Home » Educatie »Opinie » Citesti:

Fenomenul Mang în plagiatul universitar din România

Dumitru Sandu mai 18, 2012 Educatie, Opinie
49 comentarii 5,262 Vizualizari

Plagiatul[1] fostului ministru al educației, profesorul orădean Ioan Mang, este un revelator pentru natura fenomenului în România. Cazul a făcut extrem de vizibil faptul că furtul intelectual în discuție nu există ca accident ci ca model instituțional puternic controversat, cu adepți și adversari. Un astfel de plagiat merge împreună cu un discurs specific, complicități multiple, aranjamente instituționale proaste și mentalități pe măsură. Este util să folosim revelatorul pentru diagnostic și etiologie astfel încât să ne apropiem de tratament. Fără abordări de acest gen și fără o presiune publică pentru schimbare în domeniu, miniștri pleacă și vin iar fenomenul rămâne. Contextul cazului este unul politic dar fenomenul este transpartinic . Contrareacția la fenomen a fost și este o mișcare socială care merită tot interesul.

Apărarea prin labirintul procedurilor.

Tipul de discurs cu care profesorul Mang a intrat în scenă, după declanșarea scandalului, este primul revelator major:

Întrebat dacă îşi va da demisia în cazul în care cei de la PDL dovedesc că a plagiat, ministrul Educaţiei a răspuns: ”Dacă cei care ştiu despre ce e vorba acolo şi, mai ales, autorii menţionaţi în articol mă acuză de plagiat şi obţin o decizie în acest sens, categoric mă retrag. Dar aşa, pe vorba unor oameni care nu sunt de specialitate, care au cu totul alte probleme..”[2]

Din start apare grila de apărare, copie la indigo după ce spuneau anterior mulți dintre oficialii universităților în discursul lor despre plagiat. Profesorul Mang pune trei condiții pentru a accepta că este vinovat: a) cei care îl acuză de plagiat să fie specialiști în domeniul de publicare a textului, b) autorii după care se presupune că a fost făcută copierea să incrimineze fapta și c) toți aceștia să ”obțină o decizie”. Nu era clar din text de la cine trebuie obținută decizia. Ulterior, am aflat: de la o comisie . Regăsim strategia tipică a universităților din România prin oficialii lor care ani la rând au susținut că nu pot combate plagiatul pentru că legile în vigoare în România cer ca plagiatul să fie recunoscut de către cel puți unul dintre autorii plagiați[3]. Altfel spus, dacă textul sursă nu are șansa de a fi fost scris de un autor în viață sau să fie apărat de către un reprezentant oficial al acestuia, se poate copia în voie. (Implicația este negativă, didactic și profesional vorbind, prin încurajările pe care le transmite amatorilor de plagiat, profesori și/sau studenți.) Consiliul Național de Etică, pentru cazul în speță, este cel care, conform Legii Educației Naționale, ar avea dreptul să spună, folosind specialiști, dacă frauda presupusă este reală.

Mi se poate spune, într-un dialog imaginar cu unul dintre oficialii pe care i-am invocat anterior, că mă înșel. Nu este cazul să ducem mai departe un astfel de dialog imaginar. Putem urmări, împreună cu cititorii materialului,  formulări oficiale, instituționalizate.

Este suficient să iei două dintre documentele definitorii pentru orice universitate – Carta Universității și Codul de Etică al acesteia. Am făcut acest lucru pentru șase universități din țară – București, Babeș Bolyai, Alexandru Ioan Cuza (Iași), Oradea, Craiova și Spiru Haret. Cuvântul plagiat/plagiere nu apare niciodată în patru dintre cele șase universități la nivel de Cartă. Pentru universitățile Craiova și Spiru Haret apare fără detalieri, in cuprins sau în anexe. În codurile de etică ale celor șase universități termenul este folosit, dar fugar. Preferința autorilor acestor documente este de a lucra cu alți termeni gen drept de proprietate, drepturi de autor, proprietate intelectuală, deontologie, integritate etc. Dar nu plagiat. De ce ? Influența atotputernică a legii 8/1996, unde cuvântul de plagiat nu și-a găsit loc, speranța că evitarea cuvântului te scapă de fenomen sau credința că ”o fi la alții dar la noi este secundar” sau ceva de genul ”să nu vorbim de funie în casa spânzuratului ? Există o excepție în seria celor șase coduri de etică, la Universitatea din Craiova. Este singurul caz în care plagiatul este tratat pe aproape două pagini, cu detalieri care aproximează definirea operațională a plagiatului. Definiții operaționale care să îți permită o recunoaștere rapidă a plagiatului rudimentar, cel puțin, sunt practic absente în documentele oficiale.

Comisiile de etică preferate procedurilor standardizate antiplagiat.

Ideea care pare să domine spațiul universitar este că nu avem nevoie de marcatori preciși, de definiții de lucru ale plagiatului. Acesta ar fi o construcție intelectuală atât de sofisticată încât numai comisii de etică sau/și de specialiști pe domeniul în care este scris textul pot lua decizii. Nu încape îndoială că nu trebuie să pui eticheta de plagiat înainte de a avea argumentele necesare. Specialiștii sunt necesari în astfel de evaluări. Consultarea autorilor de materiale-sursă pentru plagiat, dacă se poate, este de asemenea necesară. Toate aceste precauții nu anulează însă necesitatea de a avea și definiții simple care să permită fie recunoașterea formelor rudimentare de plagiat, cu mare bogăție de copy-paste, fie semnalarea cazurilor de posibil plagiat. Un exemplu în acest sens este regula din Statele Unite de a considera că ”preluarea unui pasaj de opt sau mai multe cuvinte, fără a le cita, reprezintă o încălcare a legii federale cu privire la drepturile de autor”[4]. Numărul de cuvinte succesive preluate fără ghilimelele de rigoare în practica de recunoaștere a  plagierii poate fi diferit, funcție de domeniu. Ideea de oricât sau oricum nu poate fi acceptata. Altfel ajungi la ideea ca cei care se ocupă de filozofie trebuie să fie atenți, nu pot prelua fără citare prea multe cuvinte, dar dacă te ocupi de ”legea lui Ohm” este liber la oricât, oricum:

”Ceea ce am studiat eu – declara profesorul Ioan Mang – nu este filosofia. In filosofie, dacă dai un pasaj din altă lucrare si nu spui de unde ai dat, este plagiat. Problema este că în tehnică legea lui Ohm este una singură, nu poți să o scrii altfel decât a fost dată. Lucrările științifice au două părți, iar prima parte e cea teoretică…În prima parte a lucrării este descris pe scurt algoritmul …” (http://m.hotnews.ro/stire/12210589, consultat 17 mai 2012).

Legi fără regulamente de aplicare.

Problema este că în practica de combatere a plagiatului universitar nu dispui de instrumente de identificare a plagiatului nici măcar în contextul Legii Educației Naționale (1/2011). Din articolul 310 aflăm că plagierea este ”o abatere gravă de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară”. Și, în plus, se mai specifică faptul că încălcările bunei conduite în cercetare și învățământ sunt analizate de către Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice (CNE). După ce reguli lucrează CNE  atunci când este vorba de plagiat, cu ce definiție operațională a acestui tip de fraudă? În speranța că te poți lămuri, poți merge la legea bunei conduite în cercetarea ştiinţifică (206/2004) și la Regulamentul de Organizare și Funcționare a CNE (instituit prin OM 5735/ 2011, semnat de ministrul Daniel Funeriu). Speranță deșartă!

Concluzii. Cazuri de plagiat precum cel al profesorului Ioan Mang apar nu numai pentru că ”așa sunt mentalitățile la noi în învățământ”. Se poate să fie și așa. Esențială pentru descurajarea fenomenului pare a fi trecerea la reglementări specifice pe domenii pentru recunoașterea și combaterea plagiatului. Situația actuală cu legi ale educației sau ale bunei conduite în cercetare care nu au metodologii detaliate de aplicare în combaterea plagiatului este una care favorizează fenomenul.

Problema este similară și în Consiliului Național de Atestare a Titlurilor și a Diplomelor Universitare (CNATDCU). La nivelul acestuia vin dosarele pentru validarea titlurilor de doctor, conferențiar și profesor. Desigur, în Consiliu sunt mulți specialiști foarte buni, dar reguli scrise pentru combaterea fraudei nu știu să fie publicate pe site-ul instituției în cauză. În premieră au început să fie respinse lucrări de doctorat pentru calitate foarte slabă sau plagiat. Este, neîndoielnic, un progres. Lipsa de metodologii de evaluare scrise și publicate continuă să încurajeze frauda intelectuală. Softurile de identificare a plagiatului la nivel de facultăți și de comisii care acordă titluri universitare sunt o rara avis  în peisajul nostru universitar, din păcate.

Pe un astfel de fundal cu legi care au intenții bune dar metodologii firave de aplicare sunt puține șanse de ieșire din marasm. Mișcare socială de contrareacție la ”fenomenul Mang de plagiere universitară” este o speranță de schimbare. Speranțe de acest gen au mai fost, dar nu susținute de o acțiune colectivă de amploare[5]. Se va găsi, poate, un ministru care să înțeleagă faptul că nu este vorba în această mișcare socială de un fenomen politic ci de unul de protest, de critică socială împotriva unui întreg lanț instituțional și de complicități multiple care sufocă învățământul universitar din România. Nu intenționez acum să intru în detalii dar este limpede că fraude intelectuale de tipul celei discutate nu pot să apară decât cu concursul revistelor care nu au efectiv evaluare colegială, al Universităților care sunt extrem de tolerante la plagiat, al complicităților interesate în tolerarea plagiatului chiar și atunci când este masiv și rudimentar. Exagerez eu, oare, dacă fac o legătură de substanță între mișcarea de stradă din Piața Universității din ianuarie 2012 și mișcarea socială a celor care, tineri sau mai puțin tineri, nu au acceptat fenomenul Mang?

Și, în final, dacă tot am repetat, în text, sintagma ”fenomenul Mang”, sunt dator să o și explic. Nu este una de conjunctură și nu are de a face cu o reacție personală la o persoană anume. Cazul de la care am pornit discuția este exemplar pentru un fenomen social care agregă comportamente de plagiere și de susținere a acestora prin discurs, ideologii asupra plagiatului dar și prin relații de putere și prin complicități. Este o ipoteză metodologică. Reacția socială a comunităților media și academice, exemplar mobilizate în spațiul virtual, nu a fost la un caz izolat ci la un fenomen social care a luat numele ministrului-plagiator.

___________________________________________________________________

Note:

[1] Vorbesc despre plagiat si nu de suspiciune … pentru ca argumentele aduse deja în spațiul public sunt suficiente: a) profesorul  Mang recunoaște că cel puțin o parte din articolele semnate cu numele său sunt plagiat, b) autori după care au fost făcute copiile de tip ”aproape xerox” au acuzat plagiatul iar c)  Cosmina Dorobanțu (EXCLUSIV. Dovada clara ca dl. si dna. Mang si-au însușit cu buna știința articole plagiate, http://www.contributors.ro/dezbatere/6724/,consultat 14 mai 2012) dovedește absolut convingător că soții Mang sunt autorii unuia dintre materialele incriminate de plagiat. Ultima proba la dosarul public al cauzei pare  să fie cea care a adus demisia, refuzată inițial cu perseverență bună de o cauză mai nobilă, ministrului-plagiator. De ce dovezi în plus mai aveau nevoie instanțe precum primul-ministru, Academia Română și Comisia Națională de Etică din ANCS? Mitul complexității acestui caz de plagiat nu ține de conținutul infracțiunii ci de contextul ei.

[2] Sursa: http://www.mediafax.ro/social/mang-despre-acuzatia-de-plagiat-este-o-actiune-politica-9610537

[3] Poți întâlni fără dificultate oficiali din Ministerul Educației sau din conducerea universităților care susțin că  plagiatul nu poate fi combătut în spațiul universitar   pentru că nu apare  în legea drepturilor de autor (8/1996), ca și cum autonomia universitară nu poate genera  reguli  clare, specifice,  în combaterea fraudei intelectuale din spațiul academic.

[4] Vezi, spre exemplu Earl Babbie, [2007] 2010.Practica Cercetării Sociale. Iași: Polirom, p. 664. În raport cu proprii studenți, în absența unor standarde cantitative în domeniu lucrez cu o definiție ceva mai tolerantă susținând că plagiatul reprezintă  ”preluarea oricărei idei sau a oricăror date (din tabele sau grafice) fără indicarea de rigoare a sursei . La nivel operațional o lucrare este descalificata, sub aspect științific, prin plagiat, daca include cel puțin doua paragrafe a câte cel puțin 10 cuvinte sau un paragraf de cel puțin 20 de cuvinte preluate din alt autor, fără ghilimelele și indicarea explicita a  sursei . Calificativul de plagiat se aplică nu numai la preluare cuvânt cu cuvânt ci și pentru situația în care în topica frazei plagiate se fac înlocuiri minore de cuvinte dar se menține structura inițială ” (http://sites.google.com/site/dumitrusandu/didactice).

[5] Pot fi date mai multe exemple. Cel mai bine cunoscut mie este cel al Apelului pentru integritate și performanță în atestarea universitară (vezi documentele esențiale la https://sites.google.com/site/dumitrusandu/apelintegritatesiperformanta ).

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "49 comments" on this Article:

  1. Catalin Aldea spune:

    1.Consiliul Național de Etică nu a dat inca nici un verdict? Oare de ce?
    2.Universitatea din Oradea nu a sesizat la Consiliul Național de Etică? Oare de ce?
    3. Nu putem citi/auzi/vedea un comunicat de la Consiliul Național de Etică cum ca peste o perioada de timp se va pronunta. Oare de ce? Nu am aflat in mass media nici o “rasuflare” din partea lor cum ca lucreaza la acest caz.
    Va multumesc

    • VAL spune:

      Raul trebuie taiat de la radacina. Ma surprinde faptul ca nimeni nu vede ca totul poate fi evitat din capul locului. O teza de doctorat, o lucrare stiintifica are o propunere care trebuie examinata – ea trebuie sa fie o noutate in plan stiintific. Stiinta este globalizata, temele propuse provin din domenii clare iar tu vei aduce contributia ta justificatA. Acea tema a lucrarii face obiectul aprobarii din partea unui organism abilitat care isi asuma responsabilitatea, probabilitatea stiintifica a lucrarii. Are Romania un asemenea organism abilitat? Au universitatile romanesti personalitati stiintifice cu publicari in reviste corespunzatoare capabile sa poata gira asemenea teme de doctorat, cercetare, masterat?
      Ierarhizare, competenta, probitate sint elemente care trebuiesc implementate.

  2. Florin spune:

    Aveti dreptate. Exista un tip de mentalitate si, de multe ori, un discurs justificator care incearca sa minimalizeze problema sau sa o transfere in alt plan. Si nu e vorba doar de profesori.
    Am predat cativa ani buni la o universitate (de stat) din Bucuresti si pot sa va spun ca cei mai mulți studenți nu au nicio problemă în a copia referate (majoritatea de pe site-uri specializate) și de a se prezenta cu ele la evaluari de parcurs și la examene. E un fenomen de masă. O vreme am încercat să verific (atât cât puteam) dacă textele respective pot fi găsite pe internet. Însă mai devreme sau mai târziu trebuie să te declari învins: nu poți verifica lucrările câtorva grupe și, în orice caz, există multe surse care nu apar la o simplă căutare pe Google. Am discutat cu ei pe marginea textului prezentat, pentru a vedea dacă știu despre ce vorbesc, dacă stăpânesc subiectul sau nu. Însă unii veneau cu texte mediocre – însă personale – și se încurcau în cuvinte, în timp ce alții preferau sa învețe pe de rost un text sau să abereze liber, conform principiului că e important să ai papagal, nu să ai habar. În mod curios, mulți dintre cei care copiază depun, pentru a lasă o impresie de efort personal, un efort mult mai mare decât cel presupus de scrierea a 5-7 pagini de text propriu. Mai e ceva: pentru relativ mulți studenți, citările și includerea de referințe păreau să ceară un efort suplimentar mult prea mare. Era cireașa de pe tort care îi convingea pe mulți să copieze pur și simplu. Faptul că atunci când folosești ideile altora trebuie să le acorzi acest minim credit (să-i citezi) era nu doar dificil de pus în practică, ci (uneori) dificil de înțeles. Idei, argumente, sudii de caz, articole – toate acestea păreau că plutesc liber în spațiul virtual și că pot fi utilizate la discreție. Faptul că regulile jocului academic sunt puțin diferite de regulile auto-impuse în spațiul privat a fost și a rămas pentru unii o problemă. Câțiva aveau impresia că asta le limitează libertatea de a scrie ceva, orice. Alții credeau de-a dreptul că textele, odată ce sunt publice, devin cumva proprietate publică și pot fi folosite fără constrângeri. Explicam la fiecare curs care e justificarea acestor reguli și cât de simplă e respectarea lor. Poate că nu explicam suficient de bine. Sau poate că problema e în altă parte.

