joi, martie 28, 2024

Europa nu moare când vor câinii

Terorismul este un act monstruos – terorismul sinucigaș, acolo unde atacatorii se sacrifică pe sine pentru a ucide, ceva aproape dincolo de cuvinte. Mediatizat și supra-comunicat, cum e în ultima vreme, pare o amenințare absolută pentru modul nostru de viață. Însă adevărul e că singurii care pot distruge stilul de viață european (democratic, bazat pe valori fundamentale inerente și litera unei legi tolerante și care protejează libertățile individuale) suntem tot noi. Nimeni nu ucide Europa și nu este momentul armelor. Este momentul să ne ținem capul pe umeri și să gândim cu sânge rece.

Două amenințări

Uniunea Europeană are de-a face în 2016 cu două mari amenințări: cele externe geografiei sau ale culturii ei (și aici numesc jihadiștii și regimul Putin – atenție, nu Rusia – ca actori principali) și interne: liderii emergenți de extremă dreaptă sau stângă, guralivi și inteligenți mediatic, care vor să închidă, să distrugă, să limiteze și să restrângă – cuvinte cheie în discursurile lor.

Așa cum stau lucrurile acum, singurii care au șanse să dăuneze Europei și visului european sunt cei slabi, înguști sau furioși la minte, care ar prefera să dărâme toată casa ca să prindă un șoarece –  închizând în același timp pe toată lumea în camerele lor. Pretinzând fie luciditate de război sau un discurs de ”noi vs. ei”, le este simplu să obțină voturi și clicuri de la cetățeni neinformați și nehotărâți.

Dar poate au dreptate alarmații de pe Facebook sau Adevărul – sunt un naiv care visează curcubeie când teroriștii, migranții, refugiații (pentru ei nu prea e mare diferență) ne invadează casele și ne explodează mijloacele de transport în comun. Ei zic că singura măsură de a ne proteja este forța. De a proteja ce, aș întreba aici retoric? Viețile, civilizația, cultura? Pentru că politicile de discriminare, rasiste, intolerante, violente și bazate pe calculul fricii nu ar putea decât să ne distrugă prosperitatea, modul de viață și să agraveze și mai mult situația securitară.

Dar hai să ne gândim totuși la cât de rău e terorismul.

Terorismul este ceva patetic

Nu mă înțelegeți greșit. Orice victimă a unui atentat este o tragedie și chiar trebuie să facem tot posibilul să luptăm împotriva lor. Dar cu măsuri care chiar au șanse de reușită, care nu vor crea și mai multă ură și care, în primul rând, țin cont de realitatea actului de terorism.

Asta pentru că la nivel general și din punct de vedere tactic sau strategic, ce fac oamenii aceștia este absolut lipsit de efecte majore la nivelul societăților noastre dincolo de importanța pe care noi le-o dăm. Un conflict – sau război cum preferă unii să-i zică – unde îți sacrifici constant puținii soldați pentru a crea daune aproape imediat reparabile pentru inamic este ceva deja pierdut. Ca strategie care speră la o ”victorie”, terorismul este una dintre cele mai proaste și patetice.

De la IRA, ETA, PKK, la Tigrii Tamil și mulți alții, campaniile internaționale sau naționale de terorism, oricâtă moarte au semănat, nu au dus la vreo victorie pentru tabăra celor care au planificat atrocitățile. Tamilii de exemplu au fost înfrânți sângeros în cele din urmă, atentatele lor sinucigașe ștergând orice fel de milă ar fi putut avea pentru ei armata sri lankeză.

Terorismul fundamentalist islamic nu este ceva nou, este doar ceva mai bine mediatizat. Atacurile împotriva britanicilor din anii 70 și 80 au făcut mult mai multe victime, dar dincolo de radiusul atacului și ziarele din următoarele zile, societatea vestică nu se oprea în loc. Dacă e să îl considerăm război, este un conflict deja pierdut, în care cei care comit aceste acte, mai ales cele sinucigașe, sunt disperați tocmai pentru că nu au ce să facă altfel pentru a câștiga.

Terorismul este amenințător pentru că în forma lui din ziua de azi, el vizează pe oricine, nu doar combatanți ”legitimi”. Dar adevărul cinic și rece este că el doar omoară oameni nevinovați dar nu schimbă nimic la nivelul stilului de viață ”vestic” dincolo de ce vrem noi să schimbăm. În Irak și Siria, Yemen, în Maghreb și Africa, în țări îndepărtate și față de care mulți dintre noi ne simțim, se pare, mult superiori, terorismul este o realitate zilnică. Vi se pare că asta a blocat acele societăți? Exploziile din moschei i-au făcut pe oameni să nu mai meargă la rugăciune? Exploziile din piețe i-au ținut pe veci acasă, fără legume și fructe?

Nici măcar în state pe muchia existenței nu terorismul, ci războiul extern sau civil a dus la distrugerea societății. Ori la noi, în Vestul din care și românii trebuie să înțeleagă odată că fac și ei parte – la noi efectele vor trece și mai repede. Aeroportul din Zaventem va fi făcut mai sigur și metroul repus în funcțiune – la fel cum barurile din Paris s-au redeschis. Teroriștii devin astfel niște criminali de vieți și nu distrugători de lumi.

Sigur, Belgia ca stat (dar asta este alta discuție, unde terorismul e doar un factor din mai multe) are probleme de rezolvat. Dar asta nu înseamnă că belgienii ca popor, sau în fine valonii și flamanzii, se vor opri din modul lor de viață. Iar acesta, oricât noi cei ce trăim în Belgia veniți din afară îl găsim deseori enervant, absurd sau stupid,  este printre cele mai bune din lume.

Măsuri reale

Ok, schimbări trebuie făcute. Când te rănești la muncă vei încerca să eviți – sau să elimini – sursele nocive. Dar nu îți dai demisia. Sau dacă ți-o dai, nu te retragi în munți și nu mai lucrezi niciodată. Te adaptezi, înveți, dar vei tinde tot spre normalitatea cu care ești mai confortabil. Bine sau rău, acesta e modul de funcționare uman.

Iar față de terorism da, e nevoie de măsuri care să mai iasă din acest confort. E nevoie de o cooperare europeană, în timp real, între serviciile de informații naționale. Nu de simple comunicații periodice, conferințe sau pachete de date transferabile, ci de o integrare mai mare si mai bună. Poate asta să însemne pierdere de suveranitate națională sau libertăți individuale (data privacy)? Să sperăm că mai mult din primul punct, mai puțin la cel de-al doilea.

Închiderea frontierelor nu va ajuta – cu sau fără Schengen teroriștii circulă oricum. Eventual pasul înapoi legat de integrarea europeană poate doar să ne slăbească economiile și să faciliteze și mai mult sărăcia ca factor de radicalizare sau incapacitatea autorităților de a face față problemei, din lipsă de resurse.

E nevoie de integrare atât europeană cât și națională – toate atacurile recente vin de la cetățeni europeni, majoritatea născuți în Europa dar care au ajuns să trăiască în Bruxelles sau Paris ca și cum ar trăi într-o mahala a Damascului. E nevoi ca legislatorii să facă diferența între toleranța și politically corectness vs propagarea urii și a terorismului.

Aceasta înseamnă că avem nevoie de măsuri prohibitive legate de moscheile și imamii care predică ură. E nevoie de cursuri de limbă obligatorii și de un rând de obligatii pentru cei ce vor să profite de privilegiile europene. Aici am putea adăuga și ultimul val de refugiați, deși pentru orice observator atent, criza refugiaților și terorismul islamic sunt două probleme absolut diferite și care, deși ar putea avea unele mici legături tangențiale între ele, sunt probleme diferite și trebuie tratate diferit.

Așadar, mai multă integrare și cu mai multă forță dacă e nevoie, zero toleranță pentru orice mediu poate produce aceste curente – inclusiv cultele sau adunările religioase radicale. Guvernele trebuie în paralel să vină cu de măsuri sociale care să le arate celor din jur în acele comunități, potențiali radicali, că un loc de muncă și o viață corectă sunt preferabile unei explozii violente într-un aeroport.

Foarte mulți români au o problemă cu religia musulmană – deși habar n-au de Islamul real și ce înseamnă el. Poate moștenit de la lecția de istorie din generală unde am fost învățați că cea mai mare suferință a poporului nostru se trage de la otomanii musulmani. Cert e că acum curge multă cerneală virtuală legată de relele acestei religii.

Adevărul este că ISIS are baze reale în doctrina islamică – la fel cum oricine ar scormoni în Biblie (mai ales Vechiul Testament) are șanse să găsească destul material pentru a forma cel puțin două-trei miliții extremiste. Orice fel de radicalizare și de fapt orice fel de interpretare religioasă impusă altora este ceva nociv și ar trebui ținute departe de sfera publică. Orice predicator care încearcă să convertească tinerii cu ura ar trebui, după mine, băgat la închisoare – dar atunci am avea o problemă și în România, este sigur. Islamul în sine poate fi rău sau bun, la fel ca și creștinismul, poate duce la atrocități, la fel ca și creștinismul, și nimeni nu ar trebui să se poată ascunde în spatele lui pentru abuzuri, intoleranță, crime și violență.

Perversiunea sfârșitului lumii

Europa nu a murit în cele două rânduri de atentate din 2015 din Paris, nici în 2005 la Londra, în 2004 când aproape 200 de persoane și-au pierdut viața în trenurile din Madrid, dar nici în 1988 după atentatul din Lockerbie sau în 1980 când neo-fasciștii au omorât 85 de oameni la Bologna, si nu va muri nici acum când câțiva călători nevinovați au fost uciși de niște retrograzi fanatici în Bruxelles. Europa înseamnă mai mult decât un moment, atât Uniunea cât și civilizația acestui continent și din păcate, se pare că mulți preferă să se delecteze în scenarii distopice.

Poate este vorba de o nevoie inerentă pe care o au mulți de a ști că lumea se sfârșește odată cu ei sau de un efect al accesului modern la informație, dar cuplat cu cinismul și sarcasmul mioritic, avem o problemă în România. Și înainte să intrăm bine în UE se discuta despre cum acest proiect nu are șanse de reușită. Actori pe care românii îi disprețuiesc sau nu-i cunosc mai deloc, ca Rusia sau al-Qaeda sau ISIS, devin instant mai mari decât realitatea și mai puternici decât ne putem imagina. Migranții economici musulmani sau refugiații sirieni sau irakieni devin un fel de hoarde migratoare inumane și distrugătoare care cu siguranță vor pune capăt la tot dacă îi lăsăm să vină. Asta deși toți teroriștii ISIS din ultima vreme sunt belgieni sau francezi de a treia generație, iar mulți jihadiști din Siria sunt europeni din familii creștine.

Ce mai contează că românii sunt, în ziua de azi, un popor migrator la rândul lor? Ce mai contează că în ciuda incompetenței, opozițiilor nenumărate, birocrației și încetinelii politice și instituționale, Uniunea Europeană rămâne cel mai bun loc de trăit pe acest glob (și înainte să comentați voi include și Norvegia, Elveția și Islanda aici, care profită de pe urma UE și sunt oricum în EFTA)?

Nu, e clar că totul se duce de râpă! De ce? Pentru că există probleme și amenințări. Pentru că televiziunile noastre dau în continuu imaginea unui perete plin de sânge din Paris sau Bruxelles și asta ne trezește toți demonii și toate fricile. Iar cei mai incapabili să-și țină capul pe umeri se reped la tastatură și concluzionează ”totul se sfârșește” sau ”trebuie să-i respingem/evităm/închidem/eliminăm pe toți” . Iar extrema acestei gândiri creează monștrii ca teroristul norvegian din 2011 care ura așa de mult musulmanii încât a decis să ucidă 77 de nevinovați, albi și creștini, doar ca aceștia să nu ajungă în viață să ajute imigranții. Nu cu extremism se luptă cu extremismul, ci cu politici de termen lung, moderate și gândite.

Europa nu va muri, pentru că este mai mult decât un aeroport sau o gară. Este, în forma ei actuală, un vârf al civilizației. Iar singurii care o pot cu adevărat distruge suntem noi, europenii, împinși de frică, de teroare, de ură sau de ignoranță!

Articol aparut pe site-ul Europuls

Distribuie acest articol

68 COMENTARII

    • Cred ca o analiza extensiva a psihologiei galeriilor de microbisti(mai ales a celor de fotbal) si psihologia microbistului in interiorul grupului si in exteriorul grupului (in grupul advers si/sau neutru daca ajunge si pe acolo )ofereau un studiu si mai fertil cu conotatii inteligibile mult mai concrete. :)

    • Am citit articolul la care faceti trimitere insa, ca nespecialist, am fost surprins de usurinta cu care autorul emite judecati si trage concluzii foarte transante acolo unde eu vad foarte multe
      alte posibilitati de interpretare. Prin urmare, am apelat la un specialist in psihologie sociala si in continuare inserez raspunsul primit (cu permisiunea autoarei AGE si multumirile mele).

      „Dupa mine, intotdeauna, atunci cand cineva se foloseste de stiinta ca sa
      justifice o singura cale de a actiona, fara sa prezinte si alternative, e
      ceva suspect. Iar, comportamente enuntate au si aplicatii utile. Actiunea
      coordonata a stat la baza dezvoltarii umane.

      Insa, textul e scris intr-un mod foarte dibaci, pentru ca practic nu
      sustine nimic in mod direct: „question their assumptions—about terrorism,
      about immigration, about religion—lest they fall into a trap of false
      consensus”

      Dar, totodata, textul insusi traseaza granita intre un in-group (noi) si un out-group (teroristii – ca grup unitar, nediferentiat). Daca cineva ar face o analiza de discurs
      pe acest text, cu siguranta s-ar putea arata usor si „cum” se prefigureaza
      apartenenta la in-group ca fiind pozitiva si apartenenta la out-group ca
      fiind indezirabila.

      Apoi sunt folosite metafore, care in general au efect manipulator. Aici
      metaforele leaga anumite comportamente de functionarea circuitelor, in care
      „toata lumea stie ca pot sa mearga prost” si ca „nu este vina nimanui
      atunci cand un circuit nu functioneaza cum trebuie”. Dar, in special,
      circuitele – comportamentele aferente – pot fi si trebuie „reparate”.

      Mai mult decat atat, mai apare un element, de data aceasta mai evident, de
      manipulare. Este vorba de modul in care sunt prezentate rezultatele
      studiilor, respectiv: in procente si fara mentiunea numarului total de
      participanti sau a numarului efectiv de persoane care au actionat intr-un
      fel sau altul.

      In al doilea rand, apar termenii care indica judecati de valoare in
      asociere cu procentele mentionate: „A *mere* 10 percent of these
      *eye-rubbing, smoke-waving stoics* raised the alarm”. In unele cazuri 10%
      poate sa fie un procent mare. De fapt 10% nu inseamna nimic in absenta
      unor asteptari si unor valori.

      sau

      „*Absolutely*! The greater the obvious differences between the participants
      and the secret agents—how much they appeared to belong to different social
      groups—the greater the disparity in their estimates.”. Aici e raportarea
      unei corelatii insotita de calificativul „absolut” (!!)

      Pot sa mai enumar multe. Toate sunt ca la carte: asa cum se recomanda in
      general sa nu faci atunci cand raportezi rezultate.”

  1. Corect, si e cred prima data cand o vad scrisa, la noi: „ ISIS are baze reale în doctrina islamică” Idem si despre VT. Dar in NT e O singura amenintare oarecum similara (in Luca) si UN caz de pedeapsa cu moartea, dupa legea iudaica, in Sf Paul.
    In fine cartea de referinta a crestinismului nu e o „Biblie” generica depre care trancaneste toata presa, ci Noul Testament, intre care doua raporturile trebuiesc INTELESE. Nu se pot judeca lucrurile si fara minime baze si cf. unei „neutre” corectitudinii politice.

  2. O alta abordare … mai pragmatica (si care s-ar putea sa supere pe multi).

    USA si Europa nu ii mai bombardeaza. Este clar in ca in statele artificial create dupa primul razboi mondial, sunt probleme. Mai ieri circula o stiri ca intre sirienii sustinuti de USA si cei sustinuti de CIA au loc lupte.

    Probabil vor apare alte state pe structura celor actuale. Poate este tipul ca Arabia Saudita sa faca fata propriei propagande.

    Trebuie sa recunoastem ca pana acum ISIS a atacat state care i-au bombardat.Le spui clar (pe cai „diplomatice”), ca daca mai are loc un singur atentat in Europa sau USA, le trimiti o bomba cu hidrogen pe cap. Va vedem unde si cu cine isi vor mai face califatul.

    • „Le spui clar (pe cai “diplomatice”), ca daca mai are loc un singur atentat in Europa sau USA, le trimiti o bomba cu hidrogen pe cap. Va vedem unde si cu cine isi vor mai face califatul.”
      Asa am gandit eu cand cu atentatele din Paris.
      Cred ca un lider politic trebuie sa-i protejeze pe cei pe care-i reprezinta, mai ales daca este si sef al fortelor armate – Presedintele Frantei. Nu sunt sigur insa daca aceasta e o cale buna de urmat.
      Doctrina expusa in citat seamana cu aceea a Israelului, „mad dog”, un caine turbat pe care nu e bine sa fie suparat pentru ca daunele intoarse inapoi celui care-l provoaca sunt mult mai mari.
      Ar fi mai util poate suplimentarea personalului serviciilor de informatii?

      • Apropos de Israel …. De ce USA, Franta, Belgia, Canada, Olanda, etc., se simt amentitate de ISIS si s-au gandit sa ii bombardeze, iar Israelul nu se simte amenintat?

        Mi se imi miroase mai mult a „nation building”, decat a „apararea” intereselor occidentului.

    • @ Paul_ – când o să deții tu bombe cu hidrogen, așa să faci. Orice lider islamic radical va folosi ocazia pentru a comite noi atentate.

      • Orice lider islamic, chiar si radical se va gandi de zece ori inainte sa mai ordone un atac in Europa, daca stie ce l-ar astepta. Nu stiu daca i-ar conveni sa nu mai aiba nici supusii si nici teritoriul pe care sa il conduca.

        • Ai idee cât de mare e lumea islamică în realitate? O bombă cu hidrogen în Pakistan nu rezolvă nimic în Arabia Saudită, iar ambele sunt mai cooperante cu Statele Unite decât Iranul, de exemplu. Israelul poate adopta o asemenea ”filozofie” pentru că totul e la o scară mult mai mică, în pătrățica lor. Cisiordania, Gaza și cam atât. Între Statele Unite și lumea islamică, terenul de luptă înseamnă de fapt întreaga planetă.

          Nu ești genul de persoană care să moară pentru ceva, de asta ai impresia că alții se tem de moarte. Fanaticii sunt exact opusul, sunt dispuși să moară pentru tot felul de motive, mai mult sau mai puțin acceptabile în lumea civlizată.

        • Nu conta pe asta: o data ce viata nu mai are valoare poti sa te astepti ca vor asuma riscul asta daca le da ocazia sa se prezinta in fata „supusilor” drept martiri/proroci/eroi si orice alt soi de lider care trebuie urmat orbeste.
          Chiar faptul ca au facut mai multe victime printre musulmani nu-ti spune nimic? S-au revoltat musulmanii pentru asta?
          Si, apropo de bomba: in Pakistan vor sa preia controlul asupra armelor nucleare. Crezi ca se va mai pune problema descurajarii nucleare ca in timpul razboiului rece?

      • … dar americanii au …

        Si sandajul a functionat nu numai cu rusii .. ci si cu „nebuni” ca Saddam. In timpul primului razboi din golf, Saddam nu a avut curajul sa atace cu arme chimice (USA made) pentru ca americanii l-au amenintat ca daca se intampla, arunca o bomba atomica deasupra Tikkrit-ului. Fiecare are punctul sau slab.

        … in cazul ISIS, ce rost are un califat fara supusi si fara teritoriu?

        • @ Paul_ – ai mai menționat și altădată pe-aici ideea asta cu Saddam / Tikrit. Poți oferi o sursă credibilă? Că de hearsay e plină lumea.

          Cât despre califat, când o să afli că l-am înființat eu, simte-te liber să-mi adresezi întrebări pe tema asta, Până atunci nu.

          • After the war, Ben-Nun (General Avihu Ben-Nun, Commander of the Israeli Air Force) concluded that „the fact that he didn’t launch chemical weapons against us was only because he feared our retaliatory response.”(11)

            The threat of Israeli retaliation was not the only deterrent to Saddam’s use of chemical-armed rockets. On 14 August 1991, Defense Secretary Cheney stated that „[i]t should be clear to Saddam Hussein that we have a wide range of military capabilities that will let us respond with overwhelming force and extract a very high price should he be foolish enough to use chemical weapons on United States forces.”(12) The American government reportedly used third-party channels to privately warn Iraq that „in the event of a first use of a weapon of mass destruction by Iraq, the United States reserved the right to use any form of retaliation (presumably up to and including nuclear weapons).”(13)

            • Așa cum spuneam, hearsay. ”Presumably up”, ”reportedly used”, ”third-party channels”, ”to privately warn” etc. And no Tikrit whatsoever.

  3. Nu stiu ce masuri trebuie aplicate dar daca o parte din solutie este sa sfatuim femeile sa umble mai imbracate, cantine scolare fara porc sau sa creem vagoane de tren pentru femei asa cum citesc prin presa ca se intampla pe ici pe colo prin „Europa” atunci nimic nu poate fi mai rau, nici macar WWII cu repetitie!

    • Cand am vazut titlul am crezut ca autorul vede biata martoaga Europa ca un pe pegas. Am zis ca e bine sa avem si un pdv optimist. Cand colo, tot noi suntem de vina ca nu stim ce e islamul real. Trebuie sa mai vedem un pic, ca nu e inca destul, dar n-are nimic, noroc ca avem experti de la ULB, care ne spun Europa e mai mult decat Zaventem sau Maalbeck. Sigur, aai sunt si alte locuri publice in Europa. Ghinionul e ca asta stiu si amicii ponegritului Abdeslam. Iata, azi e aeroportul din Larnaca, si toti ne bucuram ca e un aiurit, nu un terorist european „de souche”. Viata merge inainte. De ce sa facem o tragedie doar ca niste ziaristi masochisti ne-au aratat ca a fost sange pe pardoseala la Zaventem?

    • Terorismul de azi diferă de altele prin faptul că simbolizează distrugerea și înlocuirea culturii europene, de care vorbește Ana Blandiana. Poate că nu ajută la această distrugere – cum zice și autorul -, dar o reprezintă.

    • Noi, astia care suntem contra political corectness care cum spune dna Ana Blandiana in romana tradus corect drept corectitdine politica dar capatand conotatii mult mai blande decat termenul englezesc, care macar are o nota de ironiesubtila, in timp ce romanescul are o conotatie care pentru un neinitiat ar parea ca este ceva foarte recomandabil, ca doar este bine sa fii corect chiar si din punct de vedere politic chiar daca nu neaparat in sens partidic ci in sensul polisului, al cetatii, adca un corect al cetatii, cred ca trebuie sa folosim petru a fi mai clara opinia noastra un ternmen de felul (imi asum paternitatea) corectitudine politrucista sau corectitudine politruca, parca al doilea sunand mai bine.
      Asadar, noi astia care suntem impotriva corectitudii politruce cred ca intelegem ca textul acestui fir este un fel de raspuns la discursul anterior al dnei Ana Blandiana(24 martie a.c) chiar daca multi dintre noi o sa-l primeasca in mod inversat , dar nu, nu dna Blandiana i-ar rapunde autorului scriind anetrior acestuia, ci tuturor acelora care si inainte de Dsa au avut opinii „corecte politic” similare si mi-ar fi usor sa enumar o multitudine de nikuri, din fericire cred ca nu majoritare ca numar chiar si pe aceasta platforma echidistanta .
      Personal, considerand ca pentru cei pe care i-am indicat cu pronumele „noi” Adevarul este o valoare fundamentala ma simt obligat sa prezint un raspuns, insa asumat ca raspuns, si nu doar de tip biliard textului dnei Blandiana, de batut doar shaua , raspuns mult inferior discursului dsale dar normal in reaua sa credinta nivelului pe care de regula il au corectii politrucisti (aici merge mai bine prima sintagma propusa) :

      http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/scrisoare-deschisa-catre-ana-blandiana-116239.html

      In acelasi timp rezervandu-mi dreptul sa revin cu o anliza „face to face” a textului acestui fir si a textului dnei Ana Blandiana doresc sa va comunic o stire iarasi recenta referitoare la aceasta Doamna a literelor si poporului nostru:

      „Ana Blandiana a fost desemnată „Poetul European al Libertăţii”, sâmbătă seara,19 martie, în cadrul celei de-a patra ediţii a competiţiei cu acelaşi nume, care este organizată de oraşul Gdańsk, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din Polonia.”
      http://www.mediafax.ro/cultura-media/ana-blandiana-a-fost-desemnata-poetul-european-al-libertatii-15124235 din care citez:

      „La fiecare doi ani, Gdańsk, oraşul polonez al libertăţii, devine centrul poeziei europene, cu prilejul concursului şi premiului „Poetul European al Libertăţii”.

      Şapte ţări europene concurează pentru acest premiu. În 2016, ele au fost România, Portugalia, Danemarca, Ungaria, Rusia, Italia şi Macedonia”

    • Domnule @basil, când cuiva i se pare că ”epoca noastră seamănă izbitor cu cea de la sfțrșitul imperiului roman” înseamnă că persoana respectivă nu a înțeles nimic nici din istoria imperiului roman, nici din istoria contemporană și ar face bine să se întoarcă la poeziile ei.

      Cu somități medicale gen Olivia Steer și cu istorici ca Ana Blandiana, românii vor continua să orbecăie în căutarea sfârșitului lumii, în timp ce lumea civilizată își vede de mersul ei.

      500 de milioane de oameni generează o inerție socială incredibilă și e suficient să ne uităm la destrămarea imperiului britanic sau la destrămarea URSS (neîncheiată nici acum) ca să înțelegem cum se desfășoară asemenea fenomene în realitatea, nu în imaginația unui poet. Propaganda rusească despre destrămarea Uniunii Europene e una, iar realitatea de pe teren e alta.

      Pentru moment, Uniunea Europeană are cel mai de succes model social-politic. Nu e perfect, nu e atât de performant economic precum cel al Statelor Unite. dar nici dvs., nici Putin, nici Ana Blandiana nu ne puteți oferi unul mai bun. Uniunea Europeană nu se va destrăma în timpul vieții noastre, iar dacă periferia oportunistă (România, Bulgaria, Grecia, UK) va alege alt drum, Uniunii Europene îi va merge chiar mai bine decât în prezent. Dixit.

        • Nu trebuie să faci nimic, nu mai încăpem de multă vreme în aceeași țară. Dă-le în continuare țărilor fondatoare UE lecții de pe marginea terenului, umple în continuare platforma asta cu retorica preluată de pe Russia Today și nu te preocupa de persoana mea, că nu îți revine vreeo atribuție în acest sens.

        • Pai nu e nevoie. Unii oameni stiu tot si au dreptul sa judece moral pe oricine. Au inteles strafundurile istoriei, interesele meschine ale sufletelor muritorilor de sub ei, marile planuri ale istoriei etc. Norocul nostru este ca au timp, enorm de mult timp, si pot sa modereze din inaltimea istetimii lor absolut fiecare fluierat in biserica.
          E de tot hazul ca se mai si cred aparatorii fondatorilor UE, desi ce face UE acum nu are nici o treaba cu ce au vrut Schuman, De Gasperi si Adenauer. Nici Merkel sau vreun alt lider ue sau al tarilor „fondatoare” nu are pretentia ca umbla pe urmele lui Adenauer, De Gasperi sau Schuman pt ca stiu ca e ei sunt fii lui Sartre si Willy Brandt. (In UE nu exista o ordine de precadere, tarile fondatoare nu sunt in fata celorlalte.)

          • @ Dixie – în UE nu există o ordine de precădere, dar țările fondatoare au nivelul social și economic la care UE devine necesară, în timp ce România sau Bulgaria nu. De-aia românii cântă prohodul UE încă dinainte de aderare.

            În realitate, după nivelul real de dezvoltare, marginea UE se află astăzi la Viena. Iar România are aproximativ nivelul pe care-l avea Austria prin 1985-1988, când NU era membră UE. În realitate, UE nu e doar o colecție de state și de reguli. Dar românii asta înțeleg și deja vor să schimbe ei regulile. UE are o zonă centrală super-populată și super-dezvoltată, ”banana albastră”, Viena însăși se află în afara acestei zone, iar România e în medie la 1.000 de kilometri de Viena.

            Din punctul ăsta de vedere, au o scuză mai bună trollii ruși, care pentru asta sunt plătiți, ”să bage strâmbe”, decât românii naționaliști care cred sincer că ei ar trebui să dicteze regulile pentru francezi și pentru nemți.

  4. Asa e, europa nu moare cind vor ciinii, ci cind vor sobocratii rozalii gen junker, hollande, merkel si restul legiunii, ajutati de ciinele de paza al ticalosiei, numesc aici media neomaxista. Restul e tacere, vorba unui autor care deja e rau vazut in mediile academice europene si americane, cred ca unele universitati l-au si scos din programa de ”invatamint”, ca fiind barbat alb, crestin si mort. Si genial pe deasupra, deci cu atit mai nociv.
    White lives matters.

  5. Articolul se vrea serios sau e o incercare de a arunca o petarda pentru a ascunde in fumul creat problemele reale?

    Inchiderea granitei externe a EU, care oficial e inchisa si practic e larg deschisa, e ceea ce din ce in ce mai multi cer. Nu are treaba cu libera circulatie interna, nu are treaba cu Putin, nu e patetica, e o masura reala de a lua in serios granitele externe ale uniunii. Daca nu lucrati cu jumatati de masura (sau ocale, a la Cuza), daca vreti granitele Europei complet deschise catre oricine eliminati orice control, eliminati taxele vamale, deschideti totul si invitati 1-2 miliarde de imigranti, apoi vedeti ce vreti sa faceti cu ei. Nu conteaza daca o data cu ei vor veni si niste teroristi sau nu, viata in Europa cu 2.5 miliarde de oameni va fi oricum o teroare pentru oricine. Iar cetatenia EU nu mai are nici o valoare din moment ce oricine din afara EU are drepturi egale sau chiar mai mari decat cetatenii; daca eu as trece o granita interna, non-Schengen, as fi pasibil de amenda sau chiar inchisoare, daca o fac imigrantii e perfect legal si normal pentru ca asa spuneti dvs. si pentru ca Paul Walker si automobile.

  6. „Migranții economici musulmani sau refugiații sirieni sau irakieni devin un fel de hoarde migratoare inumane și distrugătoare care cu siguranță vor pune capăt la tot dacă îi lăsăm să vină. Asta deși toți teroriștii ISIS din ultima vreme sunt belgieni sau francezi de a treia generație” – sunt născuţi în Europa, dar, aşa cum observă şi autorul, bunicii sau părinţii lor au fost imigranţi. Adică imigraţia musulmană creşte baza de recrutare pentru jihadism şi trebuie oprită.
    Nu ne isterizăm, dar nici nu trebuie să stăm cu mâinile în sân. Sunt multe de făcut. Trebuie oprită imigraţia, trebuie întărite serviciile de securitate prin profesionalizare, finanţare sporită, măsuri legislative, schimbul de informaţii dintre ele.

  7. Dl Deleanu va felicit pentru bula de oxigen pe care o aduceti in contextul actual,o criza amplificata de canalele tv si preluata de patriotarzii de mucava.
    Evitarea extremelor in aceasta perioada nu este la indemana oricui,la moda este sa fi anti,anti ceva .
    Cu riscul de a ma repeta,o solutie pentru cei ce cred ca islamul nu a contribuit la progresul umanitatii ii rog ca in semn de protest sa nu mai foloseasca numerele arabe in special pe 0.Peace&love.

    • Atat ai inteles ? Ca suntem impotriva cifrei zero deoarece a fost inventata de arabi ? Pe vremea cand cultura araba era chiar mai avansata decat cultura occidentala ? Ce te face sa crezi asta ? Din pacate „dupa ce au descoperit cifra zero” nu doar ca au stagnat dar au dat puternic inapoi.

      De fapt si pe mine ma deranjeaza extremele. Din pacate acum suntem in extrema cealalta : cu Dl. Deleanu extremist de frunte, deoarece nu exista O SINGURA EXTREMA – SUNT DOUA.

      „Când te rănești la muncă vei încerca să eviți – sau să elimini – sursele nocive. Dar nu îți dai demisia. Sau dacă ți-o dai, nu te retragi în munți și nu mai lucrezi niciodată ”

      Nu extremistule ! Nu „pleci in munti”. Tot timpul cei de teapa ta vin cu argumente extreme pentru a-si valida punctul de vedere ( deseori infantil ). Cand te ranesti la munca nu „incerci sa eviti” ci iei toate masurile sa nu se mai intample acest lucru tie sau colegilor tai.

      Iar daca politicienii UE vor mai imbratisa mult extrema asta vom avea parte de extrema cealalta. Care are tot atat de multa ura tampita cata iubire naiva are extrema actuala.

      Dvs incercati sa ne spuneti ca islamul e bun iar ceilalti ca e rau. Dar ca , POATE , exista o parte a islamului care e foarte rea , o alta discutabila si doar o parte a islamului ce este buna, nu spun nici unii, nici altii.

      Si chiar nu intelegeti ca oamenii dupa ce li se face greata de la dulcegarii in prostie prefera o lamaie acra. Asa ca daca dupa fiecare atentat auzim ca „islamul e religia pacii” s-ar putea sa imbratiseze mult mai multi si un slogan al extremei celelalte de genul „islamistii sunt teroristi”

      Violenta naste violenta iar lasitatea atrage violenta. Grea decizie !

      • # Leeview Dl Liviu ,nu domnule nu spun ceea ce credeti dv,eu incerc sa spun ca nu ne putem izola,nu putem pica in plasa unor teroristi si astfel sa acuzam o intreaga religie .Acesti teroristi au omorat mai multi musulmani decat crestini.Prin actiunile lor disperate se doreste o actiune a statelor europene impotriva cetatenilor musulmani iar atunci ei pot spune ceea ce incearca acum prin propaganda radicalizata : crestinismul este impotriva islamului.
        Psihologia de gloata naste violenta dl Liviu,nu se vorbeste nimic despre solutii de iesire din aceasta criza …Peace&love.

      • Pai am ajuns aici datorita tolerantei. I-am lasat pe toti sa faca ce vor, nu ne-a pasat de ei, nu ne-am pus intrebari, nu am judecat daca e bine/rau ce fac si gandesc. Asta e toleranta, sa nu reactionezi, sa nu vezi, sa nu pui intrebari, sa nu faci comparatii, sa nu gandesti cu capul tau. E evident deci ca ne trebuie si mai multa toleranta. Termenul e luat din domeniul tehnic si indica pana unde poti sa fortezi ceva fara sa il distrugi. In tehnica, toleranta e o notiune diferita de distrugere. Nu si la ULB sau in politica UE.

        • @Smith – poți să ne spui care sunteți acești voi care i-ați ”lăsat pe toți să facă ce vor”? Ești cumva francez, belgian, neamț sau olandez? Ai fondat tu Uniunea? În numele cui vorbești?

        • Algebra este doar un nume de origine araba, continutul este un compendiu de cunostinte culese de peste tot, dar nimic creat. Singura contributie pe care o puteti acorda arabilor din epoca timpurie a califatului din Bagdad este faptul ca au strans cunostinte de prin textele grecesti, persane si indiene si ca au incercat sa faca o scoala, singura reusita fiind compendiul amintit mai sus. Din pacate, in afara de scurta inflorire din epoca timpurie, lumea araba a fost mai degraba o sursa de promovare a obscurantismului: mai devreme sau mai tarziu, putinii intelectuali din lumea araba au fost sufocati de presiunea enorma generata de marea masa a musulmanilor care aplicau preceptele coranice.

  8. Atacurile teroriste, revendicate de „jihadisti”, in Europa, fac cel mai mare rau comunitatilor musulmane din Europa. De aceea, pentru mine, nu prea au sens „ideologic”. E o vorba care spune „Nu te c…ci unde mananci”. Atentatele din Belgia imi par destinate (doar) a lovi Europa, nu a sustine „cauza jihadista”.
    Daca atacul de la „Charlie Hebdo” ar fi putut avea o justificare ideologica/religioasa, cele recente, din Belgia, nu fac decat sa ridice un val de antipatie asupra musulmanilor. „Islamul pacii” trebuie sa invete sa se delimiteze de „islamul jihadist”, fiindca altfel vor fi, pe veci, „in aceeasi oala”.

    Ar trebui sa exploatam „partea buna” a acestor atentate – semnalele de alarma ce le ridica si ne arata ce trebuie sa imbunatatim.

    Articolul mi se pare echilibrat si realist. Ma bucur sa citesc asa ceva, pe contributors.ro, ca o contragreutate la articolele ce trambiteaza „sfarsitul Europei”. La nivel simbolic, mi se pare interesant (si benefic) ca, din ce in ce mai des, referirile la „UE” se transforma in referiri la „Europa” (ca echivalent al UE). Aproape, ca un nume de tzara. :)

    • Au ele și sens ideologic, însă raportat la ideologia lui Putin și Dughin.

      Între timp, ar fi nemaipomenit dacă ni s-ar putea explica cum e cu sinuciderile astea cu valiza. De ce s-ar sinucide cineva care are explozibili în valize? Metoda clasică e ușor de înțeles, omul poartă vestă explozivă ca să nu pară suspect. Însă în aeroport toată lumea are valiză, deci nu e nimic suspect, așa că punem explozibilii în valize. OK, atunci de ce ne mai sinucidem împreună cu valiza? :P

      Dacă tot avem un atelier de fabricat explozibili, ce nevoie avem să aruncăm laptopul într-un coș de gunoi din apropiere? Nu-l putem lăsa pur și simplu în atelier, mai ales dacă am lăsat și biletul de sinucigaș în acel laptop? De ce să-l punem într-un coș de gunoi?

      • Este cel putin posibil (daca nu chiar probabil) ca entitati statale sa se afle in spatele unor atentate teroriste ce se intampla in lume. Mergand mai departe, daca ISIS (de exemplu) revendica aceste atentate, este posibil ca si in spatele ISIS sa se afle entitati statale.
        „Cui prodest?” este o intrebare buna, cu care ar trebui sa inceapa analiza oricarui atentat terorist. Nu tot ce-i terorist, e obligatoriu jihadist.

      • @ AT – spune-i lui David Spencer al tău că ISIS nu e prima sectă care stabilește că ea reprezintă adevărata credință, iar Stalin proceda la fel la Moscova, cu ocazia epurărilor din anii ’30. Istoria e plină de grupări care au folosit teroarea pentru a-și consolida puterea, inclusiv comuniștii români au procedat la fel între 1948 și 1960. Faptul că unii își iau justificările din Coran, iar alții din Marx și Engels e doar un detaliu nesemnificativ.

    • Expresia „Islamul pacii”, nu exista in Quran.

      „“One may well ask how ‘the religion of peace’ became a brand of Islam, for the phrase cannot be found in the Qur’an, nor in the teachings of Muhammad.””

      „The Arabic term Islam (إسلام) is derived from aslama, which means „to surrender” or „resign oneself”.[4][5] The Arabic word salaam (سلام) („peace”) shares the same consonantal root (s-l-m) with the words Islam and Muslim.[6]

      Muslims who are keen to emphasise their rejection of violence have used the phrase „a religion of peace” as a description of Islam, like Dalil Boubakeur, mufti of the Paris Mosque, who said in 2006, „The prophet did not found a terrorist religion, but a religion of peace.”[7] After the 7/7 London bombings, some Muslims in the West increased their efforts to present Islam as a peaceful religion.[8]”

  9. Nu trebuie confundata Europa cu „EU”. Intradevar EU moare (a murit deja odata cu criza economica si colapsul in fata migratiei) dar Europa, Europa natiunilor, nationalismul popoarelor europene, posibil ca se trezeste acum si va incerca sa puna o rezistenta anihilarii lor prin inavazie si colonizare cu arabi si africani.

    • Așa e, Iar Rusia a devenit raiul pe pământ. Milioane de francezi, nemți, belgieni și olandezi stau la coadă la Kremlin, să primească ajutoare.

    • Incet-incet, „EU” se transforma in „Europa”. Desi unii tin cu tot dinadinsul sa-i zica moarte, e posibil sa fie doar inceputul metamorfozei. Pot intelege ca transformarea asa-i deranjeaza pe unii, dar afirmatia „EU a murit” mi se pare exagerata. Cand, in fraza urmatoare, apare si cuvantul „nationalism”, imi pare ca lucrurile se clarifica. :)

  10. Afirmatia din titlu este perfect adevarata. Europa a trecut nu numai peste insiruirea de atentate din articol dar a trecut si peste doua razboaie mondiale.
    Solutiile din articol la problema terorismului par la prima vedere bune dar, sa nu uitam ca provocarile cu care se confrunta Europa sunt noi(valul enorm de migranti din zone musulmane) iar solutiile politiciano-intelectualilor nu au avut succes la un val mult mai mic de emigranti(vezi esecul multiculturalismului).
    Asa ca frenezia de „integrare” din articol ca solutie nu mi se pare ca va rezolva problema terorismului(care nu este un pericol mortal pentru Europa cf. autorului), dar va duce la transformarea Europei in cu totul altceva decat este acum si nici nu stim ce este acel „alceva”.
    Cred ca putin conservatorism european nu ne-ar strica.

    • Integrarea este un procesinexorabil dar care trebuie sa fie unul istoric organic si nu se face fortat. Barbarii teutoni s-au civilzat in contact cu Roma intr-o asemenea masura incat imperiul lor ulterior s-a numit Imperiul roman de limba germana . Dar nu a venit nimeni sa-i integreze si sa-i crestineze cu forta decat tot din spre conducatorii lor care au inteles ce inseamna civilizatia si religia Romei si nu din spre Roma, Dar de la ayatolahi si imami ce sa asteptam?

  11. Bai fratilor nu ati inteles nimic. Situatia Europei este unica in istoria ei. Comparatia cu razboaiele mondiale este precum ai compara o varza cu un surub (nici o legatura). Singurul eveniment istoric relativ apropiat a fost implozia imperiului Roman. Nu se pune nici o secunda problema ca Europa sa fie omorata de „caini”. Atentatele teroristi sunt precum latratul unor catei pe langa o caravana formidabila.

    Nu se pune nici o secunda problema ca Europa sa invinga sau sa fie invinsa. Problema actuala este cum sa oprim Europa sa se sinucida. Niciodata in istorie Islamul nu a fost atat de slab economic, militar, tehnologic comparativ cu lumea crestina. Doar ca Europa a hotarat brusc sa se sinucida (brusc la scara istorica inseamna intr-o singura generatie).

    De ce? Asta o stiu dar nu vreau sa o spun. Adevarul nu mai e de mult politicaly corect. Si asta ar trebui intrebati „intelectualii”.

  12. Articol bun. In relativismul sau de bon ton, autorul incearca totusi sa bage in aceeasi oala crestinismul si violenta in care s-a scaldat dintotdeauna islamul. Daca s-ar apleca cu mai multa atentie asupra chestiunii, ar afla fara indoiala ca jihadul violent nu este un accident in teologia si istoria islamica (asa cum au fost cruciadele sau inchizitia), ci o institutie a acestei religii, incepind de la Mohammed incoace.

    • Oradean, vedeti postarea mea. Absolut de accord cu d-vs. Nu exista nici o comparatie intre Crestinism – Iudasim chiar, si Islam.

      Cei care fac confuzie ar putea citi macar pe Mircea Eliade si vedeti comentariul pe care l-am scris mai sus.

      Cruciadele au fost raspuns la Violenta barbara a musulmanilor care au ocupat Ierusalimul si au fost mobilizate la cererea imparatului Bizantului, iar inchizitia nu a avut nici pe unde extinerea pretinsa de unii. Doar daca il luam in serios pe Unberto Ecco cu Au nome de la rose, unde Dominicani ii duc in fata Inchizitiei pe Franciscan. FANTEZIE PURA SAU CARICTURIZARE A CRESTINISMULUI. Umberto Ecco are scuza de a nu fi fost istoric.

    • Daca sunt cetatenii unei tari din UE, poti sa ii bagi la inchisoare pe viata. Cu expulzarea … este mai complicat.

      Pe de alta parte … trebuie sa recunoastem ca radicalizarea musulmanilor europeni a inceput odata cu dorinta lui Cheney, Rumsfeld &Co. … si apoi cred ca a lui Sarkozy&Co. de a-si impune viziunea asupra tarilor arabe.

      Cred ca le-au sclipit ochii cand s-au gandit la petrol, dar acum ca pretul lui a scazut, au ramas numai cu problemele create … ca petrolul nu prea mai aduce profit :).

      • Cheney și Rumsfeld și gașca lor de petroliști au invadat Irak-ul în 2003, iar prețul petrolului chiar a crescut până la cer în anii următori. Socotelile lor erau pentru atunci, nu pentru acum. ”După noi, potopul”. Pe de altă parte, o colecție de dictatori compusă din Saddam, Gaddafi, Mubarak și Bashar al-Assad poate face mult mai mult rău într-un mod organizat. Să nu uităm că atentatul de la Lockerbie a fost în 1988, iar cel de la WTC în 2001, înainte de invadarea Irak-ului sau de ”primăvara arabă”.

        Inclusiv fenomene cu impact la nivelul omului de rând, cum ar fi agresiunile sexuale în grup care oripilează astăzi Occidentul, au fost folosite la origine de serviciile secrete ale lui Mubarak.

        • Gaddafi a facut ce a facut, dar dupa ce s-a ajuns la o intelegere … francezii l-au dat jos. Assad si Saddam nu tin minte sa fi atacat USA sau Europa (cel putin in cazul lui Saddam a fost pe dos … a ajutat USA, cand a fost nevoie de el).

          Cat despre problemele omenirii in tarile care au regimuri totalitare … nu cred ca se pot rezolva cu bombe. Din contra cred ca trebuie lasati sa isi traiasca ideologiile … si sa ajunga singuri la o concluzie.

          Ideea ca ISIS va cuceri toata lumea araba este o utopie. Astia nu au nici macar aviatie. Pana la urma tensiunile din lumea araba trebuie rezolvate tot de arabi.

          Cam cum a fost cu comunismul in est. Pana la urma s-a distrus singur.

          • Comunismul în est ”s-a distrus singur” după ce a fost îngrădit prin politica de containment, după ce s-a angajat într-o cursă a înarmărilor pe care a pierdut-o, după ce au fost instalate rachete cu rază scurtă ș medie de acțiune în Germania pentru a-l împiedica să invadeze Europa de Vest cu armament convențional și după ce a purtat timp de 10 ani un război de uzură în Afghanistan. Fără toate astea, ai fi trăit azi într-o Europă comunistă de la Moscova la Amsterdam.

            Tensiunile din lumea islamică nu se rezolvă singure. Ori de câte ori un stat devine suficient de puternic, începe să exporte instabilitate în regiunile din jur. A se vedea ocuparea Kuwait-ului de către Saddam, cel care ”ajuta Statele Unite”. Sau acțiunile Siriei în Liban. Și-atunci statele dictatoriale trebuie dezagregate, tensiunile din lumea islamică devenind dispute locale și lăsând lumea civilizată în pace pentru câte o generație întreagă.

  13. D-le Paul, v-a scapat Bush in pleiada. El este primul vinovat. Apoi cineva mai baga in aceeasi oala pe Shuman si pe Jean Paul Sartre. Rien à voir:

    Intre altele libertatea nu este o utopie ci o realitatea si pentru ca libertatea sa continue este nevoie de niste reguli, de niste limite. Nu exista libertate care sa-i puna pe unii in pericol si care permite altora sa isi exprime violenta.

    Pe linga asta doua dintre comentariile mele precedente nu apar. Intr-unul semnalam incoherente in articol. Merci monsieur lasati ce va convine.

  14. Inainte de scrierea acestui articol trebuia facuta o analiza mai lucida asupra cauzelor terorismului. Nu cred ca i-a apucat asa din senin pe acestia sa se detoneze in diverse locuri, mai ales in piete.Ura lor este indreptata asupra Europei, dar de ce? Cat despre faptul ca o sa strice nivelul de trai al europenilor este un adevar cu exceptia tarilor din sud – estul Europei, unde populatia care sufera de saracie reprezinta 80% dintre locuitori.
    Ce ati afirmat despre crestinism nu este adevarat. Crestinismul este o religie deosebit de toleranta, iar daca in istorie s-au intamplat fapte reprobabile nu este din cauza credintei ci a omului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Bogdan Deleanu
Bogdan Deleanuhttp://www.europuls.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=474:bogdan&catid=128
A studiat la Facultatea de Ştiinţe Politice, secţia engleză din cadrul Universităţii Bucureşti şi la Institutul de Studii Europene al Université Libre de Bruxelles. Lucrează din 2008 în mediul European, activând în Parlamentul European și Comitetul Economic și Social European, a fost coordonator electoral în cadrul Misiunii de Stabilizare a ONU din Haiti (MINUSTAH), a co-fondat Europuls și coordonat Eurosfat. S-a implicat în organizarea civică și politică a Diasporei române și în prezent lucrează, din nou, într-un cabinet europarlamentar la Bruxelles.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro