joi, martie 28, 2024

Eroism și neputință. Cazul unui procuror

Acum câțiva ani, Germina Nagâț, cercetătoare CNSAS, a ținut o conferință la Teatrul Național din București pe tema arhivelor fostei Securități 1. Mi-a rămas în minte observația pe care o făcea cu privire la felul în care românii se raportează la regimul comunism. Totul pornea de la constatarea unei evidențe: din cele 3 milioane de dosare, 1.300.000 sunt dosare informative, mai exact de urmărire, 160 000 sunt de incriminare penală din cauze politice, adică dosare politice. Mai puțin de un sfert din arhivă sunt dosare de turnătorie. Pornind de la această statistică, cercetătoarea demonta unul dintre clișeele care definesc felul în care ne privim către trecutul nostru comunist. Se spune că românii nu s-au opus regimului, că au avut o atitudine pasiv-complice. Și totuși, cifrele par să arate altceva: sunt mai numeroși cei urmăriți, decât urmăritorii. Mai mult decât atât, a existat un număr semnificativ de oameni, majoritatea anonimi, care au opus rezistență, cu curaj, riscându-și chiar viața, în toată această perioadă.

Mi-ar fi plăcut ca cineva să fi avut răbdarea de a aduna laolaltă, într-o carte, toate aceste povești ale anonimilor care și-au asumat un asemenea eroism. Am fi avut o carte de istorie recentă pe care să le-o punem dinainte tinerilor. Și am fi avut o carte despre demnitatea noastră. Poate că de acolo am fi aflat cu toții și povestea lui Iulius Filip. A lui și a altora asemenea lui. Atunci ne-am fi dat seama mai bine care este cauza adâncă a răului care ne macină de treizeci de ani. Azi am fi știut că disidentul Iulius Filip a fost decorat de statul polonez, și nu de statul român! Mai mult, am fi știut că statul român, reprezentat de Ion Iliescu, l-a decorat pe Vasile Rus 2, directorului penitenciarului de la Aiud, unde Iulius Filip a ispășit o pedeapsă nemeritată. Și poate că am fi înțeles mai bine cât de bolnavi suntem ca națiune.

A venit însă și ceasul în care numele acestui erou a devenit brusc celebru. Însă nu pentru a i se face dreptate și pentru a i se onora atitudinea demnă, ci, dimpotrivă, pentru ca suferința lui să slujească, culmea, cauza adevăraților vinovați! Răspândirea cu o tenacitate și cu o forță mediatică incredibilă a veștii că actualul procuror Augustin Lazăr ar fi „torționarul“ lui Iulius Filip nu are alt scop, într-un final, decât să-i dezincrimineze pe unii ca Vasile Rus sau Gheorghe Lazăr (securistul care se ocupa de deținuții de la Aiud în acea perioadă). Este incredibil să constați cum aparatul nou al fostei Securități, transformată în partid politic și trust media, funcționează și în prezent, folosind aceleași metode pentru a-și apăra privilegiile – acum chiar mai mari decât în comunism – și pentru a-și asigura impunitatea. Și cum se poate atinge un asemenea obiectiv? Metoda e simplă. Arunci vina chiar asupra celui care are în mână actul incriminării tale.

Dar nu cumva tocmai dosarul Revoluției a declanșat așa-zisa demascare? Nu cumva dosarele ce stau în așteptare la Parchetul General, Mineriada, 10 August sunt mizele acestei vânători de vrăjitoare? Și cum altfel am putea numi această cavalcadă de învinuiri absurde la adresa Procurorului General? Au văzut că e greu să-l elimine folosindu-se de slugile lor politice. Au văzut că omul nu pare a fi speriat și că are îndrăzneala și tăria de a aplica pentru un nou mandat. Așa încât au trecut la linșajul mediatic.

Problema nu e doar că sunt puse la cale astfel de linșaje. Ne-am obișnuit oarecum cu ele în ultima vreme și, totodată, ne-am adaptat: prețuim unii oameni în funcție de cantitatea de ură pe care o stârnesc în anumite platouri TV. Și ura aceasta e ușor de explicat. Căci e efectul unui ascuțit instinct de autoconservare al celui care se simte el însuși în primejdie. Hoțul strigă „Hoții!“ tocmai ca să scape, nu ca să fie prins vreun hoț. Drama, dacă nu cumva tragedia, începe abia atunci când oamenii de bună credință, apăsați de false obiectivități morale, pică în această plasă. Ei încep să se frământe, zicându-și: așadar, Augustin Lazăr a refuzat eliberarea unui erou. Cum e cu putință?! Nu contează că până azi n-au auzit de el, că n-au cunoscut nedreptatea cumplită pe care a suferit-o, că, deși au fost contemporanii lui, au stat deoparte, ascultând la Europa Liberă scrisoarea pe care Iulius Filip a trimis-o curajoșilor polonezi de la Solidarność. Nu i s-au alăturat atunci. Ce rost ar fi avut un asemenea risc? Însă îi întristează teribil gestul tânărului procuror de 29 de ani. De ce nu a pledat pentru eliberarea unui om despre care știa că e nevinovat? De ce nu și-a dat demisia din funcția nedemnă de procuror? De ce nu a devenit ți el erou? Ce contează dacă un astfel de gest nu ar fi însemnat practic nimic pentru soarta lui Iulius Filip? Grav este că a fost „procuror comunist“. Ciudat este însă că însuși Iulius Filip fusese comunist. Intrase în partid în 1969, așa cum și Paul Goma intrase în 1968. Dar asta nu le știrbește cu nimic eroismul. Ba chiar dimpotrivă!

Hannah Arendt spunea la un moment dat că în sistemele totalitare apare în chip necesar sentimentul neputinței. „Fenomenul neputinței este determinant, iar acest fenomen a fost situația în care s-au aflat toți acești oameni. Ei au devenit total neputincioși.“ 3 Alternativa este, de fapt, martiriul. Totodată, considera Arendt, generalizarea vinovăției pentru crimele totalitarismelor înseamnă de fapt acoperirea vinovaților. Abia așa ei vor scăpa de responsabilitatea propriilor fapte. Într-un peisaj cenușiu, orice contur se șterge. Criminalul se va adăposti de minune în acest decor în care sunt atât de mulți vinovați, încât nu mai are cine să dea socoteală.

Că Augustin Lazăr nu a fost un erou în vremea comunismului, asta este o certitudine. Dar tot o certitudine este și faptul că nu de el depindea eliberarea lui Filip. Și că nici măcar un gest eroic al lui n-ar fi făcut-o cu putință. Așa încât, dragi iubitori de dreptate și adevăr, haideți mai bine să vedem dacă unul ca Vasile Rus, Gheorghe Lazăr și ceilalți de felul lor și-au primit pedeapsa cuvenită. Sau dacă nu cumva, asemenea atâtora, se bucură de privilegiile pensiilor speciale, sau ale decorațiilor de cel mai înalt rang.

NOTE___________

1) 19 ianuarie 2014, Sala Mică a TNB conferința cu tema Deconspirarea – cui prodest?

2) https://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2005-01-21/disidenta-tacuta.html

3) Hannah Arend, Ultimul interviu și alte convorbiri, Humanitas 2017, p. 63.

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. După Tolontan, lucrurile sunt clare:
    „Augustin Lazăr ar putea să știe că nu e nimic discutabil în ce făceau procurorii în privința proceselor politice în vremea regimului comunist! Echivocul s-a încheiat de multă vreme, domnule procuror general, ce a comis comunismul e tranșat de istorie, de lege și de decența umană.
    Procesele politice împotriva disidenților, precum și sentințele și detențiile care au urmat, de la Varșovia la București și de la Sofia la Berlin, au fost acte împotriva demnității și libertăților omului. Indiscutabil.”
    Clare erau și pentru comisarii poporului în anii 1950. Când lucrurile sunt indiscutabile, nici nu mai au loc discuții și, la scurt timp după constatare, nu mai are loc nici gândire (la ce bun?). Și cred că nici ei, nici Tolontan, nici alți puriști n-o citesc pe H. Arendt, deoarece există fotografii de la întâlnirile ei cu nazistul Heidegger.
    A fi prost e cea mai la îndemână libertate a omului.

    Articolul (dstră, nu al lui Tolo) e bun și binevenit.

  2. Generalizarea vinovăției înseamnă, de fapt, acoperirea vinovaților. De exemplu, o „scară a vinovățiilor” care pornește de la „criminalii, torționarii, anchetatorii care băteau și torturau” și se sfârșește cu „restul lumii, marea majoritate a populației României între 1946 și 1989” poate fi considerată o încercare de generalizare a vinovăției?

  3. Bun, ca sp trecem la chestiuni practice: În cazul în care Augustin Lazăr e demis sau demisionează PSD va impune numirea în locul său a cine știe cărei lichele pe lângă care Lazăr va părea un sfânt. Deci el trebuie menținut la post cu orice preț. Nu pentru că e bun ci pentru că e răul mai mic. În vremuri normale însă ar fi trebuit demis. Conjunctura politică fetidă impune impune un raționament a la Roosvelt: „He may be a son of a bitch, but he is our son of a birtch!”. În orice caz la 30 de ani după căderea comunismului trebuie să se evite cu orice preț numirea în funcții publice a unor oameni ce au lucrat în vemea iepocii în justiuție, armată, miliție, propagandă, „cultură”, etc.. Asta ar simplifica multe. Fata ce a trudit ani de zile la boirdel la bordel n-vea cum să rămână virgină și să dea lecții de moralitate & virtute.

    Riscul cel mai mare e ca Augustin Lazăr să se dea pe brazdă. A făcut-o în tinerețe e foarte posibil să o facă și la bătrânețe. sun asaltul continuu al PSD & Co. Are în față exemplul luminos la Laurei Kovesi. Sistemul s-a dezlănțuit împotriva ei. Nu va ajunge niciodată procuroare șefă a UE indiferent cât joc de glezne și câtă gargară revarsă parlamentul european . în schimb va rămâne mult și bine să se bată în mocirlă în mahala cu toate jigodiile + o șansă bunicică să ajungă la închisoare sau măcar la plata unor daune imense către tot soiul de infractori fetizi cărora le-ar fi încălcat „drepturile fundamentale” și mai ales „demnitatea”.

  4. ”Că Augustin Lazăr nu a fost un erou în vremea comunismului,
    asta este o certitudine”

    O alta certitudine este ca Iulius Filip a fost un erou in vremea comunismului
    (are atestat polonez, ca altfel il rezolvam noi).

    Exista si o a treia certitudine – ca despre Iulius Flip nu a auzit aproape nimeni
    pana de curand …cand in morisca subiectelor de presa venea randul temei
    ”dizidenti” martirul Gh Ursu era pe cat de justificat pe atat de previzibil, inevitabil si unic.

    Pentru a lenea si comoditatea mass media romanesti este cea mai mare certitudine .
    Cum , Doamne, iarta-ma , sa ratezi si sa ignori atataia ani un PERSONAJ atat de puternic
    ca domnul Iulius Filip ?

    Si ce vina avem noi , consumatorii de stiri , ce pacat capital
    avem la activ , pentru a fi lipsiti de informatiile referitoare
    la respectivl EROU absolut senzational ?

    Nu zic nu – e si politistul Godina un mare erou al Facebook ului iar
    prestatiile sale de vesnic liceean abia parguit sunt foarte simpatice .

    Erou este in felul lui si domnul Zegrean de la ….nu e clar de unde …., ba chiar
    si domnul SO Vantu
    cand revarsa intelepiune peste Romania printre gratiile extrem de flxibile
    ale democratiei actuale.

    Dar nu merita o cat de mica consideratie si dl Filip ?
    De ce sa nu-l intrebam din cand si pe el cum i se pare aia sau ailalata in Romania ?

    Sigur – sunt bune si analizele lui Viorel Lis sau ale lui Mandruta
    dar si Filip care nu reusea de fel sa iasa la lumina pe considerentul
    ca ii era tarshe domnului Lazar – si dansul ar putea
    aduce o urma de lumina in ceata deasa .

    Si desigur si domnul Lazar insusi – in continuare – inca un mandat ,
    ca sa nu ne expunem riscului de a ne trezi cu vreun Procuror General
    cu biografie excesiv de imaculata.

  5. (…) cifrele par să arate altceva: sunt mai numeroși cei urmăriți, decât urmăritorii. Mai mult decât atât, a existat un număr semnificativ de oameni, majoritatea anonimi, care au opus rezistență, cu curaj, riscându-și chiar viața, în toată această perioadă.

    Mi-ar fi plăcut ca cineva să fi avut răbdarea de a aduna laolaltă, într-o carte, toate aceste povești ale anonimilor care și-au asumat un asemenea eroism. Am fi avut o carte de istorie recentă pe care să le-o punem dinainte tinerilor. Și am fi avut o carte despre demnitatea noastră.

    Cei care s-au opus dictaturii bolsevice nu sint deloc anonimi, ci „anonimi”, adica necunoscuti publicului larg, fiindca in Romania de azi nu exista nici istorici, nici scriitori, nici jurnalisti, nici cineasti. Acesti „anonimi” au nume, prenume si morminte, iar copiii, nepotii, prietenii si vecinii lor ii cunosc foarte bine si stiu prin ce iad au fost trecuti.

    Cum sa pui intr-o singura carte toata istoria rezistentei anti-bolsevice din Romania cind doar cei arestati pentru ca s-au opus dictaturii si trimisi la canal pentru a fi exterminati au fost citeva zeci de mii? Se putea scrie cel putin o carte despre fiecare din victimele bolsevicilor. Dar cine sa le scrie daca nu ai nici istorici, nici scriitori, nici jurnalisti?

    Si chiar daca le-ar scrie cineva, tineretul indoctrinat de azi, captiv in lagarele de concentrare facebook, twitter, netflix etc., nu mai citeste carti.

    Citeva carti exista totusi, insa sint scrise chiar de victimele terorii bolsevice si, bineinteles, sint cvasi-necunoscute fiindca sint ignorate cu desavirsire de pretinsii istorici, scriitori, jurnalisti si cineasti care exista si sint platiti doar pentru a ocupa TOATA scena publica din Romania.

    Mai multe explicatii pe aceasta tema de la dl Sorin Lavric, unul dintre foarte putinii romani verticali si cu capul pe umeri:

    Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc e un volum pe care îl poți interpreta după plac: ca pe o odisee petrecută înlăuntrul parametrilor românești; sau ca pe o parabolă a demnității în condiții de exterminare; ca pe un traseu inițiatic de ordin tragic; ca pe un roman picaresc care sfîrșește prost, toți protagoniștii fiind neutralizați.
    Oricum l-ai judeca, volumul e din speța lucrărilor esențiale: dacă ar fi să aleg între cartea lui Ogoranu și beletristica românească din ultima jumătate de secol, nu aș ezita o secundă. Cum să șovăi între, pe de o parte, o probă de tragism real, de o intensitate nejucată și, pe de alta, o revărsare de ficțiune literară, iscată de un orgoliu cabotin?

    https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Din-nou-despre-Ogoranu-152638

    https://www.activenews.ro/autori/Sorin-Lavric-379

    • Ioan Gavrilă Ogoranu, Dumnezeu să-l odihnească, a fost un neînfricat, alături de vitejii cu care a luptat in munții Făgăraș.
      Doar ca e căutat imediat la „frății” si nu poate fi un exemplu.

  6. Dacă Revolta din decembrie 1989 ar fi eșuat probabil D-l Lazăr ar fi avut „ocazia” sa fie acuzator al revoluționarilor arestați.

  7. eroism minoritar si mirlanism majoritar.
    o societate derapata, cu militieni, securisti si activisti cita frunza si iarba nu si permitea decit sa minta, tortureze si ucida.
    problema i alta. progeniturile lor s au extins ca o pecingine si n „democratie” . scursurile / leprele hoate si amorale, putorile analfabete te joaca n picioare acum democratic la fel ca nainte

  8. Eu eram copil la Revolutie, asa ca nu cunosc regimul comunist decat din povesti subiective pe care nu stiu cat de in serios sa le iau, nici cu bune, nici cu rele.

    Statul roman n-a intreprins in timpul vietii mele vreo procedura de recunoastere, reparatie si reconciliere cu ce-o fi fost in vechiul regim ca sa am un minim start in formarea unei pareri personale.

    De-asta un om ca mine, atunci cand aude de un scandal de genul Iulius Filip – Augustin Lazar, isi pune cel mult urmatoarea intrebare:

    DAR OARE CE CREDEA IULIUS FILIP DESPRE ORORILE DECENIULUI ’50-’60 DIN INCHISORILE COMUNISTE DACA IN ACEIASI ANI ’60 EL INTRA IN P.C.R.?

    In rest, Augustin Lazar a fost un bun procuror general si pentru mine asta-i tot ce conteaza. Restul sunt povestile unui trecut pe care nu generatia mea l-a facut aproape irelevant.

    • La inceputul anilor 60 a inceput o perioada de liberalizare si de distantare (aparenta) de Uniunea Sovietica. Detinutii politici au fost eliberati, a fost ceva liberalizare in cultura, oamenii au dus-o ceva mai bine, dar cu toate astea mi-aduc aminte cum parintii mei se sculau la 5 dimineata ca sa se duca la coada la carne. Poate Iulius Filip a crezut ca ceva se va schimba, ca exista o speranta si ca se va putea schimba ceva mai mult fiind in interior. Numai ca, vorba aceea, lupul isi schimba parul, dar naravul ba.

    • Asa, asa masha, daca tot nu putem sa-l albim pe dl Augustin Lazar, procurorul ceausist, prieten cu tortionarii, macar sa aruncam cu noroi in cel mai curajos dizident anticomunist pe care l-a dat acest pamant romanesc. De asta nu-l mai pretuieste nimeni pe dl Iulius Filip, pentru ca generatia veche se jeneaza, aducandu-si aminte de lasitatile si comoditatile lor, iar generatia noua nu intelege mai nimic din ce-am trait noi, astia mai vechi, in comunism. Frumos, ce sa zic! Probabil si prezidentul nostru gandeste la fel, ca si cei ce striga din toti bojocii „jos ciuma rosie”, dar strang cu drag la piept ramasitele ei. Halal lupta cu comunismul! Ipocrizia e cat casa. Casa Poporului, desigur …

    • @masha: Păi, dacă nu cunoașteți regimul comunist „decât din povești subiective” pe care nu știți „cât de în serios să le luați, nici cu bune, nici cu rele”, atunci de unde știți că în „DECENIUL ’50-’60” s-au petrecut „ORORI”?

      Nu puteți oare să spuneți cinstit că, în povestea asta, țineți cu dl Lazăr? Că nu-i un păcat, aveți dreptul…

      • Pai, stiti de unde am mai prins cate o idee? Din Marin Preda si din emisiuni gen Memorialul Durerii.

        Dar, pana la urma, Marin Preda a scris beletristica, nu rapoarte oficiale urmate de politici de stat care sa „decomunistizeze” societatea, iar personaje precum Lucia Hossu Longin … as vrea sincer sa-mi inspire mai multa incredere decat o fac efectiv.

        Am aceeasi problema de principiu cu Tutea: 13 ani de puscarie comunista anuleaza legionarismul anterior? Majoritatea memoriilor despre puscariile comuniste pe care le-am citit e drept ca infiorau, dar si duhneau a legionarism, asa ca la un moment dat m-am lasat pagubasa. Era groaznic si revoltator, dar ajunsesem sa-mi pun problema daca era si intotdeauna demn de (i) incredere si (ii) mai grav, compasiune ABSOLUT FIECARE personaj pe care sau despre care citeam.

        Cum se poate lamuri realmente trecutul PENTRU GENERTIILE CARE N-AU TRECUT PERSONAL PRIN COMUNISM (ca mine) daca a fi fost victima in comunism confera
        (i) din start, autoritate morala nestirbita, mai presus de orice dubiu si
        (ii) dreptul absolut de a denunta „calaii” din comunism, eventual si doar prin antiteza, cum se face acum cu Lazar?

        Asa ca lamurita fiind cel mult la nivel de principiu ultra-simplist (si comunistii, si legionarii trebuie c-au fost rai), nu vad de ce m-as lepada de Lazar doar pt ca-n tinerete a indeplinit o functie, de altfel destul de neimportanta: tanar procuror, membru intr-o comisie de liberare conditionata la un penitenciar. Deci nici macar ala care-l anchetase sau condamnase pe Iulius Filip de la bun inceput.

        • @masha – nu trebuie ”să vă lepădați de Lazăr” pentru că a îndeplinit acea funcție înainte de 1989, trebuie să vă lepădați de Lazăr pentru că a întrunit calitățile necesare spre a fi selectat pentru acea funcție.

          Chiar credeți că în magistratură erau oameni de o verticalitate exemplară înainte de 1989?

          • Tind sa cred ca erau, ca si acum, si destui oameni decenti care incercau sa faca ce se putea face cat de cat un in vremurile alea.

            Magistrat cu cariera inceputa in vechiul regim sunt, de ex., si Cristina Tarcea si Livia Stanciu.
            Ca si Augustin Lazar, indiferent de ce-or fi facut prin tinerete, cred ca e mai important sa retinem ca acum incearca sa ramana de „partea corecta a instoriei”.

            In definitiv, cine a fost ticalos in comunism ca asa-i era firea, vedem limpede ca asa e si acum, de ex., fostii procurori Tudorel Toader si Norica Nicolai.

            • Stimată @masha, ce faci tu e activism militant, iar asta te descalifică pentru orice discuție serioasă.

              Ai venit la început cu o poveste așa-zis neutră, din partea unui ”om de bine” (apud Ion Iliescu) care nu a cunoscut comunismul, pentru ca din încă 3 postări să ajungi să dai lecții celor care l-au cunoscut.

              În esență, ești exponentul tipic al USR / PLUS care luptă pentru scopuri politice pozând în societate civilă. Tabăra ta reprezintă un pericol mai mare pentru România decât însuși PSD-ul.

        • Păi nici eu nu văd de ce v-ați lepăda, de altfel nimeni nu v-o cere. Mai mult, îmi place curajul dumneavoastră de a spune fix ce gândiți, așa cum îmi place faptul că ați încercat să vă informați și să înțelegeți.

          Numai că, pe bune acuma, nu puteți să-l apărați pe ăla care, dacă n-a fost el marele torționar, cu siguranță că n-a fost nici victimă, dând în ăla care, ca și dumneavoastră, a avut curajul să spună ce gândește, ce vede, ce simte. Și a avut de suferit pentru asta.

          • Nu doresc sa dau in Iulius Filip, ci in cultul martiriului in tara asta, care impinge discutia in nerezonabil.

            Cred ca este corect ca, daca lui Filip i se trece cu vederea faptul ca-n tinerete a aderat la Partidul Comunist, ar trebui sa-i acordam acelasi beneficiu si lui Lazar cu privire la „pacatele tineretii”.

            Din punctul meu de vedere, ce poate n-a facut tanarul Lazar la 29 ani (si nu cred ca putea face multe, in concret) pentru a ajuta la liberarea conditionata a unui disident e rascumparat de felul in care acelasi Lazar a actionat 30 ani mai tarziu intr-o perioada dificila pentru magistratii si justitia din Romania, in care n-a tacut si n-a pactizat, desi ar fi avut ocazia unor beneficii incomparabile cu orice a avut in comunism ca membru al sistemului.

            In tara asta, aproape ca nu ne multumim cu mai putin decat mantuitori sau eroi de propaganda si n-am ingadui cuiva rascumpararea unei greseli/pacat cu simpla demnitate si decenta, chiar daca nu cu „eroism”.

        • Intr-un fel va inteleg ca ati ajuns sa nu mai aveti incredere in mass-media, si presa de dupa ’89. Vina o poarta si societatea noastra pervertita care numai de adevar nu se ocupa. Scena politica e impartita pe gasti, justitia la fel, mass-media la fel. Fiiecare gasca are adevarul sau si nu o intereseaza adevarul celorlalti. De aici nu mai e decat un pas pana la pune semnul egal intre Augustin Lazar si Iulius Filip, adica intre un procuror sef de comisie ce statea la masa cu tortionarii, chiar daca nu el batea detinutii, dar isi punea semnatura pe o recomandare de interzicere de eliberare conditionata, ceea ce insemna alti ani de chinuri pentru acei detinuti, si acei detinuti politici inchisi in celule mizerabile, infometati si supusi la cele mai oribile chinuri. Da, asta se cheama anestezie de simt moral. Cred ca sloganul „jos ciuma rosie” pe care o striga zi de zi opozitia nu va mai spune nimic. E cinic, se poate trai si cu asta, nu-i vorba, dar e trist …

          • Nu cred ca-i de pus niciun semn de egalitate intre Lazar si Filip, dar nici ca Lazar trebuie transformat acum in primul caz de roman care ispaseste pentru ce-o fi facut prin comunism.

            Si nu, n-am uitat de Visinescu, dar cred ca pedeapsa aplicata aluia dupa atata amar de vreme a fost doar o gluma proasta la adresa tuturor celor care au murit/suferit prin puscariile comuniste. Inclusiv Iulius Filip.

            • @masha – las-o mai ușor cu mistificările. Ce ”ispășește” Lazăr? L-a pus cineva sub acuzare? E dreptul lui inalienabil să ocupe o anumită funcție în stat și e privat de acest drept?

              Cea mai bună dovadă că Lazăr trebuie să plece e chiar insistența ta de a-l apăra.

            • @ masha (12/04/2019 la 16:01)

              Ambii (Filip si Lazar) au fost membri PCR dar primul s-a lepadat si a suferit consecintele unei asemena hotariri (puscarie si altele) iar celalalt a continut sa-l slujeasca cu „profesionalism” si abnegatie (si probabil cu excese) si a fost promovat. Foarte putini au fost ca Filip si foarte multi ca Lazar, din pacate.

              ” nici ca Lazar trebuie transformat acum in primul caz de roman care ispaseste pentru ce-o fi facut prin comunism.”

              Dar pe cine propuneti dvs. sa fie ? Nu-i asa ca „ai nostrii” sunt mai buni decat „ai lor” ?, ca tot fromanul impartial.

              Romanii (cei din Roma antica de peste 2000 de ani) aplicau DURA LEX SED LEX si JUSTITIA PEREAT MUNDUS.

            • @David FK_”…si probabil cu excese”

              Observ că tehnicile de maipulare utilizate de trollii PSD-ALDE-UDMR sunt mai modeste azi decât altădată. Probabil că au scăzut fondurile venite de la Maica Rusia, sau cei care mai înțelegeau despre ce se scrie pe platforma aceasta au plecat toți la ProRomânia. În fine…

              De ce ar trebui oare să se apere, sau să fie apărat dl Augustin Lazăr?!
              Nici un trepăduș dintr-ăsta PSD-ist nu a adus nici un argument, că n-avea de unde.

              De la „как известно” la „Fereastra Overton”….

              Zice unul prin asociere de nume cu alt Lazăr că procurorul general al Republicii trebuie schimbat, iar cei normali la cap n-au decât să demonstreze contrariul! Măi, să fie!
              Presa plătită din banii furați [inclusiv] de la mine le face jocul și până la urmă legiferăm că orice magistrat care îndrăznește să se pronunțe vreodată împotriva cleptocraților se află din acel moment la disctreția d-lui Dragnea…

              Prin extensie, tehnica funcționează la fel de bine împotriva oricui…fost lucrător înainte de 1989 în Administrația publică, PCR, Securitate, Sistem sanitar, Armată, Justiție, Miliție, Educație șamd. Oricine poate fi șantajat de PSD-ALDE-UDMR dacă nu li se supune. Altfel este acuzat a „torturat” vreun deținut de drept comun pe care marionetele cleptocraților îl prezintă drept deținut politic. Și n-are decât să demonstreze că nu-i așa…

              Păi, să privim în actualitate, nu mai bine începeți lustrația cu torționarul Tudorel Toader ?!
              Sau, și mai bine, prin condamnarea lui Ion Iliescu? Și a cadrelor de Securitate care s-au aflat în subordinea sa, care populează PSD(PRM)-ALDE și finanțează din tot felul de afaceri scârboase campaniile împotriva statului de drept și a intereselor României (a se vedea lobby-ul antiromânesc plătit de dl Alex, spre exemplu)?!

              Dacă chiar vor lustrație, ceea ce mentorul PSD-iștilor a tot evitat, povestind despre soarta celor 4 milioane de membri PCR, care împreună cu familiile ajungeau la 23 de milioane de cetățeni, apăi au început-o prost. Să reîncerce, cerând mai întâi demisia lui 2Dorel. Pot să adauge și incompetența printre motive, alături de faptul că a fost procuror torționar comunist.

  9. Suntem un popor laş şi leneş, ne repugnă să avem principii pentru care să luptăm, din laşitate nu putem şi nici nu vrem să fim eroi. Dar vrem ca ceilalţi să fie eroi, alţii, da, trebuie să lupte pentru a ne da nouă senzaţia cum că există principii. Şi uite aşa laşitatea se transformă în ticăloşie, pe care nu o recunoaştem nici morţi. Nu se poate domnule să fiu EU ticălos!

  10. @masha : citeste , te rog din Biblie „Pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar”, (Luca cap.16) dar schimba numele personajelor, pentru cazul nostru bogatul este Augustin Lazar si saracul este Iulius Filip si o sa vezi cat de bine se potriveste. O sa faca bine la simtul moral.

    • Conform ultimelor informații venite din partea instituțiilor abilitate să le ofere, cei doi „foști deținuți politici” trimiși de PSD la întâlnirea cu Președintele Republicii sunt de fapt doi impostori. Unul dintre ei a recunoscut chiar că după cum s-a folosit PSD de el, s-a folosit și el de PSD. Celălalt s-a dovedit a fi fost un apropiat al Securității…adică, tot despre servicii reciproce a fost vorba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristina Cioaba
Cristina Cioaba
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București unde a obținut și titlul de doctor (2007). A editat volumul, Monica Lovinescu Jurnal esențial (Humanitas 2010). Activează ca profesor de limba română.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro