Comisiei de malpraxis unde se obtine opinia unor experti independenti. Aici va fi vorba insa de costuri mai mari si timp mai indelungat. Deci, probabil, partile vor incerca sa evite aceasta etapa ca si pe cea a procesului civil.

      • iosiP spune:

        In principiu aveti dreptate. In practica insa trebuie vazut cine are cel mai mult de pierdut in cazul unui apel la instanta.
        Cat despre malpraxis, relativitatea este la ordinea zilei: presupunand ca fac un accident vascular cerebral intrucat medicul/asistentul de garda nu a venit in timp util atunci cand am apasat butonul de apel, cine stabileste daca situatia mea (necunoscuta pentru cadrele medicale – puteam la fel de bine sa sun ca sa-mi aduca plosca) era prioritara in raport cu urgenta verificata de care tocmai se ocupau? Exista un timp maxim de reactie, dincolo de care apare raspunderea penala a medicului si/sau institutiei medicale?

        Si nu discut de cazuri ipotetice: am fost aproape de AVC (tensiune sistolica 230, puls >200) din cauza durerii, fiind spitalizat cu fractura/tasare/deplasare vertebrala multipla, pentru ca nu a aparut nimeni atunci cand am apasat butonul de panica! Nu acuz pe nimeni: personalul de garda se ocupa de criza de isterie a unei doamne cu fractura de femur (deja operata) care avea probleme in a se ridica de pe WC… dar nu dorea sa accepte pe nimeni in cabina.

        Deci?

        • elena spune:

          O comisie de malpraxis nu poate evalua un act medical fara setul de protocoale si proceduri medico -sanitare specifice fiecarei figuri profesionale! Ministerul Sanatatii are obligatia de a implementa la nivelul tuturor spitalelor si structurilor sanitare TOATE protocoalele si procedurile medicale ..complete ! ….responsabilitatea primara apartine asistentului ,medicului dar si spitalului care are si obligatia de a -si pregati tot personalul profesional si de a asigura echipamente ,tehnica ,medicamente si …mai ales personal suficient ca numar (fiindca orice pacient internat intr-un spital devine…..prioritar ca urgenta )!!!! Fara aceste protocoale obligatorii (le au toate tarile vest europene) orice lege …devine interpretabila si ..ambigua!!!

  2. cetateanu' turmentat.... spune:

    …de atitea reguli si protocoale.
    De ce in cazul operatiilor sau tratamentelor mai dificile medicul pune pacientul (sau apartinatorii) sa semneze o hirtie care-l absolva pe medic de multe probleme. Ce cadere in fata legii are respectivul semnatar daca nu are nici o calificare medicala? Si chiar daca ar avea, nu este el medicul curant.
    Pe mine ca electrician, cind ii “trag” firele prin vila, nu ma lasa legea sa semneze el in proiect sau la verificarea lucrarii, sa fiu eu absolvit de probleme daca ii ia casa foc.
    Asta imi aduce aminte de un banc, in care 2 frati se gindesc la viitorul profesional. Cind unul ii spune celuilalt ca se face pistor, al doilea il intreaba de ce nu se face medic, ca greselile dispar odata cu pacientii, pe cind la el vor ramine pe pinza si le va vedea toata lumea.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valeriu Todirascu


Valeriu Todirascu

Senator in parlamentul Romaniei, lista activitati intreprinse: http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016 A elaborat pr... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)