vineri, martie 29, 2024

Falanga ortodoxă a Kremlinului

La începutul anilor ’90 politologul american Joseph Nye a introdus conceptul de „soft power”. E vorba de acele instrumente care, dincolo de forța militară sau de cea economică, oferă unei țări posibilitatea să-și crească de o manieră subtilă capacitatea de a influența opinia publică la nivel regional sau global. Filmele sau serialele produse la Hollywood, jazz-ul, restaurantele McDonalds sau KFC, Coca Cola sunt ambasadori globali ai Statelor Unite și ai modului de viață american. Baletul rus, remarcabilele ecranizări făcute de BBC după opere clasice celebre, bucătăria italiană sau chinezească, vinurile franțuzești, toate cu răspîndire globală, sunt la rîndul formule de promovare implicită pentru fiecare dintre țările respective. Inițial, nici una dintre toate aceste surse de soft power, principalul beneficiar fiind pînă acum Statele Unite, nu a fost proiectată cu acest scop. Cum America a fost puterea dominantă din lume după cel de-al doilea război mondial și cum limba engleză a devenit lingua franca de facto la nivel internațional lucrurile au curs în această direcție. Iar branduri ca CNN, Microsoft, Google, Microsoft, Facebook sau Twitter, toate intrate la nivel intim în viața si activitatea cotidiană a planetei, nu au făcut decît să consolideze în mod natural această poziție privilegiată a Washingtonului. Sigur, componenta de soft power este doar o parte a ecuației de putere și de influență în lume. În absența unui companion de hard power, precum forța militară, acest tip de influență are serioase limitări în practică după cum a descoperit mai ales în ultimii ani Uniunea Europeană atunci cînd a încercat să se implice în rezolvarea unor crize majore. Ucraina fiind cel mai recent și mai elocvent exemplu.

Ceea ce nu diminuează totuși importanța majoră a acestui tip de influență care a devenit un ingredient obligatoriu în ecuația de putere globală. Noile puteri emergente, mai ales China și Rusia, dar și altele, precum Turcia, India sau Coreea de Sud, au decis să dezvolte strategii de soft power concrete proprii, plecînd în mare măsură de la modelele deja existente în momentul de față. De exemplu, Coreea de Sud și China au făcut investiții considerabile în producția de seriale de televiziune și filme acordînd producătorilor locali generoase subvenții guvernamentale. Mai mult decît atît promovarea pe plan internațional a acestor producții cinematografice sau de televiziune a devenit parte integrantă a efortului diplomatic făcut de țări precum Coreea de Sud sau China, ceea ce ilustrează importanța acordată acestul aspect de către guvernele respective. Așa au ajuns românii să știe mult mai multe lucruri despre perioade întregi din istoria coreană sau despre domnia sultanului Suleyman (serialul turcesc se bucură de un succes remarcabil în cele peste 50 de țări în care rulează) decît despre propria istorie.

Pe aceeași linie, nu e deloc întîmplător că CCTV News, canalul chinez de stiri în limba engleză, are un buget de $2 miliarde, aproape de 4 ori cît BBC News (care îl domină însă copios, cu toate acestea, la capitolul credibilitate!). În mod asemănănător și echivalentul rusesc al acestuia, canalul Russia Today, este finanțat generos de către stat fiind considerat de către autoritățile de la Kremlin drept un instrument esențial de influență externă îndreptat destul de explicit împotriva Occidentului, cu precădere împotriva Americii.

În același context trebuie văzut și rolul pe care îl joacă astăzi Biserica Ortoxă Rusă ca partener privilegiat al Kremlinului în demersurile sale de a schimba peisajul geopolitic desenat după 1990. Francis Fukuyama prevestea într-o carte celebră („Sfîrșitul Istoriei și Ultimul Om”), apărută în 1992, victoria generalizată a modelului de societate reprezentat de democrația liberală de tip occidental. Dintr-un anumit punct de vedere, generalizarea modelului societății de consum, el a avut evident dreptate. Nu doar în lumea occidentală ci și la Beijing sau Sanghai, la Hanoi, în Africa sau în Dubai există mall-uri, tendințele în moda feminină sau masculină sunt în esență aceleași dincolo de accentele particulare dintr-o țară sau alta, iar telefoanele mobile au devenit parte din realitatea vieții de zi cu zi pe orice meridian.

Pe de altă parte însă, celelalte elemente care descriu democrațiile de tip liberal par să fie cu totul absente în multe din aceste cazuri. Mai toate încercările care s-au făcut în acest sens dincolo de spațiul occidental (Irakul, „Primăvara arabă”, chiar și o bună parte din țările din America de Sud, etc) au eșuat ducînd în cazul Irakului, Siriei sau chiar și a Egiptului la situații evident mai proaste decît cele anterioare. Așa că mulți din cei aflați în afara spațiului occidental au început să se uite mai degrabă cu admirație la regimurile autoritare de la Beijing sau de la Moscova ca modelele de guvernare de succes. Din acest punct de vedere evoluțiile din peisajul global par să-i dea mai degrabă dreptate lui Samuel Hungtinton, a cărei viziune geopolitică pleacă de la ideea existenței unor falii civilizaționale care despart diferitele regiuni ale lumii. Le vedem astăzi destul de clar în cazul lumii musulmane. Chiar și Turcia, în ciuda eforturilor de aproape o sută de ani intreprinse de Kemal Ataturk si discipolii săi pare să se îndepărteze în tot mai mare măsură de modelul democrațiilor liberale deși oficial țara rămîne încă angrenată în demersul de intrare în Uniunea Europeană.

Dar nu numai acolo. Iată, de cîțiva ani buni Rusia lui Putin se străduiește să consolideze o falie care să despartă lumea creștin ortodoxă de „Occidentul decadent”. Nu este ceva de dată recentă și cu atît mai puțin ceva declanșat de criza din Ucraina. E vorba de un proces de mai lungă durată. De peste zece ani retorica anti-occidentală, cultivată și în mass media dar și în manualele școlare, e omniprezentă în Rusia. Doar că acțiunile agresive intreprinse de Moscova împotriva Ucrainei au ridicat tonul atacurilor și i-au făcut pe europeni și pe americani să ia act, în sfîrșit, de această realitate. Dintr-un anume punct de vedere este oarecum surprinzător că Moscova a ales confruntarea cu Occidentul apropiindu-se în același timp de China. Chiar analiști ruși consideră că este o imensă eroare strategică. Din multe puncte de vedere vulnerabilitatea din Siberia, unde un spațiu imens populat de 10-15 milioane de locuitori se află în imediata vecinătate a celei mai populate țări din lume, o țară a cărei pondere economică o depășește de cîteva ori pe aceea a Rusiei, ar trebui să fie mult mai preocupantă decît pericolul „asaltului occidental” despre care propaganda Moscovei nu mai prididește să vorbeasc populației în fiecare zi.

E greu de imaginat că Germania, Polonia sau chiar America ar avea de gînd să atace militar Federația Rusă în condițiile în care acești „agresori” au refuzat nu doar să se implice militar în Ucraina ci chiar să livreze arme Kievului. Cu toată paranoia binecunoscută a Moscovei care nu pierde nici un prilej să vorbească despre pericolul NATO (o organizație care cel puțin pînă recent era luată mult mai mult în serios la Kremlin decît în multe dintre statele membre care nu au catadicsit nici măcar să respecte cifrele convenite pentru bugetul alocat apărării) e greu de crezut că aceasta ar trebui să fie cu adevărat marea preocupare a rușilor în materie de securitate. Pe termen lung sigur China va reprezenta o problemă sensibil mai serioasă. Iar pe termen scurt, după cum observa recent Carl Bildt, ministrul de externe al Suediei, preocuparea majoră ar trebui mai degrabă să fie aceea legată de proliferarea extremismului islamic, o problemă majoră cu precădere pentru sudul Rusiei.

Și atunci, de ce a ales totuși Rusia să considere Occidentul drept principalul său inamic ? Iată  cîteva explicații. Pentru că acest gen de confruntare scoate în relief Moscova în peisajul geopolitic global. Pentru că nu rareori țările nu se comportă neapărat rațional, cum tind să creadă în marea lor majoritate în principal politicienii occidentali (așa s-a întîmplat și în 1914, înaintea primului război mondial). Forța resentimentelor, indiferent dacă au sau nu o bază reală, nu trebuie niciodată subestimată. Și nu doar în cazul Rusiei. Un analist chinez observa recent, făcîndu-se ecoul unor opinii larg răspîndite în societate, că „o Chină puternică nu va accepta actuala ordine internațională chiar dacă acest lucru îi este benefic”.  Iată un punct în care, cel puțin pe moment, Moscova este pe aceeași lumgime de undă cu Beijingul. În plus, a ataca Occidentul e un demers relativ comod. În plan propagandistic nu faci decît să reîncălzești un tip de discurs care a stat timp de zeci de ani la baza liniei politice adoptate de fosta Uniune Sovietică. Cîțiva intelectuali liberali de la Moscova îi mărturiseau de altfel recent jurnalistei Bridget Kendall de la BBC că nu au mai asistat de multă vreme la un discurs anti-occidental atît de virulent. „O propagandă agresivă și înșelătoare; e mai rău decît tot ceea ce am văzut în vremea Uniunii Sovietice”, spune Lev Gudkov, directorul Levada Center, un reputat institut de analiză sociologică.

Însă poate mai relevantă decît toate aceste argumemente este, din acest punct de vedere, o informație de dată recentă. Pe întreg cuprinsul Rusiei se intenționează constituirea unor „grupări cetățenești” numite sugestiv „anti-Maidan”. Ceva ce ne readuce în minte nu doar „brigăzile patriotice” ale lui Ceușescu ci, într-o oarecare măsură, chiar brigăzile SS. Este un semnal clar că pentru Moscova amenințarea occidentală nu este în fapt în principal una de natură militară ci altceva: difuzia, de exemplu prin Ucraina, a unui model de societate incompatibil cu actualul regim politic de la Moscova. Există o dublă motivație. Prima, una foarte concretă: acualul regim de la Moscova, dominat de oameni din structurile de forță ale statului (așa numiții „siloviki”) nu are deloc intenția să asiste pasiv la subminarea propriei sale baze de putere. A doua este însă mai profundă. O parte a elitei de la Moscova este convinsă în mod autentic că societatea rusă care are la bază un puternic filon creștin ortodox, este incompatibilă în chip fundamental cu modelul de societate de tip occidental.

Iată de ce Kremlinul încearcă să îmbrace într-o haină ideologică o confruntare geopolitică care are drept obiectiv modificarea din temelii inclusiv a staus quo-ului instituit cu 25 de ani în urmă în Europa. Sursele acestei viziuni sunt scrierile unor filosofi ruși precum Ivan Ilin (în 2009 Vladimir Putin s-a ocupat personal de repatrierea osemintelor acestuia). Cu cîțiva zeci de ani în urmă Ilin, care acuza Occidentul că „a exportat virusul anti-creștin în Rusia”, vorbea despre „misiunea și statutul spiritual special” ale Moscovei. În aceste condiții, Rusia percepe drept naturală extinderea influenței sale în acea parte a continentului care îmbrățișează același tip de convingeri creștin-ortodoxe. Categorie în care intră evident Serbia, Bulgaria, Grecia și România. Toate sunt țări în care, cu excepția notabilă a României, sentimentele pro-ruse sunt prevalente. În Bulgaria, de pildă, un sondaj recent de opinie releva că 22 de procente din populație ar prefera integrarea în Uniunea Euroasiatică! E drept, 40 de procente preferă ca țara lor să rămînă totuși în UE.

În acestă cheie putem interpreta și vizita în România a mitropolitului Ilarion (Alfeyev) de Volokolamsk, practic al doilea în ierarhia Biserii Ortodoxe Ruse (după patriarhul Kiril) care conduce în același timp si Departamentul de Relații Internaționale al acesteia. Din punct de vedere strict formal Ilarion a venit în România pentru a lansa la Iași două dintre cărțile sale recent traduse în românește și pentru a ține o conferință. La București s-a întîlnit și cu patriarhul Daniel, un eveniment marcat printr-un comunicat postat pe website-ul Patriarhiei. Și cam atît. În Moldova vizita a căpătat însă cu adevărat amploare și substanță. Dincolo de evenimentul menționat mai sus, găzduit de Aula Universității Al.I.Cuza din Iași, mitropolitul Ilarion a vizitat mănăstirea Neamț și împreună cu mitropolitul Teofan a oficiat o slujbă comună la Mănăstirea Vorona la care, după spusele sale, au participat între 5 și 10,000 de oameni.

Mitropolitul rus, în vîrstă de doar 46 de ani, e un personaj remarcabil. Este în primul rînd un distins teolog, cu peste 600 de articole și cărți publicate, cu un doctorat la Oxford și un altul la Institutul Saint Serge de la Paris dar este și compozitor. Chiar și atunci cînd a conferențiat, prin forța lucrurilor despre chestiuni destul de abstracte care țin de dogmatica teologică ortodoxă, a știut să iasă din capcana limbajului de lemn. A făcut trimitere la Dostoievski și celebrul său roman „Frații Karamazov”, a vorbit despre cursurile de religie ținute la Institutul de Fizică Atomică de la Moscova.

În acest moment mitropolitul Ilarion, care îi va urma probabil în scaunul patriarhal lui Kiril, este principalul vector de influență, mai ales în exterior, al Bisericii Ortodoxe Ruse. Iar mesajul său fundamental este, așa cum s-a văzut și la Iași, unul cît se poate de limpede: combaterea ideii destul de larg acceptate în lumea occidentală că ne-am afla într-o „epocă post-creștină”.  În nici un caz, spune el, „ne aflăm într-o epocă creștină iar Biserica noastră este parte activă în societate”. Iar pentru a-și întări afirmație mitropolitul Ilarion a ținut să menționeze faptul că în ultimii 25 de ani s-au construit în Rusia 25 de mii de biserici.

Cu cîțiva ani în urmă poate că nu am fi dat o prea mare importanță, în plan politic, unui astfel de mesaj. În fond este unul previzibil, în acord cu rostul fundamental al Bisericii, cu misiunea acesteia. Astăzi însă lucrurile arată altfel. Mai ales atunci cînd le circumscriem retoricii agresiv anti-occidentale practicate la Kremlin, mesajelor pe aceași linie transmise direct de către Putin și apropiații săi în repetate rînduri. Nu e deloc lipsit de interes să menționăm faptul că în ultima vacanță de Crăciun Vladimir Putin le-a cerut în mod explicit tuturor liderilor regionali din Federația Rusă să citească, ca lecturi obligatorii, operele lui Ilin și ale altor filosofi creștin-ortodoxi ruși influenți. Iar Biserica Ortodoxă Rusă a ales să răspundă cu aceeași monedă raliindu-se fără rezerve liniei politice oficiale adoptate la Kremlin, inclusiv în cazul confruntării din Ucraina. Au circulat pe Internet fotografii în care nu doar „convoiul umanitar” trimis cu cîteva săptîmîni în urmă în Ucraina era sfințit de preoți ci și niște transportoare blindate, lucru mai greu de înțeles.

Așa se explică probabil și de ce a devenit în ultima vreme atît de activă prezența rusească pe această filieră religioasă, mai ales în Moldova. Cu cîteva luni în urmă Dughin vizita și el cîteva mănăstiri din Moldova unde se întîlnea cu calugări și cu stareți. Iar acum, nu e greu să ne imaginăm impactul simbolic major al prezenței mitropolitului Ilarion oficiind o slujbă în comun cu mitropolitul Teofan atît pentru prelați și maicuțe cît și pentru credincioșii reuniți la slujba de la Vorona. E un mesaj subliminal puternic care nu poate decît să promoveze Rusia. Adică este exact genul de soft power cu impact deloc neglijabil pe termen mediu și lung. Să nu uităm că o serie de preoți si călugări au fost vîrf de lance în protestele împotriva exploatării gazelor de șist din județul Vaslui, demers foarte drag Moscovei. În acest punct nu poți să nu faci comparație între tipul de vectori de influență cu care operează Rusia (de la cei oficiali, precum ministrul de externe Serghei Lavrov, pînă la cei mult mai sofisticați, ca mitropolitul Ilarion) și maniera în care înțelegem să o facem noi la București. Cu un ministru de externe mediocru, ca Titus Corlățean, sau cu un personaj precum Corina Crețu trimisă în Colegiul Comisarilor de la Bruxelles. Credeți că Federația Rusă ar fi nominalizat vreodată într-o poziție atît de importantă pe cineva de un calibru atît de modest?

Este evident că linia de discurs practicată nu doar de Biserica Ortodoxă Rusă ci și de oficialii de la Kremlin, stîrnește ecouri favorabile în interiorul unor segmente importante ale ierarhiei bisericești din România. Lucru de înțeles. Pentru că nu doar Biserica Ortodoxă, ca și cea Catolică de altfel, ci și segmente de populație cu vederi conservatoare nu au cum să nu privească cu iritare vehemența retoricii liberal stîngiste practicate la scară largă în Occident de o bună parte a inteligentsia, de mass media, de cercurile politice de stînga. E suficient să ne reamintim că propunerea polonezilor de a introduce în de acum defunctul proiect al unei Constituții Europene o trimitere la rădăcinile creștine ale vechiului continent a fost rejectată apăsat, mai ales de către francezi. Sau cum, mult mai recent, în acest an, de Paște, o caracterizare făcută de premierul David Cameron care vorbea despre Marea Britanie ca despre o țară creștină a provocat imediat o reacție virulentă. 50 de intelectuali, artiști, jurnaliști au denunțat-o, într-o scrisoare deschisă, drept „periculoasă” și „nefericită”. Atunci cînd e vorba să apere drepturile teroriștilor încarcerați la Guantanamo Bay sau să acuze eventuale discriminări împotriva musulmanilor aflați în Occident apar o puzderie de reacții publice critice, inclusiv demonstrații de protest. Atunci însă cînd milioane de creștini sunt umiliți, izgoniți, masacrați în Siria sau în Irak sau cînd creștinii din Egipt (peste 8 milioane la număr!) sunt atacați de fundamentaliști islamici e o tăcere aproape mormîntală. În mod asemănător, oricine se delimitează sau are rezerve față de fenomenul gay, la nivel de credință personală nu în registru juridic, devine brusc indezirabil.

Această realitate oferă un excelent teren de joc propagandei oficiale rusești nu doar în spațiul ortodox din estul continentului ci chiar în acele zone din Orientul Mijlociu în care creștinii se simt abandonați exact de către lumea creștină occidentală de la care sperau în mod natural un ajutor mai consistent. Oficial, vizita mitropolitului Ilarion a fost prezentată drept un eveniment de factură strict religioasă. Ni se spune că nu trebuie să existe nici o condiționare a evenimentelor religioase de evoluțiile politice. În realitate lucrurile sunt însă mai complicate. În Rusia, după cum subliniam și mai sus, Biserica Ortodoxă este în mod explicit și direct un actor de prim rang în strategia geopolitică a Kremlinului. Iar pe de altă parte, dacă o serie de critici anti-occidentale ale BOR sunt justificate, chiar prin prisma elementelor menționate anterior, e o mare greșeală să arunci și copilul odată cu apa. O butadă celebră a lui Winston Churchill descria democrația de tip occidental drept cea mai puțin proastă dintre variantele posibile. De aceea, oricît de asemănătoare ar fi, în mod natural, o serie de vederi exprimate în cercurile religioase de la noi și din Rusia nu trebuie nici un moment să pierdem din vedere că la capătul drumului stă o alegere fundamentală: între o societate autocratică, cleptocratică, în care individul este topit automat în creuzetul „interesului de stat” și o alta, cea occidentală, în care în ciuda puzderiei de lucruri criticabile, în parte menționate și mai sus, valori esențiale precum libertatea individuală, demnitatea umană, libertatea de expresie sunt prețuite si apărate.

  • Nota: o parte din ideile de aici se regăsesc și într-un text publicat în Revista 22.

Distribuie acest articol

71 COMENTARII

  1. „Este evident că linia de discurs practicată nu doar de Biserica Ortodoxă Rusă ci și de oficialii de la Kremlin, stîrnește ecouri favorabile în interiorul unor segmente importante ale ierarhiei bisericești din România. Lucru de înțeles. Pentru că nu doar Biserica Ortodoxă, ca și cea Catolică de altfel, ci și segmente de populație cu vederi conservatoare nu au cum să nu privească cu iritare vehemența retoricii liberal stîngiste practicate la scară largă în Occident de o bună parte a inteligentsia, de mass media, de cercurile politice de stînga. ..”

    Daca Europa nu se auto-corecteaza ideologic atunci se va fractura.Nu Rusia nu creaza aceste segmentari, Rusia doar le exploateaza.

  2. Articolul s-ar fi putut să se numească la fel de bine și brațul putinist al bisericii ortodoxe ruse, tratând felul cum statul rus este instrumentalizat de biserică pentru a-i susține interesele.

    Dar cea mai adecvată ar fi fost o analiză în termenii statului de tip bizantin bicefal, cu conducător lumesc și bisericesc având aceeași importanță.

    A opune democrația de tip occidental cu autoritarismele de diverse feluri e o abordare superficială, pentru că autoritarismele rus, chinez, etc, diferă în mod esențial între ele, sunt sisteme total diferite.

    Mesajul că biserica ortodoxă este doar un instrument al statului este inadecvat și mai degrabă în acord cu ideea marxistă cu privire la rolul exclusiv ideologic al religiei.

    În fapt rolul oricărei biserici este primordial, strategic, spiritual, și abia în plan secund, tactic și operațional, politic. Organizarea bisericii reflectă interesele politice, nu scopurile ei fundamentale.

    De exemplu modul holist de organizare, top-down, al Bisericii și vieții monahale (care dă ierarhii în bisericile ortodoxe) nu este decât contingent, caracteristic statului bizantin și ulterior și nouă. Dar în istora dezvoltării monahismului avem toate pozițiile posibile, în ordine istorică:

    – bazate pe inițiative personale, fără conducere top-down: anahoretismul
    – bazat pe organizare holistă, preluată ca ideal de comunism: cenobitismul egiptean și apoi bizanti, vasilian (viața de obște)
    – un sistem intermediar între cele două: monahismul idioritmic, în care există o oarecare autonomie a monahilor, au proprietate privată, inițiat cred la Athos ca o contrareacție la sistemul cenobitic top-down prea influențabil politic.

    Biserica ortodoxă merge pe modelul cenobitic și acceptă ocazional pe cel idioritmic, de ex. lă mănăstirea Celic-Dere lângă Tulcea l-a modificat recent episcopul local de la idioritmic la cenobitic. Problema e de a controla și omogeniza practicile ortodoxe mai ales în vremuri turbulente socio-econimic și politic. Anahoretismul este acceptat doar pentru călugări foarte bătrâni, retragerea în pustnicie. Dar el e mult mai valorizat în Bisericile vechi orientale (armeni, copți), care nu acceptă rezultatul unor sinoade pe care le acceptă Bisericile Ortodoxe.

    Ce am vrut să spun cu asta? Că actuala situație a Bisericii ortodoxe ruse este absolut contingentă, nu e o marcă identitară a creștinismului ortodox, nici măcar al celui rus. În condițiile politice post-sovietice tactia bisericii ruse nu putea fi decât una holistă și de capacitare a statului care să permite refacerea instituțonală.

    Putin pe de altă parte profită la maximul de asta și crează retoric o falie între occident și ortodoxie. Această falie nu există în mod real ! Occidentul și ortodoxia sunt mult mai unite decât sunt dezbinate, le leagă tradiția creștină care a generat civilizația europeană. Consumismul e un rezultat contingent actual, cu scară de timp scurtă de manifestare, nici în vest toți oamenii nu merg pe acest stil de viață. Nu e vorba de mall-uri, ca organizații, ci de valorile pe care le induc reclamele. Mall-urile pot fi utilizate foarte bine, fac piața la ele și eu, dar valorile e treaba mea pe care le asum și cum îmi structurez viața. Valorile consumiste generalizate în societate sunt partea pe care ortodoxia nu o acceptă și nu are nici cum să o accepte din sistemul caracterizat retoric ca fiind occidental. Dar în fapt nu acesta e sistemul occidental reala, o ști oricine a fost acolo.

    În România suntem sub presiunea unor demersuri pur retorice, care opun o falsă imagine despre occident cu o falsă imagine despre ortodoxia. E tipic unei manipulări mediatice din preajma unui conflict geopolitic.

    În concluzie, pentru a face o analiză folositoare, a nu doar contribuit la disputele retorice lipsite de substanță și facilita separarea grupală a oamenilor din România ar fi de folos folosirea unei scări temporale mai mari, nu doar cea asociată câtorva evenimente politice și situații contingente al ortodoxiei din ultima vreme.

    Nu există nici o falie reală între democrație și ortodoxie, cel puțin nu la scara de timp a proceselor care controlează evoluția unei țări.

    gânduri bune,

    • E adevarat, nu ortodoxia in sine este problema. Institutia religioasa si demagogia nationalist-socialist-cleptocratica nu pot gasi teren fertil decat printre popoare imature si, probabil, incapabile de a trai fara custodie spirituala si stat paternalist.

    • Articolul e de nota 10.

      Este o analiză cât se poate de reală asupra mijloacelor de influență practicate de Rusia.
      Și replica, dlui Virgil Iordache ca și a dlui Constanti Balasoiu pe celălalt articol de 10, Domnul și Doamna Dumnezeu la școală reflectă mijloacele de influență practicate de B.O.R în mediul mass-media. Ca să nu adăugăm, Trinitas TV și întreprinderile bisericești ale B.O.R care nu au nevoie de plasarea veniturilor în offshore-uri, cu un mic sprijin de la amicii politici și instituționali, o mică lege, iată România este un offshore, banii neimpozitați furați de la contribuțiile care ar trebui să se dirijeze în educație, care începe a patina serios *unde sunt manualele???? unde sunt condițiile de încălzire ale unor copii?? unde sunt toaletele?? unde sunt acoperișurile* sau să fie investiți în sănătate* unde sunt medicamentele??, medicii competenți situați în proximitatatea comunităților locale*.
      Discursul de informare lipsește complet în piața publică.
      Chiar aici.

  3. „Democrația liberală de tip occidental” are un mic defect, mai greu de observat la prima vedere: e costisitoare.

    Adică necesită un anumit mod de viaţă, cu veniturile şi cheltuielile specifice, pentru a se susţine. Atât pentru fiecare cetăţean plătitor de impozite, cât şi pentru fiecare instituţie de stat. Dacă ar examina cineva cât de puţin cheltuia în fiecare an Securitatea în comparaţie cu „serviciile” de azi, ar fi tare surprins.

  4. „De peste zece ani retorica anti-occidentală, cultivată si în mass media dar si în manualele scolare, e omniprezentă în Rusia”.
    Faptul ca mass-media ruseasca, sau cea finantata de ei, prezinta retorica anti-occidentala poate fi lesne verificata de catre muritorii de rand, in cazul in care nu au ce face, pe site-urile agentiilor de stiri rusesti. Dar, spuneti-mi…cum ati ajuns la concluzia ca e prezenta si in manualele scolare? Daca le-ati studiat inseamna ca ei refuza sa introduca, de exemplu, in manualele lor de istorie valori occidentale de genul Andreei Esca…ceva de genul Pussy Riot?
    Cred ca articolul dumneavoastra, bine structurat de altfel, nu o sa faca decat sa starneasca curiozitatea multor amatori de Contributors, sa studieze cu entuziasm mass-media ruseasca. Felicitari!

  5. nu vad ce are a face credinta ortodoxa care-l predica pe Dumnezeu, iubirea intre oameni, smerenia, cu razboaiele nemiloase si crude purtate de Putin. Haideti sa nu mai umplem media cu tot felul de asocieri oximoronice intre Putin si ortodoxie. Singurul efect (poate si cel dorit de initiatori) va fi un nou val de prigoana impotriva Bisericii asociata prin aceasta manipulare grosolana cu putinismul.
    E posibil si chiar probabil ca anumite persoane corupte din varful administratiei bisericii (si care nu au nimic de-a face cu Biserica – acea comuniune sfanta a credinciosilor) sa participe activ la aceste actiuni, insa e important sa facem distinctie intre ortodocsii adevarati si cei care folosesc ortodoxia ca paravan pentru actiuni cu totul straine de ortodoxie.

    • „nu vad ce are a face credinta ortodoxa care-l predica pe Dumnezeu, iubirea intre oameni, smerenia, cu razboaiele nemiloase si crude ale lui…”

      Întrebați-i pe legionari !

      „În cele din urmă, în iulie 1936, o echipă de zece legionari, studenţi la Teologie, l-au asasinat pe Stelescu în spitalul în care aştepta să fie operat de apendicită. Au tras în total 120 de gloanţe împotriva victimei şi apoi, pe acelaşi pat, au ciopîrţit cadavrul cu topoarele. Cînd a sosit poliţia, criminalii, nebuni de bucurie, se îmbrăţişau cîntînd şi dansînd în jurul rămăşiţelor lui Stelescu. …Codreanu le-a dat titlul onorific de „Decemviri”.”

      Frumoase lucruri se învățau la Teologie, nu-i așa ? Iar biserica Ortodoxă Română NU s-a delimitat ENERGIC de acest act.

      • @VASILIU MIRCEA PAUL

        Trimiterea la legionari este irelevanta! Nu legionarii reprezinta standardul credintei!

        Litera si spiritul Legii conteaza si nu unul altul care o iau razna!

      • @
        VASILIU MIRCEA PAUL
        si inca ceva!
        Mergand pe acest rationament despre dr. Mengele am putea spune:

        „Frumoase lucruri se învățau la Universitatea din München, nu-i așa ? Iar Universitatea din Munchen NU s-a delimitat ENERGIC ….”

        • Dr. Mengele, atunci cînd a făcut exces de zel, acționa în cadrul unei organizații de esență criminală, fără legătură cu Universitatea din München (care, oricum nu mai avea nimic deasupra ei și pe care o părăsise de multă vreme). În schimb acei studenți-demenți ÎNCĂ se ”culturalizau” într-o instituție subordonată clar BOR. Plus că respectivii ERAU ZECE la număr, asociați aproape voluntar și și-au comis crima într-un spital din inima Bucureștiului, nu în interiorul unui lagăr deja chitit pe asasinate de masă. Iar nenorocitul de Căpitan, care umbla mereu cu crucea în mînă, i-a declarat eroi.

    • Eu as zice sa mai intrebati si Vaticanul despre cum a fost cu Inchizitia, bisericile din SUA si Marea Britanie despre cum a fost cu vanatoarea de vrajitoare, ba mai departe cum a fost cu cruciadele, cand mase de oameni au fost masacrate in numele ideii de cucerire a „tarii sfinte”.

      De-a lungul istoriei, religiile au fost extrem de abuzive, inclusiv cea crestina.

      Cea Ortodoxa nu a facut nici ea exceptie. A luat cu foc si sabie orice fel de deviatie a fost de la religia stabilita (catarii si altii ca ei), si a tolerat sclavia sute de ani in tarile romane, atat a taranilor legati de glie cat si robilor tigani legati de casele boieresti sau manastiri.

      Unde era biserica cand oamenii asta erau sclavi? Erau unii care gasisera justificarea pentru sclavie in Biblie.

      • Pentru inchiziția spaniolă vă recomand titlul omonim de Bartolome Bennassar, Editura Politică 1983.

        Pentru cea Romană, Ovidiu Drimba Istoria culturii și civilizației 1987 Vol.II pag.588-590
        Citez: „Și acest fel de pedeapsă capitală a fost mai puțin frecventă decît se presupune în general. Indicativă este activitatea foarte severului inchizitor dominican deja citat, Bernard Gui, în regiunea Toulouse, cea mai bîntuită de erezie (însărcinat cu misiuni inchizitoriale și în Flandra și Italia), care în 15 ani a dat 930 de sentințe; dintre acestea , 42 de condamnări la rug, pe lîngă 139 (deci 18%) achitări. Nu-l luați drept literă de evanghelie pe Umberto Eco (Numele trandafirului) care minte pentru a-și vinde senzaționalismele (pecunia non olet).

        Idem despre cruciade – adică citiți, citiți, citiți (fiindcă diavolul – sau Dumnezeu, nu e clar – se ascunde în detalii). Abia după aceea hotărîți dacă veți mai repeta răsuflatele lozinci protestanto-bolșevice sau nu (după cum observați cărțile au apărut în plin ”socialism victorios”).

        SUCCES !

        • Domnule,

          Mergeti exact pe langa fondul problemei.

          Chiar si o singura viata luata de catre biserica e un abuz, pentru ca isi incalca propriile legi. Cum e cu legea „sa nu ucizi”, care e considerat pacat capital? Sau e moral sa ucizi pe oricine nu e de parere cu tine in biserica sau pentru ca cineva incearca sa te acuze de vrajitorie sau erezie ca sa scape de tine, si pentru ca esti diferit mai ajungi sa fi si condamnat?

          Biserica avea alte mijloace ca sa fie de acord cu ea insasi in caz de disidente. Putea sa excomunice si sa marginalizeze dizidentii, poate sa ii bage la inchisoare. Insa a-i ucide este inacceptabil oricare ar fi rationamentul. Asta e un abuz flagrant, oricat ati incerca sa il minimalizati.

  6. In relatia dintre Occident si Europa de Est ortodoxa exista niste falii cat se poate de reale:
    – dupa 1990 lumea occidentala a vazut Europa de Est ca pe o piata, iar cetatenii din aceste tari au devenit „resurse”. Prin urmare, companiile occidentale, ambasadorul cel mai puternic al Vestului, au pornit sa achizitioneze mijloace de productie la costuri de lichidare sau au asteptat falimentul acestora pt. a le putea cumpara extrem de ieftin. Strategia Vestului a fost gresita pt. ca rezultatul a fost aducerea unei parti importante din populatie in situatie de saracie extrema. Privit la nivel mic putem spune ca era problema noastra sa ne dezvoltam, ca am avut libertatea sa facem tot ce vrem.
    Dar nu-i chiar asa. Atunci cand vorbim de Vest discutam de o civilizatie foarte integrata si care functioneaza sincronizat, cu strategii pe termen lung. Privind situatia Estului la nivel mare, observam ca noi ne-am predat neconditionat aproape si am fost pusi la pamant putin cate putin, lasati sa ne afundam in mizerie. Iar situatia economica este cea care ne dicteaza sentimentele de simpatie sau antipatie fata de cineva.
    – Vestul insusi trece printr-o criza economica prelungita de vreo 20 de ani, cu bule speculative care se desumfla si care sunt umflate mai tare de catre niste lideri din Vest adepti ai unor teorii economice dezastruoase.
    – peste criza economica prelungita vine o reorientare catre idei socialiste in Vest, catre redistribuirea fortata a rezultatelor muncii unora catre altii.
    – mai mult, o foarte mare fractura la nivel social vine din ideologii care cauta sa distruga credinta: feminismul, discriminarea pozitiva ca politica de stat, homosexualitatea, atacurile impotriva familiei sau campaniile explicite anti-credinta.
    – „femeia cu barba”, recent castigator a concursului Eurovision si invitat oficial in fata unor institutii europene poate fi unul din paiele care frang spatele camilei.

    Eu nu cred ca trebuie prigoniti homosexualii pt. orientarea lor, dar cred ca exista o conspiratie pentru a forta societatea sa accepte ceva nenatural ca pe ceva natural.
    Eu cred ca femeile sunt egale cu barbatii in sens uman, dar barbatul are rolul lui in familie, iar femeia rolul ei. Este nenatural ca prin discriminare pozitiva fortata de sus in jos sa aducem femeia in roluri care duc la distrugerea familiei. Cine isi asuma raspunderea pentru aceasta asa-zisa „egalitate”, dar care destrama societatea?
    Scoala este folosita foarte mult ca un instrument pentru creerea de forta de munca dupa anumite sabloane, foarte potrivita unei societati industriale cu oameni ce muncesc pe banda. Din pacate scoala creeaza multi idioti si indivizi neviabili social, handicapati economic si incapabili de adaptare. Acesti indivizi sunt usor de condus, dar nu stiu sa functioneze cu succes in societate. Folosindu-se de asemenea indivizi, care tind sa devina majoritari, liderii politici si economici reusesc sa exploateze mase mari de oameni prin tiparirea de bani (si furtul implicit de avere), prin taxare tot mai ridicata si legi care ne limiteaza tot mai mult libertatea.
    Daca ar fi sa aleg intre o societate unde politia se face ca nu aude cand cineva da muzica prea tare si una unde vin mascatii cu armele scoase si impusca pe cei care nu reactioneaza cum trebuie la somatii ca in Statele Unite, cu siguranta aleg societatea noastra. La noi, spiritul nostru care se regaseste si in credinta ortodoxa, este bazat pe iertare si pe rezolvarea in liniste a problemelor. Asta poate duce la rabufniri greu de prevazut, dar care pot fi controlate. La catolici exista ideea de indreptare prin pedeapsa, de aceea pedeapsa cu inchisoarea pentru lucruri relativ minore duce la utilizarea excesiva a violentei sau la nevoia de a organiza spectacole pentru consumarea energiei (concerte gigantice, spectacole de wrestling, meciuri de box, fotbal american, basket, razboaie permanente etc).

    • „Daca ar fi sa aleg intre o societate unde politia se face ca nu aude cand cineva da muzica prea tare si una unde vin mascatii cu armele scoase si impusca pe cei care nu reactioneaza cum trebuie la somatii ca in Statele Unite, cu siguranta aleg societatea noastra. La noi, spiritul nostru care se regaseste si in credinta ortodoxa, este bazat pe iertare si pe rezolvarea in liniste a problemelor”

      Contradicţie: la noi publicul poate să fie capabil să ierte şi să rezolve în linişte problemele (când nu sparge capete ca la Pungeşti), dar la alde Putin, care îşi zbiară credinţa ortodoxă prin toate mijloacele, nu. La el se împuşcă lumea.

      • De la prea multe contradictii se ajunge si la disonanta cognitiva – ceea ce duce in final la alegeri bazate pe emotii. Care emotii pot fi usor manipulate prin media. Si aici si in afara.

    • @RazvanM – „dupa 1990 lumea occidentala a vazut Europa de Est ca pe o piata, iar cetatenii din aceste tari au devenit “resurse”.

      Nu, asta e o viziune marxistă, iar occidentalii nu primesc educație marxistă.

      Tu ești cel care se vede pe sine drept ”resursă” pentru occidentali, tu și încă vreo 4 milioane de români la fel ca tine. Iar în realitate nu ești decât o ”resursă” de bătăi de cap. Faci parte din lumea occidentală doar cu numele, pentru că în rest tot educație marxistă ai primit și tot la butoanele pe care apasă Russia Today și Antena 3 percutezi.

      Nu cunoști modul de viață occidental, nu trăiești în societăți occidentale ca să vezi cum funcționează ele, dar alegi modul ”vostru” de viață. Modul ”vostru” de viață a făcut câteva milioane de români să plece din țară și alte milioane le vor urma exemplul.

      • Nu prea e aşa, fiindcă marea majoritate a publicului nu ştie mai nimic despre Marx, Engels şi Lenin, nu manifestă interes în privinţa lor şi nu o făcea nici în Iepoca Dă Haur.

        De fapt, singurul lucru în care publicul de la noi crede e structura socială tradiţională, foarte ierarhizată, conservatoare şi cu relaţii familiale foarte stricte, împărţită pe caste. (Spre exemplu, casta profesorilor era cea mai înaltă treaptă a aristocraţiei, până şi cel mai fioros baron comunist le spunea „săru’ mâna”.)

        • Ideile marxiste nu sunt neapărat recunoscute de către prostime ca fiind marxiste, ba chiar dimpotrivă. Sunt prea neinformați ca să știe că acelea sunt idei marxiste, dar le repetă prostește, ca să aibă și ei o părere despre subiect. Ceva similar se întâmplă cu diverse citate din Bilblie, sunt des repetate de români, dar sunt percepute ca fiind ”proverbe românești”, cei care le invocă nu au nicio idee despre proveniența lor. Și sper să nu susțineți că românii le foloseau înainte de a fi inserate în Biblie :)

          Structura socială tradițională e valabilă la ei acasă, în satul lor. Dar când își dau cu părerea despre occident sau despre evenimente și fenomene pe care de fapt nu le cunosc, recurg imediat la idiosincraziile marxiste. Nu învățate la școală, ci adesea prinse ocazional din zbor. Încercați să mergeți în România cu un tren de navetiști sau cu microbuze care fac același lucru și o să vă formați o idee despre ce încerc eu să spun. Aia e societatea românească reală, nu comentatorii de pe Contributors.

          • Resursele intr-un proiect sunt ora-om si materialele folosite.

            Alaturarea ideilor cuiva cu ale unor personaje reprobabile pt. a „castiga” intr-o discutie nu este o modalitate inteligenta de a-ti promova ideile proprii. Merge la publicul unuia ca Victor Ponta. Sau la publicul unui Lenin. Sau Stalin. Hopa, folosesc si eu aceeasi metoda de denigrare. Iti place?

            • Resursele necesare pentru realizarea unui proiect pot include un anumit număr de ore de muncă, dar când vorbești despre oameni ca despre ”resurse” e cu totul altceva.

              Nu te mai strădui acum să creezi confuzie, în prma postare vorbeai despre oameni ca resurse, în următoarea despre ore ca resurse. Acele ”ore-om” de care spui tu sunt ore, nu sunt oameni.

              Separat de asta, când exprimi idei care au fost exprimate în prealabil de Marx, înseamnă că sunt ideile lui Marx, nu ideile tale. Deci nu încerca să susții că îți aparțin și nici că ești denigrat când acele idei sunt recunoscute drept marxiste.

      • Dupa cum si expresia „resurse umane” este tot marxista si se invata la orele de marxism predate si astazi in Romania de la clasa a V-a in sus.

  7. Un articol bine scris, pe o tema rar dezbatuta in mass-media.
    Orice putere mondiala exploateaza toate mijloacele care-i pot asigura suprematia. Religia este un instrument foarte puternic, care poate fi folosit eficient. Atat la scara nationala, cat si la scara planetara. Este cel putin interesant cum, desi religiile infiereaza violenta si omuciderea, s-au purtat atatea razboaie si au murit atatia oameni in conflicte motivate religios sau cu radacini (uneori bine ascunse) in religie. Nu stiu cat de departe este momentul acela, dar cred ca vom avea parte de o „revolutie a credintei”. Nu stiu daca va fi un proces gradual sau va fi o revelatie, dar cred ca „apostolii” acestei revolutii vor fi oameni de stiinta… istorici, cercetatori ai fizicii cuantice, psihologi, geneticieni sau altii. Consider ca e normal sa trecem la un nivel superior, sa ne ridicam deasupra tararii in genunchi, puparii icoanelor si atingerii moastelor. Fara sa renuntam la credinta si fara sa ne pierdem identitatea si libertatea de gandire.
    Mitropolitul Ilarion a vizitat o tara al carei prim-ministru este „mandru ca e roman si ortodox”. Nu stiu daca e un talc, aici, dar poate fi o tema de gandire.

  8. Dupa parerea mea „soft power” este mai eficienta decat „hard power”, si n-ar fi inutil sa i se dea mai multa atentie…cu conditia sa fie corect definita!
    Adevarata teroare nu are nevoie de arme sofisticate ca sa se instaleze durabil in sufletele oamenilor, asa cum manipularile cele mai eficace nu se mai fac prin schingiuriea corpului, cateva fraze ajung pentru ca, de ex., mii de tineri occidentali sa renunte de buna voie la MCDo!
    Cred deci ca enumerarea consecintelor nu ajuta analizarii corecte a sursei, pentru simplul motiv ca deplaseaza atentia de la esential: soft power este puterea nevazuta, aceea a spiritului uman!
    In acest sens, diferenta fundamentala dintre Occident si „restul lumii” este modul in care oamenii se raporteaza la spiritualitate: in Europa si SUA subiectul este considerat cel mult secundar, dar mai degraba marginal (ridicol?) deci nedemn de interes, in timp ce in Rusia sau in tarile arabo-musulmane i se acorda o atentie din ce in ce mai mare!
    Cine are dreptate si cine nu? Sa ne dorim ca viitorul sa nu ne ridiculizeze…

  9. Evolutia inseamna obligatoriu competitie. Pentru o analiza corecta, putem separa teoretic competitia rece a ideilor, cu cea a oamenilor, a comunitatilor si natiunilor. Oare ce mai inseamna binele in context competitional?

    Binele incepe de la imaginea unei planete populate, cu resurse limitate pentru viata si inteligenta, o planeta ratacind prin universul teribil si intunecat, misterios, indepartat, creator al vietii si ostil pentru viata in acelasi timp. De la imaginea asta, a singuratatii si pericolului extrem porneste progresul lumii noastre globale. Si de la curiozitate. Ce este sistemul solar? Ce rost au toate zbaterile noastre? Cine e curios si curajos se mai salveaza. Cine nu, inseamna ca NU.

    Acum analizati care civilizatie si cultura reprezinta in cel mai grad imperativul cosmic al existentei. Universul prostilor sau universul celor curiosi? Cine are mai multe sanse de supravietuire? Care cultura se va impune in globalizarea accelerata si amenintarea cumplita a dezastrului ecologic? Evident, cultura noastra, de tip occidental. Evident vor cistiga tehnologia, informatia, curiozitatea si ratiunea, pe termen scurt si pe termen lung.

    Civilizatia occidentala e superioara oricarui alt tip de civilizatie. Cultura occidentala, ideile competitiei reglementate ataca orice inapoiere spirituala si intelectuala, chiar daca oamenii sint perfect pasnici. Competitia este acolo, vie si zdrobeste totul in cale. fara mila. Unii se apara, vorbind despre pastrarea identitatii nationale si alte prostii conservatoare. Dar progresul ataca inapoierea la nivel global. Dezastrul ecologic bate la usa. Iti este frica de lupta cititorule? Si ce daca?! Mila oamenilor nu te va proteja de moarte. Ceea ce trebuie sa se intimple, se va intimpla. Cele mai progresiste idei inving intotdeauna.

    • „Evident vor cistiga tehnologia, informatia, curiozitatea si ratiunea, pe termen scurt si pe termen lung.”

      Ăsta nu e un argument. Şi oamenii statului iranian, şi rebelii sirieni, şi fraţii musulmani din Egipt erau informaţi, echipaţi cu tehnologie şi pretindeau că sunt şi raţionali, dar în practică au făcut altceva.

      • Da in sensul ca nu. Putem dezbate mult. Mai mult pentru placerea noastra, decit pentru efecte concrete. Era informatiei a explodat, dar intreaga atmosfera culturala conteaza mai putin decit efectele tehnologiei galopante. Perspectivele stiintifice sint in fiecare an largite fundamental. Cine urmareste atent spectacolul stiintific, intelege la ce ma refer. Saptaminal mi se intimpla sa citesc cite un articol stiintific cu sufletul la gura. Materiale teribile, efecte teribile, conexiuni neasteptate si confirmari experimentale ale celor mai nastrusnice idei. Cine rateaza spectacolul, nu stie ce pierde.

        Evolutia a intrat in linie dreapta. Pe de o parte tehnologia RUPE tot. Disciplinele sociale intra evident in penumbra, ca si cultura mare. Despre religie, ce sa mai spun? Biserica e deja un fenomen anacronic. Atentie! La biserica ma refer, nicidecum la credinta! Pe de alta parte avem amenintarea climatica, un pericol cumplit, pe masura civilizatiei noastre. Sintem pe niste culmi ale cunoasterii si disperarii.

        And btw, cind m-am referit la ratiune, m-am gindit chiar la ratiune. Teorii mambo-jambo religioase sau scenarii conspirative cosmice, daca alea sint egale cu discutia noastra de aici … ce v-am scris eu la inceput? Dezbatem mai mult pentru placerea dezbaterii.

  10. Cum articolul nu are o concluzie propriu-zisa, am sa risc eu una. Aceasta ar fi ca daca in fostul Razboi Rece o preocupare majora a democratiilor occidentale a fost acordarea de drepturi sociale paturilor mai expuse propagandei comuniste venite dinspre URSS si un demers de parlamentizare si de acordare a respectului statului partidelor social-democrate, pentru a le sprijini in lupta lor politica cu partidele comuniste sau radicale, dupa o reteta deja brevetata de Bismarck, in prezent, Occidentul ar putea sa sprijine miscarile politice cu caracter conservator, care se bazeaza pe o reintoarcere la valorile familiei si ale crestinismului, pentru ca masele de votanti ale acestora sa nu sucombe in fata cantecelor de sirena ale lui Putin si ale Patriarhiei de la Moscova.

    • O varianta fiind si adoptarea de catre partidele mainstream a unor asemenea discursuri de tip conservator. Lucru pentru care terenul e deja pregatit. Vezi, de exemplu, redescoperirea ortodoxiei de catre Ponta, faptul ca un partid liberal a iesit din grupul parlamentar european liberal si a intrat in cel popular, dupa care a intrat intr-o alianta pe care a denumit-o „crestin-liberala”. Pot exista si accidente de parcurs, daca asemenea deplasari de pozitie au loc „in offsaid”, adica daca nu se intampla sincronizat la nivelul UE. Exemplul este Fidesz, care a facut aceasta deplasare doctrinara pentru a lua din voturile Jobbik si, nefiind intr-un trend european de acest gen, a sfarsit tot aproape de Kremlin, chiar daca nu atat de aproape ca Jobbik. Dar e posibila o recuperare a Fidesz pe parcurs de catre UE si probabil asta e si pariul pe care-l pune Viktor Orban, nu cred sa aiba realmente o mare apreciere pentru rusi sau pentru Putin.

    • Ei erau subiect de discuţie în anii ’80, când alde Ceaşcă şi Teoctist îi priveau ca duşmani.

      În anii 2000, neoprotestanţii şi ortodocşii sunt făcuţi să se înţeleagă: şi unii, şi alţii sunt agresivi, conservatori, incapabili de negociere cu restul lumii…

    • Tot un fel de MLM, ca orice religie. Diverse sisteme MLM „spirituale” (si, in subsidiar, economice). Cand ne vom da seama ca in fruntea tuturor acestor piramide MLM se afla acelasi Dumnezeu, se cheama ca vom fi facut un pas inainte. :)

  11. Felicitari! Ati pus punctul pe i. Si Putin nu este primul si nici ultimul politician care se foloseste de biserica si credinta organizata pentru manipularea maselor. Lasand la o parte exemplul islamic evident, chiar catolicismul este un exemplu excelent, a fost un instrument foarte eficient de control al maselor, control politic si de justificare a violentei in Evul Mediu.
    Este din ce in ce mai evident ca drumul spre o societate libera, ne-autocratica si necontrolata de o nomenclatura oarecare trece prin eliberarea de religia organizata.
    Lasand la o parte dezbaterea religioasa (ateism vs credinta, care e o optiune personala pana la urma), religia organizata este pur si simplu o idee proasta, din acelasi motiv pt care economia planificata era o idee proasta: poate cadea in mainile unui grup restrans de oameni, cu toate relele care decurg din asta.

  12. In vreme ce mitropolitul Ilarion viziteaza Romania fara probleme si este primit la nivel foarte inalt, ucrainenii sunt mult mai prodenti. Ilarion a fost intors de la granita cand, in mai, a dorit sa viziteze Ucraina, pentru a participa la o ceremonie a bisericii ortodoxe din Ucraina subordonata Moscovei.

    Ucrainenii sunt mult mai atenti decat statul roman la ce fel de personaje le intra in tara. Ilarion este gazda unei emisiuni televizate a patriarhiei ruse, din cate am putu sa imi dau seama, emisiune in care l-a invitat pe Alexandr Dughin, filosoful scelerat apropiat al lui pui. Dughin e acel personak care instiga la un nou Holodomon in Ucraina si indemna teroristii rusi din Ucraina sa „ucida, ucida, ucida”.

    Detalii aici
    http://inliniedreapta.net/ortodoxismul-ca-ideologie-ponta-la-fel-ca-putin-a-decoperit-crestinismul/

    Nu inteleg, autoritatile romane ce asteapta? „Omuletii vezi”?

  13. Votati deci cu cap …ca altfel ne baga masele de proletari, pensionari si pupatori de moaste pe Ponta la putere si in 3 ani o sa fie prim ministru preafericitbarbosul Daniel, cu linie rosie de telefon direct de la Moscova….

  14. nu intereseaza pe nimeni (majoritatea postacilor de pe acest forum sunt ;norvegieni’ vorbitori de lb romana) dar daca sariti calu va asteapta ‘noaptea cutitelor lungi’ varianta update unde din pacate Htler a esuat lamentabil

    • sper ca cineva de la administrare sa realizeze.remarci de genul acesta, pe un forum de discutii publice depasesc limita acceptabila a discursului public.
      *unde din pacate Htler a esuat lamentabil*

    • Cică sună cândva un rus la Radio Erevan şi întreabă:

      – Cu ce diferă Rusia de Europa, atâta vreme cât Constituţia garantează viaţa şi libertatea cuvântului?

      – Păi în Europa îţi mai garantează şi faptul că vei fi în viaţă şi liber după ce ţi-ai spus cuvântul.

  15. George Kennan:
    (1904 – 2005) an American adviser, diplomat, political scientist and historian, best known as „the father of containment” and as a key figure in the emergence of the Cold War. He was a core member of the group of foreign policy elders known as „The Wise Men.” In the late 1940s, his writings inspired the Truman Doctrine and the U.S. foreign policy of „containing” the Soviet Union, thrusting him into a lifelong role as a leading authority on the Cold War. His „Long Telegram” from Moscow in 1946 and the subsequent 1947 article „The Sources of Soviet Conduct” argued that the Soviet regime was inherently expansionist and that its influence had to be „contained” in areas of vital strategic importance to the United States.

    Conform opiniei prevalente in Vest, criza din Ucraina poate fi pusa aproape in intregime pe seama agresiunii ruse. Presedintele rus Vladimir Putin, se argumenteaza, a anexat Crimeea ca urmare a unei vechi dorinte de a resuscita imperiul sovietic si ar putea sa ocupe pina la urma si restul Ucrainei, precum si alte tari din Europa de Est. Conform acestei viziuni, alungarea presedintelui ucrainian Viktor Yanukovych in februarie 2014 a oferit doar un pretext pentru decizia lui Putin de a ordona fortelor ruse sa ocupe o parte a Ucrainei.

    Dar aceasta descriere a situatiei e falsa: Statele Unite si aliatii sai europeni poarta cea mai mare parte a responsabilitatii pentru ciza. Radacina problemei este extinderea NATO, elementul central al unei strategii mai largi pentru a desprinde Ucraina de pe orbita Rusiei si a o integra Vestului. In acelasi timp, extinderea UE catre est si sustinerea de catre Vest a miscarii pro-democratie din Ucraina – incepind cu Revolutia Portocalie din 2004 – au fost, de asemenea, elemente critice. Inca de pe la mijlocul anilor 1990 liderii rusi s-au opus cu inversunare extinderii NATO, iar in anii din urma au spus foarte clar ca nu vor asista impasibili la transformarea vecinului lor de importanta strategica intr-un bastion al Vestului. Pentru Putin, rasturnarea ilegala a presedintelui ales democratic si pro-rus al Ucrainei – pe care el a numit-o pe buna dreptate lovitura de stat – a fost picatura finala. A raspuns ocupind Crimeea – o peninsula care, s-a temut ca, ar fi urmat sa gazduiasca o baza navala a NATO – si actionind pentru destabilizarea Ucrainei pina cind aceasta va abandona eforturile de a se alatura Vestului.

    Pentru a intelege de ce Vestul, in special Statele Unite, nu a inteles ca politicile sale in privinta Ucrainei pregateau terenul pentru o confruntare majora cu Rusia, e nevoie sa ne intoarcem in anii 1990, cind administratia Clinton a inceput sa pledeze pentru extinderea NATO. Analistii au avansat o serie de argumente pro si contra extinderii, dar nu s-a ajuns la un consens in privinta a ce trebuie facut. Cei mai multi imigranti est europeni din Statele Unite sustineau puternic expansiunea pentru ca voiau ca NATO sa protejeze tari ca Ungaria sau Polonia. Au existat si citiva realisti care au favorizat aceasta politica pentru ca erau convinsi ca Rusia trebuie izolata, incercuita, inghesuita (to be contained).

    Dar cei mai multi realisti s-au opus extinderii, convinsi ca o mare putere in declin cu o populatie imbatrinita si o economie unidimensionala nu e necesar sa fie izolata, incercuita, inghesuita (to be contained). Si se temeau ca extinderea doar va oferi Moscovei motive sa provoace tulburari in estul Europei. Diplomatul american George Kennan a prezentat aceasta perspectiva intr-un interviu din 1998, putin dupa ce Senatul U.S. a aprobat primul val de extindere a NATO. „Cred ca rusii vor reactiona tot mai negativ si asta le va afecta politicile”, a spus el. „Eu cred ca e o greseala tragica. Nu a existat absolut nici un motiv pentru asta. Nimeni nu ameninta pe nimeni.”

    In acelasi interviu din 1998, Kennan a prezis ca extinderea NATO va provoca o criza, dupa care promotorii extinderii „vor zice: mereu v-am spus ca asa sint rusii.” Cum era de asteptat, cei mai multi oficiali occidentali l-au portretizat pe Putin ca adevaratul vinovat pentru fundatura in care a ajuns Ucraina.

    Statele Unite si aliatii sai europeni sint acum in fata unei alegeri. Pot sa continue politica actuala, care va exacerba ostilitatile cu Rusia si va devasta Ucraina in acest proces – un scenariu din care toate partile vor avea de pierdut. Sau pot sa schimbe directia si sa conlucreze pentru a crea o Ucraina prospera, dar neutra, care nu ameninta Rusia si sa permita Vestului sa repare relatiile cu Moscova. Cu aceasta abordare toata lumea cistiga.

    Criza ucrainiana e din vina Vestului.

    • Ucraina are dreptul la propriile alegeri, așa cum l-a avut și Polonia în anii ’80.

      Ceea ce susțineți dvs. este că Ucraina se cuvenea ”de drept” Rusiei și că Statele Unite au clătinat barca. Adică exact punctul de vedere al Kremlinului. Pe care îl cunoaștem, nu este necesar să ne fie prezentat pe Contributors ca venind din partea unui comentator.

      Am mai dat exemplul ăsta: când trăiești la Hust sau la Mukacevo, iar Viena e mai aproape decât Kiev-ul, este imposibil să nu sesizezi că modelul occidental de societate este preferabil. Iar Budapesta, Debrecen și Nyíregyháza sunt încă și mai aproape, iar dacă o să le vizitați, cum au avut ocazia și unii dintre ucraineni, o să vedeți atmosfera tipic occidentală, contrastând chiar și cu România, nu doar cu Ucraina.

      Comentariul dvs.e bun pentru cei care trăiesc la Donețk sau Luhansk, așa cum e bun și pentru cei care trăiesc la Tiraspol. Pentru ei, occidentul e așa cum le spune presa că e. Presa pro-moscovită, pentru că la alta n-au acces.

      • V-as da dreptate daca la nivelul intregii Ucraine ar (fi) exista(t) o larga majoritate, ca sa nu zic consens, cu privire la integrarea in NATO si UE. Dar e departe sa fie asa.
        Bun, acum dv. veniti cu un soi de aplicatie a mitului pesterii si spuneti ca cei din partea de est a Ucrainei oricum nu stiu care le e interesul pentru ca au fost si sunt tinuti in bezna, pe cand ceilalti, din vest, sunt bronzati de atata soare. Chiar de-ar fi asa, nu cred ca asemenea decizii majore se pot lua prin votul unei infime majoritati, in conditiile in care Ucraina e(ra) atat de polarizata. Sunt pentru ca Ucraina sa fie mai aproape de Occident decat de Moscova, insa nu sunt nici adeptul dictaturii majoritatii, nici al democratiei instaurate cu tancul.
        Cred ca pentru a putea alege in cunostinta de cauza, ar fi fost binevenita si necesara o perioada de neutralizare a Ucrainei, in care Rusia sa isi piarda in mod treptat influenta acolo. Stiu ca opinia dv. este ca Rusia ar trebui sa se integreze in UE in urmatorii 30 de ani si ca Occidentul nu poate sa mearga decat inainte, insa mi se pare cam riscanta strategia asta urmata de UE si de NATO si mi-e teama ca, intr-adevar, riscurile le va suporta in primul rand Ucraina.
        Cam cat de greu era de prevazut care ar fi reactia Rusiei fata de o asemenea miscare? Isi asuma UE o confruntare cu Rusia si eventuala devastare a Ucrainei in the process, sau alege sa arate cu degetul in continuare spre Rusia si sa ignore realitatea?

        • Asta se întâmplă când un stat e artificial. Cu teritoriile din vest ”moștenite” de la Cehoslovacia și Polonia, iar teritoriile din est primite cadou de la Rusia.

          Mentalitatea oamenilor e destul de diferită în respectivele regiuni, iar celor din est le mai trebuie două generații până să înțeleagă de ce aveau dreptate cei din vest. Sunt oameni crescuți și educați pe vremea lui Brejnev (cam pe la 15 ani individul are deja formate concepțiile despre lume și viață) care și-au crescut și copiii în aceeași manieră.

          Diferența e că cei din vestul țării au văzut cum ar putea să trăiască, dacă țara lor ar fi civilizată, exact cum bănățenii vedeau și ei asta pe vremea lui Ceaușescu. Iar cei din estul Ucrainei nu au avut niciiun fel de contact cu viața reală din Uniunea Europeană, poate doar la nivelul elitelor. Însă acele elite nu sunt interesate de Europa de Vest, pentru că acolo ei n-ar mai fi elite.

          Pe lângă asta, încercați să înțelegeți că UE sau NATO nu au un plan de cucerire, la modul că ”astăzi luăm Ungaria, mâine luăm România”. Pentru că dvs.cam așa puneți problema. În realitate, când o țară începe să manifeste o anumită deschidere spre vest, apar investitori din vest în acea țară. Așa cum a fost lohn-ul în România, în perioada dinaintea aderării. Sau așa cum British Telecom își fabrică azi set-top-box-urile în Ucraina. Așa încep contactele localnicilor cu occidentul, unii mai merg la cursuri și specializări, alții se ocupă de transporturi și logistică etc. etc. Astfel că unii dintre acei localnici încep să-și dorească să schimbe ceva în țara lor.

          Deocamdată nu s-a pus problema vreunei aderări a Ucrainei la NATO sau UE, deocamdată nu e vorba decât de un acord de asociere. Pe care România l-a semnat la 1 februarie 1993, pe vremea lui Iliescu și Văcăroiu. Sau pe care Turcia l-a semnat în urmă cu vreo 45 de ani și nu a aderat nici acum. Însă fără supărare, în momentul când practic preluați retorica lui Putin, nu dovediți decât că apartența la UE reprezintă un disconfort și pentru dvs. Ceea ce se întâmplă azi în România nu e din vina UE, e din vina unor politicieni corupți, formați și educați pe vremea lui Ceaușescu. Iar în lipsa aderării la UE, România ar fi experimentat azi exact situația Ucrainei, în care ”avocați” ca dvs. ar fi pledat pentru temporizare în ce privește apropierea de Occident

          • V-aș ruga sa o luați mai ușor cu aruncatul anatemelor. Nu vad ce „retorica a lui Putin” preiau. Faptul ca UE ar vrea sa integreze Rusia in următorii 30 de ani e o afirmație care va aparține, daca nu ma înșel. La fel, nu am afirmat nimic despre neajunsurile de a fi in UE, nu stiu cu cine va răfuiți. Discutam si despre asta daca vreți, insa nu aici.

            Oricum, nu vad cu ce ar fi încurcat o „finlandizare” temporara a Ucrainei implantarea de lohn-uri si ce mai ziceți dv. pe acolo. Orice comparație cu situația României din 1993 e ca si când ai compara mere cu capsuni pentru ca nici Ucraina nu e Romania, nici Rusia din 1993 nu e Rusia din 2013.

            In fine, ce sa zic, daca vreti, puteti sa pretindeti in continuare ca nu aveati cum sa bănuiti cum va reacționa Rusia. Eu, unul, din Romania, stiu clar ca nu am de gând sa merg in niciun război doar pentru ca unii de la vârf s-au făcut ca nu pricep cum are de gând să-și apere Rusia interesele (legitime sau nu). Iar daca Ucraina devine o noua Iugoslavie, n-am de gând sa zic „dom’le ce ghinion pe oamenii ăștia, incredibil”.

            • ”Finlandizarea” originală a fost rezultatul unui război câștigat de URSS, pentru cine a lipsit la lecțiile de istorie.

              Extinderea UE presupune ca diverse țări să adopte modelul social, politic și economic respectiv. Inclusiv Elveția sau Norvegia au de fapt același model social, politic și economic, deși nu sunt membre UE. Este firesc ca UE să dorească să se extindă, în beneficiul propriei securități. Ca urmare a existenței UE, astăzi este de neimaginat un război între Franța și Germania, în ultimii 20 de ani a devenit de neimaginat și un război între Germania și Polonia, iar în următorii 30 de ani ar trebui să devină de neimaginat și războaiele între Polonia și Ucraina sau între Ucraina și Rusia.

              ”Mă răfuiesc” cu mentalitățile (post-) comuniste, pentru care conflictul est-vest este baza ideologică a menținerii la putere a unor dictatori populiști. Conflictul nu este între est și vest, ci între societățile din vest și regimurile aflate la putere în est. Regimuri pe care diverși comentatori le susțin, teoretizând ”cucerirea” estului de către vest. Îmi dau seama că este greu de acceptat pentru cineva că a făcut parte din tabăra greșită, cea care construia comunismul. Dar nu există altă opțiune decât recunoașterea greșelii și integrarea în noile realități. Întoarcerea la regimuri autoritariste de tip Orban și Putin nu folosește nimănui, nici măcar respectivilor comentatori.

            • Susceptibilitățile Rusiei au fost menajate, pe cât posibil. Dar încercați să înțelegeți că nu ”Rusia” reacționează, ci regimul Putin, care se crede el însuși Rusia.

              Rușii, ca națiune, trebuie să înțeleagă că Uniunea Europeană nu e dușmanul lor. Dar Putin înțelege că un regim ca al lui n-are ce căuta în Uniunea Europeană, asta e adevărata problemă.

            • @Harald: din nou, nu stiu cu cine vorbiti exact, cu ce comentatori, cand imi raspundeti mie. Am impresia ca va construiti un om de paie si mi se pare stupid sa incep sa ma disculp pe aici, ca nu am facut sau gandit chestii pe care mi le atribuiti cu lejeritate. Sau asa pare.

              In alta ordine de idei, am inteles: doriti sa facem diferenta intre Rusia si Putin. Inteleg si ca ceea ce vreti sa spuneti e ca mentalitatea conflictuala vine dinspre est spre vest, nu invers. Insa, ne place sau nu, asta e perceptia celor din est si acest lucru nu i se cuvine atribuit doar lui Putin.
              Nu as trage insa linie asa de usor intre Putin si poporul rus. O fi avand Putin o mentalitate agresiva, insa chiar daca poporul rus nu o are, e gata sa il sprijine. Sigur, ramane de vazut pana unde. Dar era un dat faptul ca Putin are o astfel de mentalitate si un astfel de sprijin, nu o chestie care trebuia testata.
              Din accentul pe care il puneti intre diferenta dintre Putin si Rusia pot sa inteleg, voalat, ca ar fi cazul ca Rusia sa se descotoroseasca de Putin. Ar putea fi asta unul dintre obiectivele UE sau NATO? Nu stiu. Insa e clar ca nu ar deranja pe multa lume acest lucru. E gata sa-si asume UE si NATO un razboi pe scara larga in Ucraina pentru un astfel de obiectiv? Mi se pare o alegere foarte riscanta, rusii sunt destul de previzibili in linii mari, insa la nivel concret nu prea.
              Mie imi este clar ceea ce vreti sa admiteti si ceea ce nu. Eu n-am o problema sa-mi pun tot soiul de intrebari si sa le pun si atlora, chiar daca strica putin poza.

            • ” Întoarcerea la regimuri autoritariste de tip Orban și Putin nu folosește nimănui, nici măcar respectivilor comentatori.”

              Păi în realitate se întâmplă opusul.

              Dacă vrei să păstrezi „democrația liberală de tip occidental” într-o ţară, trebuie să suporţi şi consecinţele, adică pierderea puterii şi statutului social de către nişte clase sociale şi ridicarea altora.

              (Exemplu minor din afara (?) politicii: clasa dăscălească. Profesorul, într-o societate restrictivă şi represivă -comunismul lui Ceaşcă / regimul militarist din Occidentul Războiului Rece / dirijismul francez- era stăpân după Dumnezeu. Chiar dacă avea bani puţini, era de obicei un absolvent cu notă slabă, unul care termina facultatea cu 10 nu se ducea să predea la o şcoală de cartier, nu era tocmai un model de cultură, astea nu contau, meseria de profesor era deasupra a orice. Treci la zilele noastre, şi dintr-o dată omul nostru pică de la înălţimea soclului pe care s-a ridicat, e luat în râs de „cocalarii cu BMW şi smartphone”.

              Dar aşa cum e, încă mai are puterea de a influenţa publicul votant. Şi popii o au. Şi alţii ca ei.)

              Dacă te cheamă Orban, ai de ales: pici la vot fiindcă publicul conservator se simte ameninţat „de occidentali” şi migrează spre Jobbik. Sau împrumuţi parţial limbajul agresiv al lui Jobbik, ca să te menţii.

              De ce bruxellezii nu îi fac niciun fel de şicane lui Lagăre-de-muncă-pentru-şomeri-Orban şi îl ţin în braţe? Fiindcă realizează că dacă se ating de el, ungurii se vor vedea din nou ca victime şi se vor răzbuna votând în masă Jobbik. Laşi deoparte „democraţia liberală de tip occidental” şi joci cartea lătrăului inofensiv cu care ai ajuns la înţelegere.

              Putin ştie foarte bine pe ce se bazează.

              Pe de o parte, propaganda lui a făcut ca publicul sărac şi conservator să îl susţină: le-a redat mândria naţională recuperând teritorii, i-a apărat „de occidentalii homosexuali”, a înlocuit mediul festivist-propagandistic de 9 Mai şi 7 Noiembrie cu pompa religioasă.

              Pe de altă parte, ştie că fiecare înţepătură de natură financiară a occidentalilor nu face decât să îi întărească poziţia: „occidentalii homosexuali” atacă, din pricina lor sunteţi voi săraci.

              Cineva care ar vrea să îl sape nu ar recurge la sancţiuni. Ar face opusul: ar înghiţi şopârla (vorba lui Take Ionescu), ar suporta insultele lui cu zâmbetul pe buze şi ar cumpăra petrol rusesc, ar investi în mineritul rusesc, ar vinde nave de luptă Rusiei, ar angaja rusoaice pentru industria porno şi ar trafica armament rusesc.

              Ar face să crească progresiv bogăţia aflată la îndemâna fiecărui rus, fiindcă pe măsură ce PIB/locuitor creşte, publicul, oamenii de afaceri, politicienii şi administraţia se duc încet-încet spre un regim de viaţă liberal. Fenomenul a fost probat cu calcule matematice precise, din Etiopia până în China.

              Se spune că alde Ceaşcă ar fi supravieţuit dacă nu ar fi provocat o sărăcie extremă, de nesuportat. Exemplul lui Putin arată că s-ar fi întâmplat opusul, ar fi fost de mult „pensionat cu forţa” chiar de ai lui. Tocmai sărăcia şi represiunea i-au consolidat tronul.

            • @Nautilus – ideile dvs.ar fi aplicabile într-o țară cu o conducere pro-occidentală, gen URSS-ul lui Gorbaciov, Rusia lui Elțin sau Germania lui Adenauer.

              În Rusia actuală nu se poate investi nimic, pentru că totul riscă să fie naționalizat. Asta pe lângă faptul că orice investiție ar aduce un plus de bunăstare rușilor și ar fi prin asta un sprijin pentru regimul lui Putin. Sprijin care merita acordat lui Gorbaciov sau lui Adenauer, dar nu lui Putin.

              Soluția pentru Putin este întocmai cea aplicată în prezent: sancțiuni economice, reducerea schimburilor comerciale UE- Rusia și reducerea prețului petrolului. Rușii nu se vor revolta împotriva lui Putin dacă le merge bine, ci dacă le merge rău. ȘI occidentalii vor sprijini atunci o opoziție anti-Putin, așa cum îl sprijină acum pe Poroșenko sau așa cum îl sprijină pe Iurie Leancă la Chișinău.

              Este absurd să pretinzi că Occidentul trebuia să-i sprijine pe Ianukovici sau pe Voronin și este la fel de absurd să pretinzi că ar trebui acum să-l sprijine pe Putin, ca să le creeze rușilor o imagine favorabilă asupra Occidentului. Cu sau fără imaginea în ochii rușilor, Occidentul are drumul lui. Pe care esticii îl vor urma sau nu, dar bunăstarea și democrația vin dinspre vest, nu dinspre est.

              Paralela cu Orban e forțată, Ungaria nu a invadat pe nimeni. Are un deficit intern de democrație, dar este problema Ungariei, pe care trebuie să o rezolve ungurii. Eu mă refeream la comentatorii care îl aplaudă pe Orban, nu la impactul real al politicilor lui asupra relațiilor dintre țările UE, care e nesemnificativ.

        • @ Bertolt Lazaroiu – nu îmi construiesc niciun om de paie, frazele de mai jos vă aparțin:

          ”Cred ca pentru a putea alege in cunostinta de cauza, ar fi fost binevenita si necesara o perioada de neutralizare a Ucrainei, in care Rusia sa isi piarda in mod treptat influenta acolo.

          […] mi se pare cam riscanta strategia asta urmata de UE si de NATO si mi-e teama ca, intr-adevar, riscurile le va suporta in primul rand Ucraina.

          Cam cat de greu era de prevazut care ar fi reactia Rusiei fata de o asemenea miscare? Isi asuma UE o confruntare cu Rusia si eventuala devastare a Ucrainei in the process”

          O eventuală devastare a Ucrainei se va datora lui Putin, nu Uniunii Europene. Atitudinea dvs. este similară cu aceea de a sfătui o femeie care ia bătaie acasă să fie mai supusă față de soț, ca să-l îmbuneze. Nu așa se procedează, orice pretenție nerealistă satisfăcută este doar calea spre noi pretenții, încă și mai nerealiste.

          Putin își arogă dreptul de a decide soarta Ucrainei, iar dvs.pretindeți că UE ar trebui să se conformeze și să aștepte vremuri mai bune, recunoscându-i practic lui Putin dreptul de a decide soarta Ucrainei.

          • Daca asta ati inteles dumneavoastra, impresia va apartine in totalitate. Da, putem compara pana la un punct Ucraina cu o nevasta maltratata de sot, care nu stie daca sa se rupa sau nu de el, atata doar ca populatia din estul Ucrainei chiar este rusofona in mare parte nu i se pare doar ca vorbeste ruseste. Dar sa trecem peste si sa mergem mai departe cu analogia. Daca e sa fiti cu adevarat onest fata de ceea ce am scris, un statut „neutru” al Ucrainei nu inseamna mentinerea starii din prezent, asa cum ati dorit sa prezentati lucrurile, ci tocmai scoaterea ei de pe orbita Rusiei, fara insa a intra cu totul pe orbita UE. Inseamna ca sotul sa paraseasca domiciliul conjugal, fara ca sotii sa si divorteze in acte.
            Daca vreti o alta analogie, ruperea Romaniei de Imperiul Otoman s-a produs dupa ce acesta era deja de o buna perioada Omul Bolnav al Europei, nu intr-o perioada de refacere a ambitiilor imperiale. Si chiar si asa, ruperea s-a facut numai cu ajutorul militar al unei alte mari puteri.
            Inteleg ca in povestea dumneavoastra Europa e o prietena a sotiei care, atunci cand sotia ia bataie de la sot, il ameninta pe asta cu politia, dar nu o face, nu-i mai raspunde la telefon, nu il mai lasa sa treaca pe la ea prin curte, il vorbeste de rau pe la vecini, dar cam atat.
            Ajungem la ce ziceam eu: mai, ce ghinionisti pot sa fie ucrainenii astia!

            • Parlamentul European și Parlamentul Ucrainean au ratificat zilele trecute acordul de asociere. Sedințele au avut loc simultan la Kiev și la Strasbourg, existând și legătură video între ele. Dar pe dvs. probabil nu v-a informat nimeni, de aceea plângeți de mila Ucrainei abandonate de UE.

              Separat de asta, la summit-ul NATO desfășurat recent în Țara Galilor s-a hotărât că NATO, ca organizație, nu se va implica în Ucraina (nici nu prea există baza legală pentru așa ceva) însă 5 state membre (printre care nu se află și România, evident) vor furniza individual armament Ucrainei, pentru a echilibra cât de cât balanța în disputa cu Rusia.

              În lume se mai întâmplă și alte lucruri decât cele comentate pe Contributors.

            • Pai atunci inteleg cam care e pozitia dv: separarea Ucrainei, cu speranta ca rusii (Putin, pardon) se vor multumi cu zonele controlate de separatisti si ca nu vor mai cauza alte probleme Ucrainei. Sau ca, cel mult, zona controlata de separatisti va ramane un fel de Transnistrie mai extinsa, cu care Rusia (Putin, pardon) va putea santaja din cand in cand Ucraina, insa nimic mai mult.
              Daca asta e pozitia, mi se pare una rezonabila, insa nu sunt convins ca va ramane asa. Ce-ar mai ramane atunci din paralela Putin – Hitler, care, deunazi ii spunea lui Poroshenko ca poate ajunge in 2 zile nu doar la Kiev, ci si la Bucuresti ? :)

            • Rușii sunt într-o serioasă ”pierdere de viteză” dpdv demografic, iar o regiune separatistă creată artificial de ei se va întoarce în cele din urmă în cadrul țării de care aparține. Componența etnică s-a modificat sensibil în Transnistria, în ultimii 20 de ani. Și s-a modificat în favoarea românilor, nu a rușilor. Acum încă mai contează susținerea lui Putin, dar cu o Ucraină pro-europeană și cu rușii reduși la sub 20%, Transnistria își pierde orice rațiune de a exista.

              Însă în regiuni unde rușii sunt majoritari este greu să le contestăm dreptul la autodeterminare, iar dacă ei vor să se se separe de Ucraina, ar cam trebui lăsați să o facă. Așa cum rolul conducător al rușilor în cadrul URSS era greu de suportat, de ce n-am crede că și rolul conducător al ucrainenilor e la fel de greu de suportat pentru ruși.

              Să nu uităm că tulburările din Ucraina nu au început prin simpla înlăturare a lui Viktor Ianukovici de la putere, ci prin interdicția folosirii limbilor minorităților, votată de către parlament. Minoritățile există și ele trebuie protejate. Iar dacă Ucraina a înțeles altceva, acum suportă consecințele. Orientarea pro-europeană a Ucrainei nu poate exclude politicile privind minoritățile, politici care în Europa sunt altfel decât a încercat parlamentul ucrainean să impună prin lege.

      • Si as mai adauga ceva: daca pozitia dumneavoastra ar fi, la fel ca a altora, aceea ca UE si NATO trebuie sa arate neclintire si intransigenta fata de Rusia pana la capat, asta ar fi una pe care as putea s-o respect, chiar daca nu as fi de acord cu ea. Pentru ca ar cere consecventa din partea acestora si asumarea responsabilitatilor care vin odata cu ea. Dar mie mi se pare ca pozitia dv. este aceea ca UE si NATO sunt perfect indreptatite sa se implice in sprijinirea pe toate caile a Kievului, insa daca acest lucru duce la o confruntare armata intre Rusia si Ucraina e doar responsabilitatea Rusiei (si, eventual, a Ucrainei / Ucrainelor). Si ma tem ca asta se cam si intampla: refuzul politicos al NATO de a sprijini militar Ucraina in lupta cu separatistii arata o fuga de raspundere, care ar merita taxata ca atare pe motiv de inconsecventa.
        Nu poti sa-l demonizezi pe Putin (pe buna dreptate, in mare parte) si totodata sa spui apoi ca ai descoperit abia acum ce demon e Putin si ce pericol reprezinta Rusia pentru Ucraina. Ceva nu se leaga.

        • ”Sprijinirea pe toate căile” e limbă de lemn, destinată să ascundă realitatea. Nu s-a dus Uniunea Euopeană cu trupe la Lvov și nici n-a creat o regiune separatistă la granița cu Polonia, da?

          În logica dvs. (și a lui Putin) acțiunile Rusiei sunt justificate și provocate de UE. Însă la capitolul fapte, Rusia a luat Crimeea și a creat o nouă Transnistrie la Donețk și Luhansk. Restul sunt vorbe de clacă.

      • „Ceea ce susțineți dvs. este că …”

        Eu nu sustin nimic. Nici macar un singur cuvint nu imi apartine. Textul de mai sus e o traducere partiala (doar citeva paragrafe, pentru ca analiza e ampla si nu va fi citita decit de cei cu adevarat interesati de astfel de lucruri) a articolului din Foreign Affairs al carui link l-am dat la sfirsit. Iar autorul, JOHN J. MEARSHEIMER, is R. Wendell Harrison Distinguished Service Professor of Political Science at the University of Chicago.

        Repet: articolul din care am tradus e o analiza, nu un text propagandistic. Stiu ca nu e multa lume interesata de asa ceva, asa ca nu mai insist.

        • @ Denis – când postezi un text al altcuiva, se presupune că îți însușești punctul de vedere al acelui autor. Deci l-ai postat așa cum era fiindcă doreai să prezinți exact acel punct de vedere, da?

          Altfel ne ducem spre termeni din psihiatrie și nu cred că e de preferat :)

        • JOHN J. MEARSHEIMER este un cunoscut apologet al Rusiei. Si el si alti „colegi”, precum Richard Cohen, se straduie de la inceputul anului sa ne convinga ca tot ceea ce se intimpla in Ucraina este exclusiv din vina Vestului. Nu stiu daca la mijloc sunt convingeri reale sau altceva. De altfel, Kremlinul are de zeci de ani o multime de „vectori de comunicare” pe care ii manevreaza cu succes in peisajul media occidental. Toate aceste argumentatii pleaca de la premiza ca americanii si europenii au „impins” dusmanos NATO la granitele Rusiei pe care au provocat-o in acest fel. Or, asta e din principiu o premiza falsa. Dupa cum stim si noi foarte bine de fapt tarile din Europa de Est au presat (se vede astazi cu buna justificare) pt admiterea in NATO, nu a fost invers.

    • Astea sunt citate din Biblia pentru naivi dupa Putin? Rusii au facut mare scandal si cand cu aderarea Romaniei la NATO si ne-au promis marea cu sarea (inclusiv unirea cu Moldova) ca sa n-o facem. Toata teoria asta cu apararea ortodoxiei nu e decat ultima gaselnita de la Kremlin, dupa ce au dat gres cu marxism leninismul, panslavismul si alte -isme ca sa justifice refacerea imperiului rus. De altfel, cazand la TV fix la secventa cu binecuvantarea unor trnsportoare si ce mai era de catre un preot cu cadelnita, am vazut clar vreo doi-trei bruneti care nici nu incercau sa-si faca semnul crucii, caci aveau probabil la ei covorasul pe care ingenuncheaza de vreo cinci ori pe zi si se roaga catre Mecca. Din ce am mai citit si eu, vreo 30% din armata rusa e formata din mahomedani (normal, astia nu beau alcool) si chear noua garda pretoriana de la Kremlin e formata din cecenii lui Ramzam Karimov, baiatul fostului mare muftiu al Ceceniei, care trasase o norma de 150 de crestini ucisi si care a fost nitel „terorist” in tinerete, adica luptator de-al lui Basaev. Cam astia sunt cruciatii ortodoxi care opereaza acum in Ucraina!

  16. Publicistica din zilele noastre e in mare masura un exercitiu de transfer al vinovatiei, iar perceptia publicului asupra baietilor buni si a baietilor rai e modelata intr-o masura la fel de mare de ceea ce e spus ca si de ceea ce e omis. In interesul acestei modelari a fost scris si articolul de mai sus.

    Pe teren insa nu avem o confruntare morala ca in povestile cu zine, ci mai degraba o competitie fara sfirsit pentru pamint si resurse. Iar razboaiele sint cistigate de ucigasii cei mai eficienti, nu de aceia cu ideologia cea mai angelica. Nu e vorba de baieti buni si de baieti rai, ci despre invingatori si invinsi.

    Avea dreptate Mao, lucrurile sint foarte simple: „puterea politica vine pe teava tunului”.

    • Am recunoscut abordarea marxistă, nu era nevoie chiar de citate din Mao.

      Prin contrast, expresia americană este ”autoritatea nu vine niciodată pe țeava puștii”. Cehia, Polonia și Ungaria au făcut în urmă cu 25 de ani alegerea pe care încearcă să o facă Ucraina astăzi. Veți găsi probabil în acele țări nostalgici care să pretindă că ”înainte era mai bine”. Dar pentru orice persoană de bună credință care a vizitat respectivele țări în anii ’90 și le-a vizitat și în prezent, diferența este evidentă.

      Modelul occidental de societate este evident mai performant, iar frustrările legate de faptul că Putin nu mia poate invada azi țările din jur, așa cum le invada Brejnev, nu țin loc de alternativă la acel model de societate occidental. Când Rusia o să fie capabilă să ofere altor țări un model de societate, să veniți să ne povestiți despre el. Pe ultimul l-a impus cu tancurile, așa că ”nu, mulțumim”.

      Nu e nicio ”competiție pentru pământ și resurse”, Rusia însăși ar putea adopta un model democratic de societate, iar oamenii ar trăi mai bine. Dar cu un model de societate european, un personaj ca Putin n-ar mai avea ce căuta la Kremlin, asta e adevărata problemă :P

  17. Sigur ca principala amenintare pentru Rusia e China, nu Occidentul. Dar urgenta momentului era impiedicarea aderarii Ucrainei la NATO si UE. Rusia nu putea sa asiste impasibila cum Crimea devine teritoriu NATO! Problema se poate pune si asa: principala amenintare pentru Occident e China, nu Rusia (China e mult mai puternica decat Rusia si vizeaza sa devina puterea dominanta la nivel mondial. Rusia doreste doar sa-si mentina sfera de influenta: spatiul ex-sovietic fara Tarile Baltice). Asa ca Rusia ar fi fost aliatul firesc al Occidentului in confruntarea cu China. Prin politica stupida in privinta Ucrainei, Occidentul a impins Rusia (cu resursele ei naturale si cu imensul arsenal nuclear) in bratele Chinei.

    • Eu zic sa nu scoateti Tarile Baltice din „sfera” fara sa-i intrebati si pe cei de la Centru. Ultima oara cand am vizitat Leningradul, niste baieti incalziti imi afirmau ca sunt gata sa faca o vizita la Narva, stiti aia cucerita de la Carol XII chiar inainte de Novaia Rossia si actualmente in Estonia, care ar fi in acelasi Oblasti cu Petrogradul si cu 90% populatie rusofona. Asa ca…… nu le minimalizati patriotismul!

      • Eu vorbesc de politica Rusiei, nu de discutii la un pahar. Stiu si eu multi romani care vor Basarabia, nordul Bucovinei, Cadrilaterul, Valea Timocului, Banatul sarbesc si Dumnezeu mai stie ce altceva.

  18. Abordarea domnului Lazescu mi se pare nitel exagerata, cel putin in cazul mentionat al vizitei Mitropolitului Alfeyev. Initial Ziarul de Iasi – al carui actionar dnul Lazescu este – a publicat un articol lipsit de acuratete si de o minima documentare, conform caruia mentionatul personaj nici nu a fost invitat oficial de Mitropolia Moldovei si Bucovinei: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/surpriza-cel-mai-influent-prelat-ortodox-rus-vine-luni-la-iasi-nu-l-a-invitat-mitropolia–73926.html. Acum se insista pe asocierea tendentioasa cu controversatul Dughin, desi intre cele doua vizite nu e absolut nici o legatura, dupa cum au existat declaratii oficiale din partea Mitropoliei Moldovei, se pot gasi de ex ca replica la un articol cu o abordare similara http://adevarul.ro/locale/iasi/cel-mai-influent-cleric-bisericii-ortodoxe-ruse-vine-romania-scopul-oficial-vizitei-mitropolitului-volokolamsk-ilarion-alfeyev-1_54081b640d133766a8d8fef9/index.html.
    Problema rusa naste sensibilati, e clar, dupa cum exista si in randul bisericii derapaje, insa nu e cazul de a grabi concluzii acolo unde situatia nu impune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Lazescu
Alexandru Lazescu
Fondator al retelei nationale de publicatii locale Monitorul (1991) actionar al Grupului de Presa Medianet, ce editeaza Ziarul de Iasi membru al Grupului pentru Dialog Social a fost expert media pentru proiecte europene. A coordonat proiecte europene dedicate mass-media, a fost membru fondator si membru in conducerea unor organisme profesionale precum BRAT sau ARCA A fost membru in CA al SRTv in perioada 2002-2005. In prealabil, a ocupat un post de director executiv in cadrul Televiziunii publice si a fost membru in CA al SRTv (1999-2000). A fost presedinte-director general al SRTv

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro