Home » Analize »Educatie »Opinie » Citesti:

Educația S.A.

Viorel Zaicu august 24, 2014 Analize, Educatie, Opinie
9 comentarii 1,910 Vizualizari

Ministrul educației declară, în an electoral, că va răsplăti armata dascălilor cu 100 de euro pentru materiale educaționale. Este doar una dintre declarațiile pe care începe să le împrăștie ori de câte ori ajunge prin presă câte un matrapazlâc cu iz penal comis în instituția pe care o conduce. Și, pe lângă calitatea de fumigenă, declarația asta miroase și a mită electorală. Prim-ministrul oferă microbuze pentru transportul elevilor. Tot în an electoral, la șase ani după ce un alt ministru a găsit cu cale să umple țara de microbuze (vopsite în culorile propriului partid) despre care azi nu mai știe nimeni nimic (poate știe DNA?!), dar care au putut fi văzute circulând prin sate în zilele de alegeri din 2008.

Cred că orice om care a fost părinte de elev în ultimii 15 ani poate înțelege foarte ușor ce spun. Chiar și o parte dintre profesori, cel puțin cei care nu au căzut victimă epidemiei de ciumă morală care face ravagii într-o țară oricum săracă în capitaluri non-economice. Pentru că nu toţi organizează pregătiri la normă şi împrăştie note de 10 celor care cumpără un caiet de lucru sau o revistă.

Teoretic, învățământul este gratuit, cel puțin până la un anumit nivel. „Gratuit” e pentru părinți, numai că banii alocați de guvern provin din munca noastră, a tuturor. Aici problema se despică. O ramură este cea a cheltuielilor guvernamentale pentru domeniul educației, care acoperă (cel puțin teoretic) întreținerea celor câteva mii de lăcașuri educaționale, salariile dascălilor, inspectorilor și personalului auxiliar, precum și materialele didactice esențiale. Mi se pare cel puțin curios faptul că un guvern care selectează furnizorii de manuale în funcție de preț cheltuieşte pe mijloace de transport o sumă de aproape 10 ori mai mare (nu știu suma exactă, dar cred că un jurnalist destoinic o poate afla imediat) decât cea cheltuită pentru manualele de clasa I și a II-a. Rezultă următoarele: pentru ca elevii dintr-o clasă să ajungă la școală s-a cheltuit o sumă care o depășește cu mult (de vreo șase sau șapte ori) pe cea care asigură materialele didactice, salariul învățătoarei și întreținerea clasei timp de un an de zile. Nu cred că mai este nevoie de comentarii. Iar exemplele din categoria inițiativelor iraționale sunt nenumărate, de la legiferarea cheltuielilor de stat pentru pregătirea celor care nu iau examenele și până la cheltuielile pentru aparatură informatică ultramodernă pusă sub cheie de către profesori incapabili să lucreze cu ea.

A doua ramură a problemei duce în buzunarul părintelui. Orice părinte știe că la școală, pe lângă manuale, copiii sunt nevoiţi – sau uneori obligaţi – să cumpere materiale auxiliare: caiete de lucru, fișe, reviste etc. Pentru fiecare euro investit de stat în materiale didactice necesare educării unui copil părintele cheltuieşte (fără a avea putere de decizie) într-un an între 20 și 50 de euro pentru materiale suplimentare. Uneori chiar mai mult, iar dacă ne gândim la ciclurile primar şi gimnazial cred că media trece de 50 de euro. Părinții responsabili sunt obligați în unele cazuri să dubleze aceste cheltuieli dacă vor materiale didactice de calitate sau cel puțin utilizabile.

Deja filierele de distribuție și repartizare a veniturilor astfel obținute nu mai au importanță, deși sunt sigur că instituțiile care se ocupă de combaterea corupției și crimei organizate ar avea mult de lucru. Propun să facem o mică recapitulare.

1. Guvernul are la dispoziție o armată de peste 400 000 de oameni angajați în sistemul de învățământ pe care-l patronează. Mai cu câte-o mită electorală, mai cu amenințări și intimidări, putem considera că are la dispoziție o masă de manevră care periodic se poate transforma și într-una electorală. Câți dintre acești oameni sunt cu adevărat calificați și câți își fac meseria cu drag sau măcar conștiincios este o altă poveste. Remarcabilă mi s-ar părea tratarea serioasă a problemelor. Pentru că o instituție cu un asemenea număr de angajați care funcționează în sistem piramidal și are un sistem nervos central afiliat politic mi se pare o potențială amenințare la adresa siguranței naționale.

2. Membrii sistemului au la dispoziție în fiecare an un public de aproximativ două milioane de oameni: elevii. Slavă Domnului că cei mai mulți dintre ei nu au drept de vot. Dacă ar avea, probabil că un partid veros n-ar mai putea fi dat jos de la putere. Dar să analizăm conceptual și succint situația din punct de vedere economic. Când ai două milioane de clienți captivi, ești unic intermediar (prin mijloace directe și indirecte, utilizate cinstit sau prin consemn de gen mafiot) pentru produsele de piață liberă și unic achizitor al celor de piață închisă se cheamă că ești o forță economică redutabilă. Ar trebui să scrii la intrare „Educația S.A.”. (Și este normal să-ți permiți și o filială care să-ți finanțeze o bună parte a angajaților din banii pe care aceiași clienți îi plătesc pentru „pregătiri”.)

Și acum să tragem linie. Ce putem aștepta de la un sistem care funcționează astfel? Faptul că pe cele două piețe pomenite mai sus foarte multe produse sunt de calitate îndoielnică nu ar trebui să ne mire: chiar și piața liberă este mai degrabă una semi-închisă, pentru că agenții de marketing și distribuție din interiorul sistemului se află sub control centralizat, așa încât nu orice producător are acces. Or, pe piețele închise și semi-închise produsele de calitate pătrund doar prin accident şi nu constituie niciodată o majoritate.

În acest sistem profesorii sunt mai degrabă intermediari. Unii dintre ei sunt răsplătiți printr-un sistem indirect, tolerat de patronii organizației Educația S.A. Alţii îşi văd de treaba lor şi încearcă să şi-o facă bine. Atât cât se poate. Toţi sunt însă angajaţi ai ministerului cu structură de cooperativă subinstituţională, iar cei care primesc recompense ajung să încurajeze mecanismul care le oferă aceste recompense. Altfel spus, de la un moment încolo încep să depună mai puțin efort la clasă, pentru a avea mai mulți pacienți la meditații. Este oarecum normal. Când ești casier și vezi că lumea cumpără bilete pe bandă rulantă, cum să te mulțumești cu salariul? De ce să nu produci și tu evenimente în regie proprie, la care să vinzi bilete, suplimentându-ți astfel veniturile?

Anomalii mai există. Însă cele pomenite ar trebui să fie suficiente pentru a ne da seama că avem de-a face cu un sistem care nu-și poate îndeplini funcția pentru care a fost creat. Este greu de pregătit și de informat, dar foarte ușor de manevrat. Consumă mult şi produce foarte puţin, cel puţin în termeni de capital uman. Şi, bineînțeles, dat fiind că e neoficial rentabil, tot mai mulți își doresc să facă parte din el, dar nu pentru că s-ar pricepe sau pentru că ar putea aduce vreun câștig sistemului, ci doar pentru a obține câștiguri personale.

Despre calitatea actului educațional s-a tot vorbit în ultima vreme. Aici au foarte multe de spus rezultatele anuale la examenele susținute de elevii anilor terminali din fiecare ciclu preuniversitar. Subiectele, modalitățile de testare și programele școlare sunt și ele grăitoare pentru cine nu și-a pierdut încă uzul rațiunii. Cât de pregătiți sunt majoritatea bacalaureaților își dă seama oricine are de-a face cu mai mulţi dintre aceştia. (Şi avem toţi de-a face, pentru că mulţi sunt vânzători la butic sau la supermaket…) Rezultatele economice ale cooperativei educaționale sunt greu de calculat, pentru că beneficiarii sunt relativ mulți, iar sumele circulate – aproape imposibil de cuantificat. Cert este că profiturile din teşchereaua cooperativei sunt mult mai bune decât cele pe care ministrul educației presupune că le-ar avea editorii de carte. Asta şi pentru că în acest carusel prezența editorilor de carte este nesemnificativă. Chiar dacă presupunem că aceștia ar putea avea un interes economic, orice om cu mintea întreagă ar trebui să-și dea seama că „mersul pieței” nu poate fi influențat de actorii care au un acces limitat la piață, ci de către „editorii” de casă, de cele mai multe ori lipsiți de orice experiență în editarea de carte.

Cred că principalul obiect de interes al unui guvern care vrea binele populației ar trebui să fie închiderea organizației Educația S.A. Oricât de productivă ar fi, economic sau electoral, rămâne o ameninţare la adresa integrităţii culturale a naţiei. Desigur, descentralizarea nu garantează calitatea actului educaţional, dar poate crea insule de normalitate capabile să mai salveze ce se mai poate.

NB: Cu excepţia afirmaţiilor legate de declaraţii, tot ce am spus aici este valabil pentru toţi miniştrii şi factorii de decizie din minister de după 2000. Cu toţii au pus umărul la bunul mers al cooperativei.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    @ autor – “Mi se pare cel puțin curios faptul că un guvern [...] cheltuieşte pe mijloace de transport o sumă de aproape 10 ori mai mare [...] decât cea cheltuită pentru manualele de clasa I și a II-a.”

    Mie mi se pare total deplasat un asemenea parti-pris. Nu are nicio relevanță comparația dintre costul transportului pentru elevi și costul manualelor. Transportul elevilor îi ajută ori să nu meargă pe jos în fiecare zi câțiva kilometri până la școală, ori să învețe în școli cu număr mai mare de elevi, având astfel parte de o calitate mai bună a procesului educativ. Singura comparație admisibilă ar fi cea dintre costul transportului și costul menținerii unor mici unități de învățământ în sate cu 5 sau 10 elevi în fiecare clasă, dar și aceea ar fi prea puțin relevantă.

    Nu cred că platforma Contributors ar trebui folosită nici pentru exprimarea frustrărilor, nici pentru ”a trage spuza pe turta proprie”.

  2. Denis spune:

    “Guvernul are la dispoziție o armată de peste 400 000 de oameni angajați în sistemul de învățământ pe care-l patronează.

    Membrii sistemului au la dispoziție în fiecare an un public de aproximativ două milioane de oameni: elevii. ”

    2.000.000 / 400.000 = 5

    Un salariat al min. invatamintului pentru fiecare 5 elevi???

    Trebuie sa fie vreo greseala undeva.
    Sau poate e o gluma.
    Pentru ca altfel e tilharie nationala. Motiv de revolutie.

  3. Decebal spune:

    Nimic nou, sub soare!
    Impuscatul ne ne dadea, de pe buza prapastiei, o suta de lei in plus. Dupa decembrie ’89, parca toate guvernele, indiferent de “culoare” n-au avut alt scop decat distrugerea invatamantului – schimbari si para-schimbari, eliminarea uniformelor, umilirea dascalilor, mai putine examene de admitere etc.
    Sigur, avem nevoie si de gunoieri, ospatari, casiere, muncitori etc., dar invatamantul gratuit si accesibil aproape tuturor a ramas doar o amintire. Invatamantul de calitate este accesibil doar celor cu resurse financiare importante, iar elitele devin produsul cvasi-exclusiv al clasei bogate.
    Si bineinteles, colac peste pupaza, ca oriunde e vorba de bani publici, contracte dubioase cu firme private. Manuale alternative (ce gaselnita!), caiete tematice, lecturi obligatorii etc.
    Tot inainte! (cum spuneau pionierii)

  4. Despera spune:

    O fi inca vacanta, dar articolul dvs merita toata atentia si consideratia. Desi nu cred ca se va mai putea opri dezastrul educational, oricate asemenea articole s-ar mai scrie. Aceasta societate e bolnava si nu mai reactioneaza la nimic.

  5. Clepcea Raul spune:

    Din pacate o mare parte din ceea ce scrieti e adevarat. Referitor la mijloacele de transport insa nu pot sa fiu total de acord. Ca profesor de multe ori am folosit microbuzul scolii pentru a deplasa educabilii la diverse activitati extrascolare din care au dobandt anumite deprinderi, abiitati care ii vor ajuta sa fie mai buni cetateni. Fara aceste microbuze, din pacate, elevi buni, dar fara posibilitati nu ar fi participat. De altfel in urma experientei mele pot sustine ca e neaparat necesar ca scolile sa aiba propriile mijloace de transport pe caresa le poata folosi conform nevoilor educationle. Problema pe care o vad eu e insa legata de asigurarea finantarii suficiente pentru functionarea si utilizarea acestor microbuze, aici insemnand intretinere, revizii, asigurari, rovigneta, sofer, reparatii, impozite, combustibili si consumabile. Un director de scoala responsabil nu va folosi microbuzul pentru tot felul de porcarii electorale daca se va depolitiza scoala si se va reveni la ocuparea posturilor de conducere prin concurs.

    • Gore' spune:

      “daca se va depolitiza scoala si se va reveni la ocuparea posturilor de conducere prin concurs”
      Poate in mileniul III. Si nu e vorba numai de domeniul invatamant, se poate extrapola in multe altele.

  6. Dedalus spune:

    Incepand din chiar clasa a III-a invatamantul nu mai e gratuit. Asta, pentru ca daca nu cheluiesti pentru diverse cursuri si cercuri. ateliere, scoala nu va fi suficienta pentru instruire.

  7. brancovic-i dinasty spune:

    …invatamantul public o afacere?
    Desigr, de ce nu, pentru cei care au privatizat statul, si care paraziteaza un sys propriu civilizatiei occidentale pe care o saboteaza ortodox.
    Deoarece toate institutiile din care sunt formate statele civilizate azi se saboteaza din interiorul lor, ortodocsii asteptand imparatia ce va sa vie e normal sa vrea iadul pe acest pamint (de la pavimentum).
    Ortodox/ALLltenie= born to rise heLL!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Viorel Zaicu


Viorel Zaicu

Studii de filosofie, incheiate cu un doctorat obtinut la Universitatea din Bucuresti in mai 2008. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)