joi, martie 28, 2024

Experiențe educaționale pe care nu le poți avea în living. Câteva reflecții marginale cu privire la învățământul românesc

Recenta dezbatere despre școlarizarea în particular (homeschooling) a scos la iveală nu doar nemulțumirile profunde pe care le avem mai toți cu privire la sistemul de educație națională, ci și suspiciunile profunde pe care le nutresc unele figuri ale intelighenției românești față de alternativa la sistemul clasic de învățământ.

Mă opresc, dintr-un unghi strict personal, asupra declarației făcute de fostul ministru al Educației, domnul Mircea Miclea, căruia trebuie să-i dau parțial dreptate: „nici un «profesor particular» nu poate sa reproducă la tine în living experiențele socio-emoționale pe care ți le oferă integrarea într-o comunitate școlară”.

La vârsta de 35 de ani, trecut fiind prin toate etapele sistemului de învățământ românesc, de la grădiniță la doctorat, pot împărtăși câteva reflecții despre experiențele „socio-emoționale” de neuitat pe care mi le-a prilejuit școala românească, experiențe care cu greu ar putea fi reproduse în afara ei.

Din vremea grădiniței o amintire indelebilă privește rigla groasă de lemn aruncată cu furie de către tovarășa educatoare înspre un neastâmpărat „șoim al patriei” așezat la vreo două scaune  distanță de mine. Văd și acum obiectul zbârnâind în zbor către ținta umană pe care urma să o reducă la tăcere. Pe măsură ce zăbovesc asupra acestei scene aproape ireale, încep să mă întreb dacă nu cumva sunt victima unei false memorii, a unei confabulații. Să trecem, prin urmare, la etapa școlară căreia i se asociază amintiri mai puțin șubrede. Pentru clasele primare îmi pot verifica amintirile cu ajutorul surorii mele, pe care am avut-o colegă în primii opt ani de școală. Ascuțimea pantofilor tovarășei învățătoare am simțit-o amândoi în câteva rânduri, căci respectiva doamnă, aflată la apusul carierei și la capătul răbdării, aplica metode old school ca să îndese hărnicia în loazele care formau ultima ei promoție. Din gimnaziu rețin mai ales palma strașnică pe care a încasat-o colegul meu de bancă din partea dirigintelui. Lovitura a fost atât de puternică, încât colegul s-a prăvălit peste mine, proiectându-mă afară din bancă. Metoda era aplicată mai des decât consideram normal chiar și pentru o vreme în care astfel de practici erau subînțelese.

Îmi imaginez că incidența violenței fizice s-a diminuat în cei 20 ani care au trecut de când am absolvit școala generală. Dar nu sunt la fel de sigur că la fel stau lucrurile cu violența verbală manifestată de profesori. Dacă ați fost unul din cele câteva sute de mii de copii aparținând unui spațiul confesional minoritar, nu se poate să nu fi simțit în ceafă, încă din primii ani de școală, suflul disprețului „majoritar”. Învățătoarea mea s-a asigurat din vreme că îmi cunosc locul în societate. Ea nu folosea, ca dl Daniel Funeriu, sintagme fine precum „sectanți ciudați” (demne de prestigiul unui doctor format în Franța, sub oblăduirea unui laureat Nobel), ci epitete neaoșe, precum „pocăitul dracului”. Chiar și așa, umilirea practicată la tablă, sub ochii a treizeci de elevi, erau mângâieri în comparație cu alte forme de stigmatizare socială căreia îi cădeau victime, în comunism, minorităților religioase (neo)protestante. Căci una e să fii scos în fața clasei și făcut cu ou și cu oțet; altceva este să fii scos „în careu”, în fața întregii suflări școlare, și să ajungi ținta deriziunii venite din partea politrucilor aflați la conducerea școlii.

Veți spune: „Se mai întâmplă! Sunt excepții nefericite ale unui sistem care nu este perfect nicăieri în lume. Micile rateuri și derapaje nu trebuie să ne zdruncine încrederea în beneficiile pe care le aduce sistemul luat în ansamblu. Să nu aruncăm apa din copaie cu tot cu bebeluș.” Aș fi de acord cu această idee dacă ea n-ar trece cu vederea un fapt alarmant: apa educațională în care este botezat bebelușul conține un ingredient foarte toxic: corupția.

Cu toate eforturile DNA-ului de o stăvili, corupția continuă să curgă năvalnic prin toate arterele instituțiilor din România: justiție, poliție, vamă, administrație locală, administrație centrală, sistem de sănătate, învățământ etc. Principalul ganglion canceros din care coboară în cascadă limfa ubicuă a ticăloșiei rămâne parlamentul, despre ale cărui isprăvi întru sporirea impunității și apărarea penalilor auzim în mod constant în ultima vreme. Numai că, până să ajungă membru al parlamentului putregăios care otrăvește democrația valahă, cutare senator și-a exersat îndelung capacitatea de a comite fraude și turpitudini fără să clipească. Și a început foarte devreme, fiindcă școala românească este primul mediu care îl expune pe elev la aerul viciat al corupției. Aici deprinde micul școlar primele metode de a obține note mari prin eforturi minime, de a copia, de a „fenta”, de a face lucruri de mântuială. Ploconelile față de atotputernicele învățătoare și plata meditațiilor făcute la domiciliul profesorilor (altminteri greu de „capacitat” să deschidă vistieriile cunoașterii) sunt experiențe inițiatice care nu se pot deprinde în living. Cititorii acestui text nu trebuie să caute exemple prea departe. Fiecare își poate sonda propria istorie. În liceu auzeam povești incredibile: cutare profesoară de la clasa vecină și-a ales singură, în magazin, ploconul care să-i fie livrat cadou de ziua ei. Nu avea suficientă încredere că tinerele fete pe care le educa ar fi putut, fără îndrumare directă, să aleagă taman articolul vestimentar visat. Nefiind membru al unei clase populate cu odrasle ale notabilităților locale, am fost scutit de grotescul acestui spectacol. Dar problema sistemului e veche, atât de veche, încât nu poți deschide un volum de memorialistică românească fără să te lovești de realități frapante prin actualitatea lor. Ofer, spre exemplificare, un citat din Petre Pandrea („Memoriile mandarinului valah”, vol. 1, p. 49): „Ralea și Pătrășcanu se cunoșteau de mult, de la Liceul Internat din Iași, acea pepinieră de groaznici carieriști, liceu care a crescut generații întregi de oameni fără caracter, fără morală, concupiscenți de cunoaștere, de averi, de plăceri, de cariere. Pedagogia Liceului Internat era clădită pe Lustprinzip (principiul plăcerii)”.

Probabil forma de corupție cea mai răspândită în învățământul românesc, aisbergul uriaș cu ale cărui vârfuri se luptă presa românească de ani buni de zile, rămâne plagiatul. Din motive asupra cărora nu pot zăbovi aici, școala românească nu reușește să cultive pe scară largă deprinderile fără de care nu este posibilă cercetarea academică originală: capacitatea de a sintetiza un text și de a-l evalua critic. Vă mai aduceți aminte de „toceala” necesară pentru învățarea „comentariilor literare”? Elevul era pus să memoreze ca Trăsnea conținuturi care îi erau complet străine. Toceam mecanic, pur și simplu. Puși în fața unui text, nu eram în stare să-i identificăm articulațiile și firul logic. În materie de scris n-am învățat, pe băncile liceului, că un text, mai cu seamă unul științific, trebuie să fie construit după anumite rigori argumentative. Epidemia referatelor copiate din cărți sau de pe internet a zădărnicit orice efort al acelor profesori dornici să-i învețe pe elevi că originalitatea trebuie strunită de hățurile gândirii critice.

Ca să privesc lucrurile din celălalt capăt, al „școlii de acasă”, voi observa că, în mod paradoxal, limba străină din care am tradus lucrări de specialitate și de care mă servesc cel mai adesea la simpozioanele din străinătate nu este rusa care mi-a fost îndesată pe gât cinci ani de zile, în clasele 4-8, ci engleza, pe care am deprins-o în regim de „homeschooling”. În clasa a șasea, când am început să studiez și franceza, am decis că engleza mi-ar fi chiar mai necesară și mi-am procurat singur materialele. În primul an de liceu, puteam scrie și conversa în această limbă mai bine decât mulți dintre colegii mei care avuseseră șansa (irosită, din păcate) de a studia engleza din clasa a doua sau a treia. Cu limba germană, care îmi este de mare trebuință în munca de cercetare, m-am luptat tot singur, tot în perioada liceului. Dacă nu am atins încă nivelul de performanță pe care mi-l doresc, este fiindcă în acei ani am fost canonit cu alte materii complet irelevante din perspectiva intereselor mele. Aș fi preferat, de pildă, să fiu scutit de cel puțin două din cele trei ore de matematică săptămânale (algebră, trigonometrie, geometrie), în condițiile în care, ca elev la filologie, mă pregăteam să lucrez cu literatură, nu cu abstracțiuni matematice. Ca biblist, mă aplec asupra unor texte din diferite epoci, pentru a căror înțelegere se cere studiul limbilor vechi (latină, greacă, ebraică) și moderne (engleză, germană, franceză). Orele de matematică – un timp irosit – mi-au dovedit, deși nu mai era nevoie, că șansa de a se mai descoperi printre tocilarii de la filologie vreun Srinivasa Ramanujan se epuizaseră definitiv încă din gimnaziu.

Alte domenii pe care le consider fundamentale pentru dezvoltarea armonioasă au lipsit aproape cu desăvârșire din educația primită în școală: muzica și istoria artei. Ambele au fost izgonite la periferie, încât din gimnaziu am ieșit cu vreo trei titluri muzicale: „Petrică și lupul” de Prokofiev, „Surpriza” lui Haydn și „Vltava” lui Smetana. Poate că memoria îmi joacă iarăși feste. Putem sonda progresul școlii românești dacă-l întrebăm pe un elev de clasa a opta care este concertul lui de vioară preferat. Aș fi foarte curios să aflu care sunt răspunsurile. Nici cu istoria artei nu stăm mai bine. Puținele cunoștințe pe care le-am dobândit în materie de artă europeană se datorează nu școlii românești, ci vizitelor făcute în muzeele din Londra, Paris, Roma, Chicago, Hamburg, Köln, Aachen.

Mai gravă decât predarea superficială a celor două materii mi se pare criza care afectează predarea istoriei. Când nu sunt prezentate deformat, nesincer sau trunchiat, unele capitole de istorie lipsesc cu desăvârșire. Mă opresc asupra unuia singur: influența Reformei protestante asupra culturii românești. Câți absolvenți de Litere și de Istorie știu care este prima carte publicată în limba română și în ce context socio-politic a apărut? Faceți un test și puneți această întrebare primului „intelectual” care vă iese în cale. Dacă primiți răspunsul corect, ridicați miza. Sunt șase bune să aruncați asupra interlocutorului un văl gros de mister, dacă îl întrebați când a fost introdusă prima dată limba română în Bisericile românești. Căror „cuvioase pricini” datorăm omiterea acestui capitol de cultură din manualele noastre de istorie ar putea fi lejer subiectul unei teze de doctorat.

Desigur, școala românească nu poate fi redusă la cele câteva disfuncții prezentate mai sus. Aș fi nedrept dacă n-aș spune în încheiere că între dascălii pe care i-am avut s-au numărat persoane cu formație intelectuală solidă, cu simț pedagogic și cu multă pasiune pentru profesie. Faptul că școala românească nu a intrat încă în colaps total se datorează în bună măsură eforturilor și dedicării acestor oameni. Însă meritele lor, departe de a compensa deficiențele sistemului, le fac pe acestea din urmă și mai evidente. Iar dacă suntem dispuși să le vedem, vom fi probabil mai puțin îndârjiți față de ideea de homeschooling.

Distribuie acest articol

53 COMENTARII

  1. 70% din romani considera ca pedepsele fizice sunt necesare in cresterea unui copil. Vreo 30% din romani sunt si analfabeti functionali. O fi scoala rea, dar va inchipuiti ce experienta educationala reusita are loc in living, sub atenta obladuira e unui parinte obosit si plictisit, analfabet functional, si cu mintea incetisata de alcool? Sau asta nu conteaza cand jusecati ideea homeschooling-ului?

    In plus, unele dintre amintirile dvs nu mai corespund cu realitatea. De ex, citesc pe net ca la filologie se fac acum doar 2 ore de matematica pe saptamana in primii doi ani de liceu, iar in ultimii doi ani nu se fac deloc. Nici vorba asadar de trigonometrie. In privinta educatiei, intotdeauna e periculos sa judeci pe baza amintirilor tale subiective.

    Se adevereste faptul ca homeschooling-ul este tare iubit de sectanti.

    • @Kinn

      Amintirile mele corespund cu realitatea pe care am trăit-o. În clasa a IX-a am făcut trei ore de matematică. Evident că lucrurile s-au schimbat, fiindcă nici rusă nu se mai studiază (cel puțin nu în clasele mici).

      Presupoziția dvs. că un „parinte obosit si plictisit, analfabet functional, si cu mintea incetisata de alcool” ar fi interesat de homeschooling trădează o minte încețoșată de lipsa logicii. Părinții obosiți și plictisiți preferă să delege totul școlii de stat. Părinții care fac homeschooling sunt foarte motivați și foarte dornici să le dea copiilor lor o educație bună.

      În mod evident nu cunoașteți mediul evanghelic, adică pe acei „sectanți ciudați” de care face vorbire dl. Funeriu. Altminteri ați fi știut că băutura este anatema pentru ei. Mințile încețoșate de alcool pot fi întâlnite oriunde, mai puțin în sânul comunităților neoprotestante.

      • Dar nu m-am referit in special la neoprotestanti. Odata legalizat homeschooling-ul, el va fi posibil si pentru parinti neoprotestanti, si ortodocsi, si musulmani, si alcoolici, si fumatori, si capsunari, di divortati, si tigani, si vasluieni si banateni, si pedofili, si curvari, si curve. Ati analizat perspectivele educationale din living-ul copiilor acestora, si riscul ca un parinte rau-intentionat sa abuzeze de copilul sau, sau v-ati limitat doar la experientele dvs personale si credeti ca ele justifica afectarea tuturor?

        O politica nationala a educatiei trebuie sa ia in calcul pe toti. Experientele dvs personale sunt doar ale dvs. De aceea e incorect sa justifici schimbari de anvergura pe baza memoriilor personale.

        In plus, experienta sociala de a fi in contact permanent cu 30 de alti copii din varii clase sociale, pe care altfel n-ai avea sansa sa-i cunosti, este importanta. Cred ca la asa ceva se referea dl Miclea.

      • @ autor

        „Presupoziția dvs. că un „parinte obosit si plictisit, analfabet functional, si cu mintea incetisata de alcool” ar fi interesat de homeschooling trădează o minte încețoșată de lipsa logicii. Părinții obosiți și plictisiți preferă să delege totul școlii de stat. Părinții care fac homeschooling sunt foarte motivați și foarte dornici să le dea copiilor lor o educație bună.”

        Domnule, cred ca dumneavoastra faceti o greseala. Confundati situatia din acest moment cu cea din momentul in care homeschoolingul ar deveni o realitate reglementata si, fireste, cu banii care urmeaza scolarul.

        Sunt destul de sigur ca parintele la care face referire autorul ar fi cel putin tentat sa trimita copilul cu animalele la camp si-n acelasi timp sa ia banii pentru educatie. Win-win pentru el; castiga un muncitor gratis si primeste si niste bani.

        Un alt argument. Spuneti ca ati fost discriminat pe motive de apartenenta religioasa. Insa ati fost in mijlocul acelor copii care au putut sesiza direct ca nu aveti coada si cornite si nu scoateti flacari pe nas. Cum v-ar surade ideea unui segment semnificativ de copii care sunt indoctrinati acasa ca doar religia lor e unica adevarata si care, in plus, nu au ocazia sa constate direct lipsa de coada si coarne la ceilalti?

        Personal sunt pentru homeschooling, insa cu masuri preventive extraordinare. As crede ca examinarea anuala e mult prea tardiva ca sa constati ca un copil face homeschooling cu vacile pe camp. As vrea standarde bine stabilite care sa fie verificate simultan cu colegii de la „frecventa”. Daca aceia dau 3 teste pe trimestru, homeschoolerul sa fie obligat sa participe cu colegii de generatie la acele teste. Daca ramane in urma semnificativ (e loc de multa discutie ce inseamna semnificativ), inapoi la frecventa cu el. Insa deja intram in alte detalii…

        • 1. Dl profesor Bogdan Glavan, de la Universitatea Romano-Americana, are un excelent articol pe tema asta, care, printre altele, raspunde si intrebarilor dvs.:

          „Dictatorii luminați și dreptul la homeschooling: o critică la Funeriu & compania”
          September 20, 2016

          https://logec.ro/importanta-educatiei-acasa-o-critica-la-funeriu-compania/

          2. In plus, va invit sa cititi faptele prezentate in studiul de mai jos:

          RESEARCH FACTS ON HOMESCHOOLING
          Brian D. Ray, Ph.D.
          March 23, 2016

          In anul acesta, 2016, 2,3 milioane de copii din SUA fac scoala acasa. Cu 300.000 mai multi decit in 2010.

          Numarul copiilor americani care sint educati acasa a crescut cu o rata anuala de 2% pina la 8% in ultimii ani.

          Contribuabilii americani platesc in medie (pe an) “$11,732 per pupil in public schools, plus capital expenditures”. Contribuabilii nu platesc nimic pentru homeschooling, iar familiile care isi scolarizeaza copiii acasa cheltuiesc in medie $600/an pentru un copil.

          Mai multe amanunte aici:
          http://www.nheri.org/research/research-facts-on-homeschooling.html

          3. Primii responsabili de educatia copiilor sint parintii. Nu statul, nu dvs. Vedeti-va de ai dvs, ceilalti nu sint treaba dvs. Copiii nu sint „bun al intregului popor” si nu sint in proprietate comuna. Ce va priveste pe dvs cum, cind sau cit de greu se integreaza, trec examenele etc.copiii altora?! Sint convins ca, de fapt, putin va pasa. Va mina in lupta doar spaima ca o sa ramineti fara obiectul muncii ca salariat al sistemului daca se sparge monopolul.

          • @ Dreptul la homeschooling

            1. Imi pare rau, domnul Glavan este deosebit de neconvingator in textul pe care il indicati. In loc de argumente foloseste retorica… ceea ce spune multe.
            2. Pe de-o parte, ar trebui sa fie oarecum evident ca situatii sociale, geografice si demografice diferite vor duce la rezultate diferite atunci cand li se aplica aceeasi metoda. US si Romania prezinta aceste diferente. O sa-mi permit sa fac o analogie intre modul in care se obtine permisul de conducere in anumite state in US si in Ro. Cum credeti ca ar functiona modelul americanesc la noi?
            Pe de alta, va invit sa urmariti motivele listate in resursa si sa spuneti sincer cate din ele se vor aplica in Ro.
            3. Ati inceput bine. ” *Primii* responsabili de educatia copiilor sint parintii.” Ati continuat prost: ” Nu statul, nu dvs. Vedeti-va de ai dvs, ceilalti nu sint treaba dvs. ” Va inselati. Daca parintii nu-si indeplinesc obligatiile, este treaba noastra, a tuturor, ca societate, sa corectam acest lucru. Pot accepta, in extremis, ca nu e treaba mea sa va disciplinez copilul daca scuipa seminte pe strada. Insa daca il vad batut, emaciat, samd, e OBLIGATIA mea sa reclam acest lucru. La fel si pentru educatie.

            Repet, nu sunt impotriva. Dati-mi un sistem care sa produca o distributie a rezultatelor scolare similara cu ce ofera acum sistemul scolar si sunt un om multumit. Daca rezultatul e mai bun, cu atat mai bine. Fireste, in primii ani vor fi necesare masuri de siguranta semnificative.

    • Un singur cuvant, si anume ultimul, arata intr-o alta lumina intreg comentariul dumneavoastra. Pana la urma, nu ar fi trebuit ca educatia pe care ati primit-o in scoala sa va invete diferenta dintre un cult recunoscut legal si o secta?

  2. Sa fie vorba de cartea lui Pavel Tordași? Ca intelectual fara ghilimele, marturisesc rusinat ca habar n-am de ea, confirmand cu asupra de masura punctul de vedere sustinut de autor. Totusi, nu numai invatamantul din Romania este intr-o permanenta criza, ci invatamantul in general: in epoca de piatra, adica in mileniul trecut, profesorii erau serverele, ei stocau si distribuiau informatia. Dar acum exista servere. Ce rost mai au profesorii?!

    Cum ar zice domnul profesor Constantin Cranganu (alt profesor!), ”Schooling is a wicked problem” :)

    • „Cald, cald”, cum se spunea la jocul de „baba oarba”.

      Pavel Tordași vine la vreo 30 de ani după acea primă carte publicată în limba română. Și, oricum, l-ați uitat pe Coresi, dar nici el nu e chiar primul.

      Nu vă dau răspunsul direct. Vă las să mai căutați.

  3. Manu, este adevărat că exemple de acest tip sunt recognoscibile, cel puțin pentru generația noastră și cele din proximitatea ei. Mai puțin, în cazul meu, cele de minoritar tratat în modul înfiorător pe care îl descrii (am descoperit la o vârstă mai puțin vulnerabilă ce înseamnă să fii într-o minoritate de opinie). Exemplele astea nu pot juca însă la fel de bine rolul de argument pentru homeschooling. De acord că ele indică un quasi-faliment. Dar alternativa nu este abandonarea sistemului public de educație, ci reclădirea acestuia. Privatizarea educației nu doar în sensul de a încuraja școlile private, ci și în cel mai radical de a abandona grupul în favoarea acvariului personal îi va lipsi pe copii, în cele mai multe cazuri, de experiențe esențiale pentru maturizarea lor. Aici nu e vorba doar de cunoaștere și de cât de relevantă e matematica (o altă eroare în textul tău, dar nu insist), ci și de șocul adversității, de rezistența voinței altora, de empatie, de compromis șamd.

    De acord cu ce spui despre pedagogia de mahala, despre corupție și despre plagiat. Ele însă nu se vor repara cu oamenii educați în living după gusturile și limitele părinților. Uiți sau nu știi, de exemplu, că mulți copii vin la școală educați de acasă să fure, să fie nemiloși, să nu aibă scrupule. Și că mulți profesori sunt la capătul puterilor pentru că au în față zi de zi un val de ignoranță, rea voință și rele moravuri de care nu ei sunt direct responsabili. Omiți și faptul că va exista – ca în alte părți (e o discuție întreagă în Germania, de exemplu) – o tendință de a opta pentru homeschooling din partea părinților amatori de tot felul de idei „alternative”. Ceea ce, din punctul meu de vedere, este inacceptabil. Să fiu bine înțeles, folosesc cuvântul „alternativ” așa cum apare ele, de exemplu, în „medicină alternativă”. E arhisuficient – pentru a folosi același exemplu – că avem părinți care refuză să-și vaccineze copiii sau să permită o transfuzie.

    • @George Tudorie

      Nu pledez pentru abandonarea în masă a sistemului național. În principiu sunt de acord cu ce spune dl Miclea (unele experiențe socio-emoționale nu pot fi reproduse în context privat), dar insist pe ideea că mediul respectiv trebuie să fie unul funcțional/cu efect formator pozitiv. Un liceu cu promovabilitate zero la bacalaureat (am avut așa ceva anul ăsta, nu?) arată care este dimensiunea dezastrului prin unele zone ale țării. E clar că există școli de stat ținute în viață artificial. Cu ce fel de educație/experiențe ies acei tineri nici nu vreau să-mi imaginez.

      Eu nu pledez principial pentru homeschooling. Spun doar că opoziția radicală a cuplului Funeriu-Miclea față de homeschooling e cel puțin stranie, având în vedere disfuncțiile sistemului de stat.

      Pe scurt, aș zice: „Lăsați deschisă poarta și pentru homeschooling. Introduceți niște reglementări, testări pe parcurs, dar nu-l strângeți complet de gât, fiindcă nici în sistemul de stat lucrurile nu sunt complet roz.”

      Atenție, eu n-am zis că matematica e irelevantă. Unghiul meu a fost personal, deci foarte îngust. Sunt foarte de acord că matematica e importantă. Dar ea trebuie făcută cu cine are inteligența necesară pentru ea. Eu unul nu am. Și mi s-a părut nedrept să fiu tratat de parcă aș avea-o. De ce să nu le dăm voie elevilor să se specializeze un pic mai devreme? De ce să-i facem niște generaliști care știu de toate? Încerc să-mi dau seama unde e beneficiul real al orelor de matematică făcute în liceu, la profil filologie. (Nu contest necesitatea predării matematicii în clasele 1-8). Profesorul era un ins foarte „de treabă” și se străduia, chiar dacă noi nu-l puteam urmări toți. Aveam câteva colege mai geniale care salvau onoarea școlii. În rest, n-aș spune că sclipeam la această materie.

      Nu, nu uit că moștenirea de acasă este extrem de importantă. Ai perfectă dreptate când spui că sistemul de educație arată așa cum îl știm și fiindcă unii copii vin, cum zici, formați strâmb de părinți.
      Părinții care refuză transfuzii cred că o fac din scrupul religios. Nu este în regulă, din punctul meu de vedere. Cei care refuză vaccinurile probabil o fac din motive diverse. Dau credit „studiilor” privind presupusele efecte negative ale unor vaccinuri.

      Am însă impresia că pe ansamblu părinții care vor homeschooling sunt foarte motivați și deciși să le ofere copiilor o educație de calitate (așa cum o văd ei). E vorba de părinți care au experiența străinătății. Deocamdată trebuie să observăm că nici nu știm (eu, unul, nu știu), pe bază de sondaje, cât de interesat de homeschooling e românul și care e profilul socio-economic al celui care vrea acest tip de școală pentru copilul lui.

    • Satatul elevului?! Ala aprobat recent, mediatizat, primit cu bucurie….

      Onor ministerul educatiei poate sa se steraga la … cu el.

      Onor ministerul nu a verificat delor (dar deloc deloc deloc) daca regulametnele scolilor corespund Statutului elevului.

      Ei bine, nu corespund!

      Ministerul Educatiei tolereaza Regulamente scolare, difuzate official de scoli care sunt contrare Statutului pe care tot el l-a aprobat!!!

      Un singur exemplu: Regulamentele scolilor nu respecte art. 16 din Statutul Elevului.

      Pai, daca asa un lucru simp;u, anume sa verifice corespondenta dintre regulamentele scolare si Statutul Elevului ministerul asta nu il poate face, de ce mai exista?!

      La modul cel mai serios propun sa fie defiintat ministerul educatiei, ca fiind pur si simplu incapabil sa-si indeplineasca rolul.

      Chiar ca atunci de ce nu ar fi mai bine ca toti parintii sa-si scoleasca singri copiii, in HS, daca ministerul asta nu e in stare nici macar sa verifice corespondenta dintre 2 documente simple?!

  4. Un articol bine scris. Fac referita la limbaj, cat despre continut nu este convingator de loc experientele personale subiective neavind nici un fel de valoare analiitica mai mult ele par exagerata.

    Am facut scoala in Romania inaintea autorului si nu am fost niciodata apostrofata pentru ca sunt pocaita nici eu nici nimeni din familie si nici nepotii mei care sunt aproape de virsta autorului.

    De asemenea nu mi-a fost turnata rusa pe gat nici mie si nici nepotilor mei deci ma itnreb daca autorul nu vrea mai degraba sa ne atentioneze la performantele sale, nu doar ca a invatat si franceza si engleza (in privinta francezei pe mine personal nu m-a convins de loc, apoi mai cunoste si limbile clasce) mai degraba decat sa ne puna in fata unei analize obiective.

    Personal nu imi amintesc nici de toceala comentariilor or fi venit dupa ce am plecat din tara.

    Cat despre istoria artelor se pare ca autorul cunoste foarte putin de vreme ce crede ca a invatat atit de mult in vizita de cel mult trei ore, repet cel mult trei ore pe care a facut-o la Louvre sau de la privirea aruncata asupra celor doi lei „mari” din fata muzeului din Chicago. In Romania existau, si cred ca exista si astazi licee de umana si de reala si la liceele de reala s-a invatat si istoria artelor.

    Scoala nu este un fel de regim à la carte matematica si sintele exacte trebuiesc predate si ele si sa nu uitam elevii romani se remarca in Olimpiadele de matematica iar eu am intilnit, in timp ce faceam ciclul trei la nivel universitar in Franta un neamt care stia romaneste tocmai pentru ca mai avea un doctorat in matematica si cercetarile lui l-au obligat sa invete romana.

    Articolul bine scris in privinta limbajului da dovada de saracie analitica si se pare ca autorul a vrut mai degraba sa convinca publicul, inca odata, de performantele sale mai degraba decat sa ofere o analiza pertinennta a situatiei. Au uitat oare ca modestia este una din virtutile crestine?

    • @Mari Iștoc.

      Sunteți un caz fericit, căci alte comentarii de pe blogul meu confirmă experiențele mele.

      Postez aici comentariul lăsat de Mihai C., fiindcă arată cât de inumană putea fi școala românească în aceiași ani în care ați studiat și dvs.

      „Mai bătrân, eu am prins șezutul la colț, în genunchi, pe coji de nucă, dar nu mi s-a aplicat mie. În schimb, pedeapsa pentru uitat caietul acasă (chestie întâmplată frecvent la subsemnatul) se lăsa cu palmele articulate bine, de câteva ori, cu rigla triunghiulară, așa, fără milă, de către „tovarășa învățătoare”. Palmele trebuiau să stea lipite de bancă, pentru impact maxim.

      În clasele 5-8, profesorii bărbați îi pedepseau pe băieți cu „castane”, sau cu palme după ceafă. Avea maistrul de „atelier” o palmă grea de-ți suna apa-n creier. La fel de dureroase erau și agresiunile verbale ale unor profesoare, cât și trasul de urechi, practicat de ele. Nu toate, din fericire, am avut și „doamne”, pe vremea tovarășilor.

      Mai grav decât orice erau batjocurile în liceu și chiar în facultate, de la unii tovarăși, mai ales cei cu funcții politice. Recunosc, am avut și profesori buni, pasionați, civilizați… dar impresiile pe ansamblu au rămas de la ceilalți.

      La fel de negative au fost abuzurile intelectuale, cu profesori care cereau să tocești tone de informații, fără a procesa nimic. Campionul a fost un profesor de fizică, secretar de partid pe facultate… acesta nu era în stare să facă o demonstrație când preda, fără a se folosi la greu de ciornă… demonstrații care nu aveau nicio logică, fiindcă el le prescurta, eliminând anumite etape… Nu aveai altă soluție decât să le înveți pe de rost, papagalicește… fiindcă tu n-aveai dreptul la ciornă…”

  5. O corectare necesara. Istoria artelor se invata la sectia de umana a liceelor nu la cea reala.

    Inca odata exprim regretul ca autorul nu dovedeste sa poata sa se detaseze de sine, pare impresionat si pare sa vrea sa impresioneze cu performantele sale, ar trebui sa isi aminteasca poate ca uneori performantele depind si de circumstante si poate si de datul din coate, si sa faca o analiza care sa poata fi de folos. Nu vad in ce masura articolul acesta poate fi folositor in dezbaterea actuala.

    • Este util articolul. Si eu am avut aceeasi impresie la prima citire – cum ca ar fi cumva in afara problemei.

      La a doua lectura insa, apare clar faptul ca autorului subliniaza teama ca parintii ar putea folosi HS pentru a scoate de fapt copiii din sistemul de invatamant, fara a le oferi o alternative reala. A doua idee care apare in articol este nevoia de a trata cu seriozitate nu doar disciplinele reale ci si cele umane.

      Sigur, autorul foloseste experienta personala. Dar ce altceva ar putea face?! Sa citeze studii nu poate, pentru ca in Romania nu sunt astfel de studii. Poti transfera e adevarat ceva din alte tari, dar e dificil si puterea analogiei ca argument este destul de mica.

      Deocamdata, ceea ce se poate face este ca parintii si toti cei care detin inforamtii (da, din experienta personal, altfel nu ai cum) sa scrie despre ea.

      Consider ca valoarea aceasta a experientei perosnale ca argument este suficienta, in conditiile in care altceva nu exista. Chiar si un studiu daca ar fi, nu exista nici o garantie ca ar fi complet si correct.

      In acest mileniu, asa cunostem: punem in comun ce stim fiecare si apoi folosim ratiunea pentru a trage concluzii.

      In concluzie (:-)) sunt de parere ca articolul este util in dezbatere.

      ===
      As fi fost curios sa stiu mai multe despre experienta Dvs cu sistemul de invatamant din tara unde sunteti acum (persoanla sau de la cunoscuti. etc). Faptul ca sunteti pocaita este chiar un avantaj, pentru ca va ofera o perspectiva mai larga a situatiei.

    • O corectare la corectare.
      Experiențele împărtășite în articol sunt ale unui elev care s-a format pe filieră umanistă. Tocmai din această formare a lipsit istoria artei. Ori s-a făcut de mântuială.

  6. Foarte fain articolul. Bravo autorului!

    Apropos de experiențele educaționale unice pe care le-am trăit în școlile românești, râmân de neuitat câteva:

    – Prima turnătorie din dosarul meu de securitate (pe care am avut ocazia să-l văd în iarna 2009-2010 în timpul unei vizite în România) e dincolo de orice dubii al învățătoarei mele din clasaa III-a…

    – Prin clasa a V-a sau a VI-a aveam ca profesor de muzică un autor de „folclor contemporan” care făcuse nu’ș ce belele de l-au exoflisit de la București tocmai la o școală de cartier din centrul Transilvaniei. Ne cânta din acordeon la orele de muzică tot soul de idioțenii din ciclul „foaie verde și-o lalea/ce frumoasă-i țara mea” după care mai băga ceva și cu Ceaușescu și partidu’ etc. Omul era depresiv și avea nervii zdruncinați binișor. Când se enerva din senin arunca cu un pix greu din inox masiv, din ăla cu 4 culori, prin clasă. Într-o zi a nimerit-o (în mod cert accidental, ăla din față de ferise) pe o colegă care învăța conștiincios la toate materiile și nu supăra nciodată pe nimeni. Bietei fete a început să-i curgă sânge destul de abundent de deasupra tâmplei. Asistenta medicală (și asta tâmptiă) a școlii i-a pus un bandaj peste păr și a trimis-o acasă, unde nu era nimeni. Din fericire bunicii erau în vizită pentru câteva zile la noi. Când am venit acasă le-am spus chestia cu Laura. Bunica s-a dus repede la ei (două case mai încolo). A scos-o din casă. Fata stătea și plângea speriată de vreo 2 ore de când venise. Nu reușise să-i prindă pe părinții ei la telefon, iar bandajul îi era năclăit în sânge. Bunicul a luat Dacia tatei și am plecat toți 4 la urgență. Acolo i-au tolatetat rana, au cusut-o i-au pus antbiotice, etc.

    A doua zi, tatăl Laurei, un inginer constructor de vreo 2m și măcar un kintal jumate, a trecut pe la școală. Prima vizită a fost la cabinetul medical. I-a scăpat asistentei câteva scatoalce peste bot de i-au zburat ăleia dinții din față și i-a dat sângele pe nas. Aia stătea cu dinții și ochelarii sparți în palmă și se smiorcăia spasmodic în fața ușii cbinetului. El i-a recomandat cu o voce caldă, părintească (de aici am văzut totul cu ochii mei) să meargă cât mai degrabă la urgență, ca să nu piardă, Doamne ferește, prea mult sânge :P Apoi s-a dus la parter unde era cancelaria cu liota de puștani urlând după el. A intrat înăuntru și a ieșit după vreo un minut cu folcloristul ținut de ureche. Ăilalți profesori, inclusiv dorectoarea, rămăseseră cuminți înăuntru. Îl ținea așa de bine că începuse să sângereze. Folcoristu’ chirăia ca din gură de șarpe. L-a târât așa până-n fața școlii. Acolo i-a mai împușcat câteva peste bot și în burtă de căzuse ăsta chircit pe jos. „Unde îți e mașină bă scârnăvie?” Ăla horcăia ceva neinteligibil pe jos în praf (aleea din fața școlii nu era asfatată). Noi puștimea i-am indicat-o entuziast – era singura cu număr de București de acolo. L-a ridicat pe folcorist de ailaltă ureche i-a întins un cui mare recomandându-i cu căldură să-și scrie cu el pe capotă și botul mașinii ceva de genul „Sînt un porc isteric. Plezniți-mă!” sau așa ceva… Focloristu’, amenințat că i se fac mâinile așchii de o să cânte la acordeon cu limba, s-a executat bocind cu sughițuri în timp ce-i curgea borșu’ din nas și rât. Odată ce a terminat d-l M. i-a mai scăpat vreo câteva lopeți peste bot, așa souvenir, și a plecat pre Aro-ul de serviciu salutând cordial puștimea gălăgiosă. Îmi amintesc și acum figura stupefiată a șoferului cu basca dată pe ceafă, ochii ca melcul și făcând din gură ca un pește :D

    – Anul I de facultate în toamna 1989. Toa’șu’ prof. dr. doc. ing. Coman era „profesorul” meu de metalografie pe cale să devină membru corespondent al Academiei RSR – după cum se lăuda. A venit la un singur curs, prin Noimebrie. În rest cursurile le țineau asistenții lui. A început cu ceva de genul: „Bă! Io sunt rudă cu toa’șu’ Coman ăla din CEPEX (comitetul politic executiv al CC al PCR). Dacă faceți figuri cu mine, dracii vă halește! ‘reați ai dreaqu’ cu tot neamu’ vostru cu tot!”. În pauză cineva i-a întors foile cu diagramele cu capul în jos. Așa cu capul în jos le-a desenat pe toate. :P Incusiv diagrama Fe-C are e pâinea oricărui inginer mecanic. În rest era agramat și avea un scris chinuit de om alfabetizat la bătrânețe. Două luni mai târziu, în ianuarie 1990, metalurgistu’ Coman zbura din catedră. La propriu. Pe geam. Cum geamul nu era prea sus (etajul I – mai degrabă un parter înalt peste demisol) s-a ridicat repede din noroi și așa obez cum era a fugit ca împușcat la mașină și dus a fost. Întrebarea fatală fusese: „Ce studii aveți domu’ Coman?” Răspunsul cu voce tremurândă a fost: „6 clase, ucenic fochist la CFR și facultatea muncitorescă”. Pentru cei ce nu știu, facultatea muncitorească era o școală de câteva luni la care erau trimiși în anii ’50 membrii de partid ce abia reușeau să se semneze. După absolvire erau trimiși prin fabrici ca directori, ingineri șefi, universitari (cel mi celebru fiin „istoricul” Mihai Roller)etc. ca să înlocuiască „specialiștii burghezi” ce fuseseră expediați prin închisori. Chiar dacă unii din ei au zburat, apucaseră deja să-și lase ouăle în tot sistemul românesc de educație. Urmările se văd până azi: contraperformanță, impostură agresivă, plagiat, nepotism, găinării. etc…

    – Sepembrie 1991. Anul III de facultate. Primul curs de Termotehnică. De la 6-8 seara. Suntem singuri în corpul E. Profesorul (nu mai țin minte cum îl chema) apare pe la 6 și 10 când tocmai voiam să plecăm la bere. E beat criță. Stă vreo un minut sau două sprijinit în cretă de tablă :P . Boloborește ceva tulbure cu voce joasă. Apoi zice: „Copii, hai să luăm o pauză de o țigară.” iese din sală împleticindu-șe. Dispare în întuneric căutând ceva înfrfigurat. Apare aproape alegând de pe un alt corior. Se oprește brusc în fața unei nișe în care e o scrumieră joasă. Urinează copios în ea. Apoi vomează. Caută în zadar în întuneric lanțul să targă apa. :D Într-un târziu renunță și revine ceva mai întremat în amfiteatru. „Dragilor, azi nu mă simt foare bine. Așa că o să recuperăm cursu’ introductiv altă dată”. La examen (e doar scris) adoarme cu capul pe catedră, sforăind și horcăind zgomotos… Pe la sfăștit apare și asistentul lui. Un individ de vreo 40-50 de ani complet turtit și ăsta. După examen suntem la cârciuma de la parterul hotelului Unirea. Apare și dom’ profesor. Urmărim amuzați cum e amgajat într-o altercație violentă cu mareșalul de la intrarea hotelului. Mareșalul, imaginându-și după hainele pătate și murdare că e un cerșetor, refuză să-l lase înânutru. Termotehnistu’ înjură mitocănește și zbiară că el e profesor univeristar cu lucrări publicate în Polonia, Vietnam și Mongolia. Degeaba…

    O tempora…

    • O întrebare, prin Occident, pe unde v-aţi folosit de diploma românească, aţi marturisit că şcoala dv. a fost cam ca la „apelul bocancilor”?
      Sau, let it be… :D

      • Da. Oricum în SUA nu m-am foslosit de diploma românească. Am lucrat în România pentru o companie americnă de servicii inginerești și am venit în SUA prin transfer în cadrul corporaței (L1A) în momentul în care americanii își făceau deja bagajele și oferiseră transferuri în SUA la cam o treime din angajații români după câtiva ani de luptă futilă cu birocrația română.

        În țara asta nu prea interesează pe nimeni ce școală ați absolvit. Diploma e doar hârtia care permite intrarea la un interviu pentru o slujbă entry-level, iar când am ajuns aici eram deja dincolo de nivelul ăla. Nu face mare diferență MTI sau o universitate de care n-u auzit nimeni din România. Pentru ~ $100 WES (asu altă companie de acreditare academică – cred că sunt vreo 10) vă echivalează diploma. Orice ați pune în CV și orice patalamale ați avea, de la un anume nivel încolo experiența profesioanlă e măsurată/dovedită de formulrele W2 și sau 1040 – care indică veniturile :P . Când am plecat de la precedenta companie (ce-mi plătise masteratul la U of C) noul angjator nu mi-a cerut nici un fel de diplomă. M-a crezut pe cuvânt. Mi-a cerut doar formularele de taxe pe ultimii 5 ani înainte de seria de interviuri…

        Am de altfel mut mai multe povești exotice de prin școala românescă atât din liceu cât și din facultate. Le-am povestit celor de aici (prieteni, colegi de serviciu, etc.). Nu sunt sigur că le-au crezut pe toate :P dar în orice caz se amuză copios de fiecare dată.

        Școala românescă n-a fost deloc ca „la apelul bocancilor”. Așa în toată prostia ei cere un efort mult mai mare ca o universitate din primele 10 le lumii. :P Am un masterat summa cum laude la University o Chicago, deci știu ce vorbesc.

  7. Vai, ce prostie! Cum sa generalizezi în așa hal? Eu nu am fost agresat deloc în timpul școlii. Si poate ca mai sunt câțiva care or fi scăpat. Chiar cred că violența în școli s-a diminuat. Ce e drept, a crescut incompetenta. Dar pe autor asta nu îl doare.

    • S-a modificat. Nu mai exista violenta fizica, dintr-un fel de moda, nu ca parintii nu ar dide accord ca odraslele lor „iubite” sa fie battue si cu curea la fund si chiar biciuite. Sunt destui care ascund in negrul inimii lor idea asta, nu va luati doar dupa taceri. Tacerile asund tenebre.

      Violenta de astazi din scoli este una de natura psihica si, asa cum ati subliniat, vine la pachet cu incompetent.

      La o ora unde profesorul nu se pricepe ce si cum sa predea, elevii vor avea reactii de respingere („indiscipline”). Si atunci intra in fucntiune amenintaile:
      – „Va pun sa scrieti in caiete pana obositi!”
      – „Va dau lucrare, sa vedem si noi ce ati inteles!” (fraza asta este spusa intr-un mod amenintator; ea ascunde nu doar amenintare ci si o raliere la o autoritate suprema care nu da socoteala nimanui… )

      Regulamentele scolare vin apoi si consacra amenintarea cu prevederi de genul „mustrarii in fata clasei” , Ia ganditi-va putin, puneti-va in locul „infractorului” respective- in ce credeti ca ar consta aceasta „mustrare”? Ce efect ar avea ea asupra Dvs?

    • În articol se precizează de la bun început că unghiul este „strict personal”. Prin urmare se exclude din start „generalizarea în așa hal”.

      Faptul că n-ați fost agresat în timpul școlii nu înseamnă că astfel de practici n-au fost destul de răspândite.

      Altminteri, exagerând pentru a pune în evidență premisa șubredă de pe care operați, îmi pot imagina foarte bine un birocrat nazist spunându-i unui supraviețuitor al Holocaustului: „Vai, ce prostie! Cum să pretinzi că ai suferit în timpul celui de Al Treilea Reich! În aceeași perioadă eu eram funcționar la Ministerul Propagandei și am dus-o foarte bine! Și am avut mulți alți colegi care nici eu n-au dus-o prea rău!”

      • Cu totul deplasata comparatia cu nazismul. Cred si eu va pot compara, fara nicio problema, cu un birocrat nazist, poate chiar cu mai multa indreptatire. De fapt, observ ca nu sunteti prea elegant cu interlocutorii, unuia ii spuneti ca are mintea incetosata. Unde va e intelegerea crestina?

        Nici nu am spus ca nu au fost agresiuni. Si ca nu mai sunt. Dar nu numai la noi se intampla. Dupa cum stiti, in America, de multe ori copiii sunt „agresati” cu pusca. Nu cred ca Romania e campioana mondiala nici macar la acest capitol. Nu e un motiv de a retrage copii de la scoala dar e un motiv de a protesta si de a actiona legal.

        Dupa parerea mea, invocand nenumarate episoade in care spuneti ca ati fost agresat, dvs. sunteti cel care incercati o generalizare periculoasa. Nu aduceti suficient in discutie calitatea slaba a invatamantului. Si cand o aduceti, dati cu nuca in perete in ce priveste matematica („Orele de matematică – un timp irosit”, chiar si rusa poate fi utila, ma gandesc, marea cultura obtinuta la muzeu? Hm). Meditatiile primite de dvs. la engleza sunt homeschooling? Ma rog, poti fi privite si asa.

        Deci, sa nu ne mai ducem copii la scoala pentru ca sunt batuti. Dar pe strada putem sa ii lasam? Dar la biserica (de diferite confesiuni)?

        Banuiala mea e ca sunteti impotriva scolii mai mult din motive religioase. E dreptul dvs. dar era bine daca o spuneati franc.

        • @„Meditatiile primite de dvs. la engleza sunt homeschooling? Ma rog, poti fi privite si asa.”

          Cred că ați înțeleg greșit ce am spus despre engleză. Eu nu am făcut nicio oră de meditație la engleză. Am început singur studiul, am făcut vreo 3 ani de zile singur, iar apoi am studiat engleza la liceu, 4 ani. Clasa a IX-a a fost decisivă.

          Da, fiindcă am fost la profil de filologie, consider că cele trei ore de matematică din clasa a IX-a (mai târziu s-au redus) au fost un timp pierdut.

        • Domnule,

          Școala românescă își tâmpește elevii și studenții de decenii bune. Pentru moment nu se întrevede nici un fel de cale de reformare a sa. Cele de sus au eșuat lamentabil, iar de jos sunt inexistente pentru că majoritatea dăscălimii e formată din creaturi putrede până la măduvă ce se simt perfect în mlaștina fetidă. Deci unica soluție pare să fie evitrea sa cu totul.

          În cazul învățământului universitar există deja opțiunea studiilor în afara României pentru cei capabili sau/și cei cu bani. Pe termen mediu asta va duce la o rărire binevenită a nenumăratelor universități județene al căror unic scop a fost parazitarea sălbatică a bugetului și satisfacerea fuduliei „notabilităților” locale. Va duce de asemenea și la subțierea fabricilor de diplome din marile centre universitare, care nu sunt nici ele prea performante.

          Trebuie să existe însă căi de a pune presiune și pe învățământul elementar și preuniversitar. Altfel va rămâne la fel de inept și distructiv și peste 100 de ani. Dincolo de asta părinții care au acum copiii în școală nu sunt încălziți cu nimic de perspectiva tulbure ca undeva, cândva învățămâtul românesc va ajunge poate mai puțin distructiv ca azi. Ei vor o soluție imediată. Iar școala acasă le-o oferă. Care e problema?! Dacă dumneavoastră vă convine să vă lăsați copiii să fi mutilați mental în școala românescă, nimeni nu vă oprește să-i lăsați acolo.

          • Da, exact.

            Invatamantul universitar in ROmania nu mai exista. Pur si simplu nu mai exista. Iti iei diploma de licenta cum ti-ai lua carte de identitate – doar pentru ca te-ai dus pana acolo sa o ridici.

            Liceele sunt multe praf si pulbere, le tine in viata perfuzia cu bacul national. Dar din ce in ce mai multi nu mai dau nici bacul. De ce ar face-o?!

            Gimnaziile? Ultima reduta. Dar a ridicat deja steagul alb.

            Primar? hmmm

            La stat teroarea elevilor e la ea acasa. La privat, minciuna e cat casa.

            Incotro sa o iei?

            Parintii, cativa, mai lupta inca, macar pentru singura reudta ramasa in picioare – gimnaziile.

            ===

            Se poate face ceva pana la reforma: anume ministrul si inspectoratele scolare sa lanseze o campanie de inspecii la ore si sa dea dispozitie scolilor sa priemasca reprezentaanti ai parintilor in asistenta la ore. Sa monteze camera de luat vederi in fiecare clasa (in multe scoli deja sunt) si sa dea pe net orele in direct, pentru parinti. E usor. Se poate.

            Asta ar mai da ceva timp pana la reforma (daca se va face vreodata).

  8. Ei bine, scoala romaneasca se afla in faza represaliilor impotriva celor care cracnesc.

    Este foarte clar pentru oricine ca nu ne putem baza pe cei cativa profesori care predau ascultandu-si constiinta (si in care ar trebui sa se regasesca si cunoastere si morala si multe altele – ghici cati pot fi asa?).

    Cum indraznesc parintii sa creada ca stiu mai bine ce sa faca pentru copii lor decat stie Statul (slavit fie numele sau!/).

    Statul roman a organizat educatia nationala dupa 2 coordoante majore:

    a) Exista un singur fel de organizare „corecta”: o singura programa, un singur manual (cel aprobat dfe minister); aceasta viziune a fost mascata de permisiuni ce nu duc nicaieri decat tot la sistemul de stat (scoli private care nu pot face ce doresc asa ca mint si parintii si inspectoratele, manual „alternative” care nu difera intre ele mai deloc samd.)

    b) Primatul minciunii: invatamantul superior vinde diplome in cvasintegralitatea sa, capturat de un grup aproape mafiot ascuns sub „autonomia universitara”, invatamantul preuiniversitar este prost pentru ca „profeosrii au salarii mici” (o idee vehiculata de fapt de liderii sindicali si de cativa speriati, nicidecum de masa profesorilor…)

  9. E o mare greseala sa ajungi sa spui ca orele de matematica sunt „un timp irosit”. Eu am facut matematica, dar nu spun ca orele de literatura au fost un timp irosit, ba dimpotriva. Asta tradeaza eternul dispret, pe care il manifesta si autorul, al „umanisitilor” fata de „reali”. Esti incult daca nu pui virgula bine, dar nu e nicio problema daca nu stii sa extragi radacina patrata sau nu stii ecuatiile lui Maxwell. Esti incult daca nu stii care e prima carte in limba romana, dar ramai cult daca nu stii cum functioneaza computerul la scrii. Un articol dezamagitor. Inca un potop de vorba care nu aduce si nu schimba nimic.

    • @Vasile Constantin
      Pentru un filolog care trebuie să lucreze cu texte și care trebuie să stăpânească vreo 8 limbi străine (pentru studiul competent al Reformei în Transilvania trebuie să știi maghiară, slavonă, ebraică, greacă, latină, germană, engleză franceză), ecuațiile lui Maxwell nu sunt de mare ajutor. Și nici felul în care funcționează precis computerul modern nu ajută.
      Da, a nu ști care este prima carte românească tipărită e cam același lucru cu a nu ști teorema lui Pitagora, formula chimică a apei sau legea lui Arhimede. Nu te poți numi om cult dacă nu ai aceste noțiuni minimale.
      Comparația pe care o faceți dvs. este injustă. A ști o dată istorică simplă (un an) nu cere același efort precum cel al înțelegerii mecanismului de funcționare a unui computer.

      • Domnule Contac, raspunsul Domniei Voastre imi intareste ceea ce am spus. Tocmai aceasta judecata schizoida face ca articolul pe care l-ati postat sa fie irelevant si sa nu adauge nimic esential la intelegerea situatiei invatamantului romanesc. Ca sa citez din ‘umanistii” comparabili cu Maxwell, „vorbe, vorbe, vorbe”… Ma surprinde nonsalanta cu care faceti clasamente. Domnul Dragos are perfecta dreptate. Eu as adauga ca nu faceti altceva decat sa va subliniati, cu discretie, desigur, contributiile personale si ale colegilor Domniei Voastre, lucru necondamnabil in cele din urma. Fara indoiala ca faceti un lucru util si nu cred ca cineva neaga asta. E o alta discutie daca utilul acesta este si necesar, iar daca este, dupa modelul Domniei Voastre, putem face un clasament al necesitatilor. Eu sunt de acord ca este util si ca e bine de memorat si ani (mai ales cand specialistii au convenit unanim asupra unui anume an al unui eveniment), si poeme sublime, dar si ecuatii. Dar cand vorbiti de prima carte romaneasca tiparita, incercati sa fiti atent si ca cuvantul „tiparita”. Un „incult” a trebuit sa inventeze tiparul cu litere mobile pentru ca un „cult” sa-si tipareasca textele. Sunt consternat ca nu vi se pare necesar sa stiti cum functioneaza „cutia” la care scrieti si nu considerati acest lucru un act de cultura. Va convine ca la acest punct sa fiti la nivelul lui Vali Vijelie? De unde stie Domnia Voastra sa echivaleze anul aparitiei unei carti cu teorema lui Pitagora? Cum ati facut legatura? Stiti cumva ce e important de stiut si ce nu? Eu nu as avea curajul sa spun „poemul cutare e cam de nivelul lui E egal cu mc patrat. Puteati fi mai generos pomenind macar de teorema generalizata a lui Pitagora. In tot ce faceti zilnic este mai multa matematica si fizica, decat influenta a Reformei. Domnia Voastra comparati injust, daca nu cumva o faceti din naivitate. Comparati realizari concrete, care functioneaza, cu vorbe, cu mult prea multe vorbe si mutl perea multe paduri taiate ca aceste vorbe sa umple bibliotecile. Ati hotarat Domnia Voastra ca ecuatiile lui Maxwell sunt irelevante, ca intelegerea lor nu face parte din patromoniul omenirii? Uitati-va putin la mobilul Domniei Voastre sau la routerul wireless. Ar trebui sa cititi o carte de popularizare despre ecuatiile care ne-au schimbat lumea (Ian Stewart?). Asa poate veti ajunge sa fiti de acord ca in tot ceea ce faceti, inclusiv in invatarea celor 7 limbi straine, e mai multa cultura matematica si fizica decat credeti. Macar in cazul ecuatiilor lui Maxwell lucrurile sunt foarte clare, mult mai clare decat discutiile inca neincheiate legate de care a fost prima carte tiparita in limba romana. Dispretul pentru cultura privita holisitic, nu schizoid, face ca articolul Domniei Voastre sa fie ratat sub multe aspecte. Probabil ca cu bune intentii. Va urez succes in ce faceti!

        • @In tot ce faceti zilnic este mai multa matematica si fizica, decat influenta a Reformei.

          N-am contestat acest aspect (deși mă pot întreba de unde știți dvs. acest lucru, dacă nu ați făcut studii aprofundate asupra ambelor domenii). Problema este că despre influența matematicii și a fizicii știm foarte mult, fiindcă ne-a fost îndesată pe gât nouă filologilor inclusiv în acea etapă în care ea nu mai era relevantă pentru noi (în sensul că nu urma să continuăm studierea ei în facultate). Dacă din clasele IX-XII elevul vrea să studieze limbi străine, ca să aibă acces la marile texte ale culturii universale, dvs. vreți să-l puneți să învețe intens matematică? Or, programele ar trebui să fie mai suple și să țină cont de aceste diferențe. Respectivul elev ar putea continua să studieze „matematică” după cartea lui Ian Stewart. Adică să studieze mai mult rolul matematicii/al ecuațiilor. Sunt sigur că astfel de chestiuni sunt fascinante, chiar dacă eu unul nu reușesc să le pricep. Analog, pe un student la matematică-fizică nu-l vom chinui în liceu cu prea multă latină (decât dacă vrea să ajungă să-l citească pe Newton în original).

    • Domnule Conțac, dar de ce considerați că este mai important (sau mai ușor) să reținem o dată istorică (de fapt nu doar una, căci alții o pretindă să știm când a fost inventat axul cu came sau știu eu ce alt moment esențial sau „esențial” al istoriei ) decât ecuațiile lui Maxwell? (apropo de cultură, ști(a)ți când au fost publicate? în ce constă importanța lor?)
      Îmi pare că vă raportați la un ideal desuet, dintr-o vreme când știința umanității putea fi comprimată în câteva rafturi de bibliotecă. Sunt convins că există oameni de cultură care nu ar ști să răspundă la toate întrebările dumneavoastră. La fel cum nici dumneavoastră n-ați ști să răspundeți la toate provocările altora.

      • @„alții o pretindă să știm când a fost inventat axul cu came sau știu eu ce alt moment esențial sau “esențial” al istoriei”

        „Axul cu came” nu face parte, pe cât îmi pot da seama, din istoria și cultura românilor. Dar prima carte românească ar trebui să știm când a apărut, dacă avem pretenția că suntem români (și încă patrioți).
        Cum a pătruns limba română în cultul bisericesc ar fi iarăși important, fiindcă fenomenul nu s-a produs de la sine.

      • Axul cu came (cred că denumirea obișnuită este arbore cu came, îmi cer scuze dacă am indus în eroare pe cineva) este folosit pe scară largă în România și aiurea. Fără astfel de găselnițe tehnologice lumea noastră ar fi arătat mult altfel. Poate n-am fi avut nici carte tiparită. Poate.
        Ce înseamnă a fi român? Ce înseamnă cultură română? Eu unul nu sunt credincios, nici nu mă consider prea patriot (cel puțin nu în sensul „românul născut creștin” (sic!), „noi suntem aici pe veci stăpâni” uel sim.) Sunt mai puțin român decât dumneavoastră? Cred că orice definiții ați adopta, veți descoperi că majoritatea românilor nu are cunoștințele pe care le cereți și că somațiile dumnevoastră („dacă avem pretenția că suntem români”) sunt total rupte de realitate. Un fel de no true Scotsman …

        Dar cu această replică nu-mi răspundeți la întrebări. Există n date istorice-care sunt datele importante și de ce? De ce o data istorică este mai importantă decât o altfel de înțelegere? De ce este istoria importantă? Un scurt eseu, din partea unui istoric: https://edgyhistorian.blogspot.ro/2015/12/the-refugee-crisis-paris-attacks-and_7.html

        • Repet: axul/arborele cu came nu e parte din specificul românesc. Presupun că nu noi l-am inventat (că altminteri dl. Marga îl trecea la realizări culturale autohtone, alături de binecunoscutul calorifer).
          Așadar, nu contest importanța respectivului obiect în istoria tehnicii. Doar că el nu e parte din ceea ce numim cultura română.
          Nu știu ce înseamnă cultura română, dacă vreți o definiție de dicționar, dar mă interesează să știu când a început să se scrie românește. Și sunt interesat să aflu când s-a tipărit prima carte românească și care era aceea.
          Nu vă contestă nimeni românitatea, fiți pe pace, și dacă sunteți mai puțin credincios, cum ziceți. Ce spun eu este că faptul de a fi român te obligă să știi limba spațiului cultural în care te miști. Să ai habar dincotro vii, istoric și cultural.
          A enunța o condiție de tipul „dacă avem pretenția că suntem români…” nu e o somație, ci o „provocare” lansată cititorului. O poate accepta sau respinge (cazul dvs.).
          În domeniul tehnic oare nu există date importante/de referință? Oare nu contează cine a fost primul care a inventat o chestie deșteaptă, de care se folosesc toți? Atunci de ce să nu conteze cine a fost deșteptul care s-a gândit să tipărească o carte în limba română? Logica asta nu funcționează și în cultură? Pitagora, Arhimede, Kepler, Galileo, Newton, Einstein sunt figuri importante în domeniul lor de activitate tocmai fiindcă au fost primii care au făcut/descoperit/inventat/formulat ceva important. Limba română în care scrieți și vorbiți a fost fixată într-o anumită formă de niște tipărituri. Ele au constituit baza limbii române literare. Sunteți ceea ce sunteți, la nivel de limbaj, și datorită acestor cărți.
          În cazul de față sigur că nu e vina dvs. că nu știți ceea ce nu vi s-a predat. E vina celor care au eliminat complet din istoria României un capitol care ar trebui studiat.

        • Este regretabil că uneori alegeți să supliniți lipsa de argumente prin atacuri la persoană. Dacă aș fi menționat de la început Catehismul luteran din 1544 primeam vreun premiu? Sau aveam vreo discuție mai interesantă, măcar?
          În fine, nu o să explic acum ce înseamnă întrebările retorice și este evident că nu faceți diferența dintre trecut și narațiunile despre trecut. Nu v-am recomandat acel eseu degeaba.
          Să ne oprim totuși puțin asupra românilor. Bag seama că impuneți o perspectivă cam îngustă asupra culturii: este important pentru cultura noastră de români verzi să cunoatem invențiile și întâietățile românilor, “specificul românesc”, mai puțin pe cele ale străinilor. Totodată este o istorie din care “domeniul tehnic” este exilat sau are o poziție marginală în cel mai bun caz. Este aproape comică prezentarea unui Pitagora sau unui Arhimede ca „figuri importante în domeniul lor de activitate”. Chiar și a celorlalți, dar măcar e scuzabil: Newton este celebru pentru contribuțiile sale în matematică și fizică, și mai puțin pentru scrierile sale istorice, religioase, de alchimie, ș.a.
          Mai afirmați că „faptul de a fi român te obligă […] să ai habar dincotro vii, istoric și cultural”. Cei mai mulți români nu au habar (într-un “sens tare”, nu mă refer aici la mituri fondatoare) și au fost/sunt români indiferent de somațiile și sofismele unora. De fapt cei mai mulți oameni nu știu acest lucru și cu toate astea fac parte din grupuri variate, au o identitate legitimabilă prin discurs. Dar în ciuda falselor condiționări, și eu, și dumneavoastră, dar și toți ceilalți, suntem ceea ce suntem datorită unui cumul de factori care se desfășoară, după câte ne dăm seama, de vreo 13 miliarde de ani. Înțelegerea acestei lumi în care s-a întâmplat să existăm necesită mult peste cele câteva date istorice pe care le pretindeți românilor, mult peste “specificul românesc”, inclusiv o matematică mult mai elaborată decât cea care v-a chinuit în liceu.
          Mulți ar fi de acord că românitatea cere cunoașterea limbii române. Bun, dar această limbă – ca aproape toate celelalte – este în continuă formare și schimbare de zeci de mii de ani (un amator de tetrapiloctomie ar putea ridica obiecții inspirate de limbile pidgin/creole, χαιρέτω!). Trebuie ca românii să aibă cunoștințe solide de indo-europenistică? Să știe, de pildă, de legea lui Lachmann? Căci vă asigur ca limba română în care scrieți și vorbiți nu este doar o limbă tiparită de cinci veacuri încoace, ci și o limbă indo-europeană! Mai mult decât atât, româna nu s-a schimbat prea mult din sec. XVI până astăzi, iar ironia supremă este că mare parte din istoria anterioară este fie necunoscută, fie controversată! Halal habar!

          • @Este regretabil că uneori alegeți să supliniți lipsa de argumente prin atacuri la persoană. Dacă aș fi menționat de la început Catehismul luteran din 1544 primeam vreun premiu?

            Nu am lansat atacuri la persoană. Exemplul dat de mine este menit să arate că din istoria românilor și din literatura română (două materii pe care le socotesc importante) lipsesc referirile la perioada de început. Dvs. vi se pare probabil firească această lipsă. Mie mi se pare nefirească. Nu am argumente științifice în sprijinul părerii mele. Dar putem vedea cum se predau aceste chestiuni în alte țări europene.

            Nu am pretenția ca tipăriturile lui Coresi, să zicem, să fie studiate în amănunt. Dar este inacceptabil ca acest capitol să fie ignorat complet și să nu se spună că primele unsprezece tipărituri în limba română se datorează patronajului desfășurat de protestanții din Ardeal. Nici măcar studenții la Litere nu prea știu aceste aspecte. Ca profesor de istorie (în liceu) nu poți vorbi 10 minute despre Coresi? Nu-i poți da o pagină în manualul de istorie? E excesivă această pretenție? Timp de patru ani nu poți avea nicăieri o referire la aceste chestiuni?

            Din liceu îmi aduc foarte bine aminte de „Scrisoarea lui Neacșu” către judele Brașovului. Ne mândream că ăla e primul text scris în limba română, care s-a și păstrat. Ar merita și Coresi câteva rânduri.

            Nu comentez ideea că suntem rezultatul unui „cumul de factori care se desfășoară, după câte ne dăm seama, de vreo 13 miliarde de ani”. Dvs. personal nu puteți invoca influența directă a unor factori mai vechi de 40-50 de ani. Aceia v-au format în mod direct. Că specia în sine e tributară unor condiționări mai vechi e altă poveste. Mai scurtuță, nu chiar de 13 miliarde de ani.

          • În Europa învățământul umanistic joacă un rol din ce în ce mai redus în educație. Finlanda cu al său mult-lăudat sistem de educație a trecut prin mai multe reforme care i-ar mira sau chiar revolta pe mulți – și citez dintr-un articol oarecare: „cursive handwriting will be scrapped from the Finnish education curriculum and replaced by lessons in keyboard typing”. Nu știu dacă lipsa unui capitol din istoria predată, să zicem începutul tiparului în limba română, este firească sau nu, dar eu cred că este neimportantă. Acum câteva zile un sondaj arăta că peste jumătate din români cred în horoscop sau că antibioticele omoară viruși, 2 din 10 cred că soarele se rotește în jurul pământului, 1 din 10 că pământul este plat, șamd. Nu știu să va dau o proporție, însă pun rămășag că destui cred că vorbim limba lui Burebista, iar alții că româna este un amestec de latină și dacă sau de latină și slavă. Nu sunt mult mai urgente niște mici introduceri în astronomie, medicină, lingvistică, etc. însoțite de o reformă a corpului profesoral și a metodelor de predare (știu că nu se va întâmpla, (mă) întreb doar)? Credeți că dacă românii ar învăța despre Coresi sau (încă) câteva date istorice s-ar schimba ceva? Ar fi cu adevărat mai culți? Eu zic că nu s-ar schimbă nimic – ar fi încă o reformă, încă niște manuale, cu rezultatele pe care le știm deja.

            „Dvs. personal nu puteți invoca influența directă a unor factori mai vechi de 40-50 de ani. Aceia v-au format în mod direct. Că specia în sine e tributară unor condiționări mai vechi e altă poveste. Mai scurtuță, nu chiar de 13 miliarde de ani.”
            Ba chiar de 13 miliarde de ani pentru că un alt univers, cu alți parametri și altă istorie, fie n-ar fi existat, fie ar fi fost mult altfel, fără stele, planete, viață, fără noi sau scrisul nostru. Nu știu ce este o „influență directă”, dar dacă contează doar prezentul, atunci de ce ne trebuie Coresi? Dacă contează și trecutul de ce Coresi e mai important pentru noi și cultura noastră scrisă decât o populație din neolitic, datorită căreia avem, de pildă, o limbă flexionară și nu una aglutinantă? Acest capitol al istoriei noastre se face la liceu? La facultate? Ne trebuie sau nu ne trebuie?

  10. total de acord cu invatamintul alternativ, daca cineva crede ca si poate educa odrasla mai bine decit oricine, nu trebuie impiedicat s o faca. insa altele cred ca sint problemele. sa enunt citeva :
    un oligarh isi va trimite loaza la londra de unde, intors toba de economie si business va fi imediat angajat de „famiglia” pe un post banos la stat. un gipsy / tzigan va „opera” tot in city ul londonez si isi va educa progenitura in acelasi spirit. cu alte cuvinte, oazele de civilitate nu pot supravietui separat intr un ocean de mizerie / amoralitate.

  11. Domnule Deliu, daca cititi cu un pic de atentie preocuparea autorului este autoproclamarea, autoportretul „intelectual” in care una din partile amuzante este libile pe care crede ca le cunaoste dar nici o dovada de adevarata analiza a situatiei. NU toti elevii nu au fost OBLIGATI sa invete rusa, si apoi in liceu se mai introducea a doua limba straina. Asa ca as atribui prea multe este a pune sub semnul intrebarii si ceea ce merita luat in seama.

    Inca odata, invatamintul nu este un meniu à la carte, ci un program care a fost gandit si regandit si de cei care au fost inainte acestor timp de autoproclamatorii.

    Istoria nu este bine predata pentru ca ar trebui sa fie predata doar dupa cele scrise de Lucian Boia, Cruciadele au fost maceluri savirsite de Crestini fata de bunii musulmani care intrasera pe cale pasnica si ocupasera Ierusalimul, etc.

  12. Pentru cei îngrijorați că se dă liber la trimis copiii la sapă:

    1. copiii oricum sunt trimiși “la sapă”, iar statul nu prea are ce face – a se vedea rata abandonului școlar
    2. de ce abandonul școlar are o asemenea amploare? pentru că nici elevii, nici părinții nu reușesc să vadă vreo utilitate în traseul școlar; iar autoritățile nu au destulă forță pentru “compelle intrare”
    3. dacă ar exista interes sincer la nivel instituțional s-ar putea da dreptul la HS sau măcar reducerea perioadei obligatorii în cazul în care părinții au un venit sensibil mai mare decât restul amărăștenilor –cei produși de performanta școală românească; indiferent că venitul respectiv e obținut din scrierea de programe informatice, cultivarea de dovleci, creșterea porcilor, aplicarea de unghii tehnice sau dintr-o langoșerie-covrigărie

  13. Platon a venit cu ideea, iar Frederic cel Mare a pus-o în practică. Cum că e musai ca statul să-și dreseze de timpuriu cetățenii. Nu s-a pus nici un moment problema că minorii care stau acasă ar fi lipsiți de cine știe ce experiențe psiho-, emo-, socio-, etc.
    Se urmărea modelarea unui cetățean cât mai aproape de standardele oficiale și atât.
    Bine, niște autorități competente ar fi ajuns la o situație de win-win și ar fi menținut “formarea” la un nivel suportabil.

    Nu-i cazul aici. Statul și-ar dori niște cetățeni care să știe când a domnit Mircea cel Bătrân și care să fie convinși că Eminescu a fost un poet foarte mare. Părinții își doresc ca progenitura să aibă bani pentru mâncare, boarfe, rate la bancă, etc.
    Ori n-am văzut pe nimeni care să ajungă bine pentru că a învățat conștiincios tot ce se cerea în școală. Bine – dintre colegii mei – au ajuns cei inteligenți, cei dotați de la natură cu neuroni mai funcționali, cei care au știut să se orienteze. Cei tocilari și docili nu au ajuns cine știe ce.
    Cum școala oferă atât de puține garanții – financiar vorbind – nu-i de mirare că elevii și părinții resping în bloc toate materiile.

    Btw, faza cu prima carte românească nu-i cine știe ce. Știu persoane relativ instruite cărora le venea greu să creadă că am scris cu litere chirilice până în secolul al nouășpelea. Probabil se gândeau că am păstrat eroic literele latine de la retragerea aureliană până la 1848 …

  14. Din gama experiențe psiho-emoționale de care ne-am fi lipsit cu plăcere.

    La început de a noua am luat un doi. La un exercițiu pe care-l știam și la care ridicasem mâna să ies la tablă.
    Pentru că proful avusese nu știu ce diferend cu taică-meu.
    Măcar câțiva dintre colegi au venit să-mi spună că a fost o mizerie și că – dacă-i nevoie – vin cu mine acasă să “depună mărturie”. Asta pentru că știau ce obsedați îs ai mei cu școala și de genul “profesorii au întotdeauna dreptate”.
    Restul erau ușurați că proful nu se luase de ei.
    Bine, distracția nu a continuat întrucât că ai mei îl știau pe director, iar directorul l-a atenționat pe prof să se calmeze.

    Dar dacă nu știam pe nimeni?

    Răspunsul la întrebarea asta a venit spre sfârșitul trimestrului. Diriginta unei clase paralele începuse să-i facă șicane constant unei fete. Din ce se vorbea pe coridoare nefericita nu deranjase orele, nu chiulea, nu se înțolea ostentativ, nu învăța prost …
    Dar maică-sa, directoare regională de marketing sau ceva de genul ăsta comisese o eroare țapănă. Nu venise la ședința cu părinții pretextând că n-are timp și zisese că trimite banii – fondul de protocol – prin fie-sa.
    Ei, diriga se umflase ca un curcan – “cum își permite aia, numai fiindcă or angajat-o ăia, să aibă așa o atitudine față de școală?”, “nu-i pasă de viitorul copilului”. Și doamna în cauză prin tot soiul de mizerii față de elevă s-a angajat s-o facă pe respectiva corporatistă să-i pese.
    Va să zică nu-i suficient să plătești taxa de protecție, trebuie și să te prezinți la Don să-i săruți inelul.

    Majoritatea părinților și-ar fi pus cenușă în cap și s-ar fi dus cu un cadou drăguț la dirigintă. Mama Andreei a preferat s-o transfere la un liceu cotat ca mai puțin strălucit, dar fără fițe de ‘Ndràngheta.

    Se poate zice că asta-i o excepție, la urma urmei restul profilor cu care am avut de-a face s-au purtat corect.
    Dar câți ar avea de povestit faze din astea?
    Și problema e nu-i neapărat frecvența, ci că fazele astea nu-s sancționate de nici un fel.
    Dacă nimerești un prof normal ai noroc, dacă nu – trebuie să bagi mâna în buzunar sau să pleci.

  15. @„Se poate zice că asta-i o excepție, la urma urmei restul profilor cu care am avut de-a face s-au purtat corect.”

    Mă tem că, dacă adunăm „excepție” cu „excepție”, imaginea care se conturează este una îngrijorătoare. O bănuim cu toții, dar nu avem suficiente piese pe care să le punem laolaltă. Există corupție multă și în învățământ, adică tocmai în acest sector care ar trebui să le ofere elevilor o experiență formatoare.

    Mă întreb dacă nu cumva rezervele față de homeschooling ale foștilor miniștri ascunde un soi de panică în legătură cu ceea ce ar putea urma, dacă s-ar deschide ușile și prea mulți ar vrea să părăsească sistemul național.

    • Situatia invatamantului romanesc e doar unul din argumente. Insa chiar daca invatamantul romanesc ar fi la parametri optimi, tot ar fi mult inferior, prin definitie, ca sistem, homeschooling-ului si profesorilor privati.
      Educatia nu inseamna numai insusirea de informatii. E mult mai mult de atat. Educatie inseamna formarea unui om, a unui caracter.

      Afirmatiile diferitelor persoane „importante” din Romania, arata ca de fapt ei nu stiu mai nimic despre educatie si nici nu ii intereseaza. Ii intereseaza doar sa tina in stare de functionare un sistem.

      Cei care aleg sa faca homeschooling aleg tocmai pentru ca sa evite „experientele socio-emoționale de la scoala”, pentru ca si-au dat seama ca acestea sunt in cea mai mare parte nocive.

  16. Va aparati cu incapatanare ideea de homeschooling,care nu este de ignorat,.daca sant parinti si copiii ce-si asuma responsabilitatea reusitei,dar nu dati de pamant cu invatamantul romanesc si cu toti profesorii ca gresiti.Copiii mei ai altor mii de familii au absolvit licee si facultati romanesti si fac fata cu brio la spitale sau institutii din toata lumea cu brio si intre noi fie vorba cui ii place cartea invata chiar si cu vacile la pascut.Cazurile de violenta in scoli,sant niste exceptii si nu trebuie sa umbreasca efortul invatatorilor si profesorilor,pentru ca majoritatea lor fac o munca stresanta,modeleaza caractere si chiar suplinesc parintii cand e cazul.Exemplele dvs. raman niste exceptii,nu confirma o regula caci copilaria fiecaruia e legata de anii de scoala de colegi si de profesori ca de o a doua familie.Nu- i nici o tragedie ca unii isi permit sa invete acasa,caci pot socializa facand sport pe la cluburi,cantand in formatii,sau jucandu\-se pur si simplu cu altii.

  17. De ce nu ar trebui sa imi duc copilul la sapă?
    Nu e mai bine să fie un agricultor bun decât un inginer care e casier la carfur?
    Cred ca vrem prea multe școli dar uităm că meseriile se învață din tată în fiu. Adevărații meseriași și artizani învățau meseriile din generație în generație. De ce trebuie să îi obligăm pe toți să facă școală când se vede clar că mulți nu sînt în stare sa ia BAC-ul, dar poate ar fi putut fi buni meseriași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Emanuel Conțac
Emanuel Conțachttp://contributors
Emanuel Conțac (n. 1981, Botoșani), biblist, traducător și blogger. Conferențiar la Institutul Teologic Penticostal din București. A publicat trei volume de autor și 12 volume ca traducător, între care trei de C.S. Lewis (Meditații la Psalmi, Ferigi și elefanți, Surprins de Bucurie, Editura Humanitas). În prezent, sub auspiciile Societății Biblice Interconfesionale din România, coordonează colectivul de revizuire a Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu. Ultima carte publicată: „Noul Testament de la Bălgrad (1648) şi Reforma. Studiu istorico-filologic”, Editura Universității A.I. Cuza din Iași, 2017.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro