joi, martie 28, 2024

Experiment unic în Europa : democrația procedurală

Într-o țară latino-americană în care marii proprietari latifundiari sunt dotați cu armate private și în care statul oligarhic este o țesătură complicată de interese politico-economice, un președinte socialist popular și critic la adresa parlamentului a decis să facă o reformă funciară în favoarea țăranilor. Majoritatea parlamentară a folosit primul prilej pentru a declanșa procedurile de suspendare din funcție, sub pretextul performanței slabe a președintelui în fruntea statului. Lui Fernando Lugo i s-au dat 16 ore să-și pregătească discursul de apărare în fața reprezentanților poporului și două ore ca să-l susțină în plenul parlamentului. A fost organizat un referendum, iar președintele a fost demis în urma unei decizii a Curții Supreme. În locul lui, a fost numit un președinte interimar care să conducă țara până la alegerile de anul viitor. Lovitura de stat din Paraguay, petrecută în luna iunie a acestui an, a avut loc rapid, aparent în cea mai desăvârșită legalitate și cu respectarea instituțiilor democratice ale țării.

Oricât de surprinzătoare, formula nu era nouă. Cu trei ani în urmă, într-o altă țară latino-americană, Honduras, Curtea Supremă autoriza armata să-l ridice de la reședința sa pe președintele Manuel Zelaya, pentru încălcarea repetată a Constituției. Zelaya tocmai convocase un referendum cerând populației să-și spună părerea cu privire la o schimbare a Constituției care ar fi permis oricărui președinte ales să candideze pentru un al doilea mandat. Referendumul a fost declarat neconstituțional. Toate listele și buletinele destinate scrutinului au fost confiscate chiar de cei care erau însărcinați să le distribuie în secțiile de votare. Procurorul general a cerut adunării parlamentare să-l demită pe Zelaya și a fost formată o comisie de anchetă. A fost numit un președinte interimar, drepturile civile au fost suspendate, iar persecuțiile asupra jurnaliștilor independenți și asupra liderilor opoziției au continuat cu arestări și asasinate. Schimbarea de regim s-a petrecut  conform legii, potrivit deciziilor legislativului și Curții Supreme.

“Am informații că eu voi fi următorul”, a declarat atunci, în 2009, președintele Ecuadorului, Rafael Correa. Într-adevăr, în septembrie 2010, a avut loc în Ecuador o lovitură de stat, care însă a eșuat.

Statele Unite au recunoscut regimurile nou instaurate în Honduras și Paraguay, în ciuda protestelor celor doisprezece miniștri de externe ai țărilor din Uniunea națiunilor sud-americane printre care Brazilia și Argentina. “Nu putem vorbi despre lovitură de stat în Paraguay. Procedurile au fost respectate”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat.

În America Latină, există o tradiție îndelungată a loviturilor de stat. În anii 60 și 70, puciurile erau încredințate armatei sprijinite din umbră de guvernul american. Scopul ? Controlul politic al zonei și exploatarea resurselor energetice.

În zilele noastre, modelul Honduras a primit mai multe nume : democrație procedurală, puci legal sau puci alb.

Ceea ce vedem în România din iunie încoace pare să urmeze același scenariu al încadrării unei schimbări radicale de regim politic într-o ramă a procedurilor legislative aparent obiective, cu respectul Parlamentului, al separării puterilor în stat, al Curții Constituționale ca arbitru suprem. Asaltată de presiuni de toate felurile, contestații și informații contradictorii, Curtea Constituțională tocmai a amânat o decizie în privința referendumului din 29 iulie, pentru data de 12 septembrie. Instabilitatea politică se prelungește cu consecințe greu de prevăzut pentru viața de fiecare zi și pentru destinul României.

Este, cu siguranță, primul experiment de acest fel din Europa, făcut într-o țară în care, ca și în Paraguay și Honduras, există baze militare americane. Coincidența face ca primul ministru, Victor Ponta, să-și fi ales un consilier cu experiența Americii Latine : generalul Wesley Clark a fost, între 1996 și 1997, comandantul-șef al United States Southern Command din Panama, însărcinat cu toate activitățile militare din America Latină și din Caraibe.

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Tot cu „lovitura de stat” – nu v-ati plictisit. Daca n-ar fi fost programate 2 randuri de alegeri anul acesta – as mai fi zis. Da cand ni se propun chiar 3 n care poporul se poate exprima.
    Ah, scuze, e lovitura pentru ca e impotriva lui Base.

    P.S L-am intrebat pe „gogu” si zice ca n-a fost referendum in cazul de mai sus. Greseste? Deci in ambele cazuri prezentate referendumul fie lipseste, fie este un detaliu minor. In Romania – este cel mai important lucru.
    Pe de alta parte, ar fi democratic ca sa se castige referendumul prin neprezentare? Oare nu ar trebui ca subiectul referendumului sa-si dea demisia? Stiu, stiu – a castigat, dar asa – de dragul „tarisoarei” – sa nu se adanceasca mai mult in criza. Pana la urma, spre deosebire de cazurile prezentate mai sus – lucrurile converg aici spre noi alegeri nu spre solutii impuse partizan. Vom merge la alegeri si acolo, candidatul dreptei cu siguranta va castiga din moment ce 9 milioane care nu s-au prezentat la vot si sunt de partea d-lui Basescu – evident vor vota pentru candidatul PDL. Deci lucrurile sunt evidente. Impedimentul este demisia d-lui Basescu; nu vrea sa faca loc lui MRU !!! Plus inca 1 milion care a votat la referendum impotriva demiterii – vor fi 10 milioane – ce scor zdrobitor – si am incheiat povestea.
    P.S. MRU il va putea pune prim ministru pe d-l Basescu. Poftiti rezolvarea problemei…

      • Ei nah’. Ia sa incerce si la pariu ca nu-l opreste nimeni. Asta e ca si aia – „ca nu vor parlamentarii USL sa modifice constitutia pentru parlament monocameral” cand PDl are majoritatea si n-a miscat un deget”. Stiu ca trebuie 2/3 dar PDL nici macar n-a incercat…

    • Ai mare dreptate … o gramada de alegeri anul acesta …
      La fel ca si in 2009 cand poporul „s-a putut exprima” si la alegeri si la referendum.
      Ah, scuze, anul acela nu e bun pentru ca e anul in care dictatorul Basescu a fost reales. Deci referendumul acela nu se pune.
      Cat despre demisia lui Basescu adu-mi te rog aminte de ce nu a fost acceptata acum cateva luni? Si cine au fost idiotii care au decis sa cheltuie o gramada de bani pe (dez)organizarea unui referendum (care nu a rezolvat nimic) in loc sa accepte simplu demisia? Oare cei care au organizat referendumul si au sustinut sus si tare ca a fost foarte corect nu ar trebui sa-si dea demisia pentru ca pana si colegii de guvernare sustin ca nici macar listele nu sunt corecte?

      • Si-a dat Base demisia si noi nu stim? L-ai vazut tu? A, ca poate ar vrea daca….SI eu as vrea sa fiu multimilionar…
        Cat despre celelalte – d’acord – referendumul e referendum. Sa-l implementam – 3 ani au avut PDL majoritate si n-au miscat un deget.
        300 parlamentari – hehe, acushica se fac – cand or afla ca nu mai suntem cati am fost . Plus ca norma de reprezentare e de 1/70000 si 1/140000. P-acolo bate, pe la 300. Asa ca in toamna o sa avem o supriza…
        Cat despre monocameral – sincer nu-mi place – mai ales ca UE recomanda 2 camere si una dintre ele sa devina o camera a regiunilor – din 2014 se va pune un accent mai mare pe regiuni…

    • Eml, ca sa lamurim, nu este vorba de Base aici. Cei 9 milioane care au „boicotat” referendumul nu sunt sustinatori Base, cei mai multi nu voteaza niciodata, nu ii intereseaza, iar cea mai mare parte dintre ceilalti au dat un vot alb anti-USL si metodele lor. Si deci nu se vor duce 10 milioane in contul candidatului de dreapta, nu sustine nimeni asta.

      Si ca sa mai lamurim un lucru, stabilitatea politica nu va veni din demisia lui Base. Modul prin care inteleg cei din USL sa opereze nu se va schimba brusc cu demiterea lui Basescu. Iar demiterea nu este in sine un scop, este un mijloc prin care pot obtine si ultimele parghii ale puterii.

      Tinand cont ca deja aveau o majoritate comfortabila in Parlament si guvernarea, de ce crezi tu ca a fost atat de importanta suspendarea/demiterea presedintelui, unde era caracterul de urgenta care sa justifice modul agresiv in care au fost atacate diverse institutii? De ce crezi ca vuiesc acum si ar face orice pentru validarea referendumului?

      Si ca sa lamurim un ultim lucru, pentru ca m-am saturat sa tot vad argumentul asta cu boicotul nedemocratic. Democratia nu sta doar in caracterul obligatoriu al votului. Democratia este un sistem complex care pe langa Constitutie si separatia puterilor in stat implica si populatia in deciziile statului (mai mult in desemnarea celor care decid in numele statului). Fiecare om are dreptul sa se exprime in ce mod doreste: prin a vota intr-un fel sau altul, prin a-si anula votul sau prin a nu vota. Nu este nimic nedemocratic in a urmari invalidarea unui referendum pe care noi il consideram ilegitim. Votul meu alb conteaza la fel de mult ca votul tau DA.

  2. Vai de mine, nu cumva sugerati ca americanii l-au lasat din brate pe base ? Ptiu drace, pai nu ei sunt aparatorii democratiei, lumii libere, drepturilor omului, etc, etc ? :) Nu-i frumos ce insinuati :)

  3. Multumesc pt. studiu! Clarificator pt. cineva care nu urmareste politica externa.
    Personal, nu cred ca putem accepta termenii de „democrație procedurală, puci legal sau puci alb” deoarece sunt ilogice! Trebuie sa fim inovatori macar in sfera vocabularului doctrinar ! ;-)

  4. „Într-o țară latino-americană în care marii proprietari latifundiari sunt dotați cu armate private și în care statul oligarhic este o țesătură complicată de interese politico-economice, un președinte socialist popular și critic la adresa parlamentului a decis să facă o reformă funciară în favoarea țăranilor.”
    Ce are in comun Romania cu aceasta tara?
    Oligarhia.In Romania, un presedinte suficient de credul si-a imaginat ca va suprima coruptia .Nu stiu cine sunt oligarhii sud-americani si ce legaturi cu serviciile secrete americane poseda, dar tin sa ii reamintesc pe ” ai nostri” redand un citat din niste stiri Mediafax aparute prin 2010-2011

    „In top 5 oligarhi sunt inclusi Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vantu, Ioan Niculae, Gigi Becali. Raportul a fost semnat Taplin.

    In perioada respectiva, Mark Taplin era adjunctul ambasadorului SUA. Taplin mentioneaza ca raportul a fost pregatit de absolventul Universitatii Indiana, Jeremy Stewart, in practica pe perioada verii in cadrul Sectiunii Politice a Ambasadei, precizeaza Hotnews, citat Mediafax.

    „De tranzitia Romaniei de la comunism, urmata de privatizarea intreprinderilor de stat, a beneficiat enorm un mic grup de persoane cu conexiuni la regimul care a urmat imediat dupa comunism si/sau la Securitatea omniprezenta. O parte dintre aceste persoane s-a folosit de informatie si de relatiile dobandite in timpul carierei in cadrul Securitatii pentru a face avere, in timp ce altii au recrutat fosti ofiteri de Securitate pentru a le servi interesele. In timp ce zeci de baroni locali au aparut dupa 1989, un mic grup de persoane foarte influente continua sa exercite o influenta semnificativa in politica din Romania. Niciuna dintre aceste persoane nu este legata exclusiv de un singur partid, chiar daca ei insisi sunt membri. Multi pastreaza legaturi obscure cu fosta Securitate din Romania sau cu persoane din serviciile de informatii si isi promoveaza interesele personale prin intermediul trusturilor media pe care le detin”, se arata in documentul citat, care furnizeaza instantanee ale unor persoane considerate in general a fi printre «oligarhii» de frunte in Romania.

    Ce se scrie despre cei „cinci oligarhi”

    Potrivit sursei citate, despre Dinu Patriciu se mentioneaza ca „este presedintele si actionarul majoritar al Rompetrol Group si un membru proeminent al PNL. Foarte apropiat de premierul Tariceanu, Patriciu controleaza practic esaloanele superioare ale PNL si are un numar enorm de parghii asupra actualului guvern. In plus, Patriciu are o relatie stransa si cu fostul prim-ministru Adrian Nastase, omul aflat la putere cand Patriciu a achizitionat Rompetrol de la stat.

    In ceea ce-l priveste pe Dan Voiculescu, se mentioneaza ca senatorul conduce Partidul Conservator, este actionar majoritar in grupul de afaceri Grivco si controleaza Intact Media Group. In iunie 2006, a fost declarat oficial colaborator al Securitatii sub numele de cod «Felix», impiedicandu-l sa preia functia de vicepremier. Desi a insistat ca rolul sau din trecut in Securitate nu a fost mai mare decat al romanului de rand si ca si-a servit tara castigand valuta, pozitia sa din perioada comunista de manager al unei companii in spatele careia se afla Securitatea sugereaza ca a fost mai degraba ofiter de rang-inalt al Securitatii, decat un simplu colaborator.

    Despre Sorin Ovidiu Vantu se spune ca, desi el sustine ca inclina spre dreapta politica, nu are legaturi directe cu un singur partid politic, optand in schimb sa le influenteze pe toate.

    In ceea ce-l priveste pe Ioan Niculae, telegrama prezentata de Hotnews precizeaza ca „se spune ca Niculae mentine relatii bune cu toate partidele mari si fostele guverne, desi in trecut a fost vazut ca un sponsor major al PSD”.

    Privitor la Gigi Becali, se mentioneaza ca sondaje de opinie recente indicau faptul ca proprietarul echipei de fotbal Steaua ocupa locul al doilea in topul popularitatii politicienilor in Romania, dupa presedintele Basescu. „Se pare ca sursa averii lui Becali ar putea fi identificata in comertul cu oi facut de tatal sau pe piata neagra, dandu-le beneficii agentilor de securitate responsabili de monitorizarea sa pe cand se afla in exil din cauza asocierii sale cu Garda de Fier. Intr-un interviu acordat inainte de alegerile din 2004, Becali a recunoscut ca a primit aproximativ 150.000 de dolari de la familia sa cand regimul Ceausescu a cazut”.
    Parerea americanilor am citat-o mai sus. Acum e posibil ca oamenii sa nu considere nimic nelalocul lui o colaborare cu astfel de ” personalitati” si sa participe activ si cu logistica de rigoare la dezamorsarea dosarelor penale ale ilustrilor nostri oligarhi.
    Pana la urma au demonstrat deja faptul ca un presedinte de tara e un 0 barat in fata oligarhiei.Indiferent de zona geografica in care oligarhia e lasata sa se afirme liber si fara oprelisti de ordin judecatoresc.

  5. Comparaţia cu lovitura de stat din Paraguay s-a mai făcut şi este corectă. Ceea ce se petrece azi în România este o lovitură de forţă antistatală cu mijloace pseudolegale.

    Este bine-venită explicitarea acestei comparaţii, cu date despre noua tendinţă central- şi sud-americană de a da aparenţă legală unor lovituri de stat. În acest fel, cititorii vor putea înţelege mai lesne ce se petrece acum la noi şi în ce categorie de sisteme politice ne bagă USL .

    Cu atât mai perplex te lasă ultimul paragraf al textului, care încearcă să construiască nişte cauzalităţi pe baza unor coincidenţe.
    Se sugerează în modul cel mai transparent, că loviturile de stat pseudolegale din anumite state sud-americane nu sunt străine de interesele militare americane, iar din faptul că şi în România are loc o lovitură de stat pseudolegală în condiţiile în care există şi la noi interese militare americane, duce la concluzia că lovitura de stat din România ar fi fomentată de … Statele Unite.

    Diferenţa este că, dacă loviturile de stat cu aparenţă legală aminitite în text s-au făcut împotriva unor preşedinţi care riscau să pună în pericol interesele SUA, la noi lovitura antistatală pseudo-legală se face împotriva unui preşedinte aliat fidel şi fiabil al SUA.

    Textul induce ideea absurdă că SUA pot fi puse în legătură cu lovitura antistatală a USL, pereclitându-şi singure interesele.

    • „Diferenţa este că, dacă loviturile de stat cu aparenţă legală aminitite în text s-au făcut împotriva unor preşedinţi care riscau să pună în pericol interesele SUA, la noi lovitura antistatală pseudo-legală se face împotriva unui preşedinte aliat fidel şi fiabil al SUA.”

      Esti asa de sigur? Si, daca, totusi, Presdintele suspendat e cel care fomenteaza o actiune americana impotriva propriei sale persoane?

  6. pai noi nu sintem in America de Sud? Nu s-a cocotat la putere o banda de desperados – fara radacini in istoria, religia si moravurile Romaniei (vezi ateismul cinic al lui Crin Antonescu batindu-si joc de Biblie, la sedinta comuna pentru demiterea lui Traian Basescu, vezi parada cu niste biete fete – dupa tipicul traficantilor de persoane – a lui Mazare)? Sansa noastra, sa n-o scapam din vedere, este identitatea noastra europeana. Poate sintem totusi un popor, o natiune (cum ziceau francezii in 1789), nu doar niste mase atit de simplu manipulabile.

  7. Foarte interesante informatiile !
    Si, da, ce sa zic, o fi impartasit si Mr. Clark din experienta sa sud-americana, ca doar nu s-o fi apucat sa-i consilieze la baseball…

    In drept (ca si in orice activitate din viata noastra de zi cu zi, de altfel) se cere ca actiunile, drepturile, obligatiile sa fie exercitate/executate cu buna credinta… Este un concept adanc inradacinat atat in practica judiciara cat si in teorie. Este un concept care adeseori se traduce in viata de zi cu zi prin notiune de bun simt.
    Exercitarea cu rea credinta a unor drepturi este similara abuzului de drept, care se traduce prin folosirea unor proceduri/norme juridice pentru a incalca sau eluda alte legi.

    Acum, indiferent cum vrem sa-i spunem – lovitura de stat, puci legal, puci alb sau doar atentat la statul de drept – ramane de analizat daca ceea ce s-a petrecut in aceasta vara au reprezentat actiuni de bun simt:
    – emiterea de ordonante de urgenta practic neconstitutionale
    – schimbarea avocatului poporului pentru a nu se putea contesta, formal, ordonantele neconstitutionale
    – suspendarea presedintelui pentru incalcari imaginare ale constitutiei (in pofida avizului, consultativ, e adevarat, al CCR)
    Oh, pardon… Se poate pune problema de bun-simt la un guvern care desfiinteaza o comisie pentru ca e pe cale sa conteste plagiatul primului ministru ?

  8. Tot e bine ca lovitura de stat la care au participat 8,5 milioane de romani ( plus Parlamentul, Guvernul si Curtea Constitutionala ) a fost data de americani si nu de rusi

    • Oare cei 8,5 mil care au participat la referendum, stiu la ce au participat? Dpdv pur constitutional, singurul punct de vedere acceptabil in speta, demiterea presedintelui se putea face doar pentru incalcari grave ale Constitutiei. In acest sens, intrebarea de la referendum ar fi trebuit sa fie ceva de genul „Considerati ca TB a incalcat grav Constitutia, respectiv art. ….. si pentru acest motiv trebuie demis?”. Orice alt motiv in afara celui constitutional se exprima in procesul electoral si nu in cela al suspendarii/demiterii. In realitate intrebarea a sunat cam asa „Aveti vreun motiv, oricare ar fi el, pentru a considera ca nu va place TB?”
      Personal, intrucat aveam o remorca de motive sa raspund la a doua intrebare cu DA, dar nu aveam niciunul pentru a da acelasi raspuns la prima, am preferat sa stau acasa si sa astept alegerile din toamna. Mare parte din romanii care au fost la referendum au fost determinati sa raspunda cu DA/NU la a doua intrebare, ceea ce imi induce ideea de manipulare/plebiscit/puci alb sau orice termen asemanator.

      • Habar n-avem. Suntem cu totii niste prosti asistati sociali si lenesi. Noroc cu cei care sunt harnici si ne tin in spate. Pacat ca nu-i lasam sa ne deschida mintea.
        Doar faptul ca cineva imi cer se votez cum vrea el avand o astfel de atitudine fata de cei ce cred altfel ma face sa nu-l plac prea tare. Mai ales cand cinevaul respectiv nu s-a dovedid a fi cu nimic mai harnic sau mai destept decat mine. Totusi, pentru cei asa, mai informati, ca tine, Presedintele poate fi suspendat de catre Parlament si Parlamentul e singurul care decide, dupa cum il taie pe el capul, daca au fost sau nu motive de suspendare. Ulterior, cetatenii decid, prin referendum, daca cred ca Parlametul a avut dreptate sau nu. Nu exista un nene politist care sa constate incalcarea Constitutiei ca atunci cand treci pe rosu.

      • Bine ca stii tu! Omule, toti cei ce au votat DA, ca.87% din 8,4 milioane, sunt prosti?
        Aplicati-le „solutia finala” si-apoi alegeti-l pe Base presedinte pe viata.

        • Dar este evident! Cei care au votat DA au votat impotriva celui care „le-a taiat salariul si pensia”. Vezi afisele „Ti-a taiat salariul, taie-i mandatul!”, „Ti-a taiat pensia, taie-i mandatul!”. Nu apare nicaieri un afis care sa condamne incalcarea Constitutiei. Cetatenii au fost manipulati sentimental! In asta sta forta inspaimintatoare a celor de la putere. 8,5 milioane care-l urasc pe Traian Basescu!

          • Daca comentariul este o gluma e o gluma buna. Daca nu…. De unde pana unde are vreo relevanta un afis pentru motivele pentru care s-a votat DA?

  9. Corectati va rog Uruguay in loc de Paraguay. E o neatentie dar grava de tot, Uruguayul fiind singura tara din America Latina care se afla in primele 25 de tari care intrunesc conditiile pentru a fi considerate „full democracy”.
    Si ar mai fi ceva: majoritatea comentatorilor sustin ca pucistii se bazeaza pe Rusia, acum Dumneavoastra veniti co o alta teorie: este vorba de SUA prin W Clark…
    Ma ia cu frisoane!

  10. În nici unul din cazurile pe care le-aţi pomenit, nu s-a cerut boborului să infirme sau să confirme prin vot măsurile luate.
    Aţi ocolit precum Necuratul tămâia cazurile Ecuadorului (care a fericit umanitatea cu termenul de largă semnificaţie „Banana Republic”), Chile cu pinochetii săi şi Iranului cu Operaţiunea Ajax.
    Io mi-am adus aminte de Iran datorită similitudinilor între valoarea procentuală a redevenţelor pe care le plătea British Petroleum şi valoarea redevenţelor pe care le-ar fi plătit cianuriştii de la Roşia Montana statului român. Asta ca să nu uităm că Suspendatu’, nici acum, suspendat fiind, nu s-a putut abţine să nu readucă în discuţie respectiva exploatare.
    Restul sunt perdele de fum. A-BU-RELI!

  11. Stati liniștita! La noi e invers. Verificati atitudinea lui Barroso fata de suspendarile lui Lugo si, respectiv, Basescu. Pe cea a populatiei, remarc ca nu o observati. Comparatia poate servi doar pentru a ilustra dubla măsura… Pentru asta este ideala!

  12. Pacat ca in articol nu se spune nimic despre fortele care se afla si s-au aflat intotdeauna in spatele „oligarhilor” si celorlalti pucisti!
    Pentru un fost redactor al BBC este o scapare cel putin suspecta!
    Bref, ca sa se bucure si un preopinent de mai sus care ne acuza de lipsa de fantezie, eu consider ca Romania a introdus pe harta geopolitica a Lumii o noua (dar mai veche notiune) : PUCIUL ROSU!
    Sa speram ca Revolutia Mondiala a Proletariatului nu va reincepe sa se intinda incepand cu tara asta amarita!

  13. Tatiana, parcurgeam randurile postarii tale cu emotia determinata de faptul ca nu gaseam nicio referire la generalul Wesley Clark.

    Fortunately, ultima fraza mi-a confirmat asteptarile. Wesley Clark este si pentru tine un personaj cu totul special. Sunt curios totusi, pentru cine nu e…

    Astept cu nerabdare urmatoarea postare.

  14. lovitura de stat americana in beneficiul rusiei. normal ca n-aveau rusii putere asupra noastra daca nu le era data chiar de stapanii nostri

    bine macar ca, asa cum spunea cineva, e lovitura de stat data de americani.
    E o chestie ca, dupa 22 de ani, sa fii invins „de ai tai”… Probabil, asta-i motivul pt. care elita noastra (biata de ea) care-a mai ramas progresista si democratica in Romania, nu-si revine inca, si nu-si va reveni probabil pt. mult timp.
    E cazul sa se ridice de pe jos.

    Pentru ca daca gandesti pragmatic, poate ca azi, dupa 22 de ani de „democratie – atata cata a fost – poate suntem mai puternici sa ne luptam cu rusii decat eram sa zicem, in 1990. Rusii nu mai folosesc teroarea azi. E mai simplu sa idiotizezi poporu, au invatat si ei un lucru bun de la americani.
    daca 22 de ani pana acum, eram pe mana rusilor, azi nici nu ne mai puneam astfel de probleme. Tot e bine ca am ramas cu ei „pana la sfarsit”… Am avut onoare si n-am mai dezertat la greu, ca-n WW2 cu Germania.
    Nu i-am lasat cand se bateau singuri prin Afganistan, de-ajunsese lumea sa rada de ei, si taubman sa ne spuna ca suntem „cei mai buni prieteni ai Americii din intreaga lume”…

    So – am fost vanduti de cei mai buni. Ganditi-va: cum era sa fim dati la schimb de China … pentru Siria !!! Marfa proasta la ambele capete… Asa, suntem vanduti azi pt. ca suntem buni, nu pt. ca suntem marfa chinezeasca.
    dac-as fi in 1990 si as sti ce urma sa se-ntample 22 de ani mai tarziu, tot pe americani i-as fi ales. nu de frica rusilor, ci pt. ca sunt mai buni.

    ganditi-va ca-n locul lui Ponta, obligat de americani sa ne dea rusilor, puteau fi ai lui Basescu.

    Fiica lui Pascal Bentoiu povestea la TVR Cultural cum nimeni nu se astepta la ce-a urmat dupa razboi, in Romania. in timpul razboiului toata lumea avea paine alba pe masa si nimeni nu era luat noaptea din casa lui.
    Dupa razboi, cand toti asteptau linistea si pacea, abia atunci a-nceput razboiul adevarat

    deci capu sus, prieteni. s-a terminat criza, cand aveam paine alba pe masa. incepe razboiul.

  15. A fost referendum in Paraguay, in iunie, asa cum pretindeti in text?!
    Sunteti singura de pe glob care aveti acesta informatie.
    Presedintele Lugo a fost destituit de Parlament, in mai putin de 48 de ore, fara referendum.

    http://blog.lefigaro.fr/amerique-latine/2012/06/coup-dtat-express-au-paraguay.html
    http://www.csmonitor.com/World/Americas/2012/0624/Does-Paraguay-risk-pariah-status-with-president-s-ouster
    http://www.bbc.co.uk/news/world-latin-america-18553813

    Poporul nu a avalizat decizia parlamentarilor deoarece nu s-a organizat un referendum.
    Este o diferenta esentiala.
    Chiar nu stiati sau manipulati fara jena?

    • draga casandra,

      e asa cum spuneti. In text s-a strecurat o confuzie regretabila. Referendumul a avut loc in 2011 si a fost pe tema acordarii dreptului de vot cetatenilor din strainatate…Tema actuala si la noi.
      Nu manipulez pe nimeni. Sunt doar ingrijorata de tot ce se intampla si caut, ca toata lumea, explicatii. Formula de puci imbracat juridic si procedural mi se pare foarte interesanta si asemanatoare cu ce vedem.
      Cat despre Wesley Clark, e un personaj extrem de controversat si, in orice caz, nu mai reprezinta armata americana din anul 2000. Problema e ca nu stim prea bine ce si pe cine reprezinta in calitate de consilier al primului ministru..
      Multumesc.
      tnb

    • Ok, I think she’s poor in English, as she had never worked for a foreign company:)))))))!
      Noroc ca mai exista casandre care sa ne deschida ochii!
      Oricum, poate va amintiti ce se spunea despre redactia romana a BBC (unul mititel care-mi vorbea c-un adel ca l-apus de soare sa ne faca capu’ mare…:)))!
      Politica este, after all, o dama de consumatie!

      • haida-de ! credeam ca, macar pe forumul asta, se pot discuta idei si nu invidii viscerale ! E bine acum fara BBC in Romania ? O sa fie bine si cu doua ore de jurnal pe zi despre maretele infaptuiri ale lui Antonescu !

        • Prietene, crezi ca era mai bine ca un post de radio occidental sa iti vanda ideile, conceptele si directiile de actiune infractionala ale lui Impuscariatu ca fiind ale Guvernului majestatii sale EIIR?

  16. Cate pasiuni consumate in comentarii sterile.Bag si eu unul :) Partea pozitiva este ca ne pasa. Din pacate, cu totii, suntem masa de manevra pt hotii care ne-au condus mereu. Mereu aceiasi oameni. Nici nu mai stiu care din ce partid sunt…ca s-au invartit intre ei de dracu’ ne-a luat. Singura constanta e ca ne-au muls. Mereu. Cand unii cand altii.
    Acum asistam la o reglare de conturi intre mafioti. Ce ma mai bucur :))
    Nastase la puscarie. Base sa ii urmeze…. dupa care Patriciu…. si Videanu…si Berceanu…si Oprisan…si Hrebenciuc… si cati nu mai sunt. Sa ii ia puscaria pe toti.
    De ce nu au actualizat listele de vot? Pai sunt prosti? Sunt 2-3 milioane de voturi din care fura fiecare cat poate si se pricepe. Ce bine s-au inteles ei atatia ani…. Dar acum ce sa vezi? Base nu mai respecta joaca. S-a invatat la prajitura si nu mai vrea sa ii dea drumul :))
    Si unii si altii cauta abordari legale de a-i darama pe ceilalti.
    Mi-a sila!!

  17. Ca de obicei, Tatiana, ai lovit cuiul in maciulie, iar cei care n-au de ce sa se lege pomenesc trecutul tau la BBC. Pai se vede ca ai fost la BBC, deoarece un jurnalist din presa din Romania nu prea poate scrie ca tine.

    • Pai prietene – Tatiana a uitat un lucru esential – N-A FOST REFERENDUM. Asa poti vorbi despre lovitura de stat. Daca este referendum, atunci argumentul loviturii de stat mi se pare unul pentru copii de gradinitia – ca sa a zis tanti educatoarea. Ne scremem sa motivam acest argument gasind situatii asemanatoare pe glob si dupa ce le gasim si ne aprindem aici paie in cap – hopa – „In text s-a strecurat o confuzie regretabila”. Ca la radio Erevan. Problema e ca asculta si Baroso, Reding &co

  18. Dezbinarea ca forma de consolidare a puterii terorii

    Daca alegi un drum, nu incerci variante aleatorii paralele, pantru ca de obicei „variantele necunoscute”, te duc in „fundaturi”. Tema listelor, este o alta varianta a minciunii, a loviturii de stat. Este varianta care incearca „oboseala”. Este o statie pentru alte variante in care institutiile statului importante in respectarea Constitutiei, sunt tarate cu buna stiinta. Spre naivitatea lor. Unii din aceste institutii joaca cartea bolsevica, sau distribuie documente in diferite variante: Pentru „idioti“ si pentru uniunea bolsevica. Pentru a se manipula direct din institutiile care ne apara de jaful politic, oferind texte cu continuturi diferite.

    Bolsevicii cand pun mana pe putere, nu accepta sa o mai lase. Asa s-a intamplat si dupa abdicare, urmarile suferite de popor fiind cunoscute si care au lasat urme adanci in constiinta libertatii.

    Tupeul si consecventa cu care actioneaza sunt sustinute financiar si politic din afara. Exista o comisie deja infiintata intr-o institutie europeana unde aceasta situatie este analizata in amanunt.

    Ce este insa foarte important: SA NU OBOSIM.
    Sa-l sustinem pe Presedintele ales, sa ne aparam Tara de derbedei cumparati pe banii care vor capata curand culoarea sangelui. Pentru ca teroristii bolsevici Isi doresc puterea pentru ei, cedand Romania, Raului. Isi doresc toate institutiile statului pentru a face posibila o noua revanzare a Romaniei „eliberatorilor”. Veniti nu cu tancurile terorii si katiusele in 1944, ci
    bani negri si cu stiinta manipularii in 2012, al arestarilor in prag de noapte, al disparitiilor celor care se opun „miscarii mortii”.
    Daca-i lasam sa-si faca jocurile, atunci sansa noastra de a mai exista ca popor, inceteaza. Nimeni din Tara nu vrea sa inteleaga PERICOLUL REAL?
    Mai este cineva treaz in Tara asta?

    Romania este promisa la troc. Influenta zonala, contra putere politica.
    Spargerea integritatii Uniunii Europene si a functionarii NATO, contra putere politica.
    Cu secera si ciocanul, tronand din nou pe steagul Romaniei.
    Important este sa fim tot mai uniti si sa trecem la alte forme ale protestului nostru. Sa ne reocupam Pietele pierdute, sa ne aratam ura fata de bolsevismul terorist si tortionar.

    Dreapta va trebui sa ramana unita. Cat mai unita, iar disensiunile minore legate de chestiuni de „scara ierarhica” sau repartizarile imaginii individuale va trebui sa treaca pe planul doi. Fara o strangere a randurilor, impotriva hydrei bolsevice, nu se poate reusi. Iar noi, cei care o sustinem, va trebui de asemenea, sa ramanem UNITI. Fara sa ne lasam coplesiti de presiuni, sau sa ne lasam manipulati mediatic destructiv. De minciuna imprastiata ca forma de respiratie. Minciuna, ca forma a represiunii, manipularii, dezbinarii, violentei….

    In urmatoarele perioade imediate se vor incerca noi forme de manipulare, mai perverse, mai distrugatoare. Dar noi va trebui sa ramanem UNITI si sa REZISTAM tot mai activi si tot mai vocali.

    Societatea romaneasca este a noastra, nu a lor.
    Aceasta uniune bolsevica antiromaneasca, trebuie scoasa din viata politica romaneasca. Bolsevismul, daca ne vom recastiga puterea furata, forma extremista antidemocratica, va trebui interzis prin Constitutie, iar pedeapsa cu moartea pentru tradare a intereselor Romaniei, reintrodusa.

    Spiritul Timisoarei de acum 22 de ani nu trebuie sa dispara, iar Proclamatia de la Timisoara este mai actuala decat oricand. Sa ne luptam pentru NOI si spiritul nostru de viitori OAMENI LIBERI de comunism.

    • Da mai sunt oameni destepti(in ambele sensuri ) in tara asta!
      dar nu vedeti ca atunci cand cineva ridica problema pericolului expansiunii kominternului ( ca nu mai sunt bolsevici) nu mai zice nimeni nimic nici pe blogosfera nici in media? De ce oare!
      Oricum, va rog SA NU OBOSITI!

  19. Iertata fie-mi criza de ras, dar sfortarile matale de a coase ce nu e rupt se fac vinovate de ea. Si zi asa: „Zelaya tocmai convocase un referendum cerând populației să-și spună părerea cu privire la o schimbare a Constituției care ar fi permis oricărui președinte ales să candideze pentru un al doilea mandat. Referendumul a fost declarat neconstituțional”. Pai daca constitutia lor prevede altfel, cum poti pretinde ca referendumul era „legal” cand intrebarea era in afara constitutiei, iar declararea ca „neconstitutional” a fost un „abuz”, „o lovitura de stat”?!
    Este ca si cum maine Basescu ar vrea un referendum in care sa se proclame „rege”, desi contitutia noastra nu pomeneste nimic de institutia monarhica.

    In incercarea voastra de a-l martiriza pe Basescu si de a scoate in evidenta inexistentul, aveti niste sincope logice de mai mare rasul. Mtiv pentru care repet: „iertati-mi criza de ras”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tatiana Niculescu
Tatiana Niculescu
Tatiana Niculescu, scriitoare

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro