Home » Opinie » Citesti:

Eșecul previzibil al moțiunii de cenzura și șansa revenirii la normalitate

Mircea Morariu decembrie 11, 2018 Opinie
4 comentarii 2,680 Vizualizari

Orice analiză cât de cât serioasă arată că la 1 ianuarie 2019 România va prelua președinția Consiliului european cu același guvern PSD-ALDE condus fie și doar de formă de d-na Viorica Vasilica Dăncilă.
Moțiunea de cenzură, pe care se pare că PNL o va depune astăzi, nu are nici cea mai mică șansă de a fi victorioasă. Opoziția este departe de a fi adunat cele 50 de voturi de care ar mai fi avut nevoie pentru ca istoria din anul 2012, atunci când guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost trimis acasă, să se repete. Indiferent dacă se confirmă faptul că încă doi sau poate chiar mai mulți parlamentari PSD au dezertat în partidul Pro România, chiar dacă se poate conta pe absența de la vot a câțiva dintre deputații sau senatorii PSD nemulțumiți de felul în care dl. Liviu Nicolae Dragnea înțelege să conducă destinele social-democrației-românești, chiar dacă toți parlamentarii Opoziției (PNL, USR și PMP) vor fi prezenți în sală, soarta moțiunii este pecetluită.
PNL nu a știut să negocieze, s-a îmbătat cu succesul de miercurea trecută când mai-mai că era pe punctul de a-i înlătura de la șefia Camerei Deputaților pe domnii Dragnea și Iordache și cu asta, basta.
Invitat duminica trecută la emisiunea lui Claudiu Lucaci Ultima ediție de la TVR, președintele Pro România, dl.Victor Ponta, s-a făcut că habar nu are de moțiune pentru ca ceva mai la vale, obligat de insistențele moderatorului, să admită că parlamentarii din subordine vor vota necondiționat în favoarea înlăturării domnului Dragnea de la șefia Camerei Deputaților, la o adică și-ar da votul și pentru căderea guvernului Dăncilă, însă numai dacă vor primi garanții ferme că acestuia ii va urma obligatoriu un altul tot controlat de PSD. Eventual condus de d-na Corina Crețu. Însă că, în nici un caz, nu ar vota în favoarea înlocuirii Cabinetului Dăncilă cu unul avându-l la conducere pe dl. Ludovic Orban. Dl. Ponta nu a făcut nici un secret din faptul că se află și astăzi în bune relații cu un număr consistent dintre parlamentarii principalului partid aflat la guvernare. Este mai mult ca sigur că nici unul dintre aceștia nu își dorește intrarea în opoziție, de unde și prudența d-lui Ponta. Care dorește răzbunarea, înlăturarea din toate funcțiile posibile a d-lui Dragnea, lăsând însă deschise toate căile de comunicare cu PSD. Cu marea masă a pesediștilor. Cine știe, se prea poate ca dl. Ponta să se gândească la faptul că, odată dl. Dragnea scos definitiv din orice joc politic, Pro România chiar să fuzioneze cu PSD, în fruntea căruia să revină nimeni altul decât chiar dl. Victor Viorel Ponta.
PNL nu a izbutit să ofere nimic concret UDMR-ului care, și de data aceasta, va fi de partea d-lui Dragnea, amicul d-lui Orbán Viktor, de la al cărui Fidész zisa uniune culturală ia mereu lumină. Nu avem indicii nici că minoritățile, altele decât cea maghiară, ar putea măcar să se gândească să voteze în favoarea căderii guvernului Dăncilă. Practic, nimic senzațional nu se va mai întâmpla până la sfârșitul anului. În afara unor agitații ori șicane și, probabil, a continuării alunecării pe tobogan a PSD în preferințele electoratului. Un fenomen la care o contribuție importantă va avea, indiscutabil, recent încheiata Alianță a Vestului.
Nu frica de secesiune, nu posibilitatea ca parafarea ei să însemne primul pas în desprinderea Ardealului explică accesele de isterie ale vectorilor de imagine din PSD. Ci faptul că, odată această Alianță încheiată, Ardealul este pentru multă vreme de aici încolo pierdut de PSD.
Văd în aceasta un prim semn al revenirii la normalitate.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , ,



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Motiunea de cenzura propusa de liberali mi se pare o gluma.
    Au avut, de la alegerile parlamentare din 2016, 3 (trei) ocazii de a propune un prim ministru, dar au manifestat o indiferenta greu de justificat.
    NB,
    din moment ce din “Alianta Vestului” fac parte orasele Timisoara, Arad, Oradea si Cluj, nu puteti vorbi doar despre Ardeal.

    • gigel spune:

      Bataia de joc a PNL a inceput cu figurile triste propuse la europarlamentarele gen Norica Nicolai si a continuat cu degringolada de la locale, cu Marian Munteanu.

      Ma tem ca istoria se va repeta. Ca partid, cu aceleasi fete triste de politruci esuati, nu poti castiga alegerile.

  2. Constantin spune:

    “Moțiunea de cenzură, pe care se pare că PNL o va depune astăzi…[...] Cine știe, se prea poate ca dl. Ponta să se gândească la faptul că, odată dl. Dragnea scos definitiv din orice joc politic, Pro România chiar să fuzioneze cu PSD, în fruntea căruia să revină nimeni altul decât chiar dl. Victor Viorel Ponta.”

    Dacă o va depune, este posibil să o facă după ce d-na Dăncilă va trimite la Monitorul Oficial OUG de salvare a celor amenințați de justiție (cât a mai rămas amenințător din justiția română).

    În data de 10 martie 2010 dl Victor Ponta declara la postul TV Antena 2 că domnia-sa şi Crin Antonescu sunt ca Fidel Castro şi Che Guevara, precizând însă că deşi ei au coborât din munţi, ”dictatorul” [Traian Băsescu] este încă la Palat şi nu a fugit. Întrebat dacă ţine neapărat să fie liderul Opoziţiei, Victor Ponta a replicat: ”Nu, eu ţin foarte tare ca din 2012, unul dintre noi să fie liderul Guvernului, celălalt liderul Opoziţiei”

    PNL se teme ca nu cumva, speriat de politicile economice absolut irealiste ale PSD acesta să dorească retragerea de la guvernare. Nimeni nu dorește acum, se pare, să guverneze pentru că ar pierde capital politic până la viitoarele alegeri la termen. Apoi, USL, alianța partidelor de stânga, după cum am arătat mai sus, funcționează încă. PNL, la fel precum la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei, este dispus să sprijine PSD.

    Apoi, chiar crede cineva în mod serios că cleptocrații ar fi dispuși să-și părăsească sursa de venit și să renunțe la marionetele lor?! Nici vorbă!

    Riscul alegerilor anticipate face totodată posibil ca la putere (chiar dacă instituțiile captive ale statului, de la directorii de școli până la CCR) au fost ințesate de oamenii oligarhilor) să vină una, două, sau poate trei formațiuni politice care să susțină integrarea europeană a României și statul de drept. Eventual, cu sprijinul părții minoritare a “serviciilor” și a presei care nu s-au aliniat încă la picioarele cleptocraților. Așa ceva este inacceptabil pentru ei.

  3. Nick spune:

    UDMR va susține întotdeauna soluția cea mai falimentară pt România, cea mai antieuropeană.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Salut acest articol, și îl felicit pe autor. Problema prezentată de dânsul este cum nu se poate ...

de: Bradut Bolos

la "De ce legislația din România încă lasă mult de dorit?"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

decembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)