Home » Opinie » Citesti:

Eseu pentru “o țară de nebuni”

Virgil Iordache iulie 12, 2014 Opinie
40 comentarii 2,053 Vizualizari

Scriu acest text pentru cei care au nevoie de el. Mulți românii par destul de dezechilibrați în reacții și neliniștiți interior. Sintagma “o țară de nebuni”, adică de oameni cu un comportament irațional ireversibil, are ceva propriu în cazul nostru. Nu există soluții politice pentru liniștea noastră, să nu ne lăsăm amăgiți de lozinci.

Dacă „pacea sufletească” este o noțiune religioasă, ori spirituală, iar “echilibru sufletesc” o noțiune a psihologiei, trebuie spus că pacea sufletească nu este tot una cu echilibrul sufletesc.

Echilibrul sufletesc se obține prin clarificarea situațiilor trecute traumatizante folosind metoda raționalizării (exemple : am furat, am plagiat, în contextele cutare și cutare, nu e bine ce am făcut deoarece, am fost victima, am fost slab, etc), eventual cuplată cu o medicație temporară care să atenueze consecințele traumelor, iar pacea se obține prin proiectarea coerentă a restului vieții de acum încolo. Proiectul bazat doar pe decizia personală are dezvantajul unei instabilități funciare, odată cu schimbarea părerilor personale (s-ar putea să mi se pară convenabil să fur din nou dintr-un calcul utilitarist, să mă răzgândesc că nu e bine să fac asta). Singura proiectare stabilă, cu țintă nemișcătoare, face apel la transcendent, gândit abstract ca ființă transcendentă, sau asociat lui Dumnezeu.

Se poate obține pace la două niveluri: cel filosofic, de stil personal, și cel religios, asumat fără pretenții de orginalitate cu privire la scopuri, doar cu privire la drumul unic personal, irepetabil prin însăși natura ființei omenești. Pacea la nivel filosofic este posibilă mai ales în stilul filosofiei continentale, nu al celei analitice. În stilul filosofiei analitice trebuie să fii un titan al gândirii ca să o poți obține. Fără o forță monstruoasă nu poți extinde gândirea analitică la întreaga problematică a lumii, rămâi regional, nelinișiti în ansamblu. Filosofia continentală este mai accesibilă, fiind derivată din teme creștine. Sein zum Tode: frumos, dar vechi. Pe linia filosofiei analitice vei deveni mai degrabă agnostic, nu te va interesa moartea decât ca eveniment final, mai puțin ca interfață între lumi sau ca structurant al lumii personale (adică nu te va interesa moartea cu adevărat). Vei trăi ca parte a universului, nu în centrul lumii.

În contextul cultural românesc și pentru omul obișnuit neliniștit care caută pacea (fără să o distingă de echilibru) problema este dacă mergi la psiholog sau la duhovnic. Să mergi la psiholog pentru echilibru, dar să mergi și la duhovnic, cu aceeași frecvență, pentru pace. Altfel arunci banii pe fereastră.

În cadrul creștin pacea depinde și de capacitatea de a respinge rememorarea faptelor trecute de care te-ai simțit vinovat. Altfel spus, o dată dobândit echilibrul, metodologia de obținere a lui nu mai trebuie aplicată. Ea nu a avut decât o valoare de moment, iar acum ar fi nu doar inutilă, dar ți-ar face rău. O arunci precum arunci o treaptă folosită pe o scară cu sens unic și mergi doar înainte, în pace, spre pace. După ce s-au clarificat lucrurile n-are rost să tot vorbim despre acele lucruri. Dar să se clarifice mai întâi.

Elementele cheie în dobândirea păcii după ce ți-ai câștigat echilibrul sunt capacitatea de a trăi în incertitudine, de a nu vrea să ai control total asupra propriei vieți. Aceasta permite empatia cu alte persoane, care la rândul ei este condiția de posibilitate a existenței altruismului autentic, dăruitor, acela care nu așteaptă ceva în schimb. Identitatea personală să o păstrezi la un nivel cât mai profund, la modul ideal al sinelui neformulabil în cuvinte, în timp ce eul determinat, concret, să îl adaptezi cât mai mult celorlalte persoane, să îl oferi (mă rog, pe cât te țin puterile, modestia nu strică nici aici). E greu să te mai scoată din pace fapte actuale sau rememorări ale celor trecute în momentul când ai un înveliș interacțional flexibil, adaptabil celorlalți din altruism autentic, nu din teamă, și un ochi interior autoreferențial atent. La acțiune internă a gândurilor sau externă a faptelor nu mai există o reacțiune brutală, ca să mă exprim ca în fizică. Cel puțin nu în sens simplu. Reacțiunea este atunci de o cu totul altă natură, subtilă, imprevizibilă, altfel pentru fiecare context, o învăluire caldă a problemei, transformând-o în rezolvarea ei.

Rememorarea faptelor trecute traumatizante nu se poate face fără contextul emoțional respectiv, care este asociat felului de a fi trecut, altei identități a eului superficial, transpunerii fie și temporare în acel fel de a fi, care constituie o tentație de a părăsi felul actual de a fi. Scoaterea la lumină a eului trecut are sens atunci când el este ascuns în inconștient și perturbă eul actual, adică într-o terapie psihologică (poate la torționarii mândri de faptele lor, de exemplu), dar nu are după ce el este trimis în urmă în mod deliberat, printr-o eliberare transformatoare de identitate.

O dată ce ai obținut pacea privește doar înainte, gândește mereu felul actual de a fi în pace ca pe un dar și asumă că nu este doar rodul deciziei tale. Cum ar putea fi astfel? Nu trebuie cedat tentației de a crede că suntem niște baroni de Münchhausen care ne smulgem pe noi înșine din mocirlă cu cal cu tot, trăgându-ne de propriul păr. Ceva din exterior, un punct fix pe care am așezat pârghia, trebuie să fi existat, Transcendentul religios are exact acest rol, de a te sprijini pe el și a te scoate din tine cel vechi. E posibil asta dacă chiar crezi asta. Și e posibil să crezi în asta dacă raționalitatea ta a ajuns la un nivel global, aplicabil vieții tale în ansamblu, nu doar pas cu pas, dacă baleiezi decizional permanent de la scara deciziilor mici, de moment, la scara celor mari pe care fie nu le uiți niciodată, fie dacă le uiți, le re-iei. Când le uiți din neputință sau voind înseamnă că ai făcut un pas greșit. Te ridici cu simplitate și mergi mai departe. No way back. Dacă vrei pace.

Oamenii au nevoie de pace sufletească, dar în cadrul teoretic actual al psihologiei pot fi ajutați doar să își găsească echilibrul, un scop tactic. O dată găsit și bucuroși că l-au găsit, ei nu știu ce să facă cu el. Pentru că nu de el au nevoie strategic, pe termen lung. Aceleași energii și dispoziții sufletești, sau cum vor fi ele formulate teoretic de către psihologie, îți pot da pace sau neliniște în funcție de cum sunt folosite, de scopurile cărora le sunt subsumate. Despre scopurile folositoare obținerii păcii sufletești psihologia actuală nu poate spune nimic, și nu vrea programatic să spună nimic (din dorința de a fi o știință cât mai hard).

Nu este rău că psihologia sugerează că se referă la suflet prin etimologia denumirii sale, chiar dacă vine azi cu o abordare reducționistă, emergentistă pe creier. Prin această etimologie ea anunță un program potențial de cercetare, și ne reamintește mereu rădăcinile sale.

Așteptăm evoluția științei psihologiei spre încorporarea cunoașterii filocalice. Acesta este un program de cercetare neideologizant, dar care va fi atacat ca ideologizant, pentru că decuplează teoriile psihologice de lanțului ființei materialist. Asigurării păcii sufletești prin participarea la organizații religioase i se opun cei care vor o piață economică a păcii sufletești cu monopol, fie cea a cabinetelor psihologice, fie cea dintre cetățeni plătitori de taxe și un stat paternalist de tip socialist sau comunist, liniștitor pe vecie.

Problema abordată în acest text, a diferenței dintre echilibru și pace, s-a manifestat și în ecologie, cu paradigma echilibru om-natură vs. sistemele socio-ecologice ca sisteme dinamice la neechilibru. E limpede pentru orice ecolog că ideea de echilibru om-natură este desuetă. Problema este gestionarea situației de neechilibru care vine din însăși natura obiectelor ecologice, către ceva similar conceptual păcii sufletești, adică unei dezvoltări cu sens a sistemelor socio-ecologice (așa numita dezvoltare durabilă), nu scăpate de sub control, ne-liniștitoare. Nu întâmplător știința sustenabilității este asociată pieței economice etatiste a păcii sufletești, viziunii socialiste. Ea o servește cu rezultate mai mult sau mai puțin științifice pe care politicianul de stânga le va folosi în retorica sa.

Dacă bisericile acoperă nevoia de pace a celor credincioși, socialiștii cu această abordare pretind să răspundă nevoii de pace a multora dintre atei și agnostici. Cele două direcții sunt complementare, pentru cei toleranți la diversitatea culturală, și în competiție pentru cei intoleranți. Vor fi și dintr-unii și din ceilalți mereu. Totuși, oricât de tolerant ai fi nu poți să nu observi : cine e socialist și stă la coadă la moaște are o problemă de sănătate mintală (sau de onestitate).

Sănătate tuturor celor care caută pacea sufletească și a omenirii, oricum ar căuta-o. Sănătate și celor care nu o caută. Și să nu mai facem pe nebunii.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "40 comments" on this Article:

  1. Consonant spune:

    Va recomand “meditatia”: sunt foarte multe rezultate, obtinute prin metode stiintifice si deci acceptate de comunitatea din psihologie, care ofera motivatii serioase pentru utilizarea meditatiei in tulburarile comportamentale pe care le evidentiati. Va recomand PsyBlog intretinut de Dr. Jeremy Dean http://www.spring.org.uk/ Este posibil ca si practicile din crestinismul ortodox despre care faceti vorbire sa functioneze, din pacate nu am nici cunostinte si nici experienta, insa este nevoie de niste studii serioase facute de echipe de oameni de stiinta, care sa nu fie puse la indoiala pe motive de partinire.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Practicile creștinismului ortodox chiar funcționează. Nu exclud ca în alte contexte culturale să fie mai eficiente terapeutic și social (nu neapărat și spiritual) tehnicile pe care le recomandați. Ideea de validare științifică a unor practici spirituale mi se pare le deturnează de la sensul și folosul lor, dar am auzit că există astfel de preocupări în comunitatea științifică. Din punct de vedere filosofic e clar că ce poate fi validat în termeni de efecte fiziologice, semnale pe creier, etc, comportament verbal, nu are absolut nici o legătură cu experiența personală a celui care practică, singura relevantă spiritual. Ontologia spirituală este decuplată complet de cea științifică, legătura prin limbajul comun neasigurând decât o posibilitate de dialog informal, dar nu de reducere sau explicare a vieții spirituale în termenii limbajului științific. Ceea ce nu înseamnă cu nu există o valoare euristică a demersului științific, mereu se va afla câte ceva nou, dar niciodată ceea ce este realmente relevant spiritual.

      cele bune,

    • oare? spune:

      Daca in zona meditatiei exista jurnale academice si numerase studii (inclusiv clinice)
      http://www.springer.com/psychology/cognitive+psychology/journal/12671
      in cazul rugaciunii crestine (cu atat mai mult ref aspecte ortodoxe) sunt relativ putine progrese in lumea academica (situatia pare a se imbunatati in ultimul timp insa doar pe parte etnografica):
      http://www.ssrc.org/programs/new-directions-in-the-study-of-prayer/
      http://www.rd.com/culture/why-we-pray/#ixzz2wclc7w2J
      Autorul acestul eseu are se pare cunostintele superficiale ref psihoterapie (nimic rau in asta cu conditia sa nu te pretinzi suficient de pregatit pt a aborda academic astfel de subiecte, cum face dansul afirmand de pilda “Scoaterea la lumină a eului trecut are sens atunci când el este ascuns în inconștient și perturbă eul actual, adică într-o terapie psihologică (poate la torționarii mândri de faptele lor, de exemplu), dar nu are după ce el este trimis în urmă în mod deliberat, printr-o eliberare transformatoare de identitate.”) Problema identitatii este foarte complicata, poate cei neavizati se vor abtine de la afirmatii simpliste…Daca exista interes, puteti sa gasiti mai multe info ref demersul psihoterapeutic vizitand de ex. http://cafegradiva.ro/ Daca statul ar da 10% din banii acordati anual BOR pt acordarea asistentei psihologice celor ce au nevoie de ea, Romania ar fi o tara cu mai putini “nebuni”. In cel mai bun caz insa, se prefera indoparea cu pastile care amortesc simturile si accentueaza alienarea – bonus uneori trimiterea la moaste ( putinii norocosi beneficiaza de efectul placebo). Nu e de mirare ca rata suicidului e mare…Dar, nu e asa, “sinucigasii sunt de vina” (cf BOR), e pacatul lor ca sufera si nu gasesc alta scapare.

  2. Schizofrenie fara sanse de evitare spune:

    Uitati un exemplu, mic, de nebunie care poatefi generalizat oricand si oriunde in ROMANIA:

    Uitati cat castiga un rector pe baza informatiilor publice, oficiale :

    http://www.ulbsibiu.ro/ro/universitate/declaratii_avere/documente/2013/ioan_bondrea.pdf

    349.000 lei pe an!!!!!!!!!

    Uitati CV-ul lui, public, oficial:

    http://www.ulbsibiu.ro/ro/universitate/consiliul_administratie/ioan.bondrea/ioan.bondrea_cv.pdf

    Apreciati singuri valoarea publicatiilor lui stiintifice.

    Pe 2013 nu a mai facut publica declaratia cf. http://www.ulbsibiu.ro/ro/universitate/declaratii_avere/index.php (12.07.2014, ora 13:22)

    Cum sa nu innebunesti cand traiesti intr-un asemenea climat?

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      În primul rând iertați-l în sinea dumneavoastră, subiectiv vorbind. Acela este un om mai degrabă demn de compasiune: nu v-ar plăcea cu siguranță să aveți o prioritate supremă în viață puterea și banii, să aveți un dispreț pentru oameni care să vă permită să acționați în acel fel. Dacă aveți o invidie față de el, adică v-ați dori să obțineți acei bani în aceleași condiții, renunțați la acele scopuri și mijloace, nu sunt bune, v-ar pune în situația de a fi ținta acuzațiilor pe care acum le aduceți chiar dvs.

      Odată ce v-ați liniștit identificați instrumentele legale de acțiune care să împiedice nedreptatea, iar dacă nu există, mijloace civice pentru a schimba legislația astfel încât situații de acel fel să nu mai fie posibile. În felul aceste vă direcționați energia pe care o aveți disponibilă pentru implicare socială și politică înspre un scop folositor și dvs, și acelui om, și altor oameni. Nu direcționați mai mult decât puteți realmente, pentru că vă veți submina propriile scopuri de viață. Dacă nu reușiți să îndreptați nedreptatea cel puțin ați făcut tot ce depinde de dvs, ceea ce este suficient ca să nu aveți a vă reproșa ceva. Esta absurd să ne propunem mai mult decât depinde de noi. Vor apărea alte împrejurări și oameni care vor duce la rezolvarea problemei. Este esențial să nu o transformați într-o miză personală, ci să o tratați cu obiectivitatea și eficiență ca pe o problemă publică. Nu trebuie să urâți acel om, ci doar să îi schimbați sau blocați comportamentul.

      gânduri bune,

    • iosiP spune:

      Corect, iertati-l! E un amarat, si spiritual e un om de nimic. Bine, ca el isi petrece vacantele la Cannes sau in Bahamas iar dumneavoastra la Slanic-Moldova (sau la Kusadashi, in cel mai bun caz) nu are importanta: dumneavosatra veti mosteni imparatia cerului, fiind primit in Eden, acolo unde curge lapte si miere (sper ca n-aveti intoleranta la lactoza si nici diabet), iar el se va zvarcoli etern in flacarile iadului (asta, desigur, daca nu-si pune aer conditionat si-acolo).

      Concluzia, intoarceti si celalalt obraz (cum adica nu v-am mai ramas niciunul nepalmuit, doar ar trebui sa aveti vreo zece obraji, la cati altii nu au niciunul).

      Domnule Iordache, eu unul astept ca laptele cu miere (beh!) sa se suplimenteze cu ceva single malt si auditii zilnice de jazz: daca-mi promiteti asta voi incerca sa iert “in sinea mea”. Pana atunci insa ma rog (crestineste) sa-si rupa picioarele!

      • GigiM spune:

        Poate e mulsulman omul, si-l asteapta ceva mult mai bun decat single malt-ul si concertele de jazz :)
        Acum ma gandesc, ca daca e gagica, trebuie sa-si schimbe orientarea…

  3. Harald spune:

    E adevărat că psihologia mai are multe de învățat, în special pentru a înțelege credința. Dar dacă amestecați credința cu religia și aveți impresia că se poate pune semnul egal între credință și creștinism, ăsta nu e decât parohialism. Dacă ar fi fost creștinismul religia perfectă, s-ar fi impus demult în fața celorlalte religii. Și totuși, creștinismul nu e decât una dintre religii, iar psihologia exact asta face, încearcă să le privească din exterior, pentru a le înțelege.

    Ceea ce a înțeles psihologia până acum este că dpdv spiritual, Dumnezeu nu e decât un alt nume pentru Conștiință. Iar celălalt Dumnezeu, Yahweh, personajul biblic, nu e decât un personaj dintr-un basm moralizator. E adevărat că 80% dintre români au nevoie de religie, altfel probabil s-ar sinucide cu miile în fiecare zi. Dar totuși religia, așa cum e cunoscută ea acestor 80%, nu e decât o nevroză colectivă. Adică îi face pe oameni să trăiască tot în miciună, deși e într-adevăr o minciună mai frumoasă decât realitatea trăită de ei zilnic.

    În viața mulțimii needucate, acei 80% dintre români, religia este o prezență absolut necesară. Însă atât timp cât nu-i ajută să-și dezvolte Conștiința, religia este absolut inutilă. Pentru a construi catedrale din 500 în 500 de metri și pentru a avea grijă ca fiecare mitropolit să coboare dintr-un Mercedes S Klasse, nu e nevoie de religie. Maneliștii s-ar descurca și ei foarte bine să facă asta.

    • restantele crestinismului spune:

      Religia apare azi doar ca un mijloc de spirjin moral, de mecanism de adaptare la greutati si de acceptare a diverselor socuri cu speranta ca “maine va fi mai bine”. Din pacate doar asta este pt marea majoritate a oamenilor. In Ro, BOR are mare parte de vina in acest sens.
      Dupa cum arata intr-un link ( http://www.transpersonalstudies.org/previous_issues.html ) altcineva, si dupa cum stiu cei preocupati de zona transpersonala, exista un univers spiritual real ce poate fi accesat avand o constiinta mai elevata. Aceasta realitate superioara nu este o iluzie insa e corect spus ca ” atât timp cât nu-i ajută să-și dezvolte Conștiința, religia este absolut inutilă”. Din pacate crestinismul este restant la acest capitol.

      Un exemplu al reusitei este zen budismul. TVR ofera din cand in cand reluari ale documentarului „Le Zen” (1971) de Arnaud Desjardins (http://www.youtube.com/playlist?list=PLVCF-ZV9e37pR-ynguI2RR6fn3LFQ8g_G). Preocuparea timp de secole pt a cartografia aceste trairi spirituale precum si metodele de a ajunge acolo a ajutat practicantii zen budismului sa evite caderea in capcana unei doctrine pe care o cunosti cu adevarat doar prin ceea ce citesti si mult prea rar prin traire personala (rezultat al unui efort interior perseverent).

      Multi semeni au nevoie de ajutor pt ca simt ca se pierd (http://suicid.wordpress.com/) asa ca un set de metode si repere care sa-i ajute sa se mentina cel putin pe linia de plutire este necesar. E important sa sti ca ceva ti-a folosit si ca te poti intoarce la acea metoda pt a-ti redobandi echilibrul daca va fi cazul. Viata interioara este fluida si deseori pacea interioara nu este de durata. In adancimea noastra exista mult “bagaj” ce incearca sa iasa la suprafata. De aceea, nu pot fi de acord cu ideea ca “Altfel spus, o dată dobândit echilibrul, metodologia de obținere a lui nu mai trebuie aplicată. Ea nu a avut decât o valoare de moment, iar acum ar fi nu doar inutilă, dar ți-ar face rău. O arunci precum arunci o treaptă folosită pe o scară cu sens unic și mergi doar înainte, în pace, spre pace. După ce s-au clarificat lucrurile n-are rost să tot vorbim despre acele lucruri.” Autorul acesti eseu sustine ca “Ideea de validare științifică a unor practici spirituale mi se pare le deturnează de la sensul și folosul lor” si cred ca acesta este si argumentul pe care BOR il foloseste. Absenta punerii accentului pe importanta uriasa a propriilor eforturi in scopul cresterii spirituale a facut ca facultatile de teologie sa devina locul unde selectia se face dupa criterii de memorare a doctrinei nu dupa progresele in cresterea spirituala. In vechime, caci din pacate acolo sunt sfintii/initiatii, exista un sistem de incercari spirituale pt a-ti demonstra capacitatea de a relationa cu lumea spirituala (de la samani pana la preoti). Azi, nici macar nu exista rusine cand se plimba ierarhii cu masini de lux, cand sunt implicati in furturi si dosare penale,etc. pt ca doctrina este creata /manipulata in favoarea lor, nu exista accountability, nu se accepta ca oamenii sa le ceara dovezi ale credintei lor interioare. O carte care arata niste diferente de abordare in zen- http://www.edituramix.ro/?53t4l&v7f2k=2044

  4. euripide spune:

    hmmm.tehnici esentiale de supravietuire. pentru ca cetateanul sa se mpace cu analfabetul din parlament, cu trogloditul care umbla liber pe strada, cu hotul care fura cu legea n mina, cu tagma mincinosilor, camatarilor si bisnitarilor.corpul sanatos sa se acomodeze cu limbricul.sa traiasca n armonie (!) si merituosul si viciosul.o traire tainica de sinergie spirituala. ce ar fi sa promovam si sa luptam si pentru o alta cale ? (spiritualitatea este pentru uz intern, nu poate fi “legiferata” pentru buna convietuire in societate)

  5. Pacea interioara pe sistem Tanacu spune:

    Cu siguranta la asa ceva s-a gandit BOR cand a “discutat” cu MEN ce se va studia la religie in scoli…nu cum sa traumatizeze copiii de scoala primara cu povara pacatelor lor si diavolul ce-i pandeste. Curat murdar! Pacea interioara + vindecare (bonus) pe sistem Tanacu vs fragilul echilibru obtinut dupa multe sedinte de psihoterapie. Cati preoti (din multele mii) au trairi mistice trancendente, adica au credinta vie nu vorbe memorate din carti? Exista abordari psihoterapeutice ce acorda atentie trairilor si dilemelor religioase, apropo.

    Book Symposium – When God talks back (Tanya Luhrmann)
    http://www.haujournal.org/index.php/hau/issue/view/hau3.3

    http://www.ecrsh.eu/

    http://www.transpersonalstudies.org/previous_issues.html

    http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/despre-incapacitatea-preoteasca-bor-Intre-penibil-absurd-1_5112e4574b62ed5875e2883a/index.html

  6. Mariana spune:

    Interesanta abordare, bazata insa pe o falsa dihotomie. Agnosticii la psiholog, fanaticii needucati si superstitiosi la duhohnic.

    In realitate optiunile de cautare spirituala sint infinite si nicidecum monopolizate de o religie organizata, in special ceva atit de penibil, de grotesc, de materialist, de ipocrit, de violent precum ortodoxia romaneasca, cea mai primitiva si stridenta religie dupa islam, ba si concurind islamul in domeniu.

    Daca vine vorba de dezechilibre si nebunii, sa nu neglijam Cosmic de Exagerat de Fericitii patriarhi carora abia le incape burta ascetica intr-un Mercedes ultimul tip (dupa modelul lui Isus? el a venit cu magarul in Ierusalim!), sa nu uitam “mucenicii legionari” cu barba rosie care glorifica crima in masa, nationalismul dement drept calea “spirituala” fundamentala a ortodoxiei, sa nu ignoram “tratamentele” de tip Tanacu – crima de la Tanacu reprezinta numai virful aisbergului, adica mentalitatile de tip ortodox care au facut posibil acest asasinat sinistru.

    Nu va fi lecuire de nebunie in Romania pina nu se vindeca etosul national de oprimarea adusa de aceasta mafie incapusata, b.o.r.

  7. Ela spune:

    Felul in care intrati in materie “Scriu acest text pentru cei care au nevoie de el”, imi aminteste de o publicitate auto, unde vanzatorul, in timp ce prezinta accesoriile remarcabile cu care este dotata masina, le puncteaza importanta intrebandu-si clientul “aveti nevoie de…mai bun, mai frumos, mai ecologic, mai…etc”?, iar el raspunde “nu, nu am nevoie de masina asta, o vreau!”
    Deci, daca titlul este cel care m-a incitat sa citesc articolul, apreciez faptul ca ati abandonat invectivele ( “o tara de nebuni” – si ca simplu procedeu stilistic ma deranjeaza, admit insa ca este eficient!) si ca ati optat pentru o analiza constructiva a problematicii mentalitatii romanesti (si nu numai) contemporane. Spun constructiva, pentru ca respectuoasa fata de diferitele sensibilitati, a priori putin compatibile cu pacea sociala, dar care se pot regasi intr-o preocupare comuna, aceea de a trai cat mai bine, individual si impreuna!
    Evident, exista si cateva puncte de vedere cu care nu sunt de acord :
    1. “În cadrul creștin pacea depinde și de capacitatea de a respinge rememorarea faptelor trecute de care te-ai simțit vinovat.”
    - incercarea (lupta!!!) de a respinge rememorarea ideilor obsesionale nu cred ca aduce pace, ba dimpotriva! Ceea ce propuneti dvs seamana leit cu refularea, fenomen prin excelenta momentan si cu repercursiuni extrem de grave! Eu as propune iertarea, uitarii! Are avantajul ca se poate decide, este controlabila, rationala si poate deveni salvatoare atunci cand incepem prin a ne ierta pe noi insisi…
    2. Pentru agnostici moartea este “evenimentul final”? Nu cred, mi se pare ca aceasta este opinia ateilor, care stiu(!) ceea ce pentru agnostici este o enigma…
    3. Daca la psy se dobandeste echilibrul, si la duhovnic pacea (in cel mai fericit caz! si valabil pentru ambii), si trebuie mers la amndoi (?) ca sa fiu ok, eu – om obisnuit care nu fac diferenta intre acesti termeni ba chiar am tendinta sa cred ca unul fara celalalt nu are mult sens – cand mai traiesc…?
    Ceea ce am invatat astazi de la dvs, si propun ca subiect de reflectie celor mai refractari in ale psihologiei sau in ale religiei, provine din aceste randuri :

    “Altfel spus, o dată dobândit echilibrul, metodologia de obținere a lui nu mai trebuie aplicată. Ea nu a avut decât o valoare de moment, iar acum ar fi nu doar inutilă, dar ți-ar face rău. O arunci precum arunci o treaptă folosită pe o scară cu sens unic și mergi doar înainte, în pace, spre pace. După ce s-au clarificat lucrurile n-are rost să tot vorbim despre acele lucruri. Dar să se clarifice mai întâi.”
    Nu este nimic de inlaturat si nici de adaugat: este perfect!
    Multumesc!

  8. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Mulțumesc tuturor pentru gândurile împărtășite.

    Am scris acest text acum mai mult timp după ce am cunoscut o persoană traumatizată care mergea la psiholog cu copilul ei în căutarea echilibrului, dar nu reușea de loc să își găsească pacea… Nu am nici un fel de competență în domeniu, am formulat câteva intuiții personale. Textul original era mai personal și cu conotații religioase mai ample (http://virgiliordache.blogspot.ro/2013/01/despre-pacea-sufleteasca-si-echilibrul.html ), n-ar fi fost publicabil pe contributors, drept pentru care l-am ajustat ca să pot semnala o problemă de interes poate general.

    Ar fi de mare folos ca psihologii de profesie și reprezentanții religiilor să își dea mâna în rezolvarea problemelor oamenilor, poate cineva mai avizat va prelua problema.

    gânduri bune,

    • Altfel spune:

      Sunteti cadru didactic universitar. Nu aveti scuze pt calitatea precara a materialului publicat, material pe care-l intitulati “eseu” desi ulterior, dupa reactiile critice sustinute de referinte academice (apropo, unde-s referintele dvs.?) sustineti ca textul reflecta doar “intutii personale” si ca nu aveti pregatirea pt a aborda aceste subiecte. Daca nu cunoasteri subiectul va puteti informa in avans din literatura academica diversa la care aveti acces. Materialul se publica doar cand considerati ca este rezonabil de bine inchegat. Nu cred ca acordati nota de trecere unui student daca se prezinta la dvs cu un eseu in care isi expune opinii supeficiale fara a le argumenta . Citesc destul de multe materiale de pe blogurile din Ro pt a observa ca modul dvs de tratare a subiectului este similar cu al altora (ca perspectiva glorificatoare a BOR) . Nu stiu de ce se limiteaza discutiile la prejudecati, de ce nu se aduc argumente, de ce nu se analizeaza dovezi, de ce nu se manifesta spirit critic. Doar pt ca un subiect tine de filozofie ori spiritualitate nu inseamna ca nu trebuie sa existe o argumentare serioasa.

      Remarc cu ingrijorare perspectiva pe care o aveti ref psihoterapie (exista o diferenta de pregatire intre un psihoterapeut si un psiholog, apropo). De vina poate este lipsa de vizibilitate in media a subiectului, caci intr-o lume ce vrea sa stie simplu care e problema, psihoterapia ofera raspunsuri complexe si deseori ingrijoratoare. Totusi, tema se refera expres la psihoterapie vs religie asa ca trebuia sa va informati adecvat. Asa cum sunt putini teologi valorosi in Romania (sper sa fie, nu am dat de ei) tot asa sunt destul de putini psihoterapeuti recunoscuti international sau macar national (conteaza deci la cine mergi).

      Nu cred ca voi apuca ziua sa vad pe Trinitas discutii cu adevarat relevante, argumentate academic ref stiinta si religie. Au existat cateva emisiuni pe acest subiect dar destul de primitive in continut. Cine vrea sa invete tb sa studieze literatura internationala (linkurile oferite de comentatori sunt un inceput). Asta spune mult ref nivelul educatiei teologice din Romania si al numerosilor doctori si doctoranzi din domeniu (exista prea putine exceptii intr-o mare de mediocritate pt a face o diferenta)

      Sper ca nu a fost un esec total pt dvs. acest “eseu”, ca ati aflat lucruri noi din comentariile la articol si ca in discutiile formale si informale viitoare veti impartasi din ideile gasite partenerilor de discutii.

      • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

        Aveți dreptate, nu trebuia denumit eseu pentru…, ci gânduri pentru… sau ciorne pentru …

        Legat de celelalte aspecte:

        - a fi cadru didactic universitar, ca și psihoterapeut, sau ministru nu sunt proprietăți intrinseci, ci relaționale, se manifestă exclusiv în relație cu grupul de studenți, persoane tratate și oameni guvernați. Nu e ceva precum a avea 1,74 cm înălțime, o proprietate intrinsecă. De aici se vede că în afara contextului în care se manifestă proprietatea respectivă nu mai sunt cadru universitar. Este adevărat că e încetățenit să numim pe cineva dom profesor în orice context, dar mie nu îmi place și mi se pare un abuz. Nu mă identific cu rolul pe care îl joc pe plan profesional decât la ore. Nu sunt profesor pe această platformă, ceea ce nu înseamnă că nu îmi impun anumite standarde ale comportamentului lingvistic, așa cum este firesc.

        - aici sunt un contributor în dialog cu cei care doresc să dialogheze pe un subiect propus. Nu sunt un student care trimite un text pentru a i se da un calificativ. Singurul lucru care contează este conținutul textului, nu persoana mea. Informațiile din casetă despre persoana mea sunt doar cu titlul informativ, nu au nici o legătură cu textul. E și firesc să fie așa, pentru că nici eu nu cunosc persoanele celor comentează, cu puține excepții.

        - nu cred că orice text trebuie să aibă o argumentare serioasă, să fie de factură științifică sau analitică. Ceea ce mi se pare crucial este mai degrabă ca orice text să fie de folos. Mie mi-au fost de folos comentariile la acest text. Unele comentarii arată că și unora dintre cititor textul le-a fost de folos. Rezultă că cel puțin într-o anumită măsură obiectivul a fost atins.

        Bibliografia mea au fost niște cărți despre psihologie și psihoterapie scrise de duhovnici greci, pozitive ca atitudine, cu unele delimitări.

        Gânduri bune,

    • Harald spune:

      Dacă reprezentanții religiilor ar fi de bună credință, ar găsi psihologi cu care să-și dea mâna. Invers nu e cazul, psihologii se descurcă bine-merci și fără reprezentanții religiilor. Cel puțin în cazul BOR, cu mitropoliții și patriarhul ”care este”, nu are cine să-și dea mâna cu psihologii.

      • solutie spune:

        O solutie ar fi sa existe si in Ro preoti cu pregatire psihoterapeutica. Teoretic se poate, orice absolvent de teologie se poate inscrie la o forma de pregatire psihoterapeutica (nu este neaparat ok aceasta prevedere, avand in vedere ca pleaca deja cu un handicap de cunostinte fata de absolventii de psihologie ori asistenta sociala).

        BOR poate impune facultatilor de teologie ortodoxa sa ofere cursuri ref stiinta si religie, psihologie analitica (Jung), transpersonala, experientiala (Frankl) – acestea includ fundamental spiritualitatea in cadrul abordarilor lor ( spre deosebire de cea cognitiva, etc). Astfel, se poate alcatui o programa eclectica, compatibila cu ortodoxismul dar si relevanta academic pe plan international (nu ceva marginal, izolat de limbajul comunitatii academice internationale, ceva pe care doar ortodoxismul sa-l inteleaga). Trinitas ar putea sa invite psihoterapeuti din aceste directii sa explice publicului mai multe despre cum vad spiritualitatea (cei invitati pana acum nu au fost psihoterapeuti ci doar psihologi ori psihiatri).

        Preotii din spitale ar trebui sa aiba si o pregatire psihoterapeutica, asa cum este in alte tari:
        http://www.healthcarechaplaincy.org/
        http://www.pastoralreport.com/

        E clar ca nu exista interes, ca tot la nivelul sec. 19 suntem din acest punct de vedere…

        Ce universitate din Ro ofera asa ceva?
        https://www.dur.ac.uk/theology.religion/postgrad/taughtdegrees/ma.msc.spirituality.theology.health/

        • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

          Vă mulțumesc pentru intervenție. Comentariul dvs este exact pe direcția cărților din care m-am informat. Nu este prezentă încă abordarea în universități, dar cel puțin a început să se traducă literatura la editurile de profil, ceea ce este un prim pas important:

          http://www.sophia.ro/Psihoterapia-Ortodoxa-colectie-ro-7.htm

        • Harald spune:

          @solutie – nu e foarte clar ce ar urma să facă acești preoți cu pregătire psihoterapeutică, să consoleze pacienții utilizând tehnici studiate la cursuri?

          Rolul psihoterapiei, în opinia mea, ar fi readucerea pacientului la realitate. Ori preotul, dată fiind natura de nevroză colectivă a religiei pe care o reprezintă (oricare religie, nu am nimic special cu sau împotriva ortodoxismului) are mai degrabă nevoie el însuși de psihoterapie, dacă crede sincer ceea ce predică. Cum ar putea consilia un astfel de preot un pacient cu probleme, îngropându-l și mai rău în confuzia în care se zbate?

          Dpdv psihologic, e mai normal un preot care a ales calea bisericii pentru a-și obține bunăstarea materială (deși o oarecare vocație de a consola ar trebui să aibă și acela) decât un preot care crede sincer în pedeapsa și răsplata divină. Asta ar urma să facă acei preoți psihoterapeuți, să învețe tehnici de consolare în cazul în care le lipsește empatia reală pentru semenii aflați în situații dificile?

  9. Mariana spune:

    A spune ca “filozofic” efecte decelabile pe creier nu au relevanta, ca asa a decretat cineva, este o epitomizare splendida a ignorantei programatice, sub-medievale in care se ineaca uriasa, profitabila farsa care raspunde la numele ortodoxie. Asa vorbesc noii Catavenci marca b.o.r SRL. Lasa-ma dumneata cu stiinta, cu creierul, cu dovezile. Nu voi sa stiu de stiinta dumitale. Eu ma pup cu moastele si mi-e de ajuns.

    Un gang intreg de escroci needucati, mindri de ignoranta lor, smulgind codrul de piine din mina vaduvei si sugrumind orfanul pentru a mai stoarce un banut.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Nu este loc suficient aici pentru a elabora afirmația că pe baza unor argumente filosofice cercetările pe creier nu sunt informative cu privire la conștiință, rațiune, minte. De aceea cu scuzele de rigoare fac trimite la un text al meu, în special de la pagina 102 la 112, capitolul despre evalurea reductibilității biologice a conștiinței:

      http://www.cesec.ro/pdf/Iordache_Staicu_2009.pdf

      Îmi pare rău că eseul a generat suferința pe care o exprimați în comentarii, prin faptul că pune în discuție materialismul ca ideologie derivată din științele naturii. Din nefericire și materialismul dialectic ca ideologie a generat enorm de multă suferință, și prostituție intelectuală la fel, în perioada comunistă.

      gânduri bune,

  10. Barbara spune:

    Din experienta personala pot sa va spun ca am cunoscut citiva romani americani (nascuti si crescuti in US) ce au afirmat in prezenta mea un lucru neinteles de mine si anume ca romanii sunt bolnavi si ca nu vor sa se asocieze cu ei. Am considerat atunci ca explicatii sau elaborarile sunt nelalocul lor mai ales ca aceste afirmatii erau tangentiale si din principia interactionale (lipsa de interes) nu am facut digresie.
    Explicatia mea actuala ar foi ca ceva nu e in regula si ca nu e nici o crima sa fiti introspective in cautarea unor raspunsuri iar concluzia la care o sa ajungeti indifferent care va fi aceasta sa faca ajustarile atit de necesare fie ele individuale sociale sau culturale.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Din câte văd suntem foarte bine asociați cu americanii în NATO, ne susțin pentru consolidarea statului de drept, s-a luptat împreună în Afganistan și vom avea și baza de la Deveselul. Nu mă îngrijorează în aceste condiții opiniile pe care mi le-ați comunicat.

      gânduri bune,

    • Harald spune:

      Românii chiar sunt bolnavi, sunt crescuți în minciună și ajung ulterior incapabili să deosebească adevărul de minciună. România e un uriaș spital de nebuni, însă unul unde nimeni nu se află pentru a se vindeca, ci doar pentru a vegeta. Abuzându-se fizic și psihic unii pe alții în timpul ăsta.

      • Despera spune:

        Cred ca din pacate aveti dreptate. Asa este, de mici sint crescuti in minciuna, de oameni la rindul lor crescuti asa si incapabili sa realizeze acest fapt sau sa mai faca diferentieri. Sint abrutizati/abuzati in famile si societate. Nu cunosc libertatea indiferent de sex, desi cei mai dezavantajati sint copiii si femeile. Unii reusesc sa scape, poate sa-si reconstruiasca viata, cei mai multi raman in acest ospiciu.

  11. GigiM spune:

    Recunosc ca am intrat aici (in afara textului placut) ca sa vad cati se identifica cu subiectul. Am remarcat pe unii care au facut multe comentarii (deci nu trebuie sa ma iau in gura cu voi :) )…

    Oricum, nebunia si/sau dezechilibrul interior, intr-o anumita limita, sunt ok. Chiar identificarea cu anumiti oameni de valoare nebuni poate fi o terapie mult mai buna decat religia sau psihoterapia. De ex. multi oameni de arta sau stiinta erau/sunt cam “sariti”. Deci arta/stiinta pot fi o terapie mult mai buna. Societatea trebuie sa accepte diversitatea caracterului uman, atunci cand se incadreaza in limite de bun simt (fara sa afecteze foarte negativ pe cei din jur), si ea (societatea) va avea mult de castigat de pe urma “nebunilor”.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Vă mulțumesc pentru intervenția care lărgește paleta de perspective asupra problemei. De acord cu dvs că dezechilibrul interior e stare ok, într-o anumită limită, și că stimulează creația artistică și pe cea științifică sau filosofică.

      Apoi, însăși noțiunea de nebunie evoluează instituțional la scară de timp istorică. Să nu mai spunem de abuzul de categorisire ca nebunesc a comportamentului de protest în timpul comunismului…

      Rămâne totuși suferința oamenilor care chiar au probleme, care au depășit acea anumită limită.

      gânduri bune,

      • psihoterapie "ortodoxa" ? spune:

        Stiu ca au fost publicate aceste carti… Din pacate, ele au carente dpdv al continutului academic iar autorii lor nu au rezonanta pe plan international. Cand vine vorba de psihologie& religie, psihiatrie & religie, nu exista in Rusia sau in Grecia cercetatori recunoscuti ca valoare pe plan international (poate ar fi cativa plecati prin UK ori US).

        Vedeti cati publica regulat in Zygon, de ex.:
        http://onlinelibrary.wiley.com/journal/10.1111/%28ISSN%291467-9744

        Carte Spirituality and Psychiatry – unde e ceva similar ref Romania facut de expertii ce se perinda pe la tv?
        http://www.psychiatry.ru/siteconst/userfiles/file/englit/%5BChris_Cook%5D_Spirituality_and_Psychiatry%28BookFi.org%29.pdf

        Cat despre expresia “psihoterapie ortodoxa” nu pot spune ca e valida. Dpdv academic, pe plan international, nu este acceptat asa ceva pt ca nu exista o paradigma specifica demonstrata care sa sustina aceasta specificitate a abordarii. M-as bucura ca toti acesti psihoterapeuti sa se stranga si sa ne ofere o abordare originala, inchegata dar cum nu-i gasesc prin literatura academica am dubii ca vor oferi ceva semnificativ ( nu cred intr-o psihoterapie ortodoxa, catolica ori protestanta)… Ce avem e de fapt o decupare a unor aspecte terapeutice si legarea lor de o doctrina pe care sa o intareasca si sa o valideze in zona psihologiei. E un talmes-balmes pe care comunitatea academica nici macar nu se deranjeaza sa-l critice… Vreti spiritualitate in perspectiva academica, atunci cititi ref. psihologie transpersonala, antropologia constiintei, etc.

  12. GigiM spune:

    Si eu va multumesc pentru raspuns.

    “Rămâne totuși suferința oamenilor care chiar au probleme, care au depășit acea anumită limită” – corect, am cunoscut anumite persoane care au depasit o anumita limita, din pacate. Nu stiu ce se poate face pentru ei.

    Intr-adevar, categorisirea drept niste “nebunii” a unor comportamente/actiuni de catre unele regimuri totalitare a fost o solutie considerata (poate?) mai “umana” (comparativ cu executia). Si nu numai regimurile totalitare au apelat la aceasta metoda: un exemplu recent e in filmul Changeling ( http://www.imdb.com/title/tt0824747/?ref_=nm_knf_t1 ), din istoria Americii de acum un secol.

  13. Eugen Palade spune:

    “Îmi pare rău că eseul a generat suferința pe care o exprimați în comentarii”

    Stimate domn, tocmai am citit “eseul” dv. (mai degraba citeva cuvinte aruncate pe un colt de servetel) si va pot garanta: singura “suferinta” pe care “eseul” o provoaca este generata de incoerenta, circularitatea, ineptitudinea aproximatiilor pe care le ofera.

    De asemenea, ideea ca trebuie sa alegem intre materialismul de tip comunist si salbaticia de tip ortodox este precara mult dincolo de ce as putea eu sa spun.

    Sinteti intr-adevar profesor universitar? Interesant.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Vă mulțumesc pentru mesaj. Din nefericire nu ați înțeles:

      - nu suportul pe care se scrie textul dă valoarea acestuia. Din nefericire acesta nu a fost scris pe un șervețel. Am și texte scrise pe șevețele, pe colțul noptierei la ceas de seară, sau chiar pe volanul mașinii în mers pe o bucată de hârtie igienică scos din torpedoul mașinii. Orice autor știe că acestea sunt printre cele mai bogate ideatic (din cele de pe o hârtie igienică am dezvoltat un subcapitol dintr-un capitol Springer în domeniul ecologiei, Iordache și colab. 2011, http://link.springer.com/chapter/10.1007%2F978-3-642-15196-5_12 )

      - acest text nu este o manipulare o simplă manipulare cu răspuns indus, de tip ori – ori. Pentru o astfel de manipulare vă recomand lucrarea persoanei responsabile cu fundamentarea ateismului științific în România în comunism, viitorul academician:

      Botnariuc, Nicolae, 1961, Din istoria biologiei generale, Editura Științifică, București,

      în special capitolul de o excepțională valoare istorică despre miciurinism și cele în care se respinge conceptul reacționar de genă, mendelismul și morganismul, etc. A fundamentat ultimul capitol din primul manual de biologie pentru clasa a 12-a care a fost folosit pentru spălarea pe creier a numeroase generații de români (desigur după dezvoltări bogate ale ideii de genă, preluate și ea fără rușine în patrimoniul ideilor materialist-dialectice după ce Watson și Crick au găsit suportul molecular). Pentru că venii vorba, azi discutăm mai degrabă de un concept funcțional de genă – sunt curios cum s-ar fi adaptat coloanele vertebrale înnodate al vremii la evoluția acestui concept.

      Am în lucru o lucrare pentru Journal of the History of Biology o lucrare despre cu gândirii ateiștilor comuniști de la stalinism încoace, a modului cum s-a instrumentalizat ideologic darwinismul, o să o trimit ciorna și la Contributors.

      gânduri bune,

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Doar ca o curiozitate: sunteți cumva persoana care se autocaracterizează astfel și lucrați la un spin-off al Fundației pentru o Societate deschisă ? :

      “He has authored several history textbooks and is currently involved in national and international projects on the teaching of history and the promotion of a culture of tolerance and peace”

      (sursa: un raport pentru Banca Mondială din 2003 http://siteresources.worldbank.org/EDUCATION/Resources/278200-1099079877269/547664-1099080026826/Romania_case_study.pdf )

      Mulțumesc.

  14. Mariana spune:

    Chestia cu servetelul e antologica. Autorul V.I. nu pricepe o metafora simpla. Imparatia cerului ii este asigurata (-:

  15. Stefan spune:

    Citind textul dumneavoastra ma inspaimanta ideea de preoti-terapeuti. E o grozavie! O contradictie!
    Psihologii si preotii ortodocsi lucreaza pe domenii diferite, exact asa cum linistea sufleteasca este diferita de teama.

    Din experienta mea cu Biserica ortodoxa, Dumnezeu este prezentat ca si o superputere atotprezenta de care trebuie sa te temi. O putere neinteleasa si ascunsa (“ascunse sunt caile Tale”), dominatoare si razbunatoare.
    Bun, putem discuta si despre Isus care a venit sa schimbe Vechea Lege, dar dogma ortodoxa nu s-a modernizat odata cu Isus. Dogma ortodoxa apartine “Sfintilor Parinti” care au trait in societatile barbare de acum 1500 de ani, poate si mai bine.

    Frica si liniste nu pot fi imbinate. Un om care propovaduieste teama nu poate aduce liniste!
    Va rog faceti un exercitiu duminica viitoare, de dragul acestei filosofii. Detasati-va de starea dumneavoastra normala si ascultati cuvintele si rugaciunile slujbei. Nu fiti religios si smerit, incercati sa fiti observator, cercetator stiintific de data aceasta. Ca un experimentator care priveste si incearca sa inteleaga etapele. Exact, ce spune si ce transmite preotul ortodox enoriasilor sai? Este liniste cumva? Mie mi se pare mai mult teama, supunere si apoi acceptare si resemnare.
    Preotii aduc resemnare, dar nu liniste. Acceptare, dar nu liniste. Renuntare, dar nu liniste. Slefuiesc orgolii si calca temperamente, dar nu aduc liniste!

    Ma intreb daca ati facut si cercetari stiintifice rudimentare cu psihologi, daca ati incercat sa interactionati minimal macar cu ei. Spuneti doar de cazul unei cunostinte care a trecut printr-o trauma si careia prihologul nu a reusit sa ii readuca linistea. Probabil ca preotul a indemnat-o la renuntarea intelegerii si la acceptarea situatiei, oferindu-i astfel o undita prin care sa isi pescuiasca linistea. Dar atentie, resemnarea nu inseamna liniste. Acceptarea nu inseamna liniste.

    Au dreptate comentatorii anteriori cand va recomanda experienta meditatiei. Linistea este liniste si eliberarea este eliberare. Asa cum resemnarea este resemnare si acceptarea este acceptare. Nu le amestecati!

    Preotul este preot – rolul lui este sa propovaduiasca cuvantul lui Dumnezeu. Psihologul este psiholog. Si invatatorul spiritual este invatator spiritual.
    Cum un oftalmolog nu poate face treaba unui ortoped, asa un preot nu va putea face niciodata treaba unui psiholog.

    Brrr, ma speriati! Si ma revolt totodata. Oamenii au devenit mai putin ascultatori si resemnati si trebuie ca Biserica ortodoxa sa isi diversifice metodele de racolare atragand oamenii prin metode de psihoterapie? O, deajuns!

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Vă mulțumesc pentru comentariu. Nu susțin o preluare de competențe, ci mai degrabă m-am gândit la o colaborare explicită pe bază de complementaritate în cazurile în care este nevoie, pornind de la un caz real pe care l-am cunoscut. Prin natura lucrurilor duhovnicii se confruntă cu multe situații în care problemele sunt mai degrabă psihologice decât duhovnicești, și cred că și invers.

      Dacă cineva ascultă cu ochi științific Liturghia pierde totul. De fapt nu cred că Liturghia se ascultă, Liturghia este o rugăciune în comunitate, de rogi împreună cu alții lui Dumnezeu. Participarea are alt sens ca cel de la un spectacol. Nu am cum să vă explic, nu știu să fac asta și nici nu cred că ar fi de folos.

      gânduri bune,

      • Stefan spune:

        Am fost primar temperamental, scuzati-ma.
        Ati vorbit foarte frumos de rugaciune si credeti-ma, stiu despre ce este vorba.
        Dar uitati, in Biserica si in rugaciune este vorba in primul rand de Dumnezeu. Apoi de relatia noastra in raport cu El. Adoratie, smerenie, multumire, ovatie. Eventual este vorba de noi, dar doar ca un set de recomandari si comportamente ale noastre in raport cu El.
        Nu, fac un efort si ma gandesc, niciodata in raport cu Biserica nu a fost vorba doar de om, personal (spovedania este tot o raportare la canoane si reguli, nimeni nu intreaba “tu cum te simți” ci “tu ce ai facut”).
        In raport cu un psiholog, este vorba in primul rand de noi. Doar de noi, oamenii. De relatia dintre noi si sinele interior. Ne focusam strict pe noi si problemele noastre, pe rezolvarea lor prin puterea noastra. Doar bazandu-ne pe noi si pe puterea noastra interioara.
        Elevarea spirituala este deja alt nivel.
        Scriindu-va mi-am pus putina ordine in ganduri, va multumesc.
        Hmmm, poate ca cei care nu au succes la psiholog (psihoterapia preasupune auto-ajutorare) ar putea avea succes prin consiliere la preot, prin acceptarea unui ajutor (discutabila ideea de ajutor) exterior? Este corecta neasumarea responsabilitatii (fatalitatea:asa a fost sa fie)? Nu este oare o stagnare a evolutiei personale?
        E o tema grea, ati fost curajos.
        Orice discutie discutie, oricat de rudimentara si nestiintifica este un pas inainte. Multumesc.

    • Mariana spune:

      ‘Cum un oftalmolog nu poate face treaba unui ortoped, asa un preot nu va putea face niciodata treaba unui psiholog.’

      Excelent comentariul in intregime, cu exceptia acestei analogii. Preotii sint mai degraba macelari ai sufletelor. Amintiti-va cum au umilit si otravit o familie indurerata cind s-a sinucis o cintareata. Le cer scuze macelarilor cinstiti.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)