vineri, martie 29, 2024

Există și lucruri cu care nu se glumește

Bun. Să admitem că dl. Tudorel Toader ar fi un om de bună credință care nu dorește decât binele justiției și al societății noastre.
Să mai admitem și că același domn Tudorel Toader a acționat cu onestitate, că nu a cedat la nici o presiune făcută asupra domniei-sale de cine știe ce factor politic care l-ar fi amenințat cu mazilirea în cazul în care nu se grăbește să găsească vreo soluție aptă să scape câteva zeci de vipuri de condamnări ce le murdăresc dosarul și le grevează viitorul.
Să pornim de la ipoteza optimistă potrivit căreia politicienii României sunt cei mai curați din toată Europa, cei mai mari fideli ai principiilor Statului de drept, ai neamestecului politicului în justiție din toată Uniunea Europeană.
Să acceptăm și că Ordonanța de urgență anunțată drept iminentă duminică seara de ministrul Justiției și despre care luni același mare reper moral și profesional care știm cu toții că este este rectorul suspendat al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a spus că numai doamna prim-ministru va decide dacă și când va deveni operativă nu este una cu dedicație.
Admitem și că nici dl. Liviu Nicolae Dragnea și nici alții de aceeași teapă nu ar avea nici cel mai mic beneficiu din punerea ei în aplicare. Și mai credem și că înlăturarea probelor obținute cu concursul SRI nu va schimba nimic din esența dosarelor.
Să mergem cu bunăvoința ( a se citi naivitatea) până acolo încât să strigăm din toți plămânii că justiția românească este la fel de independentă precum era înainte de 2017-2017 și că nici un magistrat nu se teme de acțiunile coercitive și nedrepte ale Inspecției judiciare fiindcă nu are nici un motiv de frică respectiva Inspecție fiind Alba ca Zăpada în persoană. Să credem și că instanțele noastre nu vor fi defel copleșite de volumul de muncă pe care îl presupune rejudecarea a peste 300 de dosare ai căror titulari se apreciază că ar putea să ceară repunere.
Să facem abstracție deopotrivă de detaliul că nu mai târziu decât în urmă cu câteva zile Comisia Europeană a apreciat că „e important ca deciziile definitive ale instanțelor să nu mai poată fi puse în discuție” și că „stabilitatea rqporturilor juridice, inclusiv respectul sentințelor definitive (res iudicata- autoritatea lucrului judecat) este o componență esențială a Statului d drept”.
Și cu toate aceste gânduri bune în minte, dar și cu nespusă însuflețire să ne întrebăm ce încredere vor mai avea toți cetățenii țării sau măcar justițiabilii acesteia la auzul veștii că, să zidem, 50% dintre sentințele definitive au suferit modificări majore ca urmare a acestui stânga-împrejur bizar ce s-a zămislit în mintea domnului Tudorel Toader.
O societate modernă se bazează pe încredere între feluritele ei straturi, poluri, factori de execuție și de decizie, între guvernați și guvernanți. Nu cumva încrederea aceasta, oricum fragilă în scocietatea românească, va fi profund zdruncinată ca urmare a ceea ce va putea aduce cu sine repunerea în termen a unor cauze?
Am înțeles de la feluriți maeștri ai avocaturii că respectivele completuri aveau o hibă. Că doar patru dintre cei cinci judecători au fost numiți aleatoriu în complete, ca urmare a deja de pomină trageri la sorți, și că cel de-al cincilea era numit prin ordin de sus. De ce acești mari maeștri nu și-au făcut auzită vocea când a fost cazul?
Zilele trecute am întâlnit postată pe o intens frecventată rețea socială o glumă. Că și Ministrul Educației ar putea solicita repunerea în termen a notelor obținute de elevi și de studenți din 2014 încoace. Gluma e bună și ea sugerează ce haos ar putea produce în orice sistem anume această bizară vocație a reîntemeierii pe care o probează dl. Tudorel Toader stimulat de o decizie controversată a Curții Constituționale din 2018. Decizie aflată în vădită contradicție cu o alta din 2017.
Gluma mai arată că ar mai trebui să fie și lucruri cu care nu se glumește.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Ssht! Dl. Tudorel Toader lucrează la un Codex european. Sărmanii europeni, aveau justiția praf și ‘mnealui trebuie să le-o repereze.

  2. Și să mai presupunem că „oamenii legii” ar avea mândria minimă a breslei și le-ar aduce aminte conducătorilor (eventual prin reprezentanții lor colegi de breaslă – avocații, juriștii sunt profesii bine reprezentate în Parlament!) că atunci când un judecător îmbracă roba și judecă, îndeplinește o datorie sacră. Și când sentința e definitivă, e definitivă. Eventual, să-l sfătuiască pe fiul milițianului ca să scoată de la naftalină toate cazurile în care a fost implicat și tac’su, că poate a greșit.
    Eventual, să mai presupunem, că actualii șefi ai SRI vin și fac publice contextele în care au semnat tâmpeniile alea, precum și vinovații. Asta în caz că mai sunt serviciu public – dacă nu, să ne anunțe și să se înscrie la Registrul Comerțului ca SRL sau PFA sau holding de firme sau ce-or mai fi.
    Ori, cine știe, poate că suntem figuranți într-o împărțire de teritorii între găști care folosesc democrația ca limbaj cu dublu înțeles …

    • „Când e definitiv, e definitiv”: ce ușor ne e să spunem asta când definitivul ăla nu ne privește pe noi!…

      Mai mult, oare nu ne e rușine (măcar un pic, așa) să spunem prostia asta în țara care – la insistențele celor care azi se culcă și se scoală tot cu definitivul în gură – s-a dat peste cap ca nicio alta să facă „restitutio”, și nu de oricare fel, ci „in integrum”?

      De fapt, n-ar fi mai simplu să scriem în Constituție că legile României nu i se aplică dușmanului poporului Liviu Dragnea decât dacă-mi obligă

      • Domnu’ Slavoiu, gresiti pe mai multe paliere.

        – citati incomplet. Expresia completa este restitutio in integrum la aia care trebe, care pot sa fie proprietarii de drept sau nu, ce-i asa de complicat, practica bate teoria. Iar integrum trebuie citit ca integrum plus ce mai consideram noi ca autoritate de stat ca merge.
        – aveti intelegere pentru Vic, e un visator, opereaza cu concepte care au fost golite de sens – pai, juristii cei bin e reprezentati in parlament, judecatori sau nu, s-au debarasat pronto de datoriile sacre si moralitatea aferente in momentul in care au intrat in cursa electorala. Cat ar fi partidul de partid, banii de campanie trebuie sa vina de undeva. Ca om cinstit, e greu sa-ti permiti cheltuieli de amploarea asta in general, si in special in situatia in care investitia are o doza marisoara de risc. Marea majoritate a parlamentarilor au facut cumva undeva un gescheft ca sa aiba banii astia. Si hopa, asta ii face santajabili. Ca aia care trebe afla. Urmatoarele alegeri, alta manarie, show must go on, nu? Numai eu stiu, chit ca locuiesc tare departe in Cuca Macaii mapamondului, vre-o doi fosti potential parlamentari,oameni cinstiti credeam eu, care au fost legati pentru mici manarii facute nu ca sa-si cumpere mertan, ci ca sa aiba bani de campanie.Legati prin bunavointa contracandidatilor, cu suportul tehnic al PFAului de care vorbeste Vic. E un cerc vicios aici. Nu toti sunt buzata mica a lu’ Basescu sa vina ordin de sus sa-ti finanteze partidul campania, si chiar si asa s-a aruncat fufa aia PDL ca soldatul sovietic pe maschinengewehr pentru genitura chiorului. Deci potentialii parlamentari sunt impinsi catre coruptie practic din momentul in care isi pun problema sa candideze. Dup’aia, vine de la sine, precedentul e creat, cum spuneam cine trebe stie etc. De-aia stau aia din vest cu ochii pe finantarea electorala ca pe butelie, diferenta e ca aia daca vad ceva dau pe goarna publica instant, la noi se pune frumusel undeva intr-un seif verde cu stema RSR inca pe el, si se scoate cand catelul isi inchipuie ca e de capul lui. Sorry, am iesit umpic din tema.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro