Home » Opinie » Citesti:

Europa Liberă – aduceri aminte

Mircea Morariu iulie 3, 2018 Opinie
10 comentarii 1,786 Vizualizari

Însemnările mele de azi sunt prilejuite de faptul că miercuri, 4 iulie 2018, se vor împlini 68 de ani de la prima emisiune a postului de radio Europa Liberă.
Sunetul unui clopot uriaș, achiziționat printr-o subscripție publică în urma căreia s-au adunat prin contribuția benevolă a unui considerabil număr de cetățeni americani 1.317.000 de dolari, a prefațat, deloc întâmplător de un Independence Day, lansarea în eter a ceea ce preț de 40 de ani, până la căderea comunismului în Europa de Est dar și mult timp după aceea, a însemnat pentru multe, prea multe națiuni captive un avanpost ale valorilor liberalismului occidental. Un semn al ofensivei publice a diplomației americane, al prezenței, fie și numai simbolice a Statelor Unite în Europa Răsăriteană, al credinței națiunii americane că greșelile istorice comise, din nefericire, în cascadă la finele celui de-al Doilea Război Mondial nu sunt ireversibile. Că libertatea nu e definitiv pierdută, că transformarea este posibilă și că ea se poate înfăptui și prin informare.
Multă vreme sunetul acelui clopot urmate de cuvintele Acesta a fost Clopotul libertății pentru a vă reaminti că ascultați Radio Europa Liberă a marcat deschiderea programelor zilnice ale Departamentelor naționale. Mai apoi fiecare secție și- a ales un semnal specific, serviciul în limba română recurgând la acordurile primei Rapsodii enesciene și la vocea de neconfundat a lui Ion Turcu (Armand Gurian, adică Armeniak Kurdîghian).
S-a întâmplat ca prima emisiune, care a durat doar 30 de minute, să fie în limba cehă. Dar, desigur nu întâmplător această primă emisiune s-a difuzat chiar de Ziua Națională a Statelor Unite. Marcând faptul că, în sfârșit, americanii reveniseră în Europa răsăriteană. De altminteri, mulți sunt comentatorii care apreciază că înființarea Europei Libere și, mai apoi, a postului de radio Libertatea, au fost cel mai inspirate gesturi și acțiuni de politică externă ale Statelor Unite în întreaga Europă răsăriteană.
La puține zile după programul inaugural, pe 14 iulie, a fost difuzată și întâia emisiune în românește, programe în limba română continuând să fie difuzate și după 1989 până în iunie 1995 de la celebrul sediu din Englischer Garden de la München, iar după aceea de la Praga.
Și chiar dacă azi emisiunile în românește nu mai pot fi recepționate în România decât pe internet, ele continuă, ținta lor declarată și predilectă fiind Republica Moldova. Țară cu o democrație încă vădit imperfectă, mereu la răscruce și cu o evoluție mult prea mult condiționată de ceea ce se întâmplă și se decide la Moscova de o administrație rusă tot mai fascinată de tentația afirmării unor primejdioase și defel europene tendințe expansionist-imperiale.
Administrația Einsehower a decis în 1949 înființarea și finanțarea mai întâi a Europei Libere și trei ani mai târziu a postului de radio Libertatea, din dorința de a acorda posibilitatea exprimării necenzurate unor oameni cu rădăcini ori de abia veniți, câteodată în urma unor evenimente personale dramatice, din țările căzute pradă comunismului. O exprimare ce nu putea să se manifeste astfel de la microfonul postului de radio guvernamental Vocea Statelor Unite, Vocea Americii de mai târziu.
Așa au ajuns să lucreze la Departamentul Românesc al Europei Libere mai întâi foști ziariști și diplomați din România interbelică. Cu vocile și gândurile unora dintre cei ce au însemnat „prima generație” a Europei libere în limba română am avut șansa de a mă mai întâlni și eu cu începere din vara anului 1975. Atunci când, în vacanța de dinainte anului al treilea de liceu (așa i se spunea pe vremea aceea clasei a XI a), am început să ascult în chip regulat emisiunile postului de radio de la München.
I-am mai „prins” în activitate pe Eduard Motaș (Radu Cristea), în ale cărui sarcini redacționale figura realizarea programului Din lumea comunistă, trecut mai apoi în grija Doinei Alexandru (Doina Xifta), pe Vladimir Ionescu și pe Lucian Loga (Octavian Vuia) care au ocupat pe rând postul de director adjunct, pe Preda Bunescu și el director adjunct și care fusese chiar directorul Departamentului între 1964 și 1966, pe Ștefan Aldea (Aristide Burilianu) cu care m-am întâlnit la Radiomagazin, pe Ion Măgureanu (Ion Popa), multă vreme secretar de redacție la Curentul și încă și mai multă coordonatorul Programului politic. Emisiune care, după pensionarea lui Popicu, așa cum aveam să aflu ceva mai târziu că îi spunea toată lumea în redacție, va fi coordonată pentru puțin timp de un alt veteran pe nume Victor Cernescu (Romilo Lemonidis), alternativ cu Radu Vrancea (Cornel Ianatoș), transferat temporar de la Radiomagazin. Respectiva emisiune, socotită una fanion a postului, va trece după aceea în grija lui Mihai Șoimu, repede devenit celebru în întreaga Românie grație legendarului său salut, S-auzim numai de bine! Și care, la câțiva ani de la venirea de la Vocea Americii, își va declina în fine pe post identitatea reală- Mircea Carp. Lui Mircea Carp îi va urma Raluca Petrulian, cea care, după părerea mea, prin inteligență și capacitatea de a realiza conexiuni între subiecte, va aduce la perfecțiune programul a cărui echipă redacțională s-a întărit prin cooptarea lui Victor Moroșan (Victor Eskenasy).
Întâlnirea mea cu acești veterani, dar și cu succesorii lor s-a produs după ce făcusem cunoștință cu vocile crainicilor, Cei care citeau, din oră în oră, buletinele de știri de a căror linie editorială s-a ocupat preț de vreo 30 de ani un profesionist de o discreție exemplară și de un profesionalism fără egal. E vorba de Mihai Cismărescu, al cărui nume de radio era Radu Gorun. Lui avea să îi revină cu puțină vreme înainte de pensionarea de care nu s-a mai putut bucura, sarcina de a asigura, în condiții dramatice, conducerea Departamentului. Crainicii aceia de excepție erau Ioana Crișan (Gertrud Dumitrescu), Anișoara Negulescu (Annie Popper), Ileana Ionescu (Hortanse Cisek), Ion Ioanid, Mircea Jianu (Andrei Dângă) și, desigur, Ioana Măgură. Singura care avea pentru mine chip căci fusese vreme de vreo cinci ani o apreciată prezentatoare a Televiziunii Române. Lor li s-au alăturat în timp Constantin Zaharia (Carol Zuckermann), Alexandra Polizu, Horia Costescu (Andy Ștefănescu), Ștefan Carabin (Horia Georgescu), Constantin Mănciulescu (Constantin Xifta), Emil Szabo, Ștefan Pisoschi, Ovidiu Schumacher.
Iar cum alături de informarea completă și corectă, o altă regulă a postului era promptitudinea, foarte adesea buletinele de știri erau întrerupte de vocile redactorilor ce își anunțau intrarea pe post cu un dătător de fiori, dar și de speranță Aflăm în ultimul moment că…. Numele lor: Ion Russu-Șirianu, Mircea Vasiliu, Mircea Ioanid (Hans Acker), Tiberiu Stoian, Liviu Tofan, Edelina Stoian (transferată la Știri după o perioadă petrecută la Programul politic), Sandu Greceanu (Alessandro Cifarelli), Radu Pârvan (Liviu Cristea), un pic mai târziu Dan Comșa, Andrei Ștefănescu, Traian Lazăr (Traian Bratu) Luiza Cunea, Rodica Dinulescu (Vroni Brunner), George Stana și foștii crainici Andi Ștefănescu și Emil Szabo.
Îmi amintesc și azi impactul avut asupra mea de primele întâlniri cu Actualitatea românească, aflată pe atunci sub conducerea lui Emil Georgescu, secondat de Virgil Galaction (Edgar Rafael) și de Constantin Tomescu, o emisiune ce a avut mult de câștigat datorită colaborărilor pline de substanță ale Ancăi Croitoru (Carmen Pompey) și ale lui Annely Ute Gabany. În anii 80 Actualitatea, fără doar și poate cea mai ascultată producție a postului, va deveni imbatabilă grație unei echipe de mari profesioniști, așa cum erau Neculai Constantin Munteanu, Șerban Orescu, Emil Hurezeanu și Gelu Ionescu.
Acestuia din urmă i-a revenit deopotrivă misiunea de a completa prin emisiunea Perspective europene oferta culturală a postului, mult îmbogățită după ce conducerea a fost preluată de istoricul Vlad Georgescu, directorul care a îndeplinit astfel dorința legendarului său predecesor, marele, imensul Noel Bernard, ca Europa liberă în limba română să fie un post de radio complet. Perspectivele europene, dar și Cartea pe unde, emisiune realizată pe rând de Raluca Bogdan (Ioana Angelescu) și de Vasile Mănuceanu sau Din istoria României, aceasta din urmă inaugurată de Vlad Georgescu încă în vremea directoratului lui Noel Bernard, au stat cu cinste în vecinătatea inegalabilelor Teze și antiteze la Paris ale Monicăi Lovinescu și Povestea vorbei a lui Virgil Ierunca. Toate completate de programele muzicale realizate de Cornel Chiriac, Radu Theodor (Radu Maltopol) și Andrei Voiculescu.
Firește, evantaiul acesta de emisiuni, toate aceste voci au avut rolul lor în a mă face să devin un ascultător fidel al Europei libere. Nu sunt însă deloc sigur că postul m-ar fi câștigat în măsura în care a izbutit să o facă dacă la conducerea lui nu s-ar fi aflat jurnalistul exemplar, adevăratul conducător al disidenței anticomuniste românești care a fost până la suspectul său deces din decembrie 1981, Noel Bernard. Omul, gazetarul, directorul ale cărui excepționale editoriale săptămânale, reunite postum în volumul Aici e Europa Liberă, le mai citesc din când în când și azi. Câteva dintre ele pot fi chiar ascultate pe site-ul postului.
Acest text este o formă actualizată a unui comentariu publicat pentru întâia oară la data de 5 iulie 2015 pe adevărul.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. Mircea Prodan spune:

    Excelent articol. Felicitari d-le Morariu! Am fost un fidel ascultator al Europei Libere. Ma incearca regretul ca in anii 2000 am fost de vreo doua, trei ori la Munchen si nu am vizitat cladirea care a gazduit postul… Oricum, mai tanar fiind imi amintesc de multi dintre cei pe care ii amintiti aici. Eram extraordinar de curios sa le vad chipurile… E pentru prima data cand aflu numele real al multora dintre realizatori. Inca o data, felicitari pentru articol!

  2. mike spune:

    Ma bucur ca inca mai exista acest radio, chiar daca in varianta online, pentru ca nu se stie niciodata ce se mai poate intampla prin est… Este ca un fel de “gardian” al democratiei si libertatii in Europa de Est.
    Speram ca intr-o zi sa aflam si cine au fost cei care au curmat vietile atator jurnalisti de la radio , inainte de 89.

  3. Harald spune:

    Americanii au avut întotdeauna obiceiul să se țină de cuvânt. Pe lângă Clopotul Libertății, baraca de la Checkpoint Charlie este un alt exemplu din aceeași categorie.

    Checkpoint Charlie e locul unde tancurile americane și sovietice au stat față în față timp de 18 ore, în octombrie ’61. Americanii au refuzat întotdeauna să construiască o clădire de zid acolo, pe motiv că acea frontieră n-ar trebui să existe. Și promiseseră că într-o zi ei or să pună baraca aceea pe un trailer și or să plece cu ea de-acolo, de asta nu construiesc o clădire de zid..

    Iar în octombrie 1990 exact asta s-a întâmplat, au urcat ghereta aceea de pază pe un trailer și au luat-o de-acolo. Controlul de frontieră nu mai exista deja din iunie. Acum, ghereta de pază (sau o reproducere a ei) se află din nou acolo, dar ca exponat de muzeu.

  4. Jay spune:

    Excelent articol, un binevenit remember! Am fost un ascultator ardent si fidel al EL, pentru care, in 1980 mi-am cumparat din primele mele salarii, un radio portabil Okean 205 sovietic, cu 5 lungimi de unde scurte. Pus pe calorifer si cu antena legata cu o sarma la elementi, “prindeam” EL cu o claritate de invidiat, pe mai multe lungimi de unda. Receptia postului era insotita de un tiuit caracteristic, iar vara se putea auzi, cam peste tot in Bucuresti, acel tiuit inconfundabil, care indica ascultarea EL.

    S-a creat si o mitologie aferenta acestui post (arestari, condamnari etc.), bazata pe realitatea anilor 50-60, cand intr-adevar era o problema comentarea informatiilor de la EL. Din anii ’70 insa, EL a inceput sa fie tolerata de autoritati, iar prin ’80, nu era o problema sa discuti subiecte de la EL in public, cel putin in ceea ce ma priveste, cand “seminarizam” la cafea cu colegii, la institut, “Actualitatea Romaneasca” sau “Din tarile comuniste”. Atunci, in 1986, am aflat detalii despre Gorbaciov si perestroika/glassnost, dar si despre Ion Iliescu, care era prezentat de presa franceza (Le Monde) ca posibilul viitor presedinte dupa N Ceausescu. De fapt, like it or not, cam toata intelighentia romaneasca stia si vorbea deschis, in anii 1986 – 1989, de Iliescu ca fiind dorit de Occident sa-l inlocuiasca pe Ceausescu.

    • victor L spune:

      “Din anii ’70 insa, EL a inceput sa fie tolerata de autoritati, iar prin ’80, nu era o problema sa discuti subiecte de la EL in public, cel putin in ceea ce ma priveste, cand “seminarizam” la cafea cu colegii, la institut, “Actualitatea Romaneasca” sau “Din tarile comuniste”.”
      Cred ca emotia sau memoria iti joaca feste: nu confunda autoritatile cu ” la cafea cu colegii.”
      Ascultarea E L era pedepsita de autoritati.

      • Jay spune:

        “Ascultarea E L era pedepsita de autoritati”.

        Exact asta am si afirmat: in anii ’50-’60, comentarea publica a informatiilor de la EL putea duce la procese si condamnari. Nu insa si dupa anii ’70. Astept de la tine un exemplu documentat de persoana arestata si condamnata in RSR, in perioada1970 – 1989, numai pe baza ascultarii EL. Altfel, mituri si legende urbane martirizante, atat de dragi locuitorilor acestor meleaguri….

  5. kerehome spune:

    Ai uitat Metronomul care a facut, poate mai mult!

  6. Totusi spune:

    De neuitat ca EL, Departamentul de limba romana, l-a sustinut entuziast pe “Ceasca” pentru “independentism” & “nationalism”; in 1989 s-au grabit sa-l felicite pe tovarasul “Ilici”(zis si “kaghebist”!) revenind in Romania fesenista…
    De neuitat, de neiertat…

  7. Absurdistan spune:

    Printre mulții contribuitori de valoare de la Europa Liberă de odinioară, Victor Eskenasy continuă să fie o voce prețioasă, pasionată, inconfundabilă, luptînd pentru Valoare, pentru Muzică bună, pentru memoria istorică a celor bune și a celor nu atît de bune în istoria noastră.

    Mulțumesc, Victor!

  8. Cinicul spune:

    Europa liberă a anilor 80 a datorat imens lui NC Munteanu și pentru faptul că era printre putinii (cu exeptia notabila a lui M Crișan) care avea umor. Nu poti capta milioane de români cu doar propaganda pură (si multi dintre redactorii de la EL n-au înțeles asta). De la miocrofonul Realității românești umorul biciuitor al lui NCM a fost mai eficient decat toate diatribele uscate ale majorității celorlalți redactori.
    Păcat ca de la intoacerea in R vocea inconfundsbila a lui NCM nu se mai aude (cel putin in ultimii ani).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

"Nimic din aceste achiziții (democrația, libertățile, statul de drept, garanțiile de securitate...

de: Ela

la "Două dezastre. Ce afectează mai grav interesele României pe plan extern, Era „Trump vs. UE” sau puterea PSD-ALDE?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

iulie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)