Home » Media / Tech »Opinie » Citesti:

Exclusiv FIDESZ şi tutungeriile naţionale ungare (I)

Brindusa Armanca iunie 11, 2014 Media / Tech, Opinie
12 comentarii 957 Vizualizari

Deşi alegerile parlamentare s-au încheiat în aprilie, capitala ungară este cotropită de bannere uriaşe cu imaginea lui Viktor Orban însoţită de sloganul „Exclusiv FIDESZ!”. Alegerile europarlamentare au perpetuat afișajul, cu succes: FIDESZ a obținut 52% din mandate, în contul popularilor europeni. Dublul sens al sloganului îi încurajează pe cei 60% care au votat în primăvară linia conservatoare şi îi deprimă pe ceilalţi, care înţeleg că nu-i loc pentru ei sub soarele ungar. E un peisaj cunoscut. România este la rândul ei invadată de bannere cât casa din care surâde şmecher Victor Ponta, însoţit după caz de câte un palid candidat la europarlamentare, toţi foarte „mândri că sunt români”. Noul guvern Orban s-a instalat bine dispus la Palatul Sandor, în 6 iunie. Cu excepția agenției naționale de știri-MTI și de MTA, conglomeratul audiovizual de stat, mass-media n-au avut acces la investire. Opoziţia şi presa intransigentă, cu glăsciorul tot mai slab, declară că ministeriatul este pură faţadă, fiindcă deciziile se iau în grupul restrâns din jurul premierului, iar proiectele de lege le elaborează un fel de ONG bine finanțat. Dar opoziția, se știe, vorbește numai prostii…

În vreme ce ”viktatura” ciocnește pahare de cristal, în stradă, la Budapesta, se întâmplă lucruri. Peste 70 de televiziuni, radiouri, ziare, publicații on-line au protestat prin pagini albe și încetarea emisiei pentru 15 minute împotriva proiectului de lege care impune o taxă de până la 40% veniturilor din publicitate. E vorba de dijmuirea banilor din care trăiesc mediile private. Primul vizat ar fi RTL Klub, parte a trustului Bertelsmann, care ar trebui să plătească o taxă de aproape 15 milioane de Euro pe an, mult peste profitul său anual, ceea ce afectează nu doar afacerea în sine, ci și gradul său de independență. Că se urmărește intimidarea RTL, nu e doar o supoziție: secretarul de stat János Lázár declara public că ”RTL amenință țara, îi șantajează pe telespectatori și pe oamenii politici. Ar fi bine ca acest lucru să-l facă acasă în Germania, nu în Ungaria!”. Următoarele victime ale taxei, după cuantumul încasărilor din reclame, ar fi MTM-SBS care deține TV2 – subiect al unor tranzacții misterioase cu iz politic, conform Hungarianspectrum -, apoi Sanoma Media, Hir TV și Ringier. Nici providerii de Internet nu scapă: cel mai lovit va fi Chello Central Europe, cu extensii asupra veniturilor încasate din publicitate de Google și Facebook. Iată de ce au participat la protest și companii media considerate fidele partidului de guvernământ, cum sunt Hir Tv, de unde și-a recrutat guvernul purtătorul de cuvânt, precum și cotidianul Magyar Nemzet.

”Cu această taxă, s-a terminat cu libertatea presei în Ungaria” a declarat András Rudas, directorul RTL Klub, citat de AFP. Întreaga presă, dar și industria de publicitate, au resimțit măsura ca perversă, în prelungirea intențiilor deja învederate ale guvernului Orban: să țină mass-media sub control și să facă rost de bani prin supraimpozitarea firmelor străine și a multinaționalelor care fac profit ”exagerat”. Legea Presei atât de criticată de Comisia Europeană, retragerea licenței Klubradio, scandalul recent iscat de presiunile politice care au dus la demiterea redactorului-șef de la Origo, publicație online deținută de Magyar Telekom, subsidiar al Deutsche Telekom, fac plauzibilă imaginea unei puteri autoritare, tentate să controleze totul. Începând din 2010 guvernul a luat măsuri drastice de taxare a veniturilor ”excesive” în comunicații, precum și în domeniile energetic și bancar. Ce-i drept, convingerea că băncile se înfruptă abuziv din banii clienților, este tot mai frecventă în Europa, iar procesul privind calculul creditelor în valută câștigat la CEDO de un cetățean maghiar ar putea avea efect în toate statele UE. Cu un mesaj la limita naționalismului radical, (zona radicală fiind cedată partidului Jobbik din motive de poziționare strategică), FIDESZ reușește să justifice în fața electoratului discursul și măsurile antieuropene, făcând acceptabilă apropierea de Putin, la nici 25 de ani de la ieșirea tancurilor sovietice din Ungaria. Sfătuit de o echipă de PR americană, Viktor Orban găsește mereu explicații credibile pentru popor. Anul trecut a devenit monopol de stat vânzarea țigărilor, cu argumentul diminuării fumatului și a grijii pentru sănătatea neamului. Tutungeriile au primit rangul de ”prăvălii naționale”, pavoazate în roșu-alb-verde, culorile drapelului ungar, standardizate și riguros controlate prin licențe de stat. O nouă posibilitate de a recompensa clienți politici cu o afacere sigură. Nici societatea civilă nu zburdă cum vrea. După ce un ministru norvegian a declarat că Ungaria se îndepărtează de valorile europene, o serie de ONG-uri finanțate de Fondul Civic Norvegian, suspectate de a avea legături cu opoziția de stânga, au fost verificate de autorități. Mesajele recente ale politicii externe ungare sunt cel puțin provocatoare. În vreme ce Ucraina e teatru de război, iar SUA și Uniunea Europeană caută soluții diplomatice,Viktor Orban pune gaz pe foc cerând autonomie pentru minoritatea maghiară din Transcarpatia.

Articol apărut și în revista 22

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. Ungaria lui Putin spune:

    Eroarea, istorica si perpetuata de altfel de numerosi intelectuali maghiari, este aceea de a intretine obsesiv nostalgia unui trecut regal si/sau imperial, iluzia ca a existat candva o Ungarie extraordinara in care toata lumea simtea ungureste.

    Ori Ungaria a fost ca oricare alt stat european, a avut perioade mai bune si mai putin bune, a fost cand mai mica cand mai mare, cand libera cand sub ocupatie si a fost cea mai mare parte a timpului compusa majoritar din populatii ne-maghiare (de aceea s-au si facut politici de asimilare sau exterminare, fie cu oportunitate -vezi imigratia cumana-, fie cu inversunare -vezi maghiarizarea obligatorie a nobililor romani ce vroiau sa-si pastreze posesiunile si privilegiile-, fie uneori cu extrema violenta- vezi exterminarea in masa a evreilor).

    Nu poti intretine fara pagube de durata ideea unui popor care in mod “natural” ar trebui sa domine vecinii, sa-i exploateze, sa le ocupe teritorii, sa le explice ca “civilizatia” vine doar de la Budapesta, etc. De obicei, exista un efect bumerang destul de neplacut. Stie orice tara europeana fosta detinatoare de imperii.

    In primul razboi mondial, Ungaria a fost militar si geopolitic invinsa. Tentatia extremista a existat din nou, imediat, printr-o “revolutie bolsevica” stopata net de armata romana intrata in Budapesta.
    O noua idee nefericita, in al doilea razboi mondial, de regim nazist si deportare in masa a evreilor, au condus iarasi la o catastrofa pentru Ungaria, infranta de trupe rusesti si romanesti.

    Aparent, nu se invata prea multe din tragediile trecutului si tentatiile totalitare care au impins de mai multe ori Ungaria spre infrangere isi fac din nou aparitia la guvernarea natiunii maghiare.

    E probabil ca va urma o perioada de entuziasm nationalist, punctat de cateva succese economice si ‘autonomii’ pentru maghiarii din Ucraina sau Serbia. Apoi, inevitabil, cerintele vor deveni mai mari, tavalugul extremist nu va mai putea fi controlat, discursul si actiunile provocatoare se vor intensifica si se va ajunge la conflict, in interiorul si in exteriorul societatii maghiare din Ungaria.
    Si nimeni prin Europa nu va compatimi dupa ce Ungaria lui Orban nu mai conteneste cu injuraturile la adresa UE.
    Iar la Washington, in momentul asta, Ungaria e zero ca interes strategic. La ani-lumina de felul in care sunt percepute Polonia si Romania.
    Asa ca Budapesta s-a aruncat cam disperata in bratele colonelului de la Kremlin.

    Ungaria nu are nici potentialul economic si nu are nici specificitatile geo-strategice, care sa o predestineze la a fi “putere regionala” sau la a-si atinge absolut toate ambitiile revizioniste si nationaliste.
    Dar Vladimir Putin, in calitate de inteligent si abil ofiter KGB, se pare ca stie sa-l convinga pe Viktor Orban de contrariu.
    Pentru ca Orban ii serveste scopurile, are orgoliul unei slugi care se crede mai desteapta decat stapanul.
    Asta pana cand stapanul de la Kremlin va considera ca Budapesta nu-i destul de obedienta si atunci Ungaria va simti muscatura knutului rusesc.

    • sorin spune:

      Avetzi dreptate, Cu toate acestea cred ca acest articol va avea putine comentarii. Pentru simplul motiv ca pe multi dintre noi nu ne intereseaza de ce si cum si pana unde se afunda Ungaria. Cand stapanesti o tara mica cu principala forma de relief pusta, fara resurse deosebite ale solului si subsolului, singura solutie de a alimenta crezul de popor deosebit este ceea ce face premierul Orban acum. Nu e comod sa fii o tara mica, cu putine prezente la nivel structuri europene, fara putere de decizie, in pofida a ceea ce scrie istoria lor ca ar fi fost Ungaria odata.

    • Ciobanul Bucur spune:

      “-vezi maghiarizarea obligatorie a nobililor romani ce vroiau sa-si pastreze posesiunile si privilegiile-”
      Citat din DEX: OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus.
      Intrebare:
      - maghiarizarea nobililor romani a fost IMPUSA? I-a obligat/fortat cineva sa-si pastreze privilegiile?

      • iosiP spune:

        Interesanta interpretare! Sa inteleg ca – in opinia dumneavoastra, desigur – daca amenint o tanara cu bataia in cazul in care refuza sa faca sex cu mine nu se mai cheama viol?

        Trecand intr-un registru serios, orice acord obtinut prin forta sau amenintarea cu forta este nul de drept. Sau altfel spus (mutatis mutandis) taxa de protectie perceputa de Mafie nu este nicidecum legala, desi plata acesteia este “voluntara”.

  2. rodion spune:

    “Dublul sens al sloganului îi încurajează pe cei 60% … şi îi deprimă pe ceilalţi, care înţeleg că nu-i loc pentru ei sub soarele ungar.” = Aiureală

    “Opoziţia şi presa intransigentă, cu glăsciorul tot mai slab” = Aiureală

    “viktatura” = lipsă de respect

    “dijmuirea banilor din care trăiesc mediile” = guvernul n-are dreptul să impoziteze media

    “Că se urmărește intimidarea RTL, nu e doar o supoziție: secretarul de stat János Lázár declara public că ”RTL amenință țara, îi șantajează pe telespectatori și pe oamenii politici. Ar fi bine ca acest lucru să-l facă acasă în Germania, nu în Ungaria!”. = fără informaţii complementare acest pasaj devine o mică dezinformare. Ea se referă la reacţia (şi implicit la nivelul jalnic al programelor) celor de la RTL, care după ce au aflat că va trebui să plătească impozite, au început să se răzbune pe familiile celor de la guvern, insinuând tot felul de lucruri despre membrii familiilor acestora. Eu zic: SCÂRBĂ. Autoarea articolului spune: “victimă”. No coment.

    “imaginea unei puteri autoritare, tentate să controleze totul” = păi dacă şi noi, adică media şi băncile trebuie să plătim impozite atunci e cât se poate de clar că vorbim de dictatură.

    Cam asta-i adevărul, stimată doamnă. Vă sfătuiesc să vă informaţi şi din partea cealalată a baricadei, să înţelegeţi mai bine lucrurile din Ungaria. Dacă vă scoateţi ochelarii de “vai, vai, că-i rău”, vă garantez că o să găsiţi multe lucruri frumoase şi o rămâneţi cu o impresie minunată. Vă doresc succes!

    • iosiP spune:

      mediile = afaceri.
      Impozitarea mediilor = impozitarea afacerilor.
      Si atat, fara taxe si impozite “speciale”.
      Acum devine mai clar?

      • rodion spune:

        Poate nu ştii, dar impozite “speciale” se practică pe scară largă, pretutindeni pe mapamond.

      • iosiP spune:

        Corect, dar nu cu dedicatie politica!

        • rodion spune:

          Dedicaţia politică … similar politicienilor români a căror interese fiind dejucate de DNA se complac în declaraţii de genul “suntem hărţuiţi politic”.

  3. Anna Zelinski spune:

    Desi am o opinie diferita decat cea a autoarei articolului, admir limbajul civilizat al comentariilor pro si contra.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Brindusa Armanca


Brindusa Armanca

Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timi... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)