Home » Opinie »Societate/Life » Citesti:

Eutanasierea persoanelor aflate în suferință psihică de neîndurat

Andrada Ilisan octombrie 30, 2018 Opinie, Societate/Life
27 comentarii 3,970 Vizualizari

A spune cuiva că îl iubești înseamnă de fapt să spui: tu nu vei muri niciodată. Teribilă vorbă pe care am aflat-o cîndva într-o emisiune despre vulnerabilitățile relației cu celălalt.

Dar statul are o altfel de iubire pentru cetățenii săi. Statul – cînd te iubește – crede în moartea ta. Dar noi avem nevoie să nu murim. Nicidecum să fim asistați și îmbărbătați în sinucidere. Această deschidere uriașă spre oferta (instituțională) de moarte a omului ultramodern anunță o însingurare fără precedent. Să fii lăsat să îți alegi moartea, înseamnă să fii singur ca naiba. Să nu sară nimeni în ajutorul vieții tale disperate și plină de deznădejde, să nu se bage nimeni între tine și moartea ta, e de-o tristețe fără pereche. “N-am să te las să mori!, ar trebui să ne strigăm unii altora. Și statul să ia aminte la această strigare de îmbărbătare.

Acum statul și instituțiile lui spun:

“Uite, ființă disperată, fiindcă ne pasă de tine, te ajutăm să mori cu demnitate.” Și ființa umană, definitiv înfrîntă spune: “Mulțumesc că vă pasă.”

Belgia, Luxemburg și Olanda sunt singurele țări din lume în care cererea de eutanasiere pe caz de suferință netratabilă și insuportabilă poate fi aprobată atît pentru bolnavii terminali cît și pentru pacienti non-terminali. Belgia și Olanda sunt singurele țări din lume în care legea eutanasierii voluntare specifică în mod explicit natura sau originea acestei suferințe: “physical and/or psychological suffering that cannot be alleviated and results from a serious and incurable disease caused by accident or illness” (aici). Așa cum menționează și autorii articolului “When unbereable suffering incites psychiatric patients to request euthanasia: qualitative study, se pune problema dimensiunii (psihometrice) a insuportabilității. Cum transformi experiența subiectivă a insuportabilului într-un set de criterii cu valabilitate generală în baza cărora să interpretezi și să evaluezi durerea? Ce face ca durerea ta să fie insuportabilă? Cînd pacientul cedează fizic, își pierde funcțiile vitale. Medicul îi verifică funcțiile vitale și vede că nu-i mai bate inima și nu-i mai funcționează creierul. EEG-ul lui e în linie dreaptă. Dar cum verifici funcțiile vitale ale psihicului uman, cînd știm că depresia, de pildă, e stingerea vitalității interioare? Cînd depresia e “viermele care își mănîncă născătoarea”, cum purcezi la măsurat? În prezent, “durerea psihică de neîndurat” înseamnă “a profoundly personal experience of an actual or perceived impending threat to the integrity or life of the person, which has a significant duration and a central place in the person’s mind.” Dar psihicul este relativitate nesfîrșită. De aceea echilibrul interior nici nu poate fi cîștigat pe cale psihică. Psihicul e ca cerul (norii). Nu poți struni cerul (norii). Psihicul e atmosferă pură. Într-o continuă repoziționare, reașezare. El nu e structură, ci combustibil. Arde, se precipită, se răcește. Psihicul este expansibil, deformabil, fără miez, fără nucleu, tinzînd să ocupe volumul pe care îl are la dispoziție. Nu poți turna fundație din psihic, așa cum nu poți zidi pe nori. Inseamnă că omul trebuie să își cîștige pe altă cale greutatea (volumul) lăuntrică. Psihicului îi trebuie vatră în care să se statornicească procesele lui volatile. Altfel va tinde să se extindă haotic, pervasiv, redundant. Cum să faci, atunci, din el, criteriu de viață sau de moarte?

Belgia a legalizat eutanasierea în 2002. Conform Comitetului pentru controlul și evaluarea eutanasierii din Belgia, între 2003 și 2013 numărul morților prin eutanasiere a crescut de 8 ori. În 2003 au fost 235 de cazuri de eutanasiere, reprezentînd 0,2 % din total morților înregistrate la nivel național. În 2013 erau deja 1807 cazuri, reprezentînd 1,7 din total morților înregistrate la nivel național (aici). Cele 3890 de persoane care au murit în 2014 și 2015 prin eutanasiere în Belgia au constituit 1,8 % din totalul morților. În 1 din 7 cazuri, persoana nu suferea de o boală în stadiu terminal și în 1 din 5 cazuri, persoana avea cel puțin un diagnostic de tulburare mentală sau comportamentală (aici). Cererile de eutanasiere sau consultările în vederea eutanasierii cresc pe măsură ce cetățenii se familiarizează tot mai tare cu legea eutanasierii dar și pe măsură ce doctorii capătă tot mai multă experiență procedurală. Cu cît injectezi mai des medicamentația letală, cu atît o faci mai bine. Ca orice practică, și practică morții se rafinează în timp.

Într-o scrisoare deschisă, 42 de medici psihiatrii, psihologi și profesori universitari belgieni atrag atenția că ne găsim în no mans land cînd vine vorba de suferința psihică. Așa cum bine știe orice specialist în sănătate mentală, criteriile de evaluare a suferinței psihice nu pot fi (azi și în veac) decît relative: “More and more, no matter how many criteria there are, it depends simply on how an individual psychiatrist interprets or tests them, aided by the doctors own assumptions and the patients account of his symptoms.

There is a long wainting period when the patient is under medical supervision before the suicide is allowed to proceed.” Teribil. E ca și cum ai da admitere la cel mai bun liceu din oraș și trebuie să faci dovada cunoștințelor tale la matematică. Aici (aici unde, strigă soldatul din cîmpie?) trebuie să fii bun la murit. Ești ținut sub supraveghere și evaluat pentru a se stabili dacă ești apt de sinucidere. “Nu e ca și cum în Belgia oamenii mor fără protecție. Legislația noastră e foarte strictă”, a declarat un profesor de la Universitatea din Anvers. Există echipe medicale de experți care te iau în primire pentru a stabili dacă ești apt de sinucidere. Nu orice sinucigaș primește dreptul la sinucidere. Ci doar sinucigașii serioși. Și totuși, procedura de încetare din viață se desfășoară sub auspiciile drepturilor omului. O să ajungă moartea o competență: Eu cînd vreau să mor, mor. Să fii ales fiindcă dintre toti participanții, tu ai demonstrat că ești cel mai înzestrat să mori. Îți vine să îți pocnești palmele în aer. Pare neverosimil, pare nebunie curată. Dar probabil că în viitor, moartea se va simplifica. Va deveni un act existențial banal, de “bun simț”. Vor fi comercializate kituri de primă sinucidere. Acasă, în liniștea (izolarea) căminului, postmodernii își vor pune, la modul cel mai civilizat, capăt zilelor.

- Uite, ființă disperată, fiindcă ne pasă de tine, te ajutăm să mori cu demnitate.

- Mulțumesc că vă pasă.

Pentru noi, oameni ai prezentului, acest dialog între ajutor & mulțumesc rămîne încă unul absurd. Ființa disperată are nevoie de nădejde, nu de serul intravenos al morții medicale. Libertatea această maximă conferită ființei umane pentru a-i celebra demnitatea: “Fă cum crezi că e mai bine pentru tine” sau (și mai catastrofal): “Fă cum simți.” Păi ce cîștigă omul că face cum simte cînd ceea ce simte e iad? Ce cîstigă omul că își dă drumul în prăpastie? În prăpastia nu te arunci, în prăpastie cobori cu frînghia, ca Prîslea cel voinic. Există iad psihic, vă poate spune orice chinuit. Și orice psiholog, duhovnic, psihiatru ori deținut în temnițele comuniste. Orice secție de psihiatrie. Sau, ceva mai soft, experimentele psihologilor S. Milgram sau P. Zimbardo. În iad, cobori cu Mîntuitorul. Ca în poezia misticului Angelus Silesius: “De voi coborî în iad, de față ești.” Asta căutăm ca nebunii. Să fie cineva de față cînd ne este greu și frică. Cînd ne simțim părăsiți și înfrînți. Și apoi, dacă îi facilitezi omului mijloacele prin care se sinucide, cultivi succesul tentativei de sinucidere. Lasă-l să-i fie greu să se sinucidă.

Cînd citești despre eutanasierea pe caz de suferință psihică insuportabilă, îți ies în cale cei doi gemeni orbi (“the unnamed brothers who died together”) și transsexualul Nathan Verhelst, eutanasiați toți în 2013. Cei doi frați gemeni de 45 de ani se născură surzi, trăiseră toată viața împreună (într-un articol se precizează cît de curată era casa lor, puteai să mănînci de pe jos) și la aflarea veștii că s-ar putea să își piardă și vederea, au hotărît că durerea de a nu se mai vedea unul pe celălalt și de a fi instituționalizați este de neîndurat. Nathan Verhelst s-a simțit toată viața o femeie prinsă într-un corp de bărbat. A fost abuzat de frate pe cînd avea 12 ani. În 2009 începe terapia de hormoni și în 2012 trece prin operații succesive de schimbare propriu-zisă a sexului. În urma procedurilor, se simte ca un monstru. “I was ready to celebrate my new birth. But when I looked in the mirror, I was disgusted with myself, he told the newspaper. My new breasts did not match my expectations and my penis had symptoms of rejection.” În 2013 depune cererea de eutanasiere și la cîteva luni moare eutanasiat într-un spital din Bruxelles. Jacqueline Herremans, președinta Asociației pentru Dreptul de a Muri cu Demnitate, familiarizată cu cazul Verhelst s-a referit la ultima operație chirurgicală a acestuia ca fiind un “masacru” care a rezultat în multă suferință fizică și a vorbit despre viața timpurie a celui eutanasiat: “When people say it was simply because he was disappointed with his appearance, it wasnt that,” she said. He had a terrible childhood, and the half of it has not been revealed.” Dora Pauwels, transsexual (bărbat-femeie) la rîndul său și prieten apropiat al lui Nathan Verhelst (cei doi s-au împrietenit într-un spital de psihiatrie), spune că are aprobată cererea de eutanasiere și e pregătit să calce pe urmele prietenului său dacă depresia și psihoza vor reveni: “In her spare Antwerp apartment, with its bare concrete floors and window overlooking the train tracks, Ms. Pauwels, 53, listened to Mozart and said her own psychiatric illness has her ready to follow in Mr. Verhelsts footsteps. She said she got her approval for euthanasia 18 months ago and will go through with it if her depression and psychosis return when hope dies, she said. (aici)

Conform raportului pe 2012 a Comisiei pentru evaluarea eutanasierii, cazuri de felul lui Verhelst reprezentau aproximativ 10% din totalul cazurilor de eutanasiere. 75% dintre cazuri erau bolnavi de cancer în stadiu terminal cu vîrsta cuprinsă între 60 și 79 de ani. (aici)

Știți care e unul dintre criteriile de diagnostic DSM a tulburării de personalitate borderline? Golul. Da, senzația de vid interior. Subpopulația psihiatrică borderline e cea mai sinucigașă dintre toate subpopulațiile psihiatrice. 10% dintre pacienții borderline reușesc să se sinucidă. Pînă la 70-80% dintre ei au avut, de-a lungul vieții, cel puțin o tentativă de suicid. Pacienții borderline se automutilizează în mod frecvent. Își taie venele de pe brațe, venele de pe picioare. Se taie cu cuțitul de bucătărie, cu ascuțitoarea de la creion, își cos carnea cu ață. De ce? De unde această compulsivitate și această competență a automutilării? De la durere și de la gol. Nu mai suport” spune cel mai des pacientul borderline. “Îmi place să mă tai, după ce mai tăi, mă liniștesc, nu mai sunt nervoasă”, “După ce mă tai, capul meu se eliberează de gînduri”, “Cînd mă tai, simt că corpul meu mă urmează și durerea mentală devine o durere fizică”, “Toată durerea fizică mă face să mă simt reală”, “Tăiatul oprește durerea din cap”. Durerea din cap. Nici o altă suferință psihică nu evidențiază mai bine durerea din cap, durerea mentală. Sentimentul rănii (sense of woundness). În suferința mentală de tip borderline sinele este perceput ca distrus, gol, alienat (the brokeness of the self). Cînd se compară durerea mentală a persoanelor suicidare cu durerea mentală a persoanelor non-suicidare, ies în evidență (în condiții egale de depresie, anxietate și neajutorare) 3 factori specifici ai durerii mentale suicidare: sentimentul ireversibilității, a lipsei de control și a vidului, acesta din urmă avînd o contribuție unică la diferențierea pacienților suicidari de cei non-suicidari. Pe fond de gol (și de vid) încearcă să se sinucidă neîntrerupt indivizii borderline.

Așa cum era de așteptat, pacienții borderline solicită eutanasierea mai frecvent decît pacienții cu boli grave. Declarația unui psihiatru belgian: Strangely enough, people with less severe and readily treatable mental disorders such as borderline personality disorders request euthanasia more often than seriously ill patients. The offer really creates the question. Euthanasia has become a new symptom. Often its a cry for help: Am I still worth living, or are you giving up on me? But it is a symptom with particularly dangerous consequence).

Futilitatea ne omoară cu zile.

Da, futilitatea aceea în care trebuie să se găsească persoanele belgiene apte de moarte: 1) pacientul este competent, 2) cererea este voluntară și consistentă și 3) pacientul se gășeste “in a medically futile condition of constant and unbearable physical or mental suffering that cannot be alleviated resulting from a serious and incurable disorder…”. Vedeți? O suferință care nu poate fi alinată. Dar pentru a putea fi alinată, trebuie să credem că situația nu e futilă. Ehe!

Împotriva futilității și a lipsei de alinare de extracție știintifică aș vrea să îi invoc (la bară, ca-n filme) pe tîlharul de pe cruce și pe Iuda.

Știți de ce îi este dat tîlharului de pe cruce să audă: Astăzi vei fi cu mine în Rai? El, înaintea proroocilor, înaintea lui Noe, înaintea lui Avram, înaintea lui Ioan. Spune Steinhardt în Dăruind vei dobîndi: “Fiindcă l-a mîngîiiat anume pe Răstignitul nevinovat cu o vorbă bună”. Asta e alinarea. “Unii au căutat să înțeleagă referindu-se la calitatea de “coleg de suferință” cu Domnul a tîlharului celui bun. Alții invoca demnitatea omului, ținuta sa resemnată și cuviința, spre deosebire de răcnetele și hula celuilalt.” Dar explicația adevărata pentru Steinhardt e alta: tîlharul nu a putut “face” nimic, dar a putut îmblînzi și îndulci atmosfera aceea sufocantă, doldora numai de amoniac, răutate, fățărnicie și venin. Acele cîteva vorbe de respect, de afecțiune, de luare de apărare, de compătimire au schimbat sinistrul maidan, Golgota, spațiul acela otrăvit de cruzime și răzbunare, nedreptate în “colț de omenie”, în “anticameră de paradis”. “Astăzi vei fi cu Mine în Rai”. Pentru că l-a văzut, l-a intuit, l-a recunoscut și nu a șovăit să îi ia apărarea. Tîlharul a dibuit și răgazul și bunătatea și gingășia sufletească de a încerca să consoleze și să aline pe altul.”

Textul meu se apropie de sfîrșit. Și știu că dacă urmează să spun pilda cu Iuda, o să mă apuce plînsul. Pilda a spus-o un preot într-o duminică la slujbă. Se spune că Hristos, chiar și de pe cruce, tot a vrut să îl ierte pe Iuda cel ce L-a vîndut (“Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat” – Evanghelia după Matei). Și pilda spune că Hristos a aplecat creanga copacului de care își agățase ucenicul cureaua ca să atingă cu picioarele lui pămîntul și să se salveze. Dar într-atît era Iuda de deznăjduit fiindcă l-a vîndut pe Mîntuitorul său, că a ținut picioarele sale în aer. Văd, tot văd cu ochii minții, de la duminica aceea încoace, creanga aceea aplecată spre pămînt și picioarele acelea deznădăjduite ridicate în sus.

“… when hope dies.

Și frații cei surzi, și transsexualul cu un trandafir în mînă (așa cum apare într-o fotografie pe internet) sunt Iuda cu picioarele lor deznădjduite ridicate în aer. Deznădăjduiții pămîntului. Deznădejdea îi pune sinucigașului cureaua în jurul gîtului. Tot ea îl urcă pe pod. Tot ea pe acoperișul blocului de 10 etaje. Tot ea îi pune lama în mînă. Tot ea îl încurajează să semneze în spital moartea pe proprie răspundere. Nu ar fi trebuit să instituționalizăm deznădejdea, redenumind-o eutanasiere voluntară sau sinucidere asistată.

Atingeți pămîntul!”, ar trebui să le strigăm deznădăjduiților.

Sus să avem inimile și pe pămînt picioarele!

Sfîrșit.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. A spune:

    “în acest ultim și dureros moment al vieții tale, nu ești singur!” cam asta spune sinuciderea asistata.
    Vorbiți de durere și singurătate, și totuși, pledați pentru sinuciderea in singurătate și durere. Omul să fie lăsat singur, cu el însuși și demonii din el. Nu va înțeleg. :|

  2. Gogu spune:

    eu nu inteleg, daca esti bolnav psihic si vrei sa mori, de ce nu o faci singur, si vrei neaparat sa le manjesti altora mainile…

  3. andi d. spune:

    pe linia problemelor psihice sa spunem ca subiectul ridica probleme, inclusiv de etica, dar in privinta suferintei data de boli incurabile eu unul sunt de acord cu ambele maini cu eutanasierea! Dupa doua cazuri de cancer terminal in familie stiu ce spun.

  4. Dragos spune:

    Drepturile sunt date de catre oameni pentru oameni. Sau de noi toti pentru indivizii. Suferinta psihica e trecatoare, moartea nu. Asadar e simplu, nu imi pasa de suferinta psihica a cuiva, eu nu vreau sa ii dau dreptul la a-si alege el cand moare.

  5. Valentin spune:

    “Psihicul [...] tinde să ocupe [tot] volumul pe care îl are la dispoziție”. Interesanta propozitie… care, la drept vorbind, este mai degraba un ghem de intrebari. de ce expansiune si nu colaps? cu ce viteza? pana unde? cine stabileste care sunt limitele? parintii? natiunea? memoria? mass-media?

  6. gamma spune:

    E o problema complicata cu rezolvare simpla . Daca puteti garanta macar statistic ca un individ aflat in situatia respectiva are perspectiva unei vieti care sa-l multumeasca indeajuns cat sa nu regrete bariera pusa in fata dorintei initiale atunci ok , este o idee nobila . Daca nu atunci apare un revers oribil , sunteti niste tortionari fara pic de empatie interesati doar de bunastarea psihologica a propriei persoane . Deci ce zice statistica ?

  7. Harald spune:

    Orice mecanism instituționalizat devine până la urmă corupt și cu scopurile inițiale pervertite.

    • Corson spune:

      Corect. De asta ar trebui sa traim adamic, fara mecanisme, institutii, cutume. Frunza de vita (si a Elenei) e primul mecanism institutionalizat pervertit.

    • Adrian spune:

      Subscriu.

      Cand sa trimit comentariul, apare @Corson asa ca detaliez:
      d. Harald scrie despre mecanism, adica un -ism. Deci sa nu confundam mecanism institutionalizat ( cel mult o fi pleonasm pe undeva ) cu institutii ori cutume.

  8. kinn spune:

    “Atingeți pămîntul!”, ar trebui să le strigăm deznădăjduiților.

    Cum ar veni, “Saracilor, nu mai fiti saraci”. Daca ar fi asa de simplu cum ziceti.

    • Nordwind spune:

      Nu e simplu, chiar deloc nu e simplu. Dar raspunsul nostru, ca societate, comunitate, oameni in ultima instanta, la suferinta semenilor nu poate fi “daca ti-e greu sa traiesti, noi te ajutam sa mori”. Nu se poate sa ajungem sa-i incurajam pe cei mai slabi si mai saraci dintre noi sa dispara “cu demnitate”. Mi se pare ca abdicam de la insasi calitatea noastra de fiinte inzestrate cu ratiune si empatie si, nu in ultimul rand, cu o experienta istorica ce ar trebui, ea, daca nu altceva, sa ne invete ca suntem datori sa luptam pentru fiecare viata umana in parte.

      • kinn spune:

        Nu cred ca se pune problema **sa-i incurajam** pe unii sa dispara, ci sa acceptam ca uneori lupta noastra e inutila, unora pur si simplu nu le putem usura suferinta orice am face.

        Da, le strigam “Atingeti pamantul” deznadajduitilor, dar suntem atat de fuduli incat sa credem ca in acest fel putem vindeca pe oricine si orice? Si cu cei la care nu functioneaza, ce facem?

        Ducand mai departe parabola din text, cand Iisus a aplecat creanga de care se agatase Iuda, si nici acest lucru nu l-a putut opri pe acesta, atunci Iisus n-a mai rupt si copacul. Uneori moartea chiar este cel mai milostiv lucru.

      • George Petrineanu spune:

        Cu parere de rau, nu prea inteleg nimic, mea culpa.

        Eutanasierea e o problema tehnica dar nu o problema morala. Cei care solicita eutanasierea se pot de buna seama insela in autoaprecierea gravitatii starii lor. Dar in majoritatea covirsitoare a situatiilor, optiunea lor nu cauzeaza altcuiva rau, deci morala nu are ce sa caute.
        Daca il amestecam si pe Mintuitor (despre care stim ca e calificat sa nu mintuiasca nimic), daca luam tot felul de elemente picante, ca era curat pe jos la gemeni, ca unul a abuzat pe altul, atunci am obtinut un ghiveci din care nu mai poti trage concluzii.

        De multe ori viata nu e frumoasa, moartea nici atit. De aici vin necazurile, si nu din dorinta cuiva de a termina mai devreme. Cu ce ne deranjeaza ca cineva vrea sa termine mai devreme ca noi? Invidie? Gindire limitata gen banalitatea ca cel care se sinucide e un las? Sigur, daca eu ma chinui si m-am hotarit sa rezist, atunci ma deranjeaza cind altcineva tot in situatia mea vrea sa taie Nodul Gordian: e moral si drept sa se chinuie si el.

        Probleme tehnice, juridice legate de eutanasiere sint, dar nu infinit de multe si nu toate relative la maxim. Poate ca multi medici nu vor sa practice profesia de calai de exemplu. E respectabil. Va fi lipsa de calai, dar asta nu vorbeste impotriva eutanasierii. Se va face un robot pina la urma ca sa impace si capra si medicul.

        Blocarea discutiei despre eutanasiere controlata si a punerii ei in practica mi se pare un exemplu de antivizionarism generat de idei preconcepute si comoditate lasa: e mai nobil sa fii impotriva si in plus nu te costa nimic. Daca ajungi sa te prinzi ca ai fi avut si tu nevoie, e prea tirziu. La fel ca si cu vuvuzela orei de vara si de iarna pe care cineva a inventat-o si a murit, dupa care o omenire intreaga se citeaza unii pe altii si o venereaza fara fond.

        Am vazut persoane supuse proceduri legale de ,,mentinere in viata” care de fapt erau o chinuire oribiila. Cineva cu cancer de colon si cu esofagul o rana, incit nu mai putea sa manince si sa bea, dar in rest cu un trup si constienta viguroasa, era lasat sa se deshidrateze si infometeze acasa cu vizite regulate din partea medicilor. Fata de o astfel de procedura oribila, o eutanasiere apare ca un lux.

        Desi sint perfect sanatos, ma fac mic asteptind un moment in care sa mi se intimple ceva insuportabil ca sa beneficiez de empatia celorlalti. Cel a carui in suferinta se prelungeste cel mai mult si care in plus va asista la durerea si perplexitatea celor din jurul sau, acela cistiga olimpiada.

  9. Mona spune:

    pare SF acest articol atata timp cat in Romania exista atatia depresivi carora nu li se acorda primul ajutor. elementar.
    Unii ajung totusi la psihiatru spunand ca nu mai pot si ca acel “gol” ii inghite, iar psihiatrul le da repejor un tratament medicamentos, fara sa ii atentioneze despre posibilele efecte secundare din prima faza a tratamentului sau sa le recomande a fi supravegheati de catre cineva din familie.
    De asemenea, cred ca ar trebui sa se schimbe ceva la nivel institutional in privinta depresivilor si/sau celor cu boli mintale, pentru ca, avand ajutor specializat si medicamentos la timpul potrivit, unii pot avea o viata normala atata timp cat sunt monitorizati periodic.

  10. niste note din "Caiete" spune:

    Cioran, in “Caiete”, un fapt divers citit in ziare:
    Un american chinuit de insomnii (la fel ca Cioran, care a suferit inca de mic de insomnii exasperante – probabil ca asta i-a atras atentia cind citea ziarul) si-a zis ca nu mai suporta si, intr-o zi, a hotarit sa puna capat chinurilor: si-a cumparat un pistol, s-a dus acasa, l-a pus pe noptiera de linga pat si seara, la ora la care obisnuia sa incerce sa adoarma, s-a intins in pat si si-a dat 15 minute ca sa adoarma, in caz contrar urmind sa incheie socotelile cu lumea. A adormit imediat si, din ziua aia, nu a mai avut insomnii.

    Tot Cioran:
    Un alt american, satul si asta de viata, a hotarit ca gata, asa nu mai merge si trebuie sa se sinucida. Se duce la magazin sa-si cumpere un pistol, insa toate pistoalele i s-au parut prea scumpe. Asa ca renunta la idee.

  11. Andrei spune:

    ”În iad, cobori cu Mîntuitorul. Ca în poezia misticului Angelus Silesius: “De voi coborî în iad, de față ești.” Asta căutăm ca nebunii. Să fie cineva de față cînd ne este greu și frică. Cînd ne simțim părăsiți și înfrînți.”

    Da, asa este. Eu as completa si as spune ca Hristos a coborat la iad ca sa ne scoata pe noi de acolo. Cu alte cuvinte noi, in iad fiind si neputand iesi singuri, El coboara si ne intinde mana, precum in icoana invierii. Scopul acestei coborari nu este sa ramanem in iad, ci sa iesim de acolo cu ajutorul si dragostea lui. Dumnezeu nu vrea ca omul sa sufere. Sa avem incredere ca Dumnezeu stie de suferinta noastra si ca daca ne pastram speranta, undeva, candva, El ne va mantui.

  12. ion spune:

    Sa presupunem ca sunt diagnosticat cu cancer, hepatic; doar nu sunt nebun sa indur umilinta de a muri cantarind 35 de kg, cu mintea ratacita de durere, in scutece?! E oribil, E inuman! De ce sa-mi fie refuzat accesul la anume substante care pana nu demult se gaseau si sa-mi ramana doar mijloace brutale sau ilegale si costisitoare?!

  13. Dati-le idei doamna, dati-le idei! spune:

    Ba, dati-le si parghii si suport, ca in materie de detinuti politici, experimente gen Pitesti, inchisori CIA, … etc., nu ne-a intrecut nimeni. Dor ce luasem o pauza, … ne odihneam un pic. Unii vor vedea 7,2 mil de suferinzi ce au votat contra .., altii vor vedea …mil de suferinzi incurabili din a caror himere s-a nascut “democratia damboviteana”, … Sa vedeti ce coada la “raportat” suferinzi ce trebuiesc eutanasiati, la comisia de monitorizare a suferintei, va fi …; unii sa mosteneasca ceva, altii sa scape de concurenti, altii sa se razbune, iar marea partea, fie de plictiseala, fie de distractie .Singurii ce vor plange, vor fi popii, … din motive de ei stiute .

    • exgerari nebenefice spune:

      Nu e cazul sa exageram. Mai erau unii care vedeau pe strazi hoarde de homosexuali rapind si violand copiii. Hai, ia o pastila cu lapte cald cu miere si la culcare. Sa vezi ca maine trece si o sa vezi viata mai roz decat acum.. (nu te panica de cuvantul roz :-) )

  14. Dacicus spune:

    Recent a fost stabilit în mod ştiinţific faptul că modelul belgian de reglementare a legalizării eutanasierii are serioase probleme de natura juridică.

    Mai multe detalii se găsesc la: Shanti Van ZEEBROECK, Kill first, ask questions later: The rule of law and the Belgian Euthanasia Act of 2002 (Statute Law Review, vol. 39, nr. 3/2018, p. 244-257).

    Studiul respectiv este disponibil gratuit pe site-ul Editurii Universităţii Oxford, la adresa: https://academic.oup.com/slr/article/39/3/244/3096173.

  15. Zev spune:

    Domnisoara, ne puneti sa ne gandim (pacatul 1) la lucruri cu o incarcatura etica si morala imensa (pacatul 2). Huo! Jos comunistele! In alta ordine de idei, argumentul pare sa scape din vedere sinuciderea neasistata ca optiune, ceea ce intareste indirect teza recursului aparent la sinucidere ca ‘strigat dupa ajutor’. Deficitul structural de empatie in societatile de o parte sau alta a Nadlacului va plaseaza in curs de coliziune cu unele ideologii drage – for good reason – unor participanti la schimbul de replici de pe contributors. Am sa urmaresc cu atentie si ingrijorare schimbul de pareri, mai ales ca recunosc spasit ca nu am un pdv conturat. Sunt insa suficient de puternic (sau slab!) incat sa ma auto-eutanasiez daca situatia o va cere, cu sau fara asistenta. Si dup’aia scrieti si dv despre ceva mai vesel, cum ar fi sinuciderea la ministri, trecut si viitor.

  16. Dacicus spune:

    Foarte interesantă şi totodată utilă mi se pare a fi cartea publicată de către: Prof. Megan-Jane JOHNSTONE, “Alzheimer’s disease, media representations and the politics of euthanasia. Constructing risk and selling death in an ageing society” (Ashgate, Farnham, 2013, XXII+223p.).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrada Ilisan


Andrada Ilisan

Psiholog clinician. Licențiată în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai (cu lucrarea "Mama Borderline și copilul dezorganizat. O investigație din perspectiva teoriei ataș... Citeste mai departe


E randul tau

Pentru Mike the Hunter, cu referire strict la proiectele PCCF finantate pe domeniul Stiinte Exacte ...

de: Lucian Pintilie

la "Academia Română NU mai este cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală!"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

noiembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)