Decizia Curții Constituționale a României nr. 358/30 mai 2018, atât sub aspectul conținutului, cât mai ales din punct de vedere al ecourilor consemnate în spațiul public, ne pune în fața unei situații inedite: ce se poate face atunci când CCR prescrie o conduită (de tipul „obligației de a face”) pe care nu o poți contesta și care, în plus, este general obligatorie? Ce-ar fi de făcut atunci când această conduită e disputată nu doar în societate, ci și în chiar cuprinsul deciziei CCR prin existența unor opinii separate (de respingere a soluției) la opinia majoritară și, respectiv, concurente (de asumare a soluției, dar cu alte considerente) în interiorul opiniei majoritare? Ce forță morală poate avea o dispoziție dacă ea nu este asumată în societate și nici măcar în completul constituțional care a pronunțat-o? Legalitatea pretinde, de bună seamă, aplicarea mecanică a unui act jurisdicțional definitiv. Numai că legalitatea singură, fără forța morală a actului și încrederea pe care aceasta o produce în țesătura societății, poate naște monștri, așa cum ne învață istoria. Autoritățile publice nu vor fi cu adevărat legitime dacă nu-și vor consolida credibilitatea prin captarea încrederii cetățenilor. Fără a fi credibile în sine, chiar dacă au legitimitate formală, deciziilor CCR le va lipsi forța morală care poate forma mentalități democratice.
Înainte de a propune un răspuns la întrebarea anterioară, trebuie arătate premisele acestei decizii exotice în jurisprudența instanței de contencios constituțional. Nu voi face o analiză juridică a raționamentului care susține dispoziția prin care CCR constată conflictul juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției și Președintele României și-l obligă pe acesta din urmă să semneze decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA. În spațiul public au apărut deja câteva indicații cu privire la caracterul problematic al Deciziei 358. Bunăoară, jurnalistul Dan Tăpălagă a demonstrat existența unor contradicții între diferite paragrafe ale deciziei[i]. Profesorul Marieta Avram a arătat că prezentarea soluției drept „definitivă și general obligatorie” încalcă art. 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale potrivit căruia deciziile pronunțate în soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională sunt doar definitive (nu și general obligatorii!)[ii]. Desigur, această „gravă și evidentă eroare” nu este de natură să atenueze problema de fond a deciziei, astfel cum a fost enunțată în paragraful anterior, căci absența obligativității generale înseamnă că decizia nu se aplică decât părților aflate în conflict. Faptul că decizia obligă una din părți la o anumită conduită fără a exista posibilitatea solicitării de rejudecare a dosarului într-o cale de atac rămâne o problemă majoră. Cercetătorul Vlad Perju a enumerat cinci aspecte problematice ale deciziei, în orizontul propriei jurisprudențe și al științei dreptului[iii]. Liviu Avram a demonstrat nepotrivirea dintre aprecierea judecătorilor constituționali potrivit căreia președintele nu a contestat legalitatea propunerii de revocare a L. C. Kovesi și conținutul adresei prin care președintele României justifică refuzul de revocare plecând de la considerente de legalitate[iv], la fel ca și avizul negativ pronunțat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Trei aspecte fundamentale
În schimb, mă voi opri asupra a trei aspecte fundamentale. În primul rând, decizia care înseamnă deopotrivă raționament (considerente) și soluție (dispozitiv) nu e asumată de nicio majoritate legală în cadrul completului constituțional. Soluția care a îmbrăcat caracterul definitiv este susținută de două tipuri de raționamente. Primul raționament aparține unui grup de 4 judecători constituționali, în timp ce al doilea raționament este îmbrățișat de către 2 judecători constituționali, în cadrul opiniei concurente. Restul de 3 judecători și-au exprimat dezacordul față de soluție, fiecare cu propriul raționament. Așadar, strict cantitativ vorbind, există 9 judecători în completul de contencios constituționali, iar față de problema de drept ridicată de ministrul justiției există 5 tipuri de raționamente (3 asumate în opiniile separate, 1 asumat în opinia concurentă și 1 asumat în opinia majoritară) și 2 soluții (de admitere în opinia majoritară și opinia concurentă și de respingere în opiniile separate). Liviu Avram s-a întrebat: poate fi definitivă și general obligatorie o decizie în care soluția este susținută de raționamentul comun a doar 4 judecători?[v] Aș prefera să extind întrebarea: cât de mult contează raționamentul în susținerea unei soluții și prezentarea acesteia drept definitivă (neatacabilă) și general obligatorie (aplicabilă în mod uniform tuturor cetățenilor și autorităților publice din România)? Pentru a avea un indiciu al modului în care ar trebui să răspundem, trebuie să distingem între forța morală și forța instituțională a unui act jurisdicțional. Din punct de vedere al forței morale, actele jurisdicționale pe care le pronunță autoritatea judecătorească diferă categoric față de cele pronunțate de Curtea Constituțională. Dat fiind că specific autorității judecătorești este să prescrie conduite (obligațiile de a face, de a nu face, de a da) ori să dispună asupra drepturilor individuale, circuitul contestării unei măsuri este foarte bine pus la punct. Analizând abstract un act normativ, în proiect sau în vigoare, sub aspectul conformității acestuia cu dispozițiile constituționale, CCR nu are prevăzut un circuit al