vineri, martie 29, 2024

După demisia din PSD a d-lui Mihai Tudose

Problema nu era dacă fostul premier Mihai Tudose va demisiona din PSD, ci când va interveni evenimentul. Dacă eveniment poate fi socotită decizia cuiva care, atâta vreme cât a fost prim-ministru, nu s-a remarcat decât prin trecutul ce îl recomanda drept un apropiat al serviciilor secrete și prin vechimea lui considerabilă în partid.
În pofida acestei vechimi, a auzit oare cineva, dincolo de fruntariile Brăilei, de dl. Tudose înainte ca acesta să devină premier? Tare mă tem că nu.
În postura de prim-ministru dl. Mihai Tudose nu a strălucit defel prin inteligență. Este notoriu faptul că i-a dat multă vreme ascultare orbește pe Liviu Dragnea, că micile lor diferende de opinii erau doar de operetă, dar și că oferea la începuturile ședințelor de guvern spectacole ieftine administrându-le, așa, de ochii lumii, câte un perdaf colegilor de Executiv ce nu îi erau pe plac și pace. Unul dintre cei care se bucurau de o atenție specială -și aș zice că nu tocmai pe nedrept- fiind fostul ministru al Sănătății, dl. Florian Bodog.
Decizia d-lui Tudose de a-și cere transferul de la partidul controlat la sânge de dl. Liviu Nicolae Dragnea la cel al cărui președinte este etern cârcotașul Victor Ponta (e adevărat, acesta are studii ceva mai serioase, vorbește mai articulat limba română, știe și câteva limbi străine și, când vrea, operează chiar și distincția dintre ironie și mitocănie) rămâne o manevră personală, fără importanță atâta vreme cât nu va fi urmată de o hemoragie masivă către Partidul Pro România, măcar din partea membrilor din Organizația județeană PSD Brăila, al cărui președinte a fost până zilele trecute dl. Mihai Tudose. Or, având în vedere precedentul reprezentat de excluderea din PSD a d-lui Adrian Țuțuianu care nu a determinat cine știe ce solidarizări masive cu fostul membru de vază al PSD și fost șef al organizației județene Dâmbovița, expectativa sau, mai exact, observarea atentă a desfășurărilor viitoare mi se pare mult mai indicată decât pregătirea tortului și a șampaniei cu care unii se și văd deja sărbătorind mult dorita înlăturare de la putere a Executivului condus de d-na Viorica Vasilica Dăncilă. Deocamdată doar doi sau trei parlamentari au urmat exemplul d-lui Tudose, cu efecte la nivelul raportului de forțe la nivelul Camerei Deputaților.
Am temeri că atât de lipsita de simț politic doamnă Alina Gorghiu se grăbește atunci când cere conducerii liberalilor să pună rapid de o moțiune de cenzură, și aceasta chiar din primele zile ale viitoarei sesiuni parlamentare ce ar urma să înceapă în ziua de 4 februarie. Pare-se că doamna Gorghiu nu a învățat nimic din eșecul celor două moțiuni de cenzură anterioare. Și nici nu a înțeles ceva ce dl. Ponta a repetat de atâtea ori cum nu se poate mai clar. Și anume că el și partidul domniei-sale nu au nimic împotriva PSD, adică a partidului în sine, ci doar împotriva președintelui acestuia, că nu vor vota pentru căderea unui guvern controlat de socialiști. Ceea ce înseamnă că altele ar fi planurile reale ale fostului președinte al partidului.
În cei trei ani de când a fost alungat de la conducerea guvernului grație și unui șiretlic al d-lui Liviu Nicolae Dragnea, devenit astăzi dușmanul său de moarte, dl. Ponta a învățat totuși ceva. Să aibă răbdare. Așa că Victor Ponta așteaptă cuminte, mulțumindu-se să facă turul televiziunilor ,lansând petarde anti-Dragnea. Fostul premier vrea ca lucrurile să se învolbureze la maximum în rândurile social-democraților, să crească numărul dezertorilor (s-a vorbit zilele trecute despre o plecare din PSD a d-lui Paul Stănescu, cea ipotetică a d-lui Sorin Grindeanu, căruia i-a fost cumpărată supușenia cu leafa fabuloasă de la ANCOM, a fost de acesta deja negată, a plecat joi dl. Georgian Pop), iar dacă lucrurile vor decurge conform planurile sale va face astfel încât să creeze condițiile îndepărtării lui Dragnea de la șefia Camerei Deputaților. E limpede că dl. Ponta speră, ca la un moment dat, să revină în fruntea celor pe care i-a condus odată. Unde mai pui că d-na Gorghiu uită că, în nici un caz, dl. Victor Viorel Ponta nu este dispus să îl accepte drept viitor premier pe dl. Ludovic Orban care nu renunță în ruptul capului la ambiția de a deține o demnitate pentru care nu îl recomandă, în fapt, nimic.
Nu printre membrii ori parlamentarii PRO ROMÂNIA cred că ar trebui să își caute Opoziția aliații. Aceștia sunt cum nu se poate mai nesiguri. În schimb, se impune observat că a apărut deja o fisură în povestea de iubire dintre coaliția PSD-ALDE și UDMR pe tema feluritelor formule cu ajutorul cărora Puterea încearcă să își salveze de la pușcărie baronii, se pot încerca acțiuni de lobby chiar în rândul minorităților altele decât cea maghiară. PNL ar trebui să înceteze cu atacurile josnice la adresa recent înființatului partid PLUS al d-lui Dacian Cioloș, dar și la acelea mai vechi țintite împotriva USR. Și să convingă populația că soluția adevărată pentru schimbare se află în intimitatea cabinei de vot. Doar o astfel de schimbare va avea legitimitate.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Nu e vorba despre oameni. Indiferent cine ar fi la conducerea national-socialistilor (PSD e doar o eticheta noua pe vechiul PRM in acest moment), tot socialist ramane.

    Foarte multi analisti si comentatori se concetreaza pe Dragnea, Tudose, etc. In acest fel lasa impresia total eronata ca PSD , ca partid socialist, ar fi foarte bun daca nu ar avea „penali”.

    O asemenea idee eronata este profund daunatoare democratiei romanesti. Desigur, personalitatile au rolul lor in orice partid. Dar nu merg pana intr-acolo incat sa schimbe radical orientarea politica a partidului.

    ///

    Socialismul a adus numai suferinta peste tot pe unde a fost incercat. Suna frumos, ca are „social” in denumire. Dar orice regim socialist ajunge sa structureze statul pentru binele privilegiatilor lui si sa distruga economia de piata. Cleptocratia, un nou nume pentru privilegiatii unui partid, sunt rodul unui partid socialist. Iar un partid socialist nu poate supravietui fara ei.

    Socialisti buni nu exista. Poate doar socialisti naivi.

    Sau socialisti nemultumiti de privilegiile obtinute. Materiale sau nu.

    ///

    Nu e o problema de oameni, ci una de sistem. Am ajuns sa avem numai partide de stanga si asta este extrem de grav. Daca maine PSD se desfiinteaza, alt partid ii va lua locul si va crea un nou socialism, la fel de daunator.

    Unii spun ca poporul roman e condamnat la ineptie. Eu spun ca poporul roman se auto-condamna refuzand sa inteleaga politica asa cum este ea: o confruntare intre partide de ideologii contrare.

    Romaniii tot incearca sa gaeasca un partid format din oameni imaculati, care sa asigure bunastarea tuturor, indiferent ce fac. Daca nu merge, dau vina pe persoanele acelui partid, nu pe ideea profund nociva a socialismului. Sau a stangismului extrem (fascism, national-socailism sau orice doriti altceva).

    ///

    Tudose? Da, si?

    USR si Plus discuta despre locuri si aliante, despre oameni. Aceeasi greseala. Va avea aceleasi consecinte: USR capturat de viitorii privilegiati ai socialismului de tip nou, de data asta :-)). De parca nou sau vechi nu ar fi acelasi lucru.

    Nu e orb mai orb decat cel ce nu vrea sa vada.

    • Perceptia stanga-dreapta e perimata, clasicele partide apropiandu-se foarte mult ca ideologie. Au ramas doar extremele de stanga si dreapta care incearca sa ocupe si din pacate cu succes spatiul politic, poate mai putin in Romania insa la nivel european extrema dreapta devine o problema iar de SUA lui Trump ce sa mai spunem.
      Romanilor le este greu sa-si gaseasca un drum pentru ei a existat numai stanga in ultimii 70 de ani ei fiind circumspecti fata de spectrul economic al dreptei de centru moderate care doreste implementarea altor valori dar si provocari decat cu cele sunt romanii obsinuiti.

      • @Ursul Bruno – Perceptia stanga-dreapta e perimata, clasicele partide apropiandu-se foarte mult ca ideologie

        Asta e o poveste a propagandei germane, difuzată intens de câțiva ani și pe forumurile de limbă română. În realitate, Merkel a deturnat CDU și l-a făcut, pe alocuri, mai socialist decât SPD. Așa-zisa ”apropiere ideologică” e de fapt confiscarea partidelor pretinse de dreapta de către socialiști.

        La o analiză mai puțin corectă politic, se pare că povestea asta își are originile chiar la Kremlin: așa-zisa opoziție la SPD (compus pe față din oameni ai rușilor) a ajuns să fie condusă de o fostă șefă la departamentului Agitație și Propagandă și de fapt guvernează împreună în ”mari coaliții”. Același lucru se poate observa și în România, marele opozant anti-PSD este de fapt fostul ”premier Grivco”.

        Se pare că în 2012 Putin a renunțat la orice mănuși și la orice aparență de democrație: atunci a fost forțat să demisioneze (sub un pretext ridicol) președintele Germaniei și tot atunci a avut loc a doua suspendare a lui Traian Băsescu. Ulterior, atât președintele actual al Germaniei, cât și cel actual al României au ajuns în mod ”legitim” în funcțiile ocupate, dar atât timp cât ei rămân în funcții, e clar că Putin e mulțumit cu ei.

      • @Ursul Bruno – în completare la comentariul precedent: Gerhard Schröder, deși socialist pe deplin asumat, era de fapt mai pro-market decât Angela Merkel, care nu-și recunoaște înclinațiile socialiste, dar e formată ca om într-un regim comunist, bazat pe propagandă și cenzură.

      • Nu e perimata deloc. Exact asta e problema. Exact acest refuz al politicii este samburele marasmului romanesc.

        Orice conducere a societatii se face pe baza unei ierarhii a valorilor. Aceasta se reflecta in ideologia politica, in stanga-dreapta.

        Democratia liberala presupune un stat liberal si un astfel de spectru ideologic.

        ////

        Desigur, realitatea politica nu reflecta exact cele scrise in manuale. Dar asta pentru ca manualele sunt facute sa intelegi, nu sa picteze realitatea.

        Cu atat mai mult este necesara asumarea si intelegerea ideologiei politice. Dar, din pacate, acest lucru a disparut din preocuparile partidelor politice din Romania.A ramas o simpla eticheta, buna in discursuri. Pana si Dragnea eticheteaza aiurea Plus ca fiind de dreapta!

        De fapt in Romania, stanga este „gaska lu’ Dragnea” iar dreapta este „gaska lu’ Iohanis” (!).

        In esenta insa, ambele gasti sunt socialiste si doresc pastrarea statului socialist pentru propriul lor bine. Rezultatul aceste iconcuzii este ca la vot vine numai „gaska lu Dragnea”, pentru ca in partea cealalata avem fie „intelectuali fini” care se revolta in principiu pentru ca da bine, fie indiferenti.

        Forta nevazuta, electoratul de dreapta al Romaniei, s-a exprimat in singurul fel posibil: nu a venit la vot. Drept pentru care a deveni „vinovata” pentru ca nu s-a dat de parte uneia dintre gastile socialiste ale Romaniei – ghici care? Cea care a pierdut, evident.

        ///

        Romania nu are in acest moment decat partide de stanga. In conditiile prezentei unui stat socialist, nu a unuia liberal, sansele de dezvoltare ale Romaniei sunt nule. Deocamdata traim „din osanza”, asa cum fac la inceput toate statele socialiste.

        Se adauga rationamentul profund viciat al noilor partide ca, din moment ce ideologia e perimata, oamenii sunt cei care conteaza. Se naste astfel un basm politic, o lupta intre „bine” si „rau”.

        Din pacate, in acest basm macabru, raul castiga intotdeuana.

        ///

        Cand refuzi incadrarea in stanga-dreapta, ajungi inevitabil in stanga. Este cazul lui Plus si in mare masura, a USR.

        Si mai patesti ceva: alungi electoratul de dreapta de la vot. Nimeni nu e nebun sa voteze stanga doar pentru „datoria cetateneasca”. Probabil ca multi alegatori stiu, macar inuitiv, ca degeaba voteaza in aceste conditii. E ca si cum ai vota daca vrei sa fii impuscat sau spanzurat.

        Alt efect este acela al incoerentei obiectvelor politice.

        Toate partidele ajung sa elaboreze uriase liste de masuri, cam cum li se pare lor, ignorand legatura dintre aceste masuri. Considera, in mod eronat, ca masurile economice punctuale sunt suficiente. Rezultatul e ca nimeni nu intelege nimic. Sau, si mai rau, identifica in lungile liste de masuri numite complet aiurea „program politic” lucruri cu care nu sunt de acord si atunic nu mai voteaza.

        ///

        Romania e pe calea socialista.

        La inceput socialismul da rezulate, deoarece consuma din resursele acumulate in timp. Treptat, lucrurile nu mai merg. Apare atunci falsificarea bugetelor pentru a lua imprumuturi (chestie la care multe banci inchid ochii), apare „vinovatul de serviciu” (de regula, multinationalele, imperialistii, cei care „ne vor piata”, Soros, etc.). In final – masurile disperate. Si revenirea la capitalism, dar cu multa durere.

        Partidele la putere in socialism ajung inevitabil sa domine. Partidul trebuie sa sustina statul, pentru ca de acolo privilegiatii sai castiga. Socialistii captureaza statul, il mentin in forma sa socialista, platind populatia sa voteze sub forma beneficiilor materiale. Anestezia este aplicata cu ajutorul nationalismului sau a urii colective impotriva unui dusman construit.

        De ce este posibil? Romania este pe aceasta cale dintr-o cauza stupida: crede in basme.

        Romaniii cred in basmul nationalist, in basmul „strainilor care vor sa ne fure calul”, in basmul „statul are grija de noi toti fara sa facem nimic”, in basmul „noi muncim mai mult decat toata lumea”.

        Si, cel mai rau dintre toate, basmul „sa conducem fara ideologie politica”. Sub aceasta masca se ascunde socialismul. Si interese personale.

  2. Partidul lui Ponta nu are statut de fractiune politica parlamentara si nici nu a trecut de un tur de scrutin astfel incat sa fie legitimat politic de electorat. Am mai avut experienta unor „transfugi” PSD-isti intr-o adunatura politica numita UNPR care s-a dovedit a fi tot o anexa a PSD-lui.
    Partidul lui Ponta este forma „smart” mai spoita a ce s-a numit UNPR, o adunatura de cadre, foste cadre si ce o mai fi din diferitele institutii ale tarii cu an anumit „iz”.
    La Ponta se aduna PSD-isti mai tineri, in putera varstei cum s-ar spune cu o cultura profesionala net superioara celor care conduc acum dar ii putem considera viitorul politic al tarii ?
    Este o regrupare de forte si sunt curios daca partidul lui Ponta pune umarul la o aventuala motiune de cenuzra sa rastoarne guvernul Dancila , altfel cum doreste Ponta sa scape de Dragnea si clica acestuia ?
    Ponta va cere ceva in schimb , pozitia premierului intr-un guvern social-liberal format din Pro Romania , PNL si USR. Ar fi poate varianta cea mai optima pentru momentul actual si readucerea Romaniei pe un drum european solid si rezolvarea impasului economic in care se afla tara. Johannis nu se va opune acestei variante ” de guvern technocrat” de data aceasta cu o sustinere parlamentara solida.
    Johannis are nevoie de toate voturile, cele din dreapta cat si de cele ale electoratului moderat de stanga pentru a putea fi validat iar presedinte.
    O asemenea coalitie guvernamentala poate fi si calea de urmat la alegerile parlamentare din 2020 , orice alta varianta ar fi continuarea „baltirii” Romaniei.
    Din pacate Romania nu are experienta unor coalitii guvernamentale rationale in care s-ar putea regasi atat elementele sociale cat si cele ale unei dezvoltari economice capitaliste dupa modelul occidental.
    Viata politica romanesca este plina de surprize, mai mult neplacute decat placute dar care ar fi alternativele ? de partide politice este nevoie intr-o democratie pluripartida si alternanta acestora la putere, alternanta de care din pacate nu am avut parte, PSD-ul guvernd ultimii 30 de ani intr-o masura covarsitoare cu rezultatul pe care il vedem, o Romanie debusolata din toate punctele de vedere, extrem de polarizata si depopulata.
    Merita sprijinit electoral fortele tinere din aceste partide indifernt de cum se numesc atata timp cat ele urmeaza clar un drum european conform celor asumate si semnate respectiv dorinta implementari unei politici economice solide.
    Am omis voit presedentia si presedintele Romaniei care dupa parea mea nu poate avea decat un rol institutional corect fata de instutii si partidele politice indiferent de cum s-ar numi si ar fi de dorit o prezenta la urne la alegerile parlamentare cel putin atat de mare ca la desemnarea presedintelui.

  3. Dl Tudose va rămâne în istorie nu prin vreo dimensiune proprie ci prin ceea ce s-a petrecut la înlăturarea sa de către Dl. Liviu Dragnea din fruntea Guvernului României:
    – ratarea (a se citi distrugerea de către PSD) celei mai mari șanse de dezvoltare economică a României prin aport economic și financiar japonez;
    – anularea unui sprijin extraordinar în domeniul securității naționale, dat de intențiile japonezilor de a aborda domeniul cu partea română (Japonia are un diferend cu Rusia pe seama insulelor Kurile, asemănător celui pe care noi îl avem pe seama Moldovei).
    Lucrurile de mai sus, cunoscute de toată lumea, arată că ”politicienii” aceștia nu mor deloc de grija țării!
    Ei au treburile lor!
    Ce-i mână pe ei în luptă …

  4. Guvernul Ponta a fost debarcat printr-un siretlic al lui Dragnea ? L-am mai auzit ieri
    pe un analist ”reamintindu-mi” ca in 2005 Traian Basescu a ORDONAT FERM in CSAT ”FARA ACOPERITI IN JUSTITIE !”
    Istoria necovenabila si adesea jalnica a Romaniei poate fi ameliorata considerabil cu afirmatii
    de genul ”A fost nevoie de trei Decizii ale Curtii Constitutionale pentru a infrange boicotul de granit al Presedintelui Johannis care a refuzat vreme de 6 luni numirea Vioricai Dancila ca Premier”

    • Si ramane o PRIORITATE rezolvarea momentului istoric al intrarii Romaniei in NATO
      care se incapataneaza sa fie in 2002 – 2003 , cu Iliescu Presedinte si Nastase Premier.
      Daca nu mutam evenimentul fie cu 3 ani mai devreme – sub Emil Constantinescu – fie, mult mai bine cu 3 ani mai tarziu – sub Basescu, ramane riscul ( este drept infim) ca vreun hipster sa
      puna la indoila caracterul de Agentura rusesca al PSD.

    • Da. Dragnea l-a convins pe Ponta să demisioneze. Credeți că ar fi facut-o altfel? Chiar credeti că Ponta este un om moral și și-ar fi asumat tragedia de la Colectiv?

      • La modul serios, tragedia de la Colectiv ține de degradarea României în ansamblu, nu de un guvern sau altul. Inconștienții care au deschis clubul în acea fostă fabrică de încălțăminte, cu pereții impregnați timp de zeci de ani cu vapori de diluant de la prenadez, nu i-au dat șpagă lui Ponta pentru asta. Inconștienții care au decis să folosească artificii într-un spațiu închis, iarăși nu i-au dat șpagă lui Ponta pentru asta.

        E adevărat că un om ca Ponta n-ar fi trebuit niciodată să ajungă prim-ministru, faptul că fost promovat de Adrian Năstase e o ”carte de vizită” mai mult decât edificatoare, dar starea spitalelor românești și sistemul feudal instituit de șefii de clinici, iarăși țin de starea de degradare a României în ansamblu, nu de un guvern sau altul.

        Dacă începem acum o discuție despre faptul că toate spitalele ar trebui să fie private (chiar dacă unele ar aparține universităților, de exemplu) iar statul ar trebui doar să plătească asigurările medicale minime obligatorii pentru cei care nu și la pot permite (cum se procedează în Olanda) presupun că o mulțime de oameni vor dori insistent să păstreze actualul sistem de stat, deși s-au lămurit în privința rezultatelor. Asta iarăși ține de degradarea României în ansamblu, nu de un guvern sau altul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro