Home » Educatie »Opinie » Citesti:

Draci peste tot (II). Sau despre misterioasa aspirație a aghiotantului lui Dragnea la filozofie

Gabriel Liiceanu aprilie 22, 2019 Educatie, Opinie
49 comentarii 22,087 Vizualizari

După tandemul „Vasile“ – „Ionuț“(1), mă voi opri acum la tandemul „Romulus“ – „Adrian“. Cum siglele acestea sunt folosite, ca și cele din textul precedent, doar pentru fluidizarea textului (dar și cu o intenție de generalizare și simbol), voi preciza de astă dată de la început, cu gândul de a nu da naștere la confuzii inutile, cine sunt componenții tandemului.

Tandemul „Romulus“ – „Adrian“

Romulus – Romulus Brâncoveanu (62 de ani), profesor universitar specializat în filozofie politică, filozofie morală, filozofia istoriei, filozofia educației, filozofia științelor sociale (vezi CV-ul publicat pe internet), e într-al 11-lea an de decanat la Facultatea de Filozofie a Universității din București. A avut un parcurs bine dozat. Venind de la „Liceul Industrial de Petrol“ din Videle, unde a fost profesor de filozofie și istorie între 1982 și 1990, a urcat treptele gradelor universitare curajos, ajutat poate și de șansa nașterii într-un loc binecuvântat de istorie (comuna Conțești, județul Teleorman), precum, de ce nu?, și de începutul carierei într-un orășel care poartă noroc în destinul celor ce s-au născut sau au trecut prin el. Căci locul a dat țării în ultimii ani, cum bine se știe, câțiva oameni politici prestigioși, printre care pe actuala doamnă prim-ministru, pe actuala doamnă ministru de Interne și pe președinta ICR.

În cei 22 de ani petrecuți, după 1992, ca profesor la Facultatea de Filozofie, l-am cunoscut puțin pe dl Brâncoveanu. Aparența nu-i trăda vocația, iar felul de a vorbi, tatonant și domol, nu-l anunța pe gânditorul înverșunat de patima ideii, la care cuvintele se precipită pentru a ține pas cu ritmul amețitor al gândirii. În biroul decanatului te întâmpina un om cu aparențe modeste, mic de stat, așezat, blând și cumsecade, a cărui privire, obișnuită la oamenii care par că au ceva de ascuns, aluneca de-a dreapta și de-a stânga interlocutorului. Dar nu, cunoscându-l mai bine, recunoșteai în el marele timid, pe omul acela care simte în adânc că soarta a fost oarecum ironică cu el, distribuindu-l într-un rol care nu era al lui. De aici și o jenă care nu-l părăsea niciodată și o anumită strădanie de a compensa absența harului prin retranșarea în rolul de gospodar care învârte normele didactice, orarele și doleanțele cadrelor didactice în așa fel încât să mulțumească pe toată lumea. M-a surprins oarecum, întâlnindu-l, contradicția dintre impresionanta întindere (potrivit CV-ului) a domeniilor filozofice stăpânite și economia vocabularului folosit la cursuri, în intervenții publice sau în discuții prietenești. Cum de putea spune atât de mult în cuvinte atât de puține?, mă minunam de fiecare dată când îl auzeam vorbind. Cam cu o sută-două de cuvinte reușea să exprime tot ce voia! Cred că dl Brâncoveanu este și un mare emotiv. Decan fiind, trebuia să prezideze ceremoniile de susținere a doctoratelor. Membrii uneia dintre comisii își amintesc și azi cu duioșie cum la susținerea doctoratului dlui Bogdan Cazaban Tătaru, doctor în filozofie și eminent teolog, ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun între 2010–2016, emoția l-a făcut să nu poată rosti cuvântul „angelologie“ din titlul tezei. Știți cum se întâmplă să ne împiedicăm uneori într-un cuvânt, intrând pe cărarea greșită a pronunțării lui. (De pildă, eu am trac de câte ori trebuie să pronunț cuvântul „procrastinație“ sau, mai simplu, „procrastinare“.) Decanul nostru, deși îl avea la îndemână pe „angel radios“ de la Caragiale, se avânta în cuvânt începând cu „angiol“, și nu cu „angel“, și nu mai putea trece în ruptul capului de „angiololo…“, „angiololo…“. Leoarcă de transpirație, a abandonat în cele din urmă blestemata vocabulă „angelologie“, întrucât toți cei de față înțeleseseră oricum la ce se referea. (Mă rog, ăsta e un fapt divers.)

Dl decan m-a dezamăgit însă de curând în intervenția sa la o emisiune TV în care trebuia să explice cum se face că la un concurs pentru postul de asistent comisia alesese, dintre cei patru candidați, pe cel mai nerecomandabil dintre ei și-i respinsese pe cei cu doctorate strălucite luate la universități din Occident. Sărmanul de el invoca în neștire cuvintele „proceduri“ și „reguli“, adică exact capitolele din regulamentul de concurs pe care comisia le ignorase. După concurs, în facultate se stârnise scandal. Dar atât Senatul Universității, cât și rectorul Universității, profesorul Mircea Dumitru, și-au dat blessing-ul pentru corectitudinea celor petrecute în ograda Facultății de Filozofie. În fond, e absurd să-ți tai singur craca și să primești în facultate pe unii mult mai buni decât tine. De ce să riști să iasă la lumină, pe fundalul pregătirii lor, modestia performanțelor tale? Cam asta, în linii mari, despre cel la care mă voi referi de acum înainte cu sigla „Romulus“.

În ce-l privește pe Adrian. E vorba de dl Adrian Mlădinoiu (38 de ani), doctorand în filozofie al lui „Romulus“ și secretar de Stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului. În timp ce „Romulus“ are o promițătoare carieră filozofică, „Adrian“ are o foarte frumoasă carieră sportiv-militară. Ba chiar înclin să cred, dacă o asemenea comparație îmi e îngăduită, că „Adrian“ e mai bun ca sportiv și militar decât e „Romulus“ ca filozof. Dl Mlădinoiu este un profesionist adevărat: parașutist militar, comandant de grup în dispozitiv, alpinist de intervenție, ofițer de protecție pentru înalți demnitari, manager de situații de criză, specialist în „bună guvernare“. Are un masterat în investigarea fraudelor, a mai avut parte și de instrucție contrateroristă și posedă un permis de conducere la categoriile A, B, C, E.

În cazul tandemului „Romulus“ – „Adrian“, format în 2018 în jurul unui doctorat în filozofie, nu e vorba, precum în tandemul „Vasile“ – „Ionuț“ pe care l-am analizat zilele trecute, de plagiat. Nici n-are cum. „Adrian“ abia s-a înscris la doctorat. A luat concursul cu brio, apărând pe lista de doctoranzi ai Facultății la poziția 11. În cazul noului tandem, lucrul care te izbește este deocamdată doar apropierea dintre două domenii pe care nu cred să le fi unit cineva până acum pe lume: pe de o parte, pază&protecție, parașutism și contraterorism, pe de alta, filozofie.

Privind fotografia lui „Adrian“, m-a impresionat chipul încremenit, specific profesionistului care știe că răspunde de viața cuiva și care trebuie să-și ascundă emoțiile sau chiar să sugereze totala lor absență. Mi-l imaginam pe Adrian, suplu, cu silueta lui înaltă și sprintenă, conducând un vehicul blindat cu o sută pe oră pe șinele de cale ferată fără să alunece un milimetru de pe ele. Așadar, admirația mea pentru „Adrian“ după lectura CV-ului său, independent de proiectul doctoral în filozofie, a fost spontană și totală. Dacă totul, în destinul lui „Adrian“, s-ar fi oprit în punctul acesta, mitul sepepistului cu chipul de marmură ar fi rămas pentru mine neștirbit. Dar deodată…
În 2012, când „Adrian“ a devenit șoferul-aghiotant și garda de corp a lui Liviu Dragnea, viceprim-ministru în guvernul Ponta, destinul de bodyguard hollywoodian al lui „Adrian“ s-a frânt. Cei doi, Liviu și Adrian, „s-au plăcut“. Din clipa aceea, viața lui „Adrian“ a luat-o razna. Liviu „îl bagă în politică“ și îi dă funcții pentru care nu are nici o chemare. În loc de un paznic bun și de un comandant de parașutiști care ocupă cât ai clipi teritoriul inamic, ne-am ales cu un secretar de stat prost. Pentru că, într-adevăr, după ce PSD câștigă alegerile, Dragnea îl face în ianuarie 2017 consilier, secretar de stat, apoi membru în Consiliul de administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și membru în Consiliul de administrație la Autoritatea pentru Administrarea Arhivelor Statului. Împreună cu Ilan Laufer gestionează, împotmolindu-l total, programul START-UP Nation menit să le dea o mână de ajutor românilor care vor să-și deschidă afaceri. Tot Dragnea îl face să dea de gustul banilor. Îl împrietenește cu fiul lui, Valentin, cu care se asociază într-o firmă de pantofi de lux și într-una de porci, fosta, de-acum celebră, „Salcia SA“ din Teleorman. (Un amănunt picant ar fi că designerul firmei de pantofi de lux Ștefan Burdea Shoes SRL a înscris pe blazonul firmei sloganul „Și eu sunt dac“. De unde o fi știind Ștefan, te întrebi, cum arătau pantofii de lux ai dacilor?)(2). „Adrian“, un bun sportiv, un bun militar și un excelent păzitor de oameni prețioși, care ar fi putut să-mi populeze mai departe fantasmele eroice de adolescent întârziat, a dat cu piciorul la tot ce făcuse mai bun în viață și a ales să facă tot ce poate fi mai rău: să se înhăiteze cu Necuratul. Totuși, în virtutea vechii meserii, el continuă să-l însoțească pe Dragnea la înfățișările acestuia de la Înalta Curte. Băiatul acesta, care la 20 de ani, la Istanbul, câștigase medalia de argint la 60 de metri garduri și bătuse un record balcanic la săritura în lungime(3), va face în curând burtă și va cheli mișcând bani din buget spre beneficiul partidului, după cum zic ziarele(4).


Liviu Dragnea, alături de fostul său ofiţer SPP, Adrian Mlădinoiu. Foto: Mediafax


Ei bine, pe drumul acestui destin bulversat, a apărut ex-campionul, ex-sepepistul și ex-parașutistul nostru la porțile Facultății de Filozofie. De fapt, aici voiam să ajung. De ce Dumnezeu, te-ntrebi, nu o fi ales „Adrian“ să-și dea doctoratul, așa cum fac toți cei care au apucat-o pe drumul ales de el, la Academia de Poliție, creată anume pentru asta? Important e, chiar dacă nu știu din ce motive, că pe „Adrian“, la cei 37 de ani ai lui cât avea în 2018, decanul „Romulus“ l-a primit cu brațele deschise ca doctorand. E greu de crezut că, peste noapte, „Adrian“ s-a îndrăgostit de Platon, Epictet, Toma d᾽Aquino, Kant și alții asemenea. Mai există posibilitatea ca „Romulus“, specialist și în teoria și practica managementului, să fi acceptat sau să-i fi propus o teză de „filozofia managementului“, de vreme ce cuvântul „filozofie“ poate fi asociat în zilele noastre cu orice. Pledează pentru această variantă și faptul că, de vreo doi ani încoace, „Adrian“ a început să aibă, după cum am văzut, și experiență managerială. Oricum ar fi, a venit momentul s-o spunem pe șleau: treaba asta e o batjocură la adresa filozofiei.
Și atunci mă-ntorc către „Romulus“ și-l întreb: «Nu vă e rușine, domnule decan, să transformați filozofia într-o târfă pe care oricine, de la „Ionuț“ la „Adrian“, poate s-o agațe la orice colț de stradă? Oare nu dumneavoastră și școala doctorală a Facultății aveți obligația să vegheați ca la concursurile doctorale să nu treacă decât cei cu o prealabilă pregătire filozofică de excepție? Căci titlul de „doctor“ e o promoție a vieții, e desăvârșirea unei educații înalte, e o tresă pe care o primești ca recunoaștere a unei puteri de muncă excepționale, a unei minți strălucite și a voinței de a-ți da un destin. Nu e o garoafă la butonieră, nu e un panaș, nu e un cadou, nici ceva care poate fi cumpărat și care dă bine în CV-ul unui potentat care, când n-ar probleme cu cazierul, are cu „ora doisprezece“, cu „decât“ și „ca și“».
Nu am avut mai mult de zece doctoranzi de-a lungul celor douăzeci și doi de ani de profesorat, pentru că am considerat că nu existaseră mai mulți care meritau să aspire îndreptățit la acest titlu. Pentru mine, condiția ca să ocupi un loc pe lista doctorală de la Filozofie era să știi germană (sau să dai semne că ești pe drumul învățării ei), să fi luat nota zece la toate examenele date de-a lungul facultății la cursurile esențiale, să fi tradus, prefațat și adnotat la licență lucrarea unui filozof clasic, să fi scris de-a lungul anilor, ca student, câteva eseuri strălucite. Numai așa poți avea garanția că, la capătul câtorva ani de trudă, viitorul doctor în filozofie va face performanță în folosul culturii române și că se va impune pe scena internațională. Cam toți foștii mei doctoranzi sunt acum oameni de cultură împliniți, ocupă catedre universitare în țară sau străinătate și publică lucrări în cele mai prestigioase reviste și edituri de filozofie din lume.
Îl vedeți pe „Adrian“, domnule decan, făcând toate astea? Sau pe „Ionuț“ al lui „Vasile“? Ce anume din viața lor de până acum îi califică pentru titlul de aspiranți la „doctor în filozofie la Facultatea de Filozofie a Universității din București“? Nu vă gândiți că vi se va pune mereu această întrebare? Nu va trimite oare gestul dumneavoastră la gândul că titlul de doctor a căpătat valoare de schimb și a devenit o marfă? După cum vedeți, nu-mi poate fi indiferentă soarta unui lucru căruia mi-am dedicat toată viața. Ce se întâmplă în fond cu facultatea asta în care concursurile se fac prin contraselecție, în care doctoratele se pot plagia, în care informațiile de interes public (componența și referatele comisiei doctorale) sunt ținute sub obroc și în care sunt primite la doctorate personaje care n-au nici în clin nici în mânecă cu filozofia?
În urmă cu vreo șapte ani, intrigat de ce vedeam în jurul meu în facultate, am scris un text intitulat Balta stătută a facultăților noastre, adresat ministrului de atunci al Educației, dl Daniel Funeriu. Îl trăgeam la răspundere, pe el care, asemeni profesorului Mircea Miclea de la Cluj, făcuse în acești treizeci de ani lucruri notabile în mandatul său, întrebându-l de ce lasă să prolifereze în universitățile românești clanurile bazate pe cumetrii. Dl Funeriu mi-a răspuns atunci că universitățile se bucură de autonomie și că ministrul nu poate interveni în derapajele lor. Avea, desigur, procedural dreptate.
Drept care acum, după faimosul concurs cu contraselecția de la Filozofie din februarie 2019, m-am adresat rectorului Mircea Dumitru, care, fiind de o viață profesor la Filozofie și păstorind-o ca decan vreme de vreo zece ani, cunoaște la perfecție facultatea și năravurile ei. Trec peste detaliile discuției. Aștept doar să văd cum se va descurca dl Dumitru cu plagiatul lui „Ionuț“. Dar cu doctoratul lui „Adrian“? Dar cu concursurile pe post dedicate? Până unde se întinde în zilele noastre „autonomia universitară“? Bate oare dincolo de tandemul „Romulus“ – „Adrian“? Sau se împotmolește în ex-șoferul lui Dragnea?
Văzând ce se întâmplă în „facultatea noastră“, unul dintre cei mai străluciți doctoranzi pe care i-am avut și-a pus întrebarea ce ar fi trebuit să se întâmple pentru a nu fi ajuns unde am ajuns. Și iată ce spune el într-un e-mail trimis în urmă cu o zi-două:

„În Germania de Est universitățile au fost desființate toate după reunificare și reînființate de la zero cu noi concursuri pentru toate posturile. E poate la fel ca în cazul acelor spitale în care bacteriile mutante au intrat în pereți, așa încât o demolare și reconstruire sunt singura soluție care elimină agenții patogeni. Cam asta avem noi acum în sistem, în toate domeniile, niște bacterii bine adaptate la antibiotice și dezinfectanți, care se readaptează iar și iar la orice mică schimbare.“

Asta trebuia, așadar, făcut în 1990. O vreme, în primii doi ani, studenții îi dăduseră afară pe mai toți dinozaurii care au supraviețuit glaciațiunii marxist-leniniste. Dar, după ce autorii epurării au terminat facultatea și au plecat cu burse în Occident, noile generații de studenți, care nu-i mai cunoșteau pe dinozauri, le-au permis acestora, încet-încet, să revină în facultate, precauți la-nceput, apoi din ce în ce mai siguri pe ei, refăcând rapid, în alt context, cutumele vechii facultăți de ideologie a urii (căci asta devenise, din 1948, filozofia practicată instituțional în România), cu periajele de rigoare făcute la zi. S-au împins unii pe alții, s-au ridicat unii pe umerii altora, au refăcut sistemul de relații, cârdășiile cu puterea, au redevenit slugarnici, trepăduși și aroganți, lipsiți de crezuri și idealuri, ignoranți cât încape, jucând prost niște roluri pe care nu le-au știut niciodată, plictisind studenții, prostituându-și cuvintele și meseria. Au scris prefețe la cărțile scrise în pușcărie de penalul Dan Voiculescu (ceea ce în lege se numește „muncă în folosul societății“!) cu aceeași mână cu care traduseseră și prefațaseră faimoasa Despre libertate a lui John Stuart Mill, carta liberalismului occidental; au disuadat studenții (cu decanul în frunte) să manifesteze în fața facultății pentru independența justiției, ca să nu amestece, vezi Doamne, învățământul cu politica, asta după ce-i avuseseră ca musafiri pe la seminarii pe Iliescu, Roman și Brateș iar ca doctoranzi oameni ai puterii ignari sau plagiatori.

Aici se află filozofia – și odată cu ea toate domeniile „în care bacteriile mutante au intrat în pereți“ – în al treizecilea an de grație de la Revoluția din decembrie 1989. Anul în care pare că începe judecarea celor acuzați de „crime împotriva umanității“, a celor care de altminteri, pur întâmplător, au fost și invitații preferați din ultimii ani ai Facultății de Filozofie din București. Știe cineva de unde mai poate apărea azi în învățământul universitar de la noi un alt început?

NOTE______________

1 Vasile Morar, profesor de etică la Facultatea de Filozofie a Universității București. Ioan Vulpescu, senator PSD, fost ministru al Culturii în cabinetul Ponta și apoi Grindeanu.

2 https://www.aktual24.ro/bani-grei-intra-in-casa-familiei-dragnea-afaceri-de-20-de-milioane-de-euro-unul-dintre-biznisuri-este-un-cunoscut-club-de-manele/

3 https://www.ziardecluj.ro/clujeanul-adrian-mladinoiu-secretar-de-stat-secretariatul-general-al-guvernului-super-rezultate-la-mastersul-de-atletism-de-la-istanbul-argint-la-60-m-si-record-balcanic-indoor-la-lungime

4 Omul de încredere al lui Liviu Dragnea, în fruntea Companiei de Autostrăzi (Digi 24, 24 iulie 2017), Portretul sinecuristului PSD. Cum a ajuns aghiotantul lui Dragnea în Guvern (Adevărul, 25 iulie 2017), Toți oamenii din Teleorman plantați în posturi-cheie în administrație (G4Media, 6 august, 2018),

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "49 comments" on this Article:

  1. Catalin spune:

    Imi e frica sa scriu un comentariul la acest articol, sa nu iau ceva din puritatea acestei pagini web. Kudos pentru acest excelent “J’accuse”!

    • vladimir spune:

      Domnule Liiceanu,
      In 1996, februarie, m-am lovit I-a data de fenomenul studiilor postuniverstare (dr.). Un renumit profesor de drept, din centrul tarii, se lamenta fata de un pretend ca nu poate sa ii conduca lucrarea, deoarece are deja 10 generali … ! Ulterior, am urmarit fenomenul cu interes, dar detasat. Si, asa se face ca la Apele Romane “Dobrogea Litoral”, se afla cel mai mare procent de doctori/m.p.In Fiscurile, Bisericile, … psd-izate, ajisderea (Targoviste, Brasov, Giurgiu, … ) . Nu mai putin tot ce inseamna comunicare, SNSPA si strategie. Practic suntem o tara de doctori, fara a avea cercetare . Suntem o tara de doctori in drept, ce a importat 100 % codurile civil, penal (probabil ca aici ceva mai putin, nu chiar 100%) si de proceduri. Sa fim seriosi, si profesorul avocat senator Adam,cel cu … este doctor (va amintiti scena cu “somitatile” adunate in jurul unei mese rotunde) si chiar cu profesorul Belei (Dumnezeu sa il odihneasca!).
      Sa o spunem pe sleau : A EXISTAT, EXISTA SI VA EXISTA PROSTITUTIE PSIHIC-INTELECTUALA, MORALA, ETIC-PROFESIONALA…Indiferent de forma, indiferent de subiecti .
      Nu numai cei 15 % la salariu sunt pacostea, dar daca vrei sa restructurezi 1 post, nu vei putea sa iti pastrezi lucratorul bun nedoctor/nedoctorand, deoarece esti obligat sa pastrezi 100 de doctori pe la cine stie ce servicii (paza, adminstrativ, cantine, …).
      Si pentru ca misto-ul sa aiba dimensiune completa, amintiti-va ca a existat (nu stiu daca mai exista si o Academie, paralela Academiei Romane, numita colocvial :”Academia lui Gabriel Oprea”. Membrii ? Un fost consiler prezidential dat afara ca intervenea la examene, pentru … te miri ce prostalau, un gabrieloprea, un …, o …nepoata/avocata a lui …, toti si toate, cu bani de la guvern !

  2. Victor Ovidiu Ovidiu Slupic spune:

    Superb textul. Mulțumesc!

  3. matrix spune:

    Citind acest al doilea articol deduc ca Fac. de Filozofie a ajuns rau si e la nivelul Academiei de Politie. Si totusi , un decan este ales printr-un concurs de conducerea Universitatii Bucuresti ,care are ca rector tot un filozof, fost si ministru scurta vreme. Cum de au ales un astfel de decan? Unde sunt marii filozofi care l-au concurat? Probabil sistemul de cumetrii si interese personale e atat de bine pus la punct incat cei cativa mai rasariti, stau cuminti si nu mai spun nimic.

  4. marius spune:

    România săpânită azi de impostori, corupți, hoți își va lua într-o zi revanșa. Valoarea este terfelită azi în România iar imbecilitatea este ridicată la rang de ministru.
    Admirabil text – o mică consolare pentru cei care încă gîndesc cu propria minte.

    • Kurt spune:

      Copii învață limbi moderne deja în școala primară cu ușurință. Acești copii sunt tezaurul țării. Nimic nu e pierdut definitiv. Un studii recent cu invățare bilinguă:

      (….”.. ..Dass Fremdsprachen in der globalisierten Welt nur von Vorteil sind, leuchtet jedem ein. Je mehr, desto besser, doch ab welchem Alter sollte man damit anfangen? Gleich ab der ersten Klasse oder schon früher oder doch später? Kann das Gehirn schon früh mit zwei oder mehr Sprachen umgehen? Sollten Kinder nicht erst einmal ordentlich lesen, schreiben, rechnen lernen und dann mit einer Fremdsprache beginnen?
      Darüber streiten sich Bildungsexperten, Lehrer und Kognitionsforscher seit Langem. Die Katholische Universität Eichstätt kommt jetzt mit einer Studie, die gute Argumente dafür liefert, gleich in der Grundschule bilingualen Unterricht anzubieten. Telefonisch verbunden sind wir mit Professor Heiner Böttger, er ist Professor für die Didaktik der englischen Sprache und Literatur in Eichstätt und Autor der Studie.
      Fremdsprachenunterricht gibt es ja schon, aber bei dem Modellversuch, den Sie jetzt ausgewertet haben, ist es eine bestimmte Art des bilingualen Unterrichts. Also, wenn die Ergebnisse so gut sind, wie Sie sie geschildert haben, wie sollte der Unterricht in jeder Grundschule aussehen?
      Böttger: Zunächst mal werden die Begriffe genannt im Deutschen und so auch findet eine Begriffsbildung im Deutschen statt. Und nach diesen Einführungsphasen wird alles nur noch auf Englisch verarbeitet, und die Kinder handeln diesen Unterschied, diese Begriffsbildung in zwei Sprachen oder auch in drei mit sich selbst aus. Sie brauchen die Erklärung nicht. Insofern ist ein Hauptpunkt dieser Didaktik: keine Wortschatzerklärungen, keine Grammatikerklärungen – und wenn, dann höchstens mal auf Nachfrage. Ein weiterer Punkt ist ganz viel bebildern, das gibt es auch im Grundschul-Englischunterricht, ganz viel mit Gestik und Mimik zeigen und ganz viel vor- und nachmachen, sodass immer modellhaft alles gezeigt wird und die Kinder selber erfahren, wie die Dinge sind. Insofern ist es dann eine Win-win-win-Situation.
      Die ersten Hinweise zum Beispiel in Wolfsburg, wo Kinder in der Edith-Stein-Kita in Wolfsburg dreisprachig aufwachsen, mit Chinesisch noch dazu, zeigen, dass die Verläufe etwa gleich sein werden…“…)

  5. Josef Svejk spune:

    Splendid textul.

    Singurul lucru care e poate subiect de dezbatere e afirmația autorului cum că dinozaurii alungați în 1990 din facultăți au revenit. Așa cum spusesem în postarea la articolul precedent, chiar dacă ei au fost alungați își plantaseră deja larvele peste tot în lumea universitară românească cu mult timp înainte. Larve care aveau patalamale „pe bune”și care la rândulmlor s-au multiplicat de atunci încoace într-o veselie. Revemirea sau nu (eu nu cunosc totuși cazuri de revenire) a dinozaurilor în sistem după o vreme este deci irelevantă. La momentul alungării lor sistemul era deja infectat bine merci.

    Nu cred că în momentul 1990 ar fi fost de vreo-un folos desființarea facultățilot comuniste după model german. În Germania a fost însă relativ simplu pentru că universitățile din vestul țării au asigurat continuitatea educației universitare. În România nu exista posibilitatea asta. Nu în ultimul rând, nu trebuie uitat că alegerile din Duminica Orbului din 1990 au adus la putere cu o majoritate de Zimbabwe exact fauna cărora le aparținea dinozaurii. Probabil că exercițiul desființării și reînființării facultăților ar fi dus la eliminarea din sistem mai degrabă acelor puțini, onești și capabili decât a canaliilor. Oricum asta e acum o dezbatere sterilă.

    Nu cred că există nicio modalitate de îndreptare afară de tăierea masivă a fondurilor educației superioare în România. Sistemul e complet putred. Deci e de preferat să se taie risipa. Desființarea din lipsă de fonduri a unui număr semnificativ de universități din astea de largă recunoaștere județeană (care sunt și cele mai fetide) ar fi un prim pas înainte. La fel, reducerea numărului de specializări și „direcții de studiu” de la universitățile mari.

    Cred că acestea sunt singurele soluții viabile de asanare. Sigur că va dura enorm până ar putea da ceva rezultate (dacă ar da). Singurul avantaj e că până la urmă măcar se va reduce masiv risipa și șansele găinarilor de manifestare. Doctoratele de palmares ale Doreilor vor deveni măcar mai puțin atractive și-și vr găsi alte modalități de „înobilare”.

    • Hantzy spune:

      Ca să încep în același fel, singurul lucru cu care sunt de acord îl reprezintă superbia textului. Nu știu câtă relevanță are părerea mea, ca neinițiat în filozifie, dar demersul împotriva corupției și a echivocului trebuie aplaudat. Cu cât ropotele sunt mai puternice, cu atât devine și demersul mai penetrant.

      În rest, nu-mi închipui cum, prin suprimarea completă a fondurilor pentru studiile superioare ar fi fost evitată desființarea universităților și deci continuitatea studiilor. Dimpotrivă, am senzația că exact asta ne-ar fi condus cel mai rapid la modelul german. Că ar fi fost fezabil sau nu, e greu să apreciez, dar dacă mizăm pe efectul lucrativ și concurențial, atunci fixarea, Pein politică, a numărului de specializări la orice universitate este neavenită.

      P.S. “vreun” sau “vreo”, niciodată “vreo-un”

      • Josef Svejk spune:

        Chiar vă imaginați că „universități” ca cele de la Oradea (feuda clanului Maghiar – ăla de l-au prins
        încercând să bage în urnă cu 5 buletine de vot cu Iliescu în 1996), Suceava, Vaslui, Petroșani, Zalău, Bârlad (pe lângă cea de azi era odiniară și un „Institut de Studii Strategice” al societății PSD-iste România Viitoare sau Mâine sau așa ceva), Slobozia, Galați, Slatina, etc. sunt de natură să ridice competitivitatea și nivelul de integritate al educației universitare românești?!

        Înțelesesem deja că trăiți din ceva pomeni publice, dar n-am realizat până acum că trăiți de pe urma unei universități din asta de baltă.

        • Hantzy spune:

          Verva exaltantă vă este întrecută doar de imprecizia debordantă și de inflația de puseuri ilogice. Numai un ultracomplex sistem sinaptic și o lungime excepțională a axonilor, precum cea a florei din lunca Bahluiului, mai ales de pe malul său drept, ar putea explica consistența relației de cauzalitate dintre cele cinci buletine de vot din 1996, de care pomeniți mai sus, și tandemul “Romulus -Adrian”, tratat în eseul la care comentăm.

          • Josef Svejk spune:

            Adică Institutu’ de Studii Strategice din Bârlad tre’ să vă plătească în continuare că sunteți băiet cu glagorie de al nostru din bobor. Uite ce mișto ați întors-o cu sinergia faptelor îmbârligată profund printre meandrele concretului, după modelul titanicului cărturar cu chelie din Oltenița.

          • Yoda spune:

            Ups!! Se pare ca Josef Svejk a atins un punct sensibil…

            • Constantin spune:

              @Yoda_Atunci când comentariile nu se referă la textul articolului și la ideile pe care acesta le conține, ci la persoane, nu este nici o îndoială că cei vizați se simt îndreptățiți să reacționeze. Din nefericire, vădind lipsa exercițiului dialogului, aceasta duce de cele mai multe ori la alterarea discuției și face thread-ul dificil de citit pentru cei care nu gustă aroganța și vocabularul lipsit de eleganță.

            • Josef Svejk spune:

              @Constantin

              Aveți dreptate. Nu putem nega o anume aplecare drăcească a d-lui Hantzy spre deturnarea discuțiilor de la temele articolelor înspre meschinele dumisale frustrări. E ceva probabil legat de trecutul său marxist și de prezentul neomarxist.

              Numai că nimic nu e ireversibil. Există întotdeauna o speranță de îndreptare. Și cum suntem în Săptămâna Patimilor nu trebuie să ne lăsăm covârșiți de încrâncenare și merită de asemenea spus: „Cel fără păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra” (Ioan 8, 7)

            • Hantzy spune:

              Yoda, pare ca sunteți cel puțin doi mai interesați de “puncte sensibioe”, decât de o argumentație onestă. Chiar presupunând că mr. Švejk ar fi atins vreun punct sensibil, mi-e imposibil să înțeleg ce viza dumnealui prin “pomană publică”.
              Deși nu sunt obligat, în calitate de comentator, să depun un disclaimer, cu permisiunea moderatorului, o fac pentru pentru a doua și ultima oară:
              Nu am cerșit și primit pomană niciodată. Nu am accesat ajutor de șomaj și nici nu am fost scutit medical mai mult de câteva zile, pentru a primi Lohnersatz, niciodată după absolvire. Dacă “pomana publică” se referă la vreo activitate susținută, fie și parțial, din bugetul public (deși consider că o astfel de viziune e fundamental eronată), vă informez că de peste 20 de ani fac proiecte pentru furnizori sau concerne din industria auto, aero și energetică, deci nicidecum activități bugetate public. Cum Mr. Švejk susține că a lucrat în branșă, câțiva ani pentru “Advanced Hybrid System” in Troy, am devenit circumspect. Nu ar fi fost prima oară când dumnealui minte. AHS2 este acronimul produsului realizat de “Global Hybrid Cooperation”, iar nu numele firmei pentru care pretinde dumnealui că ar fi lucrat, și în plus conține acel “2″. Pentru un necunoscător poate e irelevant, dar pentru un Insider eroarea e nepermisa.

            • Josef Svejk spune:

              Domnu’ Hantzy,

              Când cineva susține cu atâta furie ca dumneavostră „universitățile” alea județene care generează doar fraudă și risipă, sunt exact două explicații: Fie e vorba de un milog profesionist al statului, fie e vorba de o biată creatură cu grave probleme mintale. Am presupus că vă e aplicabilă varianta cu milogu’. Nu neg că aș putea greși și că de fapt e ailaltă variantă.

              În oricare din cazuri, vă rog să primiți epxresia sincerei mele compasiuni…

    • Ursul Bruno spune:

      O universitate de renume traieste printre multe altele din traditii, a trecutului sau , din reusitele fostilor stundenti care au realizat ce si-au dorit , incepand de locul de munca si pana la catedra.
      Centre universitare fara “pedigree” , profesori de renume cu realizari exceptionale nu se pot inalta la nivelul si calitatea celor cu traditii indelungate si ar trebui regandita functionarea acestora.
      Da ar fi o solutie, inchiderea centrelor care produc analfabeti cu diplome universitare care ii ajuta cel mult pt un job de taximetrist.
      In Romania este absolut necesar pregatirea fortei de munca cu pregatire medie, pt mine ei fiind “unguentul” economiei fara acestia ea neputand functiona la cote normale. Este vorba de personal mediu calificat pt meserii incepand de la secretare , agenti comerciali , vanzatori , meseriasi de tot felul, muncitor specializati si calificati pt lucrari deosebite, cadre medicale, personal de ingijire a batranilor, bucatari. lucratori in turism.
      Calitatea pregatirii profesionale a acestor oameni reflecta calitateta produselor si a serviciilor oferite de o economie functionala si performanta daca tot veni vorba de modelul german.

  6. Dan spune:

    Cand militienii erau prosti, inspirand cele mai savuroase bancuri, evident ca nu era bine. Nu inteleg insa de ce acum nu e bine ca sepepisti sau sereisti, care sunt selectionati dupa IQ, deci dupa potentialul de inteligenta cognitiva, sunt competitivi intelectual. Oare pentru ca fostii profesori se simt concurati de fostii ucenici? Nu vad nimic rau in asta, magisterul adevarat e cel care e depasit de discipol, o proba irefutabila de magisterat vocational si dedicational. Cum am da-o, tot nu-i bine! Dar sa nu se inteleaga ca dezavuez vesnica nemultumire, care volens nolens indeamna la autodepasire, ca persoana si ca societate, devenind astfel o sursa de progres individual si social. Totul se decide in batalia argumentelor, a confruntarii dintre adevar si fals,care devine fascinanta. Astept replici sau acel second opinion.

    • Yoda spune:

      Sa inteleg ca acum va selectioneaza dupa IQ? Foarte bine, asta e un factor de progres. Eu credeam ca numai dupa muschi, dupa cate flotari si tractiuni faci, dar vad ca lucrurile s-au schimbat in bine si aici.

      PS: pe sotia mea o apuca rasul de fiecare data cand trecem cu masina pe langa Facultatea de Pompieri si ma intreaba oare ce invata ei acolo. Dar serios vorbind, acolo nu se fac doctorate? N-ar fi frumos “doctor in pompieristica”?

  7. xyz spune:

    Pe lumea asta sunt destepti dar si prosti. Cred ca a venit vremea cand prostii se cred destepti…Si a venit si vremea desteptilor sa nu mai taca. Deja sunt prostii la putere…Prosti si fuduli. E datoria desteptilor sa nu mai stea pe margine.

  8. Alex spune:

    Nu pot sa-mi cred ochilor (mintii) chiar mai e cineva care sa gandeasca la modul superb cum ,,vad’aici ?!

  9. MariS spune:

    Da, un text frumos cu care sunt in cea mai mare parte de acord, ba chiar il salut. Singurul lucru cu care nu sunt de acord ar fi ideea de a interzice politistilor, garzilor de corp, sau luptatorilor antitero, ori altor categorii de profesionisti in afara filosofilor, de a incerca sa-si dea un doctorat in filosofie. Mie mi se pare ca nu trebuie sa fie discriminati la concursul de selectie. Ei trebuie lasati sa concureze la fel ca orice alt candidat, dar sa treaca toate probele, examenele si prezentarile cu aceasi exigenta ca si cei ce au terminat filosofia. Adica profesorii si conducatorii de doctorate sa nu faca rabat la calitatea lucrarii in cazul lor. Singura obiectie rationala pe care o vad aici ar fi ca ar ocupa un loc de doctorand in detrimentul unui absolvent de filosofie, dar nu mi se pare insurmontabila. In ceea ce priveste bacteriile infiltrate in sistem, atrag atentia ca unele au invatat deja sa disimuleze in bacterii pozitive si astea sunt mult mai periculoase. Educatia bazata pe caracter si schimbul de generatii e singura solutie.
    La articolul trecut am avut un comentariu mai acid si am fost acuzat de blasfemie, noroc ca arderile pe rug s-au prescris! Sper ca de data asta sa fiu acuzat ceva mai bland.

    • Dan Plesoianu spune:

      Autorul vrea sa spuna – si pe buna dreptate – ca un doctorat inseamna incununarea studiilor unui individ intr-o anumita meserie. Deci, in general, pentru a putea lua un doctorat in medicina, trebuie in primul rind sa fii medic. La fel si cu filozofia: ca sa poti incepe studii doctorale in aceasta ramura, trebuie intii sa fii filozof de meserie, adica sa fi practicat (predat, eventual) undeva, sa ai deja lucrari publicate in domeniu, etc. Ei bine, este aproape sigur ca sportivul respectiv – devenit peste noapte mardeias si securisto-sereist – nu are astfel de activitati si realizari in trecutul dinsului. Nu este logic, si nici moral – deci ar trebui sa fie ilegal – ca cineva sa poata incepe un doctorat, daca nu poate prezenta dovezi ale realizarilor sale in domeniul respectiv. Se poate, prin reducere la absurd, ca cineva sa fie filozof (de exemplu) de apartament, nestiut de nimeni, sa spunem. Ei bine, in acest caz, universitatile ar trebui sa dea un “wild card” prin care respectivului sa i se poata da ocazia sa prezinte ceea ce stie, pentru a-si justifica cererea de inscriere la doctorat. Asta ar inseamna ca respectivul sa tina citeva disertatii orale, despre diverse subiecte filozofice, care sa convinga juriul ca merita a fi inscris la doctorat. Apoi, daca lucrurile ar merge normal, si daca indrumatorul de doctorat ar fi o persoana de o corectitudine in afara oricaror banuieli, acesta s-ar putea pronunta in termen de o luna daca acel candidat este intr-adevar o persoana care merita sa isi continue studiile respective sau nu. Pare destul de simplu, daca SECURISMUL de stat si individual (din mintea si single fiecaruia) nu ar exista.

    • Dan Plesoianu spune:

      (cont.)
      Iar un doctorat nu ar trebui sa poata fi luat cu atita usurinta. Un doctorat presupune studii si activitati de-a lungul a mai multor ani, studii si activitati care pot fi cu usurinta dovedite: am scris cutare lucrare, am predat sau lecturat in cutare universitate, la data cutare, etc. Iar aceste studii si activitati trebuie sa fie suplimentare fata de activitatile profesionale zilnice, de cele mai multe ori. Nu se poate, in mod normal, obtine, peste noapte, un doctorat.

      • MariS spune:

        @Dan Plesoianu, absolut de acord cu dvs. Asta era si sensul comentariului meu. Sa fie tratati la fel, cu aceeasi rigurozitate si exigenta, dar nu eliminati din start. Multumesc de comentariu.

    • Dan Plesoianu spune:

      Si, ca sa nu mai batem cimpii atita, iata cum se obtine in doctorat in USA:
      https://www.postgrad.com/study-in-usa/phd-in-usa/

      Deci, trebuie neaparat sa ai u facultate de 4 ani (poate tinarul sportive are – sa zicem ca din aia cumparata). Pentru unele programe trebuie sa ai Master’s. Doctoratul, daca nu ai Master’s, tine 6-8 ani. Daca ai Master’s tine 4-6 ani… Suficient?

  10. Constantin spune:

    Indiferent dacă este vorba despre interpretarea curbei Phillips, ori a situației din învățământul românesc, o opinie spusă cu fermitate îl poate convinge până și pe autorul ei, chiar dacă inițial a avut îndoieli.

    Neregulile din domeniul educației au atras atenția de mult, în primul rând celor care lucrează în el. Discuțiile numeroase au condus către identificarea a două cauze esențiale pentru ineficiența din învățământ: politizarea și subfinanțarea.

    România este statul european cu cei mai puțini absolvenți de învățământ terțiar și cu cei mai puțini doctori în științe la mia de locuitori din Uniunea Europeană. Spre exemplu, ultima înregistrare Eurostat indică media pentru UE de 1,0, Bulgaria 0,5, iar România 0,3 doctori în științe la mia de locuitori cu vârsta între 20 și 29 de ani. La fel este cu numărul de elevi, studenți etc. și invers la numărul de tineri care abandonează studiile, unde suntem pe primul loc.

    Întâlnesc la unii colegi comentatori opinii similare cu cele îndrăcite ale guvernanților. Amuzante mi se par – deși sunt în realitate dramatice – cele cu referire la drumuri. Sunt aglomerate șoselele, prin urmare se consideră că sunt prea multe mașini, nu prea puține [auto]străzi, și se restricționează circulația (inclusiv prin măsuri fiscal-administrative). Asta deși rata de motorizare în România este cea mai mică din UE, aproximativ la jumătate față de media europeană.

    Depolitizarea creează condițiile unei concurențe adevărate și fructuoase în învățământ. Nu de mai puține școli sau mai puțini studenți avem nevoie, ci de a lăsa specialiștii să creeze și să aplice criteriile de performanță și selecție juste pentru cernerea valorilor. Și să le fie date, pe lângă libertatea de a-și face meseria, resursele necesare. Mediul academic nu se poate dezvolta dacă nu devine unul competitiv. Ierarhia valorilor se clădește în mod natural în universități în cazul în care nu intervin factorii politici să o distorsioneze.

    Nu mai puține universități ne sunt necesare, mai puțini studenți, ori mai puține programe doctorale, sau reducerea finanțării, ci dimpotrivă, mai multe din toate acestea. Nu contează forma de capital al universităților, nu contează dacă au la dispoziție foarte multe resurse (de fapt finanțarea educației în România este cea mai proastă din UE raportat la PIB), sau că nu au toate același nivel de performanță. Ceea ce contează este alocarea eficientă a resurselor, iar asta este posibil doar într-un mediu concurențial onest, unde valorile își găsesc locul în mod natural. De asemenea, doar competiția reală poate atrage cadre didactice de înalt nivel în învățământ și le poate stimula să devină performante.

    • Harald spune:

      @Constantin – avem nevoie (…) de a lăsa specialiștii să creeze și să aplice criteriile de performanță și selecție juste pentru cernerea valorilor

      Asta pe banii cui? Chiar credeți că există specialiști în așa ceva care să poată obține și rezultate? Specialiștii în așa ceva au nevoie doar de un loc de unde să iasă la pensie.

      Mai departe: ce fac valorile, după ce le cerneți? Pleacă din țară, dacă e ceva de capul lor. Sau se angajează la stat, dacă nu e nimic de capul lor. Pe vremea lui Ceaușescu organizarea învățământului superior avea sens, absolvenții profesau în economia națională, dar chiar și asta cu rezultatele care se știu.

    • zapp spune:

      Din pacate, statisticile prezentate sunt manipulative. Nu poti avea acelasi numar de doctori/ la mia de locuitori, daca tu ca tara, ai jumatate din ea, analfabeta functionala. Pentru a fi valide comparatiile inter-tari ar fi necesara o omogenizare a structurilor sociale de la noi cu cele de la ei. Altfel, nu facem decat sa promovam cantitatea in detrimentul calitatii, Iar prea multa cantitate va produce doar structuri relationale/putere care vor privilegia gasca/tribul.

  11. j spune:

    Cineva de la ministerul educatiei ar trebui sa abordeze niste subiecte legate de invatamantul universitar. Are cine ?

  12. man of war spune:

    o intrebare indreptatita : “Știe cineva de unde mai poate apărea azi în învățământul universitar de la noi un alt început? ”
    un raspuns de novice : fiecaruia cit poate duce (nu cit i ar trebui ! )
    sa presupunem ca avantajele sociale si materiale ar fi independente de titlurile de glorie subiectiv atribuite de borfasi, si ar fi stabilite de o piata libera si meritocratica.
    s ar mai imbulzi toti trogloditii sa devina doctori ? simplu, nu i asa ? si logic ? dar cine si ar fi inchipuit ca o gasca de hoti si analfabeti va dicta ce sa maninci (stiintific) sau cui i se vor fringe oasele n temnita ? pare neverosimil ? cind jigodia si prostul sint “la putere” orice i posibil

  13. Liviu Cangeopol spune:

    În speța doctoreei cronice prin care trecem, ne lovim de rigoarea unei anomalii organice. Statul este în culpă pentru ce se întîmplă în universitățile de stat, pentru că nu sunt finanțate cum ar trebui să fie (de unde și laxitatea controlului). Nu mă erijez în avocatul rectorului, dar îmi imaginez că închide ochii exigenței pentru că, prin taxele doctorale, întregește bugetul instituției de care este responsabil. Statul este un instrument de hoție pentru cei aflați la putere, fapt care generează restul monstruozităților. Una dintre ele, cetățenii cu dare de mînă se pot cocoța în diploma unui titlu de doctor, abuzînd instituția, tradiția, cultura, în timp ce alții, mai merituoși intelectual, nu-și permit. Plus tendința de bagatelizare programatică a tot ce este valoros (amintiți-vă de Adrian Păunescu, care insista să-și dea doctoratul în propria operă!). Plus neputința intelectuală a unei mulțimi ținute în grotele ignoranței endemice preț de cel puțin 42 de ani, cînd cultura era considerată un moft mic-burghez. Dorința aberantă de a obține un titlu academic neadecvat este un alt semn al ciocoizării naționale, al împilării adevărului și al violării la care România este supusă de atîta vreme. Nimic nou în mizerie.

    • Josef Svejk spune:

      Aha!

      Adică dacă patria recunoscătoare ar deschide ceva mai tare robinetul milosteniilor dă partid & stat, gherțoii hulpavi ce au infestat întregul sistem universitar românesc ar deveni dintr-o dată genii nepereche gata să culeagă Nobelurile ca pe ciuperci. Genial! Ideea asta v-a venit așa singurică, singurea, sau mai aveți și altele la fel?

      • Cetateanul fara fir spune:

        Banuiam de mult ca ai probleme, dar chiar n-ai inteles ce-a scris omul ala aici sau te sufoci daca-ti vezi de treaba? Ca mi-e si rusine sa explic. Ia mai citeste o data! Miine-poimiine te vedem inscris la doctorat!

        • Constantin spune:

          “… te sufoci dacă-ți vezi de treabă?”
          Scuzați, vă rog, intervenția.

          Este, dacă mi-e îngăduită o opinie, neplăcut să se discute despre persoane într-un spațiu dedicat dezbaterilor de idei. Dar, fără a fi partizan, îndrăznesc să amintesc că în intervențiile anterioare colegul comentator la al cărui text faceți referire a precizat că a urmat cursurile cu profil economic ale unor instituții prestigioase de învățământ superior din SUA. Există astfel suficiente premise pentru a considera că cele scrise de dl. L Cangeopol au fost înțelese cu exactitate.

          Acesta este de altfel unul dintre motivele pentru care într-un comentariu anterior mi-am permis să menționez dificultatea pe care o manifestă unii colegi specialiști în economie de a face legătura între inflație/deficite și gradul de ocupare, relație exprimată prin Curba Phillips.

  14. Ela spune:

    O solutie la problemele atinse in acest remarcabil articol, ar fi de cautat in variantele de raspuns la intrebarea lui Leibniz “warum gibt es etwas eher nichts”?
    “Nimicul” (care a capatat o notorietate nesperata, zilele acestea) fiind instabil (fapt demonstrat de fizica cuantica), adica mobil, sau versatil (c’est selon…), poate ocupa orice “spatiu”, deci si orice pozitie ierarhica umana, fara sa dezechilibreze acel “ceva” care este, la randul lui, tot in permanenta transformare, ajustare, miscare… Omul potrivit va fi la locul potrivit, ignorand orice reguli si orice “normalitate”, doar daca el se potriveste cu locul, si locul cu el.
    Mai simplu spus, viata permite oricarui dobitoc sa ajunga in varful piramidei, daca piramida e alcatuita din dobitoci! Surprinzator ar fi invers, adica in mediocritatea galopanta si generalizata, sa existe, taman!, la capetele tentaculelor, savanti sau macar adevarati profesionisti, integri! Nu se asorteaza..nu merge!
    Nu exista meritocratie care sa functioneze “just”, ci exclusiv in functie de reperele la care este determinata, asa e-n viata…
    Intelegand aceasta relatie intre cauze si efecte, si convinsi fiind ca nicio cosmetizare nu va fi eficienta, s-ar parea ca nu avem alta scapare decat sa o luam de la “0″…admitand, cu umilinta, ca ce a fost, a fost necesar (ca altfel n-ar fi fost!) ca sa ne cunoastem exact asa cum suntem, si astfel sa ne oferim sansa unui nou inceput.
    No, hai!

  15. Dan Plesoianu spune:

    Domnule, toate situatiile descrise mai sus, situatii de care Romania este plina, au o singura si simpla explicatie: ele sint datorate SECURISMULUI. Si, in timp ce Germania de Est a avut un frate mai mare, care I-a taiat securismul de la radacina, Romania a fost un copil orfan, si lipsita de frati, asa ca s-a petrecut fenomenul invers: in loc ca securismul sa fie eradicat, acesta s-a ridicat si a luat amploare, prin folosirea metodelor specifice: inselatoria, hotia, smechereala, banditismul de stat. Si probabil ca nu vom putea scapa de acest securism decit daca se va gasi un tutore (international) care sa aiba grija de astfel de copii orfani. Jegul securistic s-a intins prea mult, si, a devenit un grajd al lui Augias, care nu va putea fi curatat decit de un Hercule providential.

    • Mircea spune:

      Nu securismul este originea nenorocirilor actuale. Cititi, va rog, cartea “Tehnici de manipulare” scrisa de Bogdan Ficeac. Vezi gasi in ea un document deosebit. Directivele de bază ale KGB pentru ţările din lagărul sovietic Moscova, 2.6.1947 (Strict secret) K-AA/CC 113. Indicaţie NK/003/47.

      Iata un exemplu:

      “35. Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie
      înlăturaţi profesorii care se bucură de popularitate. Locurile lor vor fi ocupate de oameni
      numiţi. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material
      documentar, iar la licee să se oprească predarea limbilor latină şi greacă veche, a filozofiei
      generale, a logicii şi geneticii. Cu ocazia predării istoriei nu trebuie amintit care dintre
      domnitori a servit sau a vrut să servească binele ţării, ci trebuie arătată mişelia regilor şi
      lupta poporului asuprit. În şcolile de specialitate trebuie introdusă specializarea restrânsă.”

      Explicatiile domnului Ficeac:

      Profesorii care se bucură de popularitate sunt foarte greu de controlat. Atenţia deosebită
      ce li se acordă e motivată de faptul că, lucrând cu tinerii, le pot forma acestora concepţii şi
      atitudini ostile ideologiei comuniste. Mai mult, atitudinile deprinse la o vârstă fragedă au
      şanse considerabile să se păstreze toată viaţa. De aceea se impunea obligatoriu înlocuirea
      dascălilor populari cu politruci convinşi. Materialul documentar folosit în procesul de
      învăţământ trebuia să fie redus cât mai mult pentru a le transmite elevilor doar rudimente de
      cultură generală, rudimente permise de cenzura regimului. Adevărata învăţătură urma să fie
      cea din manualele de socialism ştiinţific, economie politică, precum şi din toate celelalte
      manuale rescrise în cheia ideologiei comuniste. Studiul limbilor latină şi greacă veche trebuia interzis în licee pentru a nu le da posibilitatea elevilor să aibă acces direct la operele unor mari gânditori ai lumii. Filozofia generală era interzisă, singura filozofie “adevărată” fiind cea marxist-leninistă; individul nu trebuie să aibă vreun termen de comparaţie pentru a ajunge să-şi pună întrebări periculoase. De asemenea, era interzis studiul logicii, pentru că ea i-ar fi putut face pe unii să aibă ideea de a judeca logic ideologia comunistă. Genetica, precum şi alte ştiinţe de avangardă, ar fi putut deschide noi orizonturi cognitive, din perspectiva cărora materialismul dialectic, darwinismul, ori socialismul ştiinţific ar fi părut desuete şi chiar false.
      O atenţie specială se acorda rescrierii istoriei. În acest context, chiar dacă respectiva naţiune
      ar fi avut înaintaşi de marcă, trebuia ca ei să fie minimalizaţi, pentru a permite ca inocularea
      urii faţă de sistemul monarhist şi capitalist să aibă eficienţă maximă. În şcolile specializate era recomandată specializarea îngustă, menită să-l transforme pe om într-un robot foarte priceput în domeniul său de activitate, dar neputincios în rest.

  16. Mircea Modan MirceaM spune:

    Bun, poate ca ar fi util sa sintetizam putin, sa facem abstractie de “floricele”, placute la citit dealtfel, folosindu-l chiar pe JSM..daca tot ati adus vorba…macar ca exercitiu intr-o zi ploioasa :P Un mic exercitiu de imaginatie, citindu-l pe JSM, ca sa zic asa.
    Pote fi doctorandul acuzat de ceva? Ca vrea si el un doctorat, ca tot omul năcăjât?
    Zice JSM:
    “Singurul aspect al conduitei unui om pentru care el poate fi tras la răspundere de către societate este cel privitor la ceilalţi. Sub aspectele care îl privesc doar pe el însuşi, independenţa lui este, de drept, absolută. Asupra lui însuşi, asupra propriului trup şi spirit, individul este suveran”
    As spune ca doctorandul nu poate fi “tras la raspundere” de catre societete ptr ca vrea un doctorat ptr “propriu trup si spirit” , ptr el insusi, nu?
    Poate fi cel care-l accepta (apropo, are vreun nume …adica “petentul” este doctorand iar cel care-l “doctoreaza” cum e? Ca la comodat: comodant si comodatar…doctorand si..? Doctoratar? :P Glumesc…cumva, catva) tras la raspundere/?
    Ia sa vedem ce zice JSM:
    “Există o limită dincolo de care imixtiunea opiniei publice în sfera de independenţă a individului nu mai este legitimă : a găsi această limită şi a o apăra împotriva oricărei încălcări este o condiţie indispensabilă pentru bunul mers al vieţii oamenilor, indispensabilă ca şi protecţia împotriva despotismului politic.”
    Vorbim deci si de protectie impotrva despotismului, sa fie decizia decanului o ‘chestie” despotica? Adica a luat decizia in contra intereselor societatii sau a vreunui individ? Putea sa-i refuze cerererea doctorandului, ca individ care vrea sa-si …aia, aia, ptr trup si suflet? :P Sau vitavercea, a despotizat acordand ceva ce nu trebuia?
    “Despotismul este un mod legitim de cârmuire atunci când cei cârmuiţi sunt barbari, cu condiţia ca scopul său să fie progresul, iar mijloacele să fie cele îndreptăţite de realizarea acestui scop. Libertatea, ca principiu, nu se aplică nici unei stări de lucruri anterioare momentului în care oamenii au devenit capabili de a se perfecţiona prin dezbaterea liberă şi egală. Înainte de acest
    moment, oamenii nu pot face altceva decât să se supună orbeşte unui conducător ca Akbar sau Carol cel Mare, dacă au norocul să găsească unul.”
    Poate ca suntem niste barabari, nu pricepem nimic si trebuie sa fim”despotizati”, am avut si marele noroc sa-l gasim pe Dragnea cel Mare si asta micu, emotivu`
    Bun, mergand pe firul logic, pana aici as zice ca decanul nu putea sa-i refuze “cererea” doctorandului…putea solicita insa anumite criterii de “calitate” si excelenta, in baza carora sa o refuze…sau nu,
    De ce ar fi valabile criteriile dvs si nu altele, sa zicem?
    “E drept că nimeni nu recunoaşte în sinea sa că criteriile sale de judecată sunt propriile gusturi ; dar o opinie privitoare la chestiuni de comportare care nu este susţinută de anumite temeiuri nu poate fi considerată alfel decât ca o simplă preferinţă personală; iar dacă temeiurile, atunci când sunt oferite, fac apel doar la preferinţe similare ale altor oameni, atunci este vorba tot de gusturi, chiar dacă sunt gusturile mai multor persoane şi nu ale uneia singure. Totuşi, pentru un om oarecare, propria sa preferinţă, astfel susţinută, nu numai că este un temei absolut satisfăcător, dar este şi singurul de care dispune, în general, pentru a-şi susţine ideile morale, estetice sau privitoare la proprietate care nu sunt înscrise explicit în crezul său
    religios ; ea este principala sa călăuză chiar şi în interpretarea acestuia.”

    “Oriunde există o clasă dominantă, mare parte din regulile morale caracteristice ţării respective emană din interesele sale de grup şi din sentimentele de superioritate ale acelei clase.”
    Na, care sunt regulile morale emanate din interesele pesedeilor? La ce va asteptati? Poate ca emotivu a respectat ‘morala” clasei dominante…ce vina are el?
    Ca sa nu mai vorbim de:
    “Un alt principiu fundamental care a determinat regulile de conduită, atât cele privitoare
    la acte, cât şi cele privitoare la abţineri, reguli impuse prin forţa legii sau prin autoritatea opiniei publice, a fost ploconirea oamenilor în faţa presupuselor preferinţe şi aversiuni ale stăpânilor lor laici sau ale zeilor lor.”
    Vedeti? Mie imi da ca omul este “nevinovat”, despot sau nu…daca ne uitam la “morala caracteristica tarii”, la “sentimentele de superioritate ale clasei” …ahm, clasa binestiuta, da?

    • victor L spune:

      “As spune ca doctorandul nu poate fi “tras la raspundere” de catre societete ptr ca vrea un doctorat ptr “propriu trup si spirit” , ptr el insusi, nu?”
      Faceti un exercitiu si inlocuiti “doctorandul” cu “hotul”, si “doctorat” cu un plagiat pentru propriul trupe si suflet, ptr el insusi”.
      Se pliaza pe sinteza dvoastra?
      NB,
      puteti forta putin imaginatia si sa-l cinsiderati pe decan ca un fel de paznic ce inchide ochii.

      • Mircea Modan MirceaM spune:

        V-as sugera sa cititi macar prefata la “Despre libertate”, Adrian-Paul Iliescu, traducatorul, face o mica si foarte buna analiza atat a principiilor cat si a criticilor si limitelor eseului. Ohoooho, si sunt destule!
        Veti intelege ca nu e nimic nou sub soare, … nici macar superficialitatea de a raspunde dupa ureche, pe impresii de moment, mult mai “failibile” ca un argument, failibil si asta pana la urma.
        Pentru noi, aici, ramane toleranta si discutia, fara a da castig de cauza “automat” vreunei pareri, fie ea elitista sau autoritarista…cam cum zicea si musiu Mill, ca doar nu suntem barbari :P

    • man of war spune:

      asa si este, prostimea decide pentru Romania, a dovedit o in 90 si n dsceniile care au urmat. prostimea n are insa o densitate mai mare ca n orice alta tara civilizata doriti ! diferenta o face designul / arhitectura statala. jivinele care s au propus la guvernare, ultimele pe liste in 90, nu si doreau altceva decit salvarea criminalilor care au distrus Romania si apararea nobilelor idealuri socialiste (la vremuri noi tot noi). cam asta i “for short” tragedia Romaniei.

  17. Kurt spune:

    Mai rău nu se poate.

    Academia Romană 2017: pericol, pedepse… …
    care pericol dacă nu cel descris de autor?

  18. Nu e deloc banală frământarea de conştiinţă a antrenorului de genii, nu doar universitar, ci şi profesor liceal de olimpici. Nu oricine se naşte cu vocaţie pentru martiriu. Şi nu e bine pentru sufletul tău să arunci pe altul într-o situaţie mizerabilă, printr-un sfat crezut umanist, generos, patriotic. Până când electoratul nu se hotărăşte dacă vrea penali sau specialişti în funcţii de decizie, un nou val de emigrare a tinerilor performanţi e inevitabil.

    • Kurt spune:

      Emigrarea tinerilor e problema gravă, dureroasă. Tinerii sunt viitorul țării.
      Mai mulți sau mai puțini semidocți și dobitoci în instituțile și serviciile publice e grav dar se rezolvă cândva. Tinerii care au plecat cu familia și copii nu se mai întorc. Lunima libertății în vest e altceva decât bezna în pivnița balcanică dâmbovițeană. Academia a avertizat 2017: pericol pedepse. La nivelul cel mai sus au rămas rinocerii din trecutul recent naționalcomunist. Teleormanizarea României … ….

      “Să se schimbe totul în principiu suntem pentru,
      doar ici cole în părțile esențiale
      să nu se schimbe nimic“.

      I.L. Caragiale

  19. Gheorghe spune:

    Comisia III (R. Brâncoveanu, V. Mureșan, Gh. Geană, A.P. Iliescu, C. Stoenescu), manevrată de către decan, a comis o mare măgărie când i-a dat și bursă (1.550 de lei pe lună) ,,amicului” Mlădinoiu (secretar de stat). Mare parte din doctoranzi trăiesc în condiții materiale precare și numai ei știu cum se descurcă. Dar dacă bursa o ia … Doamne iartă-mă că mă gândesc la drăcii!

  20. Un ilustru anonim spune:

    Din umilul meu punct de vedere, dacă nu tragem de argumente cum ne convine și cum ne servește, lucrurile stau în felul următor.

    Un doctorat este o super-specializare într-un domeniu pe care se presupune că l-ai mai studiat sau măcar se presupune că în mare că ai mai avut legătură cu el.

    Nu neg că mie mi se pare destul de în regulă să vii de exemplu de la limbi clasice și te apuci să scris o teză în filosofie, în care discuți cum se leagă o problemă din limbile clasice de textele lui Platon de pildă.

    Tot în aceeași manieră, nu pot să neg că există domenii care împărtășesc destul de multe cu filosofia încât să nu fie extrem de tras de păr că faci un doctorat în filosofie.

    Acum, dacă e cam tras de păr să vorbești despre parașutism și filosofie nu e de competența mea să evaluez. Cine știe ce treabă deșteaptă o fi găsit omul la intersecția dintre cele două domenii? Eu pot cel mult să mă amuz amar și sa mă enervez teribil în același timp.

    Aceste aspecte sunt însă discutabile și interpretabile etc. și oricum PROBLEMA NU ESTE AICI.

    Problema pe care mi-aș pune-o eu în locul lui “Adrian” ar fi următoarea. Dacă cineva care a făcut studii de licență și masterat la Facultatea de Filosofie timp de mai mulți ani este surclasat de mine cu experiență în șoferie și parașutism atât de ușor încât eu să intru la stat și să am și bursă, atunci poate ar fi mai bine pentru parcursul meu intelectual să mă retrag, pentru că pot foarte ușor să deriv de aici că voi ieși mai prost decât am intrat.

  21. Roxana spune:

    Asa se autodistruge un popor.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gabriel Liiceanu


Gabriel Liiceanu

Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozo... Citeste mai departe


E randul tau

Ar fi fost frumos sa fie actiuni coordonate, eventual in aliante. Ma intreb daca era posibil, nu sti...

de: Dan Musat

la "China, SUA și «războiul comercial» Game of Loans și Marele Salt tehnologic"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)