contestării, iar deciziile definitive se aplică tuturor. Totuși, CCR se poate pronunța și în ce privește conduita atunci când e chemată să analizeze nu constituționalitatea unui act normativ, ci să soluționeze un conflict juridic de natură constituțională. N-a făcut-o des. Ba mai mult, n-a făcut-o niciodată în forma Deciziei nr. 358/2018 care prescrie o conduită, așa cum aflăm de la Augustin Zegrean, fost președinte al CCR[vi]. Fie că este vorba despre analiza abstractă de constituționalitate care implică doar texte, fie de soluționarea concretă a unui conflict juridic de natură constituțională care implică autorități publice (deci și persoane), apreciez că raționamentul este cel puțin la fel de important ca și soluția. În cazul autorității judecătorești, soluția se aplică independent de raționament din simplul motiv că aceasta a parcurs un circuit al căilor de atac și privește doar părțile aflate în conflict. În cazul CCR, inseparabilitatea raționamentului de soluție își află justificarea în cerința evitării abuzului de putere, în prevenirea efectelor negative ale unei puteri care este oricum neobișnuită în ansamblul constituțional. Iată de ce o soluție care este îmbrățișată de minim 5 judecători dar care nu se sprijină pe raționamentul comun a tot atâția poate fi la modul serios pusă la îndoială, dincolo de analiza propriu zisă a raționamentului.
Al doilea aspect fundamental pe care îl prezintă Decizia 358/2018 este statutul juridic incert al unui judecător constituțional. Judecătorul Bogdan Mateescu, membru CSM, a semnalat faptul că unul dintre judecătorii constituționali se află în ilegalitate deoarece și-a depășit mandatul constituțional de 9 ani. Mai concret, Petre Lăzăroiu a fost numit în funcția de judecător constituțional în 2008 și reinvestit în 2010. Însăși CCR a statuat prin decizia nr. 136/20 martie 2018 că este neconstituțională prelungirea mandatului dincolo de limita de 9 ani prevăzută de art. 142(2) Constituție, indiferent de motiv. Astfel, mandatul lui Petre Lăzăroiu a intrat în ilegalitate de îndată ce Decizia nr. 136/2018 a CCR a fost publicată în Monitorul Oficial (nr. 383 din 4 mai 2018). Or, compunerea ilegală a completului atrage nulitatea absolută a actelor juridiscționale pronunțate, inclusiv Decizia 358. Dacă ne-am fi aflat în interiorul autorității judecătorești, există proceduri pentru soluționarea acestei stări de ilegalitate. Dar în cazul Curții Constituționale a României nu există o procedură similară, totul depinzând de președintele CCR care poate sau nu poate să constate vacanța funcției de judecător constituțional. Însă nimeni nu poate răspunde la problema nulității actelor pronunțate de un complet ilegal constituit. Lăsăm la o parte precizarea că Petre Lăzăroiu face parte din grupul majoritar de 6 judecători constituționali care a pronunțat soluția Deciziei nr. 358/2018 și din grupul minoritar de 4 judecători care au pronunțat această soluție cu un raționament comun.
În al treilea rând, obligându-l pe șeful statului să dea curs propunerii de revocare a L. C. Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA, CCR produce o modificare substanțială în cadrul magistraturii în sensul că ministrul justiției este de facto decident în revocarea procurorilor cu funcții de conducere. Printr-o singură decizie, CCR răstoarnă actuala paradigmă – construită pe cale parlamentară începând cu 1997 și desăvârșită cu reforma judiciară din 2004-2005 – potrivit căreia independența procurorilor față de factorul politic presupune întărirea rolului CSM și îndepărtarea față de ministrul justiției ca entitate eminamente politică. Altfel spus, CCR răstoarnă din condei ieșirea treptată a procurorului de sub decizia ministrului elaborată la nivel legislativ timp de 7 ani și practicată alți 13 ani. Este corect că Decizia 358 interpretează „autoritatea ministrului justiției” (art. 132 alin. 1) drept putere a ministrului de a decide asupra carierei procurorului prin decizia cu privire la numirea și, îndeosebi, revocarea din funcție? Există o întreagă tradiție juridică și politică ce avertizează că autoritatea nu trebuie confundată cu puterea. Nu este deloc clar felul în care se armonizează interpretarea art. 132(1) pe care o impune CCR prin Decizia 358 cu, pe de o parte, art. 134 referitor la atribuțiile CSM, iar pe de altă parte, cu definirea Ministerului Public în cadrul autorității judecătorești (art. 131-132), laolaltă cu Instanțele judecătorești (art. 124-130). Fapt este că o paradigmă cu implicații atât de mari pentru societate nu poate fi răsturnată printr-o simplă decizie, fie ea venită de la o instituție care formal se află deasupra tuturor autorităților publice. Cu atât mai mult cu cât propunerea ministrului de justiție fusese avizată negativ de CSM, garantul independenței magistraților. Înțelesul procedurii legale în care ministrul propune, CSM avizează, iar Președintele României decide, poate fi stabilit prin intenția legiuitorului și prin felul în care a fost practicat în ultimii 13-14 ani. Cu totul alta ar fi fost situația în care CSM ar fi avizat pozitiv propunerea ministrului justiției, iar CCR ar fi hotărât cu unanimitate de voturi constatarea unui conflict juridic de natură constituțională. Dar chiar și în această ipoteză prescrierea unei conduite în sarcina șefului statului, autoritatea care în raport cu ministrul justiției, CSM și chiar CCR se bucură de cea mai mare legitimitate democratică fiind autoritate publică unipersonală aleasă prin vot liber și universal de către cetățenii României ar putea părea excesivă.
Contururile stării de excepție
Inexistența unor proceduri explicite față de cele trei probleme esențiale discutate anterior nu trebuie să aștearnă tăcerea. Atât problemele interne ale Deciziei 358, cât și aspectele care țin de creionarea majorității și de existența unui mandat ilegal în completul constituțional au aptitudinea să traseze contururile firave, dar vizibile, pentru o stare excepțională și să oblige la o relectură sistematică a Constituției. De aici va rezulta că asupra stării de excepție va decide doar suveranul, adică poporul român. Instrumentul prin care cetățenii români, ca titulari ai suveranității naționale, decid asupra stării de excepție este referendumul consultativ, prevăzut la art. 90 ca prerogativă a Președintelui României. Demersurile prealabile au fost deja efectuate. Astfel, pe 24 ianuarie 2017, Klaus Iohannis a declanșat procedura pentru organizarea unui referendum pe o temă de interes național (justiția și asigurarea integrității funcției publice) și s-a adresat Parlamentului. Pe 13 februarie, Parlamentul a votat în unanimitate avizul pentru organizarea referendumului. Urmează ca președintele să stabilească întrebarea/întrebările și data organizării referendumului. Deși avea dreptul să decidă unilateral tema de interes național, anunțând tema anticorupției și integrității funcției publice, președintele a preluat această temă din protestele pașnice masive de la începutul anului trecut. Interpretat în ansamblul constituțional, vom desprinde patru concluzii despre art. 90. Întâi de toate, acesta dă conținut real art. 80 referitor la rolul președintelui de mediator (între puterile statului, între stat și societate) și de garant al unității țării. Apoi, raportat la dispozițiile art. 2 privind suveranitatea, referendumul consultativ se poate exercita în relație cu actele și faptele oricărei autorități publice enumerate în constituție. Deși posibil, niciun șef de stat rezonabil nu va cere titularilor suveranității să se pronunțe cu privire la o hotărâre judecătorească, căci riscul derapajului populist este ceva de care trebuie să se țină cont în convocarea referendumului prevăzut de art. 90. Dar în situații excepționale, președintele poate cere poporului să se pronunțe asupra schimbării de paradigmă oficializate prin Decizia nr. 358/2018. De asemenea, referendumul consultativ intră perfect în logica separației și echilibrului puterilor (art. 1 alin. 4), mai ales în cazul acelor autorități care se sustrag total (CCR) sau parțial (Parlamentul) acestui principiu. În sfârșit, convocarea referendumului consultativ despre statutul procurorilor de magistrați potrivit constituției și, mai nou, de subiecți ai ministrului justiției potrivit Deciziei 358 va da satisfacție art. 131(1) referitor la rolul procurorilor constituiți în parchete de reprezentanți ai „intereselor generale ale societății” și de apărători ai „ordinii de drept și ai drepturilor și libertăților cetățenilor”. Este de neînțeles felul în care Decizia 358 a consolidat decizional autoritatea ministrului ca factor politic asupra procurorilor, în totală contradicție cu statutul constituțional de magistrați al procurorilor ceea ce pretinde diminuarea autorității ministrului. Atunci când o decizie a Curții Constituționale contravine însăși Constituției României, nu e legitimă convocarea titularilor suveranității să se exprime în condițiile art. 90? Ca un motiv suplimentar, n-ar fi întru totul lipsit de utilitate să luăm în considerare și natura juridico-politică a Deciziei 358. În lista atribuțiilor CCR, soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională (art. 146 lit. e) este cea mai încărcată de conotații politice care depășește sfera strict juridică. Acest lucru este deplorat până și de fostul președinte CCR, Ioan Vida. În mod surprinzător, la doar o zi după ce ministrul justiției a declanșat procedura de revocare a procurorului-șef DNA, fostul judecător constituțional a declarat pe 23 februarie că președintele României este obligat să dea curs propunerii ministrului. Ioan Vida a părut să încurajeze construirea unui dosar de conflict constituțional în ipoteza în care președintele României nu ar subscrie la propunerea ministrului justiției, deși în doctrină a sugerat că CCR ar fi bine să evite atragerea în acest tip de conflicte: „Marea problemă pe care o ridică acest tip de decizii are în vedere faptul că ele nu sunt exclusiv juridice. Laturii lor juridice i se adaugă o importantă încărcătură politică. […] exercitarea atribuțiilor care vizează această materie trebuie efectuată la nivelul celor mai mari exigențe privitoare la independența și statutul moral al judecătorilor” (Curtea Constituțională a României: justiția politicului sau politica justiției, Monitorul Oficial, 2011, p. 101). Se aplică această exigență judecătorului al cărui mandat e pus în discuție sau acelor judecători constituționali care au avut timp îndelungat certe angajamente politice? Dincolo de credibilitatea membrilor completului constituțional care reprezintă un alt subiect de discuție, adaosul politic pe care Decizia 358 îl conține în mod inevitabil legitimează pronunțarea titularilor suveranității naționale prin referendum. În orizontul art. 90, diferența dintre sfera juridică și cea politică constă în aceea că prima cuprinde soluții la probleme tehnice, în timp ce sfera politică formulează probleme de interes național și propune soluții. Solemnizarea rolului jucat de președinte în procedura revocării procurorilor cu funcții de conducere reprezintă o chestiune politică, iar CCR nu e legitim să decidă singură în această privință.
Asupra stării de excepție decid cetățenii prin referendumul consultativ
Răspunzând întrebării care deschide acest eseu, arăt că referendumul consultativ, din cele patru motive arătate mai sus, poate fi analizat și ca o cale extraordinară de atac la o decizie a CCR. Exercitarea acestei căi nenumite de atac apare pe deplin justificată în condițiile acestei situații excepționale arătate până aici, atât sub aspectul conținutului Deciziei 358, cât și din punct de vedere al efectelor pe care le produce în stat și în societate. Până la urmă, așa cum Curtea Constituțională este „garantul supremației Constituției” (art. 142 alin. 1), tot astfel președintele României „veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice” (art. 80 alin. 2). Dacă CCR își îndeplinește rolul prin decizii (art. 147), cel mai eficient instrument pe care președintele României îl deține pentru îndeplinirea propriului rol este convocarea referendumului consultativ (art. 90). Actualul președinte al României a primit cel mai mare număr de voturi dintre toate autoritățile publice alese (circa 6 milioane) pentru a exercita un mandat în care procurorii sunt independenți de factorul politic, iar nu dependenți așa cum afirmă expresis verbis Decizia CCR nr. 358. Dat fiind că mandatul generic primit de la cetățeni contravine efectelor pe termen lung ale deciziei CCR, șeful statului are obligația morală să concretizeze intenția referendară anunțată încă de anul trecut. Indiferent de situație, președintele României se bucură de toată îndreptățirea morală și legală să ceară poporului să se exprime, căci deasupra Curții Constituționale sunt chiar titularii suveranității. Și, totuși, statul de drept cere ca Decizia nr. 358/2018 să fie respectată. Esențiale în filtrarea efectelor general obligatorii ale Deciziei 358 printr-un referendum consultativ cu respectarea formală a dispozitivului aceleiași decizii sunt întrebarea/întrebările care vor face obiectul referendumului. Ar fi greu acceptabil, deși nu imposibil, ca poporul să fie întrebat dacă Decizia 358 trebuie sau nu respectată de către președintele României. Unele întrebări au fost deja sugerate în spațiul public (vezi postările lui Moise Guran pe blogul propriu din 31 mai și 3 iunie) și chiar președintele însuși a lăsat impresia, în conferința de presă din 12 iunie, că are pe agenda proprie patru posibile întrebări. Nu trebuie uitat că e imposibil să dai curs conduitei prescrise în dispozitivul Deciziei 358 și să revoci pe L. C. Kovesi și, în același timp, să spui că alți procurori-șefi nu vor putea fi revocați în aceeași procedură fără să te contrazici.
Referendumul consultativ, ca prerogativă a președintelui, după mai bine de un an și jumătate de proteste aproape continue în stradă, în contextul în care voința politică pare să fie surdă la mesajele societății, ale unei părți importante din instituțiile statului și ale comunității statelor din lumea civilizată, reprezintă o necesitate. Referendumul ar avea ca efect detensionarea unor frustrări care se acumulează în rândul acelor cetățeni care se încăpățânează, într-un spirit civic absolut lăudabil, să protesteze și să-i reactiveze pe acei cetățeni care s-au retras în blazare, sub aparența copleșitoare că OUG nr. 13 n-a dispărut în intenție, ci doar s-a travestit în natura juridică. Actuala constituție nu este foarte îngăduitoare cu participarea cetățeanului la viața publică. Pe lângă condițiile destul de restrictive de inițiativă legală și constituțională, e o utopie să crezi că votul este suficient pentru ca cetățeanul să se simtă important în viața politică. Iar protestele pașnice, ca modalitate extra-constituțională, nu sunt decât rareori luate în considerare. Prin urmare, este nevoie de acum, mai mult decât niciodată, de declanșarea referendumului consultativ pentru ca protestele pașnice din stradă și dezbaterile din mediul online și offline să capete concretețe juridică.
NOTE__________________
[i] https://www.g4media.ro/marile-contradictii-din-decizia-ccr-mai-sunt-procurorii-magistrati-independenti-ce-fel-de-autoritate-are-ministrul-justititiei-asupra-lor.html
[ii] http://www.ziare.com/ccr/decizii/un-profesor-de-la-drept-a-gasit-o-grava-si-evidenta-eroare-in-minuta-deciziei-ccr-in-cazul-kovesi-cum-poate-fi-remediata-1517490
[iii] https://www.contributors.ro/reactie-rapida/analiza-constitutionala-a-deciziei-ccr-3582018/
[iv] https://adevarul.ro/news/politica/Si-ccr-mintit-1_5b0ebbfcdf52022f7596e13b/index.html
[v] https://adevarul.ro/news/politica/cum-putea-iohannis-evite-revocarea-kovesifara-incalce-decizia-ccr-1_5b1ff5b2df52022f7515938c/index.html
[vi] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22480273-augustin-zegrean-nu-ccr-este-cea-care-spune-cum-rezolv-conflictul-nu-dai-dispozi-pre-edintelui.htm
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
De acord cu cncluzia dvs si o citez: „Prin urmare, este nevoie de acum, mai mult decât niciodată, de declanșarea referendumului consultativ pentru ca protestele pașnice din stradă și dezbaterile din mediul online și offline să capete concretețe juridică.
Dar cred ca sunt prea multe cuvinte pentru a argumenta ceva simplu distinct si clar-vorba lui Cartesius cele ce urmeaza
1. Peste Constitutie este referendumul popular care aproba sau cere schimbarea Constitutiei.
2. Cine poate mai mult poate si mai putin-principiu afirmat de dl prof Lucian Mihail(fost presedinte CCR) intr-un articol referitor si la Constitutie din anii 90, cred ca din Tinerama, pentru care s-a consultat cu mine.
3. Asadar si pentru o divergenta intre societate si CCR in situatia constitutionala actuala singurul care decide este Referendumul care chiar daca este declansat ca fiind consultativ de fapt este decisiv si paralamentul nu se poate opune acesta decizie fiind cel putin la fel de puternica p[recum deciziile CCR.
Cind Constritutia, prin articolul
Art. 147 – Deciziile Curţii Constituţionale
ne spune ca
„(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”,
ramine ca in armata, „intii executi si apoi raportezi!”
Apoi, daca jurnalistul Liviu Avram (inginer ca profesie de baza, am inteles), care a scris ca „judecatorii CCR sint niste ticalosi!” da lectii de constitutionalism, e destul de grav.
Ei bine, pentru cine nu are ambitia de a cauta acul in carul cu fin, trebuie respectata Constitutia. Nu sa invoci motive puerile cu „trebuie sa mai citim”. O decizie CCR, daca tot ne oripilam de cei 42% care stiu citi, dar nu inteleg ce citesc, deciziile CCR sint „general obligatorii”.
Asta daca vrem un stat de drept. Ca apoi vom face referendum pentru corectarea a ceea ce nu e in regula, este altceva.
Lupta impotriva coruptiei va primi un imbold daca se respecta legile si Constitutia tarii.
De catre toti.
Nu vom avea succes in lupta contra actualei ciume de la guvernare, daca si noi nesocotim legile si Constitutia doar pentru o iluzorie rasturnare.
@Victor L
Din moment ce ati constatat ca este „grav” ca un inginer de profesie isi exprima anumite pareri in legatura cu activitatea CCR , cred ca n-ar strica sa ne dati si niste lamuriri.
Nu de alta, dar sa stim si noi ce pregatire aveti la baza, incat va permiteti sa faceti aprecieri arogante asupra meseriilor unora sau altora si despre capacitatea de sinteza a unor „bieti ingineri” care isi exprima o oarecare parere.
Multumesc anticipat.
1. „… deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”
2. Liviu Avram are dreptate.Despre ce constitutionalism putem vorbi cind opiniile judecatorilor de la CCR sunt contradictorii. Este clar ca o parte dintre acesti judecatori sunt ticalosi.
3. In Constitutie nu scrie ca presedintele trebuie sa faca ce spune ministrul justitiei. CCR incearca sa rescrie Constitutia.
4. Sa citim toata fraza : ” … general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”
5. Nu se poate vorbi despre un stat de drept, in care mafia a pus stapinite pe parlament, pe guvern, pe CCR, partial pe ICCJ, partial pe CSM, pe IJ, pe CNA, pe CNCA, pe Avocatul Poporului, chiar si pe asa-zisa casa regala. Nu putem vorbi despre un stat de drept in care infractorii au ajuns sa faca legile in parlament, in favoarea lor.
PS. tot pt @Victor L.
Seful PSD si al Camerei Deputatilor e inginer
Seful ALDE si al Senatului e inginer
Seful Guvernului e inginer
(ca sa nu mai vorbim de pregatirea in domeniul juridic a domnilor Iordache, Nicolicea sau Serban)
Probabil ca aceste „amanunte” v-au scapat….
@ Ana Coman,
cred ca tie ti-a scapat: cei enumerati de tine sint politiceni.
Pentru a fi membru al CCR iti trebuie alta pregatire pentru a fi numit. Nicidecum pregatirea de inginer devenit ziarist pentru a lansa acuzatii nefondate.
Judecatorii CCR nu sint niste ticalosi!
Deciziile lor, conform Constitutiei, sint general obligatorii.
Militeaza pentru modificarea/schimbarea Constitutiei, si voi fi partener. Dar nu doar cum vrei tu.
Deciziile CCR sunt obligatorii dar dvs. vă descalificaţi bătând câmpille în diferite direcţii.
Şi omiteţi să ne spuneţi ce pregătire aveţi ca să fiţi îndreptăţit să vă pronunţaţi asupra lui Liviu Avram, conform propriei dvs.teorii. Adică, simt nevoia să vă mai explic o dată, dvs. vă încălcaţi propria ipoteză de lucru. Şi sunteţi un pseudonim, totuşi. Agravant!
Ah, da! Şi după opinia mea, o bună parte din judecătorii CCR sunt nişte ticăloşi!
Ei si ce! Nu ati aflat inca ca parlamentul e mai presus de lege? Nu li se aplica aceleasi lururi ca noua, muritorilor de rand…
Eroare! Da, da decizii general valabile si obligatorii. Dar NUMAI daca ceva e constitutional sau nu, daca exista sau nu un conflict constitutional. Deci nu da si decizii gen hotarari judecatoresti, daca cineva e concediat, angajat, cu cat sa i se mareasca un salar. Spune NUMAI daca ceva e constitutional sau nu, urmand ca partile sa rezolve conflictul de constitutionalitate. Cel putin eu unul nu am vazut in Constitutie sau in legile relative la curtea constitutionala ca respectiva curte stabileste de ex cuantum-ul pentru amenzile de circulatie! :-))
„[…] ramine ca in armata, “intii executi si apoi raportezi!” ” (victor L)
Comentand art. 147 din Constitutie, „partenerul” nostru vL devoaleaza exact modul de gandire pesedist : noi suntem sefii, voi subordonatii nostri.
Bineinteles ca citatul respectiv e un sofism grosolan. Nu exista nici o relatie de subordonare a Presedintiei de catre CCR. Insa prin ticalosia unor componenti ai CCR (4 la numar, dintre care unul cu probleme), pesedistii au incercat exact acest pas – subordonarea Presedintiei. Pentru ca asta e chintesenta deciziei CCR – Presedintele devine subordonatul unui membru al Executivului. Totusi, in marinimia lor, si mai putin ca in armata lui victor L, CCR n-a fixat si data executarii sentintei…
Ce va face Presedintele ? Contrar sfaturilor specialistilor binevoitori, el nu se grabeste sa execute ordinul. Mai degraba reciteste TOATA Constitutia.
Si ce va gasi ?
In primul rand, ART. 82 (Validarea mandatului si depunerea juramantului)
(1) Rezultatul alegerilor pentru functia de Presedinte al Romaniei este validat de Curtea Constitutionala.
(2) Candidatul a carui alegere a fost validata depune in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, urmatorul juramant:
„Jur sa-mi daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materiala a poporului roman, sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a Romaniei. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”.
Deci juramantul Presedintelui ales e inscris in Constitutie. Nimeni n-a avut aceasta onoare, semn ca e un act extrem de important. Respectul Constitutiei si legilor tarii.
Art. 1
(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale.
(5) In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie..
Comentariu. Indeplinind decizia CCR, presedintele duce in derizoriu principiul separatiei dintre puterea executiva si cea judecatoreasca. Despre ce separatie si echilibru intre cele doua puteri mai poate fi vorba atunci cand un membru al Executivului decreteaza inlaturarea unui membru proeminent al puterii judecatoresti ? Practic Presedintele incalca art. 1. Motivatia executarii unui ordin nu sta in picioare. Dupa cum stim, la Nurnberg, toti cei care au executat ordinele sefului suprem AH, au sfarsit in streang…
Art. 80
(2) Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.
Comentariu. Si acest articol e incalcat, iar medierea e aruncata in aer. Cum poate un subordonat al Executivului sa medieze ceva ?
Art. 87
(2) Presedintele Romaniei prezideaza sedintele Guvernului la care participa.
Comentariu. Un subordonat al Executivului nu poate prezida sedintele acestuia. Eventual le poate aduce ministrilor un pahar cu apa. „Baiatul cu apa rece”…
Art. 147
(4) Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.
Comentariu. „Puterea”, eliminarea lui LCK e la timpul prezent, nu viitor…
ART. 148
Integrarea in Uniunea Europeana
(2) Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).
Comentariu. Executand deciziei CCR, Presedintele nu mai poate garanta indeplinirea unor obligatii rezultate din actul aderarii.
Pe scurt, daca Presedintele respecta art. 147, (nerespectat de insasi CCR), atunci va incalca cel putin alte patru articole, dar mai presus de toate insusi juramantul depus in fata camerelor reunite ale Parlamentului.
Capcana s-a inchis. Iata asadar un motiv beton de suspendare a sa si foarte posibil de demitere.
19 August 1934
Este data declansarii referendumului prin care functia de Cancelar si cea de Presedinte a Germaniei au fost cumulate, pentru a asigura puterea absoluta. Stim cu totii ce a urmat.
Din nefericire, cultura politica nu este un punct tare al electoratului roman. Un referendum va genera un raspuns mai degraba emotional decat educat, cu rezultate incerte.
Ideea de contestare a unei decizii a CCR dovedeste ca pana si partea educata a populatiei are o anumita intelegere particularizata a procesului democratic.
Parerea mea este ca rezolvarea unor asemenea diferende se poate realiza doar prin modificarea Constitutiei, dupa o discutie temeinica asupra formularilor ambigue si avand in vedere prevederile constitutionale, testate pe parcursul unor perioade extinse, ale partenerilor nostri europeni.
Sa nu facem greseala de a particulariza, avand in vedere situatia politica actuala din Romania. Compozitia Parlamentui se schimba, Presedintele se schimba, respectul pentru lege trebuie sa ramana suveran.
Autorul are impresia ca mai exista legi in Romania si ca oamenii sunt ascultati de decidenti.
Va informez pe aceasta cale ca, de cand a revenit PSD la putere, totul este arbitrar si legile nu mai valoreaza nici o para chioara.
Se „guverneaza” dupa cum vrea mafia politica PSD-ALDE-UDMR. Totul este fluid, totul este negociabil si ce scrie pe hartie nu are nicio treaba cu realitatea.
De exemplu, Voicu a luat pedeapsa cu executare, dar nu va face nicio zi de puscarie.
Autorul probabil traieste pe alta lume.
Mafia din parlament nu a ascultat vreodata de rezultatul vreunui referendum, de ce ar incepe acum? Mai ales intr-o tara in care oamenii nu au suficienta judecata pentru a vota.
Daca patlamentul nu ascults suntem in acea situatie pe care Declaratia dtepturilor afirma in preambul ca. vrea sa o evite si anume calea actiunii populare violente
Daca Parlamentul nu asculta suntem in acea situatie pe care „Declaratia drepturilor omului si cetateanului” a ONU, afirma in Preambul ca. vrea sa o evite si anume calea actiunii populare violente
Primul referendum national, indiferent pe ce tema, trebuie sa contina obligatoriu o intrebare simpla, clara si concreta:
„VRETI ca rezultatul unui referendum national sa fie obligatoriu sau nu?”
Deci, nu formulari de genul „ati dori, ati accepta, v-ar placea, considerati ca…”
Niciuna din aceste formulari dubioase, ambigue si ulterior interpretabile sa nu se gaseasca pe buletinul de vot.
Poporul trebuie consultat direct si fara chichite ascunse si absconse.
„vreti asa sau vreti altfel”?
Iar rezultatul referendumului, indiferent ca e Ba sau Da, sa fie absolut obligatoriu, atat pt Parlament si Guvern cat si pt CCR.
Si astfel s-ar pune punct acestui marasm in care se scalda Romania, de 30 de ani.
Bineinteles ca referendumul poate fi valabil doar daca prezenta la vot este de 50+1 din numarul cetatenilor romani cu drept de vot.
@Ana Coman – nu cred că problema se poate pune atât de simplist.
Rezultatul unui referendum privind adoptarea sau modficarea constituției va fi inevitabil respectat, pentru că textul a trecut deja prin parlament, în timp ce rezultatul unui referendum consultativ nu poate fi obligatoriu pentru că asta ar presupune obligația legislatorilor de a vota într-un anume fel.
E adevărat că în România tutoror posibilităților președintele ajunge obligat să semneze ”ca primarul” deciziile ministrului Justiției, e adevărat că în parlament există vot secret, de parcă acei parlamentari s-ar reprezenta doar pe ei înșiși acolo, dar soluția ar fi să corectăm aberațiile existente, nu să introducem altele noi. Și așa democrația românească e doar mimată.
Prin urmare, ar trebui mai întâi vot nominal, astfel încât fiecare cetățean să știe exact cine îl reprezintă pe el în parlament, cu nume și prenume, chiar dacă acel cetățean nu s-a dus la vot. Apoi trebuie să dispară votul secret în parlament, fiecare cetățean trebuie să poată ști și peste 20 de ani cum a votat reprezentantul lui într-o anumită chestiune.
Numirile pe care le face președintele ar trebui să fie exprimarea voinței lui. Findcă președintele are legitimitate electorală, în timp ce ministrul Justiției nu are așa ceva.și nu răspunde în fața electoratului pentru ceea ce face. Iar când se organizează un referendum consultativ, fiecare parlamentar va afla cu ocazia asta ce doresc cetățenii din circumscripția lui electorală, că nu e treaba lui ce doresc cetățenii din celălalt capăt de țară.
Nu stiu de unde ati scos existenta a doua tipuri de referendum: consultativ si? Care e celalalt? Eu m-am uitat si nu am vazut in Constitutie referire la 2 tipuri. Poate puteti preciza un articol, paragraf… Iar cu votul nominal, ati vazut ce a iesit… Si eu speram multe de la el, dar cand am vazut ca ies alde nastase, si inca detasat, din primul tur, m-am lamurit! In rest da, de acord.
În România, votul ”uninominal” a fost denumirea dată în batjocură unui sistem de vot proportțonal. Cum poate fi vot nominal un sistem în care se ajunge în Parlament de pe locul 3 în colegiul respectiv (cazul lui Tăriceanu la Ciofliceni) ?
Votul nominal autentic este cel pentru Camera Reprezentanților, în Statele Unite
Exact! Asa cum spuneam, mi-am pus sperante in el si s-a vazut ce a iesit. Asa ca, dupa mine, sunt 2 probleme: Cine va da o lege pentru un adevarat vot nominal? Si ce folos daca alegatorii vor vota tot pentru mici si bere (vezi cum ziceam cazul nastase, care a iesit detasat din primul tur si unde nu poti acuza nici macar imperfectiunile legii votului uninominal)?
Nu știu ce scrie în Constituție pe tema referendumurilor și nici nu stau să caut acum, dar e la mintea cocoșului că există cel puțin două tipuri: referendumuri la care electoratul este întrebat ce dorește (gen cel pentru maxim 300 de parlamentari) și referendumuri la care electoratul este chemat să se pronunțe asupra unui act legislativ deja adoptat de Parlament, gen suspendarea președintelui sau aprobarea Constituției.
Pai eu am cautat si nu am vazut mai multe tipuri. Ca asa, daca vrem, putem gasi si o suta de tipuri. Problema e cate sunt prevazute in lege! Iar acolo nu e decat unul.
Domnule Liviu,
Calificarea unui referendum nu se face doar in functie de denumirea marginala/titlu (ex. „referendum consultativ”), ci si in functie de continut. Astfel, observam ca in constitutie sunt doua tipuri de referenda: decizional (ex. referendumul pentru modificarea constitutiei/demiterea presedintelui) si consultativ (art. 90). Distinctia e utila din perspectiva efectelor: primul decide, iar al doilea exprima vointa cetatenilor. Un exemplu de referendum consultativ este cel prin care cetatenii s-au exprimat in favoarea unui parlament unicameral, cu maxim 300 alesi. Acel referendum, desi validat de CCR, a ramas fara efect pana astazi. In schimb, referenda pentru demitere din 2007 si 2012 au produs efecte imediate si obligatorii pentru ca au anulat masura suspendarii presedintelui adoptata de Parlament. Acum, fiecare se gandeste in ce masura este corect faptul ca un referendum organizat in conditiile art. 90 nu produce nicio obligatie in sarcina parlamentului. Cred ca statul de drept are nevoie deopotriva de aplicarea rezultatelor unui referendum, ca si aplicarea unei decizii CCR.
P.S. Referendumul de suspendare nu e pe un act deja adoptat, pentru ca Presedintele e deja suspendat si nu trebuie hotarat asta sau nu. Referendumul hotaraste daca presedintele va fi demis sau nu, deci nu e ceva adoptat inca.
@Liviu – tu citești ce scrii? :) Că de citit ce-am scris eu, e clar că nu citești :)
Decizia CCR este aberanta, netemeinica, ilegala si neconstitutionala.
1. Atunci cind o comisie analizeaza o lucrare sau un proiect, daca diferenta dintre evaluatori este mai mare de un punct, se incearca o conciliere, iar daca nu se poate, se apeleaza la o alta comisie. Nu se poate ca un evaluator sa acorde unei lucrari sau unui proiect 10 puncte si alt evaluator 1 punct. La fel trebuie sa fie si la CCR.
2. Cererea ministrului corupt si las al justitiei trebuia respinsa din start, ca inadmisibila, pentru ca guvernul nu are nicio atributie in problema revocarii, deci nu era niciun conflict intre presedinte si guvern.
3. Cererea ministrului corupt si las al justitiei continea doar acuzatii mincinoase, demontate integral de Sefa DNA si de CSM. (Daca, de exemplu, ministrul ar fi cerut revocarea pentru ca Sefa DNA l-ar fi impuscat pe J. F. Kennedy, cu toate ca aceasta nici nu se nascuse atunci, cererea putea fi luata in consideratie ? Evident ca nu. Asa este si in cazul de fata. Toate acuzatiile au fost culese din presa aflata in solda mafiei psd si alde si sunt neadevarate.)
4. CCR s-a prefacut ca intelege ca presedintele a spus ca cererea este legala, dar nu este oportuna, cind de fapt presedintele a spus clar, ca cererea este neintemeiata, deci ilegala.
5. Deciziile CCR se aplica doar in viitor.
Si alte decizii ale CCR au fost aberante, in favoarea infractorilor.
Se impune ca judecatorii corupti de la CCR, care dau decizii aberante, in favoarea infractorilor, sa fie revocati si arestati.
Doar arestati? poate treceti si la executare.
Vorbele tale imi amintesc de Iepoca de Aur.