Home » Opinie » Citesti:

Eu merg la vot!

Mircea Morariu noiembrie 19, 2019 Opinie
11 comentarii 1,069 Vizualizari

Ca la comandă, se înmulțește numărul dezamăgiților și dezabuzaților, binecunoscuți în primul rând în ipostaza de propagandiști stipendiați ai PSD, de preferință persoane publice, recte oameni de oresă retribuiți prin agenția de plăți reprezentată de Televiziunea Română, care țin să își facă public refuzul de a merge duminica viitoare la vot.
Cel mai recent a făcut-o ieri, în cuprinsul compunerii publicate i atât pe cristoiublog cât și în chip de editorial al cotidianului Evenimentul zilei, de pretinsul „maestru” Ion Cristoiu. Motivul? E exprimat într-un titlu pe care fostul fruntaș al presei uteciste îl crede inspirat zor, nevoie mare. Zice megastarul din Găgești că: ‘’Amândoi candidații sunt de lemn. El e scaun, iar Ea, taburet ”. A recidivat și astăzi în De ce nu merg la vot :Refuz să legitimez prin prezența mea farsa numită al doilea tur.
Ce intenționează, de fapt, Ion Cristoiu să facă publicând un text care arată că, ajuns la 71 de ani, scrie și gândește cam tot la fel cum ar face-o un absolvent al unei școli de arte și meserii? Mai pe românește, școală profesională. Să întărească falsa idee că românii nu au de fapt, pe cine alege, că e mult mai onest să nu gireze nici un candidat și infinit mai profitabil să stai liniștit acașă. Care e miza? O prezență mai scăzută la vot o avantajează net pe doamna V. V. Dăncilă. Care, firește, nu are nici o șansă de a fi aleasă în funcția de președinte al României, dar e direct interesată să piardă cu un scor cât mai onorabil. E unica șansă a supraviețuirii sale politice. Scor pe care nu îl poate obține decât pe fondul unui absenteism masiv. Restul, inclusiv invocarea numelui d-lui Dan Barna, e gargară.
În ceea ce mă privește, țin să îmi asigur cititorii, câți or fi ei, mulți, puțini, că nu voi ezita să îmi fac datoria de cetățean. Voi vota pe o listă suplimentară de îndată ce voi ajunge la Piatra Neamț, unde sunt invitat la o premieră a Teatrului Tineretului din localitate. În primul tur am făcut la fel, am votat la Pitești, la Europarlamentare, am recurs la serviciile unei secții de votare din Timișoara.
M-am învățat minte și am simțit că votul meu contează mai puternic ca niciodată în decembrie 2016, cu ocazia alegerilor parlamentare. Fiind în deplasare la Brăila, m-am aflat în imposibilitatea de a-mi exercita dreptul de vot Așa pretind legile în vigoare. Pentru locale și parlamentare ești îndrituit să votezi doar în localitatea de domiciliu
Poate ca aceasta a fost situația și a altor conaționali de-ai mei. Poate că astfel se explică scăzuta prezență la vot din ziua de 16 decembrie, dar și scorul colosal înregistrat atunci de PSD. Nu voi repeta aici povestea cu votul care face diferența. Mă voi mulțumi doar să reîntăresc ideea că votul este nu doar un drept, ci o îndatorire de cetățean. Și că după părerea mea are mare dreptate dl. Gabriel Liiceanu atunci când susține că a fi cetățean este o meserie care se învață.
Sigur, nu am ochelari de cal. Nu îl idealizez pe candidatul Klaus Werner Iohannis. I-am reproșat multe în editorialele și comentariile publicate în ultimii cinci ani fie pe adevărul.ro, fie pe site-ul contributors.ro. Sunt cum nu se poate mai dezamăgit de felul în care dl. Klaus Iohannis, prost sfătuit de omniprezentul sufocantul Rareș Bogdan, a înțeles să organizeze și să conceapă dezbaterea care au urma să aibă loc astăzi. Sunt și eu înclinat că există nenumărate condiții ca ea să eșueze în mascaradă. Cred că nici de data aceasta românii nu au posibilitatea de a alege între bine și mai bine, ci doar pe aceea de a opta în favoarea răului cel mai mic.
Poate că data viitoare lucrurile vor sta altfel. Dar pentru a da acestui altfel, e o condiție sine qua non. Aceea de a vota duminica viitoare. Și a alege persoana cu adevărat pro-europeană.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. Cornelia Neagu spune:

    Eu, familia și vecinii mei – votăm!

  2. CetateanulRoman spune:

    DA! MERGEM LA VOT!
    In primul rind pt a da sansa unui viitor mai bun copiilor. Apoi, daca votez, pot sa imi dau cu parearea apropo de ce se intimpla in politica sau despre cum merg treburile – daca ai stat acasa la alegeri nu ai dreptul asta, ai decis apriori ca esti de acord cu oricine, cu orice se va intimpla.
    Au fost foarte multe comentarii apropo de intilnirea dintre candidatii ultimului tur. Ce pot sa spun:
    – daca te amesteci cu taritele te maninca porcii
    – nu te pune in discutie cu prostul ca te coboara la nivelul lui si te bate

    Ce sansa ar fi fost pt dancila sa poata abera intr-o “confruntare oficiala”. Ce ar fi putut spune interesant mai mult decit “cotcodac”? Asa e, orice om are dreptul la opinie, dar si eu am dreptul sa refuz sa ascult opinia lui – am dreptul de a spune NU.
    Un motiv de admiratie in plus pt CTP – a reusit sa urmareasca discursul dancilei – in secunda in care i-am auzit vocea a trebuit sa schimb canalul. Pur si simplu.
    Ar trebui ca persoanele ce nu se prezinta de trei ori succesiv la diverse alegeri sa piarda dreptul de a vota – sa fie scoase de pe liste. Si apoi sa fie obligate sa urmeze cursuri (gratuite) de politica generala pt a putea recapata acest drept. La ce cultura politica avem, poate ar trebui sa fim cu totii obligati sa facem acele cursuri.

  3. Genix spune:

    Eu si copiii mei mergem iar la vot. Mi-as dori mult ca romanii sa se trezeasca si sa nu o mai faca pe demoazelele ofensate. Sa judece la rece situatia si sa ia aceasta decizie. Dar…Ma tem ca nu va fi asa….

  4. matrix spune:

    Si eu o sa votez, nu fac partea din categoria “maestrilor” de tip Cristoiu, care ar trebui sa se lase de presa. timpurile l-au depasit de ceva vreme.

  5. donquijote spune:

    De adaugat si tafna unor formatori de opinie, dintre cei care au destula trecere in bazinul electoral anti-PSD (gen CTP sau D. Tapalaga) si care tin mortis sa scoata in evidenta acum carenta de democratie a candidatului Iohannis, nemultumiti ca acesta nu merge pe schema trasata de dumnealor.
    Si o fac cu naduf si in momentul de varf cand, in mod efectiv incercarea lor de a-l readuce pe calea cea dreapta nu mai poate avea niciun efect, in schimb ii naucesc pe alegatori care isi vad deja votul irosit.
    Cu asemenea prieteni nici nu mai ai nevoie de dusmani

  6. Iacob T. spune:

    De acord, absența nu este deloc o opțiune.
    Însă aș avea o observație de făcut: campania lui Iohannis din turul al doilea este extrem de dezamăgitoare, căci pornind de la radicalizarea discursului, și până la dezbaterea cu sine însuși (sau cu jurnaliștii, cu politologii și formatorii de opinie – în fine, numai cu contra-candidatul său nu) ca fapt al unei democrații ce se contorsionează la comandă, acest lucru ar putea să aibă drept consecință o demobilizare la vot. Faptul că Dăncilă este o non-opțiune pentru o mare parte din electorat, îl face pe Iohannis să se culce pe-o ureche, repetând, într-un fel, campania la fel de slabă și demobilizatoare pe care liberalii au făcut-o în 2016, când așa-zisele îndemnuri venite din partea trompetelor PSD-iste au purtat, mai ales în on-line, fix același mesaj pe care domnul Cristoiu îl răspândește astăzi. Întrebarea este: au făcut ceva liberalii atunci? Au contracarat ei cu ceva? Sau s-au mulțumit să-l aducă pe Cioloș pe la meeting-urile PNL, crezând că electoratul de dreapta gândește pe principiul marotei (neafiliate)? Iohannis cam face aceeași greșeală acum.
    Or, în acest caz, o absență mai mare la vot în turul secund – și neuitând faptul că electoratul PSD este unul disciplinat, al aparatului de vot – va fi o consecință a unei campanii gândite de staff-ul lui Iohannis pe principiul minimum minimorum – la ce să ne complicăm, când victoria este asigurată de prezența lui Dăncilă? De ce să mai depui eforturi de convingere, de atragere a unor votanți, când votanții sunt aproape nevoiți, șantajați de prezența candidatului pesedist? În acest context, mesaje precum cele ale domnului Cristoiu vin să consolideze acest trend. Iar campania lui Iohannis nu face nimic pentru a contracara aceste lucruri, ba ei sunt cei care, poate din neglijență, poate din aroganță, pot consolida și procentului doamnei Dăncilă – chiar dacă perdantă. Nu-i așa că istoria are un straniu mod de a se repeta? Și noi, un straniu mod de a nu învăța nimic din ea?

  7. Neafiliat spune:

    Da, mandatul trecut l-am votat pe Johannis. Acum votez să-l dau jos. Dancila nu e strălucitoare dar, este echilibrată. Va fi un bun președinte! Sper ca site-ul asta sa ma publice, sau nu am fason de 22….

  8. Adrian Popescu spune:

    Romanii care nu au dorit sa traiasca in mijlocul unui popor care se uita in gura lui cristoiu ( sau a vioricai , sau a olgutei , sau a gavrileascai , sau a gabrielei , …….) au plecat . Socialismul aplicat in tara asta a impartit poporul in doua ; nu Iohannis . Noi , cei care dorim sa respiram alt aer , vom astepta rabdatori disparitia fizica a celor care sint obisnuiti sa li se deie ; pensionari , bugetari , asistati social . Cind voi nu ve-ti mai fi atunci se va putea respira liber in tara asta . Pentru ca nu sinteti capabili sa ginditi limpede , sa va lepadati de frici , sa fiti sclavi , sa fiti pupatori de tot felul de funduri .

    • Gabriel spune:

      Da, or fi plecat romanii, dar au inceput sa se intoarca odata cu venirea lui Basescu in fruntea tarii prin votul diasporei. De 5 ani, de cand a venit Iohannis la conducere, se intorc tot mai multi. Ma gandesc cu spaima ca la finalul celui de-al doilea mandat al lui Iohannis nu vom mai avea niciun roman in afara granitelor. Cine va mai reprezenta diaspora?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Salut acest articol, și îl felicit pe autor. Problema prezentată de dânsul este cum nu se poate ...

de: Bradut Bolos

la "De ce legislația din România încă lasă mult de dorit?"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

decembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)