    La urma urmei, de ce li s-ar fi părut important să scrie un text personal, să ofere argumente proprii, să citeze și, în general, să ofere un material care să-i reprezinte pe ei? Unde ar fi putut afla ceva cu privire la regulile minime de conviețuire într-un spațiu care pretinde că urmărește formarea de competențe și chiar calitatea cercetării? De la profesorii cu suporturi de curs agramate și bibliografii care se opresc în anii 90? De la experiența evaluării la cursul x sau cursul y, unde se știa că poți trece (și poți chiar obține o notă bună) exersând cu câteva ore înainte cele câteva idei obosite, însă dragi titularului de curs? Sau poate din liceu, unde s- adoptat retorica centrării pe competențe fără să se modifice mai nimic la nivelul conținutului sau al modului în care se predă?

  3. Ilea Lucian spune:

    Lucrurile se curata incet cu sprijinul comunitatii internationale
    Dupa ce am scris in toata lumea despre plagiatele lui Mang prin 9 mai 2012 ,am primit azi un mail de la Martin Butora,un slovac,care ma ruga sa=i trimit toate dovezile de plagiat pt a descoperi plagiatele lui Mang din Slovacia
    Si i-am trimis mailul pt Academie,Nature si conducatorii romani
    Iata mailul sau:
    Dear Mr. Ilea,

    I found on the web your piece on the case of plagiarism related to former minister of education Mr. Ioan Mang.

    You are mentioning that original scientific papers were published “in China,Taiwan,Japan,Slovakia and Israel”.

    There have been references to Israel and Taiwan, however, the source from Slovakia has not been quoted.

    Could you kindly send me a link to the Slovak paper (in case you know it)?

    The Romanian case was published and discussed in Slovakia (see http://www.sme.sk/c/6379045/aj-rumuni-maju-svojho-plagiatora.html)

    Sincerely,

    Martin Butora

  4. Razvan spune:

    Ne trebuie o lege impotriva pagiatului!
    1. sa existe o comisie pe langa ministerul educatie, ARACIS, CNCSIS &c care sa poata fi sesizata de orice cetatean. Iar raspunsul sa poata fi dat intr’un termen relativ scurt.
    2. toate universitatile sa fie obligate prin lege sa asigure accestul oricarui cetatean la lucrarile de licenta, de master si tezele de doctorat care sa fie indexate corespunzator in baza de date a Bibliotecii. Stabilirea unor sanctiuni clare pentru nerealizarea acestei conditii (de ex. posibilitatea de a fi suspendata acreditarea programului respectiv)
    O cautare in baza Bibliotecii Centrale Universitare arata doar 225 de teze de doctorat in perioada 1990-2012 pentru Bucuresti, in conditiile multe domenii sunt inexistente (ex. Stiinte politice, Istorie, Sociologie, &c)
    3. Toate instutiile care acorda diplome in virtutea unei lucrari finale sa fie si ele obligate sa faca publice in bibliotecile lor aceste lucrari. (ex. Colegiul National de Aparare) In rest la fel ca la pct. 2.
    4. Stabilirea unor sanctiuni clare pentru cei care plagiaza si pentru cei care au plagiat si au beneficiat ilicit de publicarea acelor texte.
    5. Universitatile trebuie sa adopte un plan de masuri concret si convingator pentru a extirpa acesta plaga.
    6, 7, &c – probabil ca mai sunt necesare si alte puncte care vor putea fi adaugate in discutie de altii mai priceputi decat mine.

    Cert este ca de reforma invatamantului nostru universitar tine revenirea acestei tari la normalitate. Tine mai mult chiar decat de chestiunile economice sau de alta natura. Pentru ca de universitate depinde si viata noastra economica, si jurudica, si politica, si publica, si &c.
    Opinia publica trebuie sa se declare deschis in favoarea unei astfel de legi care poate asana o parte a inundatiei de impostura pe care o vedem de 20 de ani incoace.

    • Razvan spune:

      erata
      “3. Toate instutiile”… trebuie sa fie evident “3. Toate institutiile”

    • Dan spune:

      Există o lege împotriva plagiatului (Legea 206/2004) şi există Consiliul Naţional de Etică a Cercetării, Dezvoltării, Inovării, căruia orice persoană îi poate sesiza cazuri de plagiat – vedeţi http://cne.ancs.ro/ .

      Detalii referitoare la definirea plagiatului ar urma să fie reglementate prin Codul de etică şi deontologie profesională al personalului de cercetare-dezvoltare, menţionat de Legea 206/2004.

      Până recent, nu s-au auzit de condamnări ale plagiatului, deoarece până la schimbarea componenţei acestui consiliu, în timpul mandatului Funeriu, consiliul practic nu a funcţionat, din cauza obstrucţionării activităţii de către fostul preşedinte al consiliului, Ion Stănciulescu.

    • Dumitru Sandu Dumitru Sandu spune:

      Toate cele cinci propuneri pe care le formulati sunt binevenite. Comisia pe care o sugerati la punctul 1 exista prin Consiliul National de Etica. Funtionarea ei este problema, in conditiile in care, pentru un plagiat clar identificat in media (cazul Mang), aceasta anunta ca pot trece 90 de zile pana la decizie. Iar decizia nu este finala, mai trebuie sa treaca si pe la Directia generala juridica din Ministerul Educatiei . As intari si propunerea legata de acesul liber la orice teza de doctorat sustinuta. In prezent poti gasi pe internet, pe site-urile unversitatilor, numai rezumatele tezelor. Este nevoie de acces liber si la formatul electronic al tezelor. Este foarte probabil ca inca mai sunt luate titluri de doctor cu teze plagiate pentru ca softuri de identificare a plagiatului exista numai la unele facultati iar la numar mare de teze verificarea se face superficial.

      • Razvan spune:

        Nu cred ca e ok cu publicarea on line a tezelor pentru este vorba de drepturi de autor. Daca vrei atunci sa iti publici teza cine ar mai publica’o daca este deja online? Este firesc ca o editura sa refuze o lucrare deja publicata chiar si daca numai online. Dar sa fie accesibile la biblioteca, fiecare teza sa aiba un indice de referinta cel putin in biblioteca universitatii in care acea teza a fost sustinuta.

        Apoi, este foarte ingrijorator. Se pare ca plagiatorii nostri sunt mai buni decat plagiatorii lor.
        http://www.contributors.ro/fara-categorie/politizarea-educa%C8%9Biei-continua/#comment-67718

  5. Ciprian spune:

    Eradicarea a ceea ce numiti ”fenomenul Mang de plagiere universitară” este un pas necesar dar insuficient pentru cresterea nivelului academic.

    Imi permit sa cred ca orice persoana cu un nivel de inteligenta suficient pentru a intra in mediul academic este capabila sa identifice un articol intr-un anumit domeniu (articolul care azi ar fi obiectul plagiatului) precum si alte n articole pe teme similare, sa marcheze corect toate citatele preluate din cele n+1 articole (continutul stiintific) si sa integreze aceste citate intr-un fir narativ propriu (text fara valoare stiintifica proprie).

    In acest fel, respectivul autor nu poate fi acuzat de plagiat, dar care este plus-valoarea unei asemenea lucrari?

    • Razvan spune:

      Daca cineva face un conspect din alte lucrari este practic imposibil sa dezvolte un fir narativ propriu
      firul narativ nu este numai o poveste… ci este modul in care iti descrii propria ta cercetare care daca nu exista face ca acest fir narativ sa fie o înnădeală fara sens. Textele pot fi parafrazate e drept dar inlantuirea ideilor principale ramane. Oamenii astia plagiaza tocmai ca ei nu au idei (principale), nu au cercetare, nu au gandit nimic despre acel lucru.
      Din nefericire acel nivel suficent de intelegenta este cumplit de mic si depinde mai mult de relatii…

    • Ilea Lucian spune:

      Si daca esti si mai inteligent poti sa identifici cele n articole stiintifice,sa le citesti,sa le intelegi,dupa care sa preiei ideile si sa le reformulezi cu cuvintele tale
      In acest caz nu mai e vorba de plagiat
      Spun asta pt ca si eu am preluat Calendarul Mayas asa cum l-au facut mayasii acu 5200 de tunuri(ani de 400 de zile fiecare) si lucrarile lui Ian Xel Lungold si prof Carl Calleman pe aceasta tema,pe care le-am integrat ,reformulandu-le in lucrarile mele
      si am adaugat bineinteles,contributia mea personala ,anume ca acest calendar se termina,dupa calculele mele,in data de 1 martie 2015
      respectand bineinteles ce au facut inaintasii mei in aceasta privinta.

      • Ciprian spune:

        In exemplul tau, contributia consta intr-o interpretare noua a datelor si un nou calcul al datei de sfarsit. Nelamurirea mea este insa legate de nenumaratele articole, carti, etc. fara cea mai mica contributie personala, scrise doar ca sa iasa la numar – numar necesar din cate inteleg pentru promovarile din mediul academic.

        Sa luam cazul Mang si articolul cercetatorului israelian. In loc sa copy-paste, Dl. Mang sau studentul care a facut munca pt dansul citeaza in mod corect si, mai mult, preia informatia nu doar din articolul in cauza ci si din articolele/lucrarile citate in original, fara a aduce insa nimic nou. Contributia proprie ar fi doar textul care sa lege citatele in mod coerent. Tehnic nu mai avem de a face cu un plagiat.

        Cata vreme insa nu exista o cuantificare calitativa a contributiei proprii a articolului d-lui Mang, pornind de la premisa ca totul a fost citat in mod corect, dl. Mang si-a castigat titlurile academice in mod corect. Este insa acesta spiritul cerintei de a publica, sau de fapt ceea ce se dorea era sa se stimuleze/rasplateasca contributia proprie?

        • Ilea Lucian spune:

          Aici sunt mai multe chestiuni:

          1.In Romania se cer f multe lucrari stiintifice publicate spre a accede la titlurile si salarizarile superioare in invatamantul superior de stat;doar titlul de profesor universitar iti asigura un salar bun si si aici salariul e de 20 de ori aprox mai mic ca in SUA si Europa Occidentala;prin urmare intr=o piata libera pe asemenea salarii vor ramane doar cei care sunt la nivelul de muncitori necalificati in Vest

          2.Nu exista laboratoare stiintifice dotate in concordanta cu societatea actuala din UE si SUA ,prin urmare nu exista posibilitatea de a se face cercetare stiintifica

          3.Societatea romaneasca nu are nevoie de inovatii,pt ca poti sa iei o lucrare de diploma din anii 70 si sa o prezinti ca pe ceva nou in anul 2012 fara ca cineva sa observe,pt ca acele inovatii nu au fost aplicate pt ca societatea nu are nevoie de ele pt ca traim intr-o societate ramasa in urma

          4.F putini oameni inoveaza cu adevarat si ei sunt platiti cu milioane de dolari pe luna si lucreaza in adevarate centre de cercetare;restul,inclusiv profesorii universitari de la Oxford,Cambridge,Harvard,Yale copiaza dupa ei,e adevarat ,nu plagiaza,ci reformuleaza ideile stiintifice fara vreo contributie personala

        • Ioana spune:

          Faptul ca preiei pur si simplu ideile altora, si le prezinti cu cuvintele tale poate fi folositor in sine. Creezi pur si simplu o lucrare de sinteza, in care prezinti stadiul cercetarii intr-un anumit domeniu. Asta presupune insa sa interpretezi ceea ce au facut altii, sa ridici semne de intrebare asupra unor ipoteze, daca e cazul, sa compari rezultatul obtinut de X cu cel obtinut de Y, etc. Nu e nimic rusinos intr-o astfel de lucrare, ba chiar ii va ajuta pe alti cercetatori sa citeasca in rezumat ceea ce au facut altii, si sa vada diferite lucrari comparate de un ochi critic.

          Desigur, n-ar fi o lucrare care sa poata fi publicata intr-o revista de prestigiu, dar ar putea fi publicata fara rusine pe site-ul facultatii, atata vreme cat autorul recunoaste ca face pur si simplu o sinteza si nu-si asuma ideile ca fiind ale lui.

          Un cercetator bun insa, odata ce a facut o astfel de lucrare, ar trebui sa poata identifica directii noi in care poate impinge subiectul respectiv- de exemplu, un nou algoritm, mai rapid, sau mai complex, in cazul Mang. Si atunci lucrarea de sinteza devine doar o sectiune introductiva de “literature review” in cadrul unei lucrari mai largi.

  6. utug spune:

    Parafrazand pe dna Irina Loghin, fost senator, care fiind intrebata despre fraudele de pe bursa electronica Rasdaq a dat un raspuns devenit celebru – “Daca Rasdaq a furat, sa fie arestat!” – as cere nu arestarea d-lui Mang ci a d-lui Google din cauza caruia riscam sa ramanem fara institutii de invatamant superior.
    Dl Ponta nu ar ar trebui sa initieze deindata o Ordonanta de Urgenta cerand furnizorilor de servicii internet sa puna un filtru care sa blocheze patrunderea in Romania a dlui Google ?

    http://www.ziare.com/cultura/cultura-generala/irina-loghin-implineste-71-de-ani-996556

  7. Dan spune:

    Soluţiile rezidă

    a)o examinare constantă pe parcursul sesiunii şcolare- examene săptămânale, intersemestriale cu ponderea aferentă, de sesiune la materii. Pot să compar două sisteme considerate de excelenţă, în sistemul românesc ponderea efortului se pune fals pe ultima perioadă de timp din sesiune- examenul final care încuraja o mentalitate, las că am 3-4 zile între examene când o să învăţ repede..ce intră repede să uită şi mai repede.

    b)scurte ateliere-cursuri obligatorii despre redactarea unei lucrări ştiinţifice cu exigenţele pe domeniu care ar trebui oferite fiecărui student în primul an de universitate. Normal în Universităţile cu nume, profesorii explică clar metodologia şi cerinţele precum şi calendarul.

    c) în adaptarea examenelor şi lucrărilor la fenomenele de actualitate din Societate şi interpretarea lor prin prisma teoriei. De exemplu în sociologie- explicarea unui fenomen social petrecut în săptămâna anterioară prin prisma teoriilor, conceptelor sociologice predate, în economie au unui eveniment petrecut săptămâna anterioară etc..

    d)adoptarea pe scară largă a programelor software care detectează plagiatul e o chestiune tehnică instituţională, la nivel de autonomie universitară trebuie prevăzute bugete pentru licenţele respective şi oferite profesorilor etc. Explicarea prealabilă a sancţiunilor în caz de plagiat şi aplicarea lor într-o logică de descurajare. Prima abatere o sancţiune minoră, de refacere a doua riscul preluării cursului etc…

    Mă întreb câţi dintre studenţii de la ASE vor avea ca şi subiect examen de exemplu încercarea de explicare căderii leului. Un profesor experimentat va reuşi să noteze valoric acei care utilizează 1. Noţiunile şi Teoriile Cadru Predate 2. Calitatea limbajului şi a Argumentării. 3. Utilizarea corectă a ecuaţiilor

  8. Mihai Damian Mihai Damian spune:

    Excelent articol !

    • Dumitru Sandu Dumitru Sandu spune:

      Multumesc pentru apreciere. Revad discutia extrem de bogata , din ultimele zile ,de pe acest forum, si constientizez ca este util sa fie consolidata seria intrebarilor pragmatice , relevante in combaterea plagiatului de tip Mang ( masiv ca intindere si sustinut prin retele de putere si complicitate). Si ma intreb ce s-ar intampla in Romania daca…
      • …universitatile si programele de studii ar pierde un numar semnificativ de puncte din evaluarile MECTS pentru fiecare caz de plagiat confirmat?
      In felul acesta facultatile si universitatile ar redescoperi importanta combaterii plagiatului. Nu se va adopta o masura semnificativa, de acest gen – la nivel de facultati sau departamente, CNE sau alte organisme similare nu vor reusi sa stopeze procesul. Deocamdata, universitatile pur si simplu nu par sa inteleaga miza reducerii fraudelor intelectuale. Prefera sa lupte impotriva antiplagiatului prin comisii, retele de putere, amanari si complicitati.
      • … o masura similara cu cea de mai sus ar fi aplicata si revistelor de specialitate din tara in procesul de re-acreditare, pornind de la articolele descoperite cu plagiat, dupa publicare .
      • … legislatia romaneasca ar introduce notiunea de ”text susceptibil de plagiat” pentru cazul in care paragraful contine ”cel putin … cuvinte preluate succesiv, fara marcare prin ghilimele si citare sursa” ?
      Confirmarea plagiatului ar urma sa fie facuta functie de examinarea calitativa, daca mai este cazul . Simplul fapt de a sti ca nu ai voie sa copiezi oricat , fara sa marchezi prin ghilimele si sa indici sursa, va descuraja puternic acest gen de frauda. Nu vad la ce ajuta, in spatiul academic , idee ca poti prelua oricat, in sistem copy-paste , daca textul respectiv nu este cu valoare de originalitate. Subliniez, nu este vorba de a eticheta mecanic o lucrare ca plagiat numai pe baza numararii cuvintelor succesiv si fraudulos preluate. Acesta este numai un marcator de suspiciune de plagiat. Ulterior iei in seama si alte criterii si poti decide mai usor. Desigur, daca ai sute de cuvinte sau pagini intregi copiate astfel (cazul Mang), textul poate fi chiar despre legea lui Ohm si tot plagiat se cheama!
      • …MECTS/ANCS ar abilita firme private care sa faca validare de integritate a textelor si implicit, identificare de plagiate, pe o metodologie data de CNE?
      Se pare ca exista un potential mare pe piata pentru astfel de firme. Cata vreme identificarea plagiatului ramane numai in reteaua MECTS-ANCS-Consilul Rectorilor etc, actiunile vor fi , foarte probabil, blocate de elita puterii academice, bine sustinuta de elita puterii politice si de cea administrativa.
      Posibil ca cineva dintre cei care participa la dezbatere sa ajunga cel putin consilier de ministru la Educație și sa isi aduca aminte de solutii sugerate pe forum.

  9. alex spune:

    Ma surprinde ca nimeni (dupa stiinta mea) nu pune problema prejudiciului financiar in astfel de cazuri si a recuperarii lui.

    Sa luam, ‘fenomenul Mang’, care are un venit de profesor universitar, din postul pe care il detine si-a favorizat firma Keysis sa vinda universitatii echipament IT la preturi exagerate, si toate astea dobindite prin frauda.

    Probabil ca o ‘executare’ mediatizata a individului i-ar pune prima data pe ginduri pe atitia altii care ii seamana si ar fi prima data cind ar face pasul inapoi.

  10. sase sase spune:

    Intrebarea este daca domnul Mang si doamna Mang in afara de faptul ca sunt cadre didactice universitare (?) , mai au ceva comun cu mediul universitar, cu etica acestei meserii nobile .

  11. Bogdan Manolea Bogdan Manolea spune:

    Bun articolul. As face niste comentarii legate de pedepsirea plagiatului. Cred ca trebuie sa vedem problema din cel putin 2 puncte de vedere:

    1. Plagiatul este sanctionat dpdv juridic atit penal, cit si civil prin legea 8/1996. Textul nu foloseste termenul de plagiat, dar in doctrina este recunoscut ca articolul 141 la asta se refera. (de altfel dpdv juridic n-are nicio importanta cum se numeste).

    Art. 141
    Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei (n.m – e vorba de lei vechi) fapta persoanei care isi insuseste, fara drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunostinta publica o opera sub un alt nume decat acela decis de autor.

    Definitia din DEX este in aceiasi directie –
    PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [Pr.: -gi-a] – Din fr. plagier.

    Deci nu avem nevoie de o lege a plagiatului, trebuie doar sa o aplicam pe prezenta.
    Nu va asteptati insa la miracole, un proces dureaza si cu un avocat “destept” lungesti la 2-3 ani procesul. Deci nu asta este solutia.

    2. Dpdv academic, plagiatul poate fi depistat si sanctionat si mult mai rapid si mai transant doar ca sanctiunile pot fi doar in domeniul administrativ (de ex. retragerea titlului de…) sau moral – atita vreme cit este o procedura clara interna ce respecta un minimum de conditii (ca de ex. ascultarea partii invinuite).

    Cat despre dovedirea plagiatului si nevoia de a fi un expert in domeniu pentru a-l demonstra, aceasta este o idee ridicola, in majoritatea cazurilor, si mai ales in cele pe care il privesc pe dnul Mang. Orice om de buna credinta intelege ca este absolut imposibil dpdv teoretic sa faci o opera (deci creatie, nu un desen matematic) care sa fie identica (cuvint cu cuvint) cu o alta. Exceptia: plagiatul.
    Nici nu trebuie sa te uiti la legea lui Ohm sau cine stie ce algoritmi criptografici, cind poti sa vezi ca textul este identic cuvint cu cuvint cu originalul.
    Si aici – orice om cu scaun la cap sanctioneaza moral plagiatorul, cum bine sublinieaza autorul insemnarii: “Mișcarea socială de contrareacție la ”fenomenul Mang de plagiere universitară” este o speranță de schimbare. “

    • Dumitru Sandu Dumitru Sandu spune:

      Extrem de bogate, prin semnificatii si utilitate , comentariile si propunerile pe care le formulati. Va multumesc . Personal, retin sugestii. Nu ar fi rau ca si actuali si viitori decidenti in institutiile implicate in descurajarea si sanctionarea plagiatului (de ce nu si viitorul ministru al educatiei?) sa vada un astfel de forum. Pot castiga sugestii, pot vedea ca exista un mediu intelectual care va fi din ce in ce mai putin permisiv la frauda dar si dispus sa ajute in gasirea solutiilor. O lege antiplagiat sau principii si tehnologii coerent si flexibil aplicate , asociate legilor existente? Deocamdata, pana reducem din gravitatea problemei, cred ca este fundamental sa fie elaborate metodologii antiplagiat asociate legilor educatiei (1/2011) si bunei conduite in cercetare (206/2004). Greu de inteles cum au ajuns legi atat de importante precum cele mentionate sa combata plagiatul numai prin cateva generalitati. In plus,solutiile centralizate, la nivel de Minister, Consiliu National etc., sunt greoaie. Trebuie stimulate universitatile sa isi faca treaba in actiunile impotriva plagiatului.
      La diversitatea extrem de mare a formelor de plagiat nu se poate raspunde decat cu diversitate a procedurilor de descurajare/evitare/sanctionare. Poate parea paradoxal dar cred ca este mai usor sa descurajezi plagiatul la studenti decat la profesori (desigur, nu generalizez pe intreaga categorie). La aceast ultim grup nu mai ai solutia educarii, a manualelor de evitare a plagiatului etc. Aici fundamentale raman mijloacele legate de functionarea revistelor locale (cele de varf au selectie peer review in fapt, nu in vorba), transparenta pe internet a tuturor secventelor de atestare unversitara si folsirea softurilor de identificare a plagiatului. Este o intrebare, spre exemplu, daca CNCSIS-ul nu ar trebui sa retraga atestarile pentru revistele de tip B sau A care cu autori implicati in scandaluri de plagiat. Ma intreb daca nu pot fi facute , prin sondaj, verificari cu turnitin , sau similar, la astfel de reviste. In plus, daca listele de publicatii pentru fiecare profesor ar fi disponibile si complete pe siteurile faculatilor am putea vorbi de sanse sporite de identificare a plagiatului etc.

    • Dogaru spune:

      Plagiatorul poate fi sanctionat daca editura care a publicat materialul original il actioneaza in justitie pe plagiator pentru incapcarea drepturilor de proprietate intelectuala. Asa ca, daca descoperiti un plagiat, anuntati editura! Marile edituri internationale nu glumesc cu asa ceva!

  12. imthewalrus spune:

    Definiţie OPERAŢIONALĂ din legea eticii în cercetare, 206/2004, cu modificările şi completările ulterioare:

    d) plagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale;

    Toate informaţiile şi documentele sunt disponibile pe site-ul CNE, cne.ancs.ro

    • Dumitru Sandu Dumitru Sandu spune:

      Exista grade diferite de operationalizare. Pentru plagiatul rudimentar ,una dintre masurile cele mai eficiente de descurajare rezida in specificarea numarului maxim de cuvinte care pot fi preluate fara ghilimele. Sigur, nu poti lucra in toate cazurile cu o regula de genul celei mentionate in text (opt -zece cuvinte). Daca nu faci, insa, o astfel de specificare te trezesti cu de zeci de cuvinte luate cu copy-paste,nemarcate prin semnele de citare, si in referatele studentesti si in asa-zisele studii publicate. Mentionarea unui prag de maxim este utila pentru descurajarea practicilor gresite dar si pentru fundamentarea suspiciunii de plagiat. Decizia efectiva o poti lua ulterior pe combinatie de criterii. Apar insa si contrareactii bizare la astfel de cerinte – studentul care face o lucrare de dizertatie respectand regula de numar maxim de cuvinte in citat mareste numarul de citate pana la 80% din textul lucrarii. Si trebuie sa ii aduci aminte ca o practica buna este sa aiba cel putin doua randuri de comentariu la un rand de citat etc. Cu studentul poti discuta si poate fi invatat. La publicatiile in reviste problemele ar trebui sa fie sesizate de evaluatori si redactori.

      • imthewalrus spune:

        Exista grade diferite de operationalizare. Pentru plagiatul rudimentar ,una dintre masurile cele mai eficiente de descurajare rezida

        Ce propuneţi este practic definirea atât de precisă încât stabilirea existenţei sau non-existenţei unui plagiat să poată fi făcută de un computer. Dar consecinţe atât de grave precum desfiinţarea carierei unui om, nu pot fi lăsate la latitudinea unei proceduri automate, oarbe. Apar o mulţime de situaţii, şi nu pot fi toate prevăzute în legi. Atunci când se încearcă acoperirea exhaustivă, se nasc monştri, cu efecte secundare dezastruoase. Soluţia întotdeauna este un ochi experimentat, legitim şi credibil. Fără asta, indiferent cât de perfectă şi detaliată e legea, rezultatele sunt ori slabe, ori neintenţionate.

        Pe de altă parte, privind răspunsurile cititorilor, mesajul dumneavoastră fals, privind lipsa unei definiţii operaţionale, pare să fi prins. Poate că data viitoare când mai faceţi afirmaţii, le veţi documenta şi califica mai atent. Presa românească are suficienţi revoltaţi şi scandalizaţi cronici. Ce lipseşte sunt vocile lucide şi documentate.

        • imthewalrus spune:

          În ce priveşte existenţa unor prevederi în regulamentele altor consilii, precum CNATDCU, sau CNCS, această idee este periculoasă pentru că atunci apare posibilitatea aplicării unor definiţii, proceduri şi criterii diferite pentru dosare de profi, sau competiţii de proiecte, etc. În primul rând consiliile respective nu au misiunea de a controla problemele de etică, sunt suficient de ocupate cu alte atribuţii, şi aşa foarte complexe. Multiplicarea atribuţiilor este garanţia ineficienţei, a lipsei de transparenţă şi a decredibilizării.

          Dar principalul pericol este că orice incoerenţă în aplicarea regulilor duce la decredibilizarea întregului proces. Aşadar, este preferabil să existe o singură entitate abilitată legal să se ocupe de toate problemele de etică şi un singur set de proceduri (indiferent că e vorba de dosare de concurs, de abilitare, proiecte depuse în competiţii, evaluări instituţionale, etc.), pentru a avea o mai mare eficienţă, şi o coerenţă de viziune asupra acestor probleme, de multe ori mult mai complexe decât par cazurile relativ simple sesizate în presă…

          Acea entitate şi acel set de proceduri sunt cele de pe cne.ancs.ro.

        • Dumitru Sandu Dumitru Sandu spune:

          De acord cu dumneavoastra ca nu poti lua decizia de identificare a plagiatului numai pe procedeul ”numar de cuvinte succesive preluate fara ghilimele”. Exact in acelasi raspuns de la care porniti am adugat mentiunea: ”Decizia efectiva o poti lua ulterior pe combinatie de criterii”. Altfel spus, examinarea electronca imi poate da un temei de suspiciune si nu o decizie. In clipa de fata, dat fiind numarul mare de teze de doctorat si modul in care este organzat tot procesul de validare, se ajunge frecvent la situatia in care verificarea textelor se face in graba, superficial, fara soft-uri specializate. Transparenta, standardizare procedurilor si folosirea unor criterii multiple in evaluare pot reduce gradul de nemultumre sociala sau, cand este cazul, ii pot da fundament.

  13. Mara spune:

    Problema plagiatului este una deosebit de serioasa, din toate punctele de vedere: uman, etic, intelectual si financiar.
    Din punctul meu de vedere, in universitatile romanesti cateva elemente cheie se intalnesc si fac ca fenomenul sa capete dimensiuni extraordintare.
    1. Nestiinta. Pur si simplu, ignoranta. Atat studentii cat si multi dintre profesori au notiuni nule despre ce inseamna citare, reguli si coduri de “bune maniere” academice. Nu au habar pur si simplu. Profesorii, asa cum se observa cu ochiul liber, nu stiu si nu respecta reguli de copyright, si ca urmare, nu pot/vor/stiu sa le ceara asta studentilor. In principiu, nimeni nu intreaba, nimeni nu spune nimic si toata lumea trece examene, iar profesorii isi primesc gradele si salariile.

    2. Rea-vointa. Profesorii care au habar de notiunea de plagiat si de faptul ca citatele de pagini nu “circula” liber in atmosfera, copiaza cu buna stiinta, pt ca nimeni nu ii verifica. Sunt atat de obisnuiti cu asta, incat e normal sa inchida ochiul la doctorate fictive, cu wikipedia in bibliografie.

    3. Frica de concurenta. Pt ca nimenu nu mai ajunge in universitati manat de principii nobile, de genul cercetarii de dragul cercetarii, fatada de invatamant la nivel european se mentine prin minciuna. Bursele, banii, maririle de salariu se dau oricum pe criterii total aleatorii si n-au nici o legatura cu valoarea academica. Asa ca toata lumea fraudeaza, merge mai departe si incearca sa isi traga spuza pe turta lui. Chestie de adaptare.

    4. Lipsa mandriei pt munca depusa: In toata viata mea academica (acum avand vreo 11 ani) nu am auzit nici un student din Romania sa fie mandru de ceea ce face. Toti fac ce fac pt a “prinde o bursa,” “o conferinta” “un proiect,” “sa iasa in afara,” “poate pica ceva zile pe la un workshop”, “n-aveam ce face, n-am gasit alt job si m-am apucat de doctorat,” “am avut o promisiune de asistent, dar trebuia doctorat.”
    Nici gand sa vb de pasiunea pt ceea ce s-au apucat, liberi si nesiliti de nimeni, sa cerceteze. Fenomenul asta este unic, pentru ca am avut legatura si onoarea sa intalnesc foarte multi stundenti la doctorat, si 99% dintre ei erau pasionati de ceea ce faceau, si multi chiar lucrau in baruri si cafenele ca sa se intretina in timp ce studiau… (ca deh, bursele fusesera “prinse” deja)

    Din experienta proprie: am invatat ce inseamna sa citezi cu adevarat, sa iti respecti munca academica si sa o respecti si pe a altora in anul 2, atunci cand, prin eforturi enorme, am beneficiat de un schimb de experienta la o universitate din Germania. Dupa primele 2 saptamani acolo am inteles ce inseamna un profesor adevarat, un examen competitiv si etica academica. M-am intors un om schimbat….Din pacate, odata ajunsa acasa, nimeni nu mi-a imparatasit entuziasmul. I wonder why….

  14. MCris spune:

    Am vazut lucrarea plagiata de sotii Mang. Primul cuvant din titlu (!) – Determin – nu se regaseste in limba engleza!! Ce revista a publicat asa un articol?

  15. Ioana spune:

    Un articol extraordinar, din mai multe puncte de vedere:

    -pentru ca dezvaluie lipsa, voita se pare, a unei definitii a plagiatului in mediul academic romanesc
    -pentru rigurozitatea cu care sunt prezentate argumentele si sursele; i-as sugera domnului Mang (si nu doar lui) sa citeasca acest articol macar pentru a vedea cum trebuie citata munca altora
    -pentru paralela intre miscarea spontana impotriva fenomenului Mang si miscarea din P-ta Universitatii din ianuarie. M-am gandit si eu la acesta comparatie. Problema e ca miscarea contra impostorilor Mang s-a desfasurat si se desfasoara in principal online, multi dintre contribuitori nu se afla in tara, sau daca sunt in tara n-au timp sa iasa la proteste in strada, si astfel miscarea impotriva imposturii nu are vizibilitatea pe care o merita.

    Indraznesc sa sper ca prin articole ca acesta ne apropiem de formarea unei mase critice care sa duca la o reasezare a valorilor in mediul academic romanesc. Personal, tin sa va multumesc pentru contributia adusa.

    • Dumitru Sandu Dumitru Sandu spune:

      Eu va multumesc, dumneavoastra si celorlalte persoane care participa la discutia noastra pentru modul serios in care va angajati in dezbatere. Da, asa este, cele doua miscari sociale invocate difera prin spatiul real/virtual de desfasurare. Ele sunt , insa, echivalente functional prin orientarea spre critica sociala a proastei functionari a multora dintre institutiile romanesti. Nu conteaza de unde vine critica sociala a institutiilor atata timp cat este argumetata, creativa, utila.

    • Pinno spune:

      Masa critica de care vorbeste Ioana NU EXISTA. Lucrez la o universitate iar bucuria inlocuirii lui Funeriu a fost vizibila: se vor relaxa criteriile (ceea ce s-a intimplat) de promovare. Criticile cele mai abile nu erau pe criterii (totusi se mai pastreaza pe alocuri o minima decenta falsa), ci pe faptul ca nu vor mai fi conducatori de doctorate si “Vai!!! ce ne vom face”! Funeriu, spun respectivii, “distruge invatamintul superior prin standardele lui!” (sa nu-i plagiez!)
      Cunsoc sistemul din interior si va asigur ca nu sint mai mult de 25% care sa doreasca macar corectitudine. Toti vor sa fie profesori universitari (inclusiv politicieniidupa cum s-a observat ).
      Poate o salarizare in functie de rezultatele muncii de educatie ar mai domoli “intrecerea socialista” la scrierea de articole (multe plagitate dupa cum s-a descoperit). In fond un cadru didactic (lector sa zicem), prin activitatea lui/ei, prin cartile scrise (care aduc noutati in domeniu, NU platitudini) poate fi mai valoros comunitatii universitare decit nu stiu ce mang cu 80 de articole!

  16. “Exagerez eu, oare, dacă fac o legătură de substanță între mișcarea de stradă din Piața Universității din ianuarie 2012 și mișcarea socială a celor care, tineri sau mai puțin tineri, nu au acceptat fenomenul Mang?”

    Da, exagerezi. Demiterea ministrilor sau posibililor ministri pentru plagiat e o victorie a societatii civile pe Internet impotriva clasei noastre politice de 3 lei, pe cand chiar si Hrebengiuc a recunoscut ca “Piața Universității din ianuarie 2012″ a fost o lucratura de la USL si Antene…
    In rest dupa parerea mea articolul e OK, avem o adevarata industrie de cumparat diplome si doctorate copiate…

  17. atreides spune:

    Despre plagiatul lui Kovesi banuiesc ca nu aveti voie de la stapanire sa vorbiti, nu?

    • Dumitru Sandu Dumitru Sandu spune:

      Cu datele partiale pe care am reusit sa le vad astazi din presa, suspiciunea de plagiat pe cazul Codruta Kovesi imi pare a avea sanse mari de a fi confirmata. Desigur afirmatia este facuta cu rezervele date de faptul ca nu sunt specialist in domeniul de referinta al tezei si nu am examinat toate probele. La data la care am elaborat materialul pentru Contributors nu eram la curent cu noul scandal. O extindere a identificarii cazurilor de plagiat si la nivelul demnitarilor este benefica.

  18. Bogdan Voicu spune:

    Din păcate nu cred că discutăm despre o mare masă a mediului academic care să se manifeste împotriva plagiatului. Dimpotrivă, aș extinde ipoteza dvs. finală de la nivel de atitudini favorabile plagiatorilor, la comportament efectiv de plagiere. Mi se pare interesant și ceea ce am observat în câteva cazuri că se întâmplă mai nou în interiorul comunităților academice mai mici, cum ar fi catedrele: îi penalizîm pe cei mici (i.e. doctoranzi, masteranzi, studenți la licență), dar nu zicem nimic de colegi. Iar aici nu pare a fi vorba doar de plagiat, ci și de etică, medologie rezonabilă, rezultate reale, nefalsificate.

    • Dumitru Sandu Dumitru Sandu spune:

      Asa este, stimate coleg, masa critica nu pare sa fie constituita. Cred, insa , ca lucrurile se pot schimba rapid prin ”efectul de val” dat de a) dezbateri de acest gen , b) regulamente adecvate la ”deocamdata legi bune numai prin intentii” si c) iesirea din provincialism prin retele transnationale de incriminare a plagiatului. Cea de-a doua conditie mentionata este fundamental dependenta de alegerea unui ministru neimprovizat la Educatie (chiar si neafiliat politic) care sa stie si sa vrea ceea ce momentul cere imperativ. In legatura cu cea de-a doua observatie referitoare la anomaliile din comunitatile academice mici. Este, iarasi, corecta notarea. Schimbarea va veni, insa indiferent de unde ai incepe . De ce? Din simplul motiv ca plagiatul este un fenomen social total , ca in ”darul ” lui Marcel Mauss. In consecinta, daca incepi sa destrami mediul de plagiat la nivel de studenti (ceea ce se face acum este, inca firav, ezitant) , inevitabil actiunea se va extinde la profesori.

      • Bogdan Voicu spune:

        Domnule profesor, eu nu cred că un ministru poate schimba ceva. Așa cum spuneți și dvs., aici e vorba de a dezvolta mai întâi comunitățile critice (Rochon, 1998), care să aducă apoi în prim plan chestiunea și să determine restul colectivității să se schimbe. Să zicem că, în mai toate științele avem astfel de comunități, măcar în stagiu incipient. Acum e treaba celor care cred în o lume academică corectă (și în o societate pe măsură) să îi convingă pe ceilalți că e momentul să se schimbe. Cred că poatrea dvs. contribuie la acest scop.

        Rămâne însă de lămurit ce se va petrece cu mulțimea de plagiatori și nulități din universitățile și institutele de cercetare românețti (eu unul sunt destul de radical în această privință: sunt 100% sigur că toate departementele și institutele de cercetare conțin minim jumătate astfel de oameni). Ce se va întâmpla cu acești oameni? Se va aplica un soi de amnistie generală? Dacă nu, cu cine vor fi ei înlocuiți? De unde să iei alții?

        Cel mai probabil schimbarea va fi prin urmare treptată, de lungă durată, greu de suportat, va consta în a lucra cu exact aceeași oameni care au promovat și promovează și azi plagiatul, și posibil va fi plasată într-un orizont de timp post-brucanian :( .

        Există un punct în care îmi permit să vă contrazic: nu cred că această schimbare va decurge de la sine, fără lupte și reveniri continue către modelul pe care îl respingeți explicit în postare. Avem în lumea de azi un exemplu extrem de concludent: societatea elenă. Și avem și o teorie (cea a lui Ignazi, privind ascensiunea partidelor de dreapta) care ne spune că evoluția nu e neapărat o paradigmă care s se potrivească societăților, iar întoarcerea în sensul opus nu e o alternativă de ignorat, cel puțin pe termen scurt.

  19. Vlad Ionescu spune:

    Plagiatul, asa cum il inteleg eu, este ceva mai sofisticat decat copy/paste si poate necesita o comisie de specialitate. Plagiatul, asa cum il stiam odata, insemna preluarea unor idei originale, unor mici pasaje dintr-o lucrare, inserate intr-o compozitie proprie. Dar la noi fenomenul masiv este copy/paste si pentru asta nu e nevoie de specialisti.

    • Dumitru Sandu Dumitru Sandu spune:

      Plagiatul rudimentar, de tip copy-paste – eventual cu zeci-sute de cuvinte succesive preluate fara ghilimele si sursa – este mai vizibil si apare mai mult in spatiul public din Romania. Este specific celor care vor titluri academice cu orice chip dar nu au resurse intelectuale in acest sens si mediilor institutionale slab structurate, puternic marcate de clientelism si incompetenta. Exista si in Romania sau chiar la cei care stiu limba romana, indiferent de tara de origine, si probe de plagiat sofisticat. Aici se preiau mai mult idei si structuri . Cuvintele sunt usor modificate. Se foloseste din plin sistemul de a plagia prin traducere in alta limba straina din romana . Un exemplu din ultima categorie este plagierea lui Noica in Italia de catre Umberto Galimberti in Italia (http://www.lettera43.it/cultura/10234/prof-ma-allora-e-un-vizio.htm ). Un alt exmplu pentru amatorii de plagiat sofisticat este cazul unor interviuri cu migranti romani din zona Madrid, efectuate de o echipa bucuresteana si publicate in romana pentru ca ulterior sa fie preluate fraudulos de o echipa care se pretindea a fi spaniola (pentru detalii vezi https://sites.google.com/site/dumitrusandu/didactice/Cumredact%C4%83munbunraportdecercetare3.pptx?attredirects=0 , p. 7). Sunt forme de plagiat care pot fi ordonate pe un continuum intre rudimentar-soficsticat si care pun probleme diferite in contracarare.

  20. Mihai spune:

    Editurile, din mediul universitar si cele private, sunt adevarate fabrici de publicare a plagiatelor.
    Autorul PLATESTE – NOI TIPARIM!
    REALITATEA din bucataria unei edituri: impunem graficianului sa modifice imaginile copiate. Doamnei de la corectura se reformuleze frazele copiate. Ce rezulta? O carte pe care seful este prim autor, amanta/sotia pe 2, iar cei care au conspectat pe 3, 4, 5…
    Cartile din cercetare? Cercetre?… Da! Cercetare pe internet si wikipedia. Cei de la CNCS dorm pe ei… scuzati expresia.
    Trebuie obligate toate editurile care tiparesc carte din fonduri publice sa instaleze un soft antiplagiat. Cei de la CNCS cred ca volumele publicate in urma contractelor de cercetare sunt mari descoperiri… Se inseala amarnic!!
    POSDRU? Ma abtin!

    Regulile vor veni din strainatate, noi nu suntem in stare sa facem reguli. Stim doar sa ne plecam privirea, capul, coloana in fata sefilor…
    Ne meritam soarta!

  21. RainOnMe spune:

    Excelent articolul dar desi sunt 100% pentru imbunatatirea invatamantului romanesc nu pot sa nu intreb cati profesori universitari vor ramane in functie daca ii dam afara pe toti cei au plagiat? Banuiesc ca mai putin de 10% (stiu, stiu, sunt optimist). Si atunci va intreb: ce guvern isi va asuma riscul de a inchide universitatile romanesti sau de a le tine deschise cu profesori din strainatate? Curatenia in invatamant trebuia sa inceapa in 1990 insa din pacate nimeni nu a fost interesat de asta timp de 20 de ani pana la ministrul Funeriu in 2010.
    Ce solutii viabile exista in momentul de fata? Daca tragem linie si nu acceptam nici un fel de plagiat banuiesc ca o sa ramanem fara invatamant universitar, sau, in cel mai bun caz, reusim sa tinem o universitate deschisa. Moral vorbind, nu putem accepta plagiatori in invatamant insa cum putem *practic* sa scapam de ei?

    • Dumitru Sandu Dumitru Sandu spune:

      Multumesc pentru apreciere si interventia dincolo de valul discutiei. Desigur, solutie miracol nu exista. As nota, nu fara tristete si tinta, faptul ca in dezbaterea despre plagiat din Contributors sau din spatii similare de discutie nu am remarcat pe nimeni din elita puterii academice . Ecoul bun, de continuare a criticii plagiatului protejat prin retele de putere (in seria Mang, Kovesi) pare sa vina din afara sistemului educatiei, din diaspora universitara romanesca , de la cei care au revenit in tara dupa studii in strainatate sau de la marginali in sistemul educatiei.
      Cred ca trebuie inceput cu stoparea productiei de plagiate. Sigur ca si o eliminare a celor care au ajuns in pozitii academice pe care nu le merita ar trebui inceputa. Si se poate. Primul pas insa este cel al descurajarii institutionale a fraudei intelectuale. In loc de solutii as formula cateva intrebari care cred ca pot deschide drumul:
      • De ce sa finantezi la fel si universitati care au si pe cale care nu au reguli anti-plagiat? De ce sa nu reduci numarul de locuri subventionate in departamentele cu plagieri dovedite in randul profesorilor dar nesanctionate de universitaatea in cauza?
      • De ce sa nu comunici prin regulamente studentului, doctorand sau nu, ca daca a plagiat la un referat sau la un examen pierde un an? (Stiu, ar trebui propusa si exmatricularea in anumite cazuri dar, cunoscand contextul, ma tem ca aplicarea ideii este o utopie, inca.) Ati auzit de vreun doctorand exmatriculat daca la validarea preliminara a tezei in scoala doctorala sau in departament s-a constatat ca are paragrafe plagiate in proiectul de teza? Eu, nu. Stiu numai ca se intra frecvent in negocieri penibile pe tema si reveniri la sustinerea proiectului doctoral.
      • De ce sa nu descurajezi plagiatul – de la student la profesor, de la ministru ,procuror sau rector pana la seful de directie care vrea sa fie si doctor – prin reguli elementare de recunoastere a plagiatului? A fost bine intretinut mitul ca plagierea este un gen de lume a initiatilor pe care nu o poate pricepe orice specialist cinstit. Plagiatul rudimentar , barbar, amplu practicat in spatiul romanesc , este cel cu multe cuvinte luate cu copy si paste. Acesta poate fi usor descurajat prin reguli clare antiplagiat.
      • Ati auzit de vreun ministru la educatie care sa promita, de la instalare, ca va lupta impotriva plagiatuli sau de vreun politician care sa sustina alegerea vreunui astfel de ministru? Eu, nu.

  22. Poenaru Ciprian spune:

    Oare Academia Romana nu este cumva complice la aceste hotii ? Intreb retoric. Cate lucrari in proiecte POSDRU, copiate aproape integral au fost sanctionate si au fost ceruti banii inapoi “cercetatorilor” de doua parale? Uitati-va cine sunt coordonatorii proiectelor POSDRU, ce nume sonore din mediu academic gireaza aceste “cercetari” si veti intelege perfect de ce nimeni nu ia nicio masura. Ar trebui sa fie confiscate averile multor “academicieni” pentru tot jaful facut din banii publici si europeni si trimisi acolo unde le este locul: dupa gratii, nu sa aibe parte de onoruri nemeritate. Rusine Academiei Romane !!!

  23. Chelak spune:

    foarte interesant bravo autorului



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dumitru Sandu


Dumitru Sandu

Dumitru Sandu. Profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Sociala, la Universitatea din București, cu studii și cursuri, în perioada actuală, pe teme referitoare la m... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)