joi, martie 28, 2024

Fara ipocrizie, despre numirea sefilor Ministerului Public

Au început iar discuţiile cu privire la modificarea legilor justiţiei în vederea  stabilirii modalităţii de numire a şefilor de la Ministerul Public (sistemul de parchete).

Unii spun ca aceste numiri să fie trecute în atribuţia Consiliului (aşa au fost o scurtă perioadă de timp în anul 2004). Alţii spun că ele trebuie să rămână în responsabilitatea Ministerului Justiţiei (aşa au fost cel puţin în ultima jumătate de secol). Primii invocă nevoia de separare completă a Justiţiei de politic. Ceilalţi invocă faptul că CSM nu ar putea să răspundă de aceste numiri, fiind un organism colectiv şi votul fiind secret.

Îmi exprim câteva gânduri în legătură cu acest aspect:

  1. Dacă activitatea şefilor de Parchete e legată de răspunderea celui care face numirea, aş vrea să ne spună cineva cum a funcţionat răspunderea Şefului statului şi a ministrului justiţiei până acum. Or, ştim bine că nici înainte de reforma justiţiei din 2004-2005, nici ulterior nu a existat vreun preşedinte de ţară sau un ministru al justiţiei care să dea socoteală pentru actele personale comise de şefii de Parchete (şi ne amintim că avem persoane care au ocupat aceste funcţii şi le-au părăsit în momentul în care li s-a deschis dosar penal – vezi cazurile PICCJ şi DIICOT) sau pentru activitatea lor managerială (şi să ne gândim la dosarele Revoluţiei sau Mineriadelor nesoluţionate timp de ani buni, ori la lipsa dosarelor de mare corupţie decenii întregi).
  2. Totuşi, ar trebui să lămurim despre ce fel de răspundere a organului care face numirea şefilor de Parchete vorbim. Cum nu e o răspundere civilă sau penală, atunci o fi una politică. Adică înţelegem că ministrul şi Şeful statului ar trebui să îşi pierdă funcţia dacă la nivel de vârf al Parchetului lucrurile nu merg bine. Păi, cine stabileşte aceste lucru? Politicul?! Oare dacă ar exista cu adevărat o astfel de răspundere, omul politic care este ministrul justiţiei sau omul politic care conduce o ţară nu ar vrea să numească în funcţiile respective numai oameni obedienţi? Care este acel politician care să spună că, dacă activitatea parchetului (atenţie, în care el nu are voie să se implice ulterior, potrivit legii) nu merge bine el, ca şef de stat sau el, ca ministru al justiţiei, îşi va da demisia?! Oricum, ar trebui să se ştie că dupa numirea în funcţia de conducere, procurorul respectiv este independent total în activitatea sa: nici preşedintele, nici ministrul nu are voie să îi dea ordine şi instrucţiuni cu privire la cauze concrete. Or, în condiţiile în care preşedintele statului sau ministrul justiţiei ar face „echipă” cu şefii Parchetelor, părerea mea este că ar fi un dezastru: de abia atunci ar fi suspiciuni justificate că dosarele ar fi politice.
  3. Înţeleg că e o problemă faptul că CSM este un organ colectiv – amintesc că în alte state numirea şefilor de Parchet o face Parlamentul, organism eminamente colectiv; şi că în CSM membrii votează în mod secret – nu văd nicio problemă că votul e secret sau nu, important cred că e rezultatul votului. Oricum, toată procedura de la CSM este publică, se transmite online şi ne amintim cum o ţară întreagă a văzut în ultimii 12 ani toate interviurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere şi de la ICCJ, şi de la Parchete, dar nu există o singură înregistrare a procedurii desfăşurate la Ministerul Justiţiei. În fine, dacă problema răspunderii stă in votul secret (aspect inserat în Constituţie), sunt sigur ca fiecare membru CSM îşi poate exhiba, la o adică, votul.
  4. În cursul timpului miniştrii justiţiei au făcut nişte propuneri care au suscitat discuţii aprinse. Şi parcă îmi amintesc cu câtă speranţă s-au aşteptat avizele de la CSM, fie ele colective şi votate in secret…
  5. Mai remarc un lucru: toţi reprezentanţii partidelor importante au promis că vor modifica sistemul în vigoare, pentru a da Justiţiei independenţă totală. Dar, după ce au ajuns la putere, au uitat promisiunile.

Text aparut pe blogul autorului

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. – „Ceilalţi invocă faptul că CSM nu ar putea să răspundă de aceste numiri, fiind un organism colectiv şi votul fiind secret.”
    Acum, fara ipocrizie, nu inteleg dece nu e numita Monica Macovei printre „ceilalti”.
    Politic poate fi neglijata total, cine vrea, dar nu in domeniul Justitiei.
    Eu, daca m-ar intreba cineva, dar nu ma intreaba nimeni asa ca imi dau cu parerea, as opta pentru traseul actual: ministrul Justitiei- CSM – Presedinte.
    (CSM-ul a mai avizat cindva pe dl Nitu cred, jenant si pentru Nitu si pentru lipsa de reactie a membrilor CSM, caci i s-a dat aviz pozitiv, trimitind propunerea la presedinte.)
    CSM-ul nu a dovedit pina acum ca poate gestiona corect problemele din Justitie.
    Partinitor, in genul pentru unii muma pentru altii ciuma, minat din interior de interese contradictorii. De multe ori poate fi asemuit cu eficienta CNA-ului.
    Asa se vede din exterior. Dezavantajul meu fata de autor.
    NB,
    am si o obiectie la formularea ” pentru a da Justiţiei independenţă totală”.
    In opinia mea de profan, Justitia nu poate avea „independenta totala”, ea functioneaza intr-un Stat si trebuie sa respecte niste reguli si legi. Nu Justitia face legile. Si daca nu face legfile, nici „independenta totala” nu poate avea.
    Separarea de politic este altceva.

    • Mai ales ca e perioada alegerilor politice, nu am vrut sa fac referiri la politicienii care sustin variantele. Eu m-am dus direct la argumente. Si, deocamndata, dvs nu ati gasit contraargumente. Atentie, in aceasta postare eu nu spun ca solutia actuala nu e buna, ci doar ca argumentele aduse pentru mentinerea ei nu sunt valabile. PS. Daca dvs sunteti de acord cu actualul sistem, sper ca nu v-a revoltat trocul politic dintre Presedinte si Premier/Ministrul Justitiei de acum trei ani pentru numirile de la PICCJ si DNA, asa cum a revoltat o tara intreaga…

      • Dvoastra, e drept, ati prezentat ambele variante, dar eu, citindu-va, mi s-a parut ca sinteti clar impotriva variantei actuale.
        Cit despre ceea ce numiti dvoastra troc, in termenii politicii ai lumii se numeste compromis. Si se practica in democratii. Doar in dictaturi propunerile nu pot fi discutate.
        Si apoi, sa nu-mi spuneti ca in CSM, cu 19 membri, va fi o unanimitate din prima si ca nu vor fi, daca va place, discutii gen troc.

          • Insist si repet: nu „troc”, ci compromis politic din moment ce nu exista unanimitate.
            Din citite: presedintele SUA propune judecatorii la Curtea Suprema a SUA.
            Sa nu fie niciun fel te tratative, tatonari, mai simplu zis „compromisuri politice”.? isi impune dictatorial punctul de vedere? ma indoiesc.
            Iar compromis politic nu inseamna a compromite pe cineva, ci a ajunge la o intelegere cumva.
            NB,
            daca ma raliez scenariilor care circula prin tirg, poate ca ar fi bine ca numirea sefilor din Ministerul Public sa nu mai depinda de presedintele tarii, ca sa nu se iste banuiala cu unii magistrati sint rasplatiti de presedinte cu functii pentru serviciile aduse.
            E o varianta ;)

      • Nu se poate pune semnul egal intre Parlament si CSM sub pretextul ca ambele ar fi organisme colective. Parlamentul are o legitimitate electorala, el reprezinta intreaga natiune. CSM-ul pe cine reprezinta, breasla in sine?

        • Si totusi, cu toata legitimitatea lui, Parlamentul nu are atributia de a selecta Procurorul General…Si, da, CSM reprezinta corpul magistratilor si numai el e competent sa aiba ultimul cuvant cu privire la cariera lor. Nu o spun eu, desi o cred, ci o spune insasi functiunea sa: pentru aceasta a fost creat acest organism de auto-guvernare a justitiei.

          • Nu e prima dată când răstălmăciți relațiile din societate. CSM, ca organism al breslei, n-are decât să aibă ultimul cuvânt în privința carierei fiecărui magistrat în parte, asta e bucătăria internă a breslei și o privește. Dar în relația cu cetățenii, cu ”justițiabilii”,cum vă place să-i numiți, reprezentativitatea CSM e zero. Membrii CSM nu sunt aleși de către electorat.

            Funcția de Procuror General se exercită (sau ar trebui să se exercite) în numele și în slujba cetățeanului, nu în numele și în slujba CSM. Puteți stabili ce criterii vreți pentru persoana care va urma să ocupe funcția de Procuror General, în măsura în care nu schimbați acele criterii din mers pentru favoriza pe unul sau pe altul. Dar numirea efectivă nu o poate face CSM, pentru că CSM nu reprezintă cetățeanul.

            • Inteleg ca nu ati auzit de cei doi membri ai societatii civile care va reprezinta in CSM.
              PS. Numirea in functie a unui judecator sau procuror e facuta prin Decret al Presedintelui Romaniei. El nu are un cuvant de spus aici, ci doar confera formal autoritate noului recrut, procedura facuta de CSM prin INM. Iata un contra-argument la ce spuneti dvs cu numirea…

  2. Poate ar trebui să vorbim și despre felul în care ajunge cineva să fie membru în CSM. Cunoștințe din două județe diferite și îndepărtate fizic unul de celălalt îmi spun că alegerile pentru CSM sunt o glumă, se dă directivă cine trebuie să iasă. Asta ar explica și cum de în ultimii ani CSM a fost dominat de apropiații doamnei Mona Pivniceru, fostă președintă a AMR care a reușit ulterior să-și apropie și UNJR-ul din care faceți parte si dvs, domnule Danilet, chiar dacă dvs sunteți printre puținii care nu au trădat scopul inițial al formării UNJR. Pivniceru, a devenit ulterior ministru PSD (susținută intens de Dragnea, Voiculescu și Fenechiu de la Iași) și actualmente este judecătoare a Curții Constituționale din partea PSD; este prietenă apropiată a soților Costiniu (judecători suspectați, respectiv condamnați pentru corupție) și a avut de-a lungul timpului relații de colaborare suspecte cu oameni politici ce s-au dovedit a fi corupți.

    Lupta pentru justiție e departe de a fi terminată iar faptul că CSM e dominat de câțiva ani de membrii UNJR care au trădat mandatele inițiale și au ajuns brusc să aibă inițiative (sau tăcere) convenabile grupării care a impus-o pe Pivniceru la Curtea Constituțională nu ne face să fim liniștiți. Poate fără ipocrizie ar fi să mai aștepte CSM să se curețe de uscături și apoi să decidă destinul justiției. Dar e campanie pentru CSM, vă înțeleg.

    PS: dacă mă înșel cu ceva vă rog să mă corectați.

    • Am fost membru AMR pana in 2005. Dupa acapararea lui, mi-am dat demisia. Apoi am fost membru UNJR, dar asociatia a refuzat sa ma sustina in campanie. Odata cu intrarea in CSM in 2011 mi-am dat demisia din asociatiile profesionale nationale. In momentul de fata eu nu mai candidez pentru CSM, caci legea nu imi permite.

  3. Din păcate nici un sistem nu este perfect. Dacă CSM numeşte şefii parchetelor este posibil (eu zic aproape probabil) că vor numi pe cineva care să fie îngăduitor cu corpuţia din sistem. Răspunderea, chiar şi individuală, e în faţa magistraţilor care i-au ales membri CSM, poate striga toată ţara dacă magistraţii asta vor. CSM pare a acţiona în favoarea oamenilor din justiţie, nu în favoarea justiţiei. Pe de altă parte, executivul (politic) poate dori un şef îngăduitor cu corupţia în general.

    Totuşi, pare din ce în ce mai greu pentru politicieni să-şi asume numiri controversate, societatea a mai evoluat. Vrem să ştim cine pe cine a numit. Să fie candidaturi cu planuri de management asupra cărora să-şi dea cu părerea CSM, totul public. Având aceste date, ministrul Justiţiei ia o decizie, preşedintele poate să accepte sau să refuze numirea.

    Credeţi că CSM ar fi numit nişte şefi mai buni? Le-a dat aviz pozitiv tuturor, putea să tragă un semnal legat de dl. Niţu de exemplu (cazul cel mai flagrant de numire pe criterii de obedienţă). Dar nu a făcut-o decât o dată parcă, la a doua audiere s-a dat aviz pozitiv.

    • Nu stiu daca CSM ar putea sau nu sa numeasca sefi la Parchete mai buni. Repet: in aceasta postare eu spun ca solutia ca argumentele aduse pentru mentinerea solutiei actuale nu sunt valabile.

  4. In Franta CSM-ul numeste procurorii. Legea constituțională din 23 iulie 2008 a inlaturat de la președinție pe Președintele Republicii, a extins calitatea de membru al Consiliului (magistratii devenind minoritari), si a recunoscut competența consultativă a Consiliului de numire a procurorilor și a permis unui justițiabil sa faca reclamatie la Consiliu in mod direct in cazul unei abateri disciplinare a unui magistrat.

  5. CSM este la fel de responsabil pentru deciile luate pe cat este si parlamentul, adica pe la piciorul broastei. Daca tot ne invitati la o discutie fara ipocrizie as astepta de la dumneavoastra sa admiteti ca tipul acesta de democratie reprezentativa este putin functional in Romania, tinand cont de nivelul educational slab, lipsa de cultura civica/participativa si un sistem de valori viciat. Daca este vorba de responsabilitate, atunci responsabilitatea directa este singura care mai are sanse sa functioneze: un politician care ia singur decizii proaste deconteaza cu mult mai mult rezultatul bun sau prost. In consecinta, sistemul actual trebuie pastrat.

    • Comparatia asta Romania/Franta chiar n-are nici un sens !
      Cum se aleg acolo membrii CSM, cum se ajunge in Franta MAGISTRAT, ce conditii trebuie indeplinite pentru a candida !
      Dupa logica asta, hai sa incepem sa comparam totul : educatie, sanatate, economie, administratie, parlament …
      Altfel da, Franta poate fi pentru noi un model. A si fost de-alungul vremilor …

  6. Atata vreme cat raspunderea magistratilor e nula, e irrelevant cine pe cine numeste. Iar raspunderea in sens de accountability trebuie sa fie fata de cetatenii care le platesc salariile, pensiile speciale, chiriile etc. In acest sens, daca nu se doresc alegeri directe ale sefilor locali, ca in SUA de ex., logica democratica ar cere ca numirile sa fie facute de organisme alese direct, I.e. Parlamentul si Presedintele, eventual de ambii, tot ca in SUA pt. judecatorii si procurorii federali care nu sunt alesi direct. Acestia vor raspunde de numirile facute la urmatoarele alegeri, spre deosebire de CSM care e de fapt in organism colegial, precum CMR la medici.

  7. Deşi dl. Dănileţ nu o spune clar, citesc printre rânduri dorinţa d-sale ca alegerile şefilor din Justiţie să devină de competenţa exclusivă a oamenilor Justiţiei (mai precis a CSM). Nu cred că e o idee bună. I-aş reaminti cum tot oamenii Justiţiei demaraseră procedura de revocare a d-sale (şi a d-nei Alina Ghica) din CSM. I-aş reaminti cum CSM nu a avut nimic de obiectat la numirea lui Niţu, Licu, Bica şi alte ciume în funcţiile pe care le-au avut.

    A, poate cu alt CSM, da, poate am putea discuta. Dar cu CSM precum cel prezent, mai bine nu.

    • Nu va suparati: cine a facut acele propuneri de le-ati gasit controversate?? cumva….un ministru? si cine a facut numirea? Cumva…un Presedinte? Si au raspuns acestia in vreun fel? Caci despre asta vorbesc in postare.

  8. Cred ca traseul actual este cel mai potrivit dar solutia finala pe care o unge in final Presedintele trebuie sa reprezinte un acord comun de voina asadar: Ministrul Justitiei face propunerea initiala, CSM avizeaza si daca respinge Ministrul Justitiei face o alta propunere samd iar cand propunerea ajunge la Presedinte si acesta o poate invalida, asa ca procedura se reia. Este greu se consuma timp dar cred ca merita si astfel raspunderea este impartita intre cele trei puteri caci putem considera ca desi indirect totusi guvernul reprezinta vointa parlamentului
    Apoi, cu adevarat, intrucat a fost aprobat de cele trei puteri, Ministerul Public poate fi cu adevarat independent supunandu-se ca si judecatorul doar legii, caci acestea trei se echlibreaza si rezultanta devine nula ca la compunerea fortelor in fizica.Cred ca aici Dnul Danilet nu poate fi perfect obiectiv fiind parte din organismul numit CSM.

    • Eu in postare nu vorbesc de solutii, ci acum doar combat argumentele celor care sustin actualul sistem.
      Daca ma intrebati pe mine, solutia ideala este ca avizul de la CSM sa fie unul conform, nu consultativ.

  9. 1. Coruptia generalizata este cea mai mare problema cu care se confrunta Romania (de la Revolutie si pana in prezent). Rezultatele luptei impotriva coruptiei influenteaza (in bine – sau in rau) viata cetatenilor. Coruptia politicienilor inseamna de fapt furt din buzunarele cetatenilor (banii „statului” sunt de fapt banii cetatenilor). Coruptia magistratilor inseamna de fapt ca cei platiti tot de catre cetateni pentru a-i prinde si a-i pedepsi pe hoti devin complicii hotilor (in plus, fura si ei cetatenii, incasand salarii nemeritate). Culmea absurdului, CSM vrea sa ii faca spectatori neputiinciosi pe cetatenii care ar dori sa intrerupa (cu ocazia alegerilor) acest (posibil) cerc vicios. Intr-o democratie reprezentativa, cetatenii isi pot exercita puterea doar prin reprezentantii alesi, si doar pe acestia ii pot sanctiona daca nu respecta „contractul”.

    Separarea puterilor in stat nu inseamna ca puterile sunt „stat in stat”. Puterea suprema (deci si controlul) intr-o democratie trebuie sa apartina – in ultima instanta – cetatenilor (in practica, nu doar in teorie). Astfel, electoratul trebuie sa poata trage la raspundere responsabilii organizarii luptei impotriva coruptiei, atunci cand rezultatele sunt nesatisfacatoare (cetatenii raman si cu banii furati si cu hotii neprinsi).

    2. Deoarece DNA ancheteaza si magistrati, CSM s-ar afla in conflict de interese daca ar alege seful institutiei care ar trebui sa ii cercetaze pe unii dintre membrii sai (caz nedorit, dar posibil). Cu toate acestea, CSM a decis sa ii refuze presedintelui Romaniei dreptul de veto, ceea ce este foarte dubios deorece vine din partea unor profesionisti ai dreptului. Astfel, si presedintele Romaniei devine doar spectator (alaturi de popor) la „spectacolul” pus in scena de catre CSM. Contrar acestei atitudini, in varianta doamnei Raluca Pruna se pastreaza dreptul presedintelui Romaniei de a refuza propunerile dubioase facute de catre ministrul justitiei.

    Avand in vedere cele de mai sus, este evident ca varianta sustinuta de catre doamna Monica Macovei este cea corecta:

    „Monica Macovei: Actuala procedura de numire a procurorilor-sefi trebuie mentinuta.”

    „Argumentele Monicai Macovei:

    1. Responsabilitatea personala a ministrului Justitiei care face propunerea. Daca procurorul propus pentru o functie de conducere esueaza, atunci stim cine l-a propus si ii putem cere ministrului (a) sa propuna revocarea acelui procuror sef din functie si sa propuna un altul, si (b) sa raspunda pentru aceasta nominalizare, inclusiv prin demisie, daca numirea a dus de exemplu la un management prost al institutiei sau la blocarea dosarelor din motive politice sau de ineficienta.

    2. CSM este un organ colectiv, care nu raspunde pentru nici una din masurile pe care le ia, pentru ca raspunderea reala este numai cea individuala, iar raspundere colectiva nu exista. In plus, CSM ia decizii prin vot secret, deci nu se stie cine ce a votat la nicio decizie, nici la deciziile de numiri sau nominalizari si nimeni nu poate fi tras la raspundere pentru o nominalizare proasta sau daca procurorul cu functie de conducere nominalizat de CSM esueaza. Iar daca CSM nu vrea sa propuna revocarea unui procuror sef care esueaza, CSM nu raspunde in niciun fel si nici nu poate fi obligat sa propuna revocarea si sa faca alta propunere.

    3. Orice nominalizare trebuie facuta in urma unui concurs, in mod transparent, fara intelegeri politice, si de persoane care pot fi trase la raspundere pentru numirile proaste sau bazate pe influente politice, si nu pe competentele persoanelor nominalizate.

    4. Conditionalitatea numarul 3 din MCV prevede si «Asigurarea stabilitatii legislative si institutionale a cadrului anticoruptie, in special prin mentinerea procedurii actuale de numire si revocare a Procurorului General al Romaniei, a procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie si a titularilor altor posturi de conducere din cadrul Parchetului General».

    5. CSM are deja foarte multe atributii privind cariera magistratilor, raspunderea disciplinara, managementul instantelor, unificarea practicii judiciare, Institutul National de Magistratura etc si o regula simpla de cand lumea este ca nu incarci cu noi atributii o institutie care are deja multe sarcini, mai ales cand nu sunt toate indeplinite complet si ireversibil, poate tocmai pentru ca sunt prea multe.

    6. Presedintele tarii trebuie sa poata respinge motivat o propunere, actionand ca un alt filtru de selectie, iar aceasta situatie nu trebuie schimbata, pentru ca asta ar insemna de fapt ca CSM nu numai ca nominalizeaza, ci si decide, atat timp cat presedintele tarii nu poate refuza o numire. Varianta CSM, sustinuta de altfel de-a lungul timpului si de politicienii USL, liberali si socialisti certati cu justitia, elimina posibilitatea ca presedintele sa poata refuza motivat numirea in functiile de conducere. Adica CSM vrea puteri sporite cu responsabilitate zero.”

    http://tinyurl.com/hkdwpoo

    • Varianta pe care o propun eu (desi nu asta era sensul postarii) este ca ministrul sa propuna, CSM sa avizeze conform si Presedintele statului sa decida. In felul acesta imbinam toate orientarile. PS. Sper ca sunteti de acord cu mine ca numirile din ultimii 4 ani au fost….cel putin discutabile.

    • Punctul 3 al d-nei Macovei se bate cap în cap cu punctul 1. Păi dacă 3 e adevărat, CSM poate la fel de bine să organizeze concursul transparent şi obiectiv. Eu între 3 şi 1 aleg 1, nu poate fi un concurs obiectiv 100% ca rezidenţiatul medicilor. Transparent da, obiectiv nu va fi şi nici nu trebuie să fie, altfel nu e nici o răspundere la mijloc. Chiar d-na Macovei l-a ales pe d-l Morar pe criterii subiective (şi aparent a avut dreptate dar asta numai istoria o va tranşa). Dacă ai răspunderea numirii trebuie să fii lăsat să-ţi foloseşti eventualul fler în alegere.

      • referitor la „3. Orice nominalizare trebuie facuta in urma unui concurs, in mod transparent, fara intelegeri politice, si de persoane care pot fi trase la raspundere pentru numirile proaste sau bazate pe influente politice, si nu pe competentele persoanelor nominalizate„. a avut loc o astfel de intelegere si nu a functionat raspunderea nimanui…QED.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristi Danilet
Cristi Danilethttp://cristidanilet.wordpress.com/
Cristi Danileţ este judecător din anul 1998, iar în perioada 2011-2016 a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Este promotorul educației juridice în școli și licee www.educatiejuridica.ro si membru fondator al asociației Voci pentru Democrație și Justiție www.vedemjust.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro