Home » Opinie » Citesti:

Europa față în față cu propria-i istorie

Andrei Vieru iunie 21, 2016 Opinie
16 comentarii 4,131 Vizualizari

De o vreme, Europa a hotarît să nu se mai sinchisească de propriul ei trecut. În această privință, ca și în altele, Europa încearcă să imite America, patrie a unui popor care, ducînd lipsă de amintiri colective, s-a constituit de la bun început în jurul ideii de viitor comun. Spre deosebire de națiunea americană, popoarele Vechiului Continent s-au definit, toate și dintotdeauna, nu pornind de la o idee comună despre un viitor colectiv, ci pe baza unei memorii comune, însăși istoria lor. Specificitatea americană nu este aplicabilă în Europa. Europenii pot fi dinainte siguri de eșecul mimetismului lor: specificul american se bate cu întreaga cultură europeană cap în cap. De această parte a Atlanticului, proiectele comune sunt desigur necesare. În jurul lor nu se va federa însă niciodată vreun popor nou. Să nu ne facem iluzii. Mă gîndesc mai ales la estul Europei. În fosta Iugoslavie ca și în fosta Uniune Sovietică, acest gen de fiasco a fost experimentat și trăit în toată oroarea lui.

Se spune că Europa trece printr-o criză politică. Criza noastră este, după părerea mea, nu de natură politică, ci de natură conceptuală. Europa a trimis la plimbare însăși ideea de limită, de zid despărțitor, de restricție protectoare. Or, fără limite nu mai poți defini nici măcar o noțiune, ca să nu mai vorbim de proiecte. În particular nu te mai poți defini nici pe tine însuți. Dînd dovadă de inconștiență, Europa a îndrăznit să-și trădeze valorile, începînd chiar cu Logica, cea care ne permite să gîndim categoriile și, în fond, să gîndim pur și simplu. Astăzi, cel puțin în Franța, folosim cuvîntul “logică” la tot pasul, spunînd despre orice și oricine “că se află într-o logică a… (ce doriți dumneavoastră: o logică a răzbunării, a prostiei, a lipsei de logică…)”. E dovada clară că în mintea concetățenilor mei cuvîntul logică nu mai înseamnă nimic.

O cetate în care orice e aplicabil la orice se prăbușește de la sine. Cazul Matematicii corespunde perfect modelului unei astfel de cetăți. Vrînd să cuprindă totul, edificiul acestei științe a fost la începutul secolului XX pe punctul de a se surpa. Pentru a fi salvat, a fost nevoie de ziduri. Meritul de a le fi construit îi revine lui Bertrand Russell și altor patru-cinci logicieni. Dacă am dat exemplul Matematicii, este pentru că științele exacte sunt singurele care se dezvoltă normal. În artă, în științele umane, în economie, ideologia și confuzia dintre valori paralizează tot ce le stă în putere să paralizeze.

Se vede cu ochiul liber că ideea franțuzească despre laicitate este o separare, un zid — în cazul de față, între spațiul public și spațiul privat, între puterea religioasă și cea vremelnică. Or, dacă ideea noastră despre laicitate a început să ia apă, e de bună seamă pentru că am renunțat la frontiere (în primul rînd la frontierele conceptuale) și prin urmare, încercăm să trișăm. Dărîmați toate zidurile și vă veți trezi nu într-un spațiu al libertății, ci într-un impas. Este un adevăr binecunoscut tuturor logicienilor și filozofilor demni de acest nume, nu în ultimul rînd lui Karl Popper, marele teoretician al “societăților deschise”. Din păcate însă, teoriile sale sunt astăzi deturnate. Europa se construiește în prezent nu după un plan comun, ci urmînd o multitudine de proiecte incompatibile, o colecție de proiecte ce se exclud reciproc. Proiectul nostru se rezumă la veșnicul “nu cumva s-o mai repetăm vreodată!”. E o privire un pic cam sumară asupra istoriei. De fapt, istoria a ridicat în fața noastră mereu aceleași probleme, puse însă de fiecare dată în termeni diferiți. Ba chiar, cîteodată, în termeni opuși, inversați.

Europenii s-au hotărît să nu se mai sinchisească de trecutul lor — poate numai pentru a se autoînvinui. În calitate de demni urmași ai Vechilor Greci, ar trebui s-o știm: cuvîntul “vină” e strict legat de Oedip. De altfel, ne aflăm în plin scenariu oedipian. Tocmai vrînd cu orice preț să scăpăm de propriul nostru destin, ne azvîrlim fără să ne dăm seama chiar în ghiarele lui.

Nota:

Textul de mai jos a fost scris (în franceză) la începutul lui martie 2016, la cererea redactoarei șef a publicației Le Courrier du Parlement européen. Textul nu a mai apărut…

Nu sunt un cititor al Curierului Parlamentului european. Prin urmare, nu știu dacă doar euro-entuziaștii sunt lăsați să se exprime în paginile acestei reviste, dar încep să mă întreb…

Mă amuză să constat că, pînă la proba contrară, e vorba de o cenzură — de altfel neasumată ca atare — din partea unui organ de presă presupus să simbolizeze însăși democrația și pluralismul european.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. Decebal spune:

    Nu cred ca-ti poti uita sau inabusi trecutul. La nivel declarativ, il poti nega, dar, chiar si atunci, acel trecut face parte din tine si te defineste. Nu cred ca Europa vrea (sau trebuie) sa imite America. Nu e obligatoriu ca cele doua picioare ale unui pod peste Atlantic sa fie identice. Important e sa fie solide.
    Chiar daca ar fi sa reducem Uniunea Europeana la componenta sa economica, as zice ca merita pastrata si extinsa. Componenta militara a lumii occidentale se numeste NATO si este transatlantica, asa ca e inevitabil ca SUA sa fie importanta, pentru Europa.
    Franta, singura, nu e Europa. Nici Germania, singura, nu e Europa. Doar Europa, in intregul ei poate fi Europa.

    Cat despre organele de presa, uneori e vorba doar de standarde editoriale. Alteori, poate fi vorba despre cenzura, mai mult sau mai putin deghizata.

  2. athos spune:

    “De o vreme, Europa a hotarît să nu se mai sinchisească de propriul ei trecut.”
    Am cautat demonstratia acestei asertiuni in text, dar nu am gasit-o. Cat despre Popper, este ciudat ca un autor care pare sa regrete abordarea non-istoricista, il cheama in sprijin pe cel care a scris “mizeria istoricismului”.

    Eu nu am gasit nici o afirmatie limpede in textul de mai sus, (generalitatile de genul “se stie ca…” “se vede cu ochiul liber ca…”, etc, nu intra la aceasta categorie), fie ea urmata de o demonstratie sau nu.

    Trecand insa peste toate astea: cine este “Europa” de care faceti vorbire?

  3. Emma spune:

    Deviza UE este ‘Uniti în diversitate”.
    Europa nu “a trimis la plimbare însăși ideea de limită, de zid despărțitor, de restricție protectoare” ci afirma idea egalitatii, a unui destin economic si social comun, a unei identitati europene care nu anihileaza identitatile si specificitatile nationale ci permite exprimarea lor într-un cadru nou.
    Probabil textul nu a fost publicat în “Le Courrier du Parlement européen” pentru ca denatureaza ideea europeana.

    • Smith spune:

      Cum denatureaza ideea europeana? Cum adică “probabil”? Nu sunteţi sigură? Dacă “denaturează” de ce nu au trimis inapoi articolul + scuze/explicaţii/refuz? Iar formularea asta
      ….Deviza UE este ‘Uniti în diversitate”.
      Europa … afirma idea egalitatii, a unui destin economic si social comun, a unei identitati europene care nu anihileaza identitatile si specificitatile nationale ci permite exprimarea lor într-un cadru nou…
      e de o platitudine dezolantă , care nu mai spune nimic nimănui.

      • Emma spune:

        Ramân la ideea initiala, cine nu întelege spiritul european trage concluzii eronate.
        UE nu se reduce la criza emigrantilor, la pierderea identitatilor nationale, doua idei vehiculate frecvent în ultimul timp. Din pacate unii nu trec de acest prag de întelegere.
        Puteti sa-mi enumerati macar unul din dezavantajele pe care noi românii le avem facînd parte din UE?
        Criticam, dam cu piatra în loc sa facem un efort de cunoastrere si de întelegerea a spiritului si a mecanismelor UE. N-ar fi mai normal înainte de a acuza sa punem în balanta avantajele si dezavantajele UE?
        UE este o piata de desfacere fara bariere, un spatiu unde marfurile si persoanele circula liber, o forta economica care permite o pozitionare în comertul mondial, un teritoriu pacific. Zona euro o zona protejata de inflatie.
        Grecii nu vor s-o paraseasca chiar daca situatia lor e dezastruoasa, sondajele arata ca UK ramîne în UE.
        Poate ar trebui sa ne punem problema si altfel: sa punem accentul pe avantaje si sa sa încurajam perfectionarea sistemului în loc sa participam la discreditarea injusta a sistemului.

  4. durak spune:

    Exceptional articolul!
    Europa a fost si a ramas aroganta si nerecunoscatoare ca a fost salvata si protejata de britanici si americani de trei ori in secolul trecut, doua razboaie mondiale si conflictele din fosta Iugoslavie din anii ’90.
    Europa a fost de sute de ani o sursa de instabilitate si intoleranta religioasa.
    Europa a fost si a ramas incapabila sa isi rezolve problemele.

  5. Cezar Ionescu spune:

    Mie nu mi se pare ca Europa [sau UE] actioneaza pe modelul SUA.
    Eu vad mai degraba o multime de bariere, suprareglementari si privilegii negociate netransparent si inechitabil [vezi cazul UK] care n-ar avea ce sa caute data scopul UE ar fi acelasi ca si cel al USA si anume o confederatie de state cu valori, principii dar si reguli egale.
    Sau poate proiectul UE este doar poate prea tanar pentru a avea asteptari multe si imediate.
    Oricum in contextul globalizarii coordonarea unui proiect de tipul Statele Unite ale Europei devine destul de dificil mai ales cand este gandit de niste oameni oarecum limitati [adica politicienii actuali].
    Mi se pare absurd sa iti deschizi piata muncii pentru toata Africa si Orientul Apropiat/Mijlociu si sa mai ai inca dubii daca est europenii sunt sau nu sunt Europeni cu drepturi egale. Asta inseamna ipocrizie ca sa nu zic prostie.

    Proiectul SUA nu a fost gandit si pus in aplicare de niste amatori. Si oricum nu s-a nascut usor.

  6. un_batrin spune:

    Ce va face sa credeti ca este vorba de cenzura.Mai degraba au si ei (Curierul Parlamentului european) niste limite pe care pe-ati depasit. Dar oricum limitele se aplica doar celorlalti, ca asa e’n tenis (democratie).

  7. alex petroni spune:

    Europa este in siajul SUA si dintr-o lasitate a intelectualilor de a vorbi altfel decat “politically correct” (pe langa cenzura aplicata de grupurile de presa).

    Felicitari pentru articol.

  8. euNuke spune:

    Era bine daca UE ar fi incercat vreodata sa imite/reproduca modelul federativ american, dar nu e cazul: UE nu este nici macar un stat cu personalitate definitivata juridic, darmite o federatie. Mai degraba eurocratia ultimelor 2 decenii este versiunea soft a modelului sovietic. Sa nu uitam ca printre principalii arhitecti ai Uniunii asa cum o stim astazi s’a numarat un comunist, Altiero Spinelli, care este ridicat in slavi si considerat ‘parinte fondator’ al UE.

  9. amanda13 spune:

    Ii dau dreptate lui Athos mai sus, nu mi se pare ca va reuseste demontratia. Dimpotriva, va contraziceti. Europa despre care spuneti ca nu se mai sinchiseste de propriul trecut nu reuseste in fapt sa transgreseze “zidurile”, ca sa utilizez termenul dvs., din cauza propriilor etnicisme…

    Iar atunci cand spuneti ca America nu isi construieste amintiri colective si se concentreaza pe viitor, pe ce anume va bazati? Va rog sa calatoriti aici, in America, sa vedeti cum taman aceste amintiri se croseteaza permanent cu spor, in orice colt turistic, orasel, etc. Amintirile colective sunt exact elementul care coaguleaza o comunitate aici, elementul de mandrie. Eu una nu am invatat niciodata patriotismul in Romania asa cum l-am invatat aici.

    Imi pare rau, insa la generalizari se pricep multi.

  10. dum spune:

    Lumea e manata nu numai de reactii la ce se intampla acum ci si de anumite idealuri care isi au originea in istorie. Regatele au ajuns imperii si au fost daramate in momentul cand au devenit o insuficinte. Tot asa statele natiuni au ajuns in uniuni (si vor ajunge in uniuni peste tot in lume). Intoarcere la trecut, la nenea regele sau nenea Fuhrerul nu se mai poate. Pt ca istoria.

    Valul de refugiati nu mai gandeste in termeni de natiuni state. Pastori de capre din fundul lumii au un mini PC in buzunar pe care pot vedea ce se intampla in lume. E de ajuns sa ma uit la cum s-au transformat in RO rubedeniile mele de la tara, copii cu patru clase care acum tes afaceri inclusiv in strainatate, care au invatat engleza si spaniola la televizor. Se vor sfarteca o suta de ani si tot in uniuni pan-statale for ajunge, statul natiune e terminat.

  11. MariS spune:

    Aveţi dreptate, SUA s-a constituit din populaţii de imigranţi, care au fost nevoiţi să-şi taie rădăcinile proprii, astfel încât procesul de formare a poporului american s-a putut baza doar pe un viitor ce le era comun. Nu e cazul UE. Aici popoarele nu sunt nevoite să-şi taie rădăcinile şi nici UE nu va naşte un popor nou. În schimb, ar trebui să nască o nouă mentalitate, o civilizaţie comună, un spaţiu al păcii şi conlucrării. Asta doar dacă ‘gena’ agresivităţii la om va fi remisă şi locul ei să fie luat de ‘gena’ cooperării. Greu, dar nu imposibil.

  12. ruxi spune:

    Mulțumiri pentru articol. Da, Europa și-a aruncat peste bord istoria pentru un ipotetic viitor comun. Pentru a nu leza, chipurile, culturile mozaicate în sânul ei, Europa nu mai respectă nicio cultură și mai ales nu pe a ei însăși, fondată pe stâlpii greco-latinității și ai creștinismului. Citeam știri despre cum la Bruxelles s-a renunțat la ieslea de Crăciun din holul primăriei, iar felicitările, cu aceeași ocazie, se scriu prudent ”Sărbători de iarnă fericite!”. Nicio referire la Crăciun și la Nașterea Domnului. E cam același lucru cu Moș Gerilă de la noi, introdus tot dintr-o gândire pervertită. Ce e cu Europa asta care scandează incantații bruxelleze? A cui mai este ea? E înfiorător cum jargonul și limba de lemn a UE sunt repetate obsesiv, violent, într-un refuz al nuanțării, al logicii și într-o intransigență cumplită. Dacă nu ești ca ei, nu numai că riști dezaprobare, dar riști închisoare, oprobriu, aneantizare socială. E dictatura purismului politic, a unei secte politico-ideologice. Sunt nenumărate cazurile prezentate, care ar trebui cel puțin să ne pună pe gânduri, dacă nu să ne înfioare. Câteva exemple: 1.în Franța, contestarea genocidului armean îți aduce și amendă, și închisoare. (eu nu contest acest genocid și consider că cea mai bună carte din literatura română contemporană e Cartea șoaptelor, a lui Vosganian. Dar mi se pare ciudat să încarcerezi pe cineva pentru că are o părere, chiar dacă e greșită) 2.Europa consideră că educarea copiilor nu mai e de competența familiei, ci a autorităților. Cazul recent al românului Florin Barbu, căruia autoritățile i-au luat copiii, pe motiv de traumă provocată de certurile dintre părinți, premergătoare divorțului. 3. Halucinant, același român are proces pe 1 iulie pentru că a scris pe facebook date privitoare la cuplul adoptiv (numele celor doi homosexuali care au primit custodia). Deci nu un proces de calomnie, ci de divulgare (?) a numelor. 4. dacă ai făcut o plângere la poliție (cazul pe care îl știu e de plângere pentru furt din locuință) și dacă, sătul de așteptare, faci o simplă cerere să afli cursul anchetei, riști să primești vizita unui polițist care te informează că poți fi amendat pentru hărțuirea instituțiilor statului. 5. cazurile de cenzurare (ca mai sus, cu articolul care nu a putut apărea în franceză) nu sunt deloc o raritate. Sunt consemnate și cazuri de profesori de istorie audiați de poliția franceză pentru ce au spus la cursuri. Deci nu o anchetă a autorităților de învățământ, ci a poliției (v. cazul profesorului Pascal Geneste, întrebat dacă e naționalist). Seamănă mult cu anii lui Dej la noi. etc

  13. Who Are We? spune:

    Si eu cred ca “popoarele Vechiului Continent s-au definit, toate și dintotdeauna, nu pornind de la o idee comună despre un viitor colectiv, ci pe baza unei memorii comune, însăși istoria lor”.

    Dar
    #1. nu cred ca e adevarata afirmatia ca: “America, patrie a unui popor care, ducînd lipsă de amintiri colective, s-a constituit de la bun început în jurul ideii de viitor comun”.

    Si
    #2. nu cred ca Europa “de o vreme, a hotarît să nu se mai sinchisească de propriul ei trecut”. Europa, saraca, n-a hotarit nimic. Acesta e un experiment care i s-a impus. La fel cum acelasi experiment falimentar li s-a impus, simultan, si americanilor.

    Argumente in favoarea afirmatiilor mele #1 si #2 puteti gasi in cartea lui Samuel P. Huntington, “Who Are We? The Challenges to America’s National Identity” (2004), o carte care, dupa parerea mea, ar trebui sa fie materie de studiu in orice liceu, ba chiar materie obligatorie la Bacalaureat.

    Daca nu aveti cartea, ideile principale le puteti gasi schitate intr-un text relativ scurt, pe care Huntington l-a citit la un simpozion in 1999, din care redau aici ultimul capitol:

    Cultura si Identitate Nationala

    Intrebarea daca exista un conflict sau o convergenta a culturilor este o problema centrala care confrunta America. E vorba de o tara cu una sau cu mai multe culturi? Daca e o tara cu mai multe culturi, care este atunci baza unitatii nationale? Istoric, America a avut o singura cultura predominanta, produsul primilor imigranti britanici si al valurilor succesive de imigranti asimilati de acea cultura pe care, insa, au si modificat-o intr-o oarecare masura. Elementele sale cheie au fost mostenirea europeana, limba engleza, religia crestina si valorile protestante. Subculturi etnice, rasiale, regionale etc. au existat mereu in interiorul acestei culturi dominante, virtual impartasita, insa, de toate grupurile.

    In zilele noastre, totusi, existenta si legitimitatea acelei culturi centrale este pusa in discutie de catre devotatii multiculturalismului, de unii lideri de grupuri minoritare sau grupuri de imigranti si de figuri politice de stinga. Presedintele Clinton a spus explicit ca avem nevoie de o “mare revolutie… pentru a demonstra ca literalmente putem sa traim fara a avea o cultura europeana dominanta.” Vice-presedintele Gore, in ciuda educatiei sale la Harvard, a tradus gresit motto-ul national american, e pluribus unum, prin “from one, many”.

    America este, evident, o societate multietnica si multirasiala. Daca devine si o societate multiculturala, fara o cultura centrala comuna, ce o va mai tine unita? Raspunsul standard este ca americanii sint uniti prin angajamentul lor fata de principiile politice incluse in Declaratia de Independenta, Constitutie si alte documente, principii cunoscute sub numele de Credoul American: libertate, egalitate, individualism, democratie, domnia legii, intreprinderea privata. Cei mai multi americani adera la aceste valori. Valorile respective sint, totusi, produsele culturii originare unificatoare si daca acea cultura dispare, poate un set de principii politice abstracte sa mentina societatea unita? Experienta altor societati care au fost unite doar pe baza unor principii politice, ca Uniunea Sovietica si Iugoslavia, nu este incurajatoare.

    Problema pentru americani e daca vor reinnoi si intari cultura care istoric i-a definit ca natiune sau daca tara va fi dezmembrata si fracturata de cei hotariti sa submineze si sa distruga cultura europeana, crestina, protestanta, engleza care a fost sursa bogatiei si puterii natiunii si a marilor principii de libertate, egalitate si democratie care au facut din aceasta tara speranta multor oameni din intreaga lume. Aceasta e sfidarea cu care se confrunta americanii in primii ani ai secolului XXI.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrei Vieru


Andrei Vieru

Andrei Vieru locuiește la Paris din 1988. Este autorul a două volume de eseuri: Le gai Ecclésiaste (Seuil, 2007) și Éloge de la vanité (Grasset, 2013 distins cu premiul Casan... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)