Home » Opinie » Citesti:

“Factorul Habsburg”

Tom Gallagher iulie 11, 2011 Opinie
15 comentarii 5,189 Vizualizari

Decesul lui Otto von Habsburg, ultimul prinţ moştenitor al Austro-Ungariei, în data de 4 iulie a.c. a trecut aproape neobservat de opinia publică din România. Destui cetăţeni ai ţării au rămas rezervaţi cu privire la dualismul austro-ungar şi al vremurilor de dinaintea anului de răscruce 1918 – vremuri în care românii din Transilvania avuseseră destule de suferit de pe urma stăpânirii de la Budapesta. Totuşi, sistemul socio-politic al monarhiei dunărene nu a atins nicicând nivelul de dominaţie colonială particulară Rusiei vreme de secole.

Este unul dintre motivele pentru care nenumăraţi oameni continuă să fie fascinaţi şi astăzi de epoca imperială şi strălucirea ei. În perioada dublei monarhii, Transilvania a avut parte atât de creativitate intelectuală şi artistică, cât şi de libertate religioasă. Regiunea s-a demonstrat una dintre cele mai individualiste ale unui imperiu care, în perioada sa de glorie, vibra de culoare graţie multitudinii de comunităţi, culturi, limbi şi tradiţii.

Când Ceauşescu a decis, în perioada anilor ’80, anihilarea unei bune părţi a patrimoniului arhitectural transilvănean, Otto von Habsburg s-a numărat printre personalităţile care au protestat cel mai vehement împotriva politicii de sistematizare a regimului comunist. Sub o altă domnie decât cea a împăratului Franz Josef (1848-1916), Imperiul Habsburgic ar fi putut evolua, poate, în direcţia unor State Unite ale Europei – mai exact într-o entitate cu suficiente soluţii pentru energiile şi aspiraţiile locuitorilor ei pentru a le asigura, într-un final, un viitor viabil.

„Kaisertreue”, loialitatea faţă de împărat, a constituit un liant puternic între cetăţenii monarhiei dunărene – în pofida naţionalismului teritorial caracteristic epocii, care începea să cuprindă din ce în ce mai multe regiuni la mai mică sau mare distanţă de Viena. Totuşi, autoritatea persoanei împăratului era atât de mare, încât armata imperială austro-ungară, compusă preponderent din militari minoritari, i-a rămas fidelă lui Carol I al Austriei, succesorul longevivului Franz Josef,  până aproape de sfârşitul primului război mondial.

În ziua în care familia Von Habsburg anunţa decesul prinţului moştenitor Otto, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cataloga Uniunea Europeană drept entitate „sexy”.  În opinia sa, atractivitatea acestui club nu poate fi pusă la îndoială „atât timp cât atrage membri noi”, prin urmare UE s-ar menţine, în pofida actualelor ei probleme, „într-o formă bună”. Cancelarul federal Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy nu au, în schimb, astfel de certitudini, ambii avertizând că, fără sa-crificii enorme pentru sal-varea betegei monede unice europene, nici proiectul euro-pean nu are şanse de viitor.

Trivialităţile şi/sau tentativele de intimidare a potentaţilor UE aflaţi în permanentă căutare de soluţii pentru salvgardarea unei elite financiare care a provocat, în cupiditatea şi inepţia ei, un veritabil dezastru economico-financiar nu fac decât să probeze derizoriul legitimităţii de care mai dispune Uniunea din cauza propriei obtuzităţi. Conceptul de integrare europeană nu a captivat locuitorii UE nicicând în măsura în care a făcut-o, odinioară, monarhia dunăreană prin farmecul  ei. În Bistriţa-Năsăud am întâlnit bătrâni care în perioada anilor ’90 încă mai depănau amintiri ale strămoşilor lor despre sosirea austriecilor în zonă cu două secole în urmă, dar mai ales despre propăşirea locurilor ca o consecinţă a acestui eveniment. N-am auzit în schimb pe nimeni care să se fi entuziasmat, în ultimii ani, cu privire la „cucerirea” pieţei bancare autohtone de către instituţiile financiare austriece, iar profiturile lor uriaşe obţinute în România până la izbucnirea crizei economice au slabe şanse să trezească simpatii similare celor de altădată.

Otto von Habsburg a fost mem-bru al Parlamentului Euro-pean timp de 20 de ani, reprezentând creştin-socialii germani – fracţiunea bavareză a conservatorilor germani -, cărora li s-a ală-tu–rat în conformitate cu pro-priile convingeri creştin-conservatoare. A argumentat elocvent în favoarea integrării europene şi a extinderii spre Est a UE, susţinând că un Occident divizat şi o Europă fragmentată nu vor putea opri extinderea sferei de influenţă a Moscovei spre inima bătrâ-nului continent. A fost considerat atât un vizionar al Europei, cât şi un mare european. În volumul de dialoguri purtate cu publicista Eva Demmerle şi intitulat „Factorul Habsburg. Viziuni pentru noul mileniu” (2007), Otto von Habsburg îşi reafirma credinţa în viitorul casei comune alcă-tuite din 27 de state membre, pledând persuasiv pentru aderarea Croaţiei. Din nefe-ricire, nu vom mai afla opi-nia sa necosmetizată despre eurocraţii zilelor noast-re – care mie unul îmi amintesc deseori de elitele maghiare şi de superioritatea pe care acestea o afişau în Transilvania până în 1914. Dispreţul pentru identitatea locală i-a determinat să creeze una artificială, dirijată de la Budapesta, ignorând complet doleanţele locuitorilor. Această obstinaţie şi această lipsă de viziune a celor aflaţi în frun-tea dublei monarhii au condus până la urmă la 30 de ani de conflicte regionale şi o ascensiune a extremismului care au afectat soarta a nu mai puţin de 200 de milioane de locuitori din bazinul dunărean.

Integrarea europeană, rămasă semi-complinită şi pe jumătate uitată, poate fi lesne prejudiciată sau chiar distrusă în baza aceloraşi erori. Otto von Habsburg, cetăţean al Austriei, Ungariei, Germaniei şi Croaţiei, a meprizat extremismul, s-a opus nazismului şi, ulterior, planurilor de putere ale Uni-unii Sovietice. Cetăţenii UE nu pot decât să spere ca liderii ei să se demonstreze, cândva, la fel de dedicaţi valorilor democratice precum moştenitorul ultimului împărat al Austro-Ungariei. Deocamdată însă, mai-marii Europei doresc doar ca bieţii contribuabili să plătească pentru excesele eurocraţilor, în plus nu se mai dau în lături nici de la afaceri cu tiranii, atât timp cât acestea aduc câştiguri fenomenale.

Articol aparut initial in Romania Libera

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. gigi spune:

    nu inteleg relevanta pentru romani a decesului unui urmas al casei de habsburg? dupa cum ai remarcat si tu, din 1918 nu mai avem treaba cu habsburgii, deci de aproape 100 de ani. de ce ne-ar interesa dupa aproape 100 de ani cine a mai murit din familia care a condus odata imperiul austro-ungar? crezi ca in serbia sau in muntenegru aceasta stire a prezentat vreun interes?

  2. T.B. spune:

    Mda! M-a cam pus pe ganduri dl. Gallagher.

  3. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Excelent ! Sa terminam o data pentru totdeauna cu Imperiul austriac=”inchisoarea popoarelor’, o enorma gogoasa a propagandei bolsevice (zii mama gusata sa nu-ti zica ea intai). Necazurile romanilor ardeleni proveneau aproape exclusiv de la maghiari care spre Viena si
    Europa isi puneau o masca “civilizata” iar spre minoritati exhibau un dos… In fond cine s-a proclamat republica rupind imperiul? Chiar Ungaria. Pentru a-si acoperi propriile persecutii SI pe cele ale Rusiei imperiale sovieticii au tras cu toate tunurile in fosta dubla monarhie. Ar mai multe de spus despre cum in 1913-1914 rusii profitau de certurile romano-maghiare trimitind teroristi veritabili sa le invenineze si mai tare spre a submina intreaga tara (cazul aruncarii in aer a palatului episcopal din Debretin).

    Mai scrieti Domnule Gallagher, ai nostri nu prea au curaj.

    • Raspopitul spune:

      Libertate religioasa in Ardeal? Gluma buna, daca nu ar fi sinistra.. Sa inteleg ca Biserica Unita cu Roma a luat fiinta din prea multa dragoste fata de doctrina catolica, si nu pentru ca ln urma presiunilor imense de catolicizare si maghiarizare, o parte din cler a negociat slujba in limba romana si invatamant in limba romana, in schimbul supunerii Papalitatii?
      Chiar asa, daca era o idee atat de buna, de ce toti ceilalti ortodocsi nu au urmat-o?
      Iar fidelitatea catre imparat nu era nici mai mult nici mai putin decat sentimentul de supunere fata de autoritate: orice alta persoana/denumire ar fi avut, la fel de fidel i-ar fi fost ardeleanul invatat sa respecte regulile…
      Haideti sa nu mai mistificam trecutul si sa judecam faptele asa cum au fost: fara nostalgii.

      • Isailă Brătfălean spune:

        Unirea cu Roma a fost reforma religioasă la români ardeleni, aș cum a fost calvinismul la maghiari, lutheranismul la sașii ardeleni. Catolicismul nu a impietat cu nimic etniei, cum slovacii au rămas slovaci, deși erau catolici …Pentru români a fost doar un pas spre Biserică Românească de tradiție ancestrală. Următorul pas nu a mai fost făcut pentru că românii ortodocși au continuat să rămână sub talpa bulgaro-greacă. Forțarea ortodoxiei, folosirea regulată a numelui de „Țara Românească” deși acesta a fost folosit rar și accidental în istorie pentru Valahia, denotă expansionismul valah de tradiție fanariotă. Tradițiile ardelene au fost pur și simplu falsificate și călcate în picioare, cum a fost distrusă cetatea de la Alba Iulia pentru a face loc unei catedrale ortodoxe.

      • Mircea spune:

        un articol bine documentat referitor la “patriotismul romanesc” al Bisericii Ortodoxe din Transilvania:

        http://bloguri.piatza.net/biserica-ortodoxa-romana-s-a-opus-unirii-de-la-1918/

        De remarcat “afurisirea” armatei romane de catre mitropolit si pozitia lui Miron Cristea, viitor patriarh si prim-ministru al Romaniei!

        Deh, istoria e cateodata mai complicata…

  4. Maria spune:

    Foarte bun articol!

  5. ics spune:

    ca idee, ma aflu in jur de salzburg intr-un mediu destul de multikulti. evenimentul decesului a fost discutat pe ton nostalgic mai ales de cei cei de origine maghiara. austriecii au o atitudine stil pragmatic: ce a fost a fost. pe ei ii doare doar de südtirol cu meranu si bozenu lor. bavarezii se iubesc cu austriecii cam ca noi cu ungurii. si sint catolici dar ii dau cu ludwig der märchenkönig nu cu kaiserul.

    maghiarii in general au o afectziune crescuta fatza de monarhia austroungara. iar sisi e foarte pretzuita.

    sincer sa fiu sint destul de dezorientat caci cunoshtiintzele mele palide despre istorie ar cam trebui filtrate de balastul propagandistic in care am crescut in regimul preaimpushcatului geniu carpatin iubit conducator. iar clantzaii astuia au cam ramas pe la televiziuni.

    de aceea astfel de articole sint binevenite. ca si comentariile care sustzin opinii diferite

    pentru mine personal freizugigkeitu = libera circulatzie in ue a fost un pas inainte. nu ash avea nici o problema in a invatza germana ca sa am de-a face cu functzionari statali nemtzi in locul bugetarilor romani (cine a fost la un ghisheu in patria muma shtie de ce clasa de ciocoi vorbesc)

  6. faszinosum habsburgicum spune:

    Considerand aceasta preluare de la RL pentru sclipirile mai glumete, de ce imi aduce aminte pasajul cu “În Bistriţa-Năsăud am întâlnit bătrâni care în perioada anilor ’90 …” ? De intrebarea:
    - Cum il faci pe unul de 90 de ani sa necheze?
    - ???
    - Il intrebi cand a bagat-o de ultima data.

  7. eminescu spune:

    Cu tot respectul pentru Dumneavoastra, Domnule Gallagher, marturisesc faptul ca nu inteleg de ce intretineti confuzia prin acest articol: Domnul Otto von Habsburg s-a detasat prin activitatea sa politica de tot ceea ce inseamna dubla monarhie. In plus, dubla monarhie (perioada dintre 1867 si 1918) este populara doar la maghiari (pentru ca maghiarii au fost marii beneficiari ai compromisului din 1867).
    A invoca decesul lui Otto von Habsburg pentru a trezi nostalgii „chezaro-craiesti” este o abordare pe care sincer o consider a unui jurnalist de tabloid. Pentru ca domnul von Habsburg s-a delimitat prin activitatea sa politica de mostenirea dublei monarhii.
    Referitor la perceptia dublei monarhii in memoria colectiva romaneasca aceasta este mai degraba negativa, atat in Transilvania cat si in Vechiul Regat. Exista bineinteles, nostalgici (la fel cum sunt si nostalgicii „Epocii de Aur”), dar acestia sunt o minoritate (in cazul etnicilor romani, nu si in cazul etnicilor maghiari). In ceea ce priveste loialitatea romanilor fata de imparat, aceasta s-a cam terminat dupa 1849 (adica dupa ce Avram Iancu a fost bagat la inchisoare). Perioada de dupa 1867 pana in 1918 a fost una de maghiarizare fortata a tuturor minoritatilor de pe teritoriul reinfiintatului regat maghiar; un bun exemplu in acest sens este comparatia bancnotelor dinainte de 1867, inscriptionate in toate limbile imperiului si cele de dupa 1867, scrise numai in germana si maghiara!
    Sigur, stapanirea austro-ungara a fost mai „buna” decat cea taristo-sovietica sau decat intermezzo-ul horthyst. Sigur, actuala constructie politica nu este perfecta. Dar repet: a profita de decesul Domnului von Habsburg pentru a trezi nostalgia unui trecut problematic de care el insusi s-a dezis nu reprezinta un demers jurnalistic sau istoric onest. Pentru ca in articolul Dumneavostra ati minimalizat adevarata valoare a Domnului von Habsburg: dansul a fost un democrat, un european in sensul dat de aceasta constructie fragila numita Uniunea Europeana si a fost un crestin, pentru ca in definitiv radacinile Europei sunt crestine. Domnul von Habsburg nu a fost deloc un nostalgic al dublei monarhii.

    • Teodor G. spune:

      Dubla monarhie e tratata destul de aspru in articolul dlui Gallagher. “Sub o altă domnie decât cea a împăratului Franz Josef (1848-1916), Imperiul Habsburgic ar fi putut evolua, poate, în direcţia unor State Unite ale Europei – mai exact într-o entitate cu suficiente soluţii pentru energiile şi aspiraţiile locuitorilor ei pentru a le asigura, într-un final, un viitor viabil.” Este evident ca acest pasaj se refera la problemele provocate de nationalismul maghiar.

      • eminescu spune:

        Imi permit sa nu sesizez acest tratament aspru al Domnului Gallagher absolut deloc in acest articol. Iar afirmatia ca „sub o alta domnie…” induce in eroare. Este ca si cum am spune, de exemplu ca sub orice alta domnie decat al lui Stalin (1924-1953) URSS ar fi evoluat in directia unor Stete Unite ale Rusiei. Iar fidelitatea fata de imparat a constituit un liant puternic intre supusi exact cum fidelitatea fata de secretarul general al partidului a fost liantul care i-a tinut uniti pe supusii sovietici. Repet, chiar Otto von Habsburg s-a distantat de acest tip de abordare nostalgica a istoriei dublei monarhii. Folosirea acestui eveniment pentru a resuscita nostalgii cezaro-craiesti este echivalentul unei defilari de 7 noiembrie in Piata Rosie din Moscova.

  8. eu****** spune:

    Am citit initial articolul in RL si am facut si un comentariu acolo. Am recitit acum si am citit si comentariile facute de cei de dinaintea mea.

    Imi pare ca o Europa – formata si gandita de oameni cu adevarat animati de ideea unei Europe unice – moare acum, alaturi de un Habsburg, si cei ce se nasc acum sau sunt in viata au cu totul si cu totul alte idealuri si concepte decat cele care au animat odata Uniunea Europeana.

    NU cred ca va muri UE sau ca va muri asa de usor, cred mai de graba ca trece printr-o boala acuta care nu face decat sa accentueze criza actuala. Aroganta mentionata in articol poate sa rapuna insa definitiv Europa cu consecinte mai grave pentru cei care au aderat mai inaintea noastra si care au si moneda Euro. Nu este de joaca, si imi pare ca parca “Dracu” sau prostia omeneasca si-a bagat coada – asta daca dau de o parte “agenturile”….Prima care ar beneficia de mai multe avantaje, in cazul rapunerii Europei Unite, ar putea sa fie Rusia, din punctul meu de vedere. Germania poate specula si ea din plin momentul…Poate gresesc, poate nu…

    Cat despre persoana care a disparut un imens respect pentru ca a reusit sa treaca de la o anume filozofie asupra vietii catre una mai moderna si mai apropiata de cerintele cetatenilor de ieri, de astazi si poate de maine. Mare admiratie si respect!

    RIP



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Tom Gallagher


Tom Gallagher

Profesorul Thomas Gerard Gallagher preda la Universitatea din Bradford, unde este de ani buni seful catedrei de studii despre pace. Manifesta un interes statornic pentru Romania, p... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)