Home » Educatie »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Eseu despre dar în școala românească

Marcel Bartic decembrie 15, 2015 Educatie, Opinie, Societate/Life
15 comentarii 1,800 Vizualizari

Ca în fiecare an, apropierea sărbătorilor de iarnă aduce, prin școlile din România, o agitație neobișnuită.  Cuprinși de un elan organizatoric nemaiîntâlnit în restul anului, elevi  cu inițiativă, părinți inimoși și diriginți experimentați  încing spontane ședințe pe culoarele instituției.  Telefoanele zbârnâie și, pe alocuri, vezi mămici panicate notându-și, sârguincioase, informații date de vreo secretară sufletistă. În pauze, câte un tătic, reprezentant al comitetului de părinți, bagă grăbit capul pe ușă întrebând odrasla dacă totul merge cum s-a stabilit. Da, sigur că merge, i se răspunde, atât că mai sunt câțiva care încă  n-au adus. A, păi zi-le să se grăbească, avem o grămadă de treabă, când mai împachetăm? Privirile conspirative și tonul  scăzut al discuției ridică un zid de netrecut în fața oricărui curios. E clar, se întâmplă lucruri importante.

Ai zice că toate aceste pregătiri anunță prefaceri revoluționare în sistemul nostru de învățământ care, precum biblicul Lazăr, învie acum, înainte de Sfântul Ignat, din somnul cel de moarte în care se afla în restul anului școlar. Un necunoscător ar putea crede că e murmurul de bun augur al unor inovatoare proiecte educaționale. Ambițioase transformări curriculare. Ingenioase soluții de modernizare a școlilor.  Ei, aș! Se vede că nu aveți copii sau, pur și simplu, nu sunteți la curent cu tradițiile noastre. Ați fi știut, altfel, că primii fulgi de nea, colindele lui Hrușcă și tezele pe primul semestru  vin, negreșit, în fiecare an, la pachet cu un ritual de neclintit din mentalul colectiv mioritic. Organizarea cadourilor de Crăciun pentru dascălii din România.

Cadouri? Dar, vai, unde îmi sunt bunele maniere? Sărmanei mele fraze nu i-au crescut, încă, suficient, nervurile pentru a capta, întru totul, seva acestui  subiect. Literatura de specialitate consemnează numeroase denominații ale termenului, neinspirat folosit, de mine, mai devreme. O mică atenție, spun unii. Un semn de recunoștință, spun alții. Din partea clasei, se mai decide uneori, de către cei cu mai puțină imaginație și tact diplomatic. De la Moș Crăciun, dom’ profesor,  răsună zglobiu voci tinere și încântate. Cum o dai, cum o sucești,  regăsești peste tot, sub varii forme, aceeași cutumă a ansamblului nostru școlar, alături de binecunoscuta cutie de bomboane pentru doamna secretară sau răposatul pachet de Kent pentru domnu’ director.

Să ne înțelegem. Departe de mine ideea de a tăgădui focul iubirii care învăluie colectiv  școala românească în aceste zile. Of, da, colectiv. N-am găsit altă rimă . În fond, școala și administrația locală sunt două surori gemene cu fix aceleași metehne. Sunt pe deplin încredințat că, pentru executanții acestor nescrise canoane, e o formă specială de manifestare a respectului și mai mult decât atât. Da, vă mirați? Înțelegerea lumii  în care trăim se traduce, pentru unii semeni de-ai noștri, prin relația cine și cine ia. Darul a rămas, din cele mai vechi  timpuri, o modalitate de a reglementa raporturile de putere dintre oameni și, după cum arăta Marcel Mauss [1], nu poate exista în afara ecuației darcontra dar. Să nu ne așteptăm, deci, la altruiste și simbolice reverențe în fața celui care trudește cu mintea copilului ci, la un interesant mecanism prin care se construiește încrederea între elevi, părinți și profesori. O relație complice, în afara normelor morale, în absența totală a vreunei etici elementare pe care actul de educație o presupune.  Cel care ia e de-al nostru, e băiat bun, nu ne face probleme, înțelege cum stau lucrurile, e de încredere. Nu se vrea nimic înapoi, imediat, în mod concret, un favor, un avantaj dar se pun bazele pentru o ipotetică situație în care ar fi nevoie de asta. Știi că, dacă-i dai, e o formă de control, de exercitare a puterii, a capacității tale de a-l influența. A se face distincția între o mica atenție și șpagă. Mita înseamnă un act asumat, clar, conștient, de condiționare a prerogativelor tale de  obținerea unor  foloase materiale. Na, că vorbim deja ca-n Codul Penal și, în definitiv, chestiunea se rezumă la un gest frumos unanim acceptat.

Dar, stați, ne-a scăpat ceva. Acel ceva. Demnitatea. Cum rămâne cu demnitatea? Uite, asta e o discuție interesantă. Am putea-o avea înainte de vacanța de iarnă, 8 martie sau vacanța de vară, când în metroul, tramvaiul sau pe ulițele patriei e plin de domni sau doamne încărcați doldora cu mici atenții. Pare-se, din partea celor luminați de învățătura primită pe parcursul semestrului. Cei mai norocoși, posesori de autoturisme, încarcă totul în portbagaj. Nu, să nu vi se pară de șagă, a încărca e cuvântul potrivit. Auzite din folclor, se spune că unii fac două, trei drumuri până la adresa de domiciliu pentru a duce tot.

Firește, mai mereu se găsesc și excentrici care, inexplicabil, refuză  săvârșirea ritualului cu riscul de a se expune oprobiului public și neîncrederii generale. Poate v-au supărat copiii cu ceva, dom profesor? A, nu, de obicei, nu e supărat cu nimic, are doar, instinctual, o senzație stranie că lucrurile astea n-ar trebui să se întâmple. Vi se va părea, poate, ciudat. Există indivizi pentru care actul educațional nu ar trebui să aibă vreo legătură cu acest gen de recunoștință. Sigur, așteptările lor sunt, undeva, în vârful piramidei lui Maslow dar e clar că sunt minoritari într-un sistem care, de fapt, e bine mersi așa cum e.

De ce e nevoie să fluierăm în biserică? Din două motive. Unul e discursul ipocrit care vine dinspre sistem și care atinge note prea înalte pentru a mai putea fi suportate. Practic, dictează o normă căruia nu i se împotrivește mai nimeni. Nu vă faceți iluzii, practica atențiilor în școli e susținută de mai toată lumea, indiferent că-s elevi, profesori sau părinți. S-a înrădăcinat atât de adânc în mintea tuturor încât a ajuns să pară normală și firească ba, chiar, respectabilă. Și nu, nu e. Categoric. În al doilea rând, pentru că e nevoie să dăm o nouă definiție demnității cadrului didactic. Nu cerșind respectul părinților prin scrisori patetice și ridicole sau prin dansul pinguinului în Piața Victoriei ci prin profesionalism, exigență și responsabilitate. Restul vine de la sine.

NOTE


[1] Marcel Mauss, Eseu despre dar, traducere de Silvia Lupescu, studiu introductiv de Nicu Gavriluță, Editura Polirom, Iași, 1997

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. Josef Svejk spune:

    Foarte fain articolul!

    Doamne Iți mulțam că am plecat definitiv din patrie înainte ca oricare din copii să aibă orice treaba cu orice formă a școlii românești…

    Amin!

    • Maria spune:

      Am cumparat dintr-un anticariat o tavă din argint. Pe ea este gravat, în limba engleză: Doamnei X și Domnului profesor X, din partea elevilor colegiului Y, septembrie 1983…

      • Marcel Bartic Marcel Bartic spune:

        De la exemplul dumneavoastră la industria atentiilor din scoala romaneasca e drum lung. Nu cred ca mai putem vedea ceva nobil in sarsanalele cu care pleaca acasa profesorii in aceste zile.

    • Vasile spune:

      Ai plecat cu o diploma (degree) din Romania. Ai avut sansa sa-ti fie echivalata in USA? ….adica are vreo valoare ? Daca da si daca pe baza acelei echivalari ai reusit sa devii membru (sa-ti iei o licenta) al ascociatiei inginerilor profesionisti, inseamna ca totusi facultatea de mecanica din Politehnica a fost buna; daca nu, nu. Punct.

    • Marcel Bartic Marcel Bartic spune:

      Multumesc. Mi-as fi dorit să nu am motive pentru a scrie acest text.

      • Marcel Bartic Marcel Bartic spune:

        Raspunsul de mai sus era pentru primul comentariu … Precizez insa, domnule Vasile, ca nu neaga nimeni valoarea unor profesori din invatamantul romanesc ci unele practici care nu ne fac cinste.

  2. Carcotas spune:

    Etica nu se poate cladi pe saracie, penurie, risc de marginalizare, coercitie. Pragmatismul in coliziune cu idealismul conduce la impostura, care nu este decat o eticheta pe care o zvarlim altuia in fata ca sa indepartam aceeasi analiza in ceea ce ne priveste. O dovada: exaltarea tineretului pesedist cand liderul l-a executat pe marginalul fost sef al organizatiei de tineret.

  3. Alexia spune:

    Un articol excelent!

  4. Ela spune:

    E ceva ce nu functioneaza normal in mintea românului…!!
    Pe de o parte, toata lumea pare a fi satula de coruptie, incompetenta si mediocritate, iar pe de alta, fiecare pune umarul ca sa nu se naruie sistemul care le-a generat! Bizar…
    Probabil ca, toti acesti parinti si profesori, isi zic ceva de genul “…in afara de mine!”
    Nu justificarile reprezinta veritabila problema, fiecare poate parea legitima din punctul cuiva de vedere, ci rezultatul concret obtinut in urma acestor “proceduri”, si acesta este dramatic!
    Mesajul transmis de adulti (parinti si profesori!), copiilor, este fara echivoc : nu e indispensabil sa muncesti, te vei descurca si “altfel”!, ceea ce se si intampla!
    In consecinta, diplomele se inmultesc, specialistii si profesionistii se raresc, atentiile si cumetriile devin instrumente de compensare a lacunelor, doar ca titlul inscris pe o foaie de hartie nu influenteaza calitatile reale ale detinatorului….nu inca!
    Poate ca, motivul pentru care in Ro nimic nu functioneaza corect, ar fi faptul ca, principala resursa a tarii, românii, nu sunt corecti! Logic…?

    • Marcel Bartic Marcel Bartic spune:

      Nu pot decat sa va aprob, stimata doamna. Din pacate, pentru a elimina aceasta tumora a societatii romanesti, ar trebui extirpata o bucata dureros de mare din intregul nostru national. Cum om putea face treaba asta?…

  5. Dan Rotariu spune:

    De fapt atat timp cat darurile nu sunt cerute/conditionate ele nu fac parte decat din traditia stramoseasca. Practic, parintii le arata profesorilor ca ii pretuiesc prin aceste daruri, pretuiesc pe cei cei care le invata copii pentru salarii de nimic si indurand mari lipsuri, imense frustrari. La fel si la medici. Doar darurile ne mai tin in tara pe marii medicii si probabil si profesori.

    Asta e realitatea, iar ca ea sa dispara e necesar sa marim salariile profesorilor. Cand parintii vor considera ca profesorii sunt corect platiti darurile vor disparea de la sine. La fel si la medici.

    E extrem de simplu!

  6. Dan Rotariu spune:

    Am observat ca sunteti director de scoala particulara, asta presupunand ca fiecare copil va achita 300 euro pentru inscriere, 300 euro pentru rechizite in fiecare an si lunar cate minim 575 euro. ceea ce inseamna ca pentru o clasa de 20 copii incasati inscrisi in clasa 0 urmatoarele sume: 6.000 inscrierea + 6.000 rechizite + 115.000 euro taxe lunare. Lasand la o parte primele sume pentru diverse cheltuieli precum chirii, administrativ, cheltuieli materiale si contabilitate va intreb direct: cat din cei 115.000 euro ajung in salariul invatatoarei de la clasa?

    Mesajul dvs. nu-l pot interpreta decat ca o invitatie la inscrierea in scoala dvs. Pareti un pastor neoprotesatnt care isi cauta prozeliti, din aceasta persepctiva! :)

    • Marcel Bartic Marcel Bartic spune:

      Înțeleg. Demersul meu, vasăzică, e reclamă la învățământul particular iar sarsanalele cu care pleacă unii dascăli acasă sunt tradiție strămoșească.Vă vine sau nu să credeți, suntem destul de mulți împotriva unor astfel de tradiții și ne-am dori ca ele să dispară. Sacoșa pentru profesor sau plicul pentru medic nu sunt scuzabile nici măcar din perspectiva salariilor mici. Din aceasta perspectivă, nu pot interpreta comentariul dumneavoastra decât ca pe o invitație la perpetuarea plocoanelor în învățământul romanesc. Sistemul acesta fanariot pe care încercați să-l justificați este umilitor pentru un profesor. Acuma, sigur, depinde ce înseamnă umilitor pentru dumneavoastră, că poate avem definiții diferite…

  7. Gabi spune:

    Excelent eseul din toate punctele de vedere, din pacate inclusiv al necesitatii sale. As adauga faptul ca parintii -initiatori unor astfel de practici sunt oricum privilegiati in cadrul relatiilor sociale dezvoltate in acea clasa, la fel si copiii lor, deci nu cred totusi ca se poate vorbi despre “nevinovatie” morala, ceilalti parinti ar trebui sa fie constienti de asta si sa nu mai incurajeze, sau admita astfel de gesturi. In plus, ce ne facem cu “darurile” care s-au transformat in plicuri cu bani care cica n-ar fi mita, ca “nu sunt dati ca cineva sa faca ceva”? Un “dar” mai e cum mai e, dar ce ne facem cand dascalul (fara a generaliza, dar in proportie cred ca deja ingrijoratoare) testeaza copiii din materie pe care n-a predat-o, ca sa-i dea note mici si sa spuna parintilor ca daca vor rezultate trebuie sa-si duca la afterschool copilul? A ceda unui astfel de santaj, incurajarea acestor practici care acum 20-30 de ani erau cel mult intr-o forma incipienta, situeaza copiii intr-o lume viitoare mai buna? Educatie se numeste? Personal, va multumesc f mult ptr acest articol.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marcel Bartic


Marcel Bartic

Marcel Bartic - profesor de istorie și cultură civică, manager într-o instituție privată de învățământ preuniversitar și activist secular-umanist. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)