Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Drepturile omului, drepturile oamenilor

Radu Razvan Stanciu octombrie 4, 2018 Opinie, Societate/Life
15 comentarii 1,219 Vizualizari

Referendumul pentru revizuirea articolului 48 din constituție ar trebui să genereze o dezbatere de idei privind unele noțiuni fundamentale ale societății (familie, drepturi, tradiție, progres etc.). Nu o face. Ce face însă este să genereze revărsări de ură irațională și surdă între diverse părți ale societății, dovedind încă o dată, dacă mai era nevoie, că în România cultura dezbaterii rămâne în continuare grav subdezvoltată. Acest articol se dorește un substitut pentru un început de dezbatere.

Pentru început, câteva clarificări. Intenții nefericite se pot identifica în spatele ambelor tabere. Cine votează DA poate fi: fanatic religios, dușmanul homosexualilor, adeptul unui totalitarism teocratic, agentul Rusiei putiniste, naționalist primitiv, antioccidental. Poate însă să nu fie nimic din toate astea. Cine votează NU sau boicotează poate fi: marxist cultural, inamicul libertății religioase, anti-identitar, adeptul corectitudinii politice totalitare. Sau poate să nu fie nimic din toate astea. Ce rămâne după ce am eliminat toate aceste posibilități ? Care este miza referendumului pentru oamenii cu discernământ și bună credință ? Să nu ne amăgim că ar fi totul o mare trivialitate. Nu este. Este o alegere importantă, cu implicații destul de profunde. Observatorii mai calmi și raționali au remarcat că referendumul nu poate aduce nici o schimbare imediată și concretă, tangibilă, ceea ce este adevărat, și că este deci  irelevant, ceea ce este complet fals. Într-adevăr, nimeni nu va câștiga sau pierde nici un fel de drepturi sau privilegii în urma plebiscitului. Probabil chiar că vor spori drepturile de care se bucură cuplurile homosexuale, prin legiferarea parteneriatului civil (vezi aici). Pentru clarificare, parteneriatul civil presupune în țările unde a fost introdus aceleași drepturi și obligații precum căsătoria, dar fără recunoașterea oficială inseparabilă de aceasta, adică latura publică, simbolică și ceremonială. Deci întreb din nou: ce rămâne ? Rămân două viziuni contradictorii despre individ și societate, fiecare bine articulată, coerentă și moștenitoare a unei tradiții intelectuale absolut respectabile.

În colțul „DA” găsim o societate care îmbină individualismul cu colectivismul. O societate în care individul acționează în general cum crede de cuviință în spațiul său privat, dar este obligat să recunoască și dreptul societății de a își face simțită prezența în acest spațiu, fie și numai pentru a exprima valorile, preferințele sau interesele majorității. Mai simplu spus, individul trebuie să admită că și concetățenii săi pot să își dea cu părerea despre ce se întâmplă la el acasă sub pătură. Sfidare pentru tabăra „DA”: putem fi siguri că la un moment dat implicarea nu devine intruziune ? Că nu se poate ajunge încet-încet din nou la situația în care ceilalți puteau uneori chiar să dicteze sau să aibă drept de veto cu privire la ce se întâmplă acasă sub pătură ? Vezi incriminarea homosexualității, care în România a fost o realitate juridică până în 2002, dacă nu mă înșel.

În colțul „NU” găsim o societate care aplică fără compromisuri principiile individualiste. Este vorba despre suveranitatea deplină a individului asupra spațiului său privat, delimitat clar de suveranitatea celuilalt, a concetățeanului, asupra propriului său spațiu privat. Se aplică aici dictoane devenite clasice: „Trăiește și lasă-l și pe celălalt să trăiască”, „Libertatea mea se termină unde începe libertatea ta”. Mai simplu spus, ce se întâmplă acasă sub pătură nu interesează decât pe cei care au fost primiți acolo; ceilalți nu au dreptul să se bage, și dacă în cel mai rău caz nu sunt de acord, să se abțină de la comentarii. Sfidare pentru tabăra „NU”: putem fi siguri că non-implicarea nu devine indiferență și atomizare socială ? Că nu putem ajunge încet-încet în situația în care legăturile interumane care stau la baza societății dispar și individul e lăsat să se autodistrugă sub pătură ?

Eu cred că ambele sfidări sunt serioase, dar nu în egală măsură, mai precis cred că pericolul din a doua sfidare e mult mai real decât cel din prima. Nu trăiesc cu senzația că totalitarismul teocratic are vreo șansă să se instaleze la putere în societățile contemporane, exceptând cazul, fascinant în felul său, al lumii islamice. În schimb atomizarea societății e o amenințare verosimilă și, în unele țări occidentale, pare să devină treptat o realitate cotidiană. Propun spre reflecție trei exemple. Primul exemplu: eutanasia de tip belgian. În Belgia, dacă ești ferm hotărât să îți iei viața, poți apela la medici pentru un suicid „curat”. Ba chiar poți da o petrecere și prietenii vin să te serbeze cu ocazia evenimentului. Mai mult nu am de spus. Dacă vrei să te autodistrugi, ceilalți nu au voie să te oprească. Nici măcar să își dea cu părerea. Probabil că și renunță la a mai avea o părere.

Al doilea exemplu: revoltele urbane. Pentru cineva obișnuit cu viața într-o societate est-europeană, o revoltă urbană de tip Londra sau Paris, cu incendiere aleatorie de autoturisme, autobuze, magazine, case și școli, e ceva greu de înțeles. În asemenea situații mulți încearcă să găsească explicații raționale, în termenii unei confruntării între forțe sociale inteligibile (ex. autohtoni vs. imigranți, defavorizați vs. capitaliști etc.), explicații ce se destramă însă odată ce sunt puse față în față cu realitatea. E vorba despre violență oarbă și fără țintă, capabilă să distrugă orice întâlnește, oameni din toate etniile și categoriile care efectiv își incendiază și jefuiesc propriile cartiere. Explicația ? Nu trăiesc propriu-zis ca membri ai societății, ci ca indivizi atomizați și alienați ce au în comun doar un anumit spațiu fizic.

A treia situație: integrarea imigranților. Nu e nevoie să intru în multe detalii, cred că fenomenul tragic al terorismului islamist este un exemplu suficient pentru deficiențele de care suferă în acest sens societățile Europei de Vest. Milioane de oameni ajunși acolo din Lumea a Treia nu reușesc să se identifice mai deloc cu țările de adopție, în ciuda faptului că au fost în general primiți bine, și-au construit o viață mult mai confortabilă decât cea din țările de origine și au întâmpinat bariere și discriminări mai degrabă minore. Ce le lipsește ? Mortarul social care trebuie să țină cărămizile de culori diferite la un loc. Le rămân însă legăturile din societatea de origine, vechiul mortar ce dăinuie în absența celui nou. Sigur că minorități neintegrate putem întâlni și în alte locuri, inclusiv în partea noastră de Europă, și tot cu consecințe negative, dar diferența este cea dintre mica infracționalitate de autobuz și masacrul cu mitraliera.

Drepturile omului sunt esențiale pentru funcționarea normală a oricărei societăți moderne. Într-o oarecare măsură sunt necesare pentru funcționarea normală a societăților umane din toate timpurile și de pe toate meridianele Globului. Însă o societate nu poate funcționa nici dacă renunță la dreptul ei de a își afirma (nu de a impune cu forța) în fața individului setul său de valori mai profunde, inclusiv unele care țin mai curând de sfera privată. Preferința (nu obsesia) pentru familia naturală poate fi o asemenea valoare. Cu tot respectul pentru teoriile contractualiste, nu cred că drepturile omului, practic simple reguli raționale de conviețuire pașnică, sunt suficiente, e nevoie de ceva mai mult și mai profund care să ne lege. Este o realitate care nu poate fi ignorată, chiar dacă trebuie să rămânem conștienți de pericolul arbitrarului și abuzului și să îl evităm. În final, ambele viziuni merită un respect intelectual de care adesea nu se bucură, dar vin și cu riscuri. Ce ni se cere acum este să le punem în balanță. Și să dezbatem.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. Dedalus spune:

    Mai exista si o a treia tabara: cei care considera ca subiectul nu merita atentia societatii in ansamblul ei.

    Nu spun prin asta ca subiectul nu ar fi in sine relevant pentru o societate. Spun doar ca nu este necesar un referendum pe aceasta tema, printre altele si pentru ca el nu lamureste nimic, in schimba abate atentia de la probelmele stringente si generaza tensiuni si destabilizare.

    De ce nu vorbim cu tot atata patima despre datoria de stat?

    De ce nu scriem la fel de mult despre birocratia care blocheaza multe afaceri?

    De ce nu vorbim mai mult despre investitiile autohtone?

    Sau despre educatie?

    s.a.m.d.

    Mai bine spus, dupa parerea mea, orice alt subiect, absolut orice alt subiect, este prioritar fata de acesta.

  2. Sebastian spune:

    Cele trei exemple de atomizare a societății (toate din Europa de Vest, oare de ce? Nu găsim și în România astfel de exemple?) privesc alte dezbateri/fenomene decât dezbaterea drepturilor homosexualilor. Anume dezbaterea despre dreptul la a te sinucide pe de o parte, și problemele integrării imigranților. Ce legături au acestea cu referendumul? Dacă homosexualii se pot căsători între ei, va duce asta la o atomizare a societății? Dacă da, din ce cauză?

    Dimpotrivă, ei sunt marginalizați tocmai în starea de față. Un homosexual cu aceleași drepturi ca și un heterosexual va avea un risc mai mic de atomizare, tocmai fiindcă societatea îl va accepta așa cum e. Homosexualii nu incendiază mașini și nici nu comit atacuri teroriste, comparația este vădit forțată.

  3. George Alexandru Costan Geos Costan spune:

    “Eu cred că ambele sfidări sunt serioase, dar nu în egală măsură, mai precis cred că pericolul din a doua sfidare e mult mai real decât cel din prima.” La explicaţii, aţi dat-o în bară, afişându-le superficial. Toate manifestările publice, de la proteste la revolte, se petrec tocmai datorită întăririi relaţiilor interumane, spre deosebire de România, unde abia începem să observăm manifestări de genul. Moştenirea comunistă, cu individualismul formal forţat aproape egalizat cu colectivismul (iarăşi, forţat) a lăsat o amprentă gravă asupra societăţii rămase până de curând ne-civilă.

    Un pericol pentru tabăra “NU”/”boicot” ar fi ţinut de limitele libertăţii din sfera privată, vizând chestiunile de ordin penal, de exemplu. Dar aici, mi se pare că România stă bine. Problema cu tabăra “DA”, pentru care nu perzentaţi argumente că ar fi mai puţin malignă, este că închide un subiect de discuţie înainte să fie relevant pentru societate. Românii, în marea majoritate (circa 75%) se opun căsătoriile LGBTQ…, dar iniţiativa asta a CpF, tocmai asta face: vrea să oprească orice tentativă de dezbatere a subiectului.

    Observaţi că şi eu, şi dvs., am evitat tabăra “boicot”, care cuprinde de altfel, şi potenţial votanţi “DA”, şi “NU”. Pentru că îndemnul dvs., “să dezbatem”, nu există şi nu este dorit să se întâmple, mai ales de tabăra enormă “DA”.

    • Radu Stanciu spune:

      Mi se pare interesant că reproșați referendumului că oprește dezbaterea. Cei mai mulți îi reproșează tocmai faptul că a pornit’o.
      Și să înțeleg că pentru dumneavoastră incendierea de case și școli este un simptom al întăririi legăturilor dintre membrii unei societăți ? În ce fel ?

      • George Alexandru Costan Geos Costan spune:

        E observaţia mea, deci sunt toate şansele să nu fie precisă, dar având în vedere “urgenţa” cu care a fost organizat referendumul, proasta informare a publicului, necunoaşterea legislaţiei nici măcar de către iniţiatori (de la stat, la biserică şi CpF), grosul oamenilor cu care am interacţionat au pornit de la preconcepţii, nu realităţi (sau nu realităţi nedeformate de fake news şi alte formă de manipulare). Acum, în al 14-lea ceas, abia-abia se vă muguri ai unei dezbateri, dar e prea puţin, prea târziu. Eu aş vrea să continue, să crească, dar cu actori ca PSD, BOR, CpF şi mulţi alţii asemenea, tare mi-e că va rămâne una secundară. Totuşi, abia acum câteva zile a apărut în M.O. forma articolului propusă pentru votare… Iar imediat după, ne întoarcem la legile justiţiei şi Codurile penale.

        Legat de incendieri şi altele, aţi auzit de Internet? Reţelele de socializare şi alte forme de comunicare au întărit relaţiile inter-umane într-o formă mult subestimată de adepţii interacţiunilor tradiţionale. Când văd mase de oameni ieşind în stradă, ştiu că nu au făcut-o simultan prin telepatie ori ieşind la cafea în grupuri. Libertatea circulaţiei ideilor are încă graniţele nedefinite.

      • din Franta spune:

        Comentariul meu nu a aparut, il repet.
        Dl. Radu Stanciu scrie :
        “Mi se pare interesant că reproșați referendumului că oprește dezbaterea. Cei mai mulți îi reproșează tocmai faptul că a pornit’o.”
        Daca “dezbatere” inseamna pentru dvs. dezinformare – ca sa nu-i spun minciuna pe fata, propaganda grosolana impotriva civilizatiei Europei – (v-am dovedit-o mai jos, in raspunsul meu la postarea dvs “Radu Stanciu spune: 04/10/2018 la 23:22″), atunci multumesc, nu este nevoie…

  4. Dan_Bruma spune:

    Pericolul din a doua sfidare? Atomizarea? Si ce nu e bun in atomizare? Ca asta nu am inteles si asta nu reuseste sa explice autorul. El vine si da cu axioma în balta spunand ca atomizarea e nasoala. Si apoi vine cu ceva de ordin sentimental : “Cu tot respectul pentru teoriile contractualiste, nu cred că drepturile omului, practic simple reguli raționale de conviețuire pașnică, sunt suficiente, e nevoie de ceva mai mult și mai profund care să ne lege.” Nimic clar si rational. Ceva PROFUND. Nu stim ce. Si apoi drepturile omului care sint simple reguli. Ele nu sint de ordinul profundului. Sint simple reguli. Aceasta ultima axioma pune capac incapacitatii autorului de a intelege societatea occidentala si valorile ei profunde (sic!)

  5. din Franta spune:

    Ce ridicol sa vorbiti de “atomizarea” societatii occidentale ! Atomizata este societatea romaneasca traditional malformata de comunism.
    Dati ca exemplu negativ eutanasia de tip belgian : “În Belgia, dacă ești ferm hotărât să îți iei viața, poți apela la medici pentru un suicid „curat”. Ba chiar poți da o petrecere și prietenii vin să te serbeze cu ocazia evenimentului. Mai mult nu am de spus.”
    Ba eu am, ca mi-am adus aminte de Socrate. Care a preferat moartea exilului (iar altii, acum, prefera moartea “curata” unei lungi agonii prin spitale). Socrate care a murit, cum spuneti, “sarbatorit” de prieteni. Dar de, Socrate nu era decit un biet pagin atomizat…
    Si, à propos, unde vedeti “atomizarea” in eutanasia belgiana ? Nu reusesc sa vad legatura, oi fi eu greu de cap !
    Ca fapt divers, cite asociatii de cetateni exista intr-un orasel de 11 000 locuitori in Romania ? In oraselul meu din Franta sunt si actioneaza 157 de asociatii. Curat atomizare !
    Noi suntem cei care se atomizeaza acum ca niste imbecili, sub bagheta maestrului Dracnea, discutind discutii in timp ce el……….

    • Radu Stanciu spune:

      Socrate nu a ales să moară, a fost condamnat la moarte și a băut singur otrava, în timp ce prietenii, cu care stătuse la discutat discuții ca noi acum, îl boceau. Reacție normală când îți moare un prieten.
      Eutanasia belgiană înseamnă că X suferă de depresie sau plictiseală de viață, decide să moară, prietenii vin să îl “sărbătorească”, deci să îl încurajeze, iar în rest nu are nimeni nimic de zis, vin apoi medicii și își fac “datoria”, că doar de asta sunt plătiți. Deci societatea în ansamblul ei îi respectă decizia de autodistrugere, nu se bagă. Chiar nu vedeți atomizarea ?

      • din Franta spune:

        1. Lui Socrate i s-a oferit alternativa fugii din Atena ;
        2. A refuzat-o, a ales sa moara ;
        3. Prietenii, care ii aranjasera fuga eventuala din cetate, plingeau, dar l-au inteles si i-au respectat alegerea.
        4. Cit despre eutanasia din Belgia :
        “L’euthanasie est très encadrée chez nos voisins belges : il faut que la pathologie soit incurable, et que la souffrance physique et psychologique soit insupportable pour le patient. Les médecins qui la pratiquent, et le personnel médical qui entourent le malade, ont suivi une formation, baptisée EOL, comme End of Life (fin de la vie). Les médecins suivent le patient pendant plusieurs mois, parfois même plusieurs années, avant l’euthanasie. Il existe une Commission d’évaluation et de contrôle de l’euthanasie.”
        Facati efortul sa traduceti, nu o sa ma obosesc eu pentru un troll. Chiar va inchiputi ca calomniile (cacofonie picata la tanc) dvs. grosolane sunt inghitite de toata lumea ?

      • din Franta spune:

        Raspunsul meu precedent (era “in asteptare”) la postarea lui Radu Stanciu a disparut. Il repet :
        Spuneti :
        “Eutanasia belgiană înseamnă că X suferă de depresie sau plictiseală de viață, decide să moară, prietenii vin să îl “sărbătorească”, deci să îl încurajeze, iar în rest nu are nimeni nimic de zis, vin apoi medicii și își fac “datoria”, că doar de asta sunt plătiți.”
        Cititi va rog :
        “L’euthanasie est très encadrée chez nos voisins belges : il faut que la pathologie soit incurable, et que la souffrance physique et psychologique soit insupportable pour le patient. Les médecins qui la pratiquent, et le personnel médical qui entourent le malade, ont suivi une formation, baptisée EOL, comme End of Life (fin de la vie). Les médecins suivent le patient pendant plusieurs mois, parfois même plusieurs années, avant l’euthanasie. Il existe une Commission d’évaluation et de contrôle de l’euthanasie.”
        https://www.francebleu.fr/infos/sante-sciences/euthanasie-en-belgique-le-recours-pour-les-patients-francais-1507284876
        Obositi-va sa traduceti, daca nu v-ati obosit sa va informati inainte de a inventa inventii.
        Cit despre Socrate : Va cer prea mult sa stiti ca prietenii lui Socrate ii aranjasera fuga din Atena, exilul, dar el a ales moartea ? Prietenii il plingeau dar i-au inteles alegerea si i-au respectat-o. Tot o alegere este sa preferi eutanasia unei agonii fara alta iesire decit moartea.

        • Zev spune:

          Corect, dF. In jurisdictia mea inca se dezbate furibund pe tema, dar da, si varianta eutanasiei propusa are aceiasi parametri, boala incurabila atestata medical, iminenta decesului etc., probabilitatea unei agonii dureroase si degradante conteaza si ea. Nu ca au pierdut ai mei la popice, ma duc la medicul de familie si gata. La fel si chestia cu atomizarea – exact ce spuneti, asociatii de toate culorile, de la activism grassroots gen salvati soricelul albastru de padure, trecand prin clasicele bookclubs pentru femei in general, si mens’ sheds unde se duc barbatii si construiesc diverse, de regula pentru scopuri caritabile, sa nu uitam de Lions si Rotary, si cate in luna si in soare.

  6. Incomod spune:

    Sunteti o surpriza placuta pe Contributors, care se pare ca nu e pregatit pentru dvs., dovada si comentariile. Din nefericire, dupa cum se vede, nu toata lumea are capacitatea intelectuala necesara pentru a intelege exemplele date. Orice societate, nemaivorbind de o civilizatie, cum se pretinde cea occidentala, se bazeaza, isi trage seva dintr-o serie de valori perene, nenegociabile, comune membrilor societatii/civilizatiei, respectate de toti. Evident exista si devieri accidentale. cand aceste devieri devin insa norma, liantul care uneste membrii sociatatii dispare si apare disolutia. Cu toate acestea, nu cred ca acesta e cel mai mare pericol. Cel mai mare pericol e intr-un fel, banal si il regasim de nenumarate ori in istorie. Acest pericol e radicalizarea. O minoritate nu demult discriminata si terorizata, care si-a dobandit nu cu mult timp in urma acceptarea si toleranta, sfideaza valorile majoritatii, bune, rele, cum or fi ele. Rezultatul din pacate e previzibil si in lipsa unor eforturi de ambele parti, intrebarea care se pune nu e daca, ci cand se va ajunge la apogeu, cand se va depasi punctul de rezistenta al majoritatii. Cercul se va inchide, valorile vor redeveni liantul necesar, cu ce pret insa ? Al unor tragedii care ar putea fi evitate… Si al disparitiei multor elemente pe care acum le consideram de la sine intelese, si care vor trebui recucerite din nou…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Radu Razvan Stanciu


Radu Razvan Stanciu

'A studiat Științele Politice și Istoria la Universitatea din București, cu o licență în Istorie (2008). S-a îndreptat spre Universitatea din Cambridge (Marea Britanie) pen... Citeste mai departe


E randul tau

Wage led growth e doar un nume sofisticat pentru ceea ce numim de obicei, in termeni si mai "tehnici...

de: r2

la "Direcții alternative în economie"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

noiembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)