Home » Opinie » Citesti:

După tragedia de sâmbăta trecută de la Oradea

Mircea Morariu august 30, 2018 Opinie
6 comentarii 1,221 Vizualizari

În seara zilei de 25 august 2018 o cumplită nenorocire s-a abătut asupra locuitorilor municipiului Oradea. Clădirea Palatului Episcopiei Greco-Catolice, monument istoric, ridicat de credincioșii greco-catolici în vremea în care episcop al Oradiei era Demetriu Radu, cel care a prezidat la data de 1 Decembrie 1918, alături de Gheorghe Pop de Băsești, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, a fost cuprinsă pe neașteptate de flăcări.
Numai un neom ar fi putut să treacă indiferent pe lângă clădirea mutilată. Numai un dement s-ar fi putut bucura de nenorocire. Căci, indiferent de apartenența religioasă, clădirea aceasta are o semnificație în sufletul, inima și mintea tuturor orădenilor. A contribuit la aceasta istoria zbuciumată a Palatului. Faptul că imediat după ce, în 1948, comuniștii au hotărât, în cel mai samavolnic chip cu putință, scoaterea în afara legii a cultului greco-catolic și prigonirea draconică, sălbatică, diavolescă a ierarhilor, totul din dorința de a șterge cu buretele adevărata istorie a României, a adus cu sine noi destinații superbei clădiri. Clădire care până la finele săptămânii trecute domina superb, aristocratic, ca un simbol al românismului și al eforturilor de veacuri în vederea salvării și conservării acestuia, centrul cu aspect vest-european al municipiului Oradea. Palatul a fost o vreme sediul Școlii de artă pentru ca, mai apoi, să adăpostească, preț de decenii, Biblioteca județeană.
În 1981, atunci când, după încheierea studiilor universitare și în urma unei repartiții guvernamentale care mi-a hotărât pe veci destinul am devenit locuitor al orașului de pe Crișuri, Biblioteca județeană a fost unul dintre primele repere ale noii mele biografii. Și umane, și profesionale.
Ca ortodox, am fost mândru la aflarea știrii că preoții ce slujesc la Biserica cu Lună, un alt centru geografic și spiritual care servește drept marcă de identificare a orașului, au avut înțelepciunea de a deschide porțile lăcașului ce le este dat în grijă și de a înălța slujbe și rugăciuni în semn de solidaritate și de iubire creștină față de credincioșii greco-catolici din urbe și din județ, dar și spre a demonstra țării întregi că Oradea este una. Una și indivizibilă. Și că tocmai această unitate a făcut să fie date uitării controversele iscate de retrocedarea clădirii proprietarului său de drept, cultul greco-catolic. Act petrecut în anul 2005. M-am bucurat să aflu că autoritățile locale și județene au decis alocarea de urgență a unor fonduri menite să reconstruiască ceea ce au distrus flăcările, că oamenii și-au anunțat disponibilitatea de a contribui, după puteri și după pungă, prin donații la refacerea clădirii.
Nu m-am grăbit însă să scriu, așa cum mi-au cerut-o mai mulți prieteni, despre ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seara în centrul municipiului Oradea. În primul rând fiindcă nu aveam destule date, în al doilea rând pentru că și datele existente sunt și continuă să rămână și azi contradictorii. Dacă abordez subiectul în cuprinsul editorialului de azi e pentru că zilele trecute clădirea a trecut în grija directă a Primăriei. Că între conducerea acesteia și episcopul Virgil Bercea a intervenit o înțelegere vizând trecerea în uzul patrimoniului cultural al orașului a clădirii Palatului Episcopal.
Vestea aceasta trebuie coroborată cu știrea mult mai puțin îmbucurătoare în conformitate cu care Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea nu deținea forme legale de asigurare. Bănuiesc că asigurarea nu a fost încheiată din cauza costurilor ridicate ale acesteia pe care este foarte posibil ca enoriașii și ierarhii să se fi văzut în imposibilitatea de a le achita. De altminteri, tot motive financiare au făcut, după anul 2005, anul retrocedării, să nu fi fost posibilă decât renovarea fațadei Palatului.
Să fie oare această situație singulară? Sau, dimpotrivă, există numeroase alte cazuri similare? Nu ar trebui oare găsite soluții legale pentru ca Statul să aibă posibilitatea de a interveni și de a ajuta? Adică de a pune la adăpost istoria națională. Nu, nu să procedeze la o nouă naționalizare naționalizare, dar nici să stea cu mâinile încrucișate. Mi se pare o întrebare util de pus în anul Centenarului. Formidabil ar fi să i se găsească și un răspuns real, nu birocratic.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , ,



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. crs spune:

    Statul se lupta cu statul, o mana de puscariasi se lupta cu 19 milioane.
    Ce sunt alea cladirile istorice pe langa vilele si traiul lor ?

  2. Kurt spune:

    Eliberarea 1989 a deschis orizonturi noi.
    Pluralitate, diversitate cum pledează autorul poate fi recunoscută, acceptată şi păstrata ca patrimoniu. Trecutul e trecut, depinde de narativul în care îl amintim sau cum îl descriem. Biblioteca Bruckenthal (….Habsburg. Bibliothek einer verlorenen Welt. Hoffmann und Campe, Hamburg 2014,/ Richard Wagner Timişoara- Berlin…despre biblioteca Bruckenthal Sibiu …. ) ), muzeul Bruckenthal face parte din patrimoniul cultural?
    …“… Nu, nu să procedeze la o nouă naționalizare, dar nici să stea cu mâinile încrucișate. Mi se pare o întrebare util de pus în anul Centenarului…. „…..

    (…. Der Philosoph und Publizist Bernard-Henri Lévy, 1948 im algerischen Béni Saf geboren, ist als Mitbegründer der Nouvelle Philosophie in Frankreich bekanntgeworden. Sein jüngstes Buch, «L’Esprit du judaïsme», erschien 2016. Der obige Beitrag wurde für die Essaysammlung «The Big Ideas» der «New York Times» verfasst…….. /…….Filozoful Bernard-Henri Lévy e unul din fondatorii Nouvelle Philosophie în Franța …./ …..Die Geschichte des letzten Jahrhunderts lehrt uns, dass wir nicht auf Nostalgie setzen, uns der Suche nach etwas Reinem, Unverfälschtem oder nach irgendeiner verlorenen Heimat hingeben sollten; denn dieser Weg führt in den Totalitarismus. So setzen wir die Maschinen in Gang, die säubern, aufräumen und uns dabei wegfegen werden.
    Wenn wir uns stattdessen entschliessen, den Sprung ins Unbekannte zu wagen und unsere Menschlichkeit in all ihrer Ungewissheit anzunehmen, dann steht uns ein grossartiges Abenteuer bevor – der Weg in die Freiheit.
    ……. / …..istoria secolului 20 ne învață să nu cădem în nostalgie, să nu căuăm ceva „pur“, să nu căutăm ceva nepătat sau o patrie pierdută…. Această cale duce la totalitarism. Aşa pornim maşina care ne va înlătura …../ …… Die soziale Sphäre zum Idol zu erheben, den Menschen auf die von der Gesellschaft auferlegten Einschränkungen, Normen und Gesetze zu reduzieren, kann fatal sein für das menschliche Streben. Hier liegt die Ödnis des Heideggerschen «man». Hier leben die namen- und gesichtslosen Meuten, die Edgar Allan Poe prophezeit hat und die heute in den sozialen Netzwerken von der Leine gelassen werden….. /…. Dacă ridicăm sfera „socială“ la un ideal, dacă reducem omul la norme, legi, restrângeri, ar putea fi fatal pentru aspirațiile umane….. / ……
    Was heisst es nun, ein Mensch zu sein?
    Die Kraft dazu mag uns nicht von vornherein gegeben sein. Wir sind nicht als Menschen geboren; wir werden es. Menschlichkeit ist keine Seinsform; sie ist ein Schicksal. Sie ist auch kein stabiler, ein für alle Mal erlangter Zustand, sondern ein Prozess.
    Mensch zu sein, bedeutet auch, dass man Schlachten gewinnen kann, aber niemals den Krieg. Der Tod wird das letzte Wort haben. ………….. / …….. ce înseamnă să fi om…../….. …..
    Im Anfang war Gott – die absolute Fülle der Substanz, das unendlich Wirkende, das laut Spinoza schon in Gottes Namen zum Ausdruck kommt. Dann erschien, von Gott geschaffen und ausgehend, jenes zweite, sekundäre Wesen, das sich in dem Raum niederliess, den Gott bei seinem Rückzug leer gelassen hatte, oder sich gar auf Seinen Thron schwang: das Wesen, das wir Mensch nennen……. / ….. la început a fost dumnezeu după Spinoza…. Apoi apare omul pe plan secund …. /…. ….Ein wirklicher Mensch ist laut Descartes «res cogitans», eine «denkende Sache». Edmund Husserl wiederum hebt das Charakteristikum der Intentionalität hervor. Ein Mensch zu sein, heisst, aus der natürlichen Ordnung herauszuspringen. Es bedeutet, auf irgendeine Weise der Masse aus Atomen, Zellen und Partikeln zu entfliehen, aus denen Sie und ich und alles andere zusammengesetzt sind. Es heisst, mit einer Seele begabt zu sein, die – obwohl sie immateriell, ohne Dichte oder räumliche Ausdehnung ist, vollkommen unsichtbar, ungreifbar und inkonsistent – uns als Pass dient, um aus der Natur heraus- und in die Essenz des Menschlichen einzutreten….. / ……. / …… după Descartes în «res cogitans» omul gândeşte…. ).

    Am preluat model francez de „stat național unitar centralizat“ scrie A. Pleşu în repetate rânduri. Corespunde cu realitatea în Oradea, Sibiu, Cluj, Brasov dealungul secolelor?
    O singură literatură, o singură limbă (cultură) literară ca patrimoniu (Stau pe treptele vântului) la centenar?
    Peste 100 biserici fortificate „luterane“ săseşti în Siebenbürgen se pot prăbuşi. Patrimoniul cultural, religios, arhitectonic?

  3. Liviu spune:

    Si totusi care e nenorocirea care s-a abatut asupra locuitorilor?? A ars o cladire, de acord. Dar din cate stiu nu au fost victime, nu s-au inregistrat epidemii, locuitorii sunt in continuare OK.

    • Mircea Morariu Mircea Morariu spune:

      Chiar e asa de greu de inteles că unii oameni empatizează cu o clădire care are o mare încărcătură spirituală și socotesc distrugerea ei o nenorocire personală?

      • Liviu spune:

        Evident ca nu, pentru unii oameni, mai ales daca e casa lor. Dar aici? Nu mai spun ca sunt alte probleme mult mai importante… De asta m-am legat exclusiv de termenul folosit: “o cumplită nenorocire s-a abătut asupra locuitorilor municipiului Oradea”! Deci si asupra tuturor locuitorilor? Sa fim seriosi…

  4. Razvan A spune:

    Eu un lucru nu pot pricepe. In Romania nu sunt asigurate astfel de cladiri? De patrimoniu sau nu, cladirile sunt obligatoriu asigurate. Asiguratorul se incredinteaza cu toata putinta ca lucrurile sunt facute profesionist, prizele sunt puse de electricieni si ca tot ce se face e dupa standarde. Aici cum a fost de se apuca acum de chete pentru refacere?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Când am scris textul de față, am solicitat totodată un punct de vedere dlui profesor ILIE PÂRVU...

de: Cătălin Cioabă

la "Un gest de onoare"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

iulie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)