Home » Opinie » Citesti:

După anunțul din week- end al președintelui Iohannis

Mircea Morariu iunie 25, 2018 Opinie
8 comentarii 1,026 Vizualizari

Aflat în week end la Sibiu, președintele Klaus Iohannis și-a anunțat decizia fermă de a candida pentru un al doilea mandat la Cotroceni.
Indiscutabil, dl. Iohannis și-a gândit anunțul ca o reacție rapidă la declarația de război formulată nu doar la adresa domniei-sale și a altor persoane trecute pe lista neagră de dl.Liviu Dragnea și de ceilalți membri din conducerea operativă a PSD (știu oare indivizii aceștia, știe și mereu umflatul în pene domn Călin Popescu-Tăriceanu că liste negre întocmeau și legionarii?), ci a esenței vieții democratice, a ideii de democrație autentică, nu de tip Orbán, nu de tip Erdogan, nu de tip Kaczinsky, în România.
Declarația agramată, absolut dementă, a unui ins speriat, laș, prins cu musca pe căciulă, care își caută salvarea printre fustele tovarășelor de partid, declarație făcută de președintele social-democraților români merita un răspuns pe măsură. Iar anunțul făcut sâmbătă de dl. Iohannis este parte a acestuia.
S-a putut vedea de la o poștă că hotărârea președintelui Iohannis i-a luat pe nepregătite pe mai marii coaliției PSD-ALDE. De aici nervozitatea lor evidentă, de aici luările de poziție iresponsabile ale d-nei Norica Nicolai care, într-un dialog de toată jena cu Ion Cristoiu la România tv a comis referiri inepte la naționalitatea d-lui Iohannis. Dl. Iohannis, a spus individa cu pricina, nu e român și de aceea nu a avut și nu are încredere în el. Vorbele iresponsabile ale fostei procuroare comuniste care a pozat, după Revoluție, ba în țărănistă, ba în liberală, adică așa după cum a bătut vântul și cum i-au dictat respectivei interesele și dorința de a-și umfla conturile, se cuvin să intre de urgență în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Sunt absolut convins că, începând de astăzi, atacurile murdare la adresa d-lui Iohannis se vor înmulți. Va crește și numărul soclicitărilor venite din partea unor găunoși politicieni de la putere ( Paul Stănescu, Buzatu, Pleșoianu, Vasilescu, Manda, fals spilcuitul Daniel Breaz de la Alba Iulia, Oprișan de la Vrancea) și a jurnaliștilor din dotare (Chirieac, Cristoiu, Roșca-Stănescu, Gâdea, Badea, Ciutacu, Curea, Andronic) vizând declanșarea procedurilor de suspendare și demitere din funcție a d-lui Iohannis.
Genul acesta de reacție rapidă, așa cum s-a arătat a fi decizia dată publicității sâmbătă, nu este în felul de a fi al președintelui Iohannis. Domnia-sa ne-a obișnuit cu reacții lente, cu amânări, cu prea multă cumpătare. Dacă ceea ce s-a întâmplat sâmbătă reprezintă semnul unei necesare schimbări de strategie vom vedea în perioada următoare. O atare schimbare este cum nu se poate mai necesară. Dl. Iohannis și sfătuitorii domniei-sale ar trebui să valorifice faptul că PSD nu are, pentru moment, nici un candidat sigur la președinție. Iar atâta vreme cât dl. Liviu Dragnea deține dezonoranta calitate de condamnat penal, chiar și numai în primă instanță, este mult prea vulnerabil pentru a emite vreo pretenție în acest sens.
Pe de altă parte, se cuvine subliniat detaliul că anunțul de sâmbătă al președintelui Iohannis nu ajunge. Parlamentul dominat de coaliția PSD-ALDE, o CCR profund politizată, controlată majoritar de Dragnea și Tăriceanu, un ministru al Justiției care și-a pus în cui și cinstea, și onoarea, și calitatea de profesor universitar spre a deține cât mai mult această sinecură și debitează repetat verzi și uscate doar pentru a fi pe placul stăpânilor lui politici reprezintă primejdii reale pentru funcția prezidențială. Pentru sensul și conținutul acesteia. Coaliția PSD-ALDE plus UDMR care joacă rolul de tender în toate combinațiile urât mirositoare din ultima vreme ce se consumă sub acoperișul Parlamentului României își vor intensifica atacul asupra a tot ceea ce este susceptibil de a le sta în calea satisfacerii dorinței lor nebune de a îngenunchea democrația. De a schimonosi legile justiției spre a-și face scăpați de pușcărie conducătorii și sponsorii care și-au băgat nerușinat mâna în borcanul cu dulceață. Lobotomizatul guvern PSD-ALDE, marioneta lui Dragnea, doamna Viorica Vasilica Dăncilă. sunt gata să emită ordonanțe de urgență. Au arma la picior, vorba fostului tractorist Paul Stănescu, cocoțat în funcția de vicepremier. O vor face și acum, și în perioada vacanței parlamentare. Președintele Iohannis va trebui să li se opună. Însă nu o va putea face singur. Are nevoie de sprijinul masiv al populației.
Tocmai de aceea, Deșteaptă-te, Române!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. MIHAI 2 spune:

    Intrebarea este dac9cica ar fi chiar record national a nu cumva anuntul domnului Presedinte Johannis
    l-a luat cumva pe nepregatite si pe domnul Ciolos ?

    Propagandistii pro PSD asa au afirmat – ca nu de PSD se temea Presedintele cand a anuntat destul de devreme (cica ar fi recordmen national absolut) candidatura – ci a dorit
    sa ii ia cumva fata domnului Ciolos. care si dansul pregatea un anunt similar
    motivat de avantul revolutionar.

    Sigur nu are rost sa ii creditam pe ciuvici ca ar spune vreodata adevarul,
    dar si mai bine ar fi daca nu s-ar dezvolta vreo rivalitate
    intre cei doi vectori ai DEMOCRATIEI ca doar asta ne-ar mai lipsi.

    • donquijote spune:

      Pentru turul intai, nu ar fi asa o problema grava sa apara la start si Ciolos, pe langa Iohannis.
      Problema ar fi daca apar prea multi, astfel incat sa-i facaloc vreunui vadim cares aiasa mai clar pe pozitia doi si apoi sa fie nevoiti intelectualli sa-l aleaga pe dady in loc de firea sau viorica, mai stii?
      Doi candidat solizi ar putea, chiar sa-i dea lui dragnea locul trei, sau, sa-l determine sa faca excese care sa-l scoata evident in afara legii.

  2. POP SEVER AUGUSTIN spune:

    Prin acceptarea propunerii de numire a primului-ministru marioneta,presedintele a devenit
    coresponsabil al actualei situatii conflictuale.Acum este tardiv, sa constatam, tot raul genrerat.
    Singura capabila sa indrepte lucrurile este Societatea Civila. Clasa politica trebuie primenita in
    totalitate!!

  3. Dedalus spune:

    Toata situatia este expresia neintelegerii mecanismelor democratiei.

    Imi pare rau sa o spun, dar multi dintre cei care se incadreaza sau auto-incadreaza intr-o patura constienta a societatii romanesti nu au inteles in ce consta democratia.

    Uite aici, ad usum delphini:

    Mai multe partide imbratiseaza doctrine diferite si conving votantii ca solutia de guvernare propusa de esle, bazata pe doctrina politica respectiva, este cea mai buna pentru tara.

    Apoi populatia cu drept de vot alege dintre aceste partide. Cei care castiga formeaza guvernul si propun legile, ceilalti intra in opozitie.

    ====

    Dar noi suntem prea “destepti” sa acceptam cev atat de simplu. Inventam tot felul de bazaconii cum ar fi “sa le-o traga justitia ca nu fac ce vreau eu sa faca” sau “pentru ca fura [mai mult decat mine], sau “nu merg la vot sa le arat eu astora cine sunt eu!” sau “doctrinele politice sunt fumate, noi vrem politica fara doctrine!”.

    Facem pe desteptii, dar habar nu avem, asta e realitatea.

    ====

    Necunoasterea si mai ales orgoliul de a “reinventa roata” i-a facut pe multi sa creada ca presedintle tarii, justitia si strada trebuie sa formeze un fel de “opozitie originala” la partidele care au castigat alegerile.

    Grav este insa ca derapajul continua, partidele refuzand in continuare pozitionarea politica si populatia crezand in continuare ca forma de guvernare democratica este un partid in majoritate absoluta + o justitie care le da la cap celor care o iau razna in partidele la guvernare.

    Au trecut 2 (doi) ani de la alegeri si perspectiva este ca la urmatoarele alegeri sa se intample fix acelasi lucru.

    Problema nu este a unui partid anume, ci a unei optici incetatenite in randul maselor dar si a elitelor ca poate exista democratie fara partide.

    Sau eventual cu un singur partid care sa fie curat si cinstit si care sa scoata din palarie bunastarea generala pentru o populatie intreaga ce “munceste” la televizor.

  4. donquijote spune:

    Sper ca este evidenet pentru cat mai multa lume ca psd nu-l considera nevinovat pe dragnea (in sensul ca nu a facut faptele care i se imputa), dar demoleaza legile astfel incat pragul de vinovatie/nevinovatie coboara atat de mult incat TOTI infractorii, inclusiv dragnea devin nevinovati. Pentru ca ei pot.

    Dar eu intreb: acest discurs al lui dragnea cu amenintari evidente, cu lista neagra dusmanilor partidului, nu contine in sine o abatere de la lege (atat cat este ea), pe care sa fie atacat si demolat impostorul ?
    Sunt convins ca, in isteria care l-a cuprins nu si-a mai cantarit cuvintele iar cineva cu experienta juridica in domeniu poate gasi motive pentru a-l aduce in fata tribunalului – chiar in regim de urgenta, dat fiind amenintarea iminenta.
    Dupa care, toate consecintele actiunilor lui vor trebui anulate.
    Poate chiar si o eventuala ordonanta semnata sub amenintare sau santaj de catre primul ministru de carpa isi pierde efectul inlcusiv in ce priveste prevederea cea mai favorabila celui pus sub acuzare…

  5. victor L spune:

    Sa intelegem ca daca esti Presedinte si refuzi executarea unei decizii a Curtii Constitutionale ( sa uitam ca o decizie definitiva si irevocabila in opinia sa e “un banal act administrativ”), adica incalci Constitutia, atunci esti valid sa declari ca mai vrei un mandat.
    NB,
    e bine a nu uita si de faptul ca in vara lui 2012, cind ne confruntam cu o situatie similara, actualul Presedinte “mai vreau un mandat”, era mare uselist, aliat cu Dragnea.

  6. mike spune:

    Trebuie sa intelegem ca aici nu este vorba doar de Dragnea si disperarea lui de a scapa de puscarie. Dragnea and Co. nu reprezinta decat o unealta, o maceta care hacuieste totul in jur si care este manevrata de cineva mult mai puternic. Chiar credeti ca Dragnea reusea toate astea singur si ca toti acolitii sai reuseau sa scoata Romania de pe orbita normalitatii daca nu ar fi fost sprijiniti de o alta mare putere? Este vorba de punerea pe butuci a toturor institutiilor vitale ale statului roman+ economia Romaniei (ROBOR, inflatie, etc..). Sincer, cel mai bun lucru care ni s-a intamplat in acesti 11 ani de UE, a fost crearea DNA-ului si anchetarea unor borfasi si recuperarea unor bani de la ei. In rest, nimeni, nici un guvern nu a facut un drum, o autostrada, o cale ferata decenta, spitale decente si scoli fara toalete in fundul curtii in care sa cada copiii.
    Iar tot acest haos provocat de PSD nu face decat sa intarzie si mai mult proiectele de infrastructura, ridicarea MCV-ului, aderarea la EURO si lupta anticoruptie. Mai vedem cum stam peste inca 20 de ani…

  7. Ganymede spune:

    Din cate inteleg un partid poate fi scos in afara legii daca atenteaza la securitatea nationala.
    Stau si ma intreb cine decide asta si de inca nu s-a autosesizat.
    Pana unde trebuie sa mearga PSD-ul pentru a fi de acord toata lumea ca a atentat la siguranta nationala?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


Rugaminte Contributors.ro

Profesorul Vintilă Mihăilescu este internat la Fundeni și are nevoie în continuare de transfuzii de sânge.

.

Puteți să-l ajutați donând la Centrele pentru Donații din toată țara, sânge din orice grupă, cu specificarea: “Pentru Vintilă Miron Mihăilescu, Spitalul Fundeni, Sectia Hematologie, Profesor Doctor Daniel Coriu".O listă a centrelor din București se găsește aici:

http://doneazasange.ro/unde-pot-dona-sange/"

E randul tau

Raspunsul CNAIR: Bună ziua, Circulația alternativă propusă pentru DN 28 nu reprezintă o s...

de: Ghost

la "Drumurile 2+1 alternativ sau cum poate DN2 să devină de 5 ori mai sigur"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

septembